Monthly Archives: martie 2018

Spre ce ne închinăm. Rugăciunea Împăratului Solomon.

Din păcate, oricât ne-am ține noi de drept-credincioși, multe din gesturile noastre religioase și-au pierdut semnificația și alunecă încet, dar sigur, către lipsă de sens, superstiție sau chiar idolatrie.

Am vorbit în urmă cu câțiva ani despre gestul binecuvântării, pe care catolicii îl fac mai clar decât noi. Acum o să vă vorbesc despre o altă practică al cărei sens nu mai e cunoscut – direcția în care ne închinăm.

Știm că toate bisericile ortodoxe sunt orientate spre Răsărit, câtă vreme bisericile catolice sunt orientate spre Roma.

Explicațiile pe care le-am găsit în diverse surse, oricât de poetice ar fi (plecând de la Hristos – Lumina/Soarele Lumii), aruncă discuția în idolatrie sau asimilare de practici păgâne (închinarea la soare, practicată și azi într-o mulțime de religii idolatre – a se vedea „Salutul Soarelui” în practica hinduistă).

De fapt, tradiția acestei direcții de închinare vine din Rugăciunea pe care a rostit-o Împăratul Solomon în momentul consacrării Templului din Ierusalim.

Iată un fragment din ce a spus el, atunci (3Regi 8, 44-49, dar discursul e și la 2Cronici 6 și 7):

„Când poporul Tău va porni la război împotriva dușmanului său, pe drumul pe care-l vei trimite, şi se va ruga Domnului, întorcându-se spre cetatea pe care ţi-ai ales-o şi spre templul pe care l-am zidit numelui Tău,

Atunci ascultă din cer rugăciunea lor şi să faci ceea ce le este cu dreptate!

Când ei vor păcătui înaintea Ta, căci nu este om care să nu păcătuiască, şi Tu Te vei mânia pe ei şi îi vei da dușmanilor lor, şi cei care i-au robit îi vor duce în pământul dușmanului, departe sau aproape,

Şi când ei, în pământul în care se vor găsi în robie, îşi vor veni în sine şi se vor întoarce şi Ți se vor ruga în pământul celor ce i-au robit, zicând: „Am păcătuit, fărădelege am făcut, vinovați suntem”,

Şi se vor întoarce către Tine cu toată inima lor şi cu tot sufletul lor, în pământul dușmanilor care i-au robit, şi se vor ruga către Tine, întorcându-se spre pământul pe care l-ai dat părinților lor, spre cetatea pe care Ți-ai ales-o şi spre templul pe care l-am zidit numelui Tău,

Atunci să asculți din cer, din locul șederii Tale, rugăciunea şi cererea lor, făcându-le ceea ce este cu dreptate.”

Cred că e suficient de clar ce tradiție am moștenit. Nu să ne închinăm spre Răsărit, ci spre Ierusalim (sau spre Constantinopol, dacă am considera că acolo este centrul Credinței noastre), spre Templul/Biserica-Mamă.

Așadar, catolicii au încă o dată dreptate și se dovedesc cunoscători și înțelegători ai tradiției mai buni decât noi.

Iar noi nu prea avem cum să explicăm faptul că bisericile din Ucraina sau Rusia sunt orientate spre Răsărit. Ar fi trebuit să fie orientate spre Sud, ca și bisericile din Dobrogea noastră. Iar cele din restul țării ar fi trebuit îndreptate spre Sud-Sud-Est.

Dacă nu am fost atenți, nu ne rămâne decât să ne alinăm cu această metaforă, frumoasă, dar inventată, venită dintr-o falsă tradiție: Hristos e Răsăritul mântuirii noastre. Și cu gândul că, pentru o închinare „în Duh și în Adevăr” am ales direcția cea bună a Ierusalimului Ceresc.

Reclame

Dicționar de prostii primite de-a gata (14)

„Vrem spitale, nu catedrale!”

La baza acestei inepții stă ateismul cel mai sumbru, cel mai animalic.

Fondat, desigur, pe (și prin) rămășițele comunismului.

Pe undeva, dacă elita acestui neam a fost zdrobită în pușcăriile comuniste, era normal să se ajungă să se strige pe străzi asemenea tâmpenii…

Legătura dintre păcat și boală e de netăgăduit. O arată Vechiul Testament, o arată Noul Testament, dar și, la o scrutare relativ atentă, propria noastră viață și cele ce se petrec în jurul nostru.

De ce e rata bolnavilor de SIDA de câteva sute de ori mai mare între homosexuali decât între oamenii normali?  Toți cei cât de cât credincioși știm de ce…

Întâlnim în Biblie și cazuri în care boala nu este legată de păcat – Iov, orbul din naștere care Îl mărturisește pe Hristos – dar sunt puține și țin de momente speciale în care e nevoie de încercarea Credinței sau demonstrarea Adevărului.

În general, boala este o plată pentru păcatele bolnavului sau pentru păcatele părinților sau bunicilor lui – dacă aceștia au avut păcate pe care nu și le-au putut ispăși ei înșiși, în timpul vieții lor.

În Legea Veche, bolnavul era scos în afara taberei/localității/comunității, iar Sacrificatorul făcea o jertfă de ispășire pentru iertarea păcatelor sale. Apoi bolnavul era spălat cu apă sfințită și uns cu mir și se aștepta însănătoșirea lui, care, firește, venea.

În Legea Nouă, avem Spovedania și Maslul, care sunt aproape același lucru: rugăciune de expiere pentru păcate și ungere cu mir.

Cei care „vor spitale” nu vor, de fapt, să meargă la rădăcina răului din viața lor, ci vor doar să fie sedați ca să uite acel rău (și păcatele aferente lui). Și, pentru a ajunge la această măreață realizare, se îndoapă cu chimicale care le distrug sănătatea mai rău decât a făcut-o deja boala…

Dar prin asta nu rezolvă nimic, pentru că nota de plată a păcatului revine imediat, poate sub un alt chip, prin altă suferință.

Și așa, din suferință în suferință, omul se amăgește toată viața, iar la sfârșit se mai poate trezi și în Iad…

Pe când, dacă s-ar căi pentru păcatele sale și și-ar întoarce inima spre Dumnezeu, povara ispășirii s-ar ușura mult. Iar bolile nu ar mai avea putere sau impact asupra acelui om.

Așadar, cineva care e părtaș la Duhul Adevărului și e preocupat de sănătatea sa și a compatrioților săi ar zice, dimpotrivă: „VREM CATEDRALE, NU SPITALE!”

Citiți toate capitolele acestui dicționar la:
https://yanush.wordpress.com/tag/dictionar-prostii/