Pr. Hervé Benoît, preot catolic din Lyon, a fost caterisit pentru opiniile sale asupra Bataclanului

Trăim într-o lume nebună, care nu mai vrea să audă Adevărul. Sigur că în mărturisirea și apărarea Adevărului unii exagerează. Primul a făcut-o Sfântul Petru, care a ridicat sabia și a tăiat urechea unui soldat dintre cei care vroiau să îl aresteze pe Mântuitorul, în Grădina Ghetsimani. Mântuitorul i-a spus Sfântului Petru că nu e bine ce face, „cine ridică sabia, de sabie va pieri!”, dar l-a iertat de îndată. Ca un păcat mai mare i-a fost ținut acela de a se dezice de Adevăr, de trei ori, în aceeași noapte, pentru a fi pe placul lumii. Iar acest păcat i-a fost imputat și amintit de Mântuitorul, în cele trei întrebări identice, de reconfirmare – „Mă iubești tu pe Mine?”. Chiar dacă Părintele Hervé Benoît o fi căzut vag în prima greșeală a Sfântului Petru, cei care l-au caterisit, Episcopul Armand Maillard și Cardinalul Barbarin sunt foarte aproape de cea de-a doua greșeală, mult mai gravă, a lepădării. Oare ce crede Excelența Sa Petru Gherghel, Episcopul catolic al Iașilor despre toate acestea? Ar trebui să facem din cei morți la Bataclan (dar și la Colectiv, tragedia românească foarte asemănătoare) niște eroi? Sau, Doamne ferește!, niște sfinți? Făcând jocul necuratului, adică ascunzând mesajul pe care ni l-a trimis Dumnezeu prin aceste tragedii? Aveți mai jos traducerea textelor incriminate ale acestui mărturisitor francez.

(FR: Le monde est devenu fou et ne veut plus entendre la Vérité. Certes, en témoignant et en défendant la Vérité, il apparait la tendance d`exagérer. Le premier à exagérer fut Saint Pierre, qui a pris le sabre et a coupé l`oreille de l`un des soldats venu à arrêter notre Sauveur. Notre Seigneur lui a dit qu`il n`est pas bon ce qu`il fait car „celui qui prend le sabre, va être tué par le sabre”, mais il l`a pardonné tout de suite. Mais c`est pas la même chose que l`on peut dire d`une autre faute de Saint Pierre, commise la même nuit, celle de avoir tourné le dos à la Vérité, pour plaire au monde, trois fois. Cette faute lui a été rappelée trois fois par Notre Sauveur, en répétant la question „M`aimes tu, Pierre, fils de Jonas?”. Même si le prêtre Hervé Benoît a touché vaguement à la première faute de Saint Pierre, ceux qui le condamnent, Msgr. Armand Maillard et le Cardinal Barbarin sont sur le pied de tomber dans la deuxième faute de celui-ci, bien plus grave. Je me demande ce que croit Son Excellence Petru Gherghel, sur ce sujet… Devons-nous faire des victimes de Bataclan (et aussi de „Colectiv”, le club roumain ou on a vu presque la même histoire et presque les mêmes signes) des héros? Ou, peut-être, que Dieu me pardonne, des saints?! En faisant la volonté du satan, qui veut que les hommes ne comprennent pas le message que Dieu leur adresse? Vous avez en bas la traduction des textes incriminés de ce témoin de Dieu.)

Vulturii (fără pene ai) morții îl iubesc pe necuratul!

De Hervé Benoît, preot catolic caterisit în urma acestui articol
În românește de Fratele M.I.

( Traduit apres: http://www.riposte-catholique.fr/riposte-catholique-blog/tribune/les-aigles-deplumes-de-la-mort-aiment-le-diable )

Am ajuns la un asemenea nivel de îndobitocire intelectuală și morală, încât trebuie să ne blindăm cu precauții înainte de a emite orice afirmație….

Vreau să le fie clar tuturor celor care vor fi șocați de titlul acestui articol, de conținutul său sau de profesia autorului, că am împlinit toate îndatoririle preoțești care îi privesc pe cei morți, pe cele publice, dar și pe cele particulare.

Pace celor morți și haideți să vorbim!

