Monthly Archives: Decembrie 2017

Transumanismul – o discuție care nu are loc

Ca de obicei, mai marii lumii au hotărât fără noi.

Până în anul 2015 cercetările bionice au avut loc în secret.

S-a ajuns la configurarea digitală a tuturor cromozomilor din ADN-ul uman, lucru care în anul 1970 fusese declarat, de către un câștigător al Premiului Nobel, imposibil.

Din 2015, lucrurile au început să iasă la iveală.

S-au făcut primele implanturi de ochi bionici.

Iar premisele de dezvoltare sunt următoarele:

– până în 2030, medicul nu va mai atinge pacientul în cazul unei operații;
– se va găsi leac pentru multe boli mortale, între care și cancerul;
– bolile congenitale vor putea fi operate la nivel de fetus;
– toate organele umane vor putea fi înlocuite cu piese bionice (unde „bionic” face referință la structuri mecanice care au nevoie de o sursă de energie autonomă);
– speranța de viață va crește progresiv, așa încât oamenii care vor accepta (și vor putea să cumpere) implanturi bionice vor putea ajunge la durate de viață de sute, poate chiar mii de ani
– și vor putea să își sporească artificial capacitățile fizice și psihice.

Cam asta e teoria…

O teorie care, firește, nu ține seama de suflet și care ignoră planul pe care Îl are Dumnezeu cu ființa umană.

De ce ar vrea cineva să trăiască o mie de ani în această viață, departe de Dumnezeu?

Ca de obicei, omul caută să se substituie Creatorului său și să creeze un fel de „paradis artificial”, dar astfel de încercări, vechi de când lumea – a se vedea istoria Turnului Babel – nu au sorți de izbândă.

Văd în fiecare zi câte erori au sistemele informatice, atât de „evoluate”, ale zilei de azi. Cât de absurd trebuie să fii ca să crezi că niște obiecte electronice pot înlocui creația Lui Dumnezeu?

Dar cei care au citit Apocalipsa, mai ales al treisprezecelea capitol al ei, știu că pericolul acestei teorii transumaniste e mult mai mare și ține chiar de pierderea sufletului celor care vor merge prea departe pe acest drum.

Putem fi siguri că se caută deja folosirea acestor cercetări în domeniul militar, pentru crearea unor robocapi imbatabili.

Să sperăm că, la fel ca și genetica, acest domeniu va fi îngrădit de legi foarte ferme. Deși e greu de crezut că se va întâmpla așa…

Câți bani nu ar da un Soroș ca să trăiască trei sute de ani?

Dar poate să trăiască și trei mii, până îi iese viața aceasta pe nas, că tot în iad va ajunge, dacă nu se întoarce cu tot sufletul său către Dumnezeu și dacă nu se căiește pentru păcatele sale.

Ba chiar, după câte porcării a finanțat, va ajunge în fundul fundului iadului…

Așadar, oricât nu ar prelungi durata acestei vieți cercetătorii progresiști, această viață nu e decât o probă pentru Adevărata Viață, cea de dincolo de moarte.

Anunțuri

Moș Crăciun ESTE Sfântul Nicolae

Pentru că lumea are tendința de a comercializa și deforma până și „brandurile” creștine, e bine să ne amintim cine e Moș Crăciun. Cum bine ne explică un articol de pe siteul doxologia.ro, „Numele de Moș Crăciun (traducerea englezescului „Santa Claus”) este o versiune americană a cuvântului olandez „Sinterklaas”, o formă prescurtată pentru „Sint Nikolaas” (Sfântul Nicolae).”

Iar tradiția cadourilor date în ascuns vine de la cele trei pungi de galbeni pe care le-a aruncat Sfântul Nicolae înăuntrul casei unui om sărac, ca acela să poată să-și mărite fetele.

Ar trebui să le mi aducem oamenilor aminte de asta, din când în când.

Cum ar trebui și să aprindem artificii și să ne bucurăm în seara de Crăciun, când chiar avem ce sărbători, iar nu în seara de Revelion, când sensul bucuriei nu e foarte clar.

