Dar ce am făcut noi, de fapt, Allen Ginsberg?!

 

Acum, când poate că am înțeles amândoi cât am greșit, îți pot spune cu exactitate ce mă doare…

Am fost doi profeți ai morții, două difuzoare ale iadului, doi apostoli ai disperării, când era atât de simplu să ne lăsăm salvați de Domnul Vieții…

Ce s-a ales din marele tău talent, Allen Ginsberg?

În ce fund de iad te-au aruncat „drepturile homosexualilor”?

În ce întuneric te-a scufundat budhismul?

Cum de un om ca tine, inteligent și nesupus lumii, nu a deschis ușa care duce la Adevăr?!

Ce s-a întâmplat, Allen Ginsberg?!

 

La Sfântul Munte, în Mănăstirea Vatopedu, mă gândesc la tine.

Ce nu a funcționat?

Erai evreu, deci nebotezat, și poate de asta…

Dar nu cred că ți-a păsat vreodată ce ești.

Și poate că de aici a venit problema… Poate…

 

Ai stat pe Empire State Building privind America și scriind poezii de dragoste, dar n-ai înțeles niciodată ce e Dragostea…

 

Allen Ginsberg! Cum de nu ai înțeles dragostea?!

Cum de ai confundat-o cu mizeria asta idolatră a plăcerii trupești?!

Cu bărbații care aleargă spre obiectele dorințelor lor, în fundul fundului iadului, în Manhatan?!…

Dar tu știai că viața nu are sfârșit!

Tu știai, tu ai intuit, tu…

 

Trebuie să scriu acest ultim poem în maniera ta, ca mărturie a prieteniei și a despărțirii noastre.

M-am rugat de câteva ori pentru tine.

 

Scriu acest poem pentru noi și pentru toți cei care au scris în duhul acesta.

Pentru profeții Bibliei și pentru Paul Claudel! Pentru Withman și pentru Leopold Sedar Segor!  Pentru Sandburg, pentru Geo Bogza și pentru Federico Garcia Lorca! 

Toți, în același duh! Pe aceeași muzică! Dar câtă diferență esențială!

Ce prăpastie uriașă! Jumătate dintre noi se vor duce în iad! 

Pe jumătate dintre noi e semnul morții!

 

Allen Ginsberg, o ființă cu adevărat rațională e o ființă care crede în Dumnezeu!

Ar fi trebuit să citești măcar prima carte a „Filocaliei”…

Sau să-ți fi dat seama: fără Dumnezeu „întâmplarea” apariției rațiunii ar fi o tâmpenie! Totul ar fi fost absurd! Nimic nu s-ar fi închegat, vreodată!

Sau să-ți fi dat seama: mintea omului nu poate gândi Infinitul!

Mintea omului nu poate cuprinde Eternitatea!

Mintea omului nu Îl poate înțelege pe Dumnezeu!…

Și atunci trebuie să se supună exact Cuvântului Lui Dumnezeu!

 

Nesfârșitul și toate „coincidențele” din viețile noastre dovedesc răspicat existența și lucrarea Lui Dumnezeu! 

Și gândul ăsta nu ajunge, Allen Ginsberg! Trebuie să și facem ce vrea Dumnezeu!

Trebuie să mergem spre Dumnezeu și să-L căutăm cu inima noastră!

 

Scriu acest poem și pentru toți cei care și-au pus speranțele în vorbele noastre.

Pentru toți cei care au crezut că îi vom salva.

Pentru toți cei care au văzut în noi niște profeți adevărați, poate niște sfinți…

 

Am trăit în minciună, Allen Ginsberg!

Am lucrat pentru puterile întunericului, iar nu pentru Dumnezeu!

Ceea ce tu numeai Dumnezeu nu era Dumnezeu!

Ceea ce eu numeam Dumnezeu era ceva ascuns sub munți de ceață!

„Pe Tatăl îl cunoaște numai Fiul”, Allen Ginsberg!

„Și cel căruia Fiul I-L descoperă!”

Iar noi îl cunoaștem pe Fiu, prin poruncile Lui!

Înțelegi?!… Înțelegi?!… Înțelegi?!…

 

O, Doamne, totul e ATÂT DE SIMPLU!

Dacă oamenii l-ar căuta pe Dumnezeu…

Dacă oamenii… Dacă…

 

Allen, Allen, a venit Îngerul Morții și te-a luat și nu ai găsit cheia din fereastră…

 

 

Anunțuri
Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s