Nea Pribeagu

Mi-a fost frică.
Pentru că nu izbuteam să te iubesc
vorba ta mi se părea o bălmăjeală neînțeleasă…

Bubuiturile din ușă m-au înspăimîntat.

Eram singur și mi se spusese
să nu le deschid străinilor…

Apoi, două ore de chin, în care mormăiam
de o parte și alta a unui perete, răcnetele tale…

Apoi, ascultînd sirena salvării care nu a vrut să te ia
m-am gîndit că moartea ta cade întreagă pe mine.
Mi-a fost frică. M-am întrebat
dacă și eu voi muri fără adăpost, fără apă, în scara unui bloc…
Dacă nu cumva merit asta…

Da, eu te-am omorît și l-am omorît pe Iisus în tine.

Da, eu merit asta.

Mă vei ierta vreodată, Flămîndule?

Mă vei ierta vreodată, Însetatule?

Mă vei ierta vreodată, Străinule?

Mortule? Mortule care n-aveai pe nimeni?

Anunțuri
Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Comentarii

  • ioana  On 5 Iunie 2010 at 14:52

    Asta iarna, ma intorceam acasa tirziu, – ultimul tramvai, cu fetita cea mica in brate; pe scara, o femeie intre doua virste dadea sa se inveleasca, lipita de calorifer, cu o bucata de covor rapciugos din holul blocului. M-a intrebat daca poate ramine peste noapte acolo, si eu, spontan, am zis; vai, dar nu se poate, urcati sus si dormiti la mine. Femeia si-a luat bagajul, doua pungi de plastic burdusite, boarfe si mincare. Cind am urcat in lift, m-au prins din urma gindurile rele. Ea vorbea incoerent, pe mine ma prindea frica. Am poftit-o, totusi, inauntru, am rugat-o sa ma astepte putin, sa scot ciinele afara, la pipi. Nu stiam ce sa fac cu fetita: s-o iau cu mine, sa las femeia singura in casa? Daca se arunca de la balcon? (stau la 9). Sa las fetita cu ea- daca mi-o arunca pe geam? M-a luat spaima, groaza: ce fac acum cu femeia asta la mine? daca ne omoara noaptea in somn? Era clar ca avea mintile ratacite… S-o culc cu noi in pat, s-o trimit intii sa se spele? S-o culc pe jos, pe saltea, ca pe ciine?

    Uite-asa m-am framintat si m-am perpelit, iar ratiunea, sau cum s-o fi numind, a infrint inima: mi-am cerut iertare si i-am spus deschis ca mi-e frica de ea. Si ca-mi iau vorba inapoi. A inteles. Si-a luat pungile si-a plecat, in timp ce eu tot biiguiam ca o rog sa ma ierte.

    Am intirziat destul de mult pina sa scot ciinele la plimbare; fetita adormise. Femeia nu mai era in hol, covorul murdar fusese pus la locul lui.

    Si eu ma simteam mizerabil.
    Si acum ma simt.

    • Marius Ianuș  On 6 Iunie 2010 at 9:33

      Da, Ioana. E aceeaşi încercare cu a mea. Şi cu cea prin care a trecut, cu succes faţă de noi, Francisc de Assisi, cu leprosul de care îi era frică, dar pe care l-a luat în braţe şi l-a mîngîiat, ca să îi împărtăşească boala… Te încurajez şi eu şi îţi spun că gîndul bun a fost în tine, dar educaţia pe care ne-o dă lumea asta despărţită de Dumnezeu l-a oprit. Tuturor, chiar şi oamenilor bisericii, cu excepţia sfinţilor, le e greu în situaţii din astea.

Trackbacks

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s