O încercare, o luptă…

Bucovina e pe punctul să piardă o generaţie literară cum nu a mai avut şi nu ştiu dacă va mai avea vreodată. E vorba de un nucleu format din vreo zece tineri de 17 – 20 de ani, în special fete, şi alţi câţiva în jurul lor. Le-am spus celor din Consiliul Judeţean: “Dacă nu luaţi măsuri DE URGENŢĂ veţi pierde nişte talente ieşite din comun. Pentru că sunteţi ocupaţi să giugiuliţi un profesoraş trei-sferturi narcisist, pe care vi l-aţi mai şi făcut decan… şi un grefier stupid, care nici măcar nu sunt bucovineni.”
Ce e de făcut? Aceşti tineri ar trebui făcuţi cumva să rămână aici. Iar cei care deja şi-au luat zborul ar trebui întorşi din drum. Am propus CJ să îi finanţeze pe aceşti tineri printr-un Cerc Literar Creştin condus de mine. Să le dea celor care sunt studenţi câte o bursă de opt sute de lei pe lună, iar celor care sunt liceeni câte patru sute de lei pe lună, ca participanţi la acest Cerc Literar bisăptămânal. Şi să le asigure transportul celor din judeţ la şedinţele acestui Cerc. Credeţi că ar fi o cheltuială mare? Cu aproximativ 4000 de Euro pe lună, 10 studenţi din Bucovina românească, 5 din cea ucraineană, 10 elevi de aici şi 5 elevi din Nord ar putea să fie ajutaţi să devină scriitori adevăraţi, iar nu grefieri sau profesoraşi îndoielnici, prin acest cerc. I-am spus unuia dintre Consilieri: investiţi în copiii voştri. Altfel vor pleca şi talentele lor se vor risipi. Există deja exemple.
Dar nu se poate face nimic în afara termenilor legii. Care iată ce îmi cere: voi depune un proiect prin martie. Voi primi un răspuns prin aprilie. Dacă răspunsul e pozitiv,

Cum făcea Domnul Semnul Binecuvântării? Din nou…

Iertaţi-mi micul iconoclasm, dar înclin să le dau dreptate catolicilor. Ei rezumă în imaginea de mai sus, apărută pe pagina lunii ianuarie a calendarului romano-catolic, cele pe care le spuneam eu anul trecut: http://yanush.wordpress.com/2011/11/23/cum-facea-domnul-semnul-binecuvantarii/
Dumnezeu a rânduit în aşa fel încât eu am în casă mai mult icoane în care nu apare semnul în privinţa căruia mă îndoiesc: cel în care Mântuitorul sau sfinţii îşi ating degetul mare de inelar. Îi am pe Sfântul Serafim din Sarov, pe Sfântul Pantelimon, pe Sfântul Gheorghe, pe Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava şi pe Sfântul Ioan din Rusia, care apar în ipostaze în care nu fac cam ciudatul semn ortodox al “binecuvâtarii”.
Mai am o icoana a Sfantului Nicolae de pe care acel semn s-a şters. Era şters, cred, de când am luat-o, dar nu am observat asta. La fel, semnul cu pricina s-a şters parcă de la sine de pe o icoană a Mântuitorului de la biserica unde merg mai des.
Icoana mea principală era o icoană a Mântuitorului în care făcea semnul cu pricina. Am coborât-o de deasupra uşii şi am dat-o cuiva ca să o vândă, spunându-i că nu sunt prea convins de acel semn. În locul ei am pus un crucifix. Din nou… iertaţi-mi micul iconoclasm, dar mă simt mai bine când înţeleg semnele cărora mă închin. Mie mi se pare mult mai firească binecuvântarea catolică. Iar ea ar fi putut fi interpretată greşit şi transformată în acel semn din icoanele ortodoxe. Priviţi mâinile celor doi din ilustraţia de pe calendarul catolic.
Sper să nu greşesc. Doamne ajută!

