Monthly Archives: Decembrie 2013

Două procese pe care le-am pierdut

Documentele proceselor pot fi descărcate de aici: link.

În unele zone ale lumii există un obicei, deloc creștin, ba chiar cam țigănesc, de a arunca, înainte de Anul Nou, toate lucrurile stricate în stradă. O să-l folosesc și eu, într-un sens mai poetic, sper, aruncând pe geamul blogului meu doi saci cu gunoaie, care îmi doresc să rămână în urmă.

Sunt cele două procese instituționale pe care le-am pierdut. Primul cu Institutul Cultural Român, deși „Român”-ul din numele lor e o vorbă goală, iar „Cultural”-ul doar o acoperire. Am adaugat acestui proces și întâmplarea Citește în continuare

Anunțuri

Cărarea ascunsă

Există o cărare ascunsă sub zăpadă,
există un drumeag acoperit de fum,
exist-un sens al vieții acestei și-o răsplată
a celor care-n taină găsit-au acel drum.

Există o cărare și-un sens final al vieții,
există-n Cer un cântec răscolitor și bun,
exist-o viață lungă sortită tinereții
eterne-a celor care înving veacul nebun.

Există o cărare ascunsă sub zăpadă,
exist-un drum de taină, învăluit în fum,
exist-o apăsare în inima ce-i gata
ca să urmeze pașii Mielului Cel Bun.

Florile de Fier

Tot ce-a avut mai bun această țară,
tot ce a dat mai bun acest pământ,
băieți și fete cu privirea clară
au fost zdrobiți și-ascunși într-un mormânt.

Doamne, care poți întoarce toate
și-ai văzut și știi tot ce a fost,
trimite din Cer această gardă
ca să se înalțe neamul nost`*.

Ei, care-au plătit cu-a lor făptură
răul nostru și al nostru cânt,
numai ei ne pot rupe din ură
și ne pot uni într-al Tău gând.

Doamne, care poți întoarce toate
și ții totul cu al Tău mister,
vino iar în cerul României
și trimite-i florile de fier!

* Variantă: ca să căpătăm din nou un rost

Trei ceasuri de frumoase colinde tradiționale

Papa Francisc e un creștin-naționalist ?

Deși mulți dintre ortodocșii noștri s-au grăbit să îl acuze de masonerie, se pare că Papa Francisc a ieșit din trupele aflate de cealaltă parte a baricadei. Mai precis, în tinerețe a fost membru al grupării argentiniene ”Guardia de Hierro”, mișcare a tinerilor creștini care îl susținea pe generalul naționalist Juan Domingo Perón. Mișcarea, apărută în Argentina în anul 1961, a fost numită astfel tocmai în amintirea ”Gărzii de Fier” a lui Corneliu Zelea Codreanu.

Iată câteva legături la articole în spaniolă care discută această implicare politică din tinerețea Papei Francisc, al doilea fiind incriminator: 1, 2. Iată și câteva imagini de la o aniversare recentă a acestei mișcări: 3. Iar aici găsiți câteva citate dintr-un discurs în care Papa Francisc a comparat avorturile cu sacrificiile umane aduse în vechime idolilor, fiind și acestea niște sacrificii umane aduse unor idoli moderni (confort, bunăstare, bani): 4.

Nu vreau să spun că religia catolică e la fel de bună ca a noastră, pentru că nu e așa. Tot modernizându-se, catolicii au pierdut multe. Nici să promovez în vreun fel – Doamne ferește! – ecumenismul, această capcană a masonilor. Adevărul și minciuna nu pot sta în același loc. Dar, poate, ar fi cazul să nu mai aruncăm cu noroi într-un înalt prelat creștin care s-ar putea să fie un aliat al nostru, al tuturor celor care dorim ca lumea să se întoarcă spre Dumnezeu, iar nu vreun înainte-mergător al lui antihrist, cum îl prezintă unii dintre ai noștri. Să vrea Dumnezeu să fie de-al nostru și să încerce să schimbe ceva în bine în lumea asta!

Colind cu zăpadă

În lumina blândă, albă, a amiezii
au venit în taină meșterii zăpezii
și-au țesut cu grijă un covor frumos
ca să-L veselească pe Pruncul Hristos.

Fulgi de nea (, fulgi de nea)* îi vestesc sorții
că El nu e (, că El nu e) robul morții ! (Refren – Bis)

Și-au țesut cu grijă un frumos covor
ca să nu-și rănească Pruncu-al Său picior
și să nimerească magii mândrul loc
unde înflorit-au florile de foc.

