Fratele începător – soldatul simplu al Războiului Nevăzut

Fragment adăugat la ultimul capitol din Calea Pelerinului, cel de la Mănăstirea Oașa:

Într-una dintre discuțiile cu părintele stareț, acesta îmi spune, luându-mă prin surprindere, „frate începător”. Abia atunci mă trezesc eu cine sunt, de fapt…

Dar ce este fratele începător într-o mănăstire? 

Cea mai de jos treaptă monahică.

Cândva, când mă mai uitam la televizor, am văzut un film italian pentru copii în care, jucându-se de-a războiul, cu două armate potrivnice, copiii din două cartiere alăturate ajunseseră la rafinamente de organizare, de spionaj și de luptă care te făceau să crezi că asiști la un război real.

Toți copiii își luaseră diferite grade, mai mari sau mai mici, în funcție de sonoritățile numelor acestor grade, de ambițiile lor și de îngăduința comandantului, doar unul singur, din armata protagonistă în film, își luase cel mai umil rol militar, acela de simplu soldat. De fapt, pe el chiar așa îl strigau: „Soldatul simplu Luca”.

Printr-o posibilă logică dumnezeiască, prin conjunctură, care ține de așteptările tainice ale sufletului privitorului, intuite de scenarist, și prin voia scenaristului, soldatul simplu Luca dovedește atâtea calități încât ajunge să fie decorat de comandantul său. Dar el își dovedise calitatea umană de la început, de atunci când alesese acest rol, cel mai umil dintre toate.

„Iar cei care vor să fie conducătorii voștri”, ne-a spus Domnul Hristos, „să fie slujitorii tuturor.”

Ori asta nu se face adăugând mitre și ciucuri la hainele de gală, cum cred poate unii dintre noi, ci chiar slujindu-i pe frații tăi. 

Din acest punct de vedere, fratele începător, soldatul simplu al războiului nevăzut, e un răsfățat al sorții. Mai mult decât un arhiereu, el ilustrează condiția mântuitoare a vieții spre care ne-a îndemnat Domnul Hristos.

Se spune că treapta cea mai de jos a monahismului este și cea mai fericită treaptă a lui. Cei care ajung pe această treaptă se simt, deodată, lipsiți de grijile lumii și așezați într-un loc în care sunt apărați și împinși pe drumul cel bun.

Dar aceasta este și clipa în care apar cu intensitate necazurile și ispitirile necuratului, pentru că, odată înrolat în armata mântuirii, orice suflet este un inamic redutabil al aceluia.

Îmi fac curaj, cum ar veni 🙂 … Doamne ajută!

Anunțuri
Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Comentarii

  • Simion Radu (@simionradu)  On 28 Martie 2015 at 14:15

    Mare nevoie avem de rugaciunile monahilor din manastiri si schituri,pentru ei ne mai tine Domnul!Ai inceput urcusul fara de sfarsit,viata monahala,iti urez sporire rapida si sa iti dea Dumnezeu puterea sa lupti contra tuturor ispitelor!Daca poti,mentioneaza-ma si pe mine pacatosul la rugaciune.Doamne Ajuta si Mantuire!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s