Iertaţi-mi micul iconoclasm, dar înclin să le dau dreptate catolicilor. Ei rezumă în imaginea de mai sus, apărută pe pagina lunii ianuarie a calendarului romano-catolic, cele pe care le spuneam eu anul trecut: http://yanush.wordpress.com/2011/11/23/cum-facea-domnul-semnul-binecuvantarii/
Dumnezeu a rânduit în aşa fel încât eu am în casă mai mult icoane în care nu apare semnul în privinţa căruia mă îndoiesc: cel în care Mântuitorul sau sfinţii îşi ating degetul mare de inelar. Îi am pe Sfântul Serafim din Sarov, pe Sfântul Pantelimon, pe Sfântul Gheorghe, pe Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava şi pe Sfântul Ioan din Rusia, care apar în ipostaze în care nu fac cam ciudatul semn ortodox al “binecuvântarii”.
Mai am o icoana a Sfantului Nicolae de pe care acel semn s-a şters. Era şters, cred, de când am luat-o, dar nu am observat asta. La fel, semnul cu pricina s-a şters parcă de la sine de pe o icoană a Mântuitorului de la biserica unde merg mai des.
Icoana mea principală era o icoană a Mântuitorului în care făcea semnul cu pricina. Am coborât-o de deasupra uşii şi am dat-o cuiva ca să o vândă, spunându-i că nu sunt prea convins de acel semn. În locul ei am pus un crucifix. Din nou… iertaţi-mi micul iconoclasm, dar mă simt mai bine când înţeleg semnele cărora mă închin. Mie mi se pare mult mai firească binecuvântarea catolică. Iar ea ar fi putut fi interpretată greşit şi transformată în acel semn din icoanele ortodoxe. Priviţi mâinile celor doi din ilustraţia de pe calendarul catolic.
Sper să nu greşesc. Doamne ajută!
UPDATE: Dar apar noi dovezi că nu greșesc. Ciudatul semn ortodox al “binecuvântării” s-a transformat, se pare, în semnul satanei: http://yanush.wordpress.com/2012/02/17/doamne-fereste/ . Doamne ferește!