Nici sincretist, dar nici ultraortodoxist

Două rătăciri fac ravagii în Biserica noastră.

Prima, cea a celor mai puțin duși la Biserică și a celor care s-au amestecat cu cei de alte credințe, e sincretismul religios (greșit denumit de unii prin termenul „ecumenism”). A pune pe același plan toate credințele, că „toți se roagă aceluiași Dumnezeu”.

Acesta este un fals. Iată ce spune Sfântul Nicolae Velimirovici pe această temă:

„Nu le-a grăit Hristos evreilor: „Iată, se va lăsa casa voastră pustie” (Mt, 23,38)? Prorocia s-a împlinit, evreii nu au nici jertfe, nici preoție, amândouă au trecut la cei botezați, în clipa când catapeteasma templului s-a rupt de sus până jos. Nici musulmanii nu au nici jertfe, nici preoție.” („Scrisori misionare”)

E ușor de dovedit greșeala sincretiștilor, cu o simplă întrebare: La ce bun? Ce poate aduce bun dacă îi lăsăm pe musulmani să-și facă moschee în București?

Și putem să le punem acestor sincretiști două capcane, două teste imaginare, pe care le-ar cădea:

a) Ce ar spune legionarii despre ei? Răspuns: Că sunt vânduți străinilor care doresc o religie unică pe tot pământul, o vagă religie a „binelui”.

b) Ce ar spune ei despre Domnul Hristos? Răspuns: Că e extremist/fundamentalist. (Și ne întoarcem la citatul de mai sus: „Iată, se va lăsa casa voastră pustie”.)

Sincretiștii suferă, de fapt, de necredință. Pentru ei, cele scrise în Cartea Apocalipsei sunt o „alegorie”, o poveste, așa că ei nu văd nicio legătură între cipuri, dispariția banilor și ce scrie în Cartea Apocalipsei despre numărul/semnul fiarei: „Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei. Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.” (Apocalipsa 13, 16-18)

Dar legătura este mai mult decât evidentă, pentru orice credincios.
La fel cum evident este caracterul păgân al masoneriei. Dar sincretiștii par să dorească să integreze și „ordinele” în combinatul religios pe care ni-l pregătesc, prin nebunia lor, de a căuta un pact între creștinism și lume… Când Domnul Hristos ne-a spus clar ce e cu lumea: „Nu voi mai vorbi multe cu voi, căci vine stăpânitorul acestei lumi şi el nu are nimic în Mine.” (Ioan 14, 30)

A doua rătăcire este cea ultraortodoxistă. Niște oameni care au cunoștințe duhovnicești, dar neasimilate/netrăite, în baza unor lecturi făcute în grabă sau cu multă mândrie, se apucă să defăimeze tot ceea ce li se pare că nu are legătură cu Ortodoxia, înțeleasă fariseic, ca un cumul de norme absolutiste.
Rătăcirea acestora se vede din comportament, pentru că au o atitudine foarte agresivă, profund necreștină.

Iată ce spunea Părintele Serafim Rose pe această temă: „Uneori, zelul nostru pentru Ortodoxie poate fi atât de exagerat, încât ne duce la situații similare cu cea care a făcut-o pe o bătrână rusoaică să remarce referitor la un entuziast convertit american: „Păi e limpede că-i ortodox, dar oare este creștin?” A fi ortodox dar nu creștin, este o stare care în limbajul creștin are un nume aparte: înseamnă a fi un fariseu, a fi atât de prins de litera legiuirilor bisericești, încât să pierzi duhul care le dă viață, duhul adevăratului creștinism.”

Greșeala lor e ușor de dezvelit, cu o altă simplă întrebare: Ce e rău în construirea Catedralei Mântuirii Neamului? Ce aduce rău pictura de la Drăgănescu, chiar dacă e mai neobișnuită decât xeroxurile (mult mai necanonice – a se vedea reprezentarea Lui Dumnezeu Tatăl) din majoritatea bisericilor românești?… Cu ce ne face rău această pictură? Ce e rău în evlavia pe care o are poporul la cel mai puternic sfânt al neamului nostru, Părintele Arsenie Boca? Ce învățătură străină Bisericii promovează Părintele Arsenie? Evident că niciuna. (Și putem continua: Ce e rău în… și în… și în…)

Și le putem pune și lor două capcane/teste imaginare, pe care, de asemenea le cad:

a) Ce ar spune legionarii despre ei? Răspuns: că fac jocurile FSB-ului moscovit, care, potrivit Părintelui Savatie Baștovoi, e puternic infiltrat în Biserica Rusă. (Și ar fi, cel puțin în parte, adevărat, pentru că multe din ideile lor, cea cu „serviciul secret al Papei”, de pildă, sunt de sorginte KGB-istă.) Și să ne amintim că legionarii i-au sprijinit pe catolici fără nicio problematizare ultraortodoxistă.

b) Ce ar spune ei despre Domnul Hristos? Răspuns: Exact ce au spus atunci fariseii… Că nu e suficient de ortodox, că nu respectă întocmai toate canoanele și chițibușurile Ortodoxiei și că nu înjură (că asta fac ei, de fapt) în rând cu ei pe neortodocși.

