Am fost la Marșul pentru Viață 2024, la București. M-am regăsit și într-o poză difuzată de o agenția foto Inquam, alături de filozoful Mihail Neamțu : Inquam Photos / George Calin
Romanță
Te caut și acuma, aiurea și târziu,
deși poarta-i închisă c-o sută de zăvoare…
Dar știu că nimeni altul nu te-a privit, sub soare,
cum ochii mei de lacrimi să te privească știu.
Privirea mea de lacrimi, privirea ta de zgură…
le împletim aiurea-n această impostură…
Privirea mea bolnavă, privirea ta câinească,
pe care doar un înger putea-o-ar s-o-mblânzească…
Și știu că numai moartea ne va-mpăca sub soare…
Cu toate astea, încă, plecarea ta mă doare.
Și ne plimbăm, aiurea, prin parcul fără rost…
Eu te iubesc și-acuma. Tu mă înșeli c-un prost.
Un om fără onoare și fără Adevăr.
Un om de făcătură, de carne și de păr,
ce nu va vrea în veci să te ia de nevastă
dacă nu are șansa ceva să moștenească.
Tu mă înșeli c-o slană, c-un sac zălud de oase.
Eu te-am iubit ca suflet, eu te-am făcut mireasă…
Ne învârtim aiurea prin parcul fără rost…
Eu te chem la lumină, eu te chem la Hristos…
Tu mă înșeli c-un prost…
Cântec de despărțire
Vă pare rău, cum stați îmbrățișați
pe un peron al vieții voastre triste…
Ea va pleca cu trenul de Galați,
tu vei uda vreo două-trei batiste…
Fetița plânge,-ngelozită parcă.
Sirenele de tren în zări se frâng…
Ea-i strigă mamei sale : „Pleac-odată!”
Iar eu… aș vrea și eu cu voi să plâng…
Vă pare rău, cum stați îmbrățișați
pe un peron al vieții voastre triste…
O va prosti un fante din Galați,
tu-i vei șopti prostii unei artiste…
Se duce viața într-un fum ciudat,
iar trenul de Galați se pierde-n zare…
În lumea asta plină de păcat
iubirea e o floare trecătoare.
Fericit acela…
Fericit acela ce, precum Ulise,
a plecat în lume cum plecăm în vise,
iar soția-acasă sfânt l-a așteptat
fără să primească alt bărbat în pat…
Fericit acela ce, precum Orfeu,
și-a făcut din Artă chiar mormântul său
și trăiește astăzi, mângâiat de vise,
în ale Gândirii largi cămări deschise.
Dar mai sfânt acela ce, precum Hristos,
a pornit în praful drumului pe jos,
lepădat de toate, părăsit de toți
și pândit din umbră de diavoli hoți…
E mai sfânt acela ce, precum Iisus,
a ales doar Viața Veșnică, de Sus,
și-a lăsat această viață trecătoare
să se stingă iute, cum se stinge-o floare.
Sonata Combinatului de la Brazi și alte poeme revoltătoare
Ultima mea carte poate fi descărcată de aici : https://yanush.files.wordpress.com/2023/09/sonata-combinatului-web-coperta.pdf
Cumpărată de aici : https://www.libris.ro/librarie-online?fsv_77564=Marius%20Ianus
Și ascultată aici : https://www.youtube.com/playlist?list=PLeed-f-hvkB_5bBwuFkYvzqzsFaYjlsV9
Cum se trafichează bănuțul României…
Îmi pare rău sa o spun, dar IPS Teodosie nu are dreptate în privința investigației Recorder care, între alții, îl privește. Ar fi trebuit să spună : „Da, am acceptat traficul de influență pentru că așa se dau finanțările în România…” Dar el s-a înglodat și mai mult în minciuni (pe care ActiveNews le prezintă ca adevăruri)…
Corupția distruge șansele valorii reale. Pentru că o mănăstire sau o biserică primește bani prin trafic de influență și/sau mită, un alt locaș de cult, poate mai meritoriu și condus de oameni mai cinstiți, pierde șansa sa de a exista sau de a supraviețui. (Dar așa se întâmplă în aproape toate domeniile vieții românești. Numai eu știu de câte m-am lovit eu personal în lumea culturală…)
Sigur că Dumnezu le rânduiește pe toate după cum vrea… Dar nu cred că lucrează prin mită pusă pe bănuțul României…
Poemele de la „Lumina” – pdf
Poemele de la „Lumina”. Lectură plăcută !
Tovarășul Bulă se întoarce…
Lumea lui Drulă vine din Lumea lui Bulă :
Acum 70 de ani se dădeau decorații tinerilor UTM-iști care își deconspirau părinții ca fiind „dușmani ai poporului”…
Aceștia erau eroii Tovarășului Bulă, prezentanți pe larg în paginile publicațiilor bolșevice și lăudați la întrunirile stahanoviste.
