Dacă aș avea din nou douăzeci și cinci de ani, dar mintea de acum, prima fată pe care aș încerca să o cuceresc – pentru toată viața, firește – ar fi studenta în Litere a Universității din Iași pe nume Cătălina Dănilă.
Cătălina e un boboc de fată, în întregul sens al cuvântului. Fără să o fi văzut vreodată în carne și oase, mi-o imaginez îmbujorată, strălucitoare și foarte drăguță în straiele ei naționale, parcă înflorită din ele, înfiptă în niște cizmulițe deosebit de elegante, noi, privind șăgalnic către camera de filmat și apoi alergând de colo-colo într-un grup de tineri ortodocși, asemeni cărora mi-aș dori să fi fost și eu cândva, dăruind fiecăruia un zâmbet mare, un zâmbet plin, o răsfrângere a sufletului ei curat.
Lumea noastră, atât de strâmbată de diavol și de slujitorii lui, nu mai percepe frumosul autentic și curăția sufletului ca fiind cele mai importante valori. Noi alegem fie frumusețea strict exterioară, fie calități îndoielnice, dar pregnante, „impresionante”. Cum am ales eu cândva. Eu m-am căsătorit cu o fată cu suflet bolnav. O fată cu suflet bun, care ar fi putut fi o bună creștină, dacă ar fi fost crescută în duh ortodox, dar bolnavă, rănită de lume, rănită de faptele părinților ei și rănită de faptele ei. Dar eu însumi fiind foarte bolnav la vremea aceea, am ales acel suflet în care mi se părea că mă regăsesc. Apoi bolile noastre au distrus totul…
Dacă ar fi să îi dau un sfat unui tânăr de douăzeci și trei de ani, cum eram eu când am cunoscut-o pe soția mea (sau „fosta mea soție”), sfatul ar fi să ia de soție o fată precum Cătălina. O fată credincioasă, cu sufletul curat, sănătos, care înțelege duhul Ortodoxiei în adâncul lui, dar și o fată sensibilă, cu o sensibilitate autentic poetică, dar și o fată profundă, cu meditații pline de greutate.
Iată un gând al Cătălinei, frumos și impresionant în limpezimea cu care e așternut pe hârtie: „Ritmul de viaţă contemporan ne-a făcut să nu mai ştim să ne comportăm normal. Încercând să părem normali în ochii celorlalţi, am devenit anormali în ochii lui Dumnezeu. Normalitatea pe care ne-o impune lumea aceasta este nebunie.” O precizie uluitoare, o simplitate covârșitoare, un gând minunat.
Nu sunt singurul om care o apreciază pe această fătucă de la Târgu Neamț. Cătălina Dănilă e deja, cred, cel mai citit prozator tânăr din „Moldova de dincoace de Prut”. Ați auzit poate de tot felul de pseudo-talentați de la Iași, niște postmoderniști cărora le suflă în pânze toate instituțiile, fără ca ei să aibă cu adevărat vreun merit literar. Niciunul dintre aceștia, cu tot ce au investit în ei Institutul „Cultural” Român și Editura Polirom, nu are publicul pe care îl are Cătălina. A doua carte a ei a apărut deja în două ediții succesive și s-a vândut în cinci mii de exemplare!
Dacă vrem ca țara noastră să ajungă undeva, dacă vrem să fim mândri de ce vor realiza copiii noștri, atunci vedetele generației tinere ar trebui să fie de felul acestei tinere moldovence, iar nu de teapa mult prea despuiatei Inna.
Dacă avem între noi asemenea crăiese ale plaiurilor din povești cum e Cătălina trebuie să le așezăm la locul pe care îl merită pe scena sufletească a acestei țări!
NOU: Din păcate, Cătălina nu înțelege la adevărata dimensiune grozăvia vremurilor apocaliptice în care trăim. A început să publice la Editura Mitropoliei Moldovei, Doxologia, iar prima carte pe care a publicat-o aici („Romanul omului bolnav de toate) a primit, pe lângă cod de bare și un ISBN cu trei de șase! Mi se întâmplase și mie, iar eu am ripostat și mi-am reeditat cartea personal: https://yanush.wordpress.com/2013/11/22/isbn-ul-ultimei-mele-carti-contine-numarul-fiarei
O sfătuiesc să facă aidoma.
Marius Ianuș 