Manifest anarhist

Un poem din 1998, care, cu toate lucrurile bune care s-au întîmplat în România în ultima vreme, e, din păcate, încă actual…

Versiunea audio (mp3)

I Pe stradă

Am scris poemul ăsta cu propriul meu sînge pe stradă în 27 aprilie 1998, noaptea, în Piaţa Kogălniceanu, tocmai coborît din 85 după ce am condus-o pe Michelle care m-a părăsit.
Ajunsese să-mi pună întrebările mele cu ” de ce “-ul mai mare care nu te duc la nimic, “La motor”, după ce am adus-o de la un concurs de înot unde se fluiera, se zbiera de parcă erai înăuntrul sirenei unui tren.
Am scris pentru că n-a vrut să se culce la mine ca mai demult, urînd camera mea de cămin, vorbindu-mi despre apartamentul ei cu cinci camere şi părinţi diplomaţi.

Tot farmecul meu s-a terminat după ce i-am dat unui căţel biscuiţi pe stradă.

Am cerşit dragostea pe stradă.

Divaghez dar sînt încă liniştit, n-o să mă sinucid
decât după ce lumea se va distruge şi
moartea va fi.

M-am pişat pe stradă.

Cei care se masturbează sînt nişte flori
pe stradă.

Am plîns pe stradă.

Am văzut vrăjitoarele nopţii înfigîndu-şi sticle de cola
în fund pe stradă.

Am văzut soldaţi iubindu-se pe nori de tampoane
folosite pe stradă.

Am înnebunit pe stradă.

După ce am stat închis cîteva săptămîni
în garsoniera cu blănuri
am înnebunit.

Am vrut să fiu o stradă pe stradă.

Am vrut să am capul de piatră pe stradă.

După ce am văzut “Zidul” de o mie de ori,
toată cultura mea generală,
pe stradă.

Nu m-a interesat fiinţa ta,
pe stradă.

Am folosit prezervative pe stradă
şi am dormit pe stradă
şi am înţeles tot.

Ei vor să te mutileze pe stradă !
Chiar fac asta, chiar noi.

Ei pot să te oprească pe stradă !

Ei vor să te distrugă pe stradă !

Vor să te faca Ei
şi să discuţi politicacorect la televizor !

Ei spermează în gura ta cască
pe stradă.

Ei vor să pună ciment pe stradă !

Eu sînt Iisus Hristos şi ei vor
să mă aresteze pe stradă !

Ei au bani pe stradă şi aşteaptă
să le mai dai şi tu
pe stradă.

Ei intră în creierul tău în apartament
şi creierul tău e împroşcat pe stradă.

Ei te fac să cumperi coca-cola pe stradă !

Mă piş în cocacola pe stradă !

Ei aleargă pe stradă şi vor
să alergi ca ei !

Hristos era un om beat ?
Eu sînt beat !

Mi-am pierdut minţile, dar sînt liber
pe stradă.
Mi-am pierdut minţile, dar sînt beat !

Ei nu şi-au pus problema curcubeului pe stradă !
L-au folosit !

Ei n-au văzut strada pe stradă !

Capitalismul e o felaţie pe stradă !

Tu eşti mai bun decît ceilalţi, aşa că
fă bani !

Cînd o să terminaţi odată toată porcaria asta cu dragostea ?
Cînd o să vă iubiţi ?
Cînd o să se termine teatrul ?
Cînd vom face dragoste toţi ?
Pe stradă !

De ce nu i-aţi dat lui Allen Ginsberg
premiul Nobel pentru dragoste ?

Cînd o să-mi daţi un premiu pentru că vreau
să vă distrug ?
Cînd o să le daţi tot ce aveţi cerşetorilor ?
Cînd o să înnebuniţi ?
Sînteţi porci !
Cînd o să faceţi dragoste cu venele deschise
pe stradă ?!
Cînd o să vă rupeţi sexele pe stradă ?
Cînd o să plîngeţi, de ce nu plîngeţi toţi pe stradă ?!

