Dicționar de prostii primite de-a gata (13)

„Nu-mi găsesc perechea…”

Am mai multe cunoștințe, în special femei, care plâng în pumni toată ziulica, pentru că „nu și-au găsit perechea”.

Dar, dacă le iei la bani mărunți, afli cauza faptului că nu și-au găsit perechea… în ele însele.

Răspunsul valid la întrebarea „De ce nu m-am căsătorit până acum?” e, în cele mai multe cazuri, iertați-mă, „De proastă!”

Sunt și excepții, firește, dar majoritatea femeilor necăsătorite sunt victimele unor situații pe care puteau să le evite.

Iată care ar fi, în mare, acestea:

1. Studii inutile, prelungite dincolo de limita oricărui bun simț. Sunt femei care pe la 35 de ani încă mai studiază. Evident că acestea nu vor mai avea copii, așa că interesul bărbaților care își doresc o familie față de acest tip de femeie e aproape inexistent.

2. Mândria. De multe ori cu pandantivul supunerii minții față de imaginarul ficțional/mediatic colectiv. Prin aceasta, fete mici, brunete și cu năsucul cârn își petrec viața visând la băieți înalți, blonzi și cu ochii albaștri, care, firește, nu le-ar putea arăta decât un interes temporar. Iar băieții cârni, bruneți și micuți care erau interesați de ele își aruncă florile la coș și pleacă să caute alte fete, mai cu mintea în cap. Dacă le întrebi pe acestea de ce nu se căsătoresc cu X sau cu Y, care le-au cerut de soții, or să-ți spună că… nu îi iubesc pe aceia. Dar ele nu se iubesc decât pe ele însele, se consideră superioare tuturor și îi așteaptă pe acei prinți care nu vor veni niciodată. 

3. Neîmplinirea sufletească / traumele psihice. O bucată ciobită, iregulară, de piatră nu poate fi alipită unei alte pietre. Trebuie mai întâi reparată. Cercetări psihologice recente ne spun că sunt persoane care caută în căsnicie o rezolvare a problemelor lor sufletești, o completare a părților pe care nu le găsesc în ei. Dar așa ceva e aproape imposibil de găsit… Cum ai putea găsi, pe valea unui râu, două pietre iregulare care să se potrivească perfect și să formeze un întreg fără asperități? Femeile care suferă de această povară caută bărbați mai în vârstă decât ele sau persoane cu prestanță socială mare – profesori, doctori, actori, vedete, șefi, primari, polițiști, tocmai pentru că, prin calitățile (sau presupusele calități ale) acestora cred că își vor compensa propriile lipsuri. Ar trebui, de fapt, să își caute împlinirea/pacea în ele însele și, după ce o găsesc, să construiască o familie împreună cu bărbați de vârsta lor și cu preocupări comune cu ale lor.

4. Mai sunt, firește, cele care caută plăcerea. Din păcate, acestea sunt tot mai multe, iar lucrarea lor este extrem de distructivă, mai ales pentru că îi strică pe mulți băieți care ar fi putut să meargă pe drumul cel bun.

(În schimb, cele care caută o situație materială / bani, dar au și o osatură morală, ajung repede să se căsătorească, pentru că înăuntrul acestei dorințe se ascunde și o alta – aceea a unei stabilități / a unei familii.)

4b. În cazul bărbaților, cel mai mare impediment în întemeierea unei familii e curvia. Căutând plăcerea, ajungi să tratezi femeile ca pe niște bucăți de carne cu care îți satisfaci poftele. Și cine ar vrea să se căsătorească cu o bucată de carne, mai ales dacă își dă seama câți ar putea-o folosi? Aici este marea bizarerie a bărbaților care umblă după plăceri trupești – în adâncul sufletelor lor, ei le disprețuiesc la modul absolut pe cele care le cedează. Ei își doresc, de fapt, soții credincioase și cuminți, iar unii chiar le au, dar necuratul îi împinge să ridice nivelul curviei din lume. Sufletele lor sunt vraiște și nu își găsesc liniștea nicăieri. În plus, și aceștia propagă boala lor sufletească la suflete care poate că altfel ar fi mers spre Lumină.

Cine e de vină, în toate aceste situații?

De ce nu își găsesc aceștia toți „perechile” sau de ce mulți dintre cei căzuți sub patima curviei își pun în pericol căsniciile?

Nu de proști?!

Niciun om echilibrat, care își cunoaște măsura / lungul nasului, care merge la Biserică, își pune nădejdea în Dumnezeu și caută o viață curată, creștină, nu va avea problema aceasta a „negăsirii perechii”.

El poate avea alte probleme, după începerea căsniciei sau după încreștinarea ei, pentru că o cununie creștină e foc aprins pe capul diavolului, iar acesta ar face orice să o destrame. Dar asta e altă poveste…

E foarte trist ce se întâmplă. Dacă alăptează doi ani, cum recomandă medicii naturiști, o femeie poate face cinci-șase copii. Unul la doi ani și zece luni.

După 35 de ani șansele unei femei de a avea copii sunt foarte mici, iar după 40 de ani sunt aproape inexistente. Iar o femeie fără copii care simte că îmbătrânește e… distrusă.

Nici nu vreau să mă gândesc câte fete și tinere femei din ziua de azi se vor da cu capul de pereți când vor realiza că… „s-a terminat”…

Și câte nu vor plânge că nu l-au luat pe X sau pe Y sau că nu le-au dat focului de doctorate sau de aventuri…

Dar viața este ireversibilă și toate greșelile pe care le facem apasă asupra noastră.

Scăparea tuturor e la Dumnezeu. Să sperăm că El, în marea Sa bunătate, va avea milă din nou de lumea aceasta împinsă de necuratul tot mai evident către iad.

Anunțuri

Realități de peste Ocean: Filmul „Dumnezeu NU e mort” 1 și 2

Trăim într-o lume cu valorile răsturnate, intenționat, într-o lume tot mai satanistă. Democrația e o vorbă goală. Așteptăm de un an să se organizeze un referendum pentru care s-au strâns trei milioane de semnături. În acest timp, un singur dement care a dat în judecată Ministerul Educației Naționale a reușit să scoată Religia dintre materiile obligatorii ale școlilor noastre. E evident că nu luptăm cu mijloace egale. Și e evident că nu e vorba de nicio democrație, ci de impunerea dictatorială a unei agende.

Dar încă nu ne dăm seama la ce se poate ajunge, foarte curând.

Iată două filme (pot fi „citite” și ca două episoade ale aceluiași film) care ne prezintă până unde decăzuse conștiința publică americană înainte de victoria Președintelui Donald Trump. Dacă primul are totuși o alură eroică, victorioasă, al doilea e extrem de îngrijorător. Închipuiți-vă o lume în care profesorii nu mai au voie să rostească într-o sală de clasă numele Mântuitorului nostru Iisus Hristos…

Să ferească Dumnezeu să ajungem și noi acolo…

(Pentru al doilea nu am găsit și varianta în engleză. Sunt pagini de pe siteuri de stream, așa că atenție la ferestre disimulate care trebuie închise, add-uri și scam-uri.)

„Dumnezeu NU e mort 1” –

EN: http://filmvf.biz/gods-not-dead-vo-2-streaming.html

EN/FR: http://streaming-home.com/index.php/dieu-nest-mort-gods-not-dead-1-film-complet-vf/

„Dumnezeu NU e mort 2” – 

FR: http://www.papstream.net/films/god-s-not-dead-2.html 

Chiar dacă sunt protestanți, autorii acestor filme sunt de admirat și cred cu tărie că își vor primi răsplata din partea Domnului Hristos.

Dicționar de prostii primite „de-a gata” (12)

„Lucrurile se vor rezolva de la sine”

Acest capitol s-ar putea intitula, la fel de bine, „Păcatul lui Moise”.

De ce nu a fost lăsat Moise să intre în Țara Sfântă?

Și cum de un om ca el, un sfânt care vorbea cu Dumnezeu față către față, a primit această pedeapsă?

Ei bine, Moise și fratele său Aaron, primul sacrificator al Legii Vechi, au fost pedepsiți pentru că nu au întărit poporul evreu în asemenea măsură încât acesta să asculte fără să comenteze ordinele primite de la Dumnezeu.

Să ne amintim acest episod. Evreii ajung la marginea Țării Promise și privesc acest pământ de pe culmea unui deal.

Apoi Moise trimite iscoade, doisprezece căpetenii ale triburilor lui Israel, câte una din fiecare trib.

Cele doisprezece căpetenii se întorc iar zece dintre ele induc poporului evreu o stare de teamă: Locuitorii acelui tărâm sunt atât de puternici, încât nu vom reuși niciodată să-i învingem…!”, așa fel încât poporul începe să comenteze: „De ce ne-a mai scos Moise din Egipt? Ca să murim în deșertul ăsta?”, uitând toate minunile pe care le făcuse Dumnezeu în fața lor.

Doar două dintre căpetenii, Josua (care se poate citi/traduce Iisus, numele ebraic fiind același – Yeshua – iar paralela cu Mântuitorul e foarte interesantă), cel care avea să-i conducă pe evrei în Țara Promisă, și Caleb caută să-i îmbărbăteze pe evrei ca să purceadă la cucerirea Canaanului.

Cele zece căpetenii care au răsculat poporul vor fi ucise de Dumnezeu pe loc, iar singurii care vor primi binecuvântarea divină pentru a trece Iordanul, între toți evreii de parte bărbătească născuți în Egipt, vor fi Josua / Isus Navi și Caleb, fiul lui Iefone.

Moise și Aron vor fi pedepsiți și ei să nu intre în Pământul Făgăduinței, pentru că nu au întărit poporul îndeajuns în Credință.

Două concluzii se impun de la sine:

1. Suntem vinovați și atunci când nu facem ce ar trebui să facem.

2. Păcatele și greșelile se plătesc, la orice nivel duhovnicesc am fi. Există o lege a compensației, înscrisă în sufletele noastre, care impune plata tuturor greșelilor noastre, iar Mântuitorul o înfățișează foarte exact prin câteva cuvinte – „Cine ridică sabia, de sabie va pieri!”

Noi trăim acum în Biserică sub impresia, dată de o conformație psihologică de copii mofturoși, că totul ni se va ierta de la sine și că nu e nevoie să facem mare lucru pentru mântuirea noastră.

Dar nu e așa. Toate greșelile trebuie compensate, ispășite, răscumpărate prin ceva. Părintele Arsenie Boca o spune foarte limpede: „Dumnezeu iartă, dar nepedepsit nimic nu lasă.”

Așadar, ideile că trebuie să așteptă ca lucrurile să se rezolve de la sine și să ne așteptăm mântuirea numai prin jertfa și prin mila Domnului Hristos sunt complet false. 

Părintele Petroniu Tănase, starețul Schitului Prodromu de la Sfântul Munte Athos spunea așa: „Noi știm că totul depinde de Dumnezeu, dar trebui să acționăm ca și cum totul ar depinde de noi.”

