Monthly Archives: Iulie 2017

Completare la „Bolile de inimă sunt mai periculoase decât cancerul”

Urmare de la: „Bolile de inimă – mai periculoase decât cancerul…”

Azi, mergând la servici, trec pe sub același pod.

De când am plecat de acasă am simțit că o să primesc o lecție.

Pe centură, în fața mea, e o mașină albă, condusă de o persoană ezitantă. Și mașina de ieri a fost tot albă. La giratoriul unde se desface drumul spre Noua, mașina face dreapta, pe acest drum, iar eu știu exact ce va urma.

Merg în urma mașinii albe, încet și spășit, să-mi primesc lecția.

Și, într-adevăr, mașina albă, un Chevrolet, nu acordă prioritate mașinii care vine din față – o dubiță neagră, exact ca aceea pe care o avusem eu în spate, ieri seară. Dar dubița aceasta oprește și îl lasă pe șoferul ezitant și neștiutor să treacă, fără să îi facă șicane, exact cum ar fi trebuit să procedez și eu, ieri. Las să treacă dubița și apoi trec și eu.

E evident că am primit o lecție de la Dumnezeu, care îmi cere să mă port cu răbdare și înțelegere față de toți oamenii, indiferent de greșelile lor.

Anunțuri

„Bolile de inimă – mai periculoase decât cancerul…”

Eu unul nu mai am aceeași râvnă în urmărirea „Conspirației Mondiale”. E evident că această conspirație există și e condusă de necuratul, dar nu a existat ea, oare, încă de la căderea unei părți dintre îngerii cerului?

Nu asta e problema. Nu asta trebuie să fie problema noastră. Pentru zece oameni curați la inimă, Dumnezeu ar fi salvat Sodoma. Problema cea adevărată e faptul că inimile noastre sunt tot mai murdare, iar oameni sfinți sunt tot mai puțini.

Eu lucrez la Brașov și locuiesc la intrare în Tărlungeni. Când merg acasă trec pe sub un pod peste care trece calea ferată. De fapt, acesta e drumul care merge din Cartierul Noua spre Centura Brașovului.

Tunelul de sub podul acesta e foarte prost făcut, drumul se îngustează într-o singură bandă, deși ar fi fost loc destul pentru două, așa că șoferii care vin dinspre centură sunt obligați printr-un semn să le dea prioritate celor care vin dinspre Noua. Azi, plecând de la servici spre casă, destul de încărcat negativ, pentru că nu am un servici chiar ușor, o mașină venind din sens opus nu mi-a dat prioritate. Nu am avut nicio ezitare, și m-am băgat și eu, claxonând, cumva la limită, dar mai mult ca să-i dau o lecție șoferului din sens opus.

Aveam să văd curând că era o șoferiță, tânără și ezitantă, și că s-a speriat mai mult decât era cazul, acroșând, sper că ușor, marginea tunelului. Nu m-am oprit, pentru că nici nu aveam cum, și nici nu m-am întors, deși probabil că ar fi trebuit să vorbesc cu fata respectivă. Am mers pe ideea că a primit o lecție și că asta o poate feri în viitor de ceva mai rău. Dar nu cred că am făcut bine, deși o anumită experiență din trecut, cu o șoferiță care a ajuns să-și omoare din greșeală niște prieteni, m-ar cam îndreptăți să zic asta…

Până la urmă, întâmplarea de azi nu a făcut decât să îmi arate cât de împietrită și rea e inima mea…

Iar eu sunt un om care a stat prin mănăstiri, care a făcut metanii, care a stat la privegheri și la slujbe lungi…

Am primit și eu multe astfel de „lecții”, dar ele nu ar fi trebuit, cred, să mă facă să devin (și eu) aspru și necruțător. Dumnezeu s-o ajute pe fătuca asta să îi fie bine în toate, să conducă atent și să se mântuiască.

Acestea sunt probleme mai mari decât Noua Ordine Mondială și Illuminati.

Illuminati nu sunt decât o sectă satanistă, cum au existat atâtea, în toate timpurile.

