Dicționar de prostii primite „de-a gata” (5)

„Cred în Dumnezeu, dar nu în Dumnezeul popilor”

Sunt mulți care spun sau integrează conștiinței lor vorba asta.

De la intelectuali sclivisiți care scriu panseuri pe marginea Bibliei (fără binecuvântarea duhovnicului și fără ca măcar să aibă un duhovnic, firește), până la oameni obișnuiți pe care diavolul îi împiedică să meargă la Biserică.

Dar la Biserică sufletele noastre se hrănesc. Fără această hrană, fără rugăciune, fără spovedanie și împărtășanie, e greu de crezut că se poate cineva mântui…

Dar să ne întoarcem la… prostiile noastre.

Ce înțelegem din „Cred în Dumnezeu, dar nu în Dumnezeul popilor”?

Că preoții Bisericii nu Îl reprezintă pe Dumnezeu.

Și atunci, participarea la slujbe nu ar mai avea niciun sens, tainele ar fi niște maimuțăreli, iar Dumnezeu ar umbla pe coclauri, nu ar căuta să fie în Biserică, IN TEMPLUM.

Prostia aceasta poate fi demontată în trei clipite, cu un citat din Noul Testament:

„Şi părinţii Lui, în fiecare an, se duceau de sărbătoarea Paştilor, la Ierusalim. 

Iar când a fost El de doisprezece ani, s-au suit la Ierusalim, după obiceiul sărbătorii. 

Şi sfârşindu-se zilele, pe când se întorceau ei, Copilul Iisus a rămas în Ierusalim şi părinţii Lui nu ştiau. 

Şi socotind că este în ceata călătorilor de pe drum, au venit cale de o zi, căutându-L printre rude şi printre cunoscuţi. 

Şi, negăsindu-L, s-au întors la Ierusalim, căutându-L. 

Iar după trei zile L-au aflat în templu, şezând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi întrebându-i. 

Şi toţi care Îl auzeau se minunau de priceperea şi de răspunsurile Lui.

Şi văzându-L, rămaseră uimiţi, iar mama Lui a zis către El: Fiule, de ce ne-ai făcut nouă aşa? Iată, tatăl Tău şi eu Te-am căutat îngrijoraţi.

Şi El a zis către ei: De ce era să Mă căutaţi? Oare, nu ştiaţi că în cele ale Tatălui Meu trebuie să fiu?” (Luca 2, 41-49)

Dar de fiecare dată când ajunge la Ierusalim, Domnul Hristos se îndreaptă spre Templu.

Și îndeamnă la ascultarea cărturarilor și fariseilor, pentru că „ei stau pe scaunul pe care a stat Moise”:

„Deci toate câte vă vor zice vouă, faceţi-le şi păziţi-le; dar după faptele lor nu faceţi, că ei zic, dar nu fac.” (Matei 23, 2-3)

Din această vorbă a Mântuitorului a ieșit o altă zicală românească: „Fă ce zice popa, nu ce face popa.”

Aceasta e mai aproape de adevăr, deși și ea neagă schimbarea esențială produsă în urma Pogorârii Duhului Sfânt. Și umbrește puterea tainică a Liturghiei.

Preoții înseamnă tradiție. Prin preoți, Biserica se raportează direct la apostoli, care au fost trimișii Domnului.

Sigur, preoții sunt oameni, supuși greșelii ca orice alt om. Dar, de fapt, ei sunt încă mai expuși greșelii, pentru că, fiind îmbrăcați în armura armatei Lui Hristos, asupra lor se trage cu arme de alt calibru decât cele cu care se trage asupra noastră.

Sminteală în rândul preoților a fost dintotdeauna. În Vechiul Testament ni se povestește cum la ceva vreme înainte de venirea Domnului Hristos, sacrificatorii Templului se stricaseră atât de mult încât le cereau femeilor care veneau la Templu favoruri sexuale.

Dumnezeu a așteptat cât a așteptat să se trezească, iar într-o bună zi i-a omorât pe toți.

În acest context a apărut Domnul Hristos. Până și sacrificatorii Templului aveau probleme morale. Dar El nu a zis „Nu mai mergeți la Templu!” sau „Dumnezeul meu nu e Dumnezeul fariseilor”, ci a spus „Ascultați-i, pentru că ei stau pe scaunul pe care a stat Moise, dar nu faceți faptele lor” și s-a dus El Însuși la Templu.