Așadar, lucrurile nu se rezolvă de la sine și nu trebuie să așteptăm ca Dumnezeu să îndrepte lumea fără ca noi să facem nimic. Dumnezeu ne ajută și face chiar și minuni, atunci când există și o acțiune / o activitate / măcar o tentativă de a face binele din partea noastră.

Prostiile ultraortodocsiștilor

Aș putea face o listă foarte lungă cu prostiile unor dintre frații creștini care se închină mai mult „Ortodoxiei” decât Domnului Hristos (dar „ortodoxia” lor e un simplu cuvânt, care acoperă doar patima mândriei).

Dar o să prezint doar câteva dintre acestea, unele de domeniul fantasticului, ca să le cerceteze cu atenție, doar-doar s-o trezi vreunul dintre ei:

1. „Pământul nu e rotund, ci plat.” O aberație care poate fi demontată cu zeci de argumente covârșitoare, începând cu traficul avioanelor din Emisfera Sudică și terminând cu imagini ale podurilor de peste lacuri sau strâmtori largi, unde curbura Pământului se vede cu ochiul liber.

2. „Părintele Arsenie lucra cu necuratul.” E exact ce au spus alți „extremiști ortodocși”, altcândva, despre Domnul Hristos. Oricine citește „Cărarea Împărăției” vede clar care a fost lucrarea Părintelui Arsenie. Iar că lucrarea mărturiilor în privința Părintelui Arsenie Boca este ziditoare de suflet o pot afirma eu însumi, din experiența mea personală. Dar câți alți oameni nu o pot face!…

3. „Episcopii sunt egali, nu a fost instituită o ierarhie divină.” FALS. Domnul Hristos a instituit o ierarhie divină: „Mă iubești tu mai mult decât aceștia (ceilalți apostoli)?”, i-a spus Domnul Hristos Sfântului Petru, „atunci paște oile mele”. Din aceste cuvinte se înțelege clar că sistemul papal are justificare potrivit spuselor Domnului Hristos, iar sistemul „ortodox”, în care patriarhul Moscovei nu ascultă de patriarhul de Constantinopol, cum se întâmplă acum, nu este justificat.

4. „Cei care nu sunt ortodocși nu se pot mântui.” O aberație care denotă necunoașterea textelor sacre, dar și a scrierilor sfinților. (Nu voi folosi termenul „Sfinți Părinți” pentru că acest termen a fost declasat tocmai din acești ultraortodocsiști, care îl folosesc în orice împrejurare în care nu mai știu ce să spună, fără să știe nici măcar aproximativ la ce sau la cine se referă…) În volumul doi din „Ne vorbește Părintele Cleopa” există un pasaj clar în privința judecării creștinilor, a evreilor și a păgânilor, în conformitate cu patru legi diferite: a conștiinței, a rațiunii, a lui Moise și a Harului.

5. Americanii nu au fost pe lună. No comment. Americanii au fost de vreo șapte ori pe lună, până ce și-au dat seama că e prea periculos și au abandonat acest proiect.

6. „Va urma o perioadă de criză.” FALS. IRAȚIONAL. Dacă nu hotărăște Dumnezeu să pună capăt lumii, va urma o perioadă de mare prosperitate, deoarece chinezii, după creșteri economice uluitoare, s-au îmbogățit și au devenit mari consumatori. Iar economia mondailă e interconectată. După acești zece-cincisprezece ani de creștere, caracatița sistemului financiar va duce lumea la o nouă criză, firește. Pentru că banii noștri sunt, de fapt, hârtii calpe, care nu mai au acoperire în aur. Crizele acestea nu sunt provocate, voite, cum pretind aceeași ultraortodocsiști, ci ele țin de escrocheria sistemului financiar mondial: pentru a stimula cumpărătorii și pentru a-și îmbogăți patronii, neavând nevoie de justificare în aur, acesta emite monedă și credit fără acoperire până dincolo de limita bunului simț. Și atunci intervine criza.

7. „Legionarii nu au fost filocatolici”. Căpitanul Corneliu Codreanu scrie clar, în „Pentru Legionari”, că purta tot timpul la el „Cărticica Sfântului Anton”. Aceasta este o carte de rugăciuni catolice, dedicate Sfântului Anton din Padova.

8. „Ierarhii care au semnat în Creta și cei care îi pomenesc nu mai au har.” Am văzut eu însumi că aceasta este o minciună, la o sfințire de biserică făcută de Înalt Preasfințitul Laurențiu, la Prejmer. Am simțit clar în altar prezența Duhului Sfânt. 

Și câte altele nu sunt!…

Dar pe acești oameni nu îi interesează adevărul, ci să demonstreze exact, falsificând probele, că tot ce au ei în cap e adevărat. Ca să nu mai punem la socoteală goana după senzațional și după public.

Pe acest fond, e normal ca acești oameni iraționali să nu înțeleagă nimic din ce s-a petrecut la Sinodul din Creta și din ce încearcă acum să facă Biserica noastră – un compromis pentru supraviețuire.

Ei vorbesc în numele unor canoane pe care nu le cunosc. Le recomand să pună mâna să citească „Pidalionul”, cum eu am făcut, să vadă de câte ori ar fi trebuit afurisiți și anatemizați până acum, potrivit acestuia, iar apoi să-și țină gura în privința „canoanelor”. Pentru că noi nu suntem sub lege, ci sub har.

Punctele în care au dreptate acești ultraortodocsiști sunt imixtiunea iudeomasoneriei în conducerea lumii, globalizarea programată, vaccinurile, implanturile cu cip, transumanismul, lobbyul homosexual și așa-zisele „căsătorii homosexuale”. Dar acestea sunt semnalate și de (și preluate de ei de la) ceilalți creștini, pe care ei îi consideră „rătăciți”.

Iar aceste puncte în care se suprapun realității sunt mai puține decât cele în care nu au dreptate.

În plus, ei nu pun accent deloc pe marile păcate ale lumii contemporane – avorturile, arivismul, egoismul, materialismul, ura față de aproapele, bârfa, degradarea limbajului – care sunt mult mai grave decât disputele teologice despre care mâzgâlesc ei atâtea pagini de internet.

Plus că felul apocaliptic în care prezintă lucrurile nu îi ajută cu nimic pe cititorii lor, ba dimpotrivă, îi îndepărtează de rugăciune, de spovedanie și de Biserică și le induce o stare de disconfort psihic permanent.

Sper ca măcar câțiva dintre ei să se trezească, citind aceste rânduri.

Iar în privința Sinodului din Creta, poziția corectă este cea a Părintelui Amfilohie de la Diaconești: „S-a făcut un compromis, pentru supraviețuire”, ne învață acesta. Și are dreptate. Cum ne raportăm la acest compromis? În niciun caz nemaimergând la Biserică sau nemaipomenind un ierarh care are păcatul acestui compromis.

 

Transumanismul – o discuție care nu are loc

Ca de obicei, mai marii lumii au hotărât fără noi.

Până în anul 2015 cercetările bionice au avut loc în secret.

S-a ajuns la configurarea digitală a tuturor cromozomilor din ADN-ul uman, lucru care în anul 1970 fusese declarat, de către un câștigător al Premiului Nobel, imposibil.

Din 2015, lucrurile au început să iasă la iveală.

S-au făcut primele implanturi de ochi bionici.

Iar premisele de dezvoltare sunt următoarele:

– până în 2030, medicul nu va mai atinge pacientul în cazul unei operații;
– se va găsi leac pentru multe boli mortale, între care și cancerul;
– bolile congenitale vor putea fi operate la nivel de fetus;
– toate organele umane vor putea fi înlocuite cu piese bionice (unde „bionic” face referință la structuri mecanice care au nevoie de o sursă de energie autonomă);
– speranța de viață va crește progresiv, așa încât oamenii care vor accepta (și vor putea să cumpere) implanturi bionice vor putea ajunge la durate de viață de sute, poate chiar mii de ani
– și vor putea să își sporească artificial capacitățile fizice și psihice.

Cam asta e teoria…

O teorie care, firește, nu ține seama de suflet și care ignoră planul pe care Îl are Dumnezeu cu ființa umană.

De ce ar vrea cineva să trăiască o mie de ani în această viață, departe de Dumnezeu?

Ca de obicei, omul caută să se substituie Creatorului său și să creeze un fel de „paradis artificial”, dar astfel de încercări, vechi de când lumea – a se vedea istoria Turnului Babel – nu au sorți de izbândă.

Văd în fiecare zi câte erori au sistemele informatice, atât de „evoluate”, ale zilei de azi. Cât de absurd trebuie să fii ca să crezi că niște obiecte electronice pot înlocui creația Lui Dumnezeu?

Dar cei care au citit Apocalipsa, mai ales al treisprezecelea capitol al ei, știu că pericolul acestei teorii transumaniste e mult mai mare și ține chiar de pierderea sufletului celor care vor merge prea departe pe acest drum.

Putem fi siguri că se caută deja folosirea acestor cercetări în domeniul militar, pentru crearea unor robocapi imbatabili.

Să sperăm că, la fel ca și genetica, acest domeniu va fi îngrădit de legi foarte ferme. Deși e greu de crezut că se va întâmpla așa…

Câți bani nu ar da un Soroș ca să trăiască trei sute de ani?

Dar poate să trăiască și trei mii, până îi iese viața aceasta pe nas, că tot în iad va ajunge, dacă nu se întoarce cu tot sufletul său către Dumnezeu și dacă nu se căiește pentru păcatele sale.

Ba chiar, după câte porcării a finanțat, va ajunge în fundul fundului iadului…

Așadar, oricât nu ar prelungi durata acestei vieți cercetătorii progresiști, această viață nu e decât o probă pentru Adevărata Viață, cea de dincolo de moarte.

Moș Crăciun ESTE Sfântul Nicolae

Pentru că lumea are tendința de a comercializa și deforma până și „brandurile” creștine, e bine să ne amintim cine e Moș Crăciun. Cum bine ne explică un articol de pe siteul doxologia.ro, „Numele de Moș Crăciun (traducerea englezescului „Santa Claus”) este o versiune americană a cuvântului olandez „Sinterklaas”, o formă prescurtată pentru „Sint Nikolaas” (Sfântul Nicolae).”

Iar tradiția cadourilor date în ascuns vine de la cele trei pungi de galbeni pe care le-a aruncat Sfântul Nicolae înăuntrul casei unui om sărac, ca acela să poată să-și mărite fetele.

Ar trebui să le mi aducem oamenilor aminte de asta, din când în când.

Cum ar trebui și să aprindem artificii și să ne bucurăm în seara de Crăciun, când chiar avem ce sărbători, iar nu în seara de Revelion, când sensul bucuriei nu e foarte clar.

Scrisoare deschisă „lumii literare”

Sub semnătura unui cunoscut scriitor optzecist, „lumea literară” îmi întinde o capcană: „Marius, cînd te întorci printre oameni, pentru că talentul tău se ofilește?