Își dresează copii de mici să fie pioni fideli ai cauzei lor și au un plan care se succede din generație în generație. Domeniile pe care le vizează și vor să le controleze sunt Mass-Media, Finanțele, Politica și Armata. Utilizează sacrificiile rituale umane în două scopuri – pentru înspăimântare și controlul minții și pentru invocarea necuratului.

Se întâlnesc de trei ori pe săptămână, noaptea, și își săvârșesc ritualurile și porcărioarele lor. Cel mai mare rău și-l fac lor, sufletelor lor.

Iar astfel de mișcări sataniste au existat dintotdeauna. Ba chiar au fost mult mai puternice decât cele de azi. Nu cred că ar putea cineva să compare ce se întâmplă azi în lume cu ce se întâmpla în Imperiul Roman pe vremea lui Nero sau a lui Dioclețian.

Nebunia antiumană care e răspândită azi în lume de toate aceste forțe masonice a mai existat, a mai stăpânit lumea. Cu ce diferă masonii de azi de meșterii (templului!) cărora Domnul Hristos le-a spus: „Nu mă credeți, pentru că tatăl vostru este diavolul și voi ai lui sunteți!”?…

Nu asta e problema noastră. Problema suntem noi, creștinii sau pretinșii creștini. Să ne uităm un pic în jurul nostru. Câți dintre noi mai cred cu adevărat? Ce e cu scandalurile astea homosexuale în Biserică și de ce nu se iau măsuri împotriva celor învinuiți? Nu e evident că un homosexual nu poate intra în Altar?

Asta e durerea, dragii mei prieteni. Nu mai sunt creștinii de altădată. Și de asta va și veni, într-o zi, sfârșitul… Pentru zece oameni Dumnezeu ar fi salvat Sodoma, dar acei oameni nu au fost de găsit…

Lupta împotriva păcatului personal e mai mare decât lupta împotriva (conducerii) lumii. Și e, de fapt, adevărata luptă împotriva necuratului.

Pentru că, într-adevăr, metaforic vorbind, bolile de inimă chiar sunt mai periculoase decât cancerul.

Completare (21.07.2017):

Azi, mergând la servici, trec pe sub același pod.

De când am plecat de acasă am simțit că o să primesc o lecție.

Pe centură, în fața mea, e o mașină albă, condusă de o persoană ezitantă. Și mașina de ieri a fost tot albă. La giratoriul unde se desface drumul spre Noua, mașina face dreapta, pe acest drum, iar eu știu exact ce va urma.

Merg în urma mașinii albe, încet și spășit, să-mi primesc lecția.

Și, într-adevăr, mașina albă, un Chevrolet, nu acordă prioritate mașinii care vine din față – o dubiță neagră, exact ca aceea pe care o avusem eu în spate, ieri seară. Dar dubița aceasta oprește și îl lasă pe șoferul ezitant și neștiutor să treacă, fără să îi facă șicane, exact cum ar fi trebuit să procedez și eu, ieri. Las să treacă dubița și apoi trec și eu.

E evident că am primit o lecție de la Dumnezeu, care îmi cere să mă port cu răbdare și înțelegere față de toți oamenii, indiferent de greșelile lor.

Am nevoie de inima ta…

Prefață la o poezie de dragoste…

În ziua de azi relațiile dintre bărbați și femei s-au deteriorat atât de mult, încât rostul unei poezii „de dragoste” a devenit incert. 

Ce sens mai au toate aceste cuvinte, când între oameni nu mai există nicio urmă de comunicare adevărată, nicio deschidere sufletească?

Sigur, asta e perspectiva mea, a unui om care a divorțat o dată și se află în pragul celui de-al doilea divorț. Dar câți oameni nu sunt în situația mea acum și cum era cu două generații în urmă! Câți dintre noi au bunici divorțați?!

Încetul cu încetul, legătura altădată de nezdruncinat a iubirii a început să se sfărâme.

Au contribuit la asta: mass-media și internetul, care ne fac tot mai puțin comunicativi și tot mai puțin atenți la celălalt.

Sunt, apoi, avorturile și celelalte metode contraceptive, care distrug însăși rațiunea de a fi, însuși sensul unui mare număr de legături de dragoste.

