Dragostea nu cade niciodată (6)

Binefacerile Ascultării

Hristos a înviat!
Biserica și viața creștină sunt întemeiate pe Ascultare. Iar Ascultarea vine tot din iubire.  Așa cum atunci când iubești o persoană lumească încerci să faci voia ei, iar nu pe a ta, atunci când îl iubești pe Dumnezeu cauți să faci voi Lui și să lași la o parte ce ai avea tu plăcere să faci.

În ascultarea absolută, monahală, voia omului e tăiată cu totul, iar el se micșorează pe sine până într-atât încât, recunoscându-se nevrednic să afle Voia Lui Dumnezeu, se încredințează cu totul duhovnicului și starețului său, prin care acceptă că i se descoperă Voința Cerească.

După cuvântul Domnului, care spune că aceia care vor să fie mai mari între noi trebuie să fie mai smeriți decât toți, cei care au ajuns pe această treaptă a lepădării depline de sine au devenit conducătorii Bisericii Lui Hristos.

Sunt multe cuvintele Domnului care îndeamnă la ascultare. „Eu nu fac voia Mea”, ne spune Mântuitorul, „ci voia Celui care M-a trimis”. Desigur, Mântuitorul știa direct, nemijlocit, Voia Tatălui Ceresc. Noi nu o știm, așa că suntem nevoiți să ascultăm de oameni, oameni care pot uneori să greșească, anume pentru că nici ei nu văd pe deplin care e Voia Lui Dumnezeu. Ce se întâmplă dacă ei greșesc? Dacă ne îndeamnă la păcat, ne rupem de ei, pentru că ascultarea se face până la păcat. (Și e vorba de un păcat clar, identificabil.) Dacă ne îndeamnă pe un drum greșit, fără ca să fie evident un drum al păcatului, noi nu greșim cu nimic. Ascultarea își primește plata, indiferent de greșeala preotului de care am ascultat. Acela răspunde pentru greșeala sa, iar noi primim răsplată pentru ascultare.

Preoții au fost investiți de Dumnezeu, prin Sfinții Apostoli, cu o putere uriașă, puterea de a ierta păcatele oamenilor și puterea de a lega și dezlega orice.

Această putere a fost folosită. Așa au apărut canoanele apostolice, pe care e întemeiată Biserica. Câți dintre noi cunosc aceste canoane? Unora li se pot părea „depășite”, „istoricizate”, dar ele sunt legături de nedezlegat, pe pământ și în Cer.

Mergând înapoi pe linia timpului, cu Porunca Iubirii în inimă, cu făclia Ascultării într-o mână și cu harta canoanelor în cealaltă, vom descoperi exact cine, unde și cu ce a greșit. Și nu vom amesteca lucrurile și momentele istorice.

Trebuie doar văzut cine de cine trebuia să asculte. În unele împrejurări e greu de spus. De exemplu, în furia anului 1054, an în care un cardinal (mitropolit, cum ar veni) declară caterisit un patriarh, în numele unui papă mort, iar un patriarh declară caterisit un papă (patriarh ecumenic)… mort. A fost un moment de nebunie.

Ce au schimbat catolicii în anul 589 („Filioque”) sau în secolul XIX sunt alte discuții.

Dacă mai e sau nu Duh Sfânt la catolici, eu nu știu. Am căutat să aflu, dar am fost oprit de duhovnicul meu de atunci. Eu am făcut ascultare. Dacă ei mai au Duh Sfânt, iar eu ar fi trebuit să mărturisesc asta, va răspunde duhovnicul. Dacă vrea cineva să verifice dacă apusenii mai au Har sau nu, nu va putea afla asta de pe internet sau din cărți. Va trebui să stea într-o mănăstire a lor, să se roage împreună cu ei și să vadă ce se întâmplă. Dacă obține, pentru asta, dezlegare de la duhovnicului său, firește. Dacă nu, să nu îi cerceteze, dar nici să nu-i vorbească, pentru că nici măcar nu a încercat să-i cunoască.

E adevărat, sunt argumente împotriva lor: că au pus mâna pe armă, că au căutat puterea pământeană, că nu mai fac botezul prin afundare, că au devenit formaliști și raționaliști, dar ca să facem o afirmație tranșantă ar trebui, cred, să cercetăm chestiunea foarte atent, din frica de a nu păcătui față de Duhul Sfânt.

Că nici noi nu prea mai ținem canoanele apostolice. Potrivit unuia dintre acestea, creștinul care părăsește slujba înainte de sfârșitul ei trebuie afurisit. Nu vi s-a întâmplat niciodată să faceți asta? (Mie da, Dumnezeu să mă ierte!)

De ce insist atât cu aceste discuții „filo-catolice”? Pentru că va începe o nebunie, iar Biserica se va rupe încă o dată. În primul rând din necunoaștere, în al doilea rând din neînțelegerea și nerespectarea principiului ascultării. Și nebunia va începe curând…

Eu sunt doar un sărman frate începător și nu știu care e adevărul în privința catolicilor. Dar știu că a ieși în afara Bisericii Ortodoxe, atâta vreme cât în ea mai e Duh Sfânt, poate să înseamne a întoarce spatele Duhului Sfânt. Iar păcatul împotriva Duhului Sfânt, ne-a spus Mântuitorul, nu se iartă…

Iar față de catolici trebuie să avem iubire. Ura paranoică pe care le-o arată zeloții și stiliștii (dar și sectarii), ură pe care cei dintâi nu le-o arată și sectarilor (un fenomen foarte interesant), nu e de la Dumnezeu.

Anunțuri
Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s