Scrisoare unor foşti prieteni robiţi păcatului

Fiecare slujbă bisericească la care participăm de la început până la sfârşit aşează în sufletele noastre comori de nepreţuit. Îmi e milă de foştii mei prieteni care nu merg deloc la biserică, ci se înghesuie prin cafenele lugubre unde îşi afumă minţile cu narghilele şi băutură.
Dacă vreţi cu adevărat senzaţii tari, scoateţi nasul din bonguri şi mergeţi la biserică.
„Dar preoţii sunt răi, corupţi şi proşti!”, o să săriţi. Nu vă contrazic. Din pricina faptului că nu mai ascultă poruncile Domnului, care i-a trimis în lume fără bani şi le-a cerut să fie slujitorii celorlalţi, iar ei s-au făcut iubitori de bani şi de putere, mulţi preoţi au ajuns nişte nemernici care aduc între oameni sminteli pe care oamenii obişnuiţi nu ar avea obraz să le îmbrace.
Numai că preotul nu e cel mai important personaj de la o slujbă bisericească. El e, dacă vreţi, chelnerul care îţi aduce mâncarea. El poate fi soios, mizerabil, poată să vină la „masa” ta beat, pe patru cărări, poate să-ţi vorbească „de sus”, dovedindu-şi astfel propria micime, acestea toate contează mai puţin decât calitatea mâncării pe care ţi-o serveşte. Iar pe aceasta o găteşte un bucătar nevăzut, nespus de priceput.
Atâta vreme cât chelnerul cel beat şi soios nu scuipă în mâncare, întinând-o, putem mânca liniştiţi din ea. Şi nu mă refer doar la liturghiile la care ne împărtăşim. Şi la cele la care nu o facem, dar şi la slujbele de pomenire şi sfinţire şi la masluri, primim bucate de sus. Duh Sfânt.
Din păcate, în biserică au început să apară slujitorii satanei, masonii, care murdăresc hrana. Dacă nu simţiţi nimic deosebit la o slujbă la care aţi participat de la început până la sfârşit (asta e foarte important), mergeţi la alt preot. Cu un strop de rugăciune, Dumnezeu, văzându-vă dorinţa de a-L descoperi, va face să nimeriţi pe mâini bune.
Pace şi bucurie de la Domnul şi să vă văd curând alături de mine în biserica Domnului Iisus Hristos!

Anunțuri
Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Comentarii

  • dan antonovici  On 26 Februarie 2012 at 19:22

    Iarta-ma draga Marius, dai sfaturi calazit de duhul protestant. Protestantii si neoprotestantii au scos preotia si ierarhia din cultul lor, pe aceleasi acuzatii pe care le faci si tu.
    Nu la Biserica ii indemni sa mearga ci la o casa de adunare, unde sa nu vezi „fata de preot „in fata ta.
    Asa inteleg eu ca mirean mesajul tau.
    Esti suparat ca si preotul face parte din lume si este om si el, cu aceleasi neputinte si pacate ca si tine dar tu ca el nu poti fi niciodata.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s