Inventar de minuni trăite de mine

Aș vrea să fac un mic inventar al minunilor trăite de mine, pentru cei care nu au vreme să-mi citească povestirile, dar și pentru uzul meu personal.

Mă voi rezuma acum la cele întâmplate după întoarcerea mea la Credință.

Pe cele dinainte le-am înțeles și decodificat abia ulterior, deci nu le-am trăit la vremea lor ca minuni.

Am împărțit minunile povestite mai jos după mai multe criterii, pentru a le putea gestiona și înțelege mai bine, și am încercat să precizez și în ce carte le-am menționat.

A. MINUNI TRĂITE AIEVEA:

1. Un înger alungă un drac, în fața mea, în curtea Facultății de Teologie din Sibiu.

Am povestit această întâmplare în volumul „O noapte și o dimineață”.

Ajunsesem în fața Catedralei Ortodoxe din Sibiu și trebuia să aștept până dimineața, ca să iau niște cărți de la Editura Andreiada, editura Mitropoliei.

Trebuia să aștept până dimineața, așa că m-am întrebat dacă nu aș putea găsi adăpost în Căminul Facultății de Teologie, aflat peste drum de Catedrală.

Când să intru în curtea căminului, din stânga mea a izbucnit o arătare întunecată, dar cumva translucidă, un fel de maimuță semitransparentă, care a țâșnit spre un copac aflat în curte. În urma ei, pe poarta de acces în cămin a ieșit în viteză un tânăr voinic, cu mușchi proeminenți, asemănători celor pe care îi au eroii benzilor desenate, tuns scurt și fără barbă.

Tânărul s-a apropiat de copacul pe care maimuța semitransparentă începuse să se cațere, făcându-se nevăzută în întunecimea de mai sus.

Tânărul s-a uitat câteva secunde după „maimuța” pe care o fugărise, apoi s-a uitat la mine, iar apoi a intrat în cămin.

La scurtă vreme după aceea, pe ușa căminului a țâșnit un tânăr slăbuț, care râdea în hohote. Acest tânăr nu știu dacă avea sau nu legătură cu minunea pe care o văzusem.

Eram în primele luni ale întoarcerii mele la Hristos și nu mi-am mai dorit să îmi petrec noaptea în acel cămin.

Interpretarea e simplă: tânărul mușchiulos era un înger, maimuța translucidă – un drac, iar tânărul care ieșise la sfârșit din Cămin fusese fie împins la rele de drac, fie eliberat de Înger din puterea acelui drac.

2. Un înger în apropierea Mănăstirii Vatopedu

Ca să rămân la această imagine, care poate părea neobișnuită, a tânărului mușchiulos, am mai întâlnit un astfel de tânăr, foarte înalt și foarte solid, la Sfântul Munte, în apropierea Mănăstirii Vatopedu.

Stătea nemișcat la o întretăiere de drumuri puțin circulate, pe dealul pe care fusese Școala Teologică a Vatopedului, azi în ruină.

L-am urmărit în timp de coboram dealul dinspre Colciu spre Vatopedu, aproape o jumătate de oră. Nu a schițat niciun gest. Stătea nemișcat cu brațele încrucișate, fără nimic asupra lui, în plin soare.

Ca și celălalt tânăr, din curtea Facultății de Teologie, avea o înfățișare perfect umană, părul deschis la culoare, tuns scurt, dar înălțimea, un pic peste norma umană, și mușchii îți dădeau impresia de suprauman.

3. Un drac mă mușcă de ceafă la Schitul Prodromul

Această minune este în „O sută de zile la Athos”. Plivisem ceapă toată ziua și eram frânt de oboseală. Când intru în cameră, un obiect cade pe podea. E o bucată de lemn. Mi se pare straniu felul în care căzuse bucata asta de lemn, în mijlocul încăperii, când deschisesem ușa. Nu prea putea să aibă legătură cu ușa. Mai degrabă cu un călugăr ciudat, pe care îl văzusem cu puțin timp înainte umblând furtiv pe holuri, ascunzându-și fața.

Am luat bucata de lemn și am băgat-o în sobă.

M-am culcat fără să îmi mai fac canonul, cu gândul să prind slujba, care începea la ora două și jumătate, noaptea.

Nu m-am trezit la slujbă. Pe la trei-patru dimineața, aud un zgomot în sobă. Apoi aud foșgăitul unei ființe.