Îi înțeleg pe sărmanii „oameni”. Arta lor e pe cale să moară, acest lucru a devenit limpede pentru toți, și au nevoie de un Ianuș ca să o învie.

Probabil că acum nu mi-ar mai pune piedici și mi-ar înghiți până și atitudinea antisecuristă. Și probabil că nici cei care s-au vrut în locul meu, în fruntea Generației 2000, nu ar mai avea nimic de spus, pentru că au văzut clar că ei nu pot ține căruța.

Dar literatura poate să moară liniștită, din partea mea, a supraviețuitorului lui Marius Ianuș. Altul e scopul meu în această viață, nu să fac literatură sau să mențin în viață literatura română. (Pe a doua am încercat să o fac cândva, dar nu am prea fost lăsat.)

Până la urmă, pot să le dau rețeta salvării literaturii române: trebuie scoasă în față și propusă ca model pentru tineri literatura temnițelor comuniste. Acolo e adevărul neamului nostru și adevărul literaturii noastre. Iar „lumea literară” ar trebui să accepte și să încerce să înțeleagă literatura creștină. Până la urmă, cel mai citit scriitor român din toate timpurile este Constantin Virgil Gheorghiu, preot ortodox, din care sunt convins că scriitorul optzecist cu care polemizez aici nu a citit nici două rânduri. O fi auzit măcar de el?

Dar să vedem ce îmi mai șoptește (la urechea stângă 😀 ) această „lume literară”: „N-ai nici o treabă cu credința, pentru că nu nici ești nici umil, nici n-ai compasiune, nici empatie, ci infinit de orgolios și centrat pe propria persoană. Ciudat, „credința“ nu schimbă oamenii, ci doar modifică dorința lor intimă de a fi celebri. Cu cele mai bune gînduri, X.Y.

Răspunsul pe care l-am dat inițial acestei provocări se regăsește în rândurile de mai jos:

„Îmi pare rău, dar nu sunt de acord.

Și acum sunt printre oameni, dar acum sunt printre cei care vor vedea Împărăția Cerurilor, iar nu printre cei care vor vedea iadul. Discuția asta despre „lipsa de talent” a celor care se întorc la Dumnezeu e atât de veche – Gogol, Bob Dylan etc – încât a devenit plictisitoare.

Răspunsul e simplu: pur și simplu voi, cei necredincioși, nu înțelegeți subiectul. Noi vorbim despre lucruri reale, dar pe care voi nu le-ați văzut/trăit, pentru că nu Îl căutați cu tot sufletul pe Dumnezeu. Așadar, subiectul artei creștine e pentru noi ceva extrem de concret, iar pentru voi ceva fantasmagoric.

Și chiar dacă ar fi să ai dreptate, ceea ce nu e cazul, prefer, din toată inima, să fiu cel mai netalentat din Rai decât să fiu cel mai talentat din Iad.

De ce a abandonat Gogol „Suflete moarte”? De prost? Pentru necredincioși era cel mai bun roman comic al literaturii ruse, dar pentru el, din punct de vedere duhovnicesc, era o imensă capcană. Și avea dreptate, „Explicarea Sfintei Liturghii”* pe care a scris-o apoi a fost o lucrare care a ajutat mult mai mult sufletul său și sufletele celor care au citit-o.

Diavolul folosește o mulțime de înșelăciuni ca sa ne târască în iad – pofta trupească, iubirea de avere, mândria, neascultarea, dar și… așa-zisa „artă” despărțită de Dumnezeu, care nu face decât să contribuie la lucrarea necuratului.

În afara Lui Dumnezeu nu există Adevăr, în consecință arta fără Dumnezeu este o minciună.
Așadar, fie ca Nașterea Mântuitorului să îți lumineze mintea obosita și să îți vindece sufletul bolnav.
Doamne ajută!

Marius-Christian Drăjan”

(* În cei zece ani pe care i-a mai trăit după întoarcerea la credință, după ce a deturnat romanul „Suflete moarte” Gogol a mai publicat o singură carte, de scrisori către prieteni, carte foarte rău primită de „lumea literară”, din motivele expuse mai sus. Pe baza scrierilor din acești zece ani, Biserica a tipărit postum și „Meditații la Dumnezeiasca Liturghie”.)

După cum puteți observa din rândurile de mai sus, nu am răspuns acuzelor morale pe care mi le aduce acest scriitor optzecist. De ce să o fac? Dacă are dreptate, e vai de mine, și trebuie să lucrez ca să mă corectez. Iar dacă nu are dreptate, e doar o minciună dintre cele câteva milioane care se învârt prin „lume”.

Nu dau numele acestui scriitor, pentru a nu promova lucrurile foarte îndoielnice pe care le publică. Până la urmă, eu am pus pe foc o carte a lui Nichita Danilov, care e un autor cu oarecare aplecare creștină și cu o încărcătură spirituală cu greutate morală, așa că vă dați seama ce cred despre scrierile majorității scriitorilor de azi…

Ca răspuns la mesajul meu, scriitorul despre care vorbesc aici îmi trimite un alt mesaj, care nu merită citat, în care caută să mă convingă de faptul că sărbătorirea Nașterii Domnului iarna ar fi… arbitrară. Ce să răspunzi la așa o minciună sionistă? Îi îndoapă pe bieții oameni cu astfel de porcării pe toate canalele mediatice… Dar Dumnezeul nostru e viu și știe foarte bine când trebuie fixată o sărbătoare sau alta a Bisericii Sale.

Totuși, pentru că în spatele acestui mesaj e o întreagă pledoarie a „lumii literare”, pe care am auzit-o și din gurile lui Nicolae Manolescu și Daniel Cristea-Enache, se cuvine să răspund un pic mai detaliat.

Să ne închipuim că într-o încăpere stau doi oameni. Unul e orb din naștere, a trăit doar printre orbi și habar nu are ce este vederea. Celălalt a fost orb din naștere și a trăit printre orbi, dar la un moment dat s-a petrecut cu el o minune și a căpătat darul vederii.

Orbul ține în mână o blestemăție, o mortăciune împuțită pe care sunt însemnele necuratului. Cel care vede ține în mână o cruce de aur.

Cel care vede îi spune orbului:
– Eu țin în mână o cruce de aur. Dacă îl vei căuta cu tot sufletul tău pe Dumnezeu, vei ține și tu în mână o astfel de cruce și vei scăpa de toate necurățiile și mizeriile din viața ta.

Orbul îi strigă celui care vede:
– Nu e adevărat! Nu ții în mînă nimic! De altfel, nu ești în măsură să ții lecții morale, pentru că ești un ticălos! În schimb eu țin în mână o pasăre care arde și sunt foarte trist din cauza asta…

– Știi, îi răspunde văzătorul celui orb, cu tristețe, de fapt „pasărea care arde” nu este ceva frumos sau expresiv, cum lași tu să se creadă, ci este ceva foarte mizerabil, venit de la satana. Iar sufletul tău e trist pentru că s-a îndepărtat de Dumnezeu și, din cauza înșelăciunilor satanei, nu mai regăsește drumul către Creatorul său… Și să știi că eu chiar țin în mână o cruce de aur, iar aceasta este cea mai frumoasă și cea mai expresivă operă de artă de pe pământ!

P.S.: Dragă X.Y. e la îndemâna ta, dar și a tuturor necredincioșilor care vor citi aceste rânduri, să verifice adevărul celor spuse de mine.

Pune-te în genunchi, cu fața spre Răsărit, în fiecare seară, și spune, de șapte ori, această rugăciune: „Doamne, dacă exiști, dă-mi un semn care să mă facă să cred în Tine și să te caut cu toată inima mea.”

În cel mult două săptămâni, omul care va spune această rugăciune de șapte ori pe seară va primi un răspuns.

P.P.S.: Să mai spun doar că disputa cu acest scriitor optzecist a plecat de la faptul că i-am trimis această mărturie asupra întoarcerii la Dumnezeu a doi intelectuali răzvrătiți, la mormântul Părintelui Arsenie Boca:

Mărturia Părintelui Ciprian Negreanu despre Sfântul Părinte Arsenie Boca

Dicționar de prostii primite „de-a gata” (11)

„Relația sexuală”

Ce este o „relație sexuală”? Ce se încearcă a se cosmetiza sub această etichetă?

Un act de unire trupească, desprins de finalitatea lui – nașterea de prunci, dar și de premisele lui – căsătoria.

„Relația sexuală” duce, pe cale logică, la pornografie, apoi și la perversiuni.

„Sexul”, împreunarea fizică devine scop în sine al vieții omului, iar asta duce la decăderea lui sufletească.

Asta ca să nu mai punem la socoteală că nu există cununie, deci nu există binecuvântarea Lui Dumnezeu. (Deși există „relații sexuale” și în căsătoriile în care nu se doresc copii.)

De fapt, acest termen batjocorește relația tainică de unire pshiosomatică pe care o generează apropierea trupească a celor doi soți. După cuvântul Mântuitorului, cei doi soți devin o singură ființă. „Și atunci,” întreabă Sfântul Apostol Pavel într-un cuvânt împotriva curviei „cum o să iau membrele mele și să le fac membrele unei desfrânate?” Mai ales după ce am fost salvat, după ce trupul meu a devenit Biserică a Lui Hristos…

Potrivit broșurii „Protocoalele Înțelepților Sionului”, descoperită la începutul Secolului XX de Serviciul Secret Țarist, pentru a distruge statele și culturile nonevreilor sioniștii foloseasc și coruperea morală: „Tinerețea le este irosită de studiile clasice complet inutile și de desfrânarea precoce la care i-au împins agenții noștri.”

Sunt o mulțime de siteuri pe internet care dovedesc că industria pornografică mondială este condusă de evrei sioniști. (De altfel, ei au fost și principalii actanți ai comerțului cu sclavi, pentru că ideologia lor supremațistă le permitea asta, pe când ideologia creștină interzicea această activitate.)

Dar și dacă nu ar fi condusă în întregime de sioniști, pornografia este progenitura Hollywoodului, care e evident o tribună de propagandă și corupere sionistă.

Țin să fac o distincție foarte importantă între sioniști și evreii tradiționaliști/ortodocși.

Evreii tradiționaliști îi urăsc pe sioniști, pentru că sunt necredincioși și pentru că tratează politic chestiuni pe care evreimea tradiționalistă le tratează religios.

Dar haideți să vedem ce spune unul dintre sionișii implicați în pornografie, Al Goldstein: „Singurul motiv pentru care evreii susțin pornografia e că noi credem că Iisus este (înjurătură) și Biserica Catolică este (înjurătură). Pornografia devine o formă de a murdări cultura creștină și, cum ea penetrează însăși inima curentului dominant american și e consumată tocmai de acești WASPs (White Anglo-Saxon Protestants / protestanți anglo-saxoni albi – n.tr.), caracterul ei subversiv e cu atât mai puternic.”

