Pustnic pentru o noapte (o călătorie la Athos)

Anomismiei, pentru prietenia arătată

(Această povestire a fost atașată cărții Gânduri de pe Drumul Crucii mele.)

Încep istorisirea acestor întâmplări și a interpretărilor aferente lor în orașul Kalamaria, suburbie a Salonicului întinsă de-a lungul golfului, la sudul metropolei.

Când am venit aici mai aveam unsprezece Euro, iar acum nu mai am nici șapte. Dar am o pungă cu bere și una cu pâine – hrana mea pe următoarele două zile. Voi petrece câteva zile într-un fel de vagabondaj. Dar să vedeți cum a fost… Continue reading

UNICEFUL seamănă sex, perversiuni și pruncucideri în mințile copiilor din Basarabia… PE ASCUNS !

Iată ce putem citi la aparatorul.md : Uniceful a editat – în 186900 de exemplare, a se vedea în pagina de gardă a broșurii – un manual sexual pe care îl distribuie pe ascuns elevilor de clasa a cincea din Republica Moldova!!!

Cine sunt autorii acestei broșuri infame? O adunătură de moașe, în care s-a infiltrat și un anume tovarăș Rubanovici/Rabinovici (se putea să lipsească unul din ăsta?!) Cu perversitate, Unicef-ul, care practică această politică de sexualizare prematură peste tot în lume, aproape că se dezice de propria operă (dovadă că își dau și ei seama foarte bine de porcăria pe care o fac…): „Viziunile și faptele expuse în publicație nu reflectă, neapărat, opinia oficială a Unicef.” O perversiune, pentru că nu te apuci să finanțezi tipărirea a aproape două sute de mii de exemplare dintr-o broșură în care nu crezi (vă dați seama ce înseamnă asta în bani?)…

Vă redau,mai jos, câteva pagini ale acestei broșuri care caută să-i învețe pe copiii de clasa a cincea „cum să-ți manifești sexualitatea evitând o sarcină nedorită” și în care sunt expuse toate perversiunile sexuale! (Ca să nu pierdeți vremea cu lectura acelor pagini, am pus și niște săgeți roșii pe ele.)

După părerea mea birourile Unicef din România și Republica Moldova ar trebui scoase în șuturi din țările noastre! Reprezentanța Unicef România are sediul în Bd. Primăverii nr.48A, Sector 1, București. Iar la Chișinău adresa este Casa Națiunilor Unite, Str. 31 August 1989, nr. 131.  Îi invit pe cititorii mei bucureșteni și basarabeni să se ducă la ei și să le spună ce părere au despre porcăriile pe care le fac.

Și iată paginile promise: Continue reading

Sarea Pământului 1 și 2

Două filme ortodoxe rusești care trebuiesc neapărat văzute:

Sarea Pământului 1. Sarea Pământului 2. Doamne ajută!

Pentru Avva Savatie

savatie-bastovoi

„Se spune despre Avva Macarie că dacă venea la el vreun frate ca la un sfânt bătrân și mare, cu frică, nimic nu vorbea cu el. Iar de-i zicea vreunul dintre frați, defăimându-l, «Avvo, când erai cămilar și furai săpun și-l vindeai, nu te săpuneau paznicii?!», vorbea cu el bucuros, orice îl întreba.” (Patericul Egiptean, Pentru Avva Macarie, 30)

Exact așa și cu… „Popa Baștovoi”. De fiecare dată când îi spuneam „Părinte Savatie, așa și pe dincolo”, abia dacă vorbea cu mine. Dar când îi spuneam „Măi, popă!” (sau, la începuturile prieteniei noastre, când îi spuneam „Ștefane”), devenea foarte prietenos, gata să stea la povești ceasuri întregi.

Pe Părintele Savatie îl știu de la începutul anilor două mii, când m-a căutat la București. I-am adus cu mine pe trei dintre colegii mei de cenaclu și am stat o vreme, punându-i întrebări Părintelui, în „sala noastră”, sala mansardată de la extremitatea dinspre Facultatea de Matematică a etajului trei din Facultatea de Litere din București. Acolo ne țineam cenaclul. Acum l-am descusut acolo pe Părintele Baștovoi, ca pe o curiozitate a naturii.

Era ciudat, mai ales pentru mine, care îl citisem, dar și pentru ceilalți, care îi știau faima de fracturist, să îl vedem îmbrăcat în haine negre. Era ciudat și cum stătea el acolo, în mijlocul nostru, ca un copil mare și cuminte.

