Voi fi plecat o vreme

Voi fi plecat o vreme și nu voi mai putea scrie pe blog. 

Vă invit să îmi citiți ultimele cărți în variantă electronică:

Gânduri de pe Drumul crucii mele

Vino, Măicuță! Flori duhovnicești pentru Măicuța Domnului

Flori de foc, de gând și de lumină

Pace, bucurie și ajutor tuturor!

Necazuri administrative

Oficiul Registrului Comerțului Brașov nu vrea să-mi înscrie o firmă pentru că refuz să trec CNP-ul, pe care nu îl recunosc ca identificator al meu, în Actul Constitutiv al acestei firme. Azi le-am trimis o solicitare în care îi avertizez că, dacă nu îmi înscriu firma, îi voi acționa în instanță.

Au destule date de identificare în acel act: nume, prenume, data nașterii, adresa, seria și numărul actului de identitate, act pe care îl au în copie xerox, așa că nu poate exista niciun dubiu în privința celui care înființează firma.

Faptul că vor să mă oblige să scriu cu mâna mea acel număr pe care nu îl recunosc mi se pare o încălcare gravă a dreptului meu la libertate de conștiință.

Din nou Marius Ianuș

Nu pot să renunț la Marius Ianuș. În numele acesta mai e închis ceva – dorința de a fi altfel decât taică-miu. Cum m-am certat din nou cu el, voi reveni la numele care îmi afirmă diferența. Așadar… Marius Ianuș.

Din nou despre Alina și Rafael

Iertați-mă că insist atât cu această poveste, dar veți vedea că merită să o urmăriți, mai ales că suntem la ceasul lămuririlor.

Știți, pe scurt, despre ce e vorba: am luat la ocazie o femeie cu copil care mergea la Valea Plopului, la Fundația Părintelui Nicolae Tănase. Am aflat frânturi din povestea tristă a acestei femei și m-am hotărât să încerc și eu să o ajut dacă va fi nevoie, așa că i-am lăsat numărul meu de mobil. M-a sunat și a petrecut câteva zile în casa părinților mei. A plecat pe nepusă masă, foarte supărată, tocmai în ziua în care urma să o prezint patronului ziarului Transilvania Express și Protopopului de Brașov, în speranța unei slujbe.

Maică-mea, dar și încă o altă persoană, mi-au spus că această femeie a plecat „pentru că avea ceva de ascuns”. Și, într-un fel, au dreptate. Numai că, descoperind lucrurile pe care le are de ascuns Alina, cred că acestea mă îndreptățesc mai mult pe mine.

Și îmi pare foarte rău acum că nu am căutat mai devreme numele ei pe internet. Îmi spusese că a scris vreme de câteva luni articole pentru o fundație ortodoxă de la Piatra Neamț („Speranță și…” nu mai știu cum), dar nu am avut vreme să le caut…

Acum înțeleg de ce a avut o reacție atât de neașteptată când i-am cerut buletinul ca să îi fac câteva copii: în urmă cu un an a fost oprită de Poliția Argeș și internată forțat la Psihiatrie, iar copilul ei a fost dat la Casa de Copii. (Am aflat asta dintr-un articol al unui ziar local: legătură.)

Vă dați seama ce dramă, mai ales că întreaga ei viață se învârte în jurul copilului, pe care îl dădăcește cu disperare („prea mult”, ziceam eu înainte să înțeleg…)!