Dar iată un text și mai clar, dintr-o revistă cuturală israelită din Marea Britanie (The Jewish Quarterly, Nr. 194/2004, «Triplu-extnic», autor Nathan Abrams, profesor la Universitatea din Wales):

„E incontestabil că evreii laici au jucat și continuă să joace un rol primordial în industria filmelor pentru adulți în America (…) care a devenit una dintre componentele principale ale culturii americane. (…) Activitatea evreilor în industria pornografică se împarte în două categorii: producătorii și actorii. (…) Există un motiv mai profund, dincolo de aspectul pur financiar, pentru care evreii s-au implicat în mod deosebit în pornografie? (…) Implicarea evreilor în pornografie, în acest sens, e rezultatul unei uri atavice față de autoritatea creștină. (…) Evreii au fost, de asemenea, în avangarda revoluției sexuale din anii `60. Wilhelm Reich, Herbert Marcuse și Paul Goodman i-au înlocuit pe Marx, Trotski și Lenin în bibliotecile progresiștilor. (…) De ce să ne fie rușine de rolul evreilor în industria pornografică?”

Ar trebui menționat, în contextul „revoluției sexuale”, și cazul evreului György Lukács, inițiatorul programului de creare a „omului nou” prin propagandă de „eliberare sexuală” în școlile ungurești, pe vremea regimului bolșevic al lui Bela Kun, dar și evreii din Școala de la Frankfurt, avangardă a neomarxismului și terorismului cultural al corectitudinii politice de azi.

Sunt mulți actori și producători evrei în domeniul pornografiei, dar nu îi voi cita aici, ca să nu promovez astfel de porcării. Totuși, cred că o bună parte dintre ei nu sunt în mod conștient subversivi. Pur și simplu, pierzând legătura cu Dumnezeu, mulți evrei au ajuns să se închine banului și să facă absolut orice pentru bani.

Dar cei din vârful afacerii, iar citatul din Al Goldstein o dovedește cu prisosință, sunt perfect conștienți de ce fac.

Așadar, „relațiile sexuale” (pe românește: curvia oficializată) nu au apărut întâmplător. La ele s-a ajuns printr-un proces lung și dirijat, proces care are un scop foarte bine determinat.

Ca de obicei, omul e lovit prin intermediul femeii. Aceasta este deviată de la rolul ei propunându-i-se „studiile clasice complet inutile”, independența absolută și o lume a plăcerii fără morală. Femeia acceptă acest nou rol și, „eliberată”, își trăiește viața „după bunul plac” (de fapt, după bunul plac al satanei), se căsătorește târziu, pe la treizeci de ani, când începe să înțeleagă vidul existențial, neîmplinirea vieții ei, și abia dacă mai apucă să facă un copil. Pentru că, după treizeci și cinci de ani fecunditatea femeii suferă restricționări serioase. Și populația creștină scade, spre bucuria unora care ne vor dispăruți de pe fața pământului. Sau măcar bine amestecați în ciorba mondialistă a celorlalte rase și religii, mai ușor de controlat.

Ceea ce e înfiorător în ziua de azi e că această propagandă pornografică se extinde și asupra copiilor. De fapt, pornografia se substituie Lui Dumnezeu, ca scop al vieții celor care se lasă prinși de acest virus sufletesc cumplit, iar dracul care se ascunde în spatele ei începe să ceară tot mai mult sufletelor care îi cad în capcană. Absorbite cu totul de acest vârtej necruțător, care se amplifică, singura șansă de scăpare a acestor suflete e Dumnezeu. „Dar când vei căuta (fiind acolo) pe Domnul Dumnezeul tău, Îl vei găsi, de-L vei căuta cu toată inima ta şi cu tot sufletul tău.” (Deuteronomul, 4, 29)

Din păcate, foarte mulți oameni nu realizează proporțiile dezastrului care se petrece în sufletele lor. Știu despre ce vorbesc, am suferit de această patimă cumplită. Și pot să garantez oricui: în afara cununiei un bărbat și o femeie nu pot fi împliniți sufletește. 

Notă asupra „Protocoalelor Înțelepților Sionului”:

Acest text a fost publicat pentru prima dată în anul 1903, la Sankt Petersburg, capitala Rusiei țariste. Sioniștii ne spun azi că această broșură ar fi fost inventată de serviciul secret țarist. (Dar ei spun multe, inclusiv că Talmudul „nu conține atacuri la adresa creștinilor”. Normal că nu mai conține, după ce a fost înfierat, interzis și chiar ars de catolici de vreo trei ori, în trei secole diferite. Dar pasajele respective, pasaje în care non-evreii, „goimii”, sunt declarați suboameni, de care evreii se pot servi ca de animale, iar Domnul Hristos este blasfemiat, s-au păstrat în alte culegeri de texte.) Chiar dacă această broșură nu ar fi autentică, dacă ar fi o făcătură a Rusiei țariste, în ea se regăsesc o mulțime de idei și fapte ale iudeo-masoneriei. Așadar, o putem citi și ca pe o bucată de literatură realistă.

Dar haideți să încheiem chiar cu un citat din această broșură: „Guvernul Mondial, care va lua atunci locul guvernelor actuale – guverne care deocamdată conduc popoarele deja demoralizate și slăbite de noi, care au ajuns să tăgăduiască chiar și puterea lui Dumnezeu – va fi nevoit să condamne la moarte astfel de societăți muribunde și chiar să le înnece în propriul lor sânge stricat, pentru a ridica pe ruinele lor viitoare Republică Mondială Planetară care va fi guvernată de noi.”

Papa Francisc a refuzat să accepte un ambasador francmason

În presa catolică a apărut o știre care nu a fost preluată de presa noastră, nici măcar în cea „antisistem” (care, iată, are și ea problemele ei deontologice): acum trei săptămâni, Papa Francis a refuzat să îl accepte pe Johnny Ibrahim ca ambasador al Libanului la Vatican, pentru că acesta este francmason. Mi se pare că această știre e foarte importantă și că toate canalele Mass-Media, y compris toate blogurile creștine, ar fi trebuit să o preia. 

Dicționar de prostii primite „de-a gata” (10)

„Dreptul la avort”

Cine îți poate da dreptul să faci ceva ce îți este interzis de către Creatorul tău?

Stă scris cu litere de foc în conștiința oricărui om că avortul e o crimă. Cu toate astea, în ultimii treizeci de ani în România sunt la fel de multe avorturi ca și nașteri.

O a doua Românie a fost smulsă cu căngi metalice din burta mamei sale și aruncată la canal! Înfiorător.

Sunt unul dintre cei care au contribuit la un avort. M-am opus până la un punct, dar apoi, văzând că femeia cu care eram e hotărâtă să facă acest avort, pentru că ar fi fost „prea tânără ca să facă un copil”, m-am conformat deciziei ei și am făcut rost de bani pentru… avort. (Pe atunci eram studenți amândoi, iar din banii pe care îi câștigam dând meditații nu rămâneam cu mare lucru.)

Știu exact ce își spune un om care contribuie la un avort. Că ființa respectivă nu are încă o conștiință definită, că poate e mai bine așa, decât să se chinuie în viața asta încărcată de rele și tot așa.

Dar toate acestea sunt minciuni.

Când s-a născut fetița mea, deși nu eram încă pe drumul cel bun, am văzut cât de mare e puterea Lui Dumnezeu și cum are El grijă de fiecare ființă venită pe lume. Eu și cea care avea să devină, după naștere, soția mea eram destul de săraci, abia ne descurcam de azi pe mâine, nu ne găseam de lucru și tot așa. Dar, busc, după venirea pe lume a fetiței mele totul s-a rezolvat. Și încă atât de bine încât am ajuns chiar să ne cumpărăm un apartament în București.

Apoi Dumnezeu ne-a dat și șansa unui botez. Iar peste ani, când m-am întors la Dumnezeu, am citit la Părintele Arsenie Boca faptul că așa se răscumpără în parte păcatul avortului – prin botezarea unui copil.

Așa-zisul „drept la avort” e o nebunie. Niciun animal nu își omoară copiii.

Francezii supuși propagandei iudeo-masonice au găsit o lozincă pentru acest așa-zis „drept”: „Mon corps, mon choix”. Ceea ce vrea să spună: „Corpul meu, alegerea mea.” Iar catolicii le-au răspuns: „Corpul tău nu are două capete, patru mâini, patru picioare, două inimi care bat și două coduri genetice…”

Dar, cum am văzut în primul capitol al acestui dicționar, și „tău” ar trebui pus între ghilimele. Nici cu corpul în care locuiești nu poți face ce vrei. Acest corp ți s-a dat spre folosință. Nu l-ai inventat tu, tu nu îi poți adăuga nici măcar două degete.

În spatele „dreptului la avort” se ascunde satanismul cumplit al societății de azi.

Copiii aruncați la canal sunt jertfă adusă lui Moloh, unde Moloh e demonul plăcerilor joase și al banului. Ca să își prezerve o înșelătoare situație materială stabilă (care ar fi mult mai bună dacă ar face copii – a se vedea exemplul meu personal de mai sus), oamenii de azi strică sensul împreunării trupești și își ucid copiii.

Pentru cei care se întreabă ce legătură există între această abjecție a avorturilor în masă și sionism/iudeo-masonerie (cei doi termeni desemnează, în fapt, aceeași mișcare, care mai e „alintată” uneori cu eufemismul „neomarxism”), ca să fie foarte simplu de înțeles, îi trimit la o singură persoană – Simone Veil, evreică, trecută în vremea celui de-al doilea război mondial prin lagărul de la Ravensbrück.

În 1974 ajunge Ministrul Sănătății în Franța, iar în această calitate va concepe „Legea Veil”, promulgată la începutul anului 1975, lege care depenalizează avortul.

Ca răsplată pentru această porcărie, greu de imaginat în epocă, sioniștii o vor alege în 1979 președintă a Parlamentului European.

Acum mi-a mai trecut, dar când am auzit prima dată ce a făcut nemernica asta mi-a scăpat un „Blestemat să fie neamțul care a avut ocazia să te împuște și nu te-a împușcat!” 

Dumnezeu să mă ierte pentru așa gând prost…

Sigur că acest blestem este o tâmpenie. Omul are liber arbitru, așa că nu Simone Veil cea care a fost în lagăr e vinovată pentru acea lege dementă, ci Simone Veil cea care a ajuns să conducă Ministerul Săntății din Franța.

Această persoană poate fi înfierată abia după ce pornește tăvălugul nebunesc al legii care îi poartă numele.

Dar această individă este acum un criminal în masă de talia unui Stalin, pentru că din 1975 până azi intervenția ei a făcut zeci de milioane de victime, toate inocente, toate lipsite de apărare.