Apoi, la cererea Părintelui, ne-am plimbat. Plimbarea a constat în două ceasuri de învârteală în jurul Universității, vreme în care Părintele ne-a povestit tot romanul său la care lucra „Iepurii nu mor – Uniunea Sovietică văzută prin ochii unui copil”, cum îl numea atunci.

Apoi l-am condus pe Părintele Savatie până la Mănăstirea Antim, unde urma să Continue reading

Scrisoare deschisă adresată Senatului României

Omul nu ajunge bine dacă se ridica împotriva Lui Dumnezeu.

Există forțe ascunse, supuse puterilor întunericului, care vor sa distrugă tot ce e bun și frumos în această lume și să așeze în locul acestor valori toate perversiunile.

Astăzi aceste forțe acționează și în țara noastră, căutând, așa cum au făcut în multe alte țări, să îi corupă pe copiii noștri încă din primele clase școlare.

Se vrea să se scoată Religia din programa școlară, iar apoi să se instaleze în locul ei „Educația sexuală”, predată de homosexuali!!!

Poate unii dintre dumneavoastră au încă mințile limpezi și lor mă adresez în primul rând.

Ați văzut ce s-a întâmplat la 24 februarie 2010 în Haiti. Un cutremur care a adus cu sine 300.000 de morți, cea mai mare tragedie a vremilor noastre! Dar știți ce s-a întâmplat în Haiti cu o săptămână înainte de acest cutremur? A avut loc primul marș al homosexualilor care nu a întâmpinat opoziție. Mai avusese loc unul, cu doi ani înainte, în ianuarie 2008, dar acela stârnise reacții vehemente și fusese boicotat. Ce concluzie trageți dumneavoastră de aici?

Și aș putea să vă dau foarte multe exemple, începând cu Sodoma și Gomora.

Nicio rebeliune îndreptată împotriva Lui Dumnezeu nu poate izbândi, pentru că Dumnezeu e Creatorul a toate. Știm deja câtă putere vor avea aceste forțe ale întunericului asupra lumii – șapte ani de domnie. Oricine li se va alătura va fi pierdut pentru totdeauna, iar oricine li se va opune, indiferent de ce va fi nevoit să sufere aici, în această viață sfărmicioasă, își va petrece Adevărata Viață, Viața cea Veșnică, în Împărăția Cerească.

Rămâne ca și domniile voastre să faceți această alegere. Vă rog, pentru început, să respingeți proiectul de lege prin care se cere scoaterea Religiei din programa obligatorie a învățământului școlar.

Peste 95% dintre copiii din școlile românești sunt creștini botezați. La nivel local, peste 95% dintre copii sunt de aceeași confesiune, iar la nivel național peste 85% sunt Ortodocși, așa că nu pot exista dubii în privința legitimității predării acestei învățături și nici în privința celor abilitați să o facă.

Doamne ajută!

Marius Ianuș

P.S.: Vă invit să vedeți un filmuleț care ne învață unde NU trebuie să ajungem:

Despre „idealul feminin”, cu Cătălina Dănilă

Catalina DanilaDacă aș avea din nou douăzeci și cinci de ani, dar mintea de acum, prima fată pe care aș încerca să o cuceresc – pentru toată viața, firește – ar fi studenta în Litere a Universității din Iași pe nume Cătălina Dănilă.

Cătălina e un boboc de fată, în întregul sens al cuvântului. Fără să o fi văzut vreodată în carne și oase, mi-o imaginez îmbujorată, strălucitoare și foarte drăguță în straiele ei naționale, parcă înflorită din ele, înfiptă în niște cizmulițe deosebit de elegante, noi, privind șăgalnic către camera de filmat și apoi alergând de colo-colo într-un grup de tineri ortodocși, asemeni cărora mi-aș dori să fi fost și eu cândva, dăruind fiecăruia un zâmbet mare, un zâmbet plin, o răsfrângere a sufletului ei curat.

Lumea noastră, atât de strâmbată de diavol și de slujitorii lui, nu mai percepe frumosul autentic și curăția sufletului ca fiind cele mai importante valori. Noi alegem fie frumusețea strict exterioară, fie calități îndoielnice, dar pregnante, „impresionante”. Cum am ales eu cândva. Eu m-am căsătorit cu o fată cu suflet bolnav. O fată cu suflet bun, care ar fi putut fi o bună creștină, dacă ar fi fost crescută în duh ortodox, dar bolnavă, rănită de lume, rănită de faptele părinților ei și rănită de faptele ei. Dar eu însumi fiind foarte bolnav la vremea aceea, am ales acel suflet în care mi se părea că mă regăsesc. Apoi bolile noastre au distrus totul…

Dacă ar fi să îi dau un sfat unui tânăr de douăzeci și trei de ani, cum eram eu când am cunoscut-o pe soția mea (sau „fosta mea soție”), sfatul ar fi să ia de soție o fată precum Cătălina. O fată credincioasă, cu sufletul curat, sănătos, care înțelege duhul Ortodoxiei în adâncul lui, dar și o fată sensibilă, cu o sensibilitate autentic poetică, dar și o fată profundă, cu meditații pline de greutate.