MAI ÎNTÂI: O LECTURĂ ÎN CHEIE MISTICĂ

Ideea circulă pe internet. Dar foarte moale, ca un fel de disonanță venită de foarte departe, ca un scârțâit al sistemului siderării colective. Nimeni nu vrea să se riște. Pentru că imediat vine replica, „apelul la ordine”: „Reacționarule!”, „Încuiatule!”, „Bigotule!”

Totuși, cineva trebuie să iasă în față și să vorbească. Și voi fi eu acela, pentru că am fost crescut, încă de la începuturile formării mele clericale, cu ascultarea de a „citi semnele timpului”.

Ce „semne”? Nu corpurile îngrămădite unele peste altele, nu străzile însângerate, nu țipetele răniților. Nu, vorbesc despre niște imagini subiacente, din planul secund, dar atât de puternice încât aproape că orbesc.

La ce am asistat? E ora 21 a aceastei funeste zile de vineri 13, la Bataclan.

În fața unui public format din 1500 de persoane, înghesuite și înfierbântate ca într-un mușuroi de furnici, Vulturii Metalului Morții – așa se traduce „Eagles of Death Metal” – spun: „Cine îl va iubi pe necuratul? Cine va iubi cântecul său? Cine îl va iubi pe necuratul șio cântecul său?…” Dar nimeni nu va mai apuca să audă și concluzia… momentul în care solistul va spune că el va fi acela care îl va iubi pe necuratul…

Dar știți ce Evanghelie s-a citit la slujba de dimineață? Cea a Sfântului Luca în care apare următoarea frază: „Unde va fi cadavrul, acolo se vor strânge vulturii…”

Iată câte semne! Și le văd multiplicate peste tot – pe tricouri, în tatuaje, pe copertele cd-urilor: moarte, necuratul și toate ingredientele din ciorba asta: violență, sex, revoltă, vacarm, desfrânare, toate sintagmele culturii de masă de azi.

Să nu mi se spună, cu o pudibonderie de doi bani, că „asta nu e metal”. Aiureli! Și să nu-mi spuneți nici că „astea nu-s decât cuvinte”… Că ar fi mesaje ironice… Dacă nu luăm nimic în serios, totul va deveni tragic. Dacă țineți în casă pitbuli vicioși și perverși, doar pentru a vă înspăimânta vecinii și a râde de ei, să nu vă mirați dacă într-o zi pitbulii ăștia or să sară la gâtul copiilor voștri. Voi îl invocați pe necuratul „în glumă”? El vă ia în serios. Un mare exorcist mi-a spus-o chiar în ziua atentatului: „Dacă îi deschizi poarta, pentru el e o plăcere să intre…” Nu ne jucăm cu icoanele, pentru că prin ele vine către noi Sacrul.

O să merg și mai departe. Cititorilor prea sensibili nu am ce le face.

Priviți fotografiile spectatorilor cu câteva clipe înaintea dramei. Iată-i pe sărmanii copii ai „generației bobo”(burghezo-boemă, n.t.) în plină transă, „tineri, dechiși, joviali, cosmopoliți…”, cum spune „presa de servici”. Dar sunt, de fapt, niște morți-vii. Asasinii lor, acei zombii drogați, sunt frații lor siamezi. Cum de nu vedeți asta? E mai mult decât evident! Aceeași dezrădăcinare, aceeași amnezie generală, același infantilism, aceeași incultură… Unii fac bravadă cu idei creștine duse la extrem și deviate în nebunie: toleranță, relativism, universalism, hedonism. Ceilalți fac bravadă de idei musulmane deviate, în contact cu modernitatea, într-o nebunie și mai mare: intoleranță, dogmatism, universalizare a urii… Unii poartă tricoul lui PSG cu „Fly Emirates”, de pe care a fost șters simbolul Parisului, leagănul lui Louis XIV. Cu aceiași bani, ceilalți își fac costume de dinamită. Cu un minut înainte de moarte, și unii și ceilalți erau aplecați asupra smartphonurilor lor, de parcă ar fi supt la sânii mamelor. Nu e „întoarcerea Evului Mediu”, cum spun idioții, ci e postmodernitatea, în tot absurdul ei. E drama ateismului „umanist” care îl iubește pe necuratul, care iubește moartea și violența și care spune asta și… moare! Din cauza asta! Dar semnul morții și al haosului nu trebuie căutat doar în acea zi de vineri, cât de blestemată o fi fost ea, pe străzile Parisului. 130 de morți e ceva îngrozitor! Și 600 de morți cum e?! Acesta este numărul avorturilor făcute în Franța în aceeași zi (potrivit Ministerului Sănătății – mulțumesc Orwell!) Unde este adevărata oroare?