Despre un mare prost care se joacă cu diavolul

Dincolo de peretele din fundul camerei mele locuieşte un prost. Numele lui îmi e încă neclar Gabi, mi-a spus prima dată. Gheorghe, mai apoi. Iar când l-am întrebat care e adevăratul său nume, mi-a spus că e „Gabi de la Gheorghe”.
Nu mi-a plăcut niciodată de el. Are ceva viclean în felul de a fi.
Când m-am mutat la Humor a venit la mine cu un uncheş ca să se holbeze la soba mea. Pentru că „din cauza sobei mele îi iese lui fum”. S-au holbat degeaba. Dar eu nu îl cunoşteam prea bine pe atunci şi nu ştiam ce vroia el, de fapt, să facă. Asta a fost iarna trecută. Iarna asta „problema” lui a reapărut.
Dar nu chiar de la începutul iernii ci… ştiţi când?… tocmai înainte de Bobotează, după ce preotul catolic a venit să-mi sfinţească casa. Pe Gabi de la Gheorghe l-au apucat parcă pandaliile.
Eu mă rog noaptea, în minutele din jurul Miezului Nopţii, când ne rugăm direct Lui Dumnezeu. Chiar atunci a început să se trezească Gabi Gheorghe să vină pe la mine şi să-mi ceară câte ceva. Prima dată, venit la ora 23.30, când eu tocmai mă pusesem la rugăciune, mi-a cerut un pic de apă caldă, pentru că „i-a îngheţat gaura cheii şi nu poate să deschidă”. Nu fusese atât de frig încât să îngheţe gaura cheii. I-am dat nişte apă, dar am ales intenţionat o sticlă în care fusese agheazmă, ca să nu poată să facă vrăji cu ea. A doua seară, tot la ora 23.30, m-a strigat de la poartă să-i dau o cutie de chibrituri, ca să facă focul. I-am dat, dar am stropit-o cu agheazmă. Şi i-am şi spus: „vezi că e nişte agheazmă pe ea, aprinde beţele unde e uscat”.
În ziua următoare,

Oraşele satanei ard satanic

Femei înfofolite ca tigresele
ies din cluburi de noapte
cu fumuri de tantra…
Aţi vrea să ne împerechem
pentru câteva avantaje
ca animalele din insula Sumatra?

Această lume e tristă
pentru că nimeni
nu iubeşte cu adevărat!
În măcelării şi pe stradă
cărnuri rotunjite
sunt scoase la mezat…

Partir plus loin

Je veux partir,
je veux mourir…
qu’importe?

… la vie veut pas
ouvrir à moi
ses portes…

je veux partir
et en finir
de sorte

que Dieu veuille
me donner
la mort

Roagă-te pentru noi

Măicuţa Luminii, roagă-te pentru noi!
Abisul Lacrimii, roagă-te pentru noi!
Tristeţe infinită, roagă-te pentru noi!
Mireasa Durerii, roagă-te pentru noi!

Adu bucurie în sufletele noastre,
risipeşte ale gândurilor ploi
şi fă ca Fiul tău să ni se arate
pe peretele de sub varul minţii
şi să se sălăşluiască în noi.

Crăiasa triseţilor noastre, roagă-te pentru noi!
Mângâietoarea celor necăjiţi, roagă-te pentru noi!
Inimă îmbunată a celor care plâng, roagă-te pentru noi!
Candoarea lumii, roagă-te pentru noi!

Ridică mâna ta şi binecuvântează,
şterge lacrimile care din minte ne curg,
dă-ne pacea Fiului tău, liniştea întreagă
a celor care locuiesc deja
în al Cerului crug…

“Floare cu o singură petală”, roagă-te pentru noi!
Taină ascunsă, roagă-te pentru noi!
Marie Preacurată, roagă-te pentru noi!
Fecioară Preamilostivă, îndură-te de noi!

Cât de eroi sunt aşa-zişii noştri eroi?

