O pictoriță a Crucii: Ioana Todor

ioana todorÎmi e foarte greu să vorbesc despre această pictoriță ieșită din tipare. Ce m-a făcut atent la ea? Care a fost lucrarea care m-a uimit și a creat o legătură deosebită între mine, ca admirator de frumos, și creația acestei artiste? Cred că totul a început cu „Oamenii de hârtie”…

Oamenii de hârtie sunt invenția Ioanei Todor (Bohălțeanu) la un atelier de origami. O întreagă serie de omuleți, răsuciți din șervețele de hârtie, închipuind o adevărată sală de bal a imaginației, cu prințese leneșe și mofturoase așteptâdu-și prinții galanți, descinși din calește de basm cu brațele încărcate de flori și miresme, cu tinere plutind în liniștea albastră a serilor, ridicate de la pământ de aburul nelumesc al dragostei, la capătul unor alei nesfârșite, sau întinse pe stâncile de la țărmurile mării, ca niște efigii ale îndepărtării și melancoliei, o serie năucitoare în simplitatea și frumusețea ei, în romantismul ei debordant, atotcuprinzător. Continue reading

Ciprian Voicilă – un scriitor cu vocația prieteniei

Când am văzut cu ce căldură încearcă să se apropie de mine, aflând și că muncește „la stat”, într-un post cam nelucrativ, l-am privit cu reținere. Dar pe atunci nu știam mai nimic despre el și despre lucrarea lui.

ciprian voicilaCiprian Voicilă are vocația prieteniei. Dar nu la modul obișnuit, nu în felul în care avem toți nevoie de un strop de căldură. Ciprian Voicilă are vocația prieteniei la modul enorm, în felul lui Nichita Stănescu, dar nu cu lipsa de discernământ frizând nebunia (sau, poate, creștinismul?) a poetului care era în stare să se pupe cu toată lumea, cu ultimul bețiv din Piața Amzei și cu președintele Academiei Române, cu deținutul politic și cu torționarul lui, cu Paul Goma și cu Dumitru Popescu, în aceeași zi.

Și nici cu superficialitatea acestuia. Dacă ar fi simțit nevoia să cizeleze o poezie sau să bea o vodcă, Nichita Stănescu și-ar fi lăsat orice prieten să-l aștepte un ceas, dar Ciprian nu ar face în ruptul capului asta.

Vocația prieteniei e în centrul ființei lui Ciprian mai mult decât orice, și face ca toate celelalte calități ale lui să treacă pe planul doi. Așa se face că puțini dintre prietenii lui îți vor spune că este un nume important al literaturii de azi, cu subiecte deosebite și un stil apropiat cititorului, direct și incitant, sau că e un luptător al Ortodoxiei, mai discret, dar tenace. Ei îți vor spune, toți, că Ciprian Voicilă le este prieten. Un cuvânt banal, pe care îl folosește multă lume azi, în contexte improprii, dar care, în cazul lui, are greutatea vocației. Continue reading

Ion Pillat și locul lui în literatura română

Ion_PillatLiteratura e un domeniu al vieții sociale la fel de supus manipulării ca oricare altul. Am văzut toți cum a fost scos „din cărți” (reviste etc) prozatorul Paul Goma, acum , în zilele noastre, și știm cum au fost azvârliți în pușcării sau trași pe linie moartă,  pe vremea comunismului, atâția și atâția scriitori, de la Radu Gyr la Nichifor Crainic. Ion Pillat a fost ucis după moarte, ca alți câțiva, și aruncat într-un colț al tăcerii până azi.

Toată obștea postmodernistă a încremenit când a văzut că cel mai apreciat critic contemporan, Alexandru Cistelecan, a ieșit pe piață, în locul istoriilor de smiorcăiți și alienați poeți optzeciști pe care aceștia (și) le așteptau, cu un volum despre poetul Ion Pillat. Continue reading

Fratele Vasile – un ziar de unul singur

Mi-am început seria de portrete de intelectuali ortodocși români cu un accident. Am continuat-o cu un sentiment. Acum a venit vremea să o pun în bună rânduială și să vorbesc despre cel cu care ar fi trebuit să o încep: Fratele Vasile.

