„Noua faţă a lui Marius Ianuş” de Paul Cernat:

(Ianuș:) „Un poet important şi major, reprezentativ pentru criza de identitate spirituală a unei epoci.”

(Prefața antologiei
Jos masca, Marius Ianuș!”)

Cei care vor parcurge această antologie poetică nu vor descoperi un Marius Ianuş „fără mască”, aşa cum indică titlul, ci un nou chip al lui Marius Ianuş. Că aşa stau lucrurile, o recunoaşte autorul însuşi: „Sper ca în curând această mască a lumii să cadă și să se vădă în mine ceea ce trebuie să se vadă, adevărata și veșnica mea identitate, care sper să fie Chipul Lui Hristos Dumnezeu. Jos masca, Marius Ianuș! Până atunci, mulțumiți-vă cu acest „teatru” aparent declamativ, dar sper că nu lipsit de lirism adevărat, al acestor înscenări și căutări existențiale, și pomeniți-mă și pe mine în rugăciunile voastre”.

Acest „Ianuş bifrons” apocaliptic, iniţiator al fracturismului şi elementarismului, convertit apoi la mesianismul ortodox, are dreptate: „înscenările” şi „căutările” sale „aparent declamative” nu sunt deloc lipsite de „lirism adevărat”. Dimpotrivă.

Pornit pe drumul Damascului şi aflat în luptă continuă cu propriii demoni interiori, autorul Ursului din containăr îşi rescrie din perspectiva identităţii prezente trecutul poetic, oferindu-ni-l într-o nouă versiune şi cu explicaţiile de rigoare la final.

coperta1-webUn alt tip de rescriere decât cel practicat, în Orion, de Geo Bogza, cu a cărui poezie avangardistă de tinereţe l-am comparat cândva. Prin anii ‘90, în cenaclul „Litere”, Mircea Cărtărescu l-a apropiat pe Ianuş de poezia ultimului Bacovia. Avea dreptate, în sensul în care Bacovia rămâne un mare poet, fiind în acelaşi timp un campion al „actelor ratate” estetic. Or, Ianuş e – o afirm cu convingere – cel mai bun şi mai puternic poet afirmat la noi în ultimii 20 de ani. Prefer curajul său, fie el şi „sinucigaş”, tinerilor poeţi ce mimează, „corect politic”, revolta pe gustul Sistemului. Şi-i dau, din nou, dreptate lui Tzara care, într-o conferinţă despre Dada, afirma că: „Le Beau et la Vérité en art n’existent pas; ce qui m’intéresse est l’intensité d’une personnalité transposée directement dans son œuvre (…) l‘angle sous lequel il regarde les éléments et la façon dont il sait ramasser dans le panier de la mort les sensations et les émotions”. Prin această intensitate a personalităţii transpusă în propriul scris, Ianuş face diferenţa. El şi-a construit, de la început, un personaj rebel („alienat de Sistem” sau, mai nou, „nebun întru Hristos”) combinaţie de homeless, profet şi trickster, cu o mitologie personală şi, fapt rar, cu un mit personal, în care se regăsesc frustrările, eşecurile, furia şi nevoia de identitate a unei generaţii de copii ai ceauşismului, adolescenţi ai postcomunismului şi cobai ai globalizării consumeriste.

Va veni vremea când critica va discuta cu mai multă comprehensiune „convertirea” lui – o convertire la fel de radicală ca şi fracturismul, transferând însă la nivel mistico-religios energia revoltei social-erotice. Confesiune impudică, invectivă, manifest, declaraţie agresivă de amor – ieri; spovedanie, anatemă, omilie, rugăciune – azi: caracterul performativ, acţionând direct, fără mască de protecţie estetică, asupra minţilor cititorilor, se păstrează. Iar avangarda şi spiritualismul sunt a filei două feţe… Ar merita poate să reflectăm şi asupra călugăririi atâtor poeţi douămiişti. Înainte însă de exemplul lui Ştefan/Savatie Baştovoi, traseul lui Ianuş îl evocă – până la un punct – şi pe cel al monahului Daniil – ex. Sandu Tudor, interbelicul devenit din poet futuristo-ortodoxist, director la revistele „Credinţa” şi „Floarea de foc” – inițiator al grupului „Rugul Aprins” de la Mănăstirea Antim, stareţ la Schitul Rarău şi victimă a represiunii staliniste (figura lui apare, indirect, în cel puţin un poem din Jos masca…).