Nu mă refer la cei, puţini, care într-adevăr şi-au dat viaţa benevol şi conştient pentru Adevăr, cum sunt sfinţii martiri Brâncoveni, care merită să li se spună eroi. Şi nici la toţi ceilalţi mucenici creştini sau luptători pentru Adevărul Absolut.
Mă refer doar la cei care, fără a purta însemnele martiriului creştin, ale mărturisirii credinţei, au fost omorâţi subit, în diferite conjuncturi sângeroase, războaie, revoluţii etc. Cei pe care până şi Biserica Ortodoxă Română a ajuns să-i pomenească la liturghii, în formularea „pentru toţi eroii români căzuţi pe câmpurile de luptă”.
Eu cred că în această „eroizare” e ceva foarte periculos, tocmai pentru sufletele celor astfel „omagiaţi”. Cred că sufletele noastre pot suferi de bolile pământeşti şi după moarte. Să ne amintim că însuşi cel mai mare dintre Îngerii Lui Dumnezeu a căzut din cer pentru mândrie, deci şi lumea nevăzută e supusă unor astfel de ispite… Atunci, fiecare glorificare pământeană a unui suflet care nu merită această glorificare poate fi doar încă o lovitură care afundă acel suflet, în care „omagierea” zgândăre păcatul mândriei, şi mai adânc în Iad.
Pentru cei care mor pe nepusă masă, nespovediţi şi neîmpărtăşiţi, sunt două posibilităţi. Fie cei care i-au omorât le iau asupra lor păcatele pe care le-au făcut şi atunci ei se prezintă curaţi în faţa Lui Dumnezeu (dar nu curăţaţi printr-un efort interior de durată, aşa că e de presupus că aceste suflete pot fi mai slabe, coruptibile), fie, a doua posibilitate, îşi primesc moartea ca pedeapsă, pentru păcatele lor sau ca să nu ajungă să înfăptuiască felurite păcate mari.
Sunt aceştia eroi? Poate unii dintre ei chiar sunt, dar oamenii nu trebuie băgaţi toţi într-o oală. Părintele Paisie Aghiorâtul spunea că pe front se diferenţează clar cine are credinţă în Dumnezeu de cine nu are. Moartea îi ocoleşte pe cei care cred în Domnul. Şi atunci cum rămâne cu „eroismul”? Sau ce e el?
Iată,

Fals poem optzecist cu o finalitate anume

Cărtărescu, poftim restu’!
Danilov, apus mov…
Ioan Es Pop, poloboc!
Coşovei… Ce faci, bei?
Mureşan, fals golan…
Vişniec, strâmb edec…
Panteo, fanteo!…

Şi toţi scriitorii din anii ’80
care nu mai vreţi să fiţi debusolaţi şi zevzeci…

Învăţaţi! Învăţaţi! Învăţaţi!…
…În genunchi să vă rugaţi!

Știe cineva… primarul Ursaciuc mai vrea sau nu să candideze?

Dacă nu mai vrea să candideze, îl las în pace. Nu am nimic cu el personal. Să îl ajute Dumnezeu şi să îi dea vindecare cum ştie El mai bine.
Iată, am scos toată seria “Humorul nu are primar” de pe blog. Dacă va vrea să candideze, încălcând legea, care nu îi permite să facă asta din postura de colaborator al securității, o să o pun la loc.
Sper să găsesc deschis la Bibliotecă în timpul programului. Ca o sugestie: dacă angajații instituțiilor culturale din Humor (Bibliotecă, Casă de Cultură și Muzeu) s-au săturat să își trateze slujbele ca pe niște sinecure, aceste instituții ar putea face niște programe pentru copiii instituționalizați – și sunt destui la Gura Humorului.

Garofina Ianoș

M-am luat după inscripția de pe crucea ei și am crezut că numele ei din acte era Garafina, iar nu Garofina, cum îi spuneam noi…

Dar așa e când te îngroapă străinii. Omul din Pojorâta care a inscripționat crucea a greșit.
Am descoperit acum niște acte vechi. Ianoș GAROFINA. S-a născut la Berchișești, Bucovina.

A avut o viață tare necăjită. A locuit în încăperea de 16 metri pătrați în care locuiesc eu acum și a lucrat ca femeie de servici la Casa de copii.
Soțul ei a murit în al doilea război mondial, la puțină vreme după ce plecase pe front, în timp ce ea era însărcinată. Așa s-a născut fratele vitreg al mamei mele.
Apoi, în septembrie 1947, s-a născut maică-mea. Bunica Garofina nu i-a spus niciodată cine e tatăl ei, dar în perioada respectivă a fost zbucium mare în Moldova: se retrăgeau trupele sovietice.
Din pricina lipsurilor, maică-mea a crescut mai mult pe la Casa de copii.

