Radu Nicoleta

Nu avea nume mic sau poreclă. Îi spuneam toţi exact cum i se spunea în catalog, mai întâi numele de familie, apoi numele mic. După ce a venit în clasa noastră premiul I a fost al ei, de unde până atunci eu fusesem „abonat” la acesta. A fost premianta clasei până într-a opta, când a ajuns şi comandantă de unitate, apoi destinele noastre s-au despărţit. Eu am urmat un destin tipic românesc – „cel mai bun liceu, cea mai bună facultate” – şi am intrat la cel mai bun liceu din ţară (aka liceul la care se intra pe atunci cu cea mai mare medie) – liceul militar de la Breaza, chiar dacă n-aveam nicio vocaţie pentru militărie, iar ea a părut să o apuce pe acelaşi drum „de succes” şi a urmat cursurile celui mai bun liceu din Braşov – liceul de informatică. Ne-am întâlnit într-o Noapte de Înviere, când am mers, într-un grup de prieteni, la aceeaşi biserică, apoi nu am mai văzut-o alţi ani buni.
Eu nu am fost un licean studios, dar am luat BAC-ul primul din clasă (şi al cincilea din liceu), apoi, după câteva peripeţii, am urmat cursurile Facultăţii de Litere din Universitatea Bucureşti. Am intrat cu bursă, dar am ajuns în scurtă vreme să urăsc acea facultate, care părea şi ea să mă cam urască, mai ales după ce am scris anumite versuri, aşa încât s-a făcut ca în cele din urmă să nici nu îmi mai iau diploma. Radu Nicoleta a fost premianta clasei şi în liceu. M-au ţinut la curent cu ce mai face alţi foşti colegi ai noştri care erau în clasă cu ea. Dar când a fost de mers la facultate a surprins pe toată lumea. Toţi cei mai răsăriţi din generaţia noastră se înghesuiau spre cele mai puternice facultăţi din cele mai mari oraşe, ba începuse să adie şi ideea burselor la facultăţi din străinătate, dar Radu Nicoleta a dat examen la Facultatea de Silvicultură din Braşov. Premianta noastră se coborâse de pe piedestalul notei 10 şi se ducea la o facultate pe care noi o vedeam în rând cu cele inginereşti, dacă nu chiar sub acelea.
Am întâlnit-o peste ani, când încercam să vând nişte reviste „Fracturi” în holul Universităţii Transilvania. Foarte mulţumită de destinul ei, era asistent universitar la Facultatea de Silvicultură. Am întrebat-o de ce a ales drumul acesta. Iubeşte pădurea. Ce poate fi mai simplu?
Şi atunci mi-am dat seama şi eu că dacă aş fi făcut o astfel de alegere aş fi fost cu mult mai fericit. Aşa, mă târâsem printr-o facultate care nu mă iubea şi pe care nu o iubeam, ca printr-o căsnicie plină de reproşuri. Nu ar fi fost mai bună pădurea pe care o îngrijeşte Radu Nicoleta?

Anunțuri
Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Comentarii

  • Marycix  On 25 Noiembrie 2011 at 7:15

    In viata conteaza foarte mult sa faci ceea ce iti place, sau sa-ti pui in valoare talentul! Nu conteaza „moda timpului” ….altfel este greu! A fost o perioada cand nu se prea putea cultiva talentul unui copil! Acum se poate, depinde de el si de parintii lui.

  • Obrenovici  On 24 Decembrie 2013 at 5:55

    Pana la urma, te poti gasi pe tine insuti sau te poti pierde, la fel de bine in inima padurii sau in inima New Yorkului. Aventura este in primul rand interioara, cred. Dumnezeu este peste tot.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s