Această ființă se apropie de mine, mă prinde în membrele ei ca în niște căngi, și mă mușcă de ceafă. Am încremenit de spaimă. Cu greu am reușit să rostesc o rugăciune, iar această ființă, o maimuță cu membre ca niște căngi de păianjen, aș zice, m-a lăsat în pace și a dispărut.

E știut că diavolul caută prin orice mijloace să-i întoarcă din drum pe cei care vor să o apuce pe calea mănăstirii. Iar Sfântul Munte este avangarda noastră în Războiul Nevăzut.

4. Sărutările unei ființe nevăzute, la Mănăstirea Simonos Petras și în preajma acestei mănăstiri

O găsiți tot în „O sută de zile la Athos”.

Stau în Arhondaricul Mănăstirii Simonos Petras. Aici e o frumoasă reprezentare a Voievodului Mihai Viteazul, care a sprijinit rezidirea acestei mănăstiri și o frumoasă icoană a Maicii Domnului. Dar ocrotitoarea mănăstirii este Sfânta Maria Magdalena, a cărei mână stângă este cel mai prețios odor de aici.

Așteptând aici, cineva, o ființă nevăzută, mă sărută.

O dată, de două ori… Mai apoi, coborând spre Mănăstirea Gregoriu, sunt sărutat din nou. Apoi, în fața icoanei Maicii Domnului aflată la limita dinspre Grigoriu a proprietății Mănăstirii Simonos Petras, acolo unde coboară scările spre arsanaua (portul) mănăstirii, sunt sărutat de mai multe ori.

Probabil că Sfintei Maria Magdalena i s-a făcut milă de mine, știind că am avut (și poate mai am) patima curviei (sau din pricina necazurilor mele?) și mi-a acordat o neașteptată și miraculoasă atenție.

5. „De ce să te primesc în Casa Mea?!”

Pentru ultraortodocsiștii care mă tot acuză pentru filocatolicismul meu evident, am câteva întâmplări legate de vremurile pe când îi cercetam pe catolici.

Iată una dintre ele:

Vreme de câteva zile nu găsisem Biserica Catolică deschisă, deși îmi doream foarte mult să intru înăuntrul ei. Ajunsesem să fiu destul de supărat, dar în același timp intrigat de aceasta.

Începusem să-mi spun, ca și ultraortodocsiștii, că Dumnezeu mă ferește de catolici, pentru că ei s-au îndepărtat de El. Mai ales că văzusem și un corb pe clopotniță într-una din zilele când am vrut să intru.

Și m-am rugat odată întrebându-l pe Dumnezeu ce se întâmplă, de ce nu pot intra în acea biserică. Iar un glas mi-a răspuns: „De ce să te primesc în Casa Mea?!”

Nu aș putea spune cu certitudine că era glasul Domnului, dar nu mi s-a părut nici un glas diavolesc. Apoi, diavolul îți știe doar acele gânduri pe care ți le strecoară el însuși în minte…

Am intrat mai apoi în această biserică și am asistat la multe slujbe. Și de multe ori am avute senzații de pace și de primire a Duhului Sfânt în urma rugăciunii, nu la fel de puternice cum sunt cele pe care le trăiesc la noi, dar evidente. (Iar în lipsa de putere poate fi de vină și o anumită reticență „ortodoxistă”.)

6. Binecuvântarea minunată

Această întâmplare este povestită pe larg în volumul „O noapte și o dimineață”.

Pe scurt: Vând cărți de rugăciune în Episcopia Italiei, fără binecuvântare. Mi se strică două mașini, pe care la las în Italia, și e pe cale să mi se strice și a treia, dar acum am binecuvântare de la Înalt Preasfințitul Serafim al Germaniei să vând în Mitropolia Sa, așa că, imediat după ce trec de granița cu Austria, mașina începe să funcționeze foarte bine, chiar dacă până atunci pierdea înfiorător de mult ulei și părea că trage să moară, nu atât din cauza muntelui pe care urcam, cât din cauza turbinei pe care un mecanic din Ferrara fusese nevoit să mi-o obstrueze.

Am avut de urcat și până la Nuremberg, dar mașina a funcționat perfect. Atât de bine, încât pe drumul spre casă mă gândeam chiar să o las fără turbină…

7. Răspunsul rugăciunilor mele

Tot cu o binecuvântare minunată a Înalt Preasfințitului Serafim, Mitropolitul Europei Centrale și de Nord, îmi găsesc de lucru în Belgia. Îmi căutasem o lună fără să îmi găsesc, iar în dimineața în care primesc binecuvântarea prin email – îmi găsesc. Apoi îmi găsesc și locuință.