Bunica Garofina era foarte evlavioasă. Se trezea noaptea și se ruga.
Când eram mic și stăteam pe la ea, mă dădeam jos din pat să văd ce tot face acolo, îngenuncheată la marginea patului, la lumina care se strecura prin ferestre.
A fost lovită de trei ori de mașină, pe treceri de pietoni, și, spre sfârșitul vieții abia mai putea merge.
Deși era cea mai simplă dintre noi – o învățase maică-mea să scrie și să citească – cred că era cea mai apropiată de Dumnezeu.
Mi-a spus o dată cum o alinta bunica ei: “Garofiță, Garofiță… ești o floare de fetiță!”
A murit la un cămin pentru bătrâni, la Pojorâta.

Îmi pare rău că nu i-am trecut numele corect în ultima mea carte. Dar Dumnezeu știe de ce a fost să fie așa.

Post Scriptum la scrisoarea deschisă către domnul Gheorghe Flutur

Anexă la: http://yanush.wordpress.com/2012/01/09/scrisoare-deschisa-presedintelui-consiliului-judetean-gheorghe-flutur/

Dragă domnule Gheorghe Flutur,
ca să mă înțelegeți deplin cred că e bine să vă descriu în câteva cuvinte situaţia literaturii din judeţul Suceava.
Literatura din judeţul Suceava nu e finanţată. Consiliul Judeţean finanţează, de fapt, printr-o singură publicaţie, doi oameni şi interesele lor. Cum se poate ca într-o revistă evident dedicată, regională, să apară pagini întregi de “antologii de poezie” din poeţi ’60-işti şi ’70-işti nebucovineni, antologii pe care le poate face oricine şi din care, slavă Domnului!, s-au făcut destule? De ce sunt atât de multe pagini? Pentru bani. În loc să fie finanţat prin revista “Bucovina literară”, pentru acele pagini, vreun tânăr scriitor talentat, îşi trage bani din ea un profesoraş îndoielnic, care oricum mai are un salariu nemeritat, de decan (!) – iar asta e chiar ridicol, la universitatea de rangul 3 din Suceava. Şi vă ia acești bani nici măcar pentru lucruri scrise de el. Înţelegeţi până unde a ajuns perversitatea finanţaţilor dvs C. Arcu şi M. A. Diaconu?
Eu nu contest că lucrurile care se întâmplă aici se întâmplă şi în alte judeţe. De fapt, în toate judeţele de cu cultură de rangul 3 din ţară. La fel e la Botoşani, la fel în Neamţ.
Dar nu ăsta trebuie să fie modelul pentru Suceava. De ce să nu fie modelul Sucevei Clujul, Iaşiul sau măcar Sibiul?
Oraşe în care valorile locale sunt încurajate şi în care tinerii scriitori au o cât de mică şansă.
Ştiţi care e marea problemă în Suceava? La nivelul talentelor de 18-20 de ani Suceava stă nemaipomenit de bine, are nişte talente deosebit de promiţătoare. Dar de la 20 de ani în sus totul miroase a ratare. De ce se întâmplă asta?
Pentru că judeţul Suceava nu are infrastructura culturală care să îi facă pe aceşti tineri să crească. Există un singur cenaclu în Suceava, ţinut de nişte tineri de 30-40 de ani care, departe de a putea să înveţe prea multe pe alţii, mai au ei destule lucruri de învăţat. Probabil că tocmai pentru că în tinereţea lor au avut de înfruntat aceeaşi problemă.
Dacă ţinem seama şi de ce ofertă are Facultatea de Litere şi de ce revistă finanţează Consiliul Judeţean, e firesc ca Suceava să îşi piardă toate aceste talente.
Din păcate, în locurile “de soare pline” spre care pleacă aceşti tineri talentaţi, ei nimeresc în conjuncturi complicate, mai ales din pricina încercărilor economice prin care trece lumea acum, şi au toate şansele să se piardă.
Fierul trebuie bătut cât e cald. După 25 – 27 de ani scriitorii învaţă tot mai puţine lucruri. E foarte important să fie susţinuţi şi îndrumaţi în mod deosebit până la această vârstă.
Dacă vreţi să avem o cultură de nivelul judeţului Botoşani, atunci finanţaţi-l pe C. Arcu să facă simpozioane “interne şi internaţionale” destinate măgulirii închipuite a propriei imagini, cum face omologul său de la Botoşani, cheltuind banii unui judeţ sărac pe prostii, în detrimentul autorilor locali. Dar atunci ar trebui să vă doriţi să avem şi drumuri, iluminat public sau turism ca în Botoşani. Dar eu sper că nu ăsta a ajuns, Doamne fereşte!,  standardul Bucovinei. Deşi… cu M. A. Diaconu şi C. Arcu către asta mergem…
În Suceava sunt şi alte proiecte, nu doar sindrofii şi aranjamente financiare amicale.
Şi eu am unul.