Minţile mele nu sînt întregi stradă, pe stradă !
” Nu te-am iubit niciodată ” pe stradă !
” Între noi n-a fost nimic ” pe stradă !
Moartea jucînd şotron pe stradă !
Michelle sărind coarda unui curcubeu
pe stradă !
Violîndu-mă !

Am făcut dragoste numai cînd m-am prefăcut că-mi
deschid venele !
Pe stradă !

Acum venele mele deschise picură stins.

II România

Tu cine eşti ? Tu eşti o fată ? Există
oameni ? Ştiu că mă aştepţi !
Nici nu şti cine sînt !

Pentru patru sute de mii pe lună
fac întrebările la ProTv
şi tu le îndrugi cînd te uzi.

Tu eşti o fată ca o ţară
şi eu spermez în creierul tău

pentru 400.000, România.
Dragostea costa, România.

Ţii tu minte ce spunea Petru Ilieşu, România ?
nu ştia cine-mi eşti …

Simt că înnebunesc, România.
Încep să pierd controlul între lumea interiorităţii
şi exterior, România.

Aş fi fost un poet al interiorului
dacă aş fi avut ce mânca
România.

Mi-e foame, România.
De ce mi-e foame, România ?
Vreau să dorm pentru totdeauna , România !
Vreau să mor !

Eu te cultiv, România !
Eu bag informaţie în creierul tău prost
şi brutal !

Eu sînt fetiţă, România !
Eu ştiu totul, România !
Şi totul e violul unei bande de sodomişti.

Ţi se vedeau chiloţii, România,
pentru că tu te-ai pus în spate în troleibuz
unde se văd chiloţii.

Numai că nu-i aveai, România.

Degeaba ţi-ai pus ochelari şi erai “superaranjată”.
Nu vezi nimic, România !

M-am făcut că mă uit la cerul albastru
de la Eroilor din geamuri.

M-am prefăcut că nu mă interesezi, România,
Că nu ma interesează vânataia ta de pe gleznă.

Tu nici nu şti în ce raporturi o să fim
România.
O să-ţi spun să borăşti şi o să borăşti !

Eu sînt creierul tău beat, România
numai că tu gîndeşti cu picioarele.

Crezi că e bine să trăieşti, Proasto ?
Crezi ca sînt fericit că lucrez la Megavision
şi acolo se produc Marile Mele Viziuni -
linguri care izbesc pînă sparg farfurii ?

Sînt atent cu tine, România.
Îţi introduc penisul meu lung şi negru
în gură, România.
La sfîrşit o să ştii şi cîştigi.

Ai învăţat să faci bani ?
Mai poţi să răspunzi, România ?

Preşedinţii sînt nişte cretini, România,
guvernul e o adunătură de cretini.

Ei n-au dat niciodată bani unor cerşetori, România
putem să trăim cu apă şi rădăcini, România
putem să fugim în munţi,
România,
numai că tu nu vrei.

România !
Există oameni care înnebunesc
pentru banii tăi de jucarie.
Ce-ai făcut cu mama
o să-mi faci şi mie -
nici nu pot să mă uit în ochii tăi.

O să scriu un poem care
o să te distrugă, România.
Şi el o să fie tradus, România.
O să fiu singur şi o să fiu nebun şi
o să mă sinucid !

Dacă vine cineva să mă scoţi din mormînt, România.
Nu cred că există Dumnezeu, România,
însă în sticlele de coca-cola am spermat
ca să rămîn în burta ta, România,
copilul tău etern şi cretin, România.

Am greşit, recunosc, România -
sînt un om fără bani
pe care să-i ard.

Hristos a fost un om fără bani.
Eu sînt Hristos, România, şi mă sinucid.

Sper că eşti satisfacută, România.
Sper că vrei să faci nani, România.
Sper că ţi-ai băgat banii la cec, România.
Ţi-ai întemeiat deja
viitoarea familie, România ?
Nu cred că plîngi pentru mine.
Nu cred că ştii să plîngi, România.
Nu cred că sînt băiatul tău mic, România,
nu şti să plîngi