Astăzi, lesbiana Lasconi își vinde mama, ca dușman al „Noii Ordini Mondiale”, iar Tovarășul Drulă o epurează pe masa de disecție a Noului KGB – LGBTQZNP… (Ultimele trei litere sunt Zoofili, Necrofili și Pedofili.)
Epurata a făcut o geșeală enormă : s-a dus la niște alegeri organizate legal și a votat. Vă dați seama ?!
Maestre Aligică
( Audio : https://www.youtube.com/watch?v=hlc3YMOupM8 https://rumble.com/v3sm52j-maestre-aligic.html )
Maestre Aligică,
am auzit minciuni
sau te-or urcat pe stâncă
și ți-or fixat cununi ?
Mă așteptam să-ți deie
vreo pită România,
dar nu credeam că pita
e chiar Academia…
Ce ai făcut s-o capeți ?
Cu ce i-ai răsplătit ?
Că pân-acuma mie
nu mi-or donat nimic…
Dar iartă-mi întrebarea,
primește-o cu bonton…
Maestre Aligică,
ai omorât vreun om ?
Cum ai ajuns acolo,
pe stânca aia, sus ?
Ai jefuit vreo babă ?
Te-ai pus rău cu Iisus ?
Am și eu bube multe
și am trecutul meu
și chiar, la o adică,
sunt și destul de rău…
Și am și eu prestigiu
în lumea literară
că i-am dat peste bot
cu câte-o melodramă
de câte ori am prins-o
desculță și-n chiloți
și am simțit că-n dânsa
s-or ușurat cam toți…
Și-am dat în ei cu zoaie,
i-am mânjit cu magiun,
dar, plini de fleșcăraie,
tot recunosc că-s bun…
Dinescu e un șmecher,
Blandiana… o tristă.
Iar alții să se pună
cu mine nu există.
Și când mai scriu, alene,
câte o stanță șchioapă,
sărmanul Elie Wiesel
se răsucește-n groapă.
Și-ar ridica și mâna
să cheme la ultraj,
doar că pe mâna aia-i
lipsește-un tatuaj*.
Și sunt curvarul naibii,
viclean și obsedat,
de nici nu mai țin minte
pe câte le-am pupat…
Cu toate astea, însă,
pe la Academie
nu pare să se-audă
prestigiu-mi în curvie…
Și mie niciodată
nu mi-or donat nimică…
Și niciun fel de premiu,
și nicio sorbonică**…
Că tu ești și profesor
la școala de agenți
și-așa se cam explică
de ce ai referenți…
Dar eu rămân în plebe,
cu Barbu și Nechita,
și cu Arta Supremă!
Voi rămâneți cu mita…
Și-or să ne facă, poate,
iluștrii post-mortem,
când doar un ciot de cruce
ne va mai fi poem…
De-această răsplătire
s-aveți parte și voi
pe lumea cealaltă,
de vă treziți strigoi.
Să vi se dea ca premiu
o floare de lumină
când voi veți arde-n flăcări
de sulf și de rugină !
Să vi se puie-n ciorbă
o perișoară bună,
dar să nu-i prindeți gustu-n
lături și mătrăgună…
Și o soprană dulce
să vă cânte un vers
în plină colcăială
de râturi de mistreț !
Dar pe Fănuș, se pare,
nu l-ați făcut postum,
c-ați zis că are două :
și bețiv, și nebun…
Și astea două, cică,
or cântărit mai greu
la poart-Academiei
decât CV-ul meu…
În plus, cu securiștii
eu n-am vrut să mă joc
și le-am transmis întruna
că or să ardă-n foc.
Iar la Academie
dacă n-ai în CV
și o turnătorie…
degeaba vrei să vii.
Dar ce îmi pasă mie ?!
Eu nu vreau niciun lanț !
Din banii României
eu nu vă cer un șfanț !
Maestre Aligică,
am auzit minciuni
sau te-or tăiat în stâncă
și ți-or fixat cununi ?
Și-n panteonul nostru,
febril ca o furnică,
vei sta trudind alături
de preailustrul Duică ?
Pe culmile luminii,
parafrazând firescul,
vei sta lângă savanta
Elena Ceaușescu ?
Și-n bronzul țestei tale,
săpată de-un tembel,
se va scăpa alene
un negru porumbel ?
Maestre Aligică,
am auzit minciuni
sau la Academie
te-or luat ăștia de bun ?
