O invocare a necuratului la care acesta a răspuns…

Vă rog să priviți cu atenție afișele lansării albumului pe care îl performa acea trupă în acel club:

15609

Oare cine e șarpele, eternul șarpe, balaurul? Cine poate fi?

Dar cine poate fi celălalt personaj, cel distrus de balaur prin foc, cel care are pe piept sigla trupei (un cap de mort pe un fel de disc de vinil, pe care apare de două ori și pentagonul, un simbol satanist…)?

goodbye_to_gravity_53144300

goodbye-to-gravity

Ce s-a întâmplat e destul de clar, pentru mine. S-a făcut, voluntar sau nu, o vrăjitorie, o invocare a duhurilor necurate, la care (Dumnezeu ridicându-și mâna de pe acei tineri zăpăciți, ca să ne dea o lecție în chiar ziua acestei sărbători vrăjitorești a „Hell-ovenului”, care nu a mai avut loc) acele duhuri au răspuns… (Iar „hell-oven”, așa cum l-am scris eu, înseamnă chiar „cuptorul iadului”…)

Dar câtă vrăjitorie nu e în mass-media, în publicitate, și în mai toate produsele artistice iraționale?

În liceu eu am fost ca și tinerii din acel club. Ascultam Metallica și Sepultura (care se traduce prin „Înmormântarea”) și dădeam tare din cap, ca un oligofren, șocând lumea. Și am fost mai „anarhist” decât cei din acea trupă. Pe vremea facultății, pe acoperișul unui cinematograf bucureștean, căutam să le explic conducătorilor anarhiștilor din țară, niște punkiști fără direcție, ce este „anarhismul sindicalist”… Eram (văzut ca) un fel de șef al lor…

Ce s-ar fi întâmplat dacă m-ar fi luat Dumnezeu în liceu sau în facultate? Unde aș fi ajuns?

Doamne ferește! Nici nu vreau să mă gândesc…

Asta e problema acum, oameni buni!… Nu vedeți că Dumnezeu ne-a dat semn, ca să ne pocăim și să ne întoarcem la El? E posibil să fie atâtea coincidențe? (Hell-oween, muzică și imagini și sigle sataniste și cu corespondențe clare cu ce s-a întâmplat – prima piesă a albumului lansat acolo se numește chiar „Ziua în care vom muri” (Iar ultima „Odă Sacrificiului”) etc… Sunt prea multe coincidențe, iar ele trimit la magie/vrăjitorie. (Apropo: știți ce înseamnă „mantra”?)

Trebuie să renunțăm la Hell-oween și la aceste muzici spurcate și să ne întoarcem în Biserică și, prin Biserică (altfel e aproape imposibil), la Dumnezeu!

Dar haideți să mergem mai departe cu identificare elementelor magice/vrăjitorești și a coincidențelor stranii:

Trupa se numea „Adio Gravitației”. Când spune un suflet adio acestei legi pământești? Doar în momentul morții. Albumul lansat se numea „Mantrele Războiului”. Mantra în sanscrită înseamnă „incantație magică”. Despre ce „război” poate fi vorba, dacă nu despre cel nevăzut, între îngeri și diavoli… Războiul dat pentru sufletele oamenilor. Dar de partea cui erau cei din această trupă în acest război nevăzut? Ajunge să-i ascultăm pe membri trupei grohăind oleacă, pentru că felul în care se manifestă nu se poate numi „cântat” și… ne lămurim.

Titlul primei piese a albumului acesta se numește „Ziua în care vom muri”. Aici sunt amestecate foarte multe lucruri aparent fără sens și legătură cu celelalte – până și corupția (dar să ne uităm ce se întâmplă acum pe străzi…)

Elementele din celelalte piese îmi sunt cunoscute. Apare, de pildă, „cușca” din care omul trebuie să se „elibereze”. Aceasta este o minciună a necuratului. Omul ar fi închis într-o cușcă de Creatorul cel, zic ei, dictator și ar trebui să se elibereze. Etc etc. La trupa în cauză, foarte slabă la nivelul versurilor, lucrurile sunt extrem de neclare, încât îmi pare că versurile au fost scrise de un jurnalist de duzină care a căutat să facă o traducere dintr-o limbă pe care nu o cunoaște, cu translate.google.com…