Dă-mi floarea zâmbetului tău

Măicuţă blândă, frumoasă, smerită,
cât aş vrea să te ştiu fericită!

Cât aş vrea că ştiu că nu mai plângi
şi c-un zâmbet nelumesc mă atingi!…

Cât aş vrea să ştiu că în fereşti
printre razele soarelui îmi zâmbeşti!…

Cât aş vrea să văd lumea dezrobită
şi pe tine plutind în ea, fericită!…

Scrisoare deschisă preşedintelui Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur

Dragă domnule Gheorghe Fultur,
poate m-am aprins puţin cam tare în faţa propunerii pe care mi-au făcut-o consilierii dumneavoastră.
M-am aprins şi v-am atins, cred, mai tare decât trebuia.
Eu nu vă contest priceperea administrativă în general. Dimpotrivă, cred că în domeniile turismului, al dezvoltării rurale sau al drumurilor, aţi făcut lucruri foarte bune în judeţul Suceava. Când şoseaua Suceava – Botoşani părăseşte judeţul nostru şi intră în judeţul vecin, parcă se trece din lumea a doua în lumea a treia, e adevărat. Şi la fel se întâmplă la trecerea spre Harghita şi la cea spre Maramureş.
Eu vă contest doar priceperea culturală.
Activităţile şi instituţiile culturale şi educative, pe care, sub diferite forme, le finanţaţi, nu merg prea bine.
Ba mulţi ar zice că nu merg mai deloc. Fie au ajuns doar nişte pretexte ca unii să mai încaseze nişte bani, fie nu se mai adresează bucovinenilor, fie nu îi mai susţin pe aceştia, fie toate trei la un loc.
Tocmai pentru că nu am fost pe deplin corect în afirmaţiile pe care vi le-am adresat anterior, vă sunt dator cu câteva sfaturi. Iată-le:
1. Cereţi-i Rectorului USV să reorganizeze concursuri pentru ocuparea tuturor posturilor didactice din Facultăţile din cadrul USV, cu comisii aduse din afară, de la facultăţi de renume, de categoria 1, iar nu 3, cum e cotată acum USV. Cota “de piaţă” pe care o are USV impune de la sine căderea unor capete.
2. Faceţi un concurs de proiecte editoriale, în care să porniţi de la bun început cu ideea că se poate să întîlniţi două sau trei proiecte editoriale care să merite să fie finanţate. Solicitaţi Uniunii Scriitorilor sau Ministerului Culturii să vă pună la dispoziţie pentru acest concurs  o comisie de adevăraţi experţi, garantaţi de aceste instituţii.
3. Şi, în toate instituţiile în care aveţi probleme de acelaşi gen, teatre, case de cultură, case memoriale etc, procedaţi la fel. Concurs şi comisie de specialişti recunoscuţi, din afară.
4. Porniţi de la premisa că actorul cel mai important al vieţii culturale e artistul, iar nu difuzorul sau promovatorul ei şi căutaţi să îndreptaţi fondurile destinate culturii către producătorii de valori artistice, iar nu către afaceriştii şi profitorii aciuiaţi pe lângă ei.
Şi o să vedeţi cum viaţa culturală a Bucovinei va începe, puţin cîte puţin, să se lumineze.