Așadar, această Simone Veil dovedește cu asupra de măsură legătura dintre avorturi și sionism. Pentru sioniști suntem un fel de șobolani, care trebuie stârpiți cu orice mijloace. Și chiar suntem stârpiți, printr-o combinație mortală de „drepturi absolute asupra vieții personale” și pornografie, care duc la abandonarea legilor sădite de Dumnezeu în sufletele noastre.

Pentru că nici pornografia care umple de patimi mințile și sufletele tinerilor noștri nu a ajuns întâmplător la îndemâna lor. Dar despre asta vom vorbi într-unul dintre capitolele următoare.

Dicționar de prostii primite „de-a gata” (9)

„Toți suntem egali”

Pe această idee, care a decurs din lozincăria fluturată deasupra capului de masonerie, în cadrul a ceea ce numim „Revoluția Franceză”, în fapt o lovitură de Stat extrem de sângeroasă, pe această idee, deci, se întemeiază mai toată manipularea corectitudinii politice pe care o vedem azi desfășurându-se furioasă sub ochii noștri.

„Toți suntem egali” e progenitura directă a lui „Liberté, egalité, fraternité”.

Cele două lozinci, care sună plăcut urechii oricărui om care caută o dreptate în afara celei instaurate de Dumnezeu, o dreptate „rațională”, se bazează pe minciună și ipocrizie.

Bărbatul nu este egal cu femeia. Cine nu crede asta, să organizeze concursuri mixte de tenis și șah. Creștinismul nu este egal cu nicio altă religie. E suficient să citești istoria Adevărului Revelat și să o compari cu toate celelalte așa-zise religii, în fapt o adunătură de fabule fără conținut și morală și filozofii abisale, cu excepția mozaismului și islamismului, care mai păstrează urme ale Adevărului Revelat. Albii nu sunt egali cu negrii. Negrii sunt mai puternici fizic, iar albii mai puternici intelectual. Asta e o realitate. Limba italiană nu e la fel de melodioasă ca și limba chineză.

Și fiecare neam are lucruri fixate cutumiar în memoria sa colectivă, care îl fac diferit de celelalte neamuri și inegal cu ele.

Acum se merge pe ideea ștergerii tuturor diferențelor între neamuri și indivizi, pentru a-i face mai ușor de manevrat de către mai-marii lumii. Nu mai vorbim de egalitatea de șanse a oamenilor, ci de egalizarea tuturor „valorilor”.

Așa se face că aceleași fundații sioniste se ocupă cu toate aspectele acestei încercări de distrugere a neamurilor. Aceste fundații aduc imigranții, și nu într-un mod corect – mai mult de jumătate din refugiați sunt arabi din afara zonelor de conflict, care și-au cumpărat locurile de refugiați chiar de la fundațiile sioniștilor… (Da, la ei totul e de vânzare.) Aceleași fundații pompează bani nenumărați în promovarea ideilor egalitariste în mediul universitar. Și tot aceste fundații militează pentru „drepturile femeilor”, care se rezumă, în fond, la legalizarea pruncuciderii, pentru drepturile homosexualilor și pentru drepturile demenților care își schimbă sexul (ca apoi să se sinucidă sau să se dea cu capul de pereți).

„Egalitate și libertate pe toate planurile”, cum ar veni.

Dar la baza acestora este un fals.

Avortul este crimă. Ființa ucisă are alt cap, altă inimă, alte membre și alt cod genetic decât ființa care ucide.

Iar Homosexualitatea este „un păcat abominabil”! O spune Vechiul Testament: „Să nu te culci cu un bărbat ca și cu o femeie. Acesta este un lucru abominabil.”

O repetă Sfântul Apostol Pavel: „Pentru că, cunoscând pe Dumnezeu, nu L-au slăvit ca pe Dumnezeu, nici nu I-au mulțumit, ci s-au rătăcit în gândurile lor și inima lor cea nesocotită s-a întunecat. Zicând că sunt înțelepți, au ajuns nebuni. Și au schimbat slava lui Dumnezeu Celui nestricăcios cu asemănarea chipului omului celui stricăcios și al păsărilor și al animalelor și al târâtoarelor. De aceea Dumnezeu i-a dat necurăției, după poftele inimilor lor, ca să-și pângărească trupurile lor între ei, ca unii care au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună și s-au închinat și au slujit făpturii, în locul Făcătorului, Care este binecuvântat în veci, amin! Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci și femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii. Asemenea și bărbații lăsând rânduiala cea după fire a părții femeiești, s-au aprins în pofta lor unii pentru alții, bărbați cu bărbați, săvârșind rușinea și primind în ei răsplata cuvenită rătăcirii lor. Și precum n-au încercat să aibă pe Dumnezeu în cunoștință, așa și Dumnezeu i-a lăsat la mintea lor fără judecată, să facă cele ce nu se cuvin. Plini fiind de toată nedreptatea, de desfrânare, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înșelăciune, de purtări rele, bârfitori, grăitori de rău, urâtori de Dumnezeu, ocărâtori, semeți, trufași, lăudăroși, născocitori de rele, nesupuși părinților, neînțelepți, călcători de cuvânt, fără dragoste, fără milă… Aceștia, deși au cunoscut dreapta orânduire a lui Dumnezeu, și au știut că cei ce fac unele ca acestea sunt vrednici de moarte, nu numai că fac ei acestea, ci le și încuviințează celor care le fac.” (Romani 1, 21-32)

Dar blestemăția homosexualității o dovedește și întreaga istorie a distrugerii Sodomei și Gomorei. (Facerea 19, 1-29)

Homosexualitatea nu e o boală, ci un păcat cumplit, abătut de diavol asupra celor care nu își îndreaptă inimile către Dumnezeu.

Nu poate fi pus niciun semn de egalitate între cei atinși de acest flagel cumplit și oamenii care trăiesc creștinește, în familii obișnuite.

Și oricât s-ar strădui toți Rotschilzii și Rockefelerii din lumea asta, cu toți Soroșii, Blankfeinii și Kissingerii care îi slujesc, oricât se vor da peste cap slugile lor mai mărunte, producătorii evrei (și violatori, iată…) de la Hollywood și patronii mass-mediei internațional(ist)e (în majoritate evrei și ei, desigur), Biblia nu se va schimba.

Noi le-am schimbat Talmudul, pentru blasfemiile și mizeriile pe care le pusese „poporul decăzut” acolo, dar ei nu ne vor schimba Cartea Sfântă.

Pentru că nu Îl vor putea schimba pe Dumnezeu, oricâtor draci le-ar pupa copitele și oricâte porcării nu ar finanța.

Nu, nu suntem egali. Dumnezeu nu ne-a făcut egali (deși i-ar fi fost foarte ușor să facă asta), din cel puțin două motive: pentru a ne oferi liberul arbitru și pentru a ne oferi fiecăruia șansa cea mai adecvată la mântuire. În plus, fiecare om poartă în spate moștenirea spirituală a strămoșilor săi. Acest lucru nu se poate aneantiza.

Și nu suntem egali nici măcar în fața acestui Sistem pervers care ne este impus cu mijloace de manipulare ultrasofisticate. Cum o să fim egali când două sute de homosexuali aduși din alte țări pot să schimbe o lege în România, dar pentru trei milioane de creștini care au semnat pentru un referendum de redefinire a familiei în Constituție nu se organizează acel referendum? Ce egalitate mai e și asta?!

Acei câțiva homosexuali finanțați de Soroș (în majoritate străini, aduși cu avioanele) organizează un miting, iar informația e difuzată pe toate canalele media, ca fiind relevantă pentru România, pe când zece mii de tineri creștini români adunați la Iași sunt puși în fața unei tăceri mediatice de mormânt. Această „egalitate de șanse” este o minciună oribilă a unor sioniști perverși, care își impun, de fapt, voința lor, în detrimentul voinței majorității. 

Și ne întoarcem la „Protocoalele înțelepților Sionului”…

Dicționar de prostii primite „de-a gata” (8)

„Dreptul la blasfemie”

În Franța, după evenimentele petrecute la jalnicul săptămânal pseudo-umoristic „Charlie Hebdo”, s-a pornit o adevărată furtună mediatică a „dreptului la blasfemie”.

Ba chiar conducătorii francezilor, care nu se pot numi francezi, au descoperit în Alsacia o lege veche care interzicea blasfemia și s-au grăbit să o anuleze.

Povestea nu a ajuns încă la noi, dar merită discutată, pentru că există o poruncă dumnezeiască foarte clară, întărită și de Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu: „Să nu iei Numele Domnului în deșert”. (Iar Domnul Hristos ne-a spus că vom fi judecați pentru orice vorbă deșartă – a se vedea capitolul precedent.)

Sunt destule expresii fixate în limbă care încalcă această poruncă. De la înjurături, pe care nu le voi reproduce aici, până la diferite „vorbe de duh”, cum ar fi, de pildă, „Până la Dumnezeu te mănâncă sfinții”.

Evident, această expresie nu se referă cu adevărat la încercarea omului de a ajunge la Dumnezeu.

Ea se aplică mai mult în situații de viață obișnuite și se referă la cât de greu e să ajungi în vârful unei ierarhii unde ai de rezolvat o problemă.

Dar, din păcate, fiind o referință atât de concretă, această expresie este o blasfemie.

Cei care cunosc puterea și lucrarea Lui Dumnezeu, cei care își hrănesc sufletele cu rugăciune și cu slujbele Bisericii, știu cât de departe de adevăr este această expresia, înțeleasă în sensul ei concret.

„În Hristos toți suntem una”, spune Sfântul Apostol Pavel, iar asta înseamnă că lucrarea creștinismului e unificarea în duh – strădania tuturor creștinilor de a dobândi Duhul Sfânt.

Iar cei care L-au dobândit pe Duhul Sfânt, parte a Sfintei Treimi, sfinții, sunt, de fapt, locuiți de Dumnezeu.

Fiind consubstanțiali Duhului Sfânt, locuiți de acesta, ei lucrează în același sens cu Creatorul nostru, care e iubire și care își propune să îi salveze pe toți oamenii care își îndreaptă inimile împovărate către El.

Mai mult, cunoaștem, din experiența succesivă a duhovnicilor îmbunătățiți, că sfinții trecuți la cele veșnice intervin în viețile noastre pentru a încerca să ne ducă spre Dumnezeu, iar nu să ne îndepărteze de El.

Și atunci, logic, expresia corectă ar trebui să fie „Până la Dumnezeu te ajută sfinții”.

Mai sunt în limba română și alte expresii care nu ar fi trebuit să-și găsească loc în vocabularul unui popor creștin.

De la „a face pe mironosița” s-a ajuns la denaturarea cuvântului „mironosiță”, folosit acum cu o conotație negativă.

Dar mironosițele erau „purtătoarele de mir”, femeile care au mers la Mormântul Domnului Hristos și nu l-au găsit acolo, Duminică dimineața, în ceea ce am putea numi prima Duminică a Credinței noastre.

Pentru creștini, cuvântul „mironosiță” este un cuvânt încărcat de sfințenie.