Iată un gând al Cătălinei, frumos și impresionant în limpezimea cu care e așternut pe hârtie: „Ritmul de viaţă contemporan ne-a făcut să nu mai ştim să ne comportăm normal. Încercând să părem normali în ochii celorlalţi, am devenit anormali în ochii lui Dumnezeu. Normalitatea pe care ne-o impune lumea aceasta este nebunie.” O precizie uluitoare, o simplitate covârșitoare, un gând minunat.

Nu sunt singurul om care o apreciază pe această fătucă de la Târgu Neamț. Cătălina Dănilă e deja, cred, cel mai citit prozator tânăr din „Moldova de dincoace de Prut”. Ați auzit poate de tot felul de pseudo-talentați de la Iași, niște postmoderniști cărora le suflă în pânze toate instituțiile, fără ca ei să aibă cu adevărat vreun merit literar. Niciunul dintre aceștia, cu tot ce au investit în ei Institutul „Cultural” Român și Editura Polirom, nu are publicul pe care îl are Cătălina. A doua carte a ei a apărut deja în două ediții succesive și s-a vândut în cinci mii de exemplare!

Dacă vrem ca țara noastră să ajungă undeva, dacă vrem să fim mândri de ce vor realiza copiii noștri, atunci vedetele generației tinere ar trebui să fie de felul acestei tinere moldovence, iar nu de teapa mult prea despuiatei Inna.

E păcat să avem între noi asemenea crăiese ale plaiurilor din povești cum e Cătălina și să nu le așezăm la locul pe care îl merită pe scena sufletească a acestei țări!

Zevzecul R. Cernea încearcă să scoată Religia din școli!

NOU: Mi se spune că proiectul de lege privind înlocuirea Religiei cu Cultura Civică în programa obligatorie a școlilor a trecut tacit prin Camera Deputaților, iar nu a fost aprobat de aceasta, cum a prezentat R.C. situația, pentru că nu acolo trebuia votat, și va ajunge în Senat, unde nu are absolut nicio șansă. Doamne ajută să fie așa! Dar se poate și ca aceasta să fie, de fapt, o manipulare, a unor mai mult sau mai puțin ortodocși care caută să-și justifice în proprii ochi lipsa de curaj și acțiune. Să protestăm! Să le scriem senatorilor! Până la urmă la asta vor să ajungă – să scoată Religia din școli și să bage în programa obligatorie „educația sexuală” predată de homosexuali! (Ca în America – a se vedea videoclipul de mai jos.) 

O speranță mai are țara asta: că se va ridica o generație creștină, care să o așeze la locul cuvenit ei în lume și în fața Lui Dumnezeu. Dar și speranța asta e pe cale să ni se ia!

Dacă știam eu când m-am întâlnit cu tâmpitul de Cernea pe Aeroportul din Bruxelles ce e pe cale să se apuce să facă, acuma nu mai deschidea gura. Dar eu, prostul, i-am vorbit o jumătate de oră, prietenește, despre cât evidentă e existența Lui Dumnezeu și cât de important e să Credem. I-am vorbit degeaba, iată…

Îl știu pe R.C. de pe vremea când făcea niște antologii literare digitale foarte proaste, ca să ia banii Muzeului Literaturii și ai Uniunii Scriitorilor. Când l-am întrebat de ce face asta, când e evident că nu se pricepe la literatură, mi-a spus că el e manager, nu filolog. (Dar ce manager care nu se pricepe la literatură se apucă de munca de editare?) Încă de pe atunci era foarte prost….

Iar celor care vor sări asupra celor scrise de mine cu frânturi de Scriptură interpretate în duh sectar le răspund de pe acum: Domnul Hristos spune să-i iubim pe vrăjmașii noștri, pe vrăjmașii personali, iar nu pe vrăjmașii Săi! ATENȚIE! Să ne amintim de episodul alungării negustorilor din Templu, de cel al uciderii iudeilor necredincioși de către Moise, după ce coborâse de pe Muntele Sinai, sau de cel al uciderii profeților lui Baal de către Sfântul Ilie. Iar aceștia sunt tocmai cei doi sfinți arătați apostolilor alături de Domnul Hristos pe Muntele Taborului!