În prima zi de locuit acolo, îngenunchez și mă rog. Îi mulțumesc Lui Dumnezeu că a rezolvat toate problemele mele. Și, brusc, trăiesc o stare de grație nemaipomenită. Îmi simt nimicnicia, foarte clar, îmi simt păcatele și văd cât de Mare e Dumnezeu, cât de nevrednic sunt să mă apropiu de El și cum a binevoit El să mă ierte. A fost o stare uluitoare, desprinsă parcă din scrierile Sfântului Siluan. Am povestit-o în „Gânduri de pe Drumul Crucii mele”.

A2. MINUNI ALE PĂRINTELUI IULIAN

8. „Știu!”

Stau alături de Părintele Iulian de la Prodromu, în chilia Sfinției Sale.

Am intrat acolo, i-am spus, pe scurt, ce mă frământă, și nu mai știu ce să-i zic.

Părintele are o mulțime de foi luate din reviste și le tot corectează, îndepărtând materialul mai puțin creștin.

Mă uit la el și spun, în mintea mea: „Oare Părintele știe că am făcut și eu, în viața mea, multe corecturi și redactări de texte?”

Părintele se întoarce spre mine și spune, tare: „Știu!”, apoi își continuă nestingherit treaba.

Am povestit această întâmplare în „Gânduri de pe Drumul Crucii mele” și am reluat-o în „O sută de zile la Athos”.

Mai apoi, am făcut și eu o corectură a versurilor mele, îndepărtând cam tot ce era strident necreștin în ele. Așa au rezultat „Jos masca, Marius Ianuș!” și „Integrala Ianuș. Poezia”.

9. „Să trăiești în curăție!”

Tot la Părintele Iulian. Sunt pe cale să renunț la călugărie, după ce am fost vreme de un an și ceva frate de mănăstire, prin mai multe locuri. Părintele Iulian îmi ține o mare lecție de cunoaștere a Bibliei, pe care am povestit-o pe acest blog, dar în vremea acestei lecții, se mai întâmplă ceva ce, din motive personale, nu am povestit.

Părintele se întrerupe și îmi spune: „O să te căsătorești! Să trăiești în curăție cu soția ta!” Iar apoi își reia discursul de unde îl lăsase, foarte repede, ca și cum nimic neobișnuit nu s-ar fi întâmplat.

M-am căsătorit, dar nu l-am ascultat și am ajuns la al doilea divorț.

A3. O MINUNE A PĂRINTELUI ARSENIE BOCA

10. O apariție la mormântul Părintelui Arsenie Boca

Am povestit această întâmplare deocamdată doar pe blogul meu.

Venisem în țară să-mi duc mașina în Belgia.

Pe la Sibiu iau în mașină un om, care merge la Arad. E bucuros să afle că vom ocoli un pic, pe la Părintele Arsenie. Își dorea de mult să ajungă la mormântul său.

Pe drum îmi povestește viața sa, dezastruoasă.

Fusese judecător, dar, din pricina unor necazuri familiale, ajunsese un fel de consilier fără plată al unor companii dubioase.

La mormântul Părintelui Arsenie Boca ne așezăm în partea de jos a mormântului, să ne rugăm. Acum nu mai e permis accesul acolo.

Brusc, se aude un zgomot foarte puternic, trosnitura unui lemn. Apoi apare o femeie înaltă, cu ochi albaștri, cu o năframă vaporoasă pe cap. Această femeie îl ia de mână pe omul meu și îl poartă de jur împrejurul mormântului, să facă poze.

Mă cheamă și pe mine alături de ei, dar eu nu particip, pentru că sunt destul de consternat. Acolo e un afiș mare care spune „FOTOGRAFIATUL INTERZIS!”, dar ei fac poze…

Omul e fotograf amator și are un aparat performant, așa că se bucură de fiecare cadru.

După o vreme plecăm. Când ne urcăm în mașină omul, fostul judecător, îmi spune: „M-a primit destul de bine Părintele Arsenie, nu crezi?” Și atunci încep să mă luminez: „Să vezi că pe omul ăsta chiar l-a întâmpinat cu drag Părintele Arsenie. De aia a putut să facă poze…”, îmi spun în mintea mea.