Dar ce treabă are necuratul în afară de a arunca astfel de necurății în direcția Lui Dumnezeu?

Și ce treabă au sioniștii, în afară de a finanța mijloace mass-media pretins libere, care le propagă ideile în societate, căutând să o pervertească?

Părintele Arsenie Boca spunea că trebuie să îi privim cu milă pe toți cei care se lasă prinși de cumplita boală a injuriei. Și să ne rugăm pentru ei.

Iar Sfântul Ioan Gură de Aur scria, în privința blasfemiatorilor: „Dacă auzi pe cineva hulind la răspântie sau în for, du-te la el și dojenește-l; și chiar dacă trebuie să-l lovești, nu pregeta: izbește fața lui cu palma, lovește gura lui, și sfințește-ți mâna ta prin această lovitură. Și dacă te va învinovăți cineva și te va duce la judecată, nu te împotrivi; și dacă judecătorul de pe tribuna lui îți va cere socoteală, spune-i, fără sfială, că a hulit pe Regele îngerilor.”

„Dreptul la blasfemie” este doar unul dintre rezultatele groaznice ale cursei de „eliberare” a omului de propria sa conștiință și de legile cu care l-a îngrădit Creatorul său. El se află într-o contradicție flagrantă cu agenda Sistemului. Dumnezeu poate fi blasfemiat, dar evreii și homosexualii sunt intangibili! Iată la ce s-a ajuns!

Ni se pregătesc și altele. Judecătorul Cristi Dănileț, membru al Consiliului Superior a Magistraturii, afirmă că ar trebui permisă și zoofilia, „dacă animalul nu țipă de durere”: https://www.activenews.ro/stiri-social/Judecatorul-Cristi-Danilet-este-de-acord-cu-zoofilia-daca-animalul-nu-tipa-de-durere-128862

Cum a ajuns un asemenea individ în Consiliul Superior al Magistraturii? Ce a ajuns școala românească? Și spre ce ne îndreptăm?

Suntem împinși spre distrugere morală totală de o mână de sioniști, Soroș și compania, care finanțează toate spurcăciunile de pe pământ. Dar în spatele lor e diavolul.

Iar soluțiile noastre sunt rugăciunea, îmbunătățirea sufletească, spovedania și redescoperirea drumului către Dumnezeu.

Dicționar de prostii primite de-a gata (7)

„Vorba zboară” / „Verba volant…”

Chiar așa să fie? Să fie vorbele lipsite de importanță? Vorba zboară (și doar scrisul rămâne / scripta manet)?

Domnul Hristos ne-a învățat că nu e așa și ne-a arătat importanța vorbelor noastre. „Vă spun că pentru orice cuvânt deşert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii.” (Matei 12, 36)

Și e firesc să fie așa, pentru că vorbele omului arată cărui duh i se supune sufletul său. Vorbele sunt emanația sufletului omului.

Să ne amintim momentul în care evreii, fugiți din Egipt, după câteva săptămâni în care au străbătut deșertul, ajung la marginea țării promise.

Moise trimite iscoade, câte o căpetenie din cele doisprezece case ale lui Israel, iar aceste iscoade se duc să cerceteze Tărâmul Făgăduinței.

După patruzeci de zile, iscoadele se întorc și povestesc poporului și lui Moise ce au văzut.

Zece iscoade prezintă situația foarte sumbru – țara e foarte bine apărată, neamurile de acolo sunt foarte puternice și nu vom putea niciodată să le învingem – și ridică poporul împotriva lui Moise, care, sugerează ei, i-ar fi scos din Egipt ca să îi pună în fața unei situații imposibile: „Mai bine era să fi murit în pământul Egiptului sau să murim în pustiul acesta! La ce ne duce Domnul în pământul acela, ca să cădem în război? Femeile noastre și copiii noștri vor fi pradă. Nu ar fi, oare, mai bine să ne întoarcem în Egipt?” (Cartea Numerelor, 14, 2-3)

Dar două dintre iscoade, Caleb, fiul lui Iefone, din seminția lui Iuda, și Osia/Ioșua, fiul lui Navi, din seminția lui Efraim, reacționează altfel: „Iar Ioșua, fiul lui Navi, şi Caleb, al lui Iefone, care erau din cei ce cercetaseră țara, și-au rupt hainele lor. Și au zis către obștea fiilor lui Israel: „Pământul, pe care l-am străbătut noi, este foarte, foarte bun. De va fi Domnul bun cu noi, ne va duce în pământul acela și ni-l va da nouă; în pământul acela izvorăște lapte și miere. Deci nu vă ridicați împotriva Domnului și nu vă temeți de poporul pământului aceluia, căci va ajunge pășunea noastră: ei n-au apărare, iar cu noi este Domnul. Nu vă temeți de ei!”” (Numere 14, 6-9)

Evreii nu îi ascultă. Văzând acestea, Dumnezeu vrea să îi omoare pe toți izraeliții revoltați, dar Moise, prin rugăciune, le îmblânzește soarta.

Atunci Dumnezeu schimbă pedeapsa evreilor: „Deci, spune-le: Viu sunt Eu, zice Domnul! După cum ați zis în auzul Meu, așa voi face cu voi: În pustia aceasta vor cădea oasele voastre și voi toți cei numărați, de la douăzeci de ani în sus, care ați cârtit împotriva Mea, oricâți ați fi la număr, nu veți intra în pământul în care, ridicându-Mi mâna, M-am jurat să vă așez, ci numai Caleb, fiul lui Iefone, şi Ioșua, fiul lui Navi, vor intra. Pe copiii voștri, despre care voi ziceați că vor ajunge pradă vrăjmașilor, îi voi duce acolo și ei vor cunoaște pământul pe care voi l-ați nesocotit. Iar oasele voastre vor cădea în pustia aceasta. Copiii voștri vor rătăci prin pustie patruzeci de ani și vor suferi pedeapsă pentru necredința voastră, până vor cădea toate oasele voastre în pustie.
După numărul celor patruzeci de zile, în care ați iscodit pământul Canaan, veți purta pedeapsa pentru păcatele voastre patruzeci de ani, câte un an pentru fiecare zi, ca să cunoașteți ce înseamnă să fiți părăsiți de Mine.” (Numere 14, 28-34)

Iar cele zece iscoade care speriaseră poporul cad moarte pe loc.

Așadar, poporul evreu e pedepsit să rătăcească patruzeci de ani prin deșert, până vor muri toți bărbații maturi care participaseră la această răzmeriță, pentru niște vorbe.

Pentru că în spatele acestor vorbe e o atitudine spirituală, generată de un duh.

„Iar pe robul Meu Caleb, îl voi duce în pământul în care a umblat și seminția lui îl va moșteni, pentru că în el a fost alt duh și pentru că el s-a supus Mie.” (Numere 14, 24)

Vorbele nu zboară, ci sunt reținute în aerul spiritual al acestei lumi, în istoria ei.

Cât despre diferența dintre vorbit și scris, e evident că ea nu e importantă.

O scrisoare trimisă unui om nu are efectul unui discurs ținut în fața a o sută de oameni.

Diferența se stabilește, cred, în funcție de lucrarea pe care o fac acele vorbe, pentru că nu e totuna să salvezi sau să condamni la întuneric sufletele a o mie de oameni cu a salva sau a condamna sufletul unui singur om.

Dar toate vorbele și faptele noastre rămân, sunt înregistrate undeva.

Dacă omul are aparate cu care să înregistreze vorbele și întâmplările, cum să nu aibă Dumnezeu, Cel care a creat lumea, această posibilitate?

„Cel care a făcut ochiul nu vede?”, întreabă psalmistul. „Și Cel care a făcut urechea nu aude?”

Așadar, nu, vorbele nu zboară. Ele lucrează în sufletele oamenilor care le rostesc și le aud, le influențează viața.

Pentru că, spiritual vorbind, de la vorbă la faptă e un singur pas. Ba chiar vorba e o faptă în sine.

Dicționar de prostii primite „de-a gata” (6)

„Noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc”

… cu pandantivele: „Cine-i harnic și muncește, ori e prost, ori nu gândește”, parafrază la „Cine-i harnic și muncește are tot ce își dorește”. Mai există o parafrazare a acestui proverb în „Cine-i harnic și muncește are tot ce vrea, cine-i leneș și chiulește are tot așa”.

Din toate relele pe care ni le-a adus comunismul, atitudinea față de muncă e cel mai mare.

Proprietatea nemaifiind a cuiva, ci a tuturor, furtul și lenevia au devenit moduri de a fi ale românului.

Din C.A.P.-uri se fura în mod organizat, din fabrici se fura în mod organizat, iar programul de muncă era format cu precădere din lungi partide de table, remi sau șeptică.

Comunismul a creat un tip de om special, diferit, aflat în afara tiparelor ființei naționale: șmecherul. Descurcărețul lipsit de orice principii morale, gata să facă orice pentru bunăstarea personală.

Acest personaj ajunsese în comunism un adevărat erou.

Să fii „șmecher” era apoteoza acelei societăți bolnave, „cel mai înalt” nivel psihologic pentru oamenii vii. Pentru că mai erau și oamenii cenușii ca pereții fabricilor de atunci, care se confundau întru totul cu Regimul.

„Șmecherul” a supraviețuit până azi. Lui îi datorăm îndelunga noastră tranziție, lui îi datorăm corupția și mai toată clasa politică de azi.

Dar atitudinea șmecherului față de muncă e total opusă dreptății Lui Dumnezeu.

Ca să înțelegem această dreptate, ar trebui să urmărim pe termen lung destinul „șmecherului” și al progeniturilor sale.

În mod cert, dacă nu are printre urmași vreunul care să se întoarcă cu tot sufletul către Dumnezeu, totul se va sfârși prost, iar din toată șmecheria lui se va alege praful.

Pentru că Dumnezeu iubește cinstea, dăruirea, jertfa, lucruri care le sunt „șmecherilor” care au inventat aceste zicători și celor care le aplică în viețile lor total străine.

Văzută dintr-un punct mai înalt al lumii spirituale, oricât de grea ar fi, munca este o mare binecuvântare pentru om.

Cu ajutorul ei putem străbate mai ușor această „vale a plângerii” care este viața noastră, sperând să ajungem la Adevărata Lumină.

La asta e folosită și în mănăstiri, chiar în mănăstiri care sunt atât de bogate încât ar putea plăti mireni pentru toate muncile: munca te ajută să scapi de gândurile rele venite de la necuratul.

Până la urmă, chiar dacă neamuri întregi, prin firea lor necinstită, îi întorc spatele, munca este o binecuvântare și o terapie.

Și nicio muncă nu rămâne nerăsplătită, în bine sau în rău, în funcție de caracterul său.

Pentru că Dumnezeu e drept și la El toate sunt calculate, așa că, dacă faci o muncă utilă și plăcută Lui, poți fi convins că îți vei primi, mai devreme sau mai târziu, înzecit, răsplata.

