Dă-mi floarea zâmbetului tău

Măicuţă blândă, frumoasă, smerită,
cât aş vrea să te ştiu fericită!

Cât aş vrea că ştiu că nu mai plângi
şi c-un zâmbet nelumesc mă atingi!…

Cât aş vrea să ştiu că în fereşti
printre razele soarelui îmi zâmbeşti!…

Cât aş vrea să văd lumea dezrobită
şi pe tine plutind în ea, fericită!…

Anunțuri
Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Comentarii

  • Adriana T.G.  On 15 Ianuarie 2012 at 19:44

    te trezeşti într-un moment
    cu Dumnezeu coborît
    în tine
    Îl simţi şi eşti derutat
    nu-ţi revii de atîta iubire
    nu ştii unde este capătul
    sacrificiului de sine
    deocamdată te scuturi
    de toţi şi de toate
    ca un tărîm vegetal

    cei dragi pleacă
    în barca fiinţei tale
    tu eşti un smintit al
    lui Dumnezeu
    El se bucură de gura ta
    care-L laudă
    de mintea ta care-L
    îmbracă în podoabe
    în frumuseţi în surpriză
    şi certitudine
    de sufletul tău boboc
    cu glasul tău cel mai adînc

  • dan antonovici  On 27 Februarie 2012 at 0:01

    Foarte frumoasa poezie. Imi place si mamei mele ii place.Frumosul la Marius Ianus totusi exista. Ma bucur.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s