Fratele-Vasile

Ceea ce face Fratele Vasile e unic în România. El a depășit cu mult limitele de impact și de frecvență a postărilor ale blogurilor obișnuite și a intrat în categoria jurnalismului cotidian pur.

Poate nu are (încă) atâta conținut informațional încât să fie comparat cu ziarele foarte cunoscute, dar a depășit deja ca impact multe publicații lunare, săptămânale și locale.

Asta se datorează și frecvenței cu care publică – el postează cam cinci materiale pe zi – dar și abnegației cu care își selectează și verifică informațiile și comentatorii, care contribuie și ei la zestrea de conținut mediatic a blogului.

În prima instanță, intuind condițiile în care publică, aparent neprofesioniste, ai tendința să nu îl crezi întru totul, să cauți să interpretezi datele prezentate altfel decât o face el. Dar, dacă ai răbdare să citești și articolele conexe, materialele la care trimite la finalul fiecărui material, îți dai seama că afirmațiile lui se bazează pe argumente solide.

Am pățit-o, nu o dată!, să încep prin a nu-i da dreptate și apoi să ajung la vorba lui. Cel mai recent, în cazul Papei Francisc, care a început într-adevăr să facă fățiș jocurile masonilor, după cum spunea el…

În contextul unei prese aservită securiștilor și masonilor (care tind să devină una și aceeași structură, deși la nivelul de jos primii sunt văzuți ca unelte ale celor din urmă), sute sau mii de oameni își iau informația adevărată în chestiunile importante de pe blogul Fratelui Vasile. Din acest motiv, cred că Fratele Vasile are cea mai mare lucrare, între lucrările intelectualilor ortodocși.

El are un public activ, Continue reading

Noi cu cine votăm?

Cu nimeni! Să nu mergem la vot! Mergând la vot, chiar dacă anulați votul, nu faceți decât să legitimați câteva adunături de corupți și trădători. Aș putea să înșir sute de cuvinte asupra taberelor și strategiilor politice actuale (de tip joc de cărți: așa-zisa dreaptă scoate la înaintare un bărbat și o femeie, așa-zisa stângă răspunde și ea cu un valet și o damă, ca să acopere aceleași „pături electorale”, ba mai aruncă în joc și un păcălici securist, pentru oleacă de diversiune etc) dar nici asta nu mai merită!
siglaflor
Aștept să creeze cei de la Neamț partidul Forumul Alternativa Creștină, ca să avem și noi cu cine vota…

Acatistul Căii Părintelui Arsenie Boca – corectat

Am finalizat corectura acatistului. Cele mai multe îndreptări le-a suferit troparul, pe care îl găsiți și mai jos.
Dacă ați descărcat deja pdf-urile acatistului, vă rog să le înlocuiți cu cele noi, de aici: http://yanush.wordpress.com/acatistul-caii-parintelui-arsenie/
Doamne ajută!

TROPARUL

Părinte Arsenie, pisc de sfințenie,

Brad Înălțimilor, Înger Luminilor,

 

Intră și-adastă în casa noastră

și curățește aceste ferestre!

 

Și astă glastră, prea omenească,

fire de iască, fă să-nflorească!

 

Astă făptură, plină de ură,

cățea nebună, fă-o mai bună!

 

Ia-ne cu Tine la Cel Ce Ține

a lumii fire cu-a Sa Iubire!

 

Să ne dea nouă o viață nouă!

Să ne aline de-al lumii „bine”!

 

Într-o câmpie cu flori o mie,

unde Crăiasă-i a Sa Mireasă!

Irina Bazon, o zână de fulgi de zăpadă

Intelectualii ortodocși nu se promovează între ei. Nu prea înțeleg de ce, dar aceasta este o realitate. Mi-am dat seama de asta pe când scriam despre necazurile prietenului Daniel Focșa. Și m-am hotărât să repar, pe cât îmi stă în putință, această stare de lucruri. Încep, așadar, un serial de promovare a acestor intelectuali. (Cum primul episod al său poate fi considerat chiar articolul despre Daniel, acesta este al doilea episod, dedicat domnișoarei Irina Bazon.)