Mă uit la borna cronologică iniţială a prezentei selecţii (1994) şi îmi dau seama că după un an l-am cunoscut pe Marius Ianuş, în barul Facultăţii bucureştene de Litere. Eram studenţi şi mâncam, cum se spune, literatură pe pâine. N-am încetat de atunci să cred în destinul său poetic neobişnuit. Tocmai de aceea, nu-i împărtăşesc opţiunea privitoare la editarea „definitivă” a propriilor scrieri. Oricât s-ar reinventa şi rescrie, vom continua să-l citim cu şi prin tot ce a scris şi publicat până acum. Pentru că inclusiv poemele mistico-ortodoxe îşi capătă relevanţa doar pe fundalul vechilor versuri. Biografia sa e, la urma urmei, o naraţiune cu sens, o aventură poetică la marginea existenţei, transformată în fabulă mistică. Cine ignoră acest lucru îi va putea împărţi piesele în „reuşite” sau „eşecuri compromiţătoare”, dar va rata semnificaţia metafizică a ansamblului.

Primul text din Jos masca…, Gara de Nord, e o litanie întunecată, de mare forţă. La fel sunt şi textele selectate din volumele „laice”, de la Manifest anarhist şi excelentul Urs din container până la „burghezul” Refuz fularul alb (alienantul Offline pentru totdeauna e, în felul lui, o capodoperă). Ar fi, probabil, instructiv să evaluăm intervenţiile „minimale” operate de poetul creştin asupra textelor poetului anarhic, ca şi relaţiile dintre cele două ipostaze. Reţin deocamdată, din textul ce încheie volumul, intenţia realizării unui „mari antologii” (Anii pribegiei/Anii nebuniei), care ar urma să includă un best of poetic complet. Jos masca…este prin urmare o „carte de vizită” parţială şi intermediară. Mi-au atras, de asemenea, atenţia consideraţiile (autocritice) privind Ştrumfii… şi Refuz fularul alb, ca şi cele privind tentativele excesive de impunere a „dulcelui stil clasic” din poemele tradiţionaliste (care mi-au amintit „acatistele” interbelice ale ortodoxistului Paul Sterian). Poetul braşovean refugiat în Bucovina îşi recalibrează şi „lirismul elementar”, aducând în prim-plan poezia profetică şi lamento-urile lirice. Însă catalogarea poemelor antologate ca fiind „cele mai reuşite” din producţia sa edită sau inedită poate să contrarieze. Sigur că orice selecţie trebuie luată ca atare. Ianuş însuşi recunoaşte că a eliminat poeme „reuşite estetic”, dar „aiuristice la nivelul ideilor”, cum ar fi Rusia, mama… Rămâne de discutat ce înţelege el prin „reuşit”: nu e vorba, cu siguranţă, de criterii pur literare. Cum să-ţi explici altfel antologarea unor texte complet aflate în afara poeticităţii actuale, „normate” de critici? Iar dacă e să rămânem nu numai „la nivelul ideilor”, ci şi la nivel „estetic”, ar fi fost de preferat includerea Rusiei… în detrimentul celor câtorva poeme desprinse din „visele Căpitanului” (dar aici încep controversele politice). Oricum, piesele de rezistenţă nu lipsesc din faza „noului Ianuş” (diafanul Un omuleţ de plastilină pentru iubita mea, incantatoriul Măgura Codlei, ultimul vals, suav-provocatorul Prizonier în trecut sau etericul Cântec pe mări).
Autorul lor „naiv şi sentimental” găseşte adeseori pute­rea de a scurtcircuita naivitatea până la incandescenţa poeziei majore, compunând versuri care-ţi rămân în memorie. Câţi poeţi ai anilor 2000 sunt în stare de aşa ceva?

Incorect politic şi transgresiv cât cuprinde, Marius Ianuş este „incorect estetic” cu intenţie: pe lângă lirismul tradiţional sau modern, el resuscitează, în manieră proprie, categorii pe care mainstream-ul de azi le evită din snobism sau teamă: poezia religioasă, poezia de protest social-politic, poezia identitară. Respingând mentalitatea „burgheză” a optzecismului canonic, mai întâi prin poverismul anarhic, apoi prin frenezia misticii ortodoxiste, un astfel de artist – „periculos” pentru orice fel de establishment – s-ar fi numărat şi printre cei alungaţi din Cetate de Platon. Dar acest Iov dostoievskian, cum i-am spus, nu e deloc un spirit lipsit de subtilitate. Scrisul lui îmbină candoarea vulnerabilă a copilului cu violenţa, afectivitatea tandră cu pathosul vehement şi paranoia cu melancolia, „jucându-le” arlechinic. Spirit radical şi nomad bântuit de nevoia întoarcerii acasă, Ianuş cere de la credinţa religioasă ceea ce poezia nu poate oferi, dar se întoarce mereu la poezie. Cu rătăcirile, căutările şi căderile sale, el rămâne un poet important şi major, reprezentativ pentru criza de identitate spirituală a unei epoci.

Paul CERNAT

Anunțuri
Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s