La rece

Am stat la rece şi am analizat o păţanie recentă.
Am senzaţia că eu sunt tentat ca de multe ori să pun în cârca SRI-ului necazuri care îmi vin de la diavol, pierzându-mi astfel câştigul pe care l-aş putea avea din acele necazuri în faţa Lui Dumnezeu.
Pentru orice eventualitate, îmi cer iertare SRI-ului pentru momentele când am afirmat că anumite necazuri ale mele au fost programate de ei şi nu a fost aşa.

Pentru că tu

Pentru că tu meriţi cu adevărat să fii iubită,
pentru că eşti Măicuţa Adevărului, cea smerită,
pentru că le-ai arătat tuturor puterea Lui Dumnezeu cu minunile tale,
pentru că te-ai arătat unor copii nevinovaţi, desprinsă din soare,

pentru că tu ne ajuţi să trecem peste necazurile vieţii,
pentru că ne aminteşti mereu că vor veni Razele Dimineţii,
pentru că doar iubirea ta e singura omenească adevărată iubire,
pentru că toţi cei încredinţaţi ţie simt că vor primi fericire,

pentru acea fericire supraumană, pentru taina ascunsă a Inimii Fiului tău,
pentru că prin tine primim în suflet mila şi pacea Lui Dumnezeu,
pentru că tu ai fost ridicată deasupra Îngerilor şi slăvită de ei,
pentru că tu ştii toate tainele lumii, împărţite şi neîmpărţite în trei.

Pentru că eşti adevărata mea măicuţă. Pentru că m-ai ajutat de atâtea ori,
primeşte aceste poezii omeneşti şi sărace şi ascultă-le de dincolo de nori.

Inima Fiului tău

Inima Fiului tău a salvat lumea!
Cum a fost când ţi-a fost descoperită minunea?
Tu, care eşti cea mai pură bătaie a Inimii Lui…
cum a fost când ai înţeles ceea ce nu puteai să spui?

Inima Fiului tău se coboară în inimile noastre
prin inima ta. Ca un picur de lumină care se scurge din astre.
Ca o mângâiere care ne apasă uşor
împingând al inimii uşor.

Inima Fiului tău se aşează în inimile copiilor tăi
aducând puterile Crucii în ei.
Inima Fiului tău apasă stăruitor
ca un soare care vrea să străpungă un nor.

Ca o mână deschizând un zăvor.

