Despre salvarea tâlharului de pe cruce

Tâlharul de pe cruce s-a mântuit în ultimul ceas, printr-o singură rugăciune. Dar era, nu întâmplător!, pe cruce, unde şi-a plătit păcatele. Totul se plăteşte. Sau se răscumpără. Dacă nu vrem să plătim prin necazuri sau chinuri, să plătim din timp prin fapte bune, prin rugăciuni şi prin ore petrecute în biserică. Să nu ne lăsăm mântuirea pe ultima clipă, ci să ne străduim să dobândim Duh Sfânt şi să facem voia Lui Dumnezeu încă de acum.

Catolicii zic că există un spaţiu intermediar, între Rai şi Iad, numit Purgatoriu, unde sufletele care merită Împărăţia Cerului, cele care nu au păcate mari neispăşite, îşi ispăşesc păcatele mici. Unii dintre ortodocşi consideră că această „purificare” se petrece într-o zonă superioară din Iad, alţii nu par convinşi de existenţa acestei zone „intermediare”, care greu poate fi justificată prin Evanghelii. Se porneşte de la Apocalipsă: „ Şi în cetate nu va intra nimic pângărit şi nimeni care e dedat cu spurcăciunea şi cu minciuna, ci numai cei scrişi în Cartea vieţii Mielului.” (Apoc 21, 27) Catolicii au tradus „necurat” în loc de „pângărit”. Şi au tras o concluzie destul de raţional-umană: dacă nimic „necurat” nu va intra în Cetatea Lui Dumnezeu, oamenii fiind în majoritate necuraţi, trebuie să existe vreo „curăţătorie de păcate” care să-i facă demni de Împărăţia Cerurilor pe cei care nu au păcate mari (dar viața asta nu e tocmai asta?). S-a citat şi un text, destul de interpretabil, al Apostolului Pavel: „Lucrul fiecăruia se va face cunoscut; îl va vădi ziua (Domnului). Pentru că în foc se descoperă, şi focul însuşi va lămuri ce fel este lucrul fiecăruia. Dacă lucrul cuiva, pe care l-a zidit, va rămâne, va lua plată. Dacă lucrul cuiva se va arde, el va fi păgubit; el însă se va mântui, dar aşa, ca prin foc.” (1Corinteni 3, 13-15) Dar Purgatoriul are mulţi contestatari. Ba chiar un călugăr mi-a spus că se poate ca el să fie o găselniţă a unor preoţi iubitori de bani, decişi să vândă „pielea ursului din pădure”. Dar sunt şi relatări ale unor arătări de suflete eliberate din foc şi ajunse la lumina feţei Domnului Hristos. Oricum ar fi, rugăciunea şi pomenile pentru cei morţi sunt bune, ca orice rugăciuni şi pomeni. Cum la Dumnezeu timpul pare să fie deodată (de câte ori nu spune Domnul „şi-au luat plata lor” despre nedrepţi?), rugăciunile noastre se pot adăuga tainic la rugăciunile primite şi făcute de aceştia în timpul vieţii lor şi îi pot salva într-un timp care e deasupra noastră, deşi, văzut prin ochii noştri de furnică, ar putea să ne pară în urmă.
Despre ce vorbesc? Tocmai despre întâmplarea pe care se bazează majoritatea oamenilor care „îşi trăiesc viaţa” dar au un strop vag de credinţă: despre pocăinţa tâlharului din al doisprezecelea ceas. Oamenii noştri necredincioşi îşi pun speranţa în aceasta şi speră să li se întâmple la fel. Dar uită ceva esenţial: uită unde se afla acela. Pe cruce. Credeţi că era acolo întâmplător? Aici mi se pare mie că văd un argument destul de puternic al discuţiei. „Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în Rai”, îi spune Domnul tâlharului. La Dumnezeu toate sunt ştiute. Cei doi tâlhari care l-au însoţit pe Domnul pe Golgota au primit o mare şansă. Unul a ratat-o, celălalt a fructificat-o. Cum e timpul la Domnul? Tâlharul ajunge cu el în Rai „astăzi” sau în ceea ce i se pare lui (şi ni se pare nouă) a fi astăzi, dar Domnul mai stă pe Pământ câteva zile şi apoi se coboară la Iad şi eliberează sufletele de acolo, după care se înalţă la Tatăl Ceresc.
Se poate şi ca Domnul să se fi dus mai întâi în Rai, cu tîlharul, dar fără să se înalţe la Dumnezeu Tatăl „Nu te atinge de Mine, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu” (Ioan 20, 17), apoi să fi înviat şi să fi coborât la Iad şi apoi să se fi înălţat a doua oară în Cer, ca să primească Tronul Ceresc, de-a dreapta Tatălui. Dar putem şi să ne imaginăm că Domnul vede timpul altfel. Şi de asta şi cunoaşte atât de în amănunt viitorul: „Adevărat zic ţie că în noaptea aceasta, mai înainte de a cânta cocoşul, de trei ori te vei lepăda de Mine.” (Matei 26, 34) Dar să nu ispitesc aceste mari taine ale Domnului. Iartă-mă, Doamne!, dacă am greşit în cele pe care le-am spus! Rugăciunile pentru morţi sunt foarte importante, iar acele suflete pentru care ne rugăm şi facem pomeniri ne pot ajuta mult în mântuirea noastră. Fie salvare din Purgatoriu, fie salvare dintr-un Iad Superior, fie nimic din toate acestea ci ceva ce, ştiut fiind dinainte de Dumnezeu, deja a lucrat în viaţa şi în sufletul acelora, rugăciunile şi pomenile noastre pentru morţi sunt primite şi, pe lângă că fac un mare bine acolo unde ajung, se întorc şi fac mult bine şi asupra noastră.
Tâlharul de pe cruce s-a mântuit în ultimul ceas, printr-o singură rugăciune. Dar era, nu întâmplător!, pe cruce, unde şi-a plătit păcatele. Totul se plăteşte. Sau se răscumpără. Dacă nu vrem să plătim prin necazuri sau chinuri, să plătim din timp prin fapte bune, prin rugăciuni şi prin ore petrecute în biserică. Să nu ne lăsăm mântuirea pe ultima clipă, ci să ne străduim să dobândim Duh Sfânt şi să facem voia Lui Dumnezeu încă de acum.

Anunțuri
Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Comentarii

  • Marycix  On 18 Noiembrie 2011 at 8:03

    Ce bine ar fi ca toti cei care citesc acest articol sa tina cont de acest indemn: „Să nu ne lăsăm mântuirea pe ultima clipă, ci să ne străduim să dobândim Duh Sfânt şi să facem voia Lui Dumnezeu încă de acum”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s