Irina Bazon – o zână de fulgi de zăpadă

Irina Bazon
Delicată ca un fulg de zăpadă care plutește lin în pridvorul unei mănăstiri…

Ireală, nepotrivită cu lumea asta și înfrumusețând-o prin prezența sa, de parcă fulgul despre care vorbesc și-ar arăta scânteierile minunate într-o seară care aduce primăvara…

Blândă, molatecă și gingașă ca un ghiocel…

Dar cu ce nu aș putea să compar fragilitatea duioasă a acestei poete vasluiene melancolice, parcă anume făcută ca să se plimbe prin frumosul parc din centrul orașului natal, plutind mai lin decât un vis pe lângă băncile îndrăgostiților?

În pofida acestei fragilități exterioare vădite, principala preocupare a Irinei e lupta pentru salvarea neamului românesc. S-a angrenat în această luptă cu o tărie de caracter neașteptată și, prin articole, poezii, adnotări, dar și prin munca mai anevoioasă de selectare și distribuire a gândurilor altora, a reușit să impună, dincolo de parfumul aparte al ființei ei, o atitudine culturală unică și memorabilă, un stil.

Să o citim, deci, pe domnișoara Irina Bazon, această Ioana d`Arc a naționalismului creștin românesc, ale cărei ii sărbătorești au fluturat atât la simpozioanele Ortodoxiei și ale Sfinților Închisorilor, cât și pe baricadele de la Pungești.

P.S.: Nu aș vrea ca aceste rânduri să fie înțelese greșit. Aceasta nu e o tentativă de seducere. Așadar, trebuie să primiți rândurile de mai sus la adevărata lor greutate, cea de portret dezinteresat. Și iertați-mă că le pun aici într-o zi de post… Sper să nu fie spre sminteală. Continue reading

Vaticanul îi primește pe homosexuali în biserici !!!

Vedeți despre ce e vorba mai jos. Raportul nu este neoficial, cum s-a speculat. (Poate o fi fost așa în ziua apariției. Acum, în pagina zilei de ieri, unde e primul link, dar și în pagina propriu-zisă a raportului, a devenit clar că e un act oficial…) Căutați punctele 50, 51 și 52 de acolo. Textul (în patru limbi) nu merită tradus în română, chiar dacă Vaticanul încearcă să o scalde pe alocuri. E evident că au făcut voia masonilor, pentru că nu e asta marea dorință a homosexualilor – să participe la mesele catolice(!)…

Îmi cer iertare fraților care mi-au semnalat că Papa Francisc va face lucrarea masonilor („Schimbarea antropologică și culturală” despre care se face vorbire la punctul cinci al raportului). Da, aveați dreptate… Ce mă îngrijorează cel mai mult e ceea ce nu înțeleg. Anume această frază de la punctul 52: „Fără a nega problemele morale legate de relațiile homosexuale, trebuie notat că există cazuri în care ajutorul reciproc dus până la sacrificiu constituie un suport prețios în viața partenerilor.” Doamne ferește! Asta îmi sună cam așa: „Am întâlnit și sodomiști fericiți”! (Sau „de treabă”?!?!) Doamne ferește! Iar următoarea frază aproape că legitimează cuplurile homosexuale care înfiază copii: „În plus, biserica acordă o atenție specială copiilor care trăiesc cu cupluri de același sex, insistând că necesitățile și drepturile celor mici trebuie să fie întotdeauna pe primul plan.” Doamne ferește! Doamne ferește! Doamne ferește!

Cum să spui așa ceva când e evident că în centrul vieții homosexualilor e sexul, iar acei copii sunt crescuți anume pentru asta – ca de la o anumită vârstă să satisfacă nevoile tot mai strâmbe și mai sataniste ale așa-zișilor lor „părinți”! Doamne ferește! Doamne ferește! Doamne ferește!

Cei din Biserica Catolică se prefac a nu ști că pederaștilor nu le arde nici de Biserică, nici să facă pe părinții! Iar prefăcătoria lor e de-a dreptul satanică!!!