În loc să tragă concluziile care se impun, să privească această întâmplare ca pe o „răsplată” a Lui Dumnezeu pentru destrăbălarea și satanismul în care se bălăcește tineretul nostru, oamenii noștri par pregătiți să-i declare eroi și propun ca urmașii victimelor acestei tragedii să primească drepturile pe care le primesc urmașii revoluționarilor. Oameni buni, treziți-vă! Tinerii care au murit în acel club nu au urmași!… Azi nu se mai fac copii la tinerețe! Împreunarea e o simplă pornografie, iar existența omului e absolut egoistă!

Vi se pare că exagerez vorbind de satanism? În acel club au avut loc ritualuri sataniste propriu-zise, asumate ca atare de cei care le-au făcut, există filmări, iată ce a găsit aparatorul.md: Video: Ritual satanic în săptămâna patimilor în clubul morții!

Dacă nu vedeți în ce s-a întâmplat (chiar în noaptea de Hell-oween!) faptul că Dumnezeu și-a luat mâna de pe aceia și a vrut să ne cheme la pocăință, în curând se vor întâmpla lucruri și mai îngrozitoare! Treziți-vă! Ceea ce faceți voi, în manieră new-age, inventând un Dumnezeu pe gustul vostru, care „oricum le iartă pe toate” (această înșelare vine din vechime, de la Origen) și pentru care „totul e bun/sfânt” (cum susțin „maeștrii” new-age-ului) nu e ceva normal. „Dumnezeul” pe care îl inventați voi, un „Dumnezeu” care admiră în rând cu voi plăcerile necurate și schimonoselile, al cărui scop ar fi „eliberarea omului” din toate chingile judecăților și „prejudecăților” și care vorbește fără înțeles, este necuratul! Pentru că încă mai ține la noi, Dumnezeu a hotărât să ne dea o lecție chiar în noaptea dinaintea sărbătorii vrăjitorilor. Ce e așa de greu de înțeles? Și de ce nu acceptăm această lecție? (De ce nu acceptăm? Pentru că unii nu acceptă însăși noțiunea de păcat. Așa i-a educat mass-media…) Știți ce piesă au cântat cei de la acea trupă chiar înainte de incendiu? „Răul pe care îl fac oamenii / The Evil that Men do”… Nu vedeți nimic?

Dar cei care au murit chiar sunt, într-un sens mai adânc, niște victime „întâmplătoare”… Pentru că, din cauza păcatelor noastre, toți ar fi trebuit să murim arși de vii, tot Bucureștiul. Iar aceia dintre ei care au suferit mai mult, în aceste zile sau în viața lor, poate că au chiar și o șansă se mântuiască. Dar să nu ne mai amăgim că mântuirea se câștigă fără să facem nimic… 

P.S.: Au apărut acum voci prefăcut ortodoxe care spun că cei de la trupa în cauză „nu erau așa de sataniști”, ci doar revoltați (împotriva cui?). Uitați-vă la înregistrarea din noaptea cu pricina, care tocmai a fost postată pe youtube. Numărați de câte ori face solistul semnul satanei cu mâna. Admirați-le „muzica” și abia apoi, dacă vă mai dă mâna, vorbiți. I-a omorât cineva pentru că erau „un pericol social”? Serios? Voi vă auziți ce prostii spuneți? Clipul cu pricina e aici. Iar răspunsul Fratelui Vasile e foarte clar. (Dar acum vedem și noi care sunt cei care, pentru mici avantaje, vor minți și vor face compromisul cu „vocea străzii”… Din fericire, mai sunt și altfel de oameni.)

Anunțuri
Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Comentarii

  • aniush  On 5 Noiembrie 2015 at 17:38

    …sa renuntam la rau sa ne intoarcem…sa ne rugam pentru odihna sufletelor lor, sa ajutam cu ce putem pe cei ramasi, chiar si cu o vorba buna. Sa aflam cine a pus Zyklon B si de ce a declansat atacul chimic, de ce atunci si de ce intr-un club denumit Colectiv?

