Cântec despre povară…

Amarnică și caldă,
de ne-mpărțit la doi,
o viață ca o pradă,
privită înapoi,

văzuta în oglinda
din mintea-mi deșucheată…
O viață ca o pradă,
pe o singură roată…

O viață pentru mine și-atât…
O…, Dumnezeu
să facă să-nțeleg
că am greșit doar eu…

Să îmi văd suferința
ca rău prea meritat,
să văd și neputința
în care m-am scăldat…

O, Doamne… diavoli,
gloanțe, se spulberă din mers…
Alerg tot universul
ca să-Ți dedic un vers…

O, Doamne, toată viața
mi-a fost o nebunie…
Gunoaie și minciună,
chiar și-n a mea soție…

Dar unde merg cu pasul
acestui trist poem?
Voi înțelege totul?
Vei lumina, cu-n semn,

a mea vicleană viață?
Al meu preapăcătos
lighean de vin și ață,
bicisnic os de os?

Vei lumina în noaptea
acestui trist poem?
Nu mă lăsa, Mărite!
Ridică-mă în Cer!

Anunțuri
Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s