Monthly Archives: Noiembrie 2015

Ziua în care a trecut la Domnul Sfântul Părinte Arsenie Boca

Vă invit să recitiți acatistul pe care l-am dedicat celui mai puternic sfânt al românilor. 

E GRAV!!!

La Președinția României se discută zilele acestea despre introducerea în școli a Educației Sexuale, ca disciplină obligatorie!!!
Se face rugăciune, azi și mâine: o cathismă din Psaltire și un acatist sau un paraclis al Măicuții Domnului, ca să nu lase să se întâmple așa ceva. Vă rog să faceți și dumneavoastră, toți cei care citiți aceste rânduri!

Ce se mai întâmplă în lume?

În ultima vreme se observă o îmbunătățire a surselor media alternative. Mai mulți blogări au auzit, se pare, de deontologia profesiei de jurnalist și nu mai aruncă opinii și scenarii fără acoperire, fără dovezi. 

Câteva materiale ale ultimelor zile:

  1. Spre deosebire de europeni, cărora le-au fost distruse toate valorile sufletești, islamiștii au un fel de crez și știu foarte bine ce vor. E o luptă absolut inegală, dar nu în sensul în care cred cei mai mulți dintre noi. Un om care e gata să-și dea viața pentru lucrurile în care crede valorează cât o mie de oameni care nu cred în nimic… Găsiți la adresa aceasta un clip deosebit, de propagandă occidentală, care arată, involuntar, că, dimpotrivă, islamiștii au oameni care își susțin convingerile și în captivitate. Trei fragmente de interviu cu trei ostateci islamiști: citiți
  2. Iată și viziunea lor asupra propriilor persoane și propaganda pe care o fac: toate numerele din Dabiq, publicația lor în limba engleză (un număr apărut în franceză). Iată și două clipuri de propagandă pură. Atenție! Credința lor nu e credința cea dreaptă! Să nu se smintească nimeni! Eu ezit încă dacă să cred că Dumnezeu îi iubește mai mult, totuși, decât pe apusenii cei fără valori sau dacă nu sunt doar o altă față a lucrării diavolului, ca și aceia. În primul clip musulmanul acela (care, din ce spune, pare să fie un australian) începe să vorbească în engleză de la secunda 12:

    Al doilea clip este unul de propagandă brutală, în stilul impus de televiziunile occidentale „de impact” CNN sau, la noi, Pro Tv:

    Pentru mine e clar – dacă ne pierdem credința, Dumnezeu îi va lăsa pe aceștia să ne distrugă. Pentru că ei măcar clamează că vor să-I facă Voia, pe când noi…
  3. Remus Cernea, pe care îl bănuiesc evreu (ce român s-ar fi gândit, la sfârșitul anilor `90, să scoată bani de pe urma literaturii, fără să se priceapă la ea?!), vrea să blocheze finanțarea Catedralei Mântuirii Neamului din banul public: rostonline. Remus, oprește-te. Las-o-n amarul ei de politică! Nici la asta nu te pricepi! 
  4. Fratele Vasile își continuă lupta jurnalistică și a postat în ultima săptămână mai multe materiale pe care merită să le citiți, cum sunt: Franța vrea să iasă vreme de trei luni de sub incidența Convenției Drepturilor Omului,  Polonia renunță la steagurile Uniunii Europene,  Detalii asupra incidentului de la graița turcă și Unde ajung copiii răpiți de sistem?
  5. La Tâncăbești, locul unde a fost omorât, se va face, sâmbătă, 28 noiembrie, zi în care îl pomenim și pe Sfântul Arsenie Bocapomenirea patriotului Corneliu Zelea Codreanu.
  6. A apărut un desen animat ortodox rusesc, care a fost tradus deja în română: http://www.youtube.com/watch?v=K-13c1qbQb4
  7. Moldova Ortodoxă a publicat un cuvânt deosebit al Părintelui Arsenie Boca: Patimile ne distrug vlaga, mintea și chiar neamul
  8. Jurnalistul sportiv Cătălin Tolontan (parcă) s-a mutat la pompieri și scrie de acolo și are dreptate, câtă vreme nu mai avem jurnaliști (de investigație) adevărați….
  9. Iar Părintele Savatie s-a săturat de modernizările din Biserică. „Era mai bine când umblam desculți!”, pare să ne zică Sfinția Sa, și cam așa e… Mâine-poimâine îl văd că renunță la mercedes…
  10. O lume nebună, nebună, nebună, care se învârte repede, undeva departe de Dumnezeu… Se va sfârși?