Dle Gheorghe Flutur, Cultura NU e un fel de Agricultură

În urma unui alt articol al meu, unul dintre consilierii dumneavoastră mă cam îndeamnă să devin salvarea culturală a judeţului. Vă spun de la bun început: eu unul nu am de gând să mă leg la cap cu asta.
Nu mi-ar fi greu să devin şef la SSB, doborându-i pe hopa-miticii C. Arcu şi M. A. Diaconu. Dar ce sens ar avea să mă încarc cu o asemenea povară? Ajuns şef al SSB eu chiar aş vrea să fac ceva pentru acei oameni, nu m-aş complace în a lua pâinea de la gura scriitorilor bucovineni şi a o da amicilor mei de pe cine ştie ce coclauri, cum fac actualii editori ai “Bucovinei literare”. Dar deja SSB-ul în sine a ajuns o adunătură de pe coclauri, pentru că tovarăşii pe care îi finanţaţi au început să-şi bage acei amici de pahar în SSB. Eu nu îmi iau aşa o adunătură pe cap. Mai bine mă fac preşedinte la Asociaţia Alcoolicilor Anonimi. Cred că găsesc mai mulţi scriitori talentaţi acolo decât în așa-zisa SSB a tovarăşilor voştri. În plus, acolo aş găsi cu siguranţă nişte oameni pe care să merite să-i ajut. (Și nici măcar nu știu dacă se mai poate face ceva ca SSB-ul să fie reașezat pe o temelie onestă și să redevină Societatea Scriitorilor Bucovineni…)
Pentru ce se întâmplă în cultura bucovineană, care nu prea mişcă deloc, vina vă aparţine în întregime. Aţi fi putut să le cereţi celor de la SSB să publice în “Bucovina literară”, cu excepţia unuia sau a cel mult doi invitaţi din afară, doar scriitori bucovineni, adică născuţi în Bucovina sau care locuiesc în Bucovina.
Aşa aţi fi ştiut că banii pe care îi daţi ajung în judeţul vostru, sprijinind scriitori bucovineni. Pentru că altfel e absurd să îi mai ziceţi revistei “Bucovina literară”. Sunteţi pur şi simplu proşti dacă îi mai spuneţi aşa şi continuaţi să îi finanţaţi prin ea pe amicii de pahar ai grefierului C. Arcu, pierduţi prin bălăriile Sudului.
Oamenii pe care vă bazaţi în domeniul literar sunt destul de îndoielnici. Puteţi să întrebaţi în această privinţă orice scriitor sau critic cunoscut din ţară. (Partea amuzantă e că aceşti oameni vor mai nou să vă ia locul. Partea amuzantă pentru mine.)
Aveţi scriitori care se pricep mai bine decât ei la literatură.
Aveţi şi instrumentul cu care să lucraţi şi să schimbaţi lucrurile: potrivit legii, astfel de finanţări se dau în urma unor concursuri de proiecte. Puteţi să faceţi un concurs şi să vedeţi ce opţiuni editoriale aveţi.
Altfel… aţi confundat domeniile. Cultura nu e un fel de agricultură, aşa că nu cei care par a fi mai pricepuţi pe câmp sau la coada vacii trebuiesc puşi să editeze reviste literare sau să conducă facultăţi.
Eu nu am timp de prostiile astea, altfel v-aş ajuta. Nu îmi doresc să îmi pierd vremea luptându-mă cu grefierii şi valeţii pe care

Nu mai plânge, Neatinsă Mireasă…

Nu mai plânge, Domnul a biruit!
Nu mai plânge, Soarele soarelui a răsărit!
Nu mai plânge, Sfântul Serafim ţi s-a rugat
toată viaţa şi te-a iubit cu adevărat.

Nu mai plânge, copiii tăi au învins lumea!
Nu mai plânge, Fiul tău ne-a arătat cum să biruim minciuna!
Nu mai plânge, chiar dacă numai lacrimile tale ne mai ţin,
am vrea să ştim că te bucuri şi tu puţin.

Nu mai plânge, Neatinsă Mireasă,
Dumnezeu şi-a făcut în tine casă.

Născut pe 24 decembrie

Nimic nu e întâmplător.
Eu m-am născut pe 24 decembrie 1975 şi locuiesc la numărul 24 al străzii Ştefan cel Mare din oraşul Gura Humorului. Au locuit aici mama mea, o vreme mai scurtă, şi mama mamei mele – Ianoş Garofina – aproape toată viaţa ei.
Dacă veţi cerceta cu atenţie data mea de naştere, 24-12-75, veţi vedea că se reduce la cifra 4. De altfel, am fost născut chiar la ora 4 dimineaţa. Iar fetiţa mea s-a născut în data de 04-04-2004, la ora 17.04, după ora de vară, 16.04 în timp real, pentru că ora de vară e doar o convenţie socială.
Dar nu suntem singurii astfel însemnaţi. Radu Nicoleta, una dintre colegele mele de şcoală generală, despre care am scris recent, e născută pe data de 13 şi locuia la apartamentul cu numărul 13 al unui bloc situat la numărul 13 al acelei străzi.
Dar cum se pot interpreta aceste cifre? Numărul 13 este, zic eu, mărturisirea Treimii: unu şi trei. Îl am şi eu, la maşină. Iar numărul 4 trebuie să fie numărul Măicuţii Domnului, a patra Putere a Cerului, după Sfânta Treime.
Naşterea în Ajunul Naşterii Domnului a fost unul dintre motivele pentru care am primit şi numele, mai catolic, Christian. (Catolicii scriu Christos, iar nu Hristos.) Celălalt motiv: o carte. “Inima fiului meu”, povestea unui transplant de inima făcut de medicii sud-americani Marius şi Christiaan Barnard, doi fraţi care au făcut şi primul transplant de inimă din lumea cunoscută.
Eu văd în numele meu, Marius-Christian, prezenţa Măicuţii Domnului şi a Domnului Hristos. Ce bine ar fi să fie aşa! Şi ce bine ar fi ca Măicuţa Domnului să o ia în grija ei pe fetiţa mea! Şi ca Preasfânta Treime să aibă milă de fosta mea colegă, Radu Nicoleta!…