FRANCEZĂ, ITALIANĂ, ENGLEZĂ, SPANIOLĂ.

Merită să vedeți și filmul care urmează, nerecomandat minorilor. Continue reading

Cuvioasa Parascheva

A venit ziua marii noastre sfinte, Cuvioasa Parascheva de la Iași. Putem citi viața ei AICI. Vă reamintesc și poezia Sfântă Vineri, pe care i-am dedicat-o eu acum un an.

Un acatist dedicat Părintelui Arsenie Boca

Citiți, vă rog: Acatistul Căii Părintelui Arsenie (click).

Mirările unui prieten nedreptățit…

Daniel_FocsaDomnul Daniel Focșa, un istoric cu o eleganță stilistică și o acribie în căutarea Adevărului cum extrem de puțini sunt, e nedumerit. Cum se poate ca singurul biograf al aviatorului Dan Vizanty, care este chiar domnul Focșa, să nu fie invitat la comemorarea acestui pilot organizată de către M.A.P.N.?

Cum se poate, domnule Focșa? Dar cum se face că cel mai bun prozator român contemporan, domnul Paul Goma, nu mai e publicat în România? Cum se face că i s-au închis ușile tuturor redacțiilor și editurilor, pentru că a afirmat că bolșevismul a fost adus la noi de evrei, ca să se răzbune împotriva noastră? Cum se face că această campanie anti-Goma a fost dirijată de însuși președintele Uniunii UNOR Scriitori, tovarășul Nicolae Manolescu? Continue reading

Protestantismul – drumul spre iad al Creștinismului

Creștinismul este singurul dușman veritabil al diavolului și al slujitorilor săi.

În secolul XVIII se făcuseră deja pași importanți în distrugerea lui, vreme de câtvea secole, prin promovarea ideilor „umaniste” ale așa-zisei „renașteri”. Atunci satana a hotărât să treacă la distrugerea tuturor organizațiilor sociale creștine. Acesta și-a strâns slujitorii într-o adunătură care dăinuiește și azi – francmasoneria, iar aceasta a pornit lupta împotriva creștinismului prin atacarea bastioanelor lui: monarhiile ortodoxe și catolice.

Una singură dintre acestea a supraviețuit – monarhia belgiană. În schimb, toate monarhiile protestante o duc minunat și astăzi. Nu vă întrebați de ce? Cum de înverșunarea francmasonilor nu le-a atins și pe acestea? Înverșunare de-a dreptul furibundă – să ne amintim doar ce desfășurare de forțe și câte victime au făcut așa-zisa revoluție de la 1789, așa-zisa revoluție de la 1848, primul război mondial, instaurarea bolșevismului, al doilea război mondial și comunismul…

Așadar, toate aceste mișcări orchestrate de „eliberare” a omului (eliberare de poruncile Lui Dumnezeu!) și „creere a omului nou” au izvorât din lumea protestantă, dar nu au găsit nici cel mai mic pericol în această lume (prima lojă masonică a fost creată la Londra și acolo a fost înființată și prima internațională comunistă, de către Karl Marx, pe care îl puteți admira chiar în pagina pe care i-o dedică wikipedia făcând în mod evident binecunoscutul semn masonic „mâna ascunsă”)… De ce?

Se cuvine, așadar, să ne întrebăm ce e protestantismul și de ce le place el atât de mult „revoluționarilor„ și „eliberatorilor” noștri.

Odată întrebarea pusă, vin și răspunsurile. Observăm că protestantismul apare în plină așa-zisă „renaștere” și că are următoarele atribute:
Continue reading

Vino, Doamne Iisuse Hristoase!

Să nu ne mai agățăm cu gheare de șobolan de această lume stricăcioasă! Să strigăm strigătul Sfântului Ioan în Insula Patmos: ”Vino, Doamne Iisuse Hristoase!”

Să citim Apocalipsa corect!

