Monthly Archives: iunie 2018

Musulmanii din Insulele Mauritius au blocat parada homosexualilor

Până aici nimic deosebit, e  normal să le fie frică de musulmani, pentru că ei sunt gata să-și dea viața pentru cauza lor (greșită, în câteva puncte esențiale, dar venită din Legea Veche, ca și Credința noastră). 

Partea interesantă e că în Mauritius, un arhipelag cu un milion trei sute de mii de locuitori, doar 17% dintre aceștia sunt musulmani. (50% fiind hinduși, iar 32% creștini-catolici.)

E ciudat să spui asta, dar supraviețuirea Occidentului s-ar putea să vină tocmai din zona prin care se încearcă distrugerea lui… În Vest proporția de musulmani se apropie cu pași repezi de cea din arhipelagul situat la Est de Madagascar.

Totuși, o „supraviețuire” fără Hristos e doar un altfel de moarte…

Reclame

Dicționar de prostii primite de-a gata: „Sportul-rege” (1)

Un titlu de gazetă din această seară mi-a confirmat opinia tot mai întunecată în privința așa-zisului „sport-rege”:

„Ambele formații își doresc locul secund în grupă și evoluează cu rezervele…”

Am făcut o afacere nebunească dintr-un sport plictisitor și ingrat. Douăzeci de băieți aleargă degeaba după o minge, vreme de o oră și ceva, iar la final cineva, de multe ori din echipa la care te așteptai mai puțin, marchează.

Pentru acel gol prizărit, înscris de multe ori împotriva cursului jocului, îi îngropăm în aur pe acei tineri, de parcă ar fi descoperit America…

E o nebunie. Sunt sporturi mult mai atractive – handbalul sau rugbyul, în care se înscrie constant și în care lupta pentru victorie și implicarea fiecărui jucător sunt mult mai accentuate, sau tenisul, în care nivelul psihologic al confruntării e mult mai pronunțat și în care se întâmplă sau se poate întâmpla ceva interesant în fiecare secundă, indiferent de scor și de direcția în care avansează partida.

De ce nu am făcut mari afaceri din aceste sporturi și ne-am ales tocmai un sport (azi) atât de tacticizat și atât de plictisitor cum e fotbalul?

Oare nu pentru că e sportul inventat de stăpânii lumii, de anglo-saxoni? Nu din motive imperialiste s-a răspândit acest sport în întreaga lume și nu din aceleași motive am ajuns să ne închinăm lui ca unui zeu? Ați observat cum sărută jucătorii acea minge tapetată cu simboluri masonice? Acesta nu mai este un sport, ci idolatrie.

În plus, spre deosebire de alte sporturi, în tribunele fotbalului se înjură oribil, iar adversarii sportivi sunt tratați ca niște dușmani de moarte. Așa ceva nu e firesc…

Deși am urmărit multe partide de fotbal, ca admirator al echipei Rapid, voi lăsa deoparte acest sport. Chiar și la Rapid, o formație susținută în general prin cântece frumoase, se înjură mult prea mult și mult prea urât.

Cât mai e Simona Halep în top, voi mai urmări atent doar tenisul feminin.

Cât despre Mondialul din Rusia, să câștige oricine, pentru că acest sport plictisitor, mincinos și idolatru nu valorează mai nimic.

(Și chiar poate să câștige oricine – să ne amintim cum au câștigat turnee finale, pe bază de antijoc, Grecia sau Danemarca, în urmă cu câțiva ani…)

Fiare vechi…

Caricatura din „Charlie Hebdo”, deloc neinspirată, spre deosebire de mulțimea de blasfemii cu care s-a afirmat această publicație penibilă, nu vorbește despre Simona Halep, cum pretinde presa românească. Simona Halep este doar un pretext, un preambul.

Presa noastră a făcut greșeala de a opune unei gândiri de tip cartezian/logic, o reacție intuitivă, afectivă.

Caricatura atacă România, văzută ca depozitar identitar al etniei țigănești. Sau, dacă vreți, etnia țigănească, văzută ca parte intrinsecă a României. Și aici e marea tragedie: în condițiile în care româncele nu mai vor să facă prunci, și dat fiind că nu am speculat cum trebuie porțile deschise spre Occident și nu i-am ajutat pe mai mulți țigani să plece la trai mai bun, chiar va trebui să ne asumăm această etnie ca parte integrantă, și definitorie !!!, a României.