Iar mai apoi, pe drum, omul îmi spune: „Ai auzit zgomotul acela puternic?” „Am auzit”, răspund, „cum să nu aud… Am crezut că s-a rupt crucea…”

„Atunci când s-a auzit eu mă rugam așa:”, îmi spune omul, „Părinte Arsenie ajut-o pe mama mea când o să moară, că-i e frică de moarte! Să o ții de mână când va pleca…”

Și abia atunci mi se luminează mintea. Îmi aduc aminte că într-una din cărțile de „Mărturii din Țara Făgărașului despre Părintele Arsenie Boca” Părintele apăruse la mormântul său ca o femeie înaltă, cu ochi albaștri și cu broboadă.

Și sunt convins că așa a fost. Rugăciunea omului acestuia necăjit pentru mama sa l-a impresionat atât de tare pe Părintele Arsenie că a venit de unde stătea (și de asta s-a auzit zgomotul acela puternic, de lemn frânt) ca să-i dea o mângâiere sufletească fostului judecător.

A4. O MINUNE A PĂRINTELUI JUSTIN PÂRVU

11. O străfulgerare a Duhului Sfânt

Stau la capătul holului de primire la Chilia Părintelui Justin Pârvu.

Mă descurajez. Înaintea mea sunt aproape cincizeci de persoane (s-a făcut o listă) și fiecare stă cel puțin un sfert de oră înăuntru.

Cobor la parterul clădirii (Sanatoriul Mănăstirii Paltin Petru Vodă) și mă așez într-un jilț. Mă gândesc să plec, dar parcă nu îmi vine să plec așa, fără nicio mângâiere. Și atunci mă rog așa:

„Părinte sau Îngere al Părintelui, dă-mi și mie o mângâiere înainte să plec de aici…”

Și atunci m-a străbătut, din creștet în tălpi o putere foarte mare, o energie, un duh care parcă a îndreptat toate oasele mele.

Am plecat de acolo cu o mare bucurie, gândindu-mă că Părintele mi-a dat deja poate chiar mai mult decât aș fi putut obține dacă ajungeam la Sfinția Sa.

A5. O INTERPELARE MINUNATĂ A PĂRINTELUI ARSENIE PAPACIOC

12. „Împinge-te mai tare!”

Mă înghesui, împreună cu alte persoane, la intrarea chiliei Părintelui Arsenie Papacioc, la Techirghiol.

Venind încoace, am citit pe drum, nu mai știu unde, mărturia unui tânăr care, apropiindu-se de un Părinte cu har, îl cam înghiontește pe acesta și primește drept răspuns doar un: „Dar împinge-te, măi, mai tare!”

Ajung și eu în aceeași situație. Sunt busculat de cei din urma mea până în Părintele Arsenie Papacioc și primesc exact, dar EXACT aceeași interpelare: „Dar împinge-te, măi, mai tare!”

A6. O ÎNTÂMPLARE IEȘITĂ DIN COMUN

13. Lecții de condus…

Am povestit această întâmplare deocamdată doar pe blogul meu. Poate pentru că e dramatică.

La Humor și la Suceava, Dumnezeu mi-o arată pe o tânără conducătoare auto, de două ori, în ipostaze care dovedesc că nu știe să conducă. O văd coborând din mașina respectivă, iar figura ei mi se întipărește în minte.

O întâlnesc în Parcul Ariniș, mă apropiu de grupul în care e și îi spun, fără prea multe menajamente, că trebuie să mai ia câteva lecții de condus, pentru că poate face un accident oricând. 

Fata îmi zâmbește, dar nu prea pare să-i pese de ce i-am spus.

Peste câteva zile, lovește mașina. O întâlnesc iar, văd mașina, care e parcată lângă terasa la care stă această fătucă, și îi spun, cu oarecare reproș: „Ați lovit mașina…”.

Peste alte câteva zile, face un alt accident de mașină, în care moare un om…

A7. O VINDECARE MINUNATĂ

14. O arsură groaznică, vindecată cu ulei de la Maslu

În timp ce încercam să îmi repar mașina, la Râmnicul Sărat, îmi sare apă încinsă pe mână.

Rezultă o arsură groaznică, pe care i-o arăt scriitorului Petru Cimpoeșu, la Bacău.

E de aceeași părere cu mine: „Rămâne semn!”

Dar, în câteva zile nu mai am nimic.

La Râmnicul Sărat avusesem la mine o sticlă cu ulei de la Maslu și îmi unsesem rana, o rană roșie înfiorătoare, cu acest ulei.

Am povestit-o deja, în „O noapte și o dimineață”.

B. VISE MINUNATE:

15. „Eu sunt Îngerul!”

Am povestit și această întâmplare tot în O noapte și o dimineață.