__________________
*Tatuajul cu numărul de la Auschwitz, care, potrivit supraviețuitorului Gunner Miklos și potrivit unor filmări nu apărea pe brațele lui E. Wiesel
**Sorbonica, numele de cod umoristic al S.N.S.P.A., fostă Ștefan Gheorghiu, fostă școală de pregătire a cadrelor de partid, actuală școală de pregătire a cadrelor securității, la care este profesor D-l Aligică
Să-i pup papucii Sfintei Paraschiva !
Poate-mi va face fiică-mea coliva
când v-a-nțelege că nu-s chiar așa
cum strigă Jidănimea și Deriva
și că Dreptatea e de partea mea…
Dar eu mai am o fată, Adelina,
primită ca o milă, ca o stea,
pentr-un avort la care n-am fost eu de vină…
Poate-mi va face o colivă ea…
Sau poate într-un colț uitat de lume
mă vor ucide, mă vor arunca…
un legionar al gropile comune,
și nime’ nu va plânge-n urma mea…
Eu îmi știu bubele, imi știu saliva,
și știu că Dumnezeu mă va ierta…
Să-i pup paupucii Sfintei Paraschiva
și totul va-nflori în viața mea !
Și dacă nime’-n lumea asta mare
nu va mai ști c-am fost pe-această stea,
eu voi vedea, în lumea cea din Soare,
cum Dumnezeu primește jalea mea !
Arta, nu autorul…
Distracție totală… Cultura românească o murit, pentru că s-o ales să se sprijine „arta, nu autorul”. În instituțiile de cultură o grămadă de oameni care NU REPREZINTĂ NIMIC și NU FAC NIMIC pentru AUTOR… trăiesc bine mersi din banii poporului român, ca reprezentanți ai culturii, numiți politic, și… NU FAC NIMIC PENTRU AUTOR… Dar pun poze cu ilustrele lor persoane pe Facebook… Mă iertați, dar… totul se va plăti. Semnat : AUTORUL (care muncește la privat, ca sa nu încarce poporul român cu întreținerea sa).
Însemnare
Să țin minte :
Nu trebuie
să ratez
Utrenia.
Iar următoarea
mea soție
trebuie să fie
Smerenia.
De la Sângureni la vale
(Pe Rumble)
Pe drumul către Sângureni
am întâlnit doi coreeni.
Apoi, pe drumul către deltă,
un negru pe o motoretă.
Cum s-a oprit lângă șosea,
la Lebădă, să bea ceva,
l-am abordat pe Ciocolată
într-o franceză educată :
Sonata Stegarului Dac și a Adevărului Istoric
(Pe Rumble)
După ce am umblat un an deghizat în evreu
în sfârșit mi-o zis unul ceva de rău.
Eram la mitingul împotriva vaccinării obligatorii
ținut în fața ministerului terorii.
Era un om care mă citise pe undeva
și mi-o șoptit
cu un scrâșnet de cherestea
și de cuțit :
– De ce te-ai îmbrăcat așa ?!
Cum se poate ?!
Nu știi ce ne-au făcut jidanii
la 1907 ?
Cântecel de 23 August
Se dedică tovarășului Daniel Cristea-Enache,
de ziua conștiinței lui
(Pe Rumble)
Nu-mi mai linge papucii !
Lasă-mă-n oful meu !
Mi-ai lăsat toți mucii
pe bombeu !
Numai Daniel Cristea-Enache
s-ar mai înjosi atât de rău
dacă, pe neașteptate,
i-ar ieși în cale un evreu !
Sub teiul de la Argentin
(Pe Rumble)
Ne-ndrăgosteam câte puțin
sub teiul de la Argentin
și te rugam să mă iubești
și să nu mă mai părăsești
în viața ta, nicicând.
Sonata Marșului Normalității
(Mă iertați dacă e prea de dulce… Pe Rumble. Pe Odysee.)
Cum m-am mutat mai aproape de porțile cetății,
am putut să mă duc la Marșul Normalității.
Era o zi foarte călduroasă de vară
cu peste treizeci de grade afară.
Cu ursul prin Ploiești
De când m-am așezat lângă combinat,
un urs umblă prin Ploiești de turbat.
Așa ceva nu s-a mai văzut
pe aici… de pe vremea lui Menumorut…
Zoografie
Un pinguin de sine plin
călătorea prin țara mea.
El cumpăra și revindea,
trăgea de sfori și le-nvârtea
cum a-nvățat în țara sa –
America.
Sonata Inteligenței Naturale
Într-o zi, învins de toropeala căldurii
am intrat în Muzeul Literaturii.
Era acolo o expoziție extraordinară –
„Să cunoaștem Inteligența Artificială”.
Cine l-a omorât pe Eminescu?
