„Bolile de inimă – mai periculoase decât cancerul…”

Eu unul nu mai am aceeași râvnă în urmărirea „Conspirației Mondiale”. E evident că această conspirație există și e condusă de necuratul, dar nu a existat ea, oare, încă de la căderea unei părți dintre îngerii cerului?

Nu asta e problema. Nu asta trebuie să fie problema noastră. Pentru zece oameni curați la inimă, Dumnezeu ar fi salvat Sodoma. Problema cea adevărată e faptul că inimile noastre sunt tot mai murdare, iar oameni sfinți sunt tot mai puțini.

Eu lucrez la Brașov și locuiesc la intrare în Tărlungeni. Când merg acasă trec pe sub un pod peste care trece calea ferată. De fapt, acesta e drumul care merge din Cartierul Noua spre Centura Brașovului.

Tunelul de sub podul acesta e foarte prost făcut, drumul se îngustează într-o singură bandă, deși ar fi fost loc destul pentru două, așa că șoferii care vin dinspre centură sunt obligați printr-un semn să le dea prioritate celor care vin dinspre Noua. Azi, plecând de la servici spre casă, destul de încărcat negativ, pentru că nu am un servici chiar ușor, o mașină venind din sens opus nu mi-a dat prioritate. Nu am avut nicio ezitare, și m-am băgat și eu, claxonând, cumva la limită, dar mai mult ca să-i dau o lecție șoferului din sens opus.

Aveam să văd curând că era o șoferiță, tânără și ezitantă, și că s-a speriat mai mult decât era cazul, acroșând, sper că ușor, marginea tunelului. Nu m-am oprit, pentru că nici nu aveam cum, și nici nu m-am întors, deși probabil că ar fi trebuit să vorbesc cu fata respectivă. Am mers pe ideea că a primit o lecție și că asta o poate feri în viitor de ceva mai rău. Dar nu cred că am făcut bine, deși o anumită experiență din trecut, cu o șoferiță care a ajuns să-și omoare din greșeală niște prieteni, m-ar cam îndreptăți să zic asta…

Până la urmă, întâmplarea de azi nu a făcut decât să îmi arate cât de împietrită și rea e inima mea…

Iar eu sunt un om care a stat prin mănăstiri, care a făcut metanii, care a stat la privegheri și la slujbe lungi…

Am primit și eu multe astfel de „lecții”, dar ele nu ar fi trebuit, cred, să mă facă să devin (și eu) aspru și necruțător. Dumnezeu s-o ajute pe fătuca asta să îi fie bine în toate, să conducă atent și să se mântuiască.

Acestea sunt probleme mai mari decât Noua Ordine Mondială și Illuminati.

Illuminati nu sunt decât o sectă satanistă, cum au existat atâtea, în toate timpurile.

Își dresează copii de mici să fie pioni fideli ai cauzei lor și au un plan care se succede din generație în generație. Domeniile pe care le vizează și vor să le controleze sunt Mass-Media, Finanțele, Politica și Armata. Utilizează sacrificiile rituale umane în două scopuri – pentru înspăimântare și controlul minții și pentru invocarea necuratului.

Se întâlnesc de trei ori pe săptămână, noaptea, și își săvârșesc ritualurile și porcărioarele lor. Cel mai mare rău și-l fac lor, sufletelor lor.

Iar astfel de mișcări sataniste au existat dintotdeauna. Ba chiar au fost mult mai puternice decât cele de azi. Nu cred că ar putea cineva să compare ce se întâmplă azi în lume cu ce se întâmpla în Imperiul Roman pe vremea lui Nero sau a lui Dioclețian.

Nebunia antiumană care e răspândită azi în lume de toate aceste forțe masonice a mai existat, a mai stăpânit lumea. Cu ce diferă masonii de azi de meșterii (templului!) cărora Domnul Hristos le-a spus: „Nu mă credeți, pentru că tatăl vostru este diavolul și voi ai lui sunteți!”?…

Nu asta e problema noastră. Problema suntem noi, creștinii sau pretinșii creștini. Să ne uităm un pic în jurul nostru. Câți dintre noi mai cred cu adevărat? Ce e cu scandalurile astea homosexuale în Biserică și de ce nu se iau măsuri împotriva celor învinuiți? Nu e evident că un homosexual nu poate intra în Altar?

Asta e durerea, dragii mei prieteni. Nu mai sunt creștinii de altădată. Și de asta va și veni, într-o zi, sfârșitul… Pentru zece oameni Dumnezeu ar fi salvat Sodoma, dar acei oameni nu au fost de găsit…

Lupta împotriva păcatului personal e mai mare decât lupta împotriva (conducerii) lumii. Și e, de fapt, adevărata luptă împotriva necuratului.

Pentru că, într-adevăr, metaforic vorbind, bolile de inimă chiar sunt mai periculoase decât cancerul.

Completare (21.07.2017):

Azi, mergând la servici, trec pe sub același pod.

De când am plecat de acasă am simțit că o să primesc o lecție.

Pe centură, în fața mea, e o mașină albă, condusă de o persoană ezitantă. Și mașina de ieri a fost tot albă. La giratoriul unde se desface drumul spre Noua, mașina face dreapta, pe acest drum, iar eu știu exact ce va urma.

Merg în urma mașinii albe, încet și spășit, să-mi primesc lecția.

Și, într-adevăr, mașina albă, un Chevrolet, nu acordă prioritate mașinii care vine din față – o dubiță neagră, exact ca aceea pe care o avusem eu în spate, ieri seară. Dar dubița aceasta oprește și îl lasă pe șoferul ezitant și neștiutor să treacă, fără să îi facă șicane, exact cum ar fi trebuit să procedez și eu, ieri. Las să treacă dubița și apoi trec și eu.

E evident că am primit o lecție de la Dumnezeu, care îmi cere să mă port cu răbdare și înțelegere față de toți oamenii, indiferent de greșelile lor.

Anunțuri
Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s