Da, vei fi răsplătit pentru fiecare efort pe care îl faci în meseria ta, dacă e una cinstită și curată. Pentru că, dacă tot suntem pe tărâmul zicalelor, „Dumnezeu” e drept și „nu doarme niciodată”. 

Și așa ajungem să dovedim adevărul proverbului german „Arbeit Macht Frei”, „Munca te face liber” și să propunem acest proverb în locul prostiilor și parafrazelor rușinoase înșirate mai sus.

Munca te face liber financiar, dar te poate elibera, măcar pe moment, și de patimile tale.

Toate capitolele acestui dicționar:
https://yanush.wordpress.com/tag/dictionar-prostii/

Dicționar de prostii primite „de-a gata” (5)

„Cred în Dumnezeu, dar nu în Dumnezeul popilor”

Sunt mulți care spun sau integrează conștiinței lor vorba asta.

De la intelectuali sclivisiți care scriu panseuri pe marginea Bibliei (fără binecuvântarea duhovnicului și fără ca măcar să aibă un duhovnic, firește), până la oameni obișnuiți pe care diavolul îi împiedică să meargă la Biserică.

Dar la Biserică sufletele noastre se hrănesc. Fără această hrană, fără rugăciune, fără spovedanie și împărtășanie, e greu de crezut că se poate cineva mântui…

Dar să ne întoarcem la… prostiile noastre.

Ce înțelegem din „Cred în Dumnezeu, dar nu în Dumnezeul popilor”?

Că preoții Bisericii nu Îl reprezintă pe Dumnezeu.

Și atunci, participarea la slujbe nu ar mai avea niciun sens, tainele ar fi niște maimuțăreli, iar Dumnezeu ar umbla pe coclauri, nu ar căuta să fie în Biserică, IN TEMPLUM.

Prostia aceasta poate fi demontată în trei clipite, cu un citat din Noul Testament:

„Şi părinţii Lui, în fiecare an, se duceau de sărbătoarea Paştilor, la Ierusalim. 

Iar când a fost El de doisprezece ani, s-au suit la Ierusalim, după obiceiul sărbătorii. 

Şi sfârşindu-se zilele, pe când se întorceau ei, Copilul Iisus a rămas în Ierusalim şi părinţii Lui nu ştiau. 

Şi socotind că este în ceata călătorilor de pe drum, au venit cale de o zi, căutându-L printre rude şi printre cunoscuţi. 

Şi, negăsindu-L, s-au întors la Ierusalim, căutându-L. 

Iar după trei zile L-au aflat în templu, şezând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi întrebându-i. 

Şi toţi care Îl auzeau se minunau de priceperea şi de răspunsurile Lui.

Şi văzându-L, rămaseră uimiţi, iar mama Lui a zis către El: Fiule, de ce ne-ai făcut nouă aşa? Iată, tatăl Tău şi eu Te-am căutat îngrijoraţi.

Şi El a zis către ei: De ce era să Mă căutaţi? Oare, nu ştiaţi că în cele ale Tatălui Meu trebuie să fiu?” (Luca 2, 41-49)

Dar de fiecare dată când ajunge la Ierusalim, Domnul Hristos se îndreaptă spre Templu.

Și îndeamnă la ascultarea cărturarilor și fariseilor, pentru că „ei stau pe scaunul pe care a stat Moise”:

„Deci toate câte vă vor zice vouă, faceţi-le şi păziţi-le; dar după faptele lor nu faceţi, că ei zic, dar nu fac.” (Matei 23, 2-3)

Din această vorbă a Mântuitorului a ieșit o altă zicală românească: „Fă ce zice popa, nu ce face popa.”

Aceasta e mai aproape de adevăr, deși și ea neagă schimbarea esențială produsă în urma Pogorârii Duhului Sfânt. Și umbrește puterea tainică a Liturghiei.

Preoții înseamnă tradiție. Prin preoți, Biserica se raportează direct la apostoli, care au fost trimișii Domnului.

Sigur, preoții sunt oameni, supuși greșelii ca orice alt om. Dar, de fapt, ei sunt încă mai expuși greșelii, pentru că, fiind îmbrăcați în armura armatei Lui Hristos, asupra lor se trage cu arme de alt calibru decât cele cu care se trage asupra noastră.

Sminteală în rândul preoților a fost dintotdeauna. În Vechiul Testament ni se povestește cum la ceva vreme înainte de venirea Domnului Hristos, sacrificatorii Templului se stricaseră atât de mult încât le cereau femeilor care veneau la Templu favoruri sexuale.

Dumnezeu a așteptat cât a așteptat să se trezească, iar într-o bună zi i-a omorât pe toți.

În acest context a apărut Domnul Hristos. Până și sacrificatorii Templului aveau probleme morale. Dar El nu a zis „Nu mai mergeți la Templu!” sau „Dumnezeul meu nu e Dumnezeul fariseilor”, ci a spus „Ascultați-i, pentru că ei stau pe scaunul pe care a stat Moise, dar nu faceți faptele lor” și s-a dus El Însuși la Templu.

Domnul Hristos nu a creat nicio sectă, el mergea la Templu, ca toți evreii. El nu a pus bazele niciunei alternative religioase, în timpul vieții Sale.

El a încercat să declanșeze o mișcare de înnoire spirituală înăuntrul Iudaismului.

Biserica noastră a fost fondată la cincizeci de zile după Învierea Domnului, prin pogorârea Duhului Sfânt asupra Apostolilor.

Așadar, atitudinea sectară, străvezie în expresia pe care o discutăm, nu are nicio legitimare în faptele Mântuitorului.

Știu că sunt multe probleme în Biserică. Pentru mulți ariviști, pentru că trăim într-o țară săracă, preoția s-a arătat o bună sursă de venit.

S-au făcut mulți preoți pentru bani și… cu bani.

Scandalul din jurul nefericitului Corneliu, episcopul homosexual a scos la iveală multe. Lumea s-a oprit la îndepărtarea acestui episcop (care nu a fost caterisit, ci „demis la cerere”!) și nu observă că acest scandal nu s-a încheiat.

Cel cu care (și de care) a fost filmat acest Corneliu e și el… „preot”. Și nu a fost îndepărtat din Biserică.

Cei care l-au șantajat i-au cerut să le dea înapoi banii cu care își cumpăraseră parohiile! Câteva zeci de mii de Euro! Asta se numește simonie (de la Simon, vrăjitorul, care a vrut să cumpere funcția de apostol) și presupune, potrivit unui canon apostolic, lipsa de validitate a preoției.

Nici această problemă nu a fost rezolvată.

Nici problema arhimandritului care l-a șantajat pe fostul „episcop”, cerându-i o funcție de episcop vicar, nu a fost rezolvată.

Nefericitul Corneliu, cu tupeul caracteristic homosexualilor, ar fi amenințat cu dezvăluiri din cadrul B.O.R., iar cazul lui a fost mușamalizat.

A fost cea mai îngrozitoare dezvăluire în Biserica românească în ultimii ani.

Dar vremurile sunt crâncene.

Diavolii dau război mare pe fața pământului și vor să facă firești cele mai mari fărădelegi. Și să supună toate sufletele banului.

Iar preoții și ierarhii sunt emanația poporului și a lumii în care trăim.

Cum bine spunea Părintele Arsenie Boca, avem preoții pe care îi merităm. Când vom fi mai buni și mai curați, vom avea preoți mai buni și mai curați.

Dar să-i ascultăm, pentru că ei stau în scaunele în care au stat Sfinții Apostoli.

Și să mergem la Biserică pentru că acolo merge și Dumnezeu.

Și să ne amintim, totuși, câți preoți și câți ierarhi de calitate avem.

Voi enumera câțiva dintre cei pe care îi cunosc personal: Părintele Iulian de la Prodromu, IPS Serafim, Părintele Gheorghe Loghinoaia, Părintele Ioan de la Sihăstria Rarăului, Părintele Amfilohie de la Diaconești, Părintele Ignatie de la Cămârzani, Părintele Ignatie de la Cernica, Maica Serafima de la Mărcuș, Maica Justina de la Petru Vodă…

Și doar în jurul casei mele, în Săcele și Tărlungeni, sunt patru preoți de mir foarte buni: Părintele Raul, Părintele Laurențiu, Părintele Ciprian și Părintele Mădălin.

Situația preoților Bisericii, la scara mea, la nivelul la care bate privirea mea, mi se pare mai degrabă foarte bună decât rea.

Așadar, un caz cum e cel al acestui Corneliu trebuie să ne trimită mintea la „Nu e pădure fără uscături”, iar nu la „Cred în Dumnezeu, dar nu în Dumnezeul popilor”.

În ce Dumnezeu crezi, dacă nu în cel cunoscut de Biserică, din experiența sfinților? Îți fabrici tu un „dumnezeu” în capul tău, după bunul tău plac? Dar asta se numește idolatrie. Sau prostie.

Toate capitolele acestui dicționar:
https://yanush.wordpress.com/tag/dictionar-prostii/

Dicționar de prostii primite „de-a gata” (4)

„Pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești”

Am ajuns, iată, la un proverb. 

Spre deosebire de zicerile discutate până acum, proverbele au un caracter mai sentențios, mai absolut. „Apoftegmatic”, cum spun lingviștii.

Cum bine remarca Ioana Nițulescu, cea mai activă cititoare a acestor pastile, în limba română există și expresii geniale, pline de adevăr și sensibilitate. Așa e.

Avem proverbe desprinse direct din Cuvintele Mântuitorului: „Ce ție nu-ți place, altuia nu face”, „Cine sapă groapa altuia, cade singur în ea” și alte câteva.

Dar cel pe care îl discutăm acum nu este unul dintre ele. Dimpotrivă.

„Pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești” face referire la necazurile care îți vin când faci o faptă bună, după ce faci un gest de împăcare sau de ajutor către cineva.

Așadar, acest proverb ne spune, de fapt, dacă luăm sensul cel mai folosit, că iertarea, împăcarea nu au niciun sens, când încerci să mai oferi o șansă cuiva cu care ești certat, de pildă, că ar fi mai bine să îl lăsăm baltă pe respectivul om și să ne vedem de treburile noastre.

Dar Mântuitorul nu a spus așa ceva. Mântuitorul a spus „Iertați de șaptezeci de ori câte șapte celor care vă greșesc.”

Un om îmi greșește, îl iert. Îmi greșește iar, îl iert iar. Și tot așa.

Într-un sens mai extins, expresia pe care o discutăm se poate referi la oameni care se agață de recunoștința unei fapte bune pe care o faci către ei, de un ajutor pe care li-l oferi, și nu te mai lasă să respiri, ceea ce ar presupune că ajutorul a fost inutil.

E acea atitudine a țiganilor care, după ce le-ai dat un leu, îți mai cer și altele, cine știe câte, și se țin scai de tine.

