Monthly Archives: Februarie 2012

Să ne punem speranţa în Dumnezeu

editorialul numărului 12 al publicaţiei "Vocea ta Fălticeneană"

În România nu poţi să faci nimic, pentru că România nu funcţionează pe criterii de valoare. De fapt… România nu funcţionează! Departe de a mai fi o ţară primitoare şi cu oameni buni, România a ajuns o grotă înţesată de şmecheri gata să ia două piei de pe aproapele lor aflat în durere. Înzăpezirile de acum au arătat-o cu prisosinţă. Încălecaţi pe maşini de teren puternice, copiii şmecherilor care conduc România au ajuns în satele oamenilor izolaţi în zăpadă şi le-au dus acelora pâine. La un preţ de zece ori mai mare decât cel din magazin! Ce poţi să mai spui în faţa unor asemenea “fapte bune”?
Caragiale a fost depăşit de mult, iar literatura română nu a dat încă un autor destul de sinistru ca să arate cu adevărat unde am ajuns. Pentru un post de şofer al unei procuraturi dintr-un orăşel moldovean s-au luptat doi oameni, unul cu pile pe plan local, altul cu pile la Bucureşti. A câştigat, fireşte, cel cu pile mai mari… Unde vom ajunge?
Sunt o mulţime de tineri care au rămas fără muncă. Au făcut facultăţi degeaba, stau în casă şi vântură dezamăgiţi internetul, în vreme ce primăriile din oraşele lor angajează în posturile publice, împotriva legii, ţărani… Ce mai poţi să spui?
Nu vă dau niciun exemplu din Fălticeni, ca să nu rănesc pe nimeni. La Humor, într-un târguşor de 12.700 de locuitori declaraţi (şi poate încă mai puţini reali), sunt patru instituţii de cultură, dar niciuna dintre ele nu îl angajează pe cel mai cunoscut scriitor care a trăit vreodată acolo, un scriitor cunoscut la nivel naţional. Lucrurile au căpătat dimensiuni groteşti… În România nu mai există niciun principiu axiologic, nicio urmă de meritocraţie.
Suntem o ţară bolnavă. O ţară în pragul demenţei, condusă de masoni şi securişti, deci de diavol. Până şi unele dintre „înaltele” noastre feţe bisericeşti sunt masoni şi securişti…
Dar e întru totul vina noastră. Toate acestea ni se întâmplă din cauza păcatelor noastre. Şi n-am ajuns încă la fundul gropii… Nu e departe vremea când vom fi conduşi de oameni fără scrupule, de tip Dan Diaconescu. Să vedeţi cum va fi atunci!…
Dacă Dumnezeu nu s-ar fi milostivit de noi, nu am fi răzbit. Să ne punem nădejdea în Creatorul nostru, iar nu în aceşti politicieni corupţi şi stupizi care nici măcar nu ne mai conduc cu asentimentul unei majorităţi.

Anunțuri

Unde sunt cei care nu mai sunt?

Editorialul ziarului "Vocea ta fălticeneană" nr. 11.

Ştiu cât de mult îi place oraşul Fălticeni lui Benoni Maxim, acest personaj cu totul excepţional al urbei. Şi cât de frumos o spune sau o scrie el! „Frumosul oraş Fălticeni”, „acest frumos oraş numit Fălticeni”, spune Benoni Maxim… Nu ţin cu orice chip să îl necăjesc. Dacă îl va indispune ceva, acel ceva este adevărul lucrurilor. Fălticeniul este, pe zi ce trece, tot mai puţin un oraş. Fălticenii au pierdut în ultimii zece ani cinci mii de locuitori! Cinci mii! Au ajuns de la 29.787 de locuitori, câți aveau în anul 2002, la 24.619 locuitori. Îmi pare rău să îl anunţ pe Benone Maxim că, dacă luăm în calcul o populaţie minimă a unei localităţi care poate fi numită „oraş” de 10.000 de locuitori, în douăzeci-treizeci de ani Fălticeniul va fi doar o capitală de comună, un sat mai de vază. Dar în toate oraşele din judeţ lucrurile stau la fel: la Humor erau, în anul 1992, 16.629 de locuitori, în anul 2002 – 15.656 locuitori, iar anul care a trecut – 12.700 de locuitori. Aplicând criteriul de mai sus, în şapte ani Humorul nu va mai fi oraş. Iar oraşul Suceava, care avusese 106.000 locuitori în 2002, are acum 86.000 de locuitori. Judeţul în întregul lui a pierdut în ultimul deceniu 74.000 de locuitori, populaţia sa scăzând de la 688.000 la 614.000 de oameni. Mai mult de 10%… Unde sunt cei care nu mai sunt? Citește în continuare

Să rupem lanţul deznădejdii

Dacă, nelăsat de Dumnezeu, nu ne poate trânti în desfătări lumeşti şi, prin amărăciunea dinăuntrul plăcerilor acestora, în necredinţă, potrivnicul ne întinde o altă capcană: ne târăşte în deznădejde.
Iată ce spune ducă-se pe pustii prin intermediul trupei rock Fleetwood Mac: „You’ll never break The Chain”. „Nu vei rupe niciodată Lanţul”.
Chiar aşa să fie?… Nici pe departe! Oricine are în sufletul său un gând bun către Domnul Hristos sau către Măicuţa Sa şi urmează acestui gând va ieşi la Lumină.
Intenţiile satanei sunt evidente: de la deznădejde la păcatul cu fapta e doar un singur pas. Dar deznădejdea în sine e un păcat, cu mintea, pentru că încalcă Prima, şi cea mai mare, Poruncă a Decalogului: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău”.
Şi să observăm perversitatea cu care potrivnicul îşi prezintă propriul „cadou” odios făcut omului, lanţul păcatului, ca fiind „un dat al existenţei”. Nu afirmă că ar fi ceva de la Dumnezeu, pentru că acolo unde începe Credinţa în Dumnezeu începe şi descoperirea Adevărului.
Mai-puțin-credincioşii vor sări: „Dar cum să fim noi vinovaţi de ceva petrecut cu atâtea mii de ani în urmă?” Dar neascultarea de Dumnezeu este un păcat pe care îl repetăm fiecare dintre noi în vieţile noastre, mai ales în „anii fierbinţi” ai tinereţii.
Dar să-L iubim pe Dumnezeu, cel Preamilostiv şi Îndelung Iertător, şi să ne punem nădejdea în El şi toate necazurile noastre se vor risipi ca norii primăverii în faţa soarelui dimineţii. Credinţa în Hristos, jertfa Sa şi ajutorul uriaş pe care ni-l acordă Măicuţa Domnului, căreia i-a fost încredinţată lumea, dacă ne rugăm ei, sfărâmă lanţurile satanei.