Era de așteptat: ca și la Colectiv, la Bataclan apar însemne sataniste

Trupa de scălâmbăială rock de la Bataclan „Eagles of Death Metal” cânta, în momentul producerii atacului (Vineri 13) tocmai piesa – Doamne ferește! – „sărutându-l pe necuratul”…:

În plus, solistul, pe lângă faptul că se autointitula pe sine însuși „necuratul” (iertați-mă, eu nu folosesc cuvântul exact, care poate fi o chemare a aceluia), își pusese chiar numele aceluia în propriul nume, ca un fel de pseudonim, și poza explicit făcând însemne sataniste…:

Citiți tot ce am postat pe această temă, aici.

Ce s-a întâmplat la Paris?

Publicația „Le Figaro” a prezentat filmul evenimentelor, iar totul a devenit clar.

Mahomedanii au acționat foarte inteligent: prin niște kamikaze care s-au omorât pe ei înșiși aparent fără sens (și cu o singură victimă) au băgat spaima în oamenii de pe Stade de France („Stadionul Național”, cum ar veni), unde erau câteva zeci de mii de spectatori, între care și președintele și primul-ministru, care asistau la meciul de fotbal amical dintre Franța și Germania. Cunoscătorii știu ce înseamnă un asemenea meci… Vă dați seama ce s-a întâmplat… Toate forțele de poliție și securitate au fost chemate acolo, în afara Parisului, urgent. Nu au apucat bine să îi cheme, că au început împușcăturile în barurile din centrul Parisului. Apoi altă explozie a unui kamikaze lângă stadion. apoi alte împușcături în centru. Urmate imediat de altă detonare lângă stadion. Iar apoi și-au îndeplinit planul, în Sala Bataclan, la concertul trupei americane „Eagles of Death Metal” („Vulturii Metalului Morții” ! ), unde a avut loc un adevărat măcel. Sunt convins că mahomedanii au avut oameni înăuntru, cu care au comunicat, și că luarea de ostatici a avut drept scop doar testarea felului în care reacționează poliția franceză în astfel de situații, în vederea unor acțiuni viitoare. Citește în continuare

(DREPT LA) REPLICĂ (NEACORDAT)

Stimate Domnule Nicolae Manolescu,

în editorialul dumneavoastră din 30 octombrie 2015, intitulat „Revoluție și literatură”, declarați generația literară al cărei lider sunt văzut ca fiind drept o generație minoră și imorală.

Articolul dumneavoastră este politic. Îl îndreptați împotriva generației mele și împotriva liderului ei (singurul care publică pe banii săi) dintr-o neînțelegere. Cosmin Dragomir, jurnalistul care a gestionat campania prin care Ziarul „Ring” l-a susținut pe Radu Aldulescu în disputa pe care acesta a avut-o cu USR nu este „omul meu”. De fapt nu este apropiatul meu, Citește în continuare

JOS MASCA, MARIUS IANUȘ!

coperta1-webcoperta2-webCARTEA DE VIZITĂ
A UNUI POET

DESCĂRCAȚI CARTEA ÎN FORMAT PDF.