Să ascultăm vocea înțelepciunii: „Dragi jihadiști, ați intrat furioși în magazinul nostru de polțeranuri, călărind pe elefanții voștri de fier și de foc… Dar proprietarii au sfărmat de multă vreme tot ce se găsea în acest magazin. Voi sunteți primii demolatori care umblă pe urmele unor distrugători. Primii incendiatori care le faceți concurență unor piromani. Noi vom câștiga acest război. Îl vom câștiga, pentru că noi suntem cei mai morți.” (Philippe Muray)

DAR SĂ FACEM ȘI O LECTURĂ SOCIO-POLITICĂ

La ce am asistat? Niște rockeri californieni de mâna a doua întrețin flacăra unei muzici reciclate în coșurile de gunoi ale consumerismului, o muzică a unei false revolte, în care mustesc doar interesele industriei de spectacol. Nici nu mă gândesc să încep să fac apologia rockului și a valorilor sale, dar îi putem concede „generației beat” o anumită dorință de a zgudui nu atât societatea patriarhală, cât materialismul. Soluțiile oferite de această generație erau proaste, dar revolta împotriva lui Mamona părea să aibă în ea ceva sincer. Toate acestea sunt azi înghițite total de Sistem, integrate în el. Ba mai mult, tentativa de revoltă a fost deturnată și servește azi scopurilor dominației prin diversitate/divertisment și uciderii în fașă a oricărei noi tentative de revoltă.

Sigur, puteți da la o parte cu dispreț aceste fapte, considerându-le dovada unui umor involuntar. Dar atunci când un membru al acelei trupe rock clamează preferințele sale pentru arme, pornografie și droguri (potrivit Wikipediei), cum să vedem în el doar un dealer al unui cocktail eficient pentru controlul social? Nu-i nevoie să agităm deasupra capului niciun „complot”, nu-i nevoie de poliție, pofta de câștig a traficanților, nevrozele sociale latente și interesele sistemului financiar rezolvă tot. Mii de romane SF au spus-o mai bine decât sociologii. Și iată unul dintre motivele pentru care nu putem face nici cea mai mică remarcă critică asupra acestui subiect, fără a fi împroșcați cu acuze. „Câinii de pază” stau de veghe. Ar trebui să nu vorbim nici despre primele declarații făcute de acești rockeri, după ce au ajuns acasă înspăimântați: „Chiar dacă am ajuns acum cu bine acasă și suntem în siguranță, suntem înspăimântați și vrem în continuare să aflăm ce s-a întâmplat…”, după care au mulțumit servili Poliției și FBI-ului… Acum nu mai au chef să vorbească despre satan, ca nu demult. Mâine-poimâine se vor afișa iar cu tatuajele lor uriașe, cu admiratoarele în bikini și cu motocicletele lor. Dar „nu-s decât bere fără alcool”, cum ar spune Audiard, surogate, vulturi fără pene, aflați foarte departe de mama Macabeilor, „această femeie care vorbea cu un curaj bărbătesc”, cum ne spune sfânta Scriptură care se citește zilele astea.

Și, ca să închei, oricât de sordidă și de mercantilă ar fi motivația și „arta” acestora, ei vor avea de câștigat în urma acelor împușcături. Nu au fost încă îngropate victimele de la Bataclan, și un jurnalist al Sistemului se lansează liniștit în calcule: „Campania de promovare a melodiei Save a Prayer, care a fost lansată pe valul de interes generat de atacurile teroriste, își dorește să ducă această piesă în fruntea topurilor britanice.” (Le Figaro) Noi suntem complotiști, obscurantiști și reacționari, iar ei… Ei își numără banii pe coșciugele morților! Îmi vine să vomit! Să știți că nu doar cei care folosesc automatele kalașnikov sunt monștri.

Grigorie de Nisa: „De câte ori spunem că Dumnezeu a dat o pedeapsă dureroasă celor care își folosesc rău libertatea, e bine să înțelegem că motivul și cauza acestor suferințe e în noi înșine…” (Viața lui Moise, 2, 87).