Sigur că o femeie care trăiește cine știe de când în condiții de insecuritate extremă naște suspiciuni. Și mie mi-a născut. Fiind foarte bronzată, m-am întrebat de câteva ori dacă nu e țigancă, deși ochii, conformația feței, exprimarea îngrijită și atitudinea demnă vădeau că nu e. (Sigur, suferința nu are naționalitate, după cum spunea Nichifor Crainic, dar țiganii o imită și o speculează foarte mult.) La fel, mi-aș fi dorit când am fost la biserică la Săcele de Schimbarea la Față, să se îmbrace cu o fustă, din cele oferite de maică-mea, iar nu cu pantalonii imitație de leopard la care ținea foarte mult. Dar oamenii aflați într-o astfel de situație nu trebuie judecați absolut deloc. Și e firesc ca un om care poartă mai mult timp o singură haină să se atașeze de ea…
Din păcate Părintele Laurențiu a lălăit-o prin altar vreo oră înainte să vină să vorbească cu mine, cum îi cerusem după slujbă, făcând-o pe Alina să-și piardă răbdarea (Liturghia ținuse mai bine de două ore) și să nu mai vrea să intre în Biserică la discuția cu el… Dacă ar fi venit mai degrabă și ea ar fi văzut că în viața ei începe să prindă contur ceva bun, poate că alta ar fi fost situația acum. Așa, am vorbit doar eu cu el. Iar discuția nu a făcut decât să îmi întărească îndoielile în privința Alinei. ”Chiar a vorbit cu Părintele Nicolae Tănase? Știi tu asta?”, m-a întrebat Părintele Laurențiu.
Ea îmi spusese că a vorbit și că acela nu a primit-o. Dar chiar dacă nu ar fi vorbit, situația nu diferă cu mult. Nu poți face poliție cu un om aflat în situații de acest gen. „Pe unul care nu are ce să mănânce nu îl întrebi de ce fumează”, spunea Părintele Arsenie Boca.

Dar iată ce articole culege, preia sau compune Alina: 1, 2, 3. Găsiți mai multe aici: legătură. (Păcat că le-am găsit abia acum…)

Iată și câteva fragmente poetice de pe un blog pe care îl începuse cândva: http://magdamalinaa.blogspot.ro

Toate acestea, dar și stilul în care e compus cv-ul ei, atașat la finalul acestei postări, ne arată un suflet dornic de puritate și mântuire.

Un suflet, din păcate, tot mai greu de adus la mal. Pentru că nesiguranța continuă e o boală foarte grea, care chiar îl poate înnebuni pe om.

Cred că Alinei i-ar trebui fie un servici foarte bun în domeniul jurnalistic, care să îi asigure independența absolută, fie o asistență dedicată a unei mănăstiri sau fundații, dar o asistență făcută cu foarte multă delicatețe, așa încât mândria ei (inutilă, dar pe care nu o putem condamna) să nu aibă de suferit.

Emailul ei e magda_malinaa@yahoo.com, iar cv-ul i-l puteți descărca de aici: CV-ul Alinei.

Dacă aveți posibilitatea să o ajutați sau dacă știți pe cineva care o poate ridica un pic din necazurile ei, nu ezitați să o faceți. Nu există altă modalitate de contact decât emailul, pe care îl consultă foarte rar. Poate i se poate atrage atenția și pe Google+.

Se poate ca Alina să aibă păcatele ei, dar eu cred că, spre deosebire de noi, și le plătește continuu prin greutățile prin care trece…

Din păcate, nu știu unde e acum. Poate s-a întors la Sibiu, unde a locuit în ultima vreme… Avea acolo mai multe lucruri reținute de proprietar pentru că nu plătise o lună de chirie.

Mie mi-a cerut să o duc până în oraș, apoi mi-a cerut să nu o mai caut niciodată. M-am întors să o caut, dar nu am mai gasit-o. Târziu mi-am dat seama că a plecat în direcția opusă celei în care o cautam eu – eu credeam că a mers spre gară. Avea la ea o poșetă, o plasă și trotineta pe care se dădea băiețelul. Cam așa am și întâlnit-o, pe marginea șoselei, la Mândra, lângă Făgăraș, făcând autostopul ca să ajungă la Părintele Nicolae Tănase.

Doamne ajută și ai milă de Alina, de Rafael și de noi toți!

Rugați-vă pentru Alina și pentru Rafael

Din păcate, povestea cu Alina, femeia cea necăjită s-a terminat cum nu se poate mai prost.