Scrisoare deschisă „lumii literare”

Sub semnătura unui cunoscut scriitor optzecist, „lumea literară” îmi întinde o capcană: „Marius, cînd te întorci printre oameni, pentru că talentul tău se ofilește?

Îi înțeleg pe sărmanii „oameni”. Arta lor e pe cale să moară, acest lucru a devenit limpede pentru toți, și au nevoie de un Ianuș ca să o învie.

Probabil că acum nu mi-ar mai pune piedici și mi-ar înghiți până și atitudinea antisecuristă. Și probabil că nici cei care s-au vrut în locul meu, în fruntea Generației 2000, nu ar mai avea nimic de spus, pentru că au văzut clar că ei nu pot ține căruța.

Dar literatura poate să moară liniștită, din partea mea, a supraviețuitorului lui Marius Ianuș. Altul e scopul meu în această viață, nu să fac literatură sau să mențin în viață literatura română. (Pe a doua am încercat să o fac cândva, dar nu am prea fost lăsat.)

Până la urmă, pot să le dau rețeta salvării literaturii române: trebuie scoasă în față și propusă ca model pentru tineri literatura temnițelor comuniste. Acolo e adevărul neamului nostru și adevărul literaturii noastre. Iar „lumea literară” ar trebui să accepte și să încerce să înțeleagă literatura creștină. Până la urmă, cel mai citit scriitor român din toate timpurile este Constantin Virgil Gheorghiu, preot ortodox, din care sunt convins că scriitorul optzecist cu care polemizez aici nu a citit nici două rânduri. O fi auzit măcar de el?

Dar să vedem ce îmi mai șoptește (la urechea stângă 😀 ) această „lume literară”: „N-ai nici o treabă cu credința, pentru că nu nici ești nici umil, nici n-ai compasiune, nici empatie, ci infinit de orgolios și centrat pe propria persoană. Ciudat, „credința“ nu schimbă oamenii, ci doar modifică dorința lor intimă de a fi celebri. Cu cele mai bune gînduri, X.Y.

Răspunsul pe care l-am dat inițial acestei provocări se regăsește în rândurile de mai jos:

„Îmi pare rău, dar nu sunt de acord.

Și acum sunt printre oameni, dar acum sunt printre cei care vor vedea Împărăția Cerurilor, iar nu printre cei care vor vedea iadul. Discuția asta despre „lipsa de talent” a celor care se întorc la Dumnezeu e atât de veche – Gogol, Bob Dylan etc – încât a devenit plictisitoare.

Răspunsul e simplu: pur și simplu voi, cei necredincioși, nu înțelegeți subiectul. Noi vorbim despre lucruri reale, dar pe care voi nu le-ați văzut/trăit, pentru că nu Îl căutați cu tot sufletul pe Dumnezeu. Așadar, subiectul artei creștine e pentru noi ceva extrem de concret, iar pentru voi ceva fantasmagoric.

Și chiar dacă ar fi să ai dreptate, ceea ce nu e cazul, prefer, din toată inima, să fiu cel mai netalentat din Rai decât să fiu cel mai talentat din Iad.

De ce a abandonat Gogol „Suflete moarte”? De prost? Pentru necredincioși era cel mai bun roman comic al literaturii ruse, dar pentru el, din punct de vedere duhovnicesc, era o imensă capcană. Și avea dreptate, „Explicarea Sfintei Liturghii”* pe care a scris-o apoi a fost o lucrare care a ajutat mult mai mult sufletul său și sufletele celor care au citit-o.

Diavolul folosește o mulțime de înșelăciuni ca sa ne târască în iad – pofta trupească, iubirea de avere, mândria, neascultarea, dar și… așa-zisa „artă” despărțită de Dumnezeu, care nu face decât să contribuie la lucrarea necuratului.

În afara Lui Dumnezeu nu există Adevăr, în consecință arta fără Dumnezeu este o minciună.
Așadar, fie ca Nașterea Mântuitorului să îți lumineze mintea obosita și să îți vindece sufletul bolnav.
Doamne ajută!

Marius-Christian Drăjan”

(* În cei zece ani pe care i-a mai trăit după întoarcerea la credință, după ce a deturnat romanul „Suflete moarte” Gogol a mai publicat o singură carte, de scrisori către prieteni, carte foarte rău primită de „lumea literară”, din motivele expuse mai sus. Pe baza scrierilor din acești zece ani, Biserica a tipărit postum și „Meditații la Dumnezeiasca Liturghie”.)

