Partea bună a apocalipsei

Din nefericire, cuvântul Sfântului Ioan Evanghelistul a ajuns azi o sperietoare prea mare pentru oameni duhovnicește prea mici. (Și eu sunt unul dintre ei.) Trebuie să spun de la început: discuțiile asupra pecetluirii cu semnul fiarei nu se adresează celor care nu au o viață duhovnicească îmbunătățită. (Nici eu nu am o astfel de viață.) Ca să te afunzi în aceste discuții ar trebui să faci măcar două sute de metanii pe zi. (Eu nu fac, dar sper să ajung într-o zi la această măsură.) Altfel, ele îți vor da bătăi inutile de cap. (Mie îmi dau.) Iar tu te vei afunda în aceste discuții, în loc să cauți lucrurile de care are nevoie sufletul tău, încă împătimit.

Sfântul Porfirie de la Athos spune așa: „Pentru că nu Îl avem pe Hristos în noi, de aceea azi suntem neliniștiți cu privire la antihrist. Când Îl punem pe Hristos în noi, toate devin Rai.”

Cuvântul sfântului poate fi argumentat cu temeiuri luate chiar din cartea Apocalipsei. Haideți să vorbim și despre acestea.

Când va veni Domnul Hristos, „când va veni ceea ce este desăvârșit”, cum atât de frumos spune Sfântul Pavel, Credință va mai fi. Domnul va avea pe pământ o sută patruzeci și patru de mii de oameni feciorelnici. Sunt în lume azi atâția călugări? Cred că sunt…

Iată două pasaje în care se face referire la ei:

„Îngerul a strigat cu glas puternic către cei patru îngeri, cărora li s-a dat să vatăme pământul şi marea, zicând: Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până ce nu vom pecetlui, pe frunţile lor, pe robii Dumnezeului nostru. Şi am auzit numărul celor pecetluiţi: o sută patruzeci şi patru de mii de pecetluiţi, din toate seminţiile fiilor lui Israel.” (Apoc 7, 2-4)

„Şi m-am uitat şi iată Mielul stătea pe muntele Sion şi cu El o sută patruzeci şi patru de mii, care aveau numele Lui şi numele Tatălui Lui, scris pe frunţile lor. Atunci am auzit un glas din cer, ca un vuiet de ape multe şi ca bubuitul unui tunet puternic, iar glasul pe care l-am auzit ca glasul celor ce cântă cu alăutele lor. Şi cântau o cântare nouă, înaintea tronului şi înaintea celor patru fiinţe şi înaintea bătrânilor; şi nimeni nu putea să înveţe cântarea decât numai cei o sută patruzeci şi patru de mii, care fuseseră răscumpăraţi de pe pământ. Aceştia sunt care nu s-au întinat cu femei, feciorelnici. Aceştia sunt care merg după Miel ori unde se va duce. Aceştia au fost răscumpăraţi dintre oameni, pârgă lui Dumnezeu şi Mielului. Iar în gura lor nu s-a aflat minciună, fiindcă sunt fără prihană.” (Apoc 14, 1-5)

Aceștia vor fi cei salvați direct de Dumnezeu, prin marea Sa milă. Știu că mulți vor avea acum o strângere de inimă – „noi nu mai putem fi feciori”. Dar, pentru cei tineri, nu e așa. Oricine trăiește în curăție vreme de cincisprezece ani, mi-a spus Părintele Ioan de la Sihăstria Rarăului, își redobândește fecioria. E vorba, probabil, de cei care trăiesc în curăție de bunăvoie, iar nu din cauza vârstei înaintate sau a vreunei boli.

Așadar, până și această cale, îngerească, mai e deschisă pentru mulți dintre noi.

Dar nu doar aceștia se vor mântui, între oamenii care vor apuca sfârșitul, pentru că tot Apocalipsa spune așa:

„După acestea, m-am uitat şi iată mulţime multă, pe care nimeni nu putea s-o numere, din tot neamul şi seminţiile şi popoarele şi limbile, stând înaintea tronului şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în veşminte albe şi având în mână ramuri de finic.  Şi mulţimea striga cu glas mare, zicând: Mântuirea este de la Dumnezeul nostru, Care şade pe tron, şi de la Mielul. (…) Aceştia sunt cei ce vin din strâmtorarea cea mare şi şi-au spălat veşmintele lor şi le-au făcut albe în sângele Mielului.”

Așadar, în vremurile de pe urmă vor fi foarte mulți mucenici. Mințile oamenilor se vor lumina, ei vor înțelege că au de-a face cu antihristul și nu vor primi pecetea fiarei.

Trebuie vorbit și despre acestea, dar să mai vorbească despre cipuri și antihrist doar cei care știu că Îl au în inima lor pe Hristos. (Eu nu voi mai vorbi.) Ceilalți, să căutăm să Îl dobândim pe Hristos. Pentru că altfel suntem pierduți, câte nu am scrie noi despre cipuri și globalizare. Scopul vieții creștine e dobândirea Duhului Sfânt.

Iar acum unii vor sări. Ce vrea ăsta? Să acceptăm actele cu cip? Eu vă spun așa: cine poate, să nu le accepte și să se retragă la o mănăstire sau într-un sat mai rupt de lume. Cine nu poate să nu le accepte, înseamnă că e legat de lume cu lanțurile patimilor, iar acela să nu-și mai bată capul cu cipurile, că nu-i ajută cu nimic, ci să pună mâna să facă cincizeci de metanii pe zi mai mult decât face acum. Dacă nu face niciuna, să înceapă cu cincizeci pe zi (și împărțite în mai multe serii, de cel puțin zece), anul următor să facă șaptezeci sau optzeci pe zi și tot așa, să mărească progresiv „porția”. Când ajunge la două sute pe zi, să revină la dicuția despre cipuri. Până atunci, face o mare prostie dacă se mai gândește la acestea, pentru că problemele lui sunt altele.

Vă mulțumesc pentru că mi-ați citit și aceste rânduri și să dea Dumnezeu să ne mântuim toți!

Anunțuri
Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Comentarii

  • Laura  On 14 Aprilie 2015 at 21:56

    Interesant . Adevarat ai grait. Hristos a Inviat !

  • DCC  On 28 Aprilie 2015 at 9:19

    Stimate domnule Ianus , peste ani o sa radeti de anuntul conditiei obligatorii de 200 de metanii pe zi

  • Maria  On 4 Mai 2015 at 19:00

    va urmaresc cu drag!… si eul il iubesc pe pr Ioan!…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s