„De va mai adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu va trimite asupra lui pedepsele ce sunt scrise în cartea aceasta; Iar de va scoate cineva din cuvintele cărţii acestei proorocii, Dumnezeu va scoate partea lui din pomul vieţii şi din cetatea sfântă şi de la cele scrise în cartea aceasta.” (Apocalipsa 22, 18-19)

Sunt mulți creștini care, căutând, cred, să-și apere pozițiile sociale și ierarhice câștigate, interpretează Apocalipsa după bunul lor plac, deformând sensul celor spuse acolo. S-a ajuns chiar la traduceri voit deformate, care să servească intereselor și mulțumirii de sine a acestora, ba chiar și la adăugarea unor cuvinte la citirea acestei cărți, cuvinte inexistente în ea. Dar asupra acestui fel de citire și interpretare Sfântul Ioan a pus anatemă: Continue reading

REPUBLICA SECURISTĂ ROMÂNIA

Vom scăpa vreodată de ciuma care roade sufletul acestui neam?

Nu mă îndoiesc nicio clipă că cea mai mare parte a răului pe care îl trăim ne vine din iudeo-comunism, prin această unealtă monstruoasă a lui care e securitatea.

Această unealtă monstruoasă rămasă unealtă monstruoasă și astăzi, în iudeo-masonerie.

Românul era cândva un om credincios, care nu își omora copiii în pântecele mamelor lor și care, obijduit de împrejurări vitrege, își punea nădejdea în Dumnezeu.

Astăzi iudeii au stricat cu totul firea acestui neam și l-au făcut, după asemănarea lor, după căderea din mila Lui Dumnezeu, un neam înviclenit, fur, nestatornic. Iar pentru a izbândi în planul lor au folosit brațul cel murdar al securității. Prin aceasta și prin metodele ei de convingere românul a fost învățat că cinstea nu îi aduce nimic, câtă vreme colaborarea, intriga, mârșăvia, turnătoria sunt „calități” pentru care are numai de câștigat.

La ora actuală, la douăzeci și cinci de ani de la așa-zisa Revoluție, România este o republică securistă, aservită total intereselor străine. Pentru că, așa cum a fost întotdeauna, serviciile secrete ale acestei țări sunt îndreptate, de fapt, împotriva propriului popor.

Ați văzut și urmărit – sau măcar ați auzit de – cazul Turcescu. Unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști din România, răsărit din neant și mediatizat excesiv și nemeritoriu, dezvăluie că este ofițer sub acoperire.

E mai mult decât evident că așa ceva calcă în picioare deontologia profesiei de jurnalist. Un ofițer este un om aflat sub ordinul cuiva, iar un jurnalist adevărat trebuie să aibă un singur șef: interesul de obște.

Acum știm cine e Turcescu, fapt pentru care trebuie să îi mulțumim. Dar cine e Andrei Pleșu, om de cultură care pe vremea lui Ceaușescu se plimba cu burse prin Occident iar apoi, în plin securism iliescian, ocupa fotolii ministeriale? Dar cine e Gabriel Liiceanu, și el un astfel de plimbăreț? Să înțelegem că pe aceștia securiștii i-au lăsat să plece în Vest, ȘI SĂ SE ÎNTOARCĂ!, cu zâmbetul pe buze, fără să le ceară (să semneze) nimic? Și cum strâng aceștia sute de oameni la lansările unor cărți de articolașe penibile asupra unor nimicuri sau de vulgarizări lăutărești ale unor teme cu pretenții care îi depășesc? Și cum au ajuns să conducă reviste și edituri cu o funcționare ireproșabilă, într-o țară în care nimic nu merge? Dar cum și-a strâns Teodor Meleșcanu cele patru sute de mii de semnături pe care le-a depus pentru a participia în campania pentru prezidențiale din 2014, FĂRĂ A-ȘI FI FĂCUT PUBLICĂ INTENȚIA DE A CANDIDA? Cum și de unde au apărut acele semnături?

Și cum au fost băgați în manual Continue reading

Un interviu cu nepoata Părintelui Aresenie Boca, Zoe Dăian

Agerpres a publicat online un interesant interviu cu Zoe Dăian, nepoata Părintelui Arsenie Boca: legătură.

Securitatea a distrus presa românească

Înainte de 1989 toți angajații cu răspundere în presă erau fie activiști de partid, fie securiști.