Domnul Hristos nu a creat nicio sectă, el mergea la Templu, ca toți evreii. El nu a pus bazele niciunei alternative religioase, în timpul vieții Sale.

El a încercat să declanșeze o mișcare de înnoire spirituală înăuntrul Iudaismului.

Biserica noastră a fost fondată la cincizeci de zile după Învierea Domnului, prin pogorârea Duhului Sfânt asupra Apostolilor.

Așadar, atitudinea sectară, străvezie în expresia pe care o discutăm, nu are nicio legitimare în faptele Mântuitorului.

Știu că sunt multe probleme în Biserică. Pentru mulți ariviști, pentru că trăim într-o țară săracă, preoția s-a arătat o bună sursă de venit.

S-au făcut mulți preoți pentru bani și… cu bani.

Scandalul din jurul nefericitului Corneliu, episcopul homosexual a scos la iveală multe. Lumea s-a oprit la îndepărtarea acestui episcop (care nu a fost caterisit, ci „demis la cerere”!) și nu observă că acest scandal nu s-a încheiat.

Cel cu care (și de care) a fost filmat acest Corneliu e și el… „preot”. Și nu a fost îndepărtat din Biserică.

Cei care l-au șantajat i-au cerut să le dea înapoi banii cu care își cumpăraseră parohiile! Câteva zeci de mii de Euro! Asta se numește simonie (de la Simon, vrăjitorul, care a vrut să cumpere funcția de apostol) și presupune, potrivit unui canon apostolic, lipsa de validitate a preoției.

Nici această problemă nu a fost rezolvată.

Nici problema arhimandritului care l-a șantajat pe fostul „episcop”, cerându-i o funcție de episcop vicar, nu a fost rezolvată.

Nefericitul Corneliu, cu tupeul caracteristic homosexualilor, ar fi amenințat cu dezvăluiri din cadrul B.O.R., iar cazul lui a fost mușamalizat.

A fost cea mai îngrozitoare dezvăluire în Biserica românească în ultimii ani.

Dar vremurile sunt crâncene.

Diavolii dau război mare pe fața pământului și vor să facă firești cele mai mari fărădelegi. Și să supună toate sufletele banului.

Iar preoții și ierarhii sunt emanația poporului și a lumii în care trăim.

Cum bine spunea Părintele Arsenie Boca, avem preoții pe care îi merităm. Când vom fi mai buni și mai curați, vom avea preoți mai buni și mai curați.

Dar să-i ascultăm, pentru că ei stau în scaunele în care au stat Sfinții Apostoli.

Și să mergem la Biserică pentru că acolo merge și Dumnezeu.

Și să ne amintim, totuși, câți preoți și câți ierarhi de calitate avem.

Voi enumera câțiva dintre cei pe care îi cunosc personal: Părintele Iulian de la Prodromu, IPS Serafim, Părintele Gheorghe Loghinoaia, Părintele Ioan de la Sihăstria Rarăului, Părintele Amfilohie de la Diaconești, Părintele Ignatie de la Cămârzani, Părintele Ignatie de la Cernica, Maica Serafima de la Mărcuș, Maica Justina de la Petru Vodă…

Și doar în jurul casei mele, în Săcele și Tărlungeni, sunt patru preoți de mir foarte buni: Părintele Raul, Părintele Laurențiu, Părintele Ciprian și Părintele Mădălin.

Situația preoților Bisericii, la scara mea, la nivelul la care bate privirea mea, mi se pare mai degrabă foarte bună decât rea.

Așadar, un caz cum e cel al acestui Corneliu trebuie să ne trimită mintea la „Nu e pădure fără uscături”, iar nu la „Cred în Dumnezeu, dar nu în Dumnezeul popilor”.

În ce Dumnezeu crezi, dacă nu în cel cunoscut de Biserică, din experiența sfinților? Îți fabrici tu un „dumnezeu” în capul tău, după bunul tău plac? Dar asta se numește idolatrie. Sau prostie.

Toate capitolele acestui dicționar:
https://yanush.wordpress.com/tag/dictionar-prostii/

Anunțuri
Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s