Drumul Crucii: 17 Martie – 19 Aprilie 2014

Numesc „Drumul Crucii” un pelerinaj pe care îl voi face, cu binecuvântare:

– pentru iertarea păcatelor mele;

– pentru a le aminti oamenilor că Domnul Hristos și-a dat viața pentru noi;

– pentru binecuvântarea și dezvrăjirea României, care e prinsă în mrejele necuratului;

– pentru a reînvia tradiția ortodoxă a pelerinilor (”moșilor”), poate și pe aceea a nebunilor întru Hristos.

Pelerinajul constă în purtarea unei cruci de lemn de 3 metri lungime și 1,5 metri lățime, cu o greutate potrivită pelerinajului, de la Izvoarele Sucevei până la Giurgiu, iar apoi de la Cluj (Mănăstirea Florești) până la Iași, desenând o cruce deasupra teritoriului României. Punctul de întâlnire al brațelor crucii va fi la Toplița. În mod normal, pelerinajul ar trebui făcut de la Cernăuți (sau Hotin) până la Giurgiu și de la Cluj până la Chișinău, dar eu nu mai am pașaport.

Regula pelerinajului va fi că voi merge pe jos, purtând crucea pe umăr, atâta timp cât nu voi ieși din drumul precizat. Când și dacă voi ieși din drum ca să înnoptez, pot folosi un mijloc de transport (dacă voi găsi vreunul – ca să urc la o mănăstire, de pildă). La fel, la întoarcerea în drum. Voi dormi unde se va putea (mănăstiri, gări, autogări etc). Dacă se vor găsi doritori să mă ajute, îi voi lăsa să ridice crucea cu mâna, până la nivelul șoldului, din partea de la baza ei. Voi lega de cruce o banderolă pe care va sta scris ”Domnul Iisus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, și-a dat viața pentru noi!”.

Voi lua cu mine în pelerinaj ultima mea carte de versuri, ”Flori duhovnicești pentru Măicuța Domnului”. Această cărticică va costa 3 lei, pentru cei care își permit să o cumpere, va fi dăruită celor care o doresc dar nu au posibilități de a o cumpăra, și va fi lăsată la vânzare în diverse locuri la prețul de 20 de lei pentru 10 exemplare. Eventualii difuzori pot solicita de pe acum exemplare, la adresa mea de email (a se vedea pagina Contact). Doamne ajută!

Iată traseul și opririle, pe care sper să le respect:

Ziua 1 –  17 Martie : Biserica Ortodoxă de la Izvoarele Sucevei – Moldova Sulița – Benia – Breaza de Sus – Braniștea
Probabil 18 Martie: Botuș – Colacu – Fundu Moldovei – Pojorâta – Valea Putnei
Probabil 19 Martie: Mestecăniș – Iacobeni – Argestru – Vatra Dornei
Probabil 20 Martie: Plaiu Șarului – Șarul Dornei – Chirileni – Panaci
Probabil 21 Martie: Coverca – Păltiniș – Drăgoiasa
Probabil 22 Martie: Bilbor – Răchitiș – Secu – Vale

Duminică 23 Martie: la Mănăstirea Toplița

Probabil 24 Martie: Toleseni – Gălăuțași – Runc – Platonești – Fundoaia – Sărmaș – Ditrău – Lăzarea – Joseni – Ciumani – Suseni – Voșlobeni

Bunavestire – 25 Martie: Mănăstirea Izvorul Mureșului

Probabil 26 Martie: Sândominic – Tomești – Ineu – Cârța – Dănești – Mădăraș – Racu – Siculeni – Ciceu – Miercurea Ciuc
Probabil 27 Martie: Sâncrăieni – Sântimbru – Sânsimion – Cetățuia – Vrabia – Tușnad – Tușnadu Nou – Băile Tușnad
Probabil 28 Martie: Bixad – Micfalău – Malnaș – Olteni – Bodoc – Sfântu Gheorghe – Chilieni – Coșeni – Chichiș – Lunca Calnicului – Prejmer – Cărpiniș – Tărlungeni
Probabil 29 Martie: Săcele – Timișul de Jos – Timișul de Sus – Predeal

Duminică 30 Martie: Mănăstirea Predeal

Probabil 31 Martie: Azuga – Bușteni – Sinaia – Comarnic
Probabil 1 Aprilie: Nistorești – Breaza – Câmpina – Bănești
Probabil 2 Aprilie: Ploiești – Bărcănești – Puchenii Mari – Miroslăvești – Ciolpani – Tăncăbești
Probabil 3 Aprilie: Săftica – Balotești – Otopeni – București
Probabil 4 Aprilie: București
Probabil 5 Aprilie: București – Bragadiru – Cornetu – Mihăilești -Drăgănescu