Și/sau cumpărați-o de la Librăria Sophia, prin internet.
Ideea acestei cărți mi-a venit în urma citirii unui articol al unui critic. Din păcate, faptul petrecân­du-se cu multă vreme în urmă și lectura făcân­du-se cumva pe fugă, nu îmi amintesc numele autorului și nici unde am citit. Dar nu mă îndoiesc că el poate fi identificat.
Acest critic, așadar, se întreba cam ce rămâne din munca unui poet. Câte poezii și poeme (cu adevărat) memorabile lasă în urma sa un poet? Iar răspunsul, firesc și sincer, era că de la un poet excepțional, cum e Mihai Eminescu, rămân 50-60 de poezii și poeme, de la marii poeți – Ion Barbu, Bacovia, Nichita Stănescu, Leonid Dimov, Arghezi, Radu Gyr – câte 30-40 de poezii și poeme, de la poeții semnificativi la nivel național și demni de a fi reținuți de istorie, George Coșbuc, Nichifor Crainic, Aron Cotruș, Vasile Voiculescu, Lucian Blaga, Ion Pillat, Geo Dumitrescu, George Topârceanu, Adrian Păunescu, Mircea Dinescu, Mircea Cărtărescu, Nichita Danilov, Traian T. Coșovei, Eugen Cioclea, Cristian Popescu, Ioan Es Pop, Dumitru Crudu, Savatie Baștovoi, eu l-aș pune aici și pe Traian Dorz etc, 15-30 poezii și poeme.
Urmează poeții semnificativi la un anumit nivel, local, cenaclier, zonal, ei fiind destul de mulți, care au și ei reușitele lor, mai puține, dar uneori deosebite.
(Desigur, dacă am vrea să fim foarte riguroși, un poem memorabil, în funcție de întinderea și reușita lui, ar trebui echivalat prin mai multe poezii și am putea crea o scară valorică mai clară și mai detaliată și o listă cu mai multe nume. Și îmi pare rău că nu i-am putut cita în aceste liste pe mai mulți dintre poeții importanți ai generației mele – pe Andrei Peniuc, pe Adrian Urmanov, pe Ruxandra Novac – care nu mai publică nimic, sau pe Domnica Drumea, cu care am un necaz personal, așa că nu o pot privi obiectiv. Ar fi trebuit să o fac, poate, în ultima, cea în care nu am dat nume.)
Sunt și alte criterii, mai puțin estetice, de stabilire a importanței unui poet, cum e cel al influenței lui asupra celor din generația sa și asupra celor din generațiile care i-au urmat în literatura română. Alt criteriu, discutabil, ar putea fi cel al impactului social. Dar criteriul estetic obiectiv, provenit dintr-o medie a criteriilor estetice individuale ale cititorilor reali și nema­nipu­lați(!), rămâne singurul serios.
M-am întrebat, firește, care ar fi locul meu într-un astfel de top. Astăzi răspund.
Mulți or să rămână blocați: „Ianuș (sau, mă rog, Fratele Marius, cum își zice acum) se crede la fel de bun ca Eminescu…” Răspunsul meu e ferm: Bădița Mihai e de neatins.
Am și eu calitățile mele, am acoperit, Citește în continuare

O invocare a necuratului la care acesta a răspuns…

Vă rog să priviți cu atenție afișele lansării albumului pe care îl performa acea trupă în acel club:

15609

Oare cine e șarpele, eternul șarpe, balaurul? Cine poate fi?

Dar cine poate fi celălalt personaj, cel distrus de balaur prin foc, cel care are pe piept sigla trupei (un cap de mort pe un fel de disc de vinil, pe care apare de două ori și pentagonul, un simbol satanist…)?

goodbye_to_gravity_53144300

goodbye-to-gravity

Ce s-a întâmplat e destul de clar, pentru mine. S-a făcut, voluntar sau nu, o vrăjitorie, o invocare a duhurilor necurate, la care (Dumnezeu ridicându-și mâna de pe acei tineri zăpăciți, ca să ne dea o lecție în chiar ziua acestei sărbători vrăjitorești a „Hell-ovenului”, care nu a mai avut loc) acele duhuri au răspuns… (Iar „hell-oven”, așa cum l-am scris eu, înseamnă chiar „cuptorul iadului”…)

Dar câtă vrăjitorie nu e în mass-media, în publicitate, și în mai toate produsele artistice iraționale?

