Dragostea nu cade niciodată (5)

Urmare de la: 4. Cum Îi arătăm Lui Dumnezeu că Îl iubim?

Cum o să scriu eu despre Iubirea Aproapelui?

Fraților, s-a întâmplat ceva care a dat peste cap programul acestei desfășurări de gânduri. Voi lăsa Ascultarea pentru ultimul episod al ei, pe care îl voi publica mâine, și mă voi întoarce azi la Iubirea Aproapelui – anume pentru că Dumnezeu mi-a arătat mica mea măsură în practicarea acesteia.

Din păcate, noaptea de ieri spre azi, joi spre vineri, a fost una care mi-a arătat neputința mea groaznică de a iubi. De ce am mai scris atunci toate acestea. Taică-miu, care e semiparalizat în urma unui accident vascular cerebral, a făcut o criză hepato-biliară și am fost nevoiți să chemăm salvarea. Pe la ora 22.30 am ajuns la secția de urgența a Spitalului Județean. M-am rugat un pic pentru el, dar rugăciunea mea a fost prefăcută, pentru că în mintea mea măcinam o mulțime de mustrări la adresa maică-mii, care nu i-a dat mâncare de post, cum îi cerusem, nici măcar în Săptămâna Patimilor, și care îi face regimul alimentar și medicamentația mai mult după capul ei… Sau așa mi se pare mie. Dar eu nu îmi iubesc îndeajuns nici măcar părinți…

Plecând de la spital, pe la ora 00.30, am fost oprit de un echipaj de poliție, pe Calea Zizinului din Brașov. Erau, de fapt, două echipaje, care blocaseră ambele sensuri de circulație și opreau cam tot, cel puțin până am ajuns eu.

M-au oprit și nu au vrut să înțeleagă situația mea, lucru care mi-a pricinuit o altă „criză de neiubire”, dacă aș putea spune așa, la adresa lor. Sigur că e un pic neomonesc să îi dai unui om care l-a dus pe taică-su la spital, cu salvarea, și circulă perfect regulamentar, o amendă de o mie de lei, pentru că i-a expirat asigurarea, și să îi mai și iei numerele de pe mașină, ca să nu mai poată circula, din marea grijă pe care i-o poartă statul (să nu cumva să lovească altă mașină și să nu aibă cum plăti)… 

Dar și reacția mea a fost neomenească. I-am întrebat pe polițiști, la un moment dat, dacă cred în Dumnezeu, iar când mi-au spus „hai să nu ne băgăm în discuții din astea”, le-am răspuns „Ba hai să ne băgăm. Că vom mai avea discuția asta cândva. Și va fi foarte scurtă.” Adică, de fapt, ce am făcut?… Profitând de faptul că barba și ocupația îmi dau o înfățișare și o aparență mai creștine decât a lor, i-am amenințat că or să ajungă și ei, Dincolo, să depindă de mine, iar eu nu îi voi ierta… Doamne ferește! Vă dați seama ce am făcut eu în Vinerea Mare împotriva aproapelui meu? Firește că dacă aceia vor ajunge să depindă de mărturia mea, eu va trebui să încerc să-i iert…

Dar, în focul evenimentelor, am fost destul de coroziv în fața acelor polițiști:  nu le-am semnat procesul verbal, iar când mi-au cerut să dau jos numerele de pe mașină, le-am spus să le dea ei. Dar nu îmi pare rău pentru acestea, că erau destul de „bățoși” și ei, ci pentru acea amenințare. Cine sunt eu ca să le spun altor oameni, cât de păcătoși nu ar fi ei, că Dumnezeu mă va pune judecător peste ei?

Mai așteptați și altceva în privința „iubirii aproapelui”? Ceva gânduri înălțătoare? De la mine? Doamne ferește!

Anunțuri
Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s