Duminică 6 Aprilie: Biserica Drăgănescu

Probabil 7 Aprilie: Gorneni –  Bănești – Chirculești – Stejaru – Singureni – Crânguri – Călugăreni – Crucea de Piatră – Uzunu – Daia – Remuș – Giurgiu

Cu trenul și / sau autobuzul: Giurgiu – București – Cluj Napoca – Mănăstirea Florești (Cluj) – Probabil 7 și 8 Aprilie

Probabil 9 Aprilie: Florești – Cluj – Sânnicoară – Apahida – Căianu Vamă – Căianu Mic
Probabil 10 Aprilie:  Ghirișu Român – Mociu – Zorenii de Vale – Cămărașu – Sărmașel-Gară – Țagu – Visuia – Miceștii de Câmpie – Sânmihaiu de Câmpie – La Curte – Stupini
Probabil 11 Aprilie: Archiud – Teaca – Pinticu – Băile Sărate – Posmuș – Șieu – Șieuț – Monor – Vătava – Dumbrava – Morăreni – Pietriș – Deda
Probabil 12 Aprilie: Bistra Mureșului – Gălăoaia – Iod – Răstolița – Andreneasa – Lunca Bradului – Meștera – Stânceni – Ciobotani – Văgani – Călimănel – Mănăstirea Toplița

Duminică 13 Aprilie: Mănăstirea Toplița

Probabil 14 Aprilie: Toplița – Vale – Borsec – Capu Corbului – Corbu – Rezu Mare
Probabil 15 Aprilie: Tulgheș – Bradu – Poiana – Grințieș – Bistricioara – Călugăreni – Poiana Largului – Petru Vodă

Joia Mare – 16 Aprilie: Mănăstirea Paltin-Petru Vodă, Mănăstirea Petru Vodă

Probabil 17 Aprilie: Dolhești – Pipirig – Pățăligeni – Stânca – Leghin – Vânători-Neamț – Humulești – Târgu Neamț
Probabil 18 Aprilie: Dumbrava – Plăieșu – Timișești – Cristești – Moțca – Gâștești – Pașcani – Blăgești – Ruginoasa – Rediu – Giurgești – Costești – Târgu Frumos
Probabil 19 Aprilie: Războieni – Bălțați – Mădârjești – Sârca – Budăi – Podu Iloaiei – Lețcani – Iași

Duminică 20 Aprilie, de la Miezul Nopții – ÎNVIEREA DOMNULUI: Catedrala Mitropolitană Iași

Anunțuri
Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Comentarii

  • Ana  On 19 Ianuarie 2014 at 0:51

    Dumnezeu si Maica Domnului sa va ajute, sa va insoteasca si sa implineasca scopul acestui pelerinaj deosebit! Drum binecuvantat si mantuire!

  • GabiM.  On 21 Ianuarie 2014 at 4:14

    Doamne Iisuse Hristoase,Fiul Lui Dumnezeu,miluieste-l,mantuieste-l si il ajuta pe fratele nostru sa poata implini ceea ce si-a propus ! Preacurata si Binecuvantata Fecioara Marie,roaga-te pentru acest frate! Cuvioase si Sfintite Parinte Justin,roaga-te pentru Tara Romaneasca,pentru poporul roman si pentru fratele nostru Marius ! Amin.

  • Daniel  On 6 Martie 2014 at 5:35

    Aveti binecuvantare? Nu cred ca e un plan bun.

  • Ioana  On 14 Martie 2014 at 11:06

    Da, Daniel are dreptate, binecuvantarea este necesara in planuri de tipul asta! In rest doresc ca Dumnezeu sa va lumineze si sa va calauzeasca pasii spre mantuire! Ar fi bine, daca s-ar putea, sa actualizati traseul zilnic pentru ca cei ce doresc sa va dea o mana de ajutor, cazare sau masa sa stie pe unde va aflati. Poate si un numar de contact ar fi util! Numai bine!

  • George  On 16 Martie 2014 at 22:10

    Ma bucur pentru tine Marius. Dumnezeu sa te binecuvinteze. Tare mult asi fi dorit sa particip si eu la un astfel de pelerinaj. Ideea este divina. Cu ingaduinta ta, rog pe toata lumea sa puna numele tau pe pomelnicul zilnic al fiecaruia. Doamne ajuta si mult folos duhovnicesc pentru tine si pentru Romania noastra ortodoxa.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s