    • Fratele începător Marius  On 5 Noiembrie 2015 at 17:46

      Unde a apărut teoria cu explozivul? Măi, astea sună interesant, dar trebuiesc argumentate. Eu mă feresc foarte tare de teoriile conspiraționiste. Eu credeam că s-a produs, lumește vorbind, așa numita explozie de fum (Backdraft – în engleză, Explosion de fumee în franceză). Da` tot focul iadului a fost, orice nu ai spune…

      • aniush  On 9 Noiembrie 2015 at 14:54

        Nu, nu o exista teorii conspirationiste. Nu era nimic cu numele clubului, fraier eu. Eu tot cred ca a fost intr-adevar atac chimic, nimic accidental. Sa analizam datele problemei. Asadar: un club in care era un concert.
        1.El avea loc intr-o sala mare fara geamuri, ferestre, guri de aerisire. Singura legatura cu exteriorul erau doua usi inguste. Una fusese legata cu lanturi si lacate, disponibila una singura.
        2.Capacitatea salii era de 80 de persoane. In interior erau 500 (cum au intrat atat de multi nu stiu).
        3.In timpul concertului s-a dat drumul la artificii de tort. A ars buretele, tavanul, oamenii din ringul de dans (in jurul scenei) aveau arsuri. In jurul spatiului unde era ringul de dans se aflau mese si scaune din lemn. Acelea erau intacte.
        4.Arsurile erau profunde gradul 2 si 3 pe suprafete mari de corp si oamenilor li se desprindea pielea de pe ei. Cine poate face asta? HCl (acidul clorhidric).
        5.Majoritatea supravietuitorilor dupa cateva zile prezentau arsuri si inflamatii ale plamanilor, datorate inhalarii unor gaze chimice toxice (asa au declarat medicii). Cine poate face asta: cianura de sodiu, cianura de potasiu pot provoca inflamatii. Deci e una din acestea doua. Acidul clorhidric provoaca arsuri cred si pe aparatul respirator (ma gandesc s-a degajat in aer in urma unei reactii).
        6.Unele persoane povesteau ca le-au murit fii/frati/prieteni in seara aceea si i-au gasit de-abia dupa doua zile. Daca e asa unde au fost pana atunci?
        Da, s-a dezlantuit iadul in acea seara. Fereasca Dumnezeu!…si a aparut atunci un demon, cel al coruptiei.

  • Gabriela  On 5 Noiembrie 2015 at 20:45

    Buna seara.Da intr adevar este chemarea satanei in CLUBUL COLEctiv.Deoarece tineretul nu mai stie de biserica si de frica lui Dumnezeu.DE ACEEA nu ne mai ajuta Dumnezeu,fiindca l am uitat.Noi oamenii il cautam doar cand avem nevoie de EL.Si de aceea EL NU NE MAI ASCULTA FIINDCA NICI NOI NU-L MAI ASCULTAM.Tara merge prost fiindca nu stim sa fim uniti uni cu altii,suntem rai si egoisti..DUMNEZEU SA I ODIHNEASCA PE CEI 32 DE TINERI NEVINOVATI.

  • Bogdan M  On 6 Noiembrie 2015 at 12:38

    Frate incepator Marius, credeti cumva ca exista o legatura intre Bucharest Pride: Mars al comunitatii gay si dezlantuirea iadului ? nu credeti ca romanii au exagerat putin si au profitat prea mult de bunatatea Domnului? oare suntem pedepsiti ?

    • aniush  On 9 Noiembrie 2015 at 15:03

      Dumnezeu nu vrea sa ne pedepseasca. Noi singuri ne pedepsim. In iad nu se duc oameni pe care Dumnezeu vrea sa-i arunce acolo, ci oameni care de buna voie Il refuza pe Dumnezeu. El le intinde mana si ei I-o lovesc…cu indarjire.