Iubire Dumnezeiască

Marie preabună, Măicuţă preafrumoasă,
iarăşi m-au prins sărbătorile
singur în casă…
iarăşi s-au ofilit florile
gândurilor mele…

Dar vino tu, cu strălucirea-ţi din stele
şi învaţă mintea mea să iubească,

Iubire binecuvântătoare,
Iubire Cerească,
Măicuţă Dumnezeiască.

Măicuţa Domnului, salvează-mă, nu mă lăsa,
când va veni clipa cea grea
te rog să mă înfiezi de-adevăratelea,
să mă scoţi de oriunde voi cădea,
să nu laşi nicio umbră diavolească
să se arate înaintea mea.

Numai tu

Numai tu mă iubeşti cu adevărat.
Numai tu ai milă de mine în ceasul greu.
Numai tu mă asculţi când sunt supărat.
Tu ştii ce se întâmplă în sufletul meu…

Măicuţă, iartă-mi versurile pentru fiinţe lumeşti…
Numai tu poţi cu adevărat să mă iubeşti.
Numai tu poţi să-mi întorci durerea în bucurie…

(Să mă ajuţi la fel şi când voi avea o soţie…)

Numai tu poţi iubi.
Numai tu poţi salva.
Iubirea cea dintâi
numai tu ne-o poţi da.

Ridică-mă

Măicuţa Domnului, ridică-mă din această nenorocire…
Ce a trebuit să îndur mi s-a părut peste fire.
Durerea s-a înfipt în inima mea ca un cuţit
pe care diavolul l-a tot răsucit.

Dă-mi vindecare, ajută-mă să mă fac bine,
fă ca viaţa să reizbucnească în mine,
dar creştină, curată, supusă…
Deschide-mi a viitorului luminoasă uşă!…

Să vadă toţi că mila ta e mai puternică decât moartea
şi că binecuvântarea ta poate să schimbe soarta.

Să vadă toţi cum îi ajuţi pe cei ce se roagă ţie,
cum le dăruieşti, după tinereţe, o nouă copilărie.

Ridică-mă, Măicuţă, din necaz şi pe mine
şi-ntoarce răul vieţii mele în iubire.

Salvarea îndureraţilor

-variantă-

Toţi cei zdrobiţi, cei căzuţi la pământ
la tine găsesc dumnezeiescul alint.
Toţi cei cuprinşi de durere
la tine găsesc mângâiere.

Măicuţa bolnavilor, Scăparea îndureraţilor, Regina pocăiţilor,
tu nu-ţi întorci faţa de la chinurile greşiţilor…
Tu întinzi mâna către cei care vor să se întoarcă Acasă
şi le dai binecuvântarea ta de Neatinsă Mireasă.

Tu îi ajuţi pe toţi rugătorii izbiţi de talazuri
şi îi ridici din ale vieţii necazuri.

Binecuvântarea ta

Cu binecuvântarea ta, Maică Fecioară,
vieţile noastre se întind către soare,
sufletele noastre înfloresc,
pentru că tu ne iubeşti.

Cu binecuvântarea ta, Măicuţă din Astre,
inimile noastre se încarcă de dragoste,
sufletele noastre se umplu de Duh,
de Darul secret ascuns în Văzduh.

Cu binecuvântarea ta, Fecioară Marie,
toate cele din noi ţi se închină ţie
inima strigă, mintea te înconjoară,
sufletele noastre în braţele tale
ar vrea să sară.