După cum puteți observa din rândurile de mai sus, nu am răspuns acuzelor morale pe care mi le aduce acest scriitor optzecist. De ce să o fac? Dacă are dreptate, e vai de mine, și trebuie să lucrez ca să mă corectez. Iar dacă nu are dreptate, e doar o minciună dintre cele câteva milioane care se învârt prin „lume”.

Nu dau numele acestui scriitor, pentru a nu promova lucrurile foarte îndoielnice pe care le publică. Până la urmă, eu am pus pe foc o carte a lui Nichita Danilov, care e un autor cu oarecare aplecare creștină și cu o încărcătură spirituală cu greutate morală, așa că vă dați seama ce cred despre scrierile majorității scriitorilor de azi…

Ca răspuns la mesajul meu, scriitorul despre care vorbesc aici îmi trimite un alt mesaj, care nu merită citat, în care caută să mă convingă de faptul că sărbătorirea Nașterii Domnului iarna ar fi… arbitrară. Ce să răspunzi la așa o minciună sionistă? Îi îndoapă pe bieții oameni cu astfel de porcării pe toate canalele mediatice… Dar Dumnezeul nostru e viu și știe foarte bine când trebuie fixată o sărbătoare sau alta a Bisericii Sale.

Totuși, pentru că în spatele acestui mesaj e o întreagă pledoarie a „lumii literare”, pe care am auzit-o și din gurile lui Nicolae Manolescu și Daniel Cristea-Enache, se cuvine să răspund un pic mai detaliat.

Să ne închipuim că într-o încăpere stau doi oameni. Unul e orb din naștere, a trăit doar printre orbi și habar nu are ce este vederea. Celălalt a fost orb din naștere și a trăit printre orbi, dar la un moment dat s-a petrecut cu el o minune și a căpătat darul vederii.

Orbul ține în mână o blestemăție, o mortăciune împuțită pe care sunt însemnele necuratului. Cel care vede ține în mână o cruce de aur.

Cel care vede îi spune orbului:
– Eu țin în mână o cruce de aur. Dacă îl vei căuta cu tot sufletul tău pe Dumnezeu, vei ține și tu în mână o astfel de cruce și vei scăpa de toate necurățiile și mizeriile din viața ta.

Orbul îi strigă celui care vede:
– Nu e adevărat! Nu ții în mînă nimic! De altfel, nu ești în măsură să ții lecții morale, pentru că ești un ticălos! În schimb eu țin în mână o pasăre care arde și sunt foarte trist din cauza asta…

– Știi, îi răspunde văzătorul celui orb, cu tristețe, de fapt „pasărea care arde” nu este ceva frumos sau expresiv, cum lași tu să se creadă, ci este ceva foarte mizerabil, venit de la satana. Iar sufletul tău e trist pentru că s-a îndepărtat de Dumnezeu și, din cauza înșelăciunilor satanei, nu mai regăsește drumul către Creatorul său… Și să știi că eu chiar țin în mână o cruce de aur, iar aceasta este cea mai frumoasă și cea mai expresivă operă de artă de pe pământ!

P.S.: Dragă X.Y. e la îndemâna ta, dar și a tuturor necredincioșilor care vor citi aceste rânduri, să verifice adevărul celor spuse de mine.

Pune-te în genunchi, cu fața spre Răsărit, în fiecare seară, și spune, de șapte ori, această rugăciune: „Doamne, dacă exiști, dă-mi un semn care să mă facă să cred în Tine și să te caut cu toată inima mea.”

În cel mult două săptămâni, omul care va spune această rugăciune de șapte ori pe seară va primi un răspuns.

P.P.S.: Să mai spun doar că disputa cu acest scriitor optzecist a plecat de la faptul că i-am trimis această mărturie asupra întoarcerii la Dumnezeu a doi intelectuali răzvrătiți, la mormântul Părintelui Arsenie Boca:

Mărturia Părintelui Ciprian Negreanu despre Sfântul Părinte Arsenie Boca