      • Fratele începător Marius  On 10 Noiembrie 2015 at 14:01

        Nu cred că ai dreptate. Dacă se va merge pe mâna teoriilor tale, ăștia or să ne scoată vinovați pe Gianina Cărbunariu și pe mine, pentru „Stop the Tempo”. Asta așa, ca să fie tacâmul conspirației complet…

        • aniush  On 6 Decembrie 2015 at 8:55

          Nu inteleg si nu stiu cine e Geanina Carbunariu?…si cine si de ce „sa ne scoata vinovati” (am citat)?…si ce reprezinta „Stop the tempo”?

          • Fratele începător Marius  On 6 Decembrie 2015 at 21:30

            Nu e bine să-ți bați capul cu aceste amintiri ale mele din epoca mea „avangardistă”. Geanina Cărbunariu e un regizor și autor de teatru (cu idei foarte interesante, chiar dacă nu are – încă – simțul Adevărului conștientizat / dimensiunea Creștină). Ea a scris o piesă numită „Stop the Tempo” în care apăreau și poezii ale mele. Această piesă prezenta o serie de catastrofe provocate în cluburi de trei tineri care urau acest gen de manifestări și tăiau curentul în respectivele cluburi, unde urma un vacarm de nedescris, oamenii se călcau în picioare încercând să iasă, se murea. La asta am făcut aluzie în comentariul meu. Dar să lăsăm poveștile astea.

  • Fratele începător Marius  On 6 Noiembrie 2015 at 17:27

    Tineretul e în foarte mare pericol. Toate lucrurile astea care ne-au intrat în țară dinspre Vest începând cu anii `80 ai secolului trecut… nu-s bune. Dacă ar mai exista „Frățiile de Cruce” ar mai fi o speranță, dar așa…

  • Irina  On 24 Noiembrie 2015 at 17:19

    La un moment dat spune in Sf Scriptura, Mantuitorul atunci cand soldatii romani au amestecat sangele jertfei cu cel al iudeilor, ca oare aceia erau mai pacatosi decat altii, dar daca nu ne vom pocai mai rau vom sfarsi.

    • Fratele începător Marius  On 24 Noiembrie 2015 at 17:46

      Da, era cam aceeași situație – o tragedie cu pierderea unor vieți omenești, iar Mântuitorul ne-a învățat cum să judecăm astfel de cazuri – toți am fi meritat să fim acolo și să murim, la cât de păcătoși suntem… Am vrut să citez acest pasaj, dar nu l-am găsit…

  • anacris  On 31 Decembrie 2015 at 19:08

    Uneori oamenii se pot juca cu notiuni care nefiindu-le accesibile, cunoscute sau explicate, pot degenera totul.Mantra este prin ea insasi o incantatie, in Bhagavad geeta se spune ca repetarea dorintei duce la implinirea ei.Cel care a creat simbolurile albumului cat si grafica videoclipului a stiut oare de simbolurile sarpelul Octophus care devoreaza si se autodevoreaza?Se pare ca in primul videoclip al melodiei The day we die, grafica era facuta de asa natura incat la sfarsitul cantecului, toti membri trupei mureau devorati, mai putin solistul, singurul care scapa.S=a renuntat la aceasta varianta, totusi, prima grafica da fiori nu e asa, stiind ce s-a intamplat?
    As spune totusi ca Dumnezeu nu are nimic dar absolut de a face cu ce s-a intamplat cu acei oameni.Sau Dumnezeu are de a face cu salvarea unora dintre ei. Oameni, si nu satanisti, oameni care fara a avea o educatie in domeniu, s-au jucat cu anumite simboluri ce le-au scapat sub control, si astfel, toate evenimentele din acea napte :colectiv-the day we die-goodbye to gravity- simbolistica folosita s-aiu transformat ele insele intr-o mantra care repetata obsesiv, pe un fond deja intunecat al altor evenimente petrecute in acel club si al noptii de dinainte de Haloween, au devenit ele insele o mantra care a dus la tragedie.

    • Fratele începător Marius (Ianuș)  On 31 Decembrie 2015 at 19:14

      Da, măi, cam așa e. Asta spun și eu. Cu mica obiecție că Dumnezeu, care le știe pe toate, ar fi putut să-i scape pe toți acei tineri, dacă ar fi fost un pic mai credincioși. Tu cam aluneci în rătăcirile orientale…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s