Dorm la Mănăstirea „Divino Amore”, la câțiva kilometri de Roma.

Brusc, trec din somn într-o stare de semi-trezie și simt alături de mine o prezență.

„Eu sunt Îngerul!”, îmi spune o voce exterioară, foarte clar.

Nu deschid ochii, deși sunt treaz, ci îl întreb pe Înger, în minte, ceva foarte important: „Ce să fac ca să mă mântuiesc?”

Ca în „Patericul Egiptean”, toate celelalte gânduri și griji fugiseră din mintea mea.

Iar îngerul îmi dă rețeta exactă: iubire și milostenie.

16. Un locaș al Împărăției Cerești

Eram la Humor și, în ajunul Adormirii Maicii Domnului, am fost la mai multe biserici – am început la Putna, unde urma să fie hram a doua zi, am continuat la Sanctuarul Catolic de la Cacica, unde e un pelerinaj foarte mare în această zi, și am sfârșit la Mănăstirea Humorului, unde se făcea priveghere pentru hram.

Chiar dacă am văzut clar lângă scena pe care se făcea privegherea, alcătuită din umbre, figura diavolului, și chiar dacă eram foarte obosit, am rezistat până la sfârșit. Iar noaptea am avut o mare bucurie.

Inima mea s-a umplut brusc de lumina Duhului Sfânt, am văzut o clădire galbenă cu o cruce înclinată în vârf și am trăit o stare de bucurie extremă.

Era o clădire simplă, cu două etaje, dacă nu mă înșel, dar dinăuntrul ei emana… CEVA, acea stare minunată pe care o trăiam.

Am povestit această întâmplare în poezia „Palatul”, redenumită ulterior „Cetatea”. Se găsește în „Integrala Ianuș. Poezia”.

17. „Marius, diavolul vrea să pleci!”

Sunt la Mănăstirea Oașa, unde am anumite neliniști, izvorâte din aberațiile de pe blogurile ultraortodoxiștilor. 

Vreau să plec, dar înainte să plec îi spun și Părintelui Stareț Iustin ce se întâmplă cu mine. Acesta încearcă să-mi liniștească îndoielile, iar apoi îmi spune să-mi ascult glasul conștiinței.

Eu nu prea înțeleg ce înseamnă asta, să-mi ascult glasul conștiinței…

Găsesc un șofer dispus să mă ducă a doua zi chiar până acasă și mă culc cu gândul că voi pleca a doua zi dimineață.

Dar spre dimineață ies din somn și, într-o stare de semitrezie, aud dinăuntrul meu, un glas dulce, femeiesc, care îmi spune: „Marius, diavolul vrea să pleci!” Apoi, imediat, un glas aspru răbufnește din partea dreaptă a capului meu: „Taci din gură!”

Diavolul îi poruncea conștiinței mele să nu mă lumineze. Firește că n-am mai plecat atunci, pentru moment, dar peste câteva zile diavolul va inventa un motiv și mai puternic de plecat – tatăl meu are un accident vascular-cerebral, din care va și muri, după câteva săptămâni, iar eu mă întorc acasă, să văd ce e cu el.

Am povestit-o și pe aceasta, mai pe larg, în „O sută de zile la Athos”.

Mai sunt și altele, pe care le găsiți în cărțile mele.

Dar haideți să vă dau și rețeta unei minuni la îndemâna oricui:

18. Aghiazma mare

Se ia, în ziua de Bobotează, o picătură de aghiazmă mare și se pune într-un recipient cât mai mare, plin cu apă obișnuită (damigeană, butoi etc). A doua zi se ia un recipient asemănător și se umple cu apă obișnuită. (În ziua de Bobotează cam toate apele sunt sfințite.)

Cele două recipiente sunt ținute în același loc vreme de trei luni.

După aceea se deschid și, cu binecuvântarea duhovnicului și / sau măcar pe nemâncate se gustă apă din butoiul în care s-a pus picătura de aghiazmă mare, iar apoi din cel în care era doar apă.

Experiența se poate repeta după șase luni, un an, cinci ani sau câtă vreme doriți.

Aghiazma mare va face ca apa din primul recipient să fie potabilă oricând, pe când cea din al doilea recipient, din cauza microorganismelor din ea, se va strica.

Picătura e prea mică în raportul cu cantitatea de apă din recipient ca să poată zice cineva că „au pus popii ceva în ea”.

Din câte știu eu, aghiazma mare are această proprietate minunată de a se înmulți doar în ziua în care este făcută.

Reclame
Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.