Dar și în acest caz expresia e o prostie. Tu trebuie să-ți faci datoria și să rupi din puținul tău și să îi dai leul acela, dacă îți cere. Iar ce se întâmplă mai departe e problema lui.

Banul tău e primit de Hristos, tu ți-ai făcut datoria. Țigănia cerșetorului e greșeala lui.

Și aici îmi aduc aminte acea frumoasă pildă cu un om care oferă unui cerșetor o haină, apoi o găsește expusă la vânzare, se mâhnește că a dat-o, pentru că ținea la ea, dar apoi îi apare în vis Domnul Hristos îmbrăcat în acea haină, ca dovadă că darul a ajuns la El.

Și să nu uităm că fiecare faptă bună pe care o facem e o arsură cu fierul înroșit pe spinarea stăpânului acestei lumi pieritoare, potrivnicul, cel care va căuta toate oportunitățile să ne convingă să nu mai facem astfel de gesturi plăcute Lui Dumnezeu.

Da, necuratul nu vrea să trăim în pace cu ceilalți, el vrea să ne convingă să nu ne iertăm și să nu ne ajutăm unii pe alții.

Așadar „Pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești” e o mare prostie, care ascunde o atitudine anticreștină.

Fiecare faptă bună și fiecare atitudine bună sunt răsplătite înzecit, dacă nu aici, în acest imperiu al beznei, atunci la Socoteala de dincolo de el.

Toate capitolele acestui dicționar:
https://yanush.wordpress.com/tag/dictionar-prostii/

Simona Halep a intrat în Istoria Tenisului

Deși nu a jucat grozav în Finalele de la Singapore, pentru că nu îi prea place „hard”-ul, Simona a profitat de rezultatele bune pe care le-a avut în vară, pe iarbă, dar și de eșecul contracandidatelor, și a terminat anul 2017 pe locul 1 în Clasamentul WTA.

E un moment istoric, un moment pe care tenisul românesc nu l-a mai trăit din 1973, când Ilie Năstase termina și el pe locul 1.

Bravo, Simona!

Dicționar de prostii primite „de-a gata” (3)

„Ce-i frumos și Lui Dumnezeu Îi place…”

Această vorbă e o exagerare, obținută prin inversarea valorilor sufletești cu cele trupești. Sigur că nu frumusețea fizică e căutată de Dumnezeu într-un om, ci bunătatea sufletului, iubirea, credința și smerenia.

Și apoi… despre ce frumusețe vorbim? Care sunt criteriile acestei frumuseți?

Pe cine apreciază Dumnezeu mai mult, ca frumusețe exterioară, între Shakira, care își scutură fundul în fața a zeci de mii de oameni, și Maica Serafima Comșa de la Mărcuș, care e mică și grăsuță și are grijă de zece copii orfani?

Dincolo de forme și unduirile lor provocatoare, Shakira are o privire adumbrită de păcat, o privire de pește mort, cum bine zicea cineva, și o figură apăsată, lipsită de strălucire, pe care încearcă să o destindă un zâmbet fals, o grimasă exersată zadarnic în oglindă, pe când Maica Serafima are o privire luminoasă, de om care se spovedește des, și o figură care radiază zâmbete care pornesc din inimă.

Cum se uită Dumnezeu la un om? Cei care au citit Noul Testament știu – așa cum se uită un părinte iubitor la un copil. Când te uiți la copilul tău îl vezi cu ochii lumii, cu ochii unui posibil partener de viață corupt de acest veac păcătos? Îi apreciezi fundul, sânii, bicepșii? Firește că nu. Îți iubești copilul pentru că e al tău, vine din tine, și, mai mult decât toți oamenii de pe pământ, știi să vezi în el nu frumusețea aceea bleagă, de crenvuști puși la prăjit pe plajă, a Shakirei, ci expresivitatea, expresia stărilor lui sufletești.

Ce a zis Domnul când l-a văzut pe Nathanail? „Iată cu adevărat un evreu în care nu există vicleșug!”

Așadar, Dumnezeu nu se uită după fundurile femeilor, ca noi, cum ne împinge contextual să gândim expresia pe care o dezfoliem.

Ceea ce poate aprecia El într-o femeie desfrânată e puterea iubirii. Asta a văzut Domnul Hristos în Maria Magdalena sau în samarineanca de la fântână, Fotini (Luminița), cea care avusese cinci bărbați. Ceea ce nu înseamnă că El îngăduie desfrâul sau că apreciază foarte tare aspectul exterior al unei femei.

Dovadă că aceste femei, dar câte altele încă!, și-au schimbat viața după ce L-au întâlnit.

Așadar, expresia „Ce-i frumos și Lui Dumnezeu Îi place” nu acoperă nicio realitate.

Poate doar dacă s-ar referi la frumusețea naturii, dar nu avem nicio referință care să dovedească faptul că Domnul Hristos, care cunoștea o altă realitate, încărcată de Lumina cea Adevărată (a se vedea Schimbarea la Față de pe Muntele Taborului), ar fi apreciat/contemplat frumusețea lumii noastre trecătoare. Pe aceasta o apreciem doar noi, pentru că în scăpărările ei întrezărim frumusețea cea adevărată, frumusețea vieții care va să vină.

De fapt, în absolut, „Ce-i frumos și Lui Dumnezeu Îi place” e un mare adevăr, numai că noi nu avem acces la acel Frumos. Raportându-l la niște funduri, suntem la marginea blasfemiei.

 

Toate capitolele acestui dicționar:
https://yanush.wordpress.com/tag/dictionar-prostii/

Dicționar de prostii primite „de-a gata” (2)

„Trebuie să fii în rând cu lumea…”

Serios? Dacă în jurul meu, sub influența Imperiului Sionist în care ne aflăm, toți au devenit obsedați de bani, trebuie să fiu și eu așa?

Și dacă toți cei din jurul meu trăiesc în curvie, perversiuni și adulter, și dacă mai și promovează aceste păcate, în gura mare, pe toate drumurile, trebuie să mă conformez și să fac și eu așa?

Și dacă vecinul meu își face o casă cu șapte camere, de care nu are – și nu va avea niciodată – nevoie, pentru că are un singur copil, eu trebuie să-mi fac una cu zece, ca să fiu în rând cu el?

Și dacă oamenii din jurul meu își ucid pruncii nenăscuți sau folosesc mijloace anticoncepționale, întorcându-i fundul Lui Dumnezeu, sfidând până și bunul simț firesc al animalelor și pervertindu-și firea, e obligatoriu să mă conformez?

Și trebuie să pun și eu prețuri evreiești? Strugurii mei trebuie să coste 4,99 lei? Nu pot costa, pur și simplu, cum au costat la bunicii și străbunicii mei cinstiți, necontaminați de iudei… 5 lei?

Trebuie să mint, cum fac sioniștii, și să creez o uriașă nebunie internațională, a minciunii, care să îmi permită să domin întreaga lume? O lume dezbinată, amestecată, în care singura casă unită să fie a mea?

Albul meu trebuie să fie negru, iar negrul alb? Homosexualii, zoofilii și transexualii trebuie să fie pentru mine oameni normali, iar creștinii – „extremiști” și „habotnici”?

Trebuie să-i oblig pe creștini (dar și pe musulmani) să căsătorească homosexuali, transexuali și zoofili (cu animale!) în lăcașele lor de cult, ca să le distrug credința?!

Ar trebui să accept ca niște curve spălate pe creier, plătite de sioniști, să-și facă nevoile pe sfintele altare ale Creștinismului?!

Ar trebui să mai urmăresc canale tv, siteuri sau posturi de radio care îmi prezintă astfel de lucruri ca fiind normale sau interesante?! Și care sunt focare de prostie, reacredință și destrăbălare?…

Să fim serioși!

Noi, creștinii, avem alt Învățător decât duhul lumii.

„Ieșiți din mijlocul lor și vă deosebiți, zice Domnul, iar de ce este necurat să nu vă atingeți! Și eu vă voi primi. Și vă voi fi Tată, iar voi îmi veți fi fii și fiice. Zice Domnul, Atotțiitorul.” (II Corinteni, 6, 17-18)

 

Toate capitolele acestui dicționar:
https://yanush.wordpress.com/tag/dictionar-prostii/

Dicționar de prostii primite „de-a gata” (1)

1. „E viața mea, fac ce vreau cu ea!”

Încep cu această sintagmă de o prostie înfiorătoare.

Cum o să fie viața „a ta”? Tu ai inventat-o? Tu te-ai creat pe tine?

„Voi nu puteți adăuga staturii voastre nici măcar o palmă!” ne spune Psalmistul. Iar mai departe: „Dumnezeu v-a făcut pe voi, iar nu voi.”

Și chiar așa e, de vreme ce zici că e „viața ta” de ce nu poți să adaugi măcar zece centimetri înălțimii trupului tău? (Sigur, sunt oameni care și-au modificat sexul, dar cercetează câți dintre aceștia suferă acum de tulburări psihice grave și câți dintre ei s-au sinucis…)

Lucrurile care îți aparțin (pentru moment), create sau cumpărate de tine, îți sunt ușor accesibile. Poți înțelege cum funcționează și le poți modifica. Dar cum poți să înțelegi tu că o celulă umană rănită se regenerează de la sine? Cum o să înțelegi că natura moare, îngheață, încremenește, iar după câteva luni învie de la sine?

Cum o să înțelegi că Cerul e infinit?

Cum o să înțelegi că un bob de orez ar putea fi tăiat în bucățele tot mai mici… la infinit?

Așadar, nu înțelegi lucruri mărunte, pe care le ai sub nas, dar pretinzi că ai libertatea de a face ce poftești cu viața ta…

Nu vrei să înțelegi mai întâi de ce ți-a fost dată această viață?

Nu crezi că ar trebui să-ți sacrifici câteva minute în fiecare seară și în fiecare dimineață ca să îl rogi pe Creatorul tău să îți descopere de ce ți-a dat această viață?

O variantă mai accentuată a acestei inepții este „E trupul meu, fac ce vreau cu el!”.

Aceasta este folosită de cei care vor să-și justifice deșănțarea sexuală.

Dacă ar vedea aceștia cât rău fac sufletelor lor prin libertățile sexuale pe care și le îngăduie, s-ar îngrozi.

Domnul Hristos a scos din Sfânta Maria Magdalena șapte draci, ni se spune într-una dintre Evanghelii, iar Sfânta Maria Egipteanca a trăit cincizeci de ani în pustie ca să își plătească păcatele trupești.

Dar ar fi suficient ca utilizatorii acestei expresii să-și scruteze conștiința și să-și amintească cum s-au simțit atunci când au păcătuit trupește prima dată.

Așadar, nu, viața nu îți aparține și nu poți face ce vrei cu ea fără să plătești.

Viața e o încercare, o probă pentru Adevărata Viață, cea veșnică. Iar dacă nu faci alegerile corecte sau dacă nu te căiești la timp, la sfