Când gerul își trecuse firii,
când iarna și-a țesut cojoc,
Aiudul împletit în jale
a cunoscut Floarea de Foc.
Era ”Alba” o celulă
a morții, zisă ”Frigider” –
în ger cumplit țin temnicerii
acolo oameni care pier.
La poarta de fier, scrâșnită și mușcată
de-al morții greu somn,
au fost aduși, în zeghe și cătuși,
Părintele Daniil și un om.
Au fost împinși acolo
ca să le piară cuvintele
în gerul acela îngrozitor,
neomenesc, dar Părintele
se azvârli pe jos îndată,
cu brațele deschise,
în toată zloata murdăriei
închipuind o cruce.
”Așează-te pe mine!” – acum,
ca două cruci de oase,
cei doi ”bandiți” ai Lui Hristos
stau spate peste spate.
”De-acum nimic să nu mai spui,
nici să gândești în tine,
decât «Hristoase, Dumnezeu,
ai milă către mine!»”
Și dintr-odată o lumină
nespusă, albă foarte
a cotropit celula ceea
și i-a trecut prin moarte.
Ei n-au știu cât timp a curs,
”opt zile” – au spus aceia
care i-au scos din ”Frigider”
când a scrâșnit iar cheia.
Lângă Părintele era
topită ghețăraia,
iar trupul lui parcă ardea
din rugăciunea aia.
Când gerul își trecuse firii,
când iarna și-a țesut cojoc,
Aiudul împletit în jale
a cunoscut Floarea de Foc.
(Pe baza unei întâmplări reale : http://www.fericiticeiprigoniti.net/daniil-sandu-tudor/360-o-minune-a-parintelui-daniil-in-inchisoare )
Vineri, 13 septembrie 2013, Înainteprăznuirea Înălțării Sfintei Cruci, Sfântul Ioan de la Prislop, Sfinții muceninci Corneliu Sutașul și Ciprian Episcopul Cartaginei.
Marius Ianuș 