Scrisoare deschisă unor scriitori

Dragii mei,

Un articol apărut pe siteul cotidianul.ro mi-a amintit nefericitul experiment literar numit ”40238 Tescani”. Cu voia Lui Dumnezeu, care avea, iată, un plan de salvare pentru mine, i-am cerut editoarei acelei cărți încă de acum un deceniu să întrerupă apariția ei. Motivul de atunci era că nu există drept de copyright. Mențin această interdicție. Dacă va dori cineva să reediteze acea carte, trebuie să scoată din ea textele mele (un poem despre un pitic care ”cheamă luna cu inima mea” – o fantasmagorie tâmpită, un mic poem despre umărul unei fete văzut în iarbă – ”Pe umeri, pe iarbă”, și o poveste despre cum nu am putut să-mi recit poezia la onomastica unei colege de generală – Meda), numele meu și orice imagine în care apar eu.

Eu nu ”fac jocul” celor care vă atacă în acel articol, probabil (la îndemnul lui) Petru Romoșan, ci un alt joc, cu mult mai mare decât al acelora. De fapt, nici nu cred că informațiile de acolo sunt corecte. În primul rând, nu a avut loc nicio orgie, iar un om atât de posesiv ca mine nici nu și-ar fi lăsat viitoarea soție într-o adunare în care măcar s-ar fi vorbit despre așa ceva. Apoi, dacă nu cumva nu mă înșel, în detrimentul autorului articolului menționat, rândurile atribuite lui Mircea Cărtărescu sunt, de fapt, ale lui Florin Iaru (care a intervenit ulterior în acea carte și nu ar fi trebuit lăsat să o facă, din pricina nivelului scăzut, chiar vulgar, al scrierilor sale de acolo). Iar rândurile – la fel de penibile – atribuite Ioanei Vlașin sunt, îmi pare – dar nici aici nu sunt sigur, iar memoria nu mă ajută, scrise de Mircea Cărtărescu. Mai puțin contează.

Poate că, ”la adăpostul anonimatului”, cei doi optzeciști care au contribuit la acea carte și-au dat în petic. Părerea mea despre această generație literară este și era cunoscută încă de pe atunci (apăruse deja ”Manifestul Fracturist”). Am scris și vorbit de multe ori despre săracii optzeciști. (Ultima dată în interviul pe care l-am acordat hyperliteraturii, ideile lui putând fi regăsite, în sinteză, în conferința cu tema ”De la fracturism la Dumnezeu” pe care am ținut-o la Biblioteca Bucovinei.)

Dar, în privința pornografiilor literare de după `90, vina nu este în întregime a scriitorilor ”care au contribuit”. Să ne amintim ce se întâmpla în țară imediat după anii `90. Cum invadase pornografia tarabele de ziare, fără ca nimeni să nu facă nimic. Ni se părea că asta face parte din așa-zisa ”libertate” câștigată atunci… Deși unii dintre noi uram acest fel de libertate. Despre această așa-zisă libertate vreau să vă vorbesc. Ceea ce se întâmplă acum în lume e cu mult mai rău decât ce se petrecea în comunism. Iar cei care trag sforile sunt aceiași.

Această ”luptă pentru libertate”, această ”luptă pentru eliberarea omului”, apărută, ca ”direcție culturală”, în Renaștere, iar ca ”direcție religioasă”, cu mult înainte, prin schismele Bisericii, a început să fie organizată / politizată undeva în jurul anului 1730, în Anglia. Organizația rezultată se numește Francmasonerie, ”Mare Lojă Masonică” – după cum își zic ei. La ora asta, în România, până și primarii de comune mai răsărite sunt masoni…

Dar de cine urma să fie eliberat omul? Și de cine mai trebuie să fie eliberat?

Francmasoneria are un singur dușman: pe Dumnezeu. Iar obiectivul ei, departe de a fi eliberarea omului, este supunerea oamenilor, la modul absolut, în fața unei ”elite” conducătoare.

Masonii au împărțit imperiile lumii după criterii naționale, ca apoi să se apuce să reconstituie imperiile (experimentul sovietic, dar și cel european de acum le aparțin). De ce? Ei nu aveau nicio problemă cu imperiile în sine, ci cu faptul că aceste imperii erau monarhii, supuse Bisericii Lui Dumnezeu. De la anul 962 (încoronarea lui Otto I) până la 1806 (când Napoleon se ridică împotriva lui), centrul Europei a fost organizat politic în ”Sfântul Imperiu Roman”. În Est, Imperiul Rus era o copie fidelă a Sfântului Imperiu Roman. Stema era aceeași – vulturul bicefal – iar imnul era ”Dumnezeule, apără-l pe țar” (Boje, țaria hrani).

Aceste imperii au fost descompuse, iar apoi reconstruite. Dar pe altă temelie. Ce a dispărut? Monarhiile și supunerea față de Biserică și Dumnezeu.

Religia a fost scoasă din școli și instituții. Dar nu numai de acolo. Puțini își mai amintesc că în toate locurile publice, pe toate fabricile și atelierele exista inscripția ”Nihil sine Deo”. Și în România era așa, după cum mi-a spus Părintele Ioan de la Rarău, un călugăr minunat, văzător cu duhul. Iar în perioada care a urmat suirii pe tron a Regelui Mihai, mi-a mai spus el, se câștigau două mii de lei pe lună, iar un leu valora cât doi dolari.

Astăzi, iată, au reușit să laicizeze aproape toate țările lumii. Dar lupta lor continuă. De ce? Ce mai e de ”eliberat”? Ei bine, toate valorile umane care îi împiedică să îi controleze total pe oameni trebuiesc distruse. Aceste valori sunt familia, patria, credința și, ca un corolar al tuturor acestora, Cel care îi dă omului o libertate adevărată, uriașă, Dumnezeu.

De ce se luptă masonii cu atâta înverșunare să impună căsătoriile homosexuale până și în Republica Moldova? Basarabia e o țară în care oamenii câștigă o sută de euro pe lună, o țară înfometată. Asta e soluția problemelor ei, să fie legalizată sodomia?

Iar legalizării căsătoriilor homosexuale îi urmează legalizarea adopțiilor de către homosexuali. Voi vă dați seama ce înseamnă asta? Legalizarea pedofiliei!!!

Încercați să înțelegeți aceasta și veți înțelege problema lumii de azi. Cei care impun legile lumii vor să legalizeze pedofilia! Adică să legalizeze culmea nelegiuirii!!!

Plecând de la asta veți înțelege că școala nu mai e făcută ca să ne educe, ci ca să ne strice mințile, vaccinurile nu mai sunt făcute ca să ne salveze viețile, ci ca să ne îmbolnăvească (în beneficiul industriei farmaceutice și al reducerii populației – idee care face parte din planul de control total asupra omenirii al masonilor), mass-media nu ne mai informează, ci promovează agenda masonilor, poliția și armata nu mai sunt făcute ca să ne apere, ci ca să apere interesele mai-marilor lumii etc etc.

Va veni vremea, și Dumnezeu va îngădui asta din pricina păcatelor noastre, în care acești nenorociți vor controla și mințile, prin niște cipuri implantate în oameni, conectate la sistemul nervos. Se vor juca cu oamenii, așa cum se joacă copiii pe calculator în diferite jocuri de administrare sau război. Sau așa cum se joacă acum cu păpușile lor sinistre din mass-media (care e aproape în întregime a lor). Vezi cazul lui Mickel Jackson, care, după ce a anunțat că se desprinde de casa de discuri Sonny a fost omorât de un medic mason. (Probabil că în cazul lui, pentru că o fi avut fani și printre masoni, adevărul a ieșit la iveală. Dar ce se întâmplă cu Amy Winehouse, care a murit la scurtă vreme după ce >a declarat că i-a refuzat pe masoni? Sunt zeci de cazuri de răzvrătiți din industria media care au murit în condiții dubioase. Pentru că în media e cea mai mare bătălie a lor, prin media încearcă să își ducă la împlinire agenda satanică.)

Acestea nu sunt povești de adormit copiii. De ce se agită atât cu aceste acte cu cip, ”documente biometrice”, cum le spun ei? Pentru a crea o uriașă bază de urmărire a oamenilor. Nu le ajunge că acum pot să ne urmărească mai peste tot cu ajutorul camerelor de filmat, vor să știe și cât mai multe lucruri despre fiecare om pe care îl văd. Dacă le permitem să creeze acest sistem electornic, ne vor spune apoi că actele se pierd sau pot fi falsificate, așa că ar fi mai bine să ne introducem sub piele un cip. Sau, așa cum au făcut deja în Statele Unite, cu ajutorul sistemului medical, ne vor spune să primim acest cip ca medicii să urmărească permanent, de la distanță, starea noastră de sănătate. Vă dați seama cât le pasă lor de sănătatea noastră! (Cam cât le pasă culturnicilor români de azi de existența noastră ca scriitori!) Cine e atât de prost încât să înghită asemenea gogoși?! Vor implanta aceste cipuri în oameni și atunci se vor împlini vorbele Sfântului Ioan Evanghelistul din Apocalipsă: ”Şi ea (fiara – n.m.) îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei. Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.” (Apocalipsa 13, 16-18)

Ce îi așteaptă pe cei care au primit acest semn al satanei e înfiorător: ”Şi al treilea înger a venit după ei, strigând cu glas puternic: Cine se închină fiarei şi chipului ei şi primeşte semnul ei pe fruntea lui, sau pe mâna lui, va bea şi el din vinul aprinderii lui Dumnezeu, turnat neamestecat, în potirul mâniei Sale, şi se va chinui în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în vecii vecilor. Şi nu au odihnă nici ziua nici noaptea cei ce se închină fiarei şi chipului ei şi oricine primeşte semnul numelui ei.” (Apocalipsa 14, 9-11)

Domnia antihristului pe pământ va fi de doar șapte ani. Merită să rezistați acești ani pentru dobândirea Împărăției Cerurilor. Dar, fără rugăciune și fără participare la slujbele Bisericii nu veți reuși. Mergeți la Biserică, cât se mai face Sfânta Liturghie, pentru că și aceasta va fi oprită, iar Biserica se va transforma aproape în întregime într-o instituție de propagandă a antihristului! Deja și în biserică sunt infiltrați masoni… Din fericire, mai există și părinți îmbunătățiți, stâlpi de lumină ai Lui Dumnezeu. Cum spuneam, și eu cunosc un astfel de părinte, pe Părintele Ioan de la Rarău. Am relatat întâlnirea minunată pe care am avut-o cu el pe blogul meu.

Acești oameni care ne conduc sunt conectați, prin intermediul masoneriei, la satana. Lupta împotriva lor va fi extrem de anevoiasă, pentru că sunt dispuși la orice și folosesc orice mijloace ca să-și atingă scopul. Ca să facă ce au făcut din lumea asta, au provocat războaie sângeroase, în care au murit milioane de oameni. Iar planul lor nu a luat sfârșit. Ridicați crucea, pentru că altfel veți fi niște colaboratori ai acestor îndrăciți! Domnul Iisus Hristos e singura scăpare!

Dumnezeu să vă ferească de orice rău și să vă numere în rândurile Sale!
Marius Ianuș
Anunțuri
Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Comentarii

  • Iuliana  On 25 Martie 2014 at 17:20

    Draga Marius, ba vina de a promova si a raspindi pornografia prin asa-zise productii literare le apartine in primul rind autorilor unor astfel de productii. Pentru ca ei, de bunavoie si nesiliti de nimeni s-au pus in slujba si leafa consistenta oferita de cei care vor pieirea curateniei sufletesti. Departe de a se astimpara pe masura ce a trecut timpul (asa cum s-ar fi intimplat daca ar fi fost vorba doar de un abuz/defulare asupra libertatii nou-cistigate de altii), Cartarescu & comp. au devenit din ce in ce mai oribili, semn ca le place ceea ce fac, si o fac din convingere. Iuda este intotdeauna vinovat ca a vindut singe nevinovat. Tu te simti cu musca pe caciula pentru contributia ta la pornografia promovata de Patapievici, Liiceanu, Plesu, Cartarescu etc (imi amintesc si acum de singura mea participare la cenaclul lui Cartarescu de la Litere, Bucuresti, unde tu ti-ai citit o „poezie” boribila despre gelozia poetului fata de sperma straina din burta unei foste amante, si-mi amintesc cum spumega ca uin descreierat Cartarescu ca participantii la cenaclu, aproape numai boboci aflati pentru prima -si, probabil ultima – oara acolo, inmarmuriti de agresiunea citirii „poeziei”, nu se puteau „hotari” sa „comenteze” „opera literara”; aproape ne-a facut timpiti pe toti Cartarescu – noi inca nu stiam ca se face de fapt cultura cu mijloace de intimidare violenta, dar instinctul nostru a fost bun, pentru ca nici pe la cenaclu n-am mai dat, nici nu ne-am inscris la vreun curs al lui C.). Te rog, da-mi voie sa-ti spun ca modul in care poti scapa de musca de pe caciula nu este apararea colegilor de breasla porno, nici macar punerea in circa masoneriei a faptelor tale, ci pocainta intreaga si ruptura totala cu cele si cei de atunci. Trebuia sa te delimitezi de activitatea acelor scriitori fiindca este murdara si pentru ca in cel mai inalt grad corupe pe oricine vine in contact cu ea, nu pentru ca ii plateste masoneria (lucru dealtfel adevarat). Nu trebuie aparati niciodata acesti Iuda.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s