De fapt, cele două rătăciri contemporane oglindesc aproape fidel cele două rătăciri ale evreilor din vremea în care S-a întrupat Domnul Hristos: sincretiștii par saducheii cei necredincioși, iar ultraortodoxiștii par fariseii cei atât de preocupați de litera Legii, încât nu îi mai înțelegeau Duhul și au ajuns să-l omoare chiar pe (Fiul Lui) Dumnezeu, ca fiind „călcător de lege”. Dar oare ultraortodocsiștii noștri nu îl crucifică în fiecare zi pe cel în care Domnul Hristos S-a oglindit cel mai limpede, între cei de un neam cu noi, pe Părintele Arsenie Boca?

Cele două tabere folosesc acuze și minciuni înfiorătoare: cutare e declarat stilist, altul KGB-ist, altul mason, altul toate trei la un loc, primului patriarh român îi cresc coarne și copite în mormânt, iar Lumina de Înviere vine doar la Sfintele Paște Ortodox. O minciună sfruntată, pentru că la Sfântul Mormânt lumina se aprinde singură de mai multe ori pe an.

Am ajuns să fiu văzut de cei cu vederi sincretiste drept un extremist ultraortodoxist, iar de cei ultraortodocsiști, drept un om cu vederi sincretiste. Iulian Capsali m-a „banat” pe facebook, după ce m-a declarat extremist, pentru că i-am spus să nu mai mănânce de la vecinul său sirian, care are o băcănie, pentru că mahomedanii jertfesc carnea pe care o mănâncă idolului lor, Alah, care e cel puțin o imagine greșită a Lui Dumnezeu, o plăsmuire omenească. Iar Fratele Vasile susține exact contrariul, că aș fi un aproape rătăcit de factură sincretistă, pentru că îl iubesc pe Sfântul Părinte Arsenie Boca și pentru că nu îi declar pe catolici „eretici” (Biserica noastră îi declară schismatici. Cei care le spun „eretici” își arogă o putere pe care nu sunt îndreptățiți să o pretindă decât călugării foarte sporiți sau ierarhii. Și să ne amintim că și călugări foarte sporiți, cum a fost Sfântul Siluan Atonitul, fugeau de asemenea dispute…)

Cele două viziuni asupra mea, corelate, mă bucură. Când unul aflat pe partea stângă a drumului te vede umblând pe dreapta, iar unul aflat pe dreapta te vede umblând pe stânga, lucrurile sunt clare: tu mergi chiar pe mijlocul drumului.

Așadar, nu am niciun dubiu: poziția mea e poziția corectă. Eu sunt drept credincios, iar cei aflați în pragul unor rătăciri sunt ei.

Dar să mă țină Dumnezeu pe drumul cel bun și de acum înainte, că sunt slab și oricând pot să cad…

P.S.: Dar trebuie să remarc că atât Fratele Vasile cât și Iulian Capsali m-au susținut într-un moment mai dificil, când s-a cerut sancționare mea pentru „legionarism și antisemitism” exprimându-se public în favoarea mea. (Ceea ce arată că putem trece, într-o situație specială, peste aceste neînțelegeri, cauzate de neputințele noastre și ne putem uni împotriva celor care sunt cu adevărat vrăjmași ai Domnului Hristos.) Le mulțumesc și le doresc să îi ocrotească Măicuța Domnului mereu, împreună cu toți cei dragi lor!

Anunțuri
Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Comentarii

  • Daniel  On 10 Martie 2016 at 11:37

    Doamne ajuta!
    Din Epistola intai catre Corinteni a Sfantului Apostol Pavel, Cap. 10, putem citi:
    „25. Mâncaţi tot ce se vinde în măcelărie, fără să întrebaţi nimic pentru cugetul vostru.
    26. Căci „al Domnului este pământul şi plinirea lui”.
    27. Dacă cineva dintre necredincioşi vă cheamă pe voi la masă şi voiţi să vă duceţi, mâncaţi orice vă este pus înainte, fără să întrebaţi nimic pentru conştiinţă.”

    Nu vreau sa iau apararea nimanui, ci vreau sa indemn pe toata lumea la smerenie si iubire. Mai este si o alta varianta in care si dumneavoastra si fratele Vasile si dl Iulian Capsali sa aveti o directie a deplasarii sinusoidala…si sa va vedeti fiecare pe celalalt pe cealalta parte a drumului…Adica o data sa aveti dumneavoastra dreptate, alta data ei…

    „Așadar, nu am niciun dubiu: poziția mea e poziția corectă. Eu sunt drept credincios, iar cei aflați în pragul unor rătăciri sunt ei.” Incercati sa mai renuntati putin la mandrie, cred ca toti avem aceasta patima, mai mica sau mai mare, iar primul pas ma gandesc ca ar fi sa o mai inchidem in noi, pentru a nu ii mai sminti si pe altii.

