Răspuns la un atac marxist

Rar mi-a fost dat să citesc un scenariu mai forțat decât acesta.

Cine nu are o ideologie ca dat firesc, „organic”, inventează una, mai mult sau mai puțin rațional…

Cât de interesat de „comercial” sunt vedeți cu toții: cărțile mele au prețuri foarte mici și se mai găsesc și gratis, în format electronic, pe blogul meu.

Așadar sintagma în care caută să mă înglobeze Costi Rogozanu, „extremă dreaptă comercială” e cum nu se poate mai nepotrivită. Și odată cu ea cade și mare parte din eșafodajul de idei din acel articol.

De fapt, întregul material e scris din perspectiva unui necredincios. Pentru noi, cei care credem în Iisus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat, și harta culturală a lumii și eșichierul ei politic arată cu totul altfel decât pentru necredincioși. Noi știm că viața asta e doar o probă pentru Adevărata Viață. Cei care ies cu bine din această probă ajung în apropierea Luminii Celei Necreate, în care sălășluiește Dumnezeu, iar cei care nu trec proba, cei care trăiesc aici îndepărtați de Dumnezeu, în necredință și păcat, ajung în „întunericul cel mai dinafară”, în întunericul cel mai negru, unde e numai chin.

Aceasta e perspectiva din care vorbim noi și acesta e Adevărul Adevărat.

Cei care se roagă constant dobândesc puteri neobișnuite și pot să certifice acestea cu dovezi din propriile lor vieți. Dar și viețile necredincioșilor sunt pline de „coincidențe” stranii, de fapt – semne date de Dumnezeu „care nu dorește moartea păcătosului, ci să se îndrepte și să fie viu”. (Unde „viu” se referă la Viața cea Adevărată, întru totul superioară vieții noastre repezi și limitate.)

Pentru noi nu există dreapta și stânga, ci credincioși și necredincioși. Cei credincioși sunt, de cele mai multe ori, unelte ale Lui Dumnezeu, iar cei necredincioși sunt, de multe ori, unelte ale necuratului. Se mai întâmplă și invers, dar nu foarte des.

Așadar, departe de a fi niște „extremiști”, noi ne considerăm oameni normali, atinși de Lumina Adevărului. (Câtă vreme ceilalți sunt înșelați de necuratul, care caută să-i ducă departe de Dumnezeu.)

Să mai înșir câteva dintre ideile fără suport din acel material?

D-l jurnalist remarcă niște versuri mai puțin izbutite ale hip-hopărului Stelian Crăciun, alias Cedryk, și le pune la baza unei concluzii greșite. Nu l-am urmărit cu atenție pe Cedryk, dar nu mi-e greu să înțeleg că, asemenea tuturor hip-hopărilor, are versuri în care atitudinea o ia cu mult înaintea adevărului și îl aruncă pe interpret în ridicol. Cum spuneam, întregul hip-hop suferă de asta. În dorința de a impresiona imediat, cu orice preț, cântăreții de rap spun multe enormități. 

O astfel de enormitate e cea citată de Costi Rogozanu. Firește că îndemnul pe care ni-l face Cedryk, de a pune mâinile pe coase și a-i omorî pe sodomiști, e o figură de stil, o hiperbolă.

Dar haideți să vedem ce se ascunde în spatele ei.

Am o prietenă pe care s-ar putea să o cunoască și Costi, din vremea studenției. Îi pot da numele ei, dacă vrea să verifice povestea. Acum e plecată din țară. În România, după terminarea facultății, și-a căutat de lucru în diverse zone mai dubioase. La un moment dat ajunsese să intermedieze cumpărarea de spațiu publicitar în presă pentru țigăncile vrăjitoare… Apoi a început să lucreze pentru Accept România. Ea nu era nici pe departe feministă sau lesbiană, ci, dimpotrivă, era o fată cam prea iubăreață, în sensul cel mai firesc posibil.

Eu eram deja pe drumul către Dumnezeu, așa că am vizitat-o, în speranța că o voi convinge și pe ea de Adevăr. Am fost la sediul Accept, într-o zonă rău famată din centrul Bucureștiului, o zonă de case, plină de țigani și prostituate. Urma să ne ducem la o cafenea, dar până să ajungem acolo, am stat câteva minute, cu mare strângere de inimă, în sediul lor. La ieșire, ne-am întâlnit cu un individ groaznic. Un individ slab, pletos, plin de tatuaje și belciuge, din vârful nasului, până în tălpi, care ținea în lesă o potaie uriașă.

Apariția a fost de-a dreptul înfiorătoare. La cafenea, Dorina mi-a povestit pe îndelete cu ce se ocupă ei. Erau duși la toate paradele gay din Europa, ca „manifestanți”! Cum vi se pare asta?! Cum vi se pare că probabil că majoritatea indivizilor care defilează la aceste marșuri gay nici măcar nu sunt din țara unde se organizează respectivele marșuri?! Și că sunt plătiți de aceste organizații pentru ce fac?!

