Îmi reneg toate scrierile de pînă acum

Nu mai vreau să fac jocurile satanei. 

De astăzi, 20 aprilie 2010, îmi reneg toate scrierile pe care le-am publicat pînă azi, cu excepția celor pe care le-am postat sau le voi posta pe acest blog.

Îmi cer iertare tuturor celor cărora versurile mele de pînă acum le-au fost prilej de sminteală și iau păcatele la care i-au împins vorbele mele scrise și spuse pe alți oameni asupra mea.

Nu voi continua nici povestea blogului literar colectiv pe care l-am inițiat, hyperliteratura, pentru un motiv simplu: e o poveste necreștină.

Și așa a spus Domnul nostru Iisus Hristos: “Cine nu este cu Mine este împotriva mea. Și cine nu adună cu Mine, risipește.”

Îi avertizez pe toți cei care scriu acolo că sînt pe calea pierzaniei.

Îi avertizez pe toți cei care au trecut prin cenaclurile mele sau care m-au citit că, în afară de sinceritate, i-am împins numai la drăcovenii. Îi avertizez că există Iad.

Îi chem pe toți pe drumul către Iisus Hristos, să înfrunte prigoana satanei și să-și salveze sufletele.

(Sinceritatea a fost bună că duce la Adevăr… M-ai ferit, Doamne, de cele mai multe ori, să scriu versuri mincinoase, cu lucruri care nu sînt, cu întortocheri sataniste visului, gîndului și vorbei.)

Vineri, 23 aprilie, hyperliteratura va fi ștearsă de pe ecranele voastre. Vă rog să vă luați tot ce vi se pare că aveți pe ea important pînă atunci. Și să vă gîndiți cu luare aminte la cele spuse de mine.

Anunțuri
Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Comentarii

  • yanush  On 20 Aprilie 2010 at 9:07

    Nu voi mai folosi nici adresa de email celbuncelrau@yahoo.com
    – acesta era un nume necreștin, cu trimiteri bogomilice, strecurat în minte mea de diavol. O voi șterge.

    Altă notă: de la sfîrșitul acestui an doar eu am drepturi de copyright asupra cărților mele de pînă acum, contractele editurilor expirînd, așa că vreau ca ele să nu mai fie distribuite.

  • Varvara  On 20 Aprilie 2010 at 14:27

    Mare bucurie este in cer pentru un suflet salvat de pe calea pierzarii.Dumnezeu sa-ti ajute sa faci fata ispitelor care vor urma.

  • Paul Gabor  On 20 Aprilie 2010 at 17:31

    E un cot Marius, te voi citi in continuare chiar daca eu sunt un indaratnic… Sa-ti fie sufletul bun iti doresc…

  • cristianstavriu  On 20 Aprilie 2010 at 17:35

    Punct si de la capat!
    HRISTOS A INVIAT!!!

  • Daniela Filioreanu  On 21 Aprilie 2010 at 5:48

    Dumnezeu sa fie slavit!

  • savatie  On 21 Aprilie 2010 at 9:21

    Hristos a inviat, Marius!
    Astept prima ta carte drept cugetatoare.

  • Ion de la Chiuiesti  On 21 Aprilie 2010 at 19:37

    Slavit sa fie Domnul! Ai ales viata!

  • Provita  On 22 Aprilie 2010 at 20:03

    E bine. Sa-ti ajute Domnul.

  • george damian  On 23 Aprilie 2010 at 12:33

    Salut Marius!

    Ca de obicei, initiativele tale imi provoaca interesul. Insa cred ca ar trebui sa fii mai putin patimas. Hyperliteratura a fost un proiect frumos, nu era neaparat nevoie sa-l stergi. Dar cum a fost de la bun inceput al tau, este dreptul tau sa-l distrugi (desi si aici incape o discutie).

    In orice caz, Domnul sa fie cu tine!

  • tutenes  On 24 Aprilie 2010 at 11:41

    Doamne ajuta !

  • Mircea Puscasu  On 24 Aprilie 2010 at 12:57

    Omule drag,
    dragul meu frate
    si aproape si departe
    plang cu tine durerea ta
    nu stiu alt fel de a te ajuta
    lacrima pentru tine
    lacrima pentru Zvera
    lacrima pentru sotia ta
    fugi, taci, linistest-te,
    ia toate ca din mana lui Dumnezeu
    stie El cat amar ne trebuie sa ne trezim
    fa-ti duhul umilit, inima infranta si smerita
    si Dumnezeu nu te va lasa in urgisiri si chinuri
    intoarce obrazul smerit, supus si demn
    spre palmele vrajmasilor
    ca Domnul nu trece cu vederea nici o picatura de lacrima
    nici din picatura vreo parte
    si toate rautatile noastre le stie
    si doar El le stie vindecarea,
    tratamentul amar
    si cu infinita precizie
    si cu adanca durere ingaduie bisturiul necazurilor
    sa excizeze puroaiele
    cele ce cu buna stiinta le-am incalzit
    la sanul nostru, care pentru Hristos, salas a fost zidit.
    Si nu uita:
    nu esti singur ,
    toti suntem alaturi de tine
    si ii pomenim lui Doamne-Doamne pe
    MARIUS
    ZVERA
    DOMNICA

  • Dulce Deea  On 25 Aprilie 2010 at 10:27

    Câtă frumuseţe şi câtă bunătate te îmbrăţişează, dragule Marius… Scufundă-ţi faţa în pieptul lui Dumnezeu. El te sărută mereu şi mereu pe suflet.

  • Doar Ortodox  On 29 Mai 2010 at 14:47

    Doamne ajuta! Hristos cu noi!

  • Ioan Bistriteanul  On 5 Iunie 2010 at 12:51

    O decizie interesantă. Poate că fiecare e îndreptăţit să se întîlnească cu El. Şi de atunci, transformarea. Depinde însă de om, de ceea ce iese în final.

  • doina vasilievici  On 9 Septembrie 2010 at 17:30

    Dragul meu copil nu te mai chinui sa afli daca ai facut bine sau rau.Deja esti in bratele Sfintei Fecioare.Fii fericit ca ai avut sansa si ti-ai acordat timpul pentru a vedea Lumina.Esti in rugaciunile mele suflet chinuit

Trackbacks

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s