Scrisoare deschisă adresată Senatului României

Omul nu ajunge bine dacă se ridica împotriva Lui Dumnezeu.

Există forțe ascunse, supuse puterilor întunericului, care vor sa distrugă tot ce e bun și frumos în această lume și să așeze în locul acestor valori toate perversiunile.

Astăzi aceste forțe acționează și în țara noastră, căutând, așa cum au făcut în multe alte țări, să îi corupă pe copiii noștri încă din primele clase școlare.

Se vrea să se scoată Religia din programa școlară, iar apoi să se instaleze în locul ei „Educația sexuală”, predată de homosexuali!!!

Poate unii dintre dumneavoastră au încă mințile limpezi și lor mă adresez în primul rând.

Ați văzut ce s-a întâmplat la 24 februarie 2010 în Haiti. Un cutremur care a adus cu sine 300.000 de morți, cea mai mare tragedie a vremilor noastre! Dar știți ce s-a întâmplat în Haiti cu o săptămână înainte de acest cutremur? A avut loc primul marș al homosexualilor care nu a întâmpinat opoziție. Mai avusese loc unul, cu doi ani înainte, în ianuarie 2008, dar acela stârnise reacții vehemente și fusese boicotat. Ce concluzie trageți dumneavoastră de aici?

Și aș putea să vă dau foarte multe exemple, începând cu Sodoma și Gomora.

Nicio rebeliune îndreptată împotriva Lui Dumnezeu nu poate izbândi, pentru că Dumnezeu e Creatorul a toate. Știm deja câtă putere vor avea aceste forțe ale întunericului asupra lumii – șapte ani de domnie. Oricine li se va alătura va fi pierdut pentru totdeauna, iar oricine li se va opune, indiferent de ce va fi nevoit să sufere aici, în această viață sfărmicioasă, își va petrece Adevărata Viață, Viața cea Veșnică, în Împărăția Cerească.

Rămâne ca și domniile voastre să faceți această alegere. Vă rog, pentru început, să respingeți proiectul de lege prin care se cere scoaterea Religiei din programa obligatorie a învățământului școlar.

Peste 95% dintre copiii din școlile românești sunt creștini botezați. La nivel local, peste 95% dintre copii sunt de aceeași confesiune, iar la nivel național peste 85% sunt Ortodocși, așa că nu pot exista dubii în privința legitimității predării acestei învățături și nici în privința celor abilitați să o facă.

Doamne ajută!

Marius Ianuș

P.S.: Vă invit să vedeți un filmuleț care ne învață unde NU trebuie să ajungem:

Anunțuri
Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s