Câți țigani sunt acum în România? Potrivit recensământului din 2011, în România erau, acum șapte ani, 621 573 țigani – 3,3 % din populație – și  1 236 810 persoane fără etnie declarată 6,1 % din populație. Să zicem că jumătate din aceste persoane fără etnie declarată or fi oameni cu părinți de etnii diferite, indeciși asupra identității lor, dar o jumătate sunt cu siguranță țigani, pentru că știm foarte bine că multor țigani le e rușine să se declare ca aparținând acestei nații. Pe bună dreptate. Aveam deci, în 2011, în jur de 5-6 procente de țigani. Aproape dublu față de recensământul din 2002. Pe cale logică, rezultă că în 2020 vor fi, dacă nu începem să facem prunci și nu îi ajutăm pe țigani să „se emancipeze” în Vest, în jur de 12%, în 2029 – 24%, iar în 2038 vor putea emite pretenții să impună limba țigănească în instituțiile și școlile acestei țări, pentru că vor fi mai mulți decât noi. 2038 este peste douăzeci de ani. Noi vom apuca acele vremuri, iar copiii noștri le vor trăi ca fiind efectiv viața lor…

E tragic. E tragic să vezi această luptă a românilor împotriva românilor, în politică, și felul în care partidele, în special PSD-ul, se folosesc de țigani.

Nu trebuie să ascundem această caricatură sub preș și nici să o atribuim, mincinos, Simonei Halep. Această caricatură din „Charlie Hebdo” ne privește pe toți. Această caricatură privește țara noastră și tragedia, genocidul care se petrece în ea. O a doua Românie putrezește în canale, smulsă cu forcepsurile din burțile româncelor noastre. Câtă vreme, în cea ma cumplită sărăcie, scormonind prin gunoaie, sau în palate de lux, făcute din cerșetorie profesionistă și furt, țiganii continuă să aducă pe lume copii. De asta ne atribuie „Charlie Hebdo” această profesie de căutători de fier vechi. Pentru că viitorul acestei țări sunt căutătorii de fiare vechi, nu românii.

Nici nu vreau să-mi imaginez cum se va trăi în această țară când jumătate din populație va fi alcătuită din țigani (care sunt, în proporție de 95%, neplătitori de impozite)… Practic, e imposibil. 

Așadar, să privim această oglindă pe care ne-o întinde Charlie Hebdo, să ne-o asumăm și să facem ceva ca acest viitor sumbru să nu se întâmple.

Părintele Savatie – Conferință la Frankfurt, 03.06.2018

Ofensiva homosexualilor

Susținut cu bani grei de fundațiile sioniste (Soroș & co) și de Statele Unite (care își numesc cu scop determinat ambasadori homosexuali, chiar și în „era Trump”!), lobby-ul homosexual caută să-și întindă tentaculele în întreaga lume.

Ceea ce pretind homosexualii e, de fapt, să fie tratați ca niște oameni normali” de toată lumea, inclusiv de Biserică.

Dar această pretenție este absurdă. Cum să tratezi anormalitatea ca normalitate?!

Cazul ambasadorului Statelor Unite la Berlin, Richard Grenell, e de-a dreptul siderant. Acesta (numit de Donald Trump!!!) pretinde că este, în același timp, homosexual și conservator-creștin…

Dar în Biserica Domnului Hristos nu e loc decât pentru puritate sau măcar pentru cei care caută puritatea.

Domnul Hristos a spus-o limpede:

Și de te smintește mâna ta, tai-o că mai bine îţi este să intri ciung în viaţă, decât, amândouă mâinile având, să te duci în gheenă, în focul cel nestins.

Unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge.

Şi de te sminteşte piciorul tău, taie-l, că mai bine îţi este ţie să intri fără un picior în viaţă, decât având amândouă picioarele să fii azvârlit în gheenă, în focul cel nestins,

Unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge.

Şi de te sminteşte ochiul tău, scoate-l, că mai bine îţi este ţie cu un singur ochi în împărăţia lui Dumnezeu, decât, având amândoi ochii, să fii aruncat în gheena focului.

Unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge.” (Marcu 9, 43-48)

Sau, în relatarea Sfântului Evanghelist Matei (5, 27-30):

Aţi auzit că s-a zis celor de demult: „Să nu săvârşeşti adulter”.

Eu însă vă spun vouă că oricine se uită la femeie dorind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui.

Iar dacă ochiul tău cel drept te sminteşte pe tine, scoate-l şi aruncă-l de la tine, căci mai de folos îţi este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul să fie aruncat în gheenă.

Şi dacă mâna ta cea dreaptă te sminteşte pe tine, taie-o şi o aruncă de la tine, căci mai de folos îţi este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul tău să fie aruncat în gheenă.

Iar „celor de demult” li s-a zis și: „Să nu te culci cu bărbat ca şi cu femeie. Acest lucru este abominabil.” (Leviticul 18, 22)

Niciun homosexual nu va scăpa de ghearele iadului dacă nu se va căi și nu va izbuti să-și răscumpere păcatele înăuntrul acestei vieți.