P.S.: Aveți acordul meu să mă denunțați la orice autoritate doriți.

Scrisoarea de caterisire a Cardinalului Phillipe Barbarin:

( Traduit apres: http://lyon.catholique.fr/?Pleurez-avec-ceux-qui-pleurent )

„Consolați poporul meu, vorbiți în mijlocul Ierusalimului… (Is 40,1)
În urma apariției unui articol semnat de Părintele Hervé Benoît și după ce l-am întâlnit și l-am ascultat, am decis, de comun acord cu episcopul său, Mgr. Armand Maillard, să îi ridicăm diferitele atribuții pastorale pe care le avea în dioceza de la Lion. Îi cer Părintelui Benoît să se retragă de îndată într-o mănăstire și să se dedice pentru o vreme rugăciunii și meditației.

În contextul în care trăim e obligatoriu ca creștinii, și mai ales preoții, să facă tot ce pot ca să mențină între oameni pacea și consensul fondat pe echitate.

Am vorbit despre cât de consternant și revoltător este textul Părintelui Benoît îndată după înmormântarea Carolinei Prenat, o tânără lioneză care a murit la Bataclan. Msr. Maillard, Arhiepiscopul de Bourges, subliniază că „tonul acestei adresări publice nu are nicio legătură cu atitudinea pe care trebuie să o aibă un păstor care povestește, ascultă și însoțește persoanele aflate în suferință cu o atitudine compătimitoare.”
Papa Francisc tocmai a declarat, în prima zi a vizitei pe care o face în Africa: „Sunt situații în viață când nu poți face altceva decât să plângi și să îl privești pe Iisus pe cruce.” Îi chem la asta pe toți catolicii, mai ales cu ocazia omagiului național care va fi adus în această vineri tuturor victimelor terorismului.

Da, suntem încă în vremea lacrimilor. De duminică începe Aventul (Postul Crăciunului n.t.): creștinii se pregătesc să celebreze sosirea Lui Mesia, pe care Biblia îl numește „Consolator”. El e cel care ne șterge lacrimile și își consolează poporul, cel pe care îl vom primi la Crăciun ca „Principe al Păcii”.

Cardinal Philippe Barbarin
27 noiembrie 2015

Răspunsul Preotului Hervé Benoît în urma caterisirii:

( Traduit apres: http://lesalonbeige.blogs.com/my_weblog/2015/11/suite-au-tollé-médiatique-labbé-hervé-benoît-répond.html )

„Toți, începând cu victimele și cu cei apropiați lor, am fost atinși de atentatele din 13 Noiembrie.

De îndată ce am aflat de această tragedie, fiind preot catolic, am făcut liturghie pentru victime și pentru familiile lor. Aceasta a fost prima mea reacție și, zic eu, prima mea îndatorire.

Apoi, în calitate de cetățean al unei țări libere, ca milioane de alte persoane, am exprimat ceea ce simțeam și am arătat semnele pe care le vedeam.

Ca om botezat și ca preot, eram dator să arăt compătimire victimelor și simpatie familiilor lor. Dacă cineva citește cu onestitate ce am scris, va găsi exprimate în rândurile mele aceste sentimente.

Îmi cer iertare celor care nu m-au înțeles și care poate că au fost răniți de afirmațiile mele și le iert cu drag toate insultele cu care m-au copleșit.

Dar, tot în calitate de preot, eram dator, față de victime, dar și față de toți cei ce m-au citit, să spun adevărul și să fiu drept.

Dreptate și adevăr pentru copiii omorâți înainte de a se naște.

Dreptate și adevăr pentru copiii omorâți în Afganistan, în Irak, în Libia, în Siria, în Donbass, în Mali și în Republica Centrafricană.

Dreptate și adevăr pentru tinerii care sunt mințiți și îndepărtați de Iisus Hristos, cu riscul pierderii mântuirii.

Dumnezeu e singurul judecător al celor pe care le spun.

Cum e și singurul judecător al celor ce vor urma din partea mea, după ce voi da curs urmărilor la care sunt autorizat de dreptul canonic.

Să dea Dumnezeu, în aceste vremuri crâncene, pace celor vii și odihnă veșnică morților!”

Hervé Benoît, preot catolic

Citiți tot ce am postat pe această temă, aici.

Anunțuri
Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s