În liceu eu am fost ca și tinerii din acel club. Ascultam Metallica și Sepultura (care se traduce prin „Înmormântarea”) și dădeam tare din cap, ca un oligofren, șocând lumea. Și am fost mai „anarhist” decât cei din acea trupă. Pe vremea facultății, pe acoperișul unui cinematograf bucureștean, căutam să le explic conducătorilor anarhiștilor din țară, niște punkiști fără direcție, ce este „anarhismul sindicalist”… Eram (văzut ca) un fel de șef al lor…

Ce s-ar fi întâmplat dacă m-ar fi luat Dumnezeu în liceu sau în facultate? Unde aș fi ajuns?

Doamne ferește! Nici nu vreau să mă gândesc…

Asta e problema acum, oameni buni!… Nu vedeți că Dumnezeu ne-a dat semn, ca să ne pocăim și să ne întoarcem la El? E posibil să fie atâtea coincidențe? (Hell-oween, muzică și imagini și sigle sataniste și cu corespondențe clare cu ce s-a întâmplat – prima piesă a albumului lansat acolo se numește chiar „Ziua în care vom muri” (Iar ultima „Odă Sacrificiului”) etc… Sunt prea multe coincidențe, iar ele trimit la magie/vrăjitorie. (Apropo: știți ce înseamnă „mantra”?)

Trebuie să renunțăm la Hell-oween și la aceste muzici spurcate și să ne întoarcem în Biserică și, prin Biserică (altfel e aproape imposibil), la Dumnezeu!

Dar haideți să mergem mai departe cu identificare elementelor magice/vrăjitorești și a coincidențelor stranii:

Trupa se numea „Adio Gravitației”. Când spune un suflet adio acestei legi pământești? Doar în momentul morții. Albumul lansat se numea „Mantrele Războiului”. Mantra în sanscrită înseamnă „incantație magică”. Despre ce „război” poate fi vorba, dacă nu despre cel nevăzut, între îngeri și diavoli… Războiul dat pentru sufletele oamenilor. Dar de partea cui erau cei din această trupă în acest război nevăzut? Ajunge să-i ascultăm pe membri trupei grohăind oleacă, pentru că felul în care se manifestă nu se poate numi „cântat” și… ne lămurim.

Titlul primei piese a albumului acesta se numește „Ziua în care vom muri”. Aici sunt amestecate foarte multe lucruri aparent fără sens și legătură cu celelalte – până și corupția (dar să ne uităm ce se întâmplă acum pe străzi…)

Elementele din celelalte piese îmi sunt cunoscute. Apare, de pildă, „cușca” din care omul trebuie să se „elibereze”. Aceasta este o minciună a necuratului. Omul ar fi închis într-o cușcă de Creatorul cel, zic ei, dictator și ar trebui să se elibereze. Etc etc. La trupa în cauză, foarte slabă la nivelul versurilor, lucrurile sunt extrem de neclare, încât îmi pare că versurile au fost scrise de un jurnalist de duzină care a căutat să facă o traducere dintr-o limbă pe care nu o cunoaște, cu translate.google.com…

În loc să tragă concluziile care se impun, să privească această întâmplare ca pe o „răsplată” a Lui Dumnezeu pentru destrăbălarea și satanismul în care se bălăcește tineretul nostru, oamenii noștri par pregătiți să-i declare eroi și propun ca urmașii victimelor acestei tragedii să primească drepturile pe care le primesc urmașii revoluționarilor. Oameni buni, treziți-vă! Tinerii care au murit în acel club nu au urmași!… Azi nu se mai fac copii la tinerețe! Împreunarea e o simplă pornografie, iar existența omului e absolut egoistă!

Vi se pare că exagerez vorbind de satanism? În acel club au avut loc ritualuri sataniste propriu-zise, asumate ca atare de cei care le-au făcut, există filmări, iată ce a găsit aparatorul.md: Video: Ritual satanic în săptămâna patimilor în clubul morții!

