IPS Vladimir al Chișinăului :

IPS Vladmir Cantarean
Perioada în care trăim e unică în istorie. Atacurile asupra sufletelor sunt mai feroce ca niciodată – deosebit de iscusite şi de obraznice, iar uneori chiar mortale. Dintre acestea fac parte implementarea legilor anticreştine, manipularea făcută prin mass-media şi multe alte acţiuni nefaste care îndobitocesc şi macină încet dar sigur sufletele oamenilor. Astfel că doar Domnul prin harul Său de viaţă făcător ne poate lumina, ajuta şi salva de această avalanşă de ispite şi greutăţi.
Azi vedem cum grija vieţii s-a prefăcut într-un idol care dictează noi şi noi “necesităţi”, pentru ca omul să nu
mai aibă timp să se gândească la cele sfinte. Este îmbucurător că stăm uniţi împotriva legilor antihristice impuse din
afara ţării. Dar totodată, ne îngrijorează faptul că duminicile şi de sărbători cea mai mare parte a creştinilor lipsesc de
la biserică, îmbulzindu-se în pieţe sau stând hipnotizaţi în faţa televizoarelor ori a calculatoarelor. Nici cel bătrân, nici cel tânăr nu vin în locaşul Domnului ca să-I mulţumească pentru viaţă şi pentru toate bunurile dăruite de El.

Anunțuri
Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s