Un interviu cu Părintele Ioan de la Sihăstria Rarăului

Lumea Monahilor 80 Părintele Ioan

A apărut, în ”Lumea Monahilor”, un interviu cu Părintele Ioan de la Sihăstria Rarăului, luat de mine.

NOU: Interviul poate fi citit și ONLINE.

Chiar dacă din interviu lipseșe o întrebare și răspunsul aferent (referitoare la actele cu cip, în privința cărora Părintele a fost mereu ferm: ”NU ACCEPTĂM NIMIC!”), merită să îl citiți, pentru că în el găsiți un lung și frumos cuvânt al Părintelui Ioan despre rugăciune. Dar găsiți și multe sfaturi duhovnicești. E un interviu amplu, întins pe paginile 32-50 ale revistei (de 64 de pagini). Să dea Dumnezeu să le fie de folos tuturor celor care îl vor citi. Și să vrea și ca aceia care îi păzesc cuvântul să se lumineze la minte. Chiar Părintele mi-a spus că acum trebuie să vorbim mai ales despre actele biometriceCum bine observa Fratele Vasile, Părintele Ioan de la Sihăstria Rarăului e poate ultimul stâlp al Ortodoxiei Românești. Dar Stâlp de Lumină.

Anunțuri
Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Comentarii

  • ultimate2050  On 24 Februarie 2014 at 10:09

    Mutumesc frate Ianus,pentru aceasta portie de hrana duhovniceasca:vie,simpla si adevarata.Sa iti rasplateasca Hristos si Maica Domnlui,pentru aceasta osteneala,iar Parintelui Ioan un:”Intru multi ani sanatosi si binecuvantati Parinte Ioan.De-a Bunul Dumnezeu sa va mai lase multi ani printre noi.spre a ne indruma.din cand in cand,printr-o portie ca aceasta de hrana duhovniceasca, pe drumul cel bun,adevarat si placut lui Dumnezeu,-credinta ortodoxa si Sf Biserica Ortodoxa. Cu smerenie v-a sarut dreapta Parinte Ioan,iar tie frate Ianus,sa iti daruiasca Hristos si Maica Domnului,sanatate,pace sufleteasca si mantuire.Amin.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s