Scrisoare unui poet de la Iaşi care mă consideră „profet”

Îmi scrieţi într-o dedicaţie că am fost cu adevărat un profet al necazurilor prin care trece România azi. Serios? Vedeam şi eu cu puterea satanei, care mă orbea, printre irizările Duhului Sfânt, cât mai clipocea El în mine.

Şi diavolul ne arată lucruri din viitor…

Dar acum, pentru dumneavoastră, chiar sunt profet. Vă spun ce va fi: Antihristul s-a născut deja, e în lume. E un politician sau un lider religios care s-a născut dintr-o femeie evreică, undeva în anii `60-`70. Într-o viaţă de om născut în anii `60-`70 (îi zic om doar pentru retorică, pentru că el e fiară) se va termina totul.  Lucrarea sa e descrisă de Măicuţa Domnului în Apariţia de la Muntele La Salette. Dar nu e o singură profeţie care ne spune asta. Sunt o mulțime de profeții ortodoxe care o fac. Ortodoxia fiind cea care a păstrat cel mai bine Adevărul Apostolic și Duhul Sfânt, acestea trebuiesc citite mai întâi. Şi mai e profeţia Fericitului Malachia, cunoscută sub numele de „Profeţia Papilor”, spune că ne aflăm în vremea penultimului papă, iar cel care va veni apoi „Petru Romanul” îşi va conduce turma printr-o ultimă prigoană, presărată cu multe suferinţe, la capătul cărora Judecătorul cel Drept va coborî din cer şi va judeca poporul său.

Papa Benedict al XVI-lea a trecut de 80 de ani… În 20-30 de ani totul se va sfârşi. Iar sfârşitul propriu-zis va însemna trei ani şi jumătate în care Antihristul va conduce lumea şi o va minţi cu „minunile” sale înşelătoare, apoi venirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pe norii slavei Sale.

Dragul meu domn poet de la Iaşi… Ştiţi că aţi fost unul dintre poeţii mei preferaţi, aşa că să nu vă supere prea mult ce vă voi spune mai departe. Am trecut peste „profetizarea” mea şi m-am uitat un pic şi peste versurile din cartea pe care mi-aţi trimis-o. Duhul răzvrătit al satanei şi duhul ateist al lumii plutesc deasupra câtorva dintre ele. Nu e foarte multă astfel de mizerie în cartea dumneavoastră, dar am preferat s-o pun pe foc. Pentru că această mizerie se propagă, aşa cum se propagă nicotina lângă cei care îşi murdăresc sufletul cu iarba diavolului.

Aşa cum cei care fumează sunt prinşi cu totul în lanţurile satanei, pentru că nu se mai pot împărtăşi, deoarece Domnul Hristos şi Duhul Sfânt nu stau acolo unde stă diavolul, aşa şi cei care scriu, citesc şi îngăduie să dăinuiască în lume astfel de înşelări nu fac decât să propage în jurul lor şi să îmblătească în ei damfurile satanei.

Aşa că eu zic că v-am făcut un bine arzând acel exemplar din carte. Cândva poate că îmi veţi mulţumi pentru asta. Şi v-am tratat cu exact aceeaşi măsură cu care m-aş trata pe mine. Aş pune pe foc toate exemplarele din toate cărţile, revistele şi carnetele publicate de mine până în 2011. Nu are sens să îmi purtaţi pică.

Sper să vă dea de gândit ce v-am spus.

Pace şi bucurie de la Domnul Hristos!

Marius Ianuş

Anunțuri
Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s