A plecat în trombă, acuzându-mă de faptul că i-am cerut buletinul ca să îi fac o copie. În fapt, în subtextul acestei acuze ar fi faptul că nu am destulă încredere în ea, aș zice.

I-am cerut iertare și i-am spus să rămână, ca să încerc să o ajut mai departe, dar nu a vrut să asculte.
Am avut și eu rațiunile mele să fac asta – maică-mea îi ceruse buletinul, ca să își ia datele ei (deși eu o rugasem să o lase în pace), dar ea nu îl avea – și-l lăsase gaj într-un hotel din Timișoara de unde am ajutat-o să îl recupereze, dar nu îl văzusem încă, așa că eram curios dacă într-adevăr îl are… Urma ca azi să o duc la câteva persoane pe care le cunosc, ca să le cerem să îi dea o slujbă și să își depună cv-uri, așa că am rugat-o să îmi dea buletinul să facem niște copii și a ieșit ce a ieșit… (Cred că am fost și cam rece uneori față de această femeie și față de copilul ei…)

Aș rezuma problemele ei la mândrie (am avut câteva discuții legate de îmbrăcăminte și de preoți și am observat că se încrede foarte mult în ea și că i se pare înjositor să primească).

Sper ca Dumnezeu să o ajute, să o scoată la suprafață în cele lumești, și să o întărească în cele sufletești. Îmi pare rău că nu am reușit să o ajut cu adevărat… Celor care doresc să o caute, le pot trimite emailul ei. Scrieți-mi la: marius.ianus@gmail.com

Important

ULTIMA INTERVENȚIE: Din păcate, povestea în care mă implicasem s-a terminat (se pare) cum nu se poate mai prost: http://yanush.wordpress.com/2014/08/07/rugati-va-pentru-alina-si-pentru-rafael/

NOU: Deocmadată s-a rezolvat cu cazarea tinerei despre care vorbesc mai jos, în împrejurimile Brașovului. Ar mai trebui să găsim un loc de muncă pentru ea, la Brașov sau la Săcele.

Am întâlnit o tânără foarte necăjită, pe nume Alina.
Are un copil mic și a fost dată afară din apartamentul unde locuia la Sibiu pentru că nu a plătit chiria. Când am întâlnit-o, călătorea către fundația Părintelui Nicolae Tănase, de la Vălenii de Munte.
Are studii universitare (Istorie/Franceză), e născută la Suceava și caută de lucru (orice servici, oriunde, în afara celor indecente).
Vă voi ruga să îmi scrieți mie ( marius.ianus@gmail.com ).
Chiar dacă nu aveti posibilitatea să o ajutați, vă rog să dați mai departe acest mesaj.
Marius Drăjan (Ianuș)

Încă un blog ortodox

Fratele Radu Iacoboaie, săturându-se să tot posteze articole pe blogurile altora, și-a făcut propriul său blog: http://raduiacoboaie.wordpress.com

Gânduri de pe Drumul Crucii mele – avanpremieră editorială

Din pricina lucrăturilor de tot felul, am ajuns într-o situație foarte delicată: sunt nevoit să îmi editez singur cărțile. Nu mă deranjează asta foarte tare: până la urmă scap de aceste edituri nenorocite care au lucrat alături de masoni la înstrăinarea și distrugerea conștiinței acestui popor. Dar partea proastă e că nu prea mai am bani de editat cărți și că nu reușesc să îmi pun cărțile în vânzare așa cum ar trebui. E bine de știut…

Totuși, trebuie să îmi împlinesc menirea până la capăt, chiar dacă știu că niciunul dintre țiganii, securiștii, iudeii și masonii împinși în față de păpușarii lumii culturale, dacă s-ar fi aflat în situația mea, nu ar fi reușit să mai facă nimic.

Ultima mea carte: descărcați. O voi scoate și în format tipărit, de îndată ce voi găsi niște bani.