Fulgi de nea îi vestesc sorții
că El nu e robul morții !

Ca să nimerească magii mândrul staul
și să-I pună-n față florile de aur.
Să găsească ieslea unde a venit
Cel Ce ne-a salvat cu al Său colind.

Fulgi de nea îi vestesc sorții
că El nu e robul morții !

(*între paranteze varianta cantabilă.)

Povața Sfântului

”Tu iar vei învinge! Învinge-vei soarta,
și lupta cu turcii, și lupta cu moartea,
Sfantul Daniil Sihastrul
dar Domnului nostru, în milă bogat,
Îi vei face din piatră un lăcaș preaînalt.

Din piatră vei face lăcaș preafrumos
în care să vină Domnul Hristos!”

”Tu iar vei învinge!”, i-a zis Daniil,
duhovnicul nostru ascuns și umil,

viteazului Ștefan, venit să-l descoasă
de-i vine izbândă sau a morții coasă.

”Tu îl vei învinge!”, i-a spus cel bătrân,
sihastru al Voronețului, despre păgân.

Iar Ștefan cel Mare sabia-ncinge
și sfarmă turcimea într-o baltă de sânge.

Că știe că-n Cer e scrisă victoria
și că Domnul Hristos Își așteaptă Biserica.

Și știe că-n Cer a mers fumul cântului
celui smerit din ruga Sfântului.

Cântec pentru Căpitan

Căpitane de haiduci,
prin scântei în Rai ne duci.
Ne slobozi de-a noastră jale
și ne dai visele tale.

Vise mari, cât România,
să le știe toată glia.
Vise mari, pline de sânge,
să le știe cine plânge.

Că suntem țară săracă,
pusă de jidovi la clacă.
Că suntem țară distrusă,
de masoni și jidovi mulsă.

Că suntem țară de jale,
cum sunt ochii dumitale.
Și suntem țară de dor,
care plânge-al ei ogor.

Căpitane de haiduci,
dincolo de dor și jale
și scântei, în Rai ne duci
și ne dai visele tale.

Trei întâmplări din realitatea imediată

Difuzarea unui colind a fost amendată cu o sumă colosală din cauza unor versuri care aduc aminte de blestemul pe care și l-au luat asupra lor evreii când L-au ucis pe Domnul Hristos: ”Sângele Său să fie asupra noastră și asupra copiilor noștri” (Matei 27, 25) Ce-i drept, cântăreții au interpretat greșit, îngroșând tușa desenului. Textul autentic e ”Jidov, neam afurisit”, iar nu ”jidovan afurisit”. Nu spun că acest colind e la locul lui într-o emisiune de televiziune, dar nu ne putem șterge istoria. Țăranii români i-au urât pe evrei pentru că, în rând cu alții, le ocupaseră orașele, și, deci, țara. Dar ce s-a întâmplat mai apoi, faptul că Adolf Hitler i-a omorât pe evrei ca răspuns la acțiunea aliaților de a declanșa al doilea război mondial, pe care, potrivit propriilor sale declarații, Hitler nu îl dorea, asta nu mai privește țăranul român.

Actorul Dan Puric a fost mustrat de CNA pentru că a spus la radio că suntem conduși de un sistem de tip mafiot. Și, dacă ne uităm ce perso-nulități sunt în locanta necuratului, în masonerie, îi dăm perfectă dreptate.

Iar fotbalistul croat Josip Simunici nu va mai fi prezent la turneul mondial din Brazilia pentru că a strigat pe stadion, după calificarea Croației, ”Za Dom!” (”Pentru Patrie!”). I s-a răspuns din tribune ”Spremni!” (”Suntem gata!”). FIFA a motivat sancționarea sa, extrem de drastică (30.000 de franci elvețieni amendă și 10 meciuri suspendare), prin aceea că acesta era salutul ustașilor croați. 

Sursa și video: aici.

Imagini șocante din Argentina

Deși schismatici, tinerii creștini din Argentina și-au continuat rugăciunea, chiar fiind scuipați și mâzgâliți cu sprayuri de graffiti de niște demente satanizate, mai precis gruparea feministă ”Encuentro de Mujeres” care vroia să profaneze catedrala din Buenos Aires în cadrul unui miting pentru legalizarea pruncuciderii. Tinerii credincioși, strânși în jurul câtorva preoți, le strică planurile.
http://www.adnstream.com/video/sraPgaNniV/Espantoso-ataque-a-unos-catolicos

O relatare în franceză a acestui caz oribil: citește.

Tensiunile sunt mai vechi, după cum puteți vedea în acest filmuleț din 2012: Citește în continuare