Când am făcut noi, creștinii, un miting împotriva actelor cu cip, miting la care au participat mii de persoane, nu câte o sută, ca la paradele sodomiștilor, ni s-a râs în nas… Iar pe aceștia caută să-i lase să înfieze copii!!! Doamne ferește! Să ne trezim, oameni buni!

În fapt, ce se petrece acum în Europa? Buna și blânda morală creștină e violată de sodomiști. Asta se urmărește prin promovarea lor: distrugerea moralei creștine și a familiei. Am mai scris despre asta, la finalul celei de-a doua scrisori către tovarășul Nicolae Manolescu.

Concluzie: Rogozanu îl taxează pe Cedryk pentru o exagerare, când el, de fapt, contextual, are dreptate! Să nu mai înțeleagă d-l Rogozanu licențele artistice?

Îmi amintesc un vers al meu din „România”, apărut și în varianta din 1998: „și totul e violul unei bande de sodomiști!” Cum ar fi ca d-l Rogozanu să înțeleagă și acest vers ad literam? Dar el se referă la întreaga situație descrisă mai sus.

Firește că sodomiștii sunt doar o armă în mâna mai-marilor lumii, pe care i-aș caracteriza mai degrabă ca sataniști. 

Dar autorul articolului nu prea are repere în domeniul nostru. Pentru el Cedryk e un „pustnic” – aici m-am amuzat. Un pustnic e un călugăr foarte sporit care, după ce a petrecut mulți ani într-o mănăstire, cu binecuvântarea starețului său, „se retrage la liniștire”. Nimeni nu se poate transforma din hip-hopăr în pustnic peste noapte.

Cedryk e un hip-hopăr pe care Dumnezeu l-a scos din ignoranță și care caută să-i trezească pe tineri cu mijloacele lui. Și are succes: cască ochișorii aceia ai lui, de parcă ar avea douăzeci de bombe de presă în buzunar, și toți adolescenții îl ascultă uimiți. Bravo lui!

Dar haideți să mergem mai departe, de-a lungul articolului despre care vorbim.

Împărțirea poeziilor mele în valoroase – cele necreștine și ratate – cele creștine era de așteptat. Au mai pățit-o și alții, destui. Verlaine, de pildă, ale cărui poezii creștine au fost huiduite de critica lumească, și care, apoi, întors la literatura erotică, a fost din nou aclamat de această critică. A pățit-o și Părintele Savatie Baștovoi. Dar câți nu sunt! Concluzia e simplă: nu valoarea literaturii creștine e problema criticilor necreștini, ci conținutul ei.

Din punctul meu de vedere, „Soldat în Războiul nevăzut” (pe care îl veți citi curând în „Integrala Ianuș: Poezia”) e un poem-carte la fel de bun ca „Ursul din containăr” sau „Legatul lui Ianuș”, iar „Florile de Foc”, „Vino, Măicuță!” și „Iubită Ioana” sunt superioare volumelor „Hârtie igienică precedată de primele poezii” și „Ștrumfii afară din fabrică!” Sigur, am abordat stilul tradiționalist în două dintre aceste patru volume noi, dar cred că ar trebui să mi se conceadă că sunt un autor care poate să abordeze și să facă actual orice stil literar. De altfel, incorectitudinea criticilor lumești se vede și din faptul că poeziile de dragoste din „Iubită Ioana” sunt mai apreciate de ei decât restul poeziilor mele noi.

Costi Rogozanu are dreptate în privința solidității publicului nostru, dar se înșeală când îl atribuie unor afaceriști și politicieni care au ajuns, în urma întemnițărilor, să facă figuri de luptători antisistem. Nu, acest public nu ne-a fost adus de Vântu sau de Năstase. Acest public, mult mai mare decât ce se vede pe Facebook, există de mii de ani pe acest pământ și poate fi văzut în fiecare duminică dimineața în orice Biserică din România. Un public fidelizat și care nu poate fi înșelat de nimeni, pentru că primește învățătură numai de la Domnul Hristos.

Părintele Baștovoi a avut un public mare și înainte de întâmplările care i-au făcut pe acești afaceriști să se întoarcă împotriva Sistemului.

Publicul nostru e mult mai mare decât cel al literaturii contemporane necreștine, dar aici e și vina acestei literaturi necreștine, care a adoptat un model „iudeo-american”, total străin neamului nostru, pe care îl prețuiesc doar cei care îl folosesc. Ei constituie azi o a doua avangardă, inutilă, și au exact succesul pe care l-au avut cândva Sașa Pană și ai lui. Aproape de zero.

Așadar, reacția lui Costi Rogozanu vine și dintr-o comparație greșită.

Așa că sintagma prin care ne definește, „extremă dreaptă comercială” nu are nicio acoperire. Nu suntem mai comerciali decât ceilalți artiști, ci doar mai apreciați decât ei.

Apoi autorul se afundă într-o mecanică ideologică goală, retorică și mă pierde pe drum…

Anunțuri
Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s