Întrebările mele sînt tari ca piatra
și înțepătoare ca niște arici…
nu știu care o să-mi fie soarta,
mi-e frică și nu știu unde o să plec de aici.
Cred în Domnul Iisus și în Calea Sa, dar aș vrea,
dacă se poate, un pic de bine și aici, pe pămînt,
loviturile necuratului le mai duc și nu prea,
îs ca o frunză zbuciumîndu-se în urma trenului, în vînt.
Nikolaj Velimirović, tu ești mare sfînt al sîrbilor,
iar sufletul meu e sîrbesc pe jumătate…
De ce sînt atît de fragil în fața oamenilor?
Cum să fac primul pas în ceea ce va fi mai departe?
Întrebările mele sînt tari ca piatra
și înțepătoare ca niște arici…
nu știu care o să-mi fie soarta…
Răspunde-mi, Nikolaj Velimirović!
Anunțuri
Comentarii
Sunt nişte etape de parcurs, pe care încerc să le pun într-un colaj.
„Şi alta a căzut pe piatră, şi, răsărind,”
Prima ai parcus-o. Se cheamă convertire / pocăire. Şi în etapa asta ai suficientă energie să faci lucruri mari. Urmează însă o etapă în care nu trebuie să te usuci.
„Şi alta a căzut între spini şi spinii, crescând cu ea, au înăbuşit-o.”
Apoi trebuie să nu te înăbuşeşti.
Pentru ca să ajungi să creşti
„…a făcut rod însutit.”
Eu mă lupt să nu mă înăbuşesc în grijile vieţii. Trebuie să ne luptăm pentru că mulţi încolţim dar puţini rodim.
Ştii doar? Mulţi chemaţi, puţini aleşi.
Nevrednicul