După căderea lui Ceaușescu a urmat un deceniu „nebun”, în care s-au strecurat în presă mulți oameni care nu aveau nicio legătură nici cu P.C.R.-ul, nici cu Secu / SRI. Dar, la un moment dat, lucrurile s-au schimbat.

În redacții au apărut, de nicăieri, în funcții de conducere, tot felul de băieți, unii foarte tineri, care era evident că nu „făcuseră  carieră” scriind sau făcând emisiuni. Robert Turcescu e doar unul dintre ei. Dar e o cinste pentru el că a recunoscut că este ofițer sub acoperire.

Din păcate, nu e singurul caz – cam toate „vedetele” și „formatorii de opinie” din presa scrisă, vorbită și filmată ar putea să facă exact ce a făcut el. Și, tot din păcate, acum Securitatea e controlată de o fiară încă mai înverșunată decât Partidul Comunist: de iudeo-masoneria străină de interesele poporului român.

Din pricina acestor intruși ai securiștilor, o mulțime de oameni cu condei și pricepere jurnalistică, între care cred că sunt și eu, nu și-au găsit – și nu își găsesc – locuri în care să publice. Firește, ei sunt incontrolabili (sau „prea nervoși”, cum mă catalogau pe mine securiștii de la Institutul Cultural Român, care mi-au furat o revistă), pe când acești ofițeri acoperiți sunt profund controlabili, la o adică cu forța (oare cine i-a închis blogul lui Turcescu?)

Tot din pricina acestora, oamenii au simțit că presa nu îi mai reprezintă și i-au întors spatele. Azi sunt emisiuni de „dezbateri fulminante” care nu au nici măcar ratingul pe care îl aveau acum douăzeci de ani ziarele de mâna a treia.

În condițiile astea, ce a mai rămas din presa adevărată, din presa Adevărului, s-a refugiat pe internet, și trebuie căutată printre bloguri individuale, făcute, cred, cu destulă jertfă, cum e cel al Fratelui Vasile.

Dar va veni și Ziua când tot ce e acum ascuns se va vedea în lumină, de către toți. Ziua când fiecare va răspunde pentru faptele lui. Zi în care Robert Turcescu va avea cu adevărat un motiv de iertare.

P.S.: Securitatea nu a distrus doar presa românească, distrugere pe care eu am urmărit-o pe viu, dinăuntrul redacțiilor, ci și literatura română. Dar despre asta vă povestesc altcândva.

În amintirea Căpitanului

Se împlinesc 115 ani de la nașterea Căpitanului Corneliu Zelea Codreanu, erou al românilor omorât de iudeo-masoni de două ori – o dată în Pădurea Tâncăbești, în noaptea de 30 Noiembrie 1938, a doua oară, prin linșaj mediatic, în iudeo-comunism și în prezentul urmașilor acelor iudeo-comuniști (deghizați în „europeni”, dar rămași iudeo-securiști, cum îi și doresc „frații” lor masoni din Vest, pentru un mai bun control al lumii sub semnul „stelei” sataniste, cea cu cinci colțuri).

O recomandare a Părintelui Iulian de la Prodromu

Părintele Iulian de la Prodromu mi-a recomandat să-mi procur această carte: descărcați.

V-o recomand și eu, însoțită de cuvântul Părintelui, care a spus că în curând ea nu se va mai găsi. Doamne ajută!

Voi fi plecat o vreme

Voi fi plecat o vreme și nu voi mai putea scrie pe blog. 

Vă invit să îmi citiți ultimele cărți în variantă electronică:

Gânduri de pe Drumul crucii mele

Vino, Măicuță! Flori duhovnicești pentru Măicuța Domnului

Flori de foc, de gând și de lumină

Ele pot fi cumpărate în ediție imprimată, de aici: legătură.

Pace, bucurie și ajutor tuturor!

Necazuri administrative

Necazurile mele administrative s-au încheiat cu o mică victorie.

Mai sunt și oameni înțelegători pe lumea asta.