 

Doi melci

Am ajuns vineri 18 iulie 2014 la București din rațiuni pe care, ca să nu smintesc pe nimeni, le voi povesti poate, în alt registru, într-un roman umoristic.

La București m-a găzduit prietenul Ciprian Voicilă, care avea această posibilitate pentru că soția și fetița sa erau în vacanță.

Nu mai povestesc cum au decurs cele trei zile pe care le-am petrecut în capitală, ci voi trece la subiect: Duminică am mers la Sfânta Liturghie la Biserica ”Sfântul Nicolae” de la Drăgănescu, frumosul lăcaș pictat de Părintele Arsenie Boca.

Aveam de făcut treizeci de kilometri până acolo.

Ieșim din București și mă tentează să-i spun lui Ciprian că de fiecare dată când mă duc la Părintele Arsenie Boca, acesta îmi dă un semn pe parbrizul mașinii. Niște stropi mari, ca niște lacrimi, deși e soare. Am mai scris despre asta pe blog: legătură. Dar nu îi mai împărtășesc lui Ciprian acest gând, de teamă că acum nu se va mai adeveri.

Un pic mai încolo, nu știu cum vine vorba și vreau să-i spun însoțitorului meu care a fost prima mea amintire: un melc cățărându-se pe un copac. Potrivit părinților mei, trebuie să fi văzut acel melc în grădina casei în care eram găzduiți pe când aveam trei-patru ani, în Schei. Dar îmi cenzurez și acest gând. ”Ce-are a face?”, îmi spun, ”De ce să-i spun lui Ciprian asta? Ca să-mi dau importanță?”

Imediat după asta, pe parbrizul mașinii mele apare un melc. Un melc mic, cu tot cu cochilie, care, deși aflat în bătaia curentului iscat de mașina care circulă cu nouăzeci de kilometri la oră, își întinde gâtul și încearcă Continue reading

II.2. ”Elementul de control”…

Fragment din romanul
”Clonarea lui Nicolae Ceaușescu nu va mai avea loc”, în lucru

La biroul său de lemn negru, subțire, pătrățos, colonelul Vicaru admira un nor pribeag care își tot schimba forma în dreptul ferestrei lui. Își schimba forma, dar nu și conținutul, pentru că ajungea mereu la noi chipuri de draci. Inspirat parcă, Vicaru apăsă butonul interfonului de pe biroul său și rosti apăsat:

- Băghici, la mine!

Vicaru parcă dospea în sine, ca toți obezii. Prin asta, dar și prin biroul pătrățos, contrasta evident cu ceilalți ofițeri din  clădirea Ministerului de Externe.

Biroul și-l făcuse la comandă, după un model văzut într-un documentar despre Scotland Yard. Ar fi putut să se înconjoare cu un birou imens, de lemn masiv, cum făceau unii dintre colegii săi, dar se considera mult superior lor. El era un intelectual, un scriitor, ajunsese chiar să conducă Uniunea Scriitorilor!

Vicaru își șterse chelia lucioasă cu mâna sa dolofană și privi iar chipurile de draci conturate de nor.

Când Băghici intră în birou, gândurile colonelului se risipiră. Dincolo de orice datorie de servici, Băghici, fost scriitor mediocru, era servitorul lui personal, valetul său. Îl putea pune la orice muncă, Continue reading

Brașovul în ghearele sectarilor

La Patinoarul din Parcul Tractorul are loc întrunirea iehoviștilor, anunțată de un panou imens. De cealaltă parte a Gării Brașov, la Sala Sporturilor – alt panou imens anunță că nu știu ce reverend conferențiază pe nu știu ce temă de-a lor, aparent creștină, în fapt corupătoare de suflet, pentru că sectarii sunt lupi în blană de oi.

