Sistemul de referinţă

Închipuiţi-vă că eu scriu aceste rânduri pe spatele unor printuri nefolositoare, împăturite şi aşezate pe un taburet alb. Le scriu cu un pix galben pe care e inscripţia „Poşta Română”. (De unde l-oi mai fi luat şi pe ăsta?!… Nu vă lăsaţi pixurile la îndemâna mea!…)

Scrisul meu e destul de dezordonat şi pe foaie au apărut deja câteva mâzgâleli. Pixul cel galben are în jurul gâtului o apărătoare lungă de vreo trei centimetri, dintr-un cauciuc alb, care ar vrea să îl facă mai comod de ţinut între degete. Dar, dimpotrivă, acest guler alb îngreunează foarte mult scrisul.

Primarul Humorului, care ştie că vreau să îl dau jos pentru că a fost colaborator al securităţii, un personaj din SIS şi un mason şi-au pus câte un om să mă urmărească.

Prin diferite metode, înregistrări video, ascultări cu borcanul la perete urmate de descifrarea lucrurilor pe care le scriu după zgomotul făcut de tastatură, urmărire prin satelit sau scotociri prin cămăruţa mea, cei trei ajung să îşi scrie primele rapoarte. Iată cum încep aceste relatări:

  1. „Am surprins în ipostazele lui Ianuş condiţia intelectualului în faţa lumii de azi. Există o dihotomie, dar şi o ambivalenţă în atitudinea sa. Sentimentul neputinţei e amestecat cu cel al fervorii creative (………)” şi tot aşa.
  2. „Ianuş scrie pe un scaun alb ca un iepure, care îşi ridică două picioare, ironic, cu repeziciune, rânduri aşezate ironic pe foaia de hârtie care, după ce se simte plină de gânduri se înalţă către tavan (…………..)” şi tot aşa.
  3. „Galbenă ca ceara /vine primăvara/păpădii o mie/stau pe o câmpie/Ianuş să le scrie/c-un pix pe hârtie (………………)” şi tot aşa.

Despre ce vorbesc? Despre literatură! Despre scris! Literatura, dar şi scrisul în general, trebuie să se raporteze la Adevăr. Prea mult s-a mers în duhul ateist al lumii, crezându-se că se poate scrie orice despre orice! Au curs prea multe prostii din prea multe închipuiri! Nu se poate aşa!

Dumnezeu există şi ni s-a arătat. Minuni se fac mereu, astăzi ca şi în vremurile Arătării Domnului.

O adolescentă de la Fălticeni, Ioana B., mi-a spus că a fost la Părintele Iustin Pârvu, iar acesta, deşi o vedea pentru prima dată, i-a spus pe nume şi i-a vorbit despre ce trebuie să facă în faţa necazurilor şi greutăţilor care o aşteaptă, fără ca ea să fi apucat să deschidă gura. Un văzător cu Duhul.

Dumnezeu e Acelaşi! De la Început până la Sfârşit! Cum i-a spus Părintele Iustin Pârvu Ioanei B. pe nume, aşa i-a spus pe nume Mântuitorul lui Zaheu, colectorul de taxe, care se urcase în sicomor ca să Îl vadă mai bine pe Cel care trecea prin Ierihon, Cel care îl vindecase pe Bartimeu, orbul, fiul lui Timeu.

„Zaheu, dă-te jos, pentru că astăzi trebuie să rămân în casa ta!”, i-a zis Mântuitorul celui cu care nu se cunoştea, dovadă că acela se urcase în copac ca să Îl vadă.

Ce frumos! Oare nu ne cheamă Domnul pe toţi în acelaşi fel? Dacă am fi mai atenţi, dacă am avea inima deschisă către El, iar nu către lume, dacă ne-am urca şi noi în copacul dorinţei de a-L cunoaşte, am descoperi că ne cheamă pe toţi, chiar aşa, cu totul neaşteptat, dintr-odată, pe nume.

Anunțuri
Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s