Din nou Marius Ianuș

Nu pot să renunț la Marius Ianuș. În numele acesta mai e închis ceva – dorința de a fi altfel decât taică-miu. Cum m-am certat din nou cu el, voi reveni la numele care îmi afirmă diferența. Așadar… Marius Ianuș.

Din nou despre Alina și Rafael

Iertați-mă că insist atât cu această poveste, dar veți vedea că merită să o urmăriți, mai ales că suntem la ceasul lămuririlor.

Știți, pe scurt, despre ce e vorba: am luat la ocazie o femeie cu copil care mergea la Valea Plopului, la Fundația Părintelui Nicolae Tănase. Am aflat frânturi din povestea tristă a acestei femei și m-am hotărât să încerc și eu să o ajut dacă va fi nevoie, așa că i-am lăsat numărul meu de mobil. M-a sunat și a petrecut câteva zile în casa părinților mei. A plecat pe nepusă masă, foarte supărată, tocmai în ziua în care urma să o prezint patronului ziarului Transilvania Express și Protopopului de Brașov, în speranța unei slujbe.

Maică-mea, dar și încă o altă persoană, mi-au spus că această femeie a plecat „pentru că avea ceva de ascuns”. Și, într-un fel, au dreptate. Numai că, descoperind lucrurile pe care le are de ascuns Alina, cred că acestea mă îndreptățesc mai mult pe mine.

Și îmi pare foarte rău acum că nu am căutat mai devreme numele ei pe internet. Îmi spusese că a scris vreme de câteva luni articole pentru o fundație ortodoxă de la Piatra Neamț („Speranță și…” nu mai știu cum), dar nu am avut vreme să le caut…

Acum înțeleg de ce a avut o reacție atât de neașteptată când i-am cerut buletinul ca să îi fac câteva copii: în urmă cu un an a fost oprită de Poliția Argeș și internată forțat la Psihiatrie, iar copilul ei a fost dat la Casa de Copii. (Am aflat asta dintr-un articol al unui ziar local: legătură.)

Vă dați seama ce dramă, mai ales că întreaga ei viață se învârte în jurul copilului, pe care îl dădăcește cu disperare („prea mult”, ziceam eu înainte să înțeleg…)!

Sigur că o femeie care trăiește cine știe de când în condiții de insecuritate extremă naște suspiciuni. Și mie mi-a născut. Fiind foarte bronzată, m-am întrebat de câteva ori dacă nu e țigancă, deși ochii, conformația feței, exprimarea îngrijită și atitudinea demnă vădeau că nu e. (Sigur, suferința nu are naționalitate, după cum spunea Nichifor Crainic, dar țiganii o imită și o speculează foarte mult.) La fel, mi-aș fi dorit când am fost la biserică la Săcele de Schimbarea la Față, să se îmbrace cu o fustă, din cele oferite de maică-mea, iar nu cu pantalonii imitație de leopard la care ținea foarte mult. Dar oamenii aflați într-o astfel de situație nu trebuie judecați absolut deloc. Și e firesc ca un om care poartă mai mult timp o singură haină să se atașeze de ea…
Din păcate Părintele Laurențiu a lălăit-o prin altar vreo oră înainte să vină să vorbească cu mine, cum îi cerusem după slujbă, făcând-o pe Alina să-și piardă răbdarea (Liturghia ținuse mai bine de două ore) și să nu mai vrea să intre în Biserică la discuția cu el… Dacă ar fi venit mai degrabă și ea ar fi văzut că în viața ei începe să prindă contur ceva bun, poate că alta ar fi fost situația acum. Așa, am vorbit doar eu cu el. Iar discuția nu a făcut decât să îmi întărească îndoielile în privința Alinei. ”Chiar a vorbit cu Părintele Nicolae Tănase? Știi tu asta?”, m-a întrebat Părintele Laurențiu.
Ea îmi spusese că a vorbit și că acela nu a primit-o. Dar chiar dacă nu ar fi vorbit, situația nu diferă cu mult. Nu poți face poliție cu un om aflat în situații de acest gen. „Pe unul care nu are ce să mănânce nu îl întrebi de ce fumează”, spunea Părintele Arsenie Boca.