Pentru cine se mai întreabă „Cine l-a omorât pe Eminescu?”, dar și pentru cei care zic că l-ar fi omorât austriecii, vă amintesc blestemele puse de Eminescu în Doină. Un poet adevarat este un profet. Nu l-au omorât austro-ungarii, oricât de vrăjmași ne-ar fi :
„Cine ne-a adus jidanii
Nu mai vază zi cu anii !
Și să-i scoată ochii corbii
Să rămâie-n drum ca orbii !
Cine ne-a adus pe greci
N-ar mai putrezi în veci !
Cine ne-a adus Muscalii
Prăpădi-i-ar focul jalei !
Să-l arză, să-l dogorească
Neamul să i-l prăpădească !
Iar cine mi-a fost mișel
Seca-i-ar inima-n el,
Cum dușmanii mi te seacă
Săraca țară, săracă!”
Mai ovrei decât ei
Mergeam pe stradă prin Cartierul Tei
bărbos, în pălăria mea de fetru,
și-o doamnă îmi șopti, de la un metru :
– Ce căutați ? Un centru de evrei ?
Sonata Combinatului de la Brazi
Cum am și presupus în poem, prima semnalare a acestei sonate o fost făcută de Sterie Ciumetti, pe incorectpolitic.ro. Salutări frățești !
A doua semnalare vine de la Domnul Profesor Coja, căruia îi mulțumesc.
1. RECEPȚIA MĂRFII
Tot ăia de mai anul
mi-or mai trimis o carte
de-or înlemnit ovreii
și or căzut pe spate,
Scrisoare către un neoprotestant
Ai părăsit Ortodoxia fără să o cunoști. Dacă nu ai făcut-o tu, au făcut-o părinții tăi sau părinții lor.
Nu ai fost niciodată în Sfântul Munte Athos. Nu ai stat niciodată într-o mănăstire.
Ai părăsit Sfintele Taine ale Lui Hristos fără să le înțelegi.
Acuzi Biserica de „etatism”, dar și religia ta a cooperat cu Statul oriunde și oricând a avut ocazia să o facă.
Cartea în baza căreia condamni tu Biserica, Noul Testament, ESTE O CARTE A BISERICII. Mai precis: o carte întocmită de Biserică.
Dintr-un corp foarte mare de texte (există câteva zeci de evanghelii apocrife), călugării noștri le-au ales, în secolele de început ale creștinismului, pe cele patru pe care le citim azi.
La fel, dintr-un corp și mai mare de scrisori și scrieri apostolice, aceeași călugări le-au selectat pe cele pe care le cunoaștem azi.
Voi luați această carte A NOASTRĂ și o răstălmăciți.
Atunci de ce nu mergeți la textele de bază, ca să vă faceți propria voastră evanghelie ?!
Cum acceptați o selecție de texte făcută de niște oameni pe care îi huliți – călugării ?!
Eu știu de ce le acceptați : cei care au inventat religiile voastre nu aveau, de fapt, nicio dorință de a reforma Biserica, ci doreau să își reformeze propriile popoare sau propriile buzunare.
Religiile voastre au apărut odată cu așa-zisa „Renaștere” și așa-zisul „Iluminism”, perioade istorice în care omul „s-a eliberat” de Legea Lui Dumnezeu și s-a așezat pe sine în centrul universului.
Până atunci, interpretarea Cărții Noastre nu o putea face oricine. Trebuia să fii cleric și să ai binecuvântare ca să poți comenta pe marginea Evangheliei.
Pentru că, dacă orice prost citește și interpretează Cartea Sfântă după cum îl taie capul, în câteva sute de ani lumea se umple de secte, care de care mai rătăcită.
Ceea ce s-a și întâmplat.
Religiile voastre au fost create de : Martin Luther, în anul 1517, în Germania de azi – protestantismul; John Smyth și Thomas Helwys, în Olanda, în anul 1609 – baptismul; Joseph Smith Jr., în Statele Unite ale Americii, în 1830 – religia mormonă; Charles Fox Parham și William Joseph Seymour în Statele Unite ale Americii, între anii 1901 și 1906 – religia penticostală; Henry William Conley și Charles Taze Russell, în 1881 și Joseph Franklin Rutherford, în 1931, în Statele Unite – martorii lui Iehova… și așa mai departe. Sunt foarte multe secte, pentru că sunt foarte mulți tăntălăi care au crezut că pot interpreta Biblia după capul și dorințele lor.
Credința noastră a fost creată de Domnul Iisus Hristos, la anul 33, la Ierusalim, prin Pogorârea Sfântului Duh, la cincizeci de zile de la Învierea Sa. Și a ajuns până la noi curată mulțumită acestei caste speciale – călugării – care nu acceptă nicio schimbare la nivel de rituri și înțelesuri. Acum ca și atunci.
Marius Ianuș 