Și mai sunt și mințile pervertite ale unor auto-socotiți „luminați” care, în numele unor idei extrem de discutabile (poluare, suprapopulare etc) împing omenirea la sinucidere, luptând împotriva familiei și a nașterii de copii.

Ce sens mai are o poezie de dragoste?

Poezia care urmează nu mai are destinatară. A fost scrisă pentru cineva, dar… ce sens mai are? Mai există, pentru mine, dragoste?

Ce sens mai are o poezie de dragoste… fără sens?

Nu m-am considerat niciodată un „scriitor”. Nu am scris literatură ca să scriu literatură. Postez, totuși, pe blogul meu această poezie, în ideea că ea a avut, cândva, o destinatară. Și o mai public și pentru că ridicolul acestei situații, altcândva banală – a scrie / a publica o poezie de dragoste – mă atrage. Un scriitor de versuri e, oricum, un personaj cam ridicol. Dar ce înseamnă acest „ridicol”, până la urmă? Inadaptat? Sentimental? Visător? Naiv?

Cea din urmă e sigură. Pentru că o poezie de dragoste nu are sens. Cu o poezie de dragoste nu poți cuceri, astăzi, inima unei femei… (Sau: aș vrea să o cunosc pe femeia pe care o mai poți cuceri cu o poezie de dragoste…)

Dar să trecem la fapte:

 

Am nevoie de tine, de inima ta…

 

Pentru că iarna va veni și totul va îngheța,
Pentru că noaptea e aici, fără să putem spune ceva,
Pentru că totul se va duce, se va îndepărta…
Am nevoie de tine, de inima ta.

Am nevoie de tine, pentru că e trist să mergi singur pe drum.
Am nevoie de tine, pentru că am atâtea să îți spun…
Am nevoie de tine, pentru că totul se va duce, se va îndepărta…
Am nevoie de tine, de inima ta.

Am nevoie de tine, îți spun, pentru că îmbătrânesc.
Am nevoie de tine, pentru că tu mă poți învăța să iubesc.
Am nevoie de tine, pentru că trecutul nu se poate schimba…
Am nevoie de tine, de inima ta.

Ascultă-mă, am nevoie de tine, nu mă alunga…
Ascultă-mă, am nevoie de tine, nu mă lăsa…
Ascultă-mă, am nevoie de tine, nu te înstrăina…
Am nevoie de tine, de inima ta.

„Și nu ne lăsa să cădem în ispită…”

S-a făcut o îndreptare a traducerii oficiale a rugăciunii „Tatăl Nostru” în franceză. Aceasta va fi valabilă de la 3 Decembrie.

Deși multă lume folosea de multă vreme noua formulă, inclusiv eu, a se vedea a doua ediție a Acatistului Căii Părintelui Arsenie Boca, abia acum aceasta începe să fie oficializată.

„Et ne nous laissez pas entrer en tentation” va înlocui prezentul „Et ne nous soumettez pas à la tentation”.

(Să spun drept eu aș fi preferat formula „Et ne nous laissez pas tomber en / succomber a la tentation” sau chiar „Et ne nous laissez pas en tentation”.)

Pe românește „și nu ne lăsa să intrăm/cădem în ispită” în loc de „și nu ne duce pe noi în ispită”.

Cred că teologii care s-au ocupat de acestă modificare au perfectă dreptate.

E impropriu să Îi spui Creatorului nostru, într-o adresare directă, că El te duce în ispită. Păcatele noastre și diavolul ne duc în ispită, nu Dumnezeu.

Subscriu cu toată inima la această modificare și cred că e necesar să fie făcută și în traducerea românească.

Și mai sunt multe lucruri care trebuiesc îndreptate, în Biblie și în cărțile de cult: cămila (care e, de fapt, o funie) care nu trece prin urechile acului, lăcustele (care sunt, de fapt, niște plante) pe care le mânca în pustie Sfântul Ioan Botezătorul, exprimări de genul „ca ceea ce ai” etc Nu se poate ca, în numele tradiției, să părstrăm astfel de greșeli flagrante în textele Bisericii. 

Să ne asumăm că în Biserică nu sunt mulți cărturari/intelectuali, așa încât traducerile au fost făcute de multe ori defectuos, și să căutăm să reparăm asta.