Dar iată ce articole culege, preia sau compune Alina: 1, 2, 3. Găsiți mai multe aici: legătură. (Păcat că le-am găsit abia acum…)

Iată și câteva fragmente poetice de pe un blog pe care îl începuse cândva: http://magdamalinaa.blogspot.ro

Toate acestea, dar și stilul în care e compus cv-ul ei, atașat la finalul acestei postări, ne arată un suflet dornic de puritate și mântuire.

Un suflet, din păcate, tot mai greu de adus la mal. Pentru că nesiguranța continuă e o boală foarte grea, care chiar îl poate înnebuni pe om.

Cred că Alinei i-ar trebui fie un servici foarte bun în domeniul jurnalistic, care să îi asigure independența absolută, fie o asistență dedicată a unei mănăstiri sau fundații, dar o asistență făcută cu foarte multă delicatețe, așa încât mândria ei (inutilă, dar pe care nu o putem condamna) să nu aibă de suferit.

Emailul ei e magda_malinaa@yahoo.com, iar cv-ul i-l puteți descărca de aici: CV-ul Alinei.

Dacă aveți posibilitatea să o ajutați sau dacă știți pe cineva care o poate ridica un pic din necazurile ei, nu ezitați să o faceți. Nu există altă modalitate de contact decât emailul, pe care îl consultă foarte rar. Poate i se poate atrage atenția și pe Google+.

Se poate ca Alina să aibă păcatele ei, dar eu cred că, spre deosebire de noi, și le plătește continuu prin greutățile prin care trece…

Din păcate, nu știu unde e acum. Poate s-a întors la Sibiu, unde a locuit în ultima vreme… Avea acolo mai multe lucruri reținute de proprietar pentru că nu plătise o lună de chirie.

Mie mi-a cerut să o duc până în oraș, apoi mi-a cerut să nu o mai caut niciodată. M-am întors să o caut, dar nu am mai gasit-o. Târziu mi-am dat seama că a plecat în direcția opusă celei în care o cautam eu – eu credeam că a mers spre gară. Avea la ea o poșetă, o plasă și trotineta pe care se dădea băiețelul. Cam așa am și întâlnit-o, pe marginea șoselei, la Mândra, lângă Făgăraș, făcând autostopul ca să ajungă la Părintele Nicolae Tănase.

Doamne ajută și ai milă de Alina, de Rafael și de noi toți!

Rugați-vă pentru Alina și pentru Rafael

Din păcate, povestea cu Alina, femeia cea necăjită s-a terminat cum nu se poate mai prost.

A plecat în trombă, acuzându-mă de faptul că i-am cerut buletinul ca să îi fac o copie. În fapt, în subtextul acestei acuze ar fi faptul că nu am destulă încredere în ea, aș zice.

I-am cerut iertare și i-am spus să rămână, ca să încerc să o ajut mai departe, dar nu a vrut să asculte.
Am avut și eu rațiunile mele să fac asta – maică-mea îi ceruse buletinul, ca să își ia datele ei (deși eu o rugasem să o lase în pace), dar ea nu îl avea – și-l lăsase gaj într-un hotel din Timișoara de unde am ajutat-o să îl recupereze, dar nu îl văzusem încă, așa că eram curios dacă într-adevăr îl are… Urma ca azi să o duc la câteva persoane pe care le cunosc, ca să le cerem să îi dea o slujbă și să își depună cv-uri, așa că am rugat-o să îmi dea buletinul să facem niște copii și a ieșit ce a ieșit… (Cred că am fost și cam rece uneori față de această femeie și față de copilul ei…)

Aș rezuma problemele ei la mândrie (am avut câteva discuții legate de îmbrăcăminte și de preoți și am observat că se încrede foarte mult în ea și că i se pare înjositor să primească).

Sper ca Dumnezeu să o ajute, să o scoată la suprafață în cele lumești, și să o întărească în cele sufletești. Îmi pare rău că nu am reușit să o ajut cu adevărat… Celor care doresc să o caute, le pot trimite emailul ei. Scrieți-mi la: marius.ianus@gmail.com

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 94 other followers