„Mai uşor este să treacă funia corabiei prin urechile acului, decât să intre un bogat în împărăţia Lui Dumnezeu” (Matei 19, 24; Luca 18, 25)

Probabil ca mulţi dintre cititorii mei ajunsesem să mă obişnuiesc cu o uşoară eroare din transcrierea evangheliilor lui Matei şi Luca.
Mi se părea puţin ciudată trecerea unei „cămile” prin urechile acului, în condiţiile în care Mântuitorul se exprimă cu atâta îngrijire şi atât de poetic. Dar explicaţia e simplă: unul dintre cei care au transcris Evangheliile şi care a fost urmat de editorii succesivi până în ziua de azi a confundat cuvântul grecesc „kamilos”, care înseamnă funie (de corabie), cu „kamelos”, care înseamnă cămilă. Aşa a ajuns biata cămilă să fie chinuită în această imagine parcă nepotrivită cu Mântuitorul. Dar ea nu a stricat cu nimic frumuseţea înţelesurilor acestei parabole.
Biserica a sesizat această eroare, dar nu a reacţionat. Dacă ar face-o, ar trebui să recunoască un lucru destul de problematic: în transcrierea lor, poate tocmai din lipsa de grijă a Bisericii, textele sfinte au trecut pe la oameni neînvăţaţi sau grăbiţi, care se poate să le fi alterat conţinutul. Doamne fereşte să fi fost pierdut sau modificat ceva esenţial! Să sperăm că nu a îngăduit Domnul aşa ceva.
Cât despre bogaţi, degeaba se spune că bogăţia în sine nu ar fi un păcat. Bogăţia înseamnă huzur, desfătare şi, în cele din urmă, după ce omul şi-a lipit sufletul de acestea, avariţie. Să trăieşti în huzur şi în desfătare înseamnă să începi să uiţi de Dumnezeu şi să te limitezi la viaţa de aici şi la binele pe care ţi-l aduce ea. Adică să încalci cea mai mare poruncă: „Să îl iubeşti pe Domnul Dumnezeu tău cu toată inima ta, cu tot sufletul (tău) şi cu tot cugetul tău” (Matei 22, 37) Iar ajungând, împins de iubirea de argint, la zgârcenie şi nemilostivire, înseamnă să încalci a doua poruncă: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” (Matei 22, 39)
Aşadar, departe de a fi un bine sau un lucru indiferent, bogăţia este o piedică în calea mântuirii sufletului. Cum se întâmplă şi cu tânărul dregător bogat care îi cere Mântuitorului sfat în privinţa dobândirii vieţii veşnice. Pentru că a ţinut „din tinereţile sale” poruncile, Domnul îi mai cere un lucru: „Auzind Iisus i-a zis: Încă una îţi lipseşte: Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri; şi vino de-mi urmează Mie.” (Luca 18, 22) Dar tânărul, bogat şi sus-pus fiind, se întristează că i se cere asta şi nu face cuvântul Mântuitorului. Pentru el, dar oare nu şi pentru noi?, bogăţiile acestei lumi trecătoare erau mai presus decât chemarea Lui Dumnezeu.

Anunțuri
Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s