Floarea de Lumină

În dimineața mângâierii,
plutind pe apele tăcerii,
biserica de la baraj
sticlea în albul ei miraj.

Erau în ea din toată țara,
din Făgăraș și Hunedoara,
De la Brașov și București,
creștini veniți să afle vești

de Sus în ceea ce-i privește.
Stăteau cuminți ca-ntr-o poveste.
Nu începuse liturghia,
dar sus pe schele era via

minune, fluture rupestru:
călugărul din Drăgănescu.
”Mă, Gheorghe, eu atâta-ți spun,
tu n-ai făcut nimica bun

când te-ai certat cu Ana ceea.
Te du și-ți împacă femeia.”
Iar Gheorghe, tremurând de frică,
nemaiștiind ce să mai zică,

de unde-i știe tot Acela?!
și ce vorbise cu femeia!
plângea simțind că înspre sine
se pogorâse Cel ce Ține

întreaga lume din iubire.
Și toți simțeau că-și ies din fire.
Iar Marele Învățător,
într-un halat de muncitor,

picta cu o pensulă fină,
la capul unei gropi din tină,
cum dintr-un mort întins pe masă,
ținând în mâini o ceară groasă,
iese o floare de lumină.

(1, 2, 3)

Citiți toate poemele din ciclul ”Flori de foc, de gând și de lumină”: aici.

Anunțuri
Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s