Homosexualitatea nu este nici boală, nici dat natural al anumitor indivizi, ci semn al îndepărtării de Dumnezeu: „Nu L-au căutat pe Dumnezeu, așa că Dumnezeu i-a lăsat să se ducă după plăsmuirile minților lor oarbe și să facă lucruri care nu se cuvin.” (Epistola către Romani 1, 28)

Iar pedeapsa vine negreșit: legătura dintre SIDA și homosexualitate poate fi demonstrată prin orice statistică necontrafăcută.

Și dacă Dumnezeu, care e mult-milostiv și îndelung-răbdător, a hotărât că homosexualii merită să moară în chinuri cumplite, cine suntem noi să îi declarăm „egalii noștri”, „oameni normali” și să le permitem să defileze, să își promoveze necurăția în fața copiilor noștri și să înfieze și distrugă copii?

O biografie mult prea romanțată a Părintelui Arsenie Boca

Editura Humanitas a publicat un volumaș care o face de râs – o biografie romanțată a Părintelui Arsenie Boca.

Cartea este scrisă de o fătucă nedusă la biserică, și probabil că nici la bibliotecă, prea des, care nu știe nici măcar că viețuitorii mănăstirilor se semnează în formula „Ion, monahul” sau „Gheorghe, fratele” (dacă ar fi asistat la o pomenire într-o biserică sau dacă ar fi citit măcar acest blog, ar fi aflat asta negreșit).

Cercetătorul Florin Duțu, probabil cel mai competent istoric al Părintelui Arsenie Boca, face o descriere amănunțită a acestui caz literar jenant: citiți articolul integral.

O să preiau doar câteva dintre argumentele sale, pentru edificarea cititorilor mei:

1. „Titlul „Ei mă consideră făcător de minuni” nu este o declarație a Părintelui Arsenie Boca, cum susține autoarea (vezi coperta IV; sursa citatului nu a fost menționată în carte!), ci este o notă informativă a colaboratorului Securității ce se semna cu numele conspirativ „Vasile” (02.03.1967). Autoarea nu ne spune nimic despre „Vasile”, dar preia o sursă la mâna a treia căci, mai exact, este vorba de o preluare, bătută la mașina de scris, a locotenentului de Securitate Păduraru N. după nota (inexistentă în dosar!) furnizată de „Vasile” (Arhiva CNSAS, fond Informativ, dosar 2637, vol. IV, f.27).”

2. „Un șir de fantasmagorii, scriitoarea îl proiectează de-a lungul întregii cărți, începând cu copilăria Părintelui Arsenie Boca: „în serile cu lună plină, își însoțește bunica la cules de ierburi de leac și de descântec […] Dacă se îmbolnăvește, bunica îi ia capul în poala ei și îl descântă de deochi, ținând alături o strachină cu apă în care a pus un ou crud. Moaie din când în când o crenguță de busuioc în apă și-l atinge cu ea pe la tâmple, îngânând cuvinte despre duhuri neștiute” (p.15).”

3. „Se observă că autoarea nu a făcut nici cercetare de teren, nici arhivistică. A preluat doar informații din niște fotocopii de la CNSAS pe care le-a coafat! Nu știe unde se află Mănăstirea Brâncoveanu, susținând că Zian, „pe 11 septembrie 1936, este hirotonit diacon celibatar la o mănăstire improvizată în incinta unui palat al lui Constantin Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus” (p. 44). Poate de pe altă planetă se vede așa, însă adevărul este că Mănăstirea Brâncoveanu nu se află „în incinta” palatului, ci este situată la 15-20 de kilometri față de Palatul Brâncovenesc. Iar tânărul Zian nu a fost hirotonit diacon la Sâmbăta de Sus cum fals susține autoarea, ci pe seama Catedralei din Sibiu (unde a avut loc și slujba hirotoniei la care a participat și Pr. Dumitru Stăniloae) conform documentelor din arhiva Mitropoliei Ardealului (Actul 7170/1936).”

4. „Tatiana Niculescu ori nu știe să citească ori falsifică datele din documentele de la CNSAS. Exemplu: deschidem cartea dumneaei la pagina 122 și citim un fragment referitor la prima arestare a Părintelui Arsenie Boca și trimiterea sa la Canal: „[Maica Zamfira, n.n.] sub imperiul emoțiilor puternice iscate de arestare și cu dor de el, se semnează Zamfira Mândrina. Este, probabil, numele cu care duios-ironic o alintă Arsenie Boca, aducându-i aminte de demonii cu care are de luptat.” Chiar așa să fie oare? Mergem să cercetăm documentul original din arhiva CNSAS și vedem că Maica Zamfira s-a semnat de fapt „Zamfira monahia” (ACNSAS, fond Informativ, dosar 2637, vol.3, f.17 verso).”

5. „Ridicolul atinge cote maxime când autoarea revine cu aceeași inepție și bate câmpii despre pictura de la Drăgănescu: „ea poartă o rochie galbenă fiindcă, în teozofie, galbenul e culoarea forței intelectuale, iar gulerul portocaliu înseamnă mândrie (n-o tachina el pe vremuri cu numele Mândrina?” (p.185).”