    Referitor la evlavia poporului catre Parintele Arsenie Boca, cred ca cel mai rau / grav lucru este faptul ca foarte multi oameni care au evlavie la el nu au duhovnic si nici nu cunosc prea bine ce inseamna ortodoxia, iar aceasta lipsa ar fi putut fi completata prin prezenta la Prislop a catorva duhovnici care sa ii mai povatuiasca pe oameni pe calea cea dreapta.

    Va rog sa ma iertati si sa acceptati aceste indemnuri si calde mustrari ca venind din iubire si din dorinta de a ne mantui cu totii.

    • Dragă Daniel, trei sferturi dintre oamenii care merg la Biserică regulat Duminica, în toate bisericile din România, nu au duhovnic. Așadar, această lipsă în practica ortodoxiei nu ține de Părintele Arsenie Boca, ci de noi, Biserica de azi…
      Părintele Arsenie punea mare preț pe Taina Spovedaniei.

    • Și al doilea răspuns: conced că Iulian Capsali poate găsi îndreptățire în spusele Sfântului Pavel, pe care le citezi, pentru „halalul” pe care îl mănâncă. Dar pentru că e de acord cu construirea moscheii la București unde găsește îndreptățire?

    • Iar pentru mândrie îmi cer iertare. Ai dreptate.

      • Daniel  On 11 Martie 2016 at 10:56

        Doamne ajuta! Traim vremuri foarte viclene si se incearca pe toate caile sa se realizeze dezbinare in Biserica, intre toti oamenii. Cel mai grav e ca ne lasam amagiti si atrasi in anumite lupte, iar multe dintre ele nu sunt decat capcane pentru a-i pierde pe foarte multi, chiar si pe cei alesi. In vremurile astea cam tot raul e mascat de intentii bune… Trebuie sa incercam cat mai mult sa ne stapanim impulsurile de moment si sa il rugam intai pe Dumnezeu sa ne lumineze.
        Din pacate sunt foarte multi care se avanta cu capul inainte in anumite lupte civice sau chiar politice, fiind manati de ideea ca il marturisesc pe Dumnezeu, dar in schimb ei uita ce inseamna cu adevarat a face voia lui Dumnezeu (a nu neglija sufletul) si uita cel mai adesea sa se pregateasca pentru sfarsitul vietii personale, fiind prea angrenati intr-o lupta lumeasca impotriva antihristilor. Doar ca aceste lupte, uitam noi cel mai adesea, trebuiesc duse intai pe plan duhovnicesc, iar abia mai apoi, avandu-L pe Dumnezeu alaturi de noi, ne putem implica in cele lumesti. Daca in schimb facem lucrurile pe dos, riscam sa iesim la lupta singuri, fara Dumnezeu si putem pierde foarte usor, desi poate avem intentii bune.
        De asta duhovnicul este pentru fiecare ca o piatra de temelie, fara de care cam tot ce incerci sa zidesti se darama…

  • Mihai Titi  On 10 Martie 2016 at 16:12

    Cu ajutorul lui Dumnezeu am aflat acest blog interesant.Am o nedumerire legata de CNP .Pierdem mantuirea daca avem buletin(c. i.) cu CNP sau in momentul in care vom accepta cipul( semnul fiarei) pe mana sau frunte(implantul)??Domnul sa va binecuvanteze!!

    • Mântuirea se pierde, de fapt, prin păcate și necredință. Punerea semnului/cipului pe mână sau pe frunte vor fi doar consecința acestei îndepărtări de Dumnezeu. Cei credincioși vor simți că e ceva necurat în asta și se vor feri.

  • Mihai Titi  On 10 Martie 2016 at 17:16

    Multumesc de raspuns.Doamne ajuta !!

  • Ionut  On 30 Martie 2016 at 8:48

    Frate Marius,

    Am mai citit una-alta, unii care te acuza ca esti (prea) legionar, altii care te acuza ca nu esti suficient de ortodox s.a.m.d.
    M-am gandit ca daca eu am dat peste astfel de comentarii, inseamna ca multe iti ajung direct.
    Am vrut sa raspund (cu decenta) unui astfel de comentariu, dar cel ce il scrisese era prea indarjit si mi-am dat seama nu rezolv nimic.
    Inteleg atitudinea celor ce n-au nimic de-a face cu credinta, dar nu o inteleg pe a celorlalti.
    Vreau doar sa-ti spun sa nu pui la inima si sa nu deznadajduiesti.
    „Si m-am facut ca un om ce nu aude si nu are in gura lui mustrari”.
    Si eu sunt pacatos si poate ca am o viziune distorsionata a realitatii, dar daca greseste cineva, e mai bine sa-i explici punctual si argumentat, nu sa folosesti cuvintele ca pe o bata.
    Maica Domnului sa te aiba in paza!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s