Dacă nu vedeți în ce s-a întâmplat (chiar în noaptea de Hell-oween!) faptul că Dumnezeu și-a luat mâna de pe aceia și a vrut să ne cheme la pocăință, în curând se vor întâmpla lucruri și mai îngrozitoare! Treziți-vă! Ceea ce faceți voi, în manieră new-age, inventând un Dumnezeu pe gustul vostru, care „oricum le iartă pe toate” (această înșelare vine din vechime, de la Origen) și pentru care „totul e bun/sfânt” (cum susțin „maeștrii” new-age-ului) nu e ceva normal. „Dumnezeul” pe care îl inventați voi, un „Dumnezeu” care admiră în rând cu voi plăcerile necurate și schimonoselile, al cărui scop ar fi „eliberarea omului” din toate chingile judecăților și „prejudecăților” și care vorbește fără înțeles, este necuratul! Pentru că încă mai ține la noi, Dumnezeu a hotărât să ne dea o lecție chiar în noaptea dinaintea sărbătorii vrăjitorilor. Ce e așa de greu de înțeles? Și de ce nu acceptăm această lecție? (De ce nu acceptăm? Pentru că unii nu acceptă însăși noțiunea de păcat. Așa i-a educat mass-media…) Știți ce piesă au cântat cei de la acea trupă chiar înainte de incendiu? „Răul pe care îl fac oamenii / The Evil that Men do”… Nu vedeți nimic?

Dar cei care au murit chiar sunt, într-un sens mai adânc, niște victime „întâmplătoare”… Pentru că, din cauza păcatelor noastre, toți ar fi trebuit să murim arși de vii, tot Bucureștiul. Iar aceia dintre ei care au suferit mai mult, în aceste zile sau în viața lor, poate că au chiar și o șansă se mântuiască. Dar să nu ne mai amăgim că mântuirea se câștigă fără să facem nimic… 

P.S.: Au apărut acum voci prefăcut ortodoxe care spun că cei de la trupa în cauză „nu erau așa de sataniști”, ci doar revoltați (împotriva cui?). Uitați-vă la înregistrarea din noaptea cu pricina, care tocmai a fost postată pe youtube. Numărați de câte ori face solistul semnul satanei cu mâna. Admirați-le „muzica” și abia apoi, dacă vă mai dă mâna, vorbiți. I-a omorât cineva pentru că erau „un pericol social”? Serios? Voi vă auziți ce prostii spuneți? Clipul cu pricina e aici. Iar răspunsul Fratelui Vasile e foarte clar. (Dar acum vedem și noi care sunt cei care, pentru mici avantaje, vor minți și vor face compromisul cu „vocea străzii”… Din fericire, mai sunt și altfel de oameni.)

„Dinspre scenă a venit un suflu fierbinte…”

„Nimeni nu știe exact de ce au murit!”, afirmă răspicat unul, contrazicându-ze (de unde știe el asta?).

„E doar ceva cultural, fără importanță spirituală, o joacă…”, zice altul despre reprezentările de draci…

Lucrurile sunt mai mult decât simple, iar Fratele Vasile a pus punctul pe i: Cine se joacă cu focul iadului poate să fie ars! Și gata!

Tragedie!?…

Da, o tragedie care se petrece în fiecare zi… mulți dintre frații noștri, care pleacă dintre noi accidental sau de „moarte bună”, se cam îndreaptă spre iad.

Sigur, judecata e a Mântuitorului, iar noi nu putem ști cum va fi, în fiecare caz… Dar în felul în care o sfârșește un om sunt semne ale locului spre care se îndreaptă. Iar ceea ce s-a întâmplat în acel club nu a fost nicidecum o mucenicie…

„Dinspre scenă a venit un suflu fierbinte.” (Mărturie difuzată la radio)… „Ziua în care vom muri.” (Titlul primului cântec al albumului lansat acolo)… Flama iadului.