6. „Autoare nu se oprește doar la falsificarea documentelor din arhiva CNSAS și falsifică rezultatele altor cercetători: „începând cu data de 1 iunie a acelui an, 1967, Boca anunță Patriarhia că e nevoit să renunțe la postul său… Se gândește să urmeze un tratament și să meargă să picteze niște biserici din provincie…Una dintre biserici e cea de la Bogata, dar, la o evaluare făcută de doi pictori profesioniști, rezultase că «realizările lui Boca Zian nu sunt din punct de vedere al calității artistice, la înălțimea cerințelor…» Fresca pictată de el în absida bisericii va fi, prin urmare, ștearsă”, susține Tatiana Niculescu (p. 173). Autoarea falsifică rezultatele din cartea pe care o indică în nota de subsol (Florin Duțu, „Și cărțile au fost deschise” Părintele Arsenie Boca (1910-1989) – o biografie, cuv. înainte de PS dr. Daniil Stoenescu, episcop al Daciei Felix, Bucureşti, Ed. Floare Albă de Colţ, 2015, pp. 224-236). Adevărul este că Părintele Arsenie Boca pictase în vara anului 1961 fresca de la Bogata Olteană, nu în 1967 cum susține Tatiana Niculescu. Părintele Spiridon Cândea s-a gândit apoi să decoreze interiorul cu mozaic de Murano în loc de frescă și de aceea a așteptat o sponsorizare din partea lui Iosif Constantin Drăgan, tergiversând astfel lucrările în frescă. După câțiva ani, Pr. Spiridon Cândea a fost implicat într-un proces (Securitatea îi instalase microfoane în casă și auzise injuriile la adresa regimului comunist), a fost arestat și nu i s-a mai dat voie să se implice în pictarea bisericii. Dar fresca Părintelui Arsenie a rămas pe absida altarului. A fost mult mai târziu acoperită, odată cu întocmirea altui proiect în frescă în 1978. Lucrurile au stat cu totul altfel față de cum le prezintă autoarea. În plus, Părintele Arsenie Boca a fost lăudat și promovat pentru fresca de la Bogata Olteană de pictori excepționali.”

7. „Autoarea pomenește de „Ecaterina Teodorescu” (p. 186), în loc de Ecaterina Constantinescu – numele bătrânei care i-a oferit găzduire Părintelui Arsenie Boca, după ce a fost alungat din mănăstire. O confundă cu Ecaterina Teodoroiu, eroina de la Jiu? În același paragraf îl prezintă drept „preot consilier la Patriarhie” (p. 186) pe părintele pictat la Drăgănescu în scena botezului. Nu știm cât de mult și-ar fi dorit această funcție părintele Constantin Grigorescu, căci despre el este vorba. Însă știm sigur din cercetările întreprinse că nu a fost niciodată consilier patriarhal, deși avea toate calitățile necesare. Nici nu ar fi avut timp. Cu vocea sa de bas, caracterizată de maestrul Dumitru Botez (1904-1988) ca „valoare națională”, părintele Grigorescu cânta în corul Radiodifuziunii și la Filarmonica „George Enescu”. Câtă superficialitate să mai suporte cititorul din partea autoarei?”

8. „„de-a lungul timpului vor mai apărea indicii că Zamfira colaborează de bunăvoie cu Securitatea” (p. 149). Fals! Ar putea autoarea să ne arate un document măcar, în sprijinul afirmațiilor sale? Nu ar putea deoarece nu există nicio dovadă privind colaborarea Maicii Zamfira cu Securitatea! Nici angajament, nici note informative, nimic.”

9. „Operațiunea Tatianei Niculescu de denigrare a Mitropolitului Ardealului Nicolae Bălan (1882-1955), membru de onoare al Academiei Române, este ilegală (pp. 26-27; p. 56; p. 116). Sub presiunea agenților sovietici și a armatei sovietice s-a încercat epurarea sa din postul de mitropolit, după cum ne mărturisește Șef Rabinul Alexandru Șafran în memoriile sale, pregătindu-i-se un dosar cu materiale contrafăcute cu conținut obscen (pe care Tatiana Niculescu le citează ca surse sigure!).”

Etc

Bineînțeles că nu voi deschide această carte, cum nu voi citi nici fantasmagoriile scrise de Andrei Pleșu pe marginea Bibliei. Un om din afara Bisericii nu poate înțelege profunzimea Vieții Duhovnicești, care impregnează majoritatea acțiunilor, manifestărilor și scrierilor creștinilor practicanți, iar de interpretări după ureche a celor sfinte, cum sunt cele propagate de Editura Humanitas, nu poate fi vorba. Biserica nu admite așa ceva.