Ce nu ne spun ei niciodată e ceva simplu: că ei au răstălmăcit Noul Testament după cum i-au învățat evreii din America, așa încât așa-zisul ”creștinism” rezultat să fie total dependent de ideile jidovilor și opus în esență adevăratului creștinism.
Pentru sectari crucea e un obiect de ocară și tortură, deși li se poate dovedi foarte ușor, Continue reading

Din nou despre promovarea țiganului Hondrălicu-Mărar

În perioada în care am lipsit din țară a avut loc o campanie de promovare dementă, și absolut nemotivată, a țiganului care trăiește cu soția mea (în casa mea, alături de copilul meu).
Cum individul e un scriitor de mâna a treia atenția pe care i-au arătat-o Editura Polirom, revista Formul As și Centrul Național al Cinematografiei poate fi explicată doar în două feluri: fie o instituție ”abilitată” se ocupă să-i sufle în pânze țiganului impostor Hondrălicu-Mărar, fie șătrarii lui au pus niște vrăji cu care au întunecat mințile slabe ale unor oameni.
Eu înclin, totuși, spre prima variantă. Dar ce doreau securiștii promovându-l atât pe acest individ în vremea în care eram în Belgia? Să nu reușesc să mă împac cu soția mea (aflând că încerc să o înduplec să ne împăcăm trimițându-i bani)? Atunci au pornit această promovare halucinantă (nici Cărtărescu n-a avut parte de așa ceva – două milioane de lei pentru ecranizarea primei cărți de proză, foarte proastă etc). Dar de ce? Ce aș afla dacă m-aș împăca cu soția mea?
Până una alta… rușine C.N.C.! Rușine Polirom! Rușine I.C.R.! Rușine Formula As! O să scriu despre asta până o să înțeleagă toată lumea cu cine are de-a face!
În interesul descoperirii adevărului, îi rog pe toți cei care conduc instituțiile, editura și revista menționată să îmi spună cine l-a propus pe acest nenorocit spre publicare sau finanțare.

Am mai scris despre acest nenorocit, aici: http://yanush.wordpress.com/2014/07/10/c-n-c-ul-indoapa-cu-bani-tigani-adulteri-lipsiti-de-talent/

Când nu mai poți să te rogi…

O prietenă basarabeancă, Lilia, mi-a prezentat acum câteva săptămâni o situație pe care nu o înțelegeam. În urma unor necazuri personale, care au culminat cu moartea soțului și moartea mamei ei, a ajuns să nu se mai roage. Mi s-a părut cumplit, dar azi, în urma unor necazuri personale, aproape că ajung să o înțeleg… Continue reading

C.N.C.-ul îngroapă în bani țigani adulteri, lipsiți de talent

Din păcate, trăim în țara urmașilor torționarilor din temnițele comuniste, iar nu, cum ar trebui, în țara urmașilor celor care au fost omorâți acolo.

Bătaia de joc continuă și nu are limite. Bogățiile acestei țări ajung pe mâna celor mai nemernici dintre acești urmași de torționari și securiști sau pe mâna celor mai ticăloșiți dintre contemporanii noștri.
Iar în cultură e pur și simplu dezastru. În vreme ce creatorii de cultură talentați abia supraviețuiesc, tot felul de indivizi submediocri, cum este și cel despre care vorbesc, sunt îndopați la propriu cu banii săracilor. Iată câți bani alocă Centrul Național al Cinematografiei pentru scenariul acestui țigan adulter, ”Apropiere”: legătură.

În privința adulterului, individul trăiește cu soția mea (cu care am un copil). Îl avertizez, din nou, că trebuie să o lase în pace.

În privința țigăniei, vă puteți convinge singuri (dacă aveți cont pe facebook). Iată familia lui:

(1): Sabina Mălăicu, de la Bistrița.

(2): Magdalena Mălăicu Hondrari.

(3): Daniel Hondrari.

Iar în privința lipsei de talent, n-aveți decât să vă apucați să citiți singuri stupizeniile puse pe hârtie de acest țigan. Eu am încercat să o fac cândva și m-am plictisit cumplit.