Iată ce ni se pregătește:

O pictoriță a Crucii: Ioana Todor

ioana todorÎmi e foarte greu să vorbesc despre această pictoriță ieșită din tipare. Ce m-a făcut atent la ea? Care a fost lucrarea care m-a uimit și a creat o legătură deosebită între mine, ca admirator de frumos, și creația acestei artiste? Cred că totul a început cu „Oamenii de hârtie”…

Oamenii de hârtie sunt invenția Ioanei Todor (Bohălțeanu) la un atelier de origami. O întreagă serie de omuleți, răsuciți din șervețele de hârtie, închipuind o adevărată sală de bal a imaginației, cu prințese leneșe și mofturoase așteptâdu-și prinții galanți, descinși din calește de basm cu brațele încărcate de flori și miresme, cu tinere plutind în liniștea albastră a serilor, ridicate de la pământ de aburul nelumesc al dragostei, la capătul unor alei nesfârșite, sau întinse pe stâncile de la țărmurile mării, ca niște efigii ale îndepărtării și melancoliei, o serie năucitoare în simplitatea și frumusețea ei, în romantismul ei debordant, atotcuprinzător. Continue reading

Ciprian Voicilă – un scriitor cu vocația prieteniei

Când am văzut cu ce căldură încearcă să se apropie de mine, aflând și că muncește „la stat”, într-un post cam nelucrativ, l-am privit cu reținere. Dar pe atunci nu știam mai nimic despre el și despre lucrarea lui.

ciprian voicilaCiprian Voicilă are vocația prieteniei. Dar nu la modul obișnuit, nu în felul în care avem toți nevoie de un strop de căldură. Ciprian Voicilă are vocația prieteniei la modul enorm, în felul lui Nichita Stănescu, dar nu cu lipsa de discernământ frizând nebunia (sau, poate, creștinismul?) a poetului care era în stare să se pupe cu toată lumea, cu ultimul bețiv din Piața Amzei și cu președintele Academiei Române, cu deținutul politic și cu torționarul lui, cu Paul Goma și cu Dumitru Popescu, în aceeași zi.

Și nici cu superficialitatea acestuia. Dacă ar fi simțit nevoia să cizeleze o poezie sau să bea o vodcă, Nichita Stănescu și-ar fi lăsat orice prieten să-l aștepte un ceas, dar Ciprian nu ar face în ruptul capului asta.

Vocația prieteniei e în centrul ființei lui Ciprian mai mult decât orice, și face ca toate celelalte calități ale lui să treacă pe planul doi. Așa se face că puțini dintre prietenii lui îți vor spune că este un nume important al literaturii de azi, cu subiecte deosebite și un stil apropiat cititorului, direct și incitant, sau că e un luptător al Ortodoxiei, mai discret, dar tenace. Ei îți vor spune, toți, că Ciprian Voicilă le este prieten. Un cuvânt banal, pe care îl folosește multă lume azi, în contexte improprii, dar care, în cazul lui, are greutatea vocației. Continue reading

Ion Pillat și locul lui în literatura română

Ion_PillatLiteratura e un domeniu al vieții sociale la fel de supus manipulării ca oricare altul. Am văzut toți cum a fost scos „din cărți” (reviste etc) prozatorul Paul Goma, acum , în zilele noastre, și știm cum au fost azvârliți în pușcării sau trași pe linie moartă,  pe vremea comunismului, atâția și atâția scriitori, de la Radu Gyr la Nichifor Crainic. Ion Pillat a fost ucis după moarte, ca alți câțiva, și aruncat într-un colț al tăcerii până azi.

Toată obștea postmodernistă a încremenit când a văzut că cel mai apreciat critic contemporan, Alexandru Cistelecan, a ieșit pe piață, în locul istoriilor de smiorcăiți și alienați poeți optzeciști pe care aceștia (și) le așteptau, cu un volum despre poetul Ion Pillat. Continue reading

Fratele Vasile – un ziar de unul singur

Mi-am început seria de portrete de intelectuali ortodocși români cu un accident. Am continuat-o cu un sentiment. Acum a venit vremea să o pun în bună rânduială și să vorbesc despre cel cu care ar fi trebuit să o încep: Fratele Vasile.

Fratele-Vasile

Ceea ce face Fratele Vasile e unic în România. El a depășit cu mult limitele de impact și de frecvență a postărilor ale blogurilor obișnuite și a intrat în categoria jurnalismului cotidian pur.

Poate nu are (încă) atâta conținut informațional încât să fie comparat cu ziarele foarte cunoscute, dar a depășit deja ca impact multe publicații lunare, săptămânale și locale.

Asta se datorează și frecvenței cu care publică – el postează cam cinci materiale pe zi – dar și abnegației cu care își selectează și verifică informațiile și comentatorii, care contribuie și ei la zestrea de conținut mediatic a blogului.

În prima instanță, intuind condițiile în care publică, aparent neprofesioniste, ai tendința să nu îl crezi întru totul, să cauți să interpretezi datele prezentate altfel decât o face el. Dar, dacă ai răbdare să citești și articolele conexe, materialele la care trimite la finalul fiecărui material, îți dai seama că afirmațiile lui se bazează pe argumente solide.

Am pățit-o, nu o dată!, să încep prin a nu-i da dreptate și apoi să ajung la vorba lui. Cel mai recent, în cazul Papei Francisc, care a început într-adevăr să facă fățiș jocurile masonilor, după cum spunea el…

În contextul unei prese aservită securiștilor și masonilor (care tind să devină una și aceeași structură, deși la nivelul de jos primii sunt văzuți ca unelte ale celor din urmă), sute sau mii de oameni își iau informația adevărată în chestiunile importante de pe blogul Fratelui Vasile. Din acest motiv, cred că Fratele Vasile are cea mai mare lucrare, între lucrările intelectualilor ortodocși.

El are un public activ, Continue reading

Noi cu cine votăm?

Cu nimeni! Să nu mergem la vot! Mergând la vot, chiar dacă anulați votul, nu faceți decât să legitimați câteva adunături de corupți și trădători. Aș putea să înșir sute de cuvinte asupra taberelor și strategiilor politice actuale (de tip joc de cărți: așa-zisa dreaptă scoate la înaintare un bărbat și o femeie, așa-zisa stângă răspunde și ea cu un valet și o damă, ca să acopere aceleași „pături electorale”, ba mai aruncă în joc și un păcălici securist, pentru oleacă de diversiune etc) dar nici asta nu mai merită!
siglaflor
Aștept să creeze cei de la Neamț partidul Forumul Alternativa Creștină, ca să avem și noi cu cine vota…

Acatistul Căii Părintelui Arsenie Boca – corectat

Am finalizat corectura acatistului. Cele mai multe îndreptări le-a suferit troparul, pe care îl găsiți și mai jos.
Dacă ați descărcat deja pdf-urile acatistului, vă rog să le înlocuiți cu cele noi, de aici: http://yanush.wordpress.com/acatistul-caii-parintelui-arsenie/
Doamne ajută!

TROPARUL

Părinte Arsenie, pisc de sfințenie,

Brad Înălțimilor, Înger Luminilor,

 

Intră și-adastă în casa noastră

și curățește aceste ferestre!

 

Și astă glastră, prea omenească,

fire de iască, fă să-nflorească!

 

Astă făptură, plină de ură,

cățea nebună, fă-o mai bună!

 

Ia-ne cu Tine la Cel Ce Ține

a lumii fire cu-a Sa Iubire!

 

Să ne dea nouă o viață nouă!

Să ne aline de-al lumii „bine”!

 

Într-o câmpie cu flori o mie,

unde Crăiasă-i a Sa Mireasă!

Irina Bazon, o zână de fulgi de zăpadă

Intelectualii ortodocși nu se promovează între ei. Nu prea înțeleg de ce, dar aceasta este o realitate. Mi-am dat seama de asta pe când scriam despre necazurile prietenului Daniel Focșa. Și m-am hotărât să repar, pe cât îmi stă în putință, această stare de lucruri. Încep, așadar, un serial de promovare a acestor intelectuali. (Cum primul episod al său poate fi considerat chiar articolul despre Daniel, acesta este al doilea episod, dedicat domnișoarei Irina Bazon.)

Irina Bazon – o zână de fulgi de zăpadă

Irina Bazon
Delicată ca un fulg de zăpadă care plutește lin în pridvorul unei mănăstiri…

Ireală, nepotrivită cu lumea asta și înfrumusețând-o prin prezența sa, de parcă fulgul despre care vorbesc și-ar arăta scânteierile minunate într-o seară care aduce primăvara…

Blândă, molatecă și gingașă ca un ghiocel…

Dar cu ce nu aș putea să compar fragilitatea duioasă a acestei poete vasluiene melancolice, parcă anume făcută ca să se plimbe prin frumosul parc din centrul orașului natal, plutind mai lin decât un vis pe lângă băncile îndrăgostiților?

În pofida acestei fragilități exterioare vădite, principala preocupare a Irinei e lupta pentru salvarea neamului românesc. S-a angrenat în această luptă cu o tărie de caracter neașteptată și, prin articole, poezii, adnotări, dar și prin munca mai anevoioasă de selectare și distribuire a gândurilor altora, a reușit să impună, dincolo de parfumul aparte al ființei ei, o atitudine culturală unică și memorabilă, un stil.

Să o citim, deci, pe domnișoara Irina Bazon, această Ioana d`Arc a naționalismului creștin românesc, ale cărei ii sărbătorești au fluturat atât la simpozioanele Ortodoxiei și ale Sfinților Închisorilor, cât și pe baricadele de la Pungești.

P.S.: Nu aș vrea ca aceste rânduri să fie înțelese greșit. Aceasta nu e o tentativă de seducere. Așadar, trebuie să primiți rândurile de mai sus la adevărata lor greutate, cea de portret dezinteresat. Și iertați-mă că le pun aici într-o zi de post… Sper să nu fie spre sminteală. Continue reading

Vaticanul îi primește pe homosexuali în biserici !!!

Vedeți despre ce e vorba mai jos. Raportul nu este neoficial, cum s-a speculat. (Poate o fi fost așa în ziua apariției. Acum, în pagina zilei de ieri, unde e primul link, dar și în pagina propriu-zisă a raportului, a devenit clar că e un act oficial…) Căutați punctele 50, 51 și 52 de acolo. Textul (în patru limbi) nu merită tradus în română, chiar dacă Vaticanul încearcă să o scalde pe alocuri. E evident că au făcut voia masonilor, pentru că nu e asta marea dorință a homosexualilor – să participe la mesele catolice(!)…

Îmi cer iertare fraților care mi-au semnalat că Papa Francisc va face lucrarea masonilor („Schimbarea antropologică și culturală” despre care se face vorbire la punctul cinci al raportului). Da, aveați dreptate… Ce mă îngrijorează cel mai mult e ceea ce nu înțeleg. Anume această frază de la punctul 52: „Fără a nega problemele morale legate de relațiile homosexuale, trebuie notat că există cazuri în care ajutorul reciproc dus până la sacrificiu constituie un suport prețios în viața partenerilor.” Doamne ferește! Asta îmi sună cam așa: „Am întâlnit și sodomiști fericiți”! (Sau „de treabă”?!?!) Doamne ferește! Iar următoarea frază aproape că legitimează cuplurile homosexuale care înfiază copii: „În plus, biserica acordă o atenție specială copiilor care trăiesc cu cupluri de același sex, insistând că necesitățile și drepturile celor mici trebuie să fie întotdeauna pe primul plan.” Doamne ferește! Doamne ferește! Doamne ferește!

Cum să spui așa ceva când e evident că în centrul vieții homosexualilor e sexul, iar acei copii sunt crescuți anume pentru asta – ca de la o anumită vârstă să satisfacă nevoile tot mai strâmbe și mai sataniste ale așa-zișilor lor „părinți”! Doamne ferește! Doamne ferește! Doamne ferește!

Cei din Biserica Catolică se prefac a nu ști că pederaștilor nu le arde nici de Biserică, nici să facă pe părinții! Iar prefăcătoria lor e de-a dreptul satanică!!!

FRANCEZĂ, ITALIANĂ, ENGLEZĂ, SPANIOLĂ.

Merită să vedeți și filmul care urmează, nerecomandat minorilor. Continue reading

Cuvioasa Parascheva

A venit ziua marii noastre sfinte, Cuvioasa Parascheva de la Iași. Putem citi viața ei AICI. Vă reamintesc și poezia Sfântă Vineri, pe care i-am dedicat-o eu acum un an.

Un acatist dedicat Părintelui Arsenie Boca

Citiți, vă rog: Acatistul Căii Părintelui Arsenie (click).

Mirările unui istoric nedreptățit…

Daniel_FocsaDomnul Daniel Focșa, un istoric cu o eleganță stilistică și o acribie în căutarea Adevărului cum extrem de puțini sunt, e nedumerit. Cum se poate ca singurul biograf al aviatorului Dan Vizanty, care este chiar domnul Focșa, să nu fie invitat la comemorarea acestui pilot organizată de către M.A.P.N.?

Cum se poate, domnule Focșa? Dar cum se face că cel mai bun prozator român contemporan, domnul Paul Goma, nu mai e publicat în România? Cum se face că i s-au închis ușile tuturor redacțiilor și editurilor, pentru că a afirmat că bolșevismul a fost adus la noi de evrei, ca să se răzbune împotriva noastră? Cum se face că această campanie anti-Goma a fost dirijată de însuși președintele Uniunii UNOR Scriitori, tovarășul Nicolae Manolescu? Continue reading

Protestantismul – drumul spre iad al Creștinismului

Creștinismul este singurul dușman veritabil al diavolului și al slujitorilor săi.

În secolul XVIII se făcuseră deja pași importanți în distrugerea lui, vreme de câtvea secole, prin promovarea ideilor „umaniste” ale așa-zisei „renașteri”. Atunci satana a hotărât să treacă la distrugerea tuturor organizațiilor sociale creștine. Acesta și-a strâns slujitorii într-o adunătură care dăinuiește și azi – francmasoneria, iar aceasta a pornit lupta împotriva creștinismului prin atacarea bastioanelor lui: monarhiile ortodoxe și catolice.

Una singură dintre acestea a supraviețuit – monarhia belgiană. În schimb, toate monarhiile protestante o duc minunat și astăzi. Nu vă întrebați de ce? Cum de înverșunarea francmasonilor nu le-a atins și pe acestea? Înverșunare de-a dreptul furibundă – să ne amintim doar ce desfășurare de forțe și câte victime au făcut așa-zisa revoluție de la 1789, așa-zisa revoluție de la 1848, primul război mondial, instaurarea bolșevismului, al doilea război mondial și comunismul…

Așadar, toate aceste mișcări orchestrate de „eliberare” a omului (eliberare de poruncile Lui Dumnezeu!) și „creere a omului nou” au izvorât din lumea protestantă, dar nu au găsit nici cel mai mic pericol în această lume (prima lojă masonică a fost creată la Londra și acolo a fost înființată și prima internațională comunistă, de către Karl Marx, pe care îl puteți admira chiar în pagina pe care i-o dedică wikipedia făcând în mod evident binecunoscutul semn masonic „mâna ascunsă”)… De ce?

Se cuvine, așadar, să ne întrebăm ce e protestantismul și de ce le place el atât de mult „revoluționarilor„ și „eliberatorilor” noștri.

Odată întrebarea pusă, vin și răspunsurile. Observăm că protestantismul apare în plină așa-zisă „renaștere” și că are următoarele atribute:
Continue reading

Vino, Doamne Iisuse Hristoase!

Să nu ne mai agățăm cu gheare de șobolan de această lume stricăcioasă! Să strigăm strigătul Sfântului Ioan în Insula Patmos: ”Vino, Doamne Iisuse Hristoase!”

Să citim Apocalipsa corect!

„De va mai adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu va trimite asupra lui pedepsele ce sunt scrise în cartea aceasta; Iar de va scoate cineva din cuvintele cărţii acestei proorocii, Dumnezeu va scoate partea lui din pomul vieţii şi din cetatea sfântă şi de la cele scrise în cartea aceasta.” (Apocalipsa 22, 18-19)

Sunt mulți creștini care, căutând, cred, să-și apere pozițiile sociale și ierarhice câștigate, interpretează Apocalipsa după bunul lor plac, deformând sensul celor spuse acolo. S-a ajuns chiar la traduceri voit deformate, care să servească intereselor și mulțumirii de sine a acestora, ba chiar și la adăugarea unor cuvinte la citirea acestei cărți, cuvinte inexistente în ea. Dar asupra acestui fel de citire și interpretare Sfântul Ioan a pus anatemă: Continue reading

REPUBLICA SECURISTĂ ROMÂNIA

Vom scăpa vreodată de ciuma care roade sufletul acestui neam?

Nu mă îndoiesc nicio clipă că cea mai mare parte a răului pe care îl trăim ne vine din iudeo-comunism, prin această unealtă monstruoasă a lui care e securitatea.

Această unealtă monstruoasă rămasă unealtă monstruoasă și astăzi, în iudeo-masonerie.

Românul era cândva un om credincios, care nu își omora copiii în pântecele mamelor lor și care, obijduit de împrejurări vitrege, își punea nădejdea în Dumnezeu.

Astăzi iudeii au stricat cu totul firea acestui neam și l-au făcut, după asemănarea lor, după căderea din mila Lui Dumnezeu, un neam înviclenit, fur, nestatornic. Iar pentru a izbândi în planul lor au folosit brațul cel murdar al securității. Prin aceasta și prin metodele ei de convingere românul a fost învățat că cinstea nu îi aduce nimic, câtă vreme colaborarea, intriga, mârșăvia, turnătoria sunt „calități” pentru care are numai de câștigat.

La ora actuală, la douăzeci și cinci de ani de la așa-zisa Revoluție, România este o republică securistă, aservită total intereselor străine. Pentru că, așa cum a fost întotdeauna, serviciile secrete ale acestei țări sunt îndreptate, de fapt, împotriva propriului popor.

Ați văzut și urmărit – sau măcar ați auzit de – cazul Turcescu. Unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști din România, răsărit din neant și mediatizat excesiv și nemeritoriu, dezvăluie că este ofițer sub acoperire.

E mai mult decât evident că așa ceva calcă în picioare deontologia profesiei de jurnalist. Un ofițer este un om aflat sub ordinul cuiva, iar un jurnalist adevărat trebuie să aibă un singur șef: interesul de obște.

Acum știm cine e Turcescu, fapt pentru care trebuie să îi mulțumim. Dar cine e Andrei Pleșu, om de cultură care pe vremea lui Ceaușescu se plimba cu burse prin Occident iar apoi, în plin securism iliescian, ocupa fotolii ministeriale? Dar cine e Gabriel Liiceanu, și el un astfel de plimbăreț? Să înțelegem că pe aceștia securiștii i-au lăsat să plece în Vest, ȘI SĂ SE ÎNTOARCĂ!, cu zâmbetul pe buze, fără să le ceară (să semneze) nimic? Și cum strâng aceștia sute de oameni la lansările unor cărți de articolașe penibile asupra unor nimicuri sau de vulgarizări lăutărești ale unor teme cu pretenții care îi depășesc? Și cum au ajuns să conducă reviste și edituri cu o funcționare ireproșabilă, într-o țară în care nimic nu merge? Dar cum și-a strâns Teodor Meleșcanu cele patru sute de mii de semnături pe care le-a depus pentru a participia în campania pentru prezidențiale din 2014, FĂRĂ A-ȘI FI FĂCUT PUBLICĂ INTENȚIA DE A CANDIDA? Cum și de unde au apărut acele semnături?

Și cum au fost băgați în manual Continue reading

Un interviu cu nepoata Părintelui Aresenie Boca, Zoe Dăian

Agerpres a publicat online un interesant interviu cu Zoe Dăian, nepoata Părintelui Arsenie Boca: legătură.

Securitatea a distrus presa românească

Înainte de 1989 toți angajații cu răspundere în presă erau fie activiști de partid, fie securiști.

După căderea lui Ceaușescu a urmat un deceniu „nebun”, în care s-au strecurat în presă mulți oameni care nu aveau nicio legătură nici cu P.C.R.-ul, nici cu Secu / SRI. Dar, la un moment dat, lucrurile s-au schimbat.

În redacții au apărut, de nicăieri, în funcții de conducere, tot felul de băieți, unii foarte tineri, care era evident că nu „făcuseră  carieră” scriind sau făcând emisiuni. Robert Turcescu e doar unul dintre ei. Dar e o cinste pentru el că a recunoscut că este ofițer sub acoperire.

Din păcate, nu e singurul caz – cam toate „vedetele” și „formatorii de opinie” din presa scrisă, vorbită și filmată ar putea să facă exact ce a făcut el. Și, tot din păcate, acum Securitatea e controlată de o fiară încă mai înverșunată decât Partidul Comunist: de iudeo-masoneria străină de interesele poporului român.

Din pricina acestor intruși ai securiștilor, o mulțime de oameni cu condei și pricepere jurnalistică, între care cred că sunt și eu, nu și-au găsit – și nu își găsesc – locuri în care să publice. Firește, ei sunt incontrolabili (sau „prea nervoși”, cum mă catalogau pe mine securiștii de la Institutul Cultural Român, care mi-au furat o revistă), pe când acești ofițeri acoperiți sunt profund controlabili, la o adică cu forța (oare cine i-a închis blogul lui Turcescu?)

Tot din pricina acestora, oamenii au simțit că presa nu îi mai reprezintă și i-au întors spatele. Azi sunt emisiuni de „dezbateri fulminante” care nu au nici măcar ratingul pe care îl aveau acum douăzeci de ani ziarele de mâna a treia.

În condițiile astea, ce a mai rămas din presa adevărată, din presa Adevărului, s-a refugiat pe internet, și trebuie căutată printre bloguri individuale, făcute, cred, cu destulă jertfă, cum e cel al Fratelui Vasile.

Dar va veni și Ziua când tot ce e acum ascuns se va vedea în lumină, de către toți. Ziua când fiecare va răspunde pentru faptele lui. Zi în care Robert Turcescu va avea cu adevărat un motiv de iertare.

P.S.: Securitatea nu a distrus doar presa românească, distrugere pe care eu am urmărit-o pe viu, dinăuntrul redacțiilor, ci și literatura română. Dar despre asta vă povestesc altcândva.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 99 other followers