Soluţia lui Benone Maxim pentru România

Benone Maxim e un personaj. L-am întâlnit în faţa pangarului de la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou. Un om bine îmbrăcat, purtând un costum neuzat şi o pufoaică nouă, strângând la piept un dosar cu foi de plastic şi o porta-voce. Ceva nu părea în regulă, totuşi, cu el. Dar nu îţi dai seama de asta de la bun început. Îmi cere telefonul ca să sune la „118-932 – Informaţii”, îmi precizează el, ca să ceară un număr de la „Star Security, firma de pază”. I-l dau. Din pricina dosarului cu file de plastic mi se pare unul dintre acei consilieri parohiali care strâng bani pentru diverse construcţii bisericeşti. Dar porta-vocea e cam stranie în acest context. O fi un angajat al firmei de pază, îmi spun, dar atunci de ce îi cere mobilul unui om destul de amărât, ca mine? Se pare că omul a reuşit să prindă o funcţionară de la Informaţii:
– Bună ziua, faceţi-mi legătura la Star Security, firma de pază.
După o vreme capătă un răspuns care nu îl mulţumeşte:
– Atunci faceţi-mi legătura la altă firmă de pază şi protecţie… Da… Cei de la Mass se ocupă tot cu paza şi protecţia? Pot să vorbesc cu ei?
În timpul de aşteptare care urmează, îl întreb:
– Dar la ce vă trebuie o firmă de pază şi protecţie?
– Ca să trimită pe cineva să mă ducă acasă.
Un răspuns cum nu se poate mai potrivit. Omul reia discuţia telefonică:
– Alo, îmi faceţi legătura cu firma Mass sau nu?… Alo, sunt în faţa Mănăstirii Ioan cel Nou…, dar se opinteşte brusc, se uită la telefon şi mi-l întinde. S-a întrerupt, îmi spune. S-a terminat creditul?
– De unde să ştiu eu? Probabil că da.
– Nu puteţi să vedeţi?
– O să verific eu…
Iau telefonul şi mă duc spre maşină, bucuros că am scăpat de un personaj atât de extravagant.
La maşină, mă ajunge. A venit după mine:
– Dar vi s-a terminat creditul?
– O să văd.
– Unde mergeţi?
– La Humor.
– Mergeţi spre centru?
– Încolo, şi îi arăt direcţia.
– A, pe la Spital. Mă luaţi şi pe mine până acolo? Merg la Fălticeni.
– Urcaţi, îi spun. Iar după ce urcă urmez: Ia să vedem dacă mai am sau nu credit.
Şi îl sun pe Părintele Ioan V. Argatu de la Fălticeni. După un schimb de vorbe mă hotărăsc să mă duc cu personajul meu la Fălticeni. Părintele e acolo şi oricum trebuia să-i duc într-o zi nişte exemplare din cartea care tocmai mi-a apărut.
– Vin acum spre dumneavoastră, îi spun Părintelui. Şi închid.
– Era Părintele Ioan V. Argatu?
Mă întreabă personajul care în curând îmi va dezvălui şi numele său: Benone Maxim. Parcă nu-i vine să creadă ce se întâmplă:
– Îl cunosc. Am vorbit despre el la o emisiune la care am fost invitat la TV Suceava Plus. Am vorbit despre ce face el la catedrală. Mergeţi la Fălticeni?
– Da, îi răspund.
Şi pe drum îl întreb, în glumă, deşi nu ar fi fost necesar:
– Dar sunteţi securist? Sau de ce circulaţi cu firmele de protecţie şi pază?
Benone Maxim, fost pompier, fost tipograf, fost publicist, fost invitat la o ediţie a unei emisiuni de la TV Suceava Plus şi oleacă nebun, vine de la o „activitate culturală”, cum precizează el, și va merge cu mine la Fălticeni. Vorbeşte non-stop. Îmi povesteşte cum l-a comparat pe Părintele Ioan V. Argatu cu pieţarii care fură la cântar şi cum părintele, care îşi dă atâta silinţă la construcţia catedralei de îl vezi uneori şi pe schele, a ieşit, fireşte, în câştig de cauză.
Benone Maxim a tipărit, în 700 de exemplare, publicaţia „Fălticeni – oraş frumos… Bucureşti – oraş urât şi mizerabil.” Cei de la tipografia Lidana i-au cerut să pună pe matriţa ziarului ştampila tipografiei sale cam fantomatice, ca să nu se creadă că au tipărit-o ei. Iar cetăţenii Fălticeniului, văzând titlul, nici măcar nu au primit publicaţia cu inimă bună, deşi a distribuit-o gratuit, aşa că, din 700 de exemplare câte a tipărit, a rămas cu vreo 200 acasă.
Deşi s-a dovedit un director de ziar fără succes, Benone Maxim, care s-a pensionat în ‘89 de la pompieri, “din motive confidenţiale”, deşi nu a ajuns încă nici azi la vârsta pensionării, a intrat de curând în televizoarele sucevenilor, fiind invitat la o emisiune. El are o soluţie pentru conducerea României şi pentru ieşirea din criză:
– Să conducă ţara trei oameni – un preşedinte, un vicepreşedinte şi o secretară –, iar în clădirile Guvernului şi Parlamentului să se facă apartamente pentru oameni, îmi spune formatorul de opinie Benone, fălticeneanul.
În Fălticeni ne despărţim, chiar dacă Benone Maxim pare gâdilat de ideea de a veni cu mine să-l salute pe Părintele Ioan V. Argatu. Nu ştiu dacă fac bine îndepărtând această idee de mintea lui:
– Părintele Argatu are treabă, spovedeşte, şi nici eu nu aş vrea să-l tulbur prea mult.
Pe drum am încercat să-i spun năstruşnicului personaj câteva lucruri despre rugăciune. Ca să îl rup din încercările lui de a se pune în locul Lui Dumnezeu şi de a aluneca astfel pe panta nebuniei.
Benone Maxim e prins de un diavol rău, care se propagă prin intermediul presei. O dată cu renunţarea la televizor şi la presa stricătoare de minte, viaţa noastră lăuntrică se luminează şi asupra noastră se aşterne mai multă pace.
Altfel, urmând calea pe care ne-o deschid personajele televizate de la televiziunile particulare, vom ajunge mai devreme sau mai târziu ca sărmanul Benone Maxim, să fabricăm soluţii de utilizare complete pentru România şi să ne credem nişte mari înţelepţi aleşi ai acestei vieţi, uitându-i scopul, care e dobândirea Duhului Sfânt.

Anunțuri
Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s