Dar promovarea acestui individ a fost de-a dreptul demențială, fapt care ridică multe semne de întrebare asupra celor care au făcut-o: http://yanush.wordpress.com/2014/07/11/8191/

România despre care am scris eu atunci…

Dacă tot veni vorba de ”România despre care am scris eu atunci”, haideți să vedem de unde mi se trag mie cam toate: http://yanush.wordpress.com/indreptari/

Parola paginii este ”critica”. Iar versurile, dincolo de niște exagerări de limbaj, sunt absolut patriotice. Securiștii fie nu au înțeles asta dintr-o uriașă prostie sau dintr-un fariseism de tip ceaușist, fie au ei înșiși probleme la capitolul patriotism…

De fapt, desfășurarea de forțe pe care a pus-o în acțiune ICR-ul împotriva mea, distrugându-mi viața, e de domeniul grotescului.

România… Institutul ”Cultural” ”Român”… România despre care am scris eu cândva…

Articol programat la 10.03.2014

Care credeți că erau veniturile jidovitului Mircea Mihăeș, fost vicepreședinte al ICR, pe când eu făceam rost cu greu de câteva mii de Euro cu care făceam o revistă la Chișinău, pe care ICR mi-o fura? (Cunoașteți deja tot ce mi-a făcut Institutul ”Cultural” ”Român”: legătură.) Continue reading

Marius Ianuș a murit

Voi renunța la pseudonimul Marius Ianuș. L-am ales din trei motive – a fost numele de fată al bunicii mele dinspre mamă, Garofina; e mai ușor de reținut decât Drăjan; are trimitere către mitologia romană. Astăzi niciunul dintre ele nu mi se mai pare suficient pentru a continua să scriu sub acest pseudonim.

Voi semna de acum cu numele meu (Marius-Christian Drăjan) sau cu o parte a lui (Marius Drăjan).

Dar, ca orice schimbare majoră, aș vrea ca și această schimbare de nume să fie mai mult decât pare. Într-un fel, Ianuș chiar va muri.

Mai există două volume de versuri nepublicate ale lui Marius Ianuș. Nu știu dacă le voi publica vreodată. Dacă o voi face, o voi face în curând – anul acesta sau la anul – comemorativ cumva, ”post-mortem”.

Doamne ajută!

Forumul Alternativa Creștină

Se strâng semnături pentru F.A.C.: formularul este aici.

ÎNAINTEA UNOR ALEGERI NELEGITIME

Sunt nevoit să vă spun acum două lucruri care se bat cap în cap: vă îndemn să nu votați, dar, în același timp, susțin inițiativa politică a lui Iulian Capsali, cum o susțin și pe cea a celor de la Forumul Alternativa Creștină. Ortodocșii trebuie să intre în politică și să încerce să schimbe ceva și pe calea asta. Pentru că ne-a ajuns cuțitul la os. Dar…

Alegerile de săptămâna asta nu sunt legitime. Cel puțin, putem clama asta după ce ne-am convins ce e cu Europa de Vest. Cum bine spunea un oficial rus: ”Occidentul e o groapă de gunoi, chiar dacă miroase a lucruri delicioaseContinue reading

Puteți comanda cărțile mele online

Am găsit pe siteul libris.ro toate cărțile mele recunoscute.
Pot fi comandate online, de aici: legătură.
Prima e mai scumpă, pentru că nu e editată de mine.
Doamne ajută!

O CRUCE ASUPRA ROMÂNIEI – FINAL

Citiți cartea în întregime: http://yanush.files.wordpress.com/2014/08/drumul_crucii_corectat.pdf

O întâmplare minunată la mormântul Părintelui Arsenie Boca

Rămăsesem dator cu întâmplarea asta. În vremea anului petrecut în Belgia, m-am întors pentru două zile în țară, ca să-mi iau mașina. Două zile e un fel de a spune, pentru că seara am ajuns la Tărlungeni, iar dimineața am plecat cu mașina spre Belgia. M-am oprit la Făgăraș, unde am stat o jumătate de oră cu fetița mea, aflată acolo în vacanță, apoi am plecat mai departe.

Undeva în preajma Sibiului am luat în mașină un om.

- La Arad?, m-a întrebat.

- Da, dar voi face un ocol, pentru că vreau să trec pe la Mănăstirea Prislop.

- A, pe la Părintele Arsenie Boca?

- Da.

- De când vroiam să ajung la el, zice omul, dar până acum nu mi s-a ivit ocazia.

Așa că mă însoțește la Arad, cu tot cu ocolul meu. Pe drum îmi povestește viața lui. A fost judecător, iar acum se chinuie cu niște studii de oceanografie să prindă nu știu ce post de cercetător în nu știu ce insulă. A fost dat afară din Justiție. A avut trei neveste și o poveste foarte încâlcită, cu a treia, care era minoră când s-au căsătorit, iar apoi l-a părăsit, deși au copii împreună. Într-un cuvânt, o viață plină de griji și tulburare.

La mormântul Părintelui Arsenie omul trece pe latura din jos a mormântului, unde acum accesul nu mai e permis, și îngenunchează acolo. Mă duc și eu lângă el și îngenunchez. Brusc, un lemn de la Mormântul Părintelui (O scândură din împrejmuire? Crucea?) scoate un sunet foarte puternic, de parcă ar fi fost lovit cu un obiect greu. Și toată lemnăria de la Mormântul Părintelui se cutremură.

Apoi, din mulțime apare o femeie înaltă, cu păr ondulat, din câte se vede pe sub broboada oarecum vaporoasă, și ochi albaștri, care îl încurajează pe ”omul meu” să facă poze. (Când acolo este o inscripție cu ”Fotografiatul interzis”.) Iar omul (Dumitru, dacă țin bine minte), care are un aparat foarte bun și e pasionat de fotografie, ghidat permanent de această femeie, face poze.

După aceasta, când urcăm în mașină, mă întreabă:
– Cred că am fost destul de bine primit la Părintele, nu?
Îi confirm, deși încă nu îmi pusesem problema în felul ăsta.
– Lemnul acela a troznit, îmi mai spune el, tocmai când i-am spus Părintelui, în rugăciunea mea, să aibă grijă de mama mea, când va muri, că e bătrână și bolnavă. L-am rugat s-o țină de mână când va muri…

Și abia mai apoi, când eram deja pe drum, mi-am adus aminte că în mărturiile despre minunile de după moarte ale Părintelui Arsenie se vorbește adesea de o femeie înaltă, care îi seamănă Părintelui, și care apare din senin la mormântul lui…

O șansă istorică rară…

De multă vreme vedem că așa-zisul patriotism al celor care ne conduc e o vorbă goală. Să ne dorim totuși ca ei să infirme această afirmație și să se dovedească la înălțimea șansei istorice pe care o trăim. Nici Ucraina, nici Republica Moldova nu pot intra în Uniunea Europeană fără votul României, iar acest vot poate fi condiționat de reîntoarcerea teritoriilor ”pierdute” – Bucovina de Nord, Herța, Basarabia (fără Transnistria) și Bugeacul – în România. Vor face asta?

Cum luptăm împotriva actelor biometrice?

Biometria, în speță obligativitatea actelor biometrice, încalcă atât Carta Drepturilor Fundamentale ale Omului în Uniunea Europeană (Articolul 6: Dreptul la libertate și la siguranță – Orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță.), cât și Constituția României (CONSTITUȚIA ROMANIEI: ARTICOLUL 23 – Libertatea individuală (1) Libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile.). Doamna Judecător Carmen Elena Păduraru ne învață cum să începem o acțiune legală împotriva autorităților, pentru a primi acte de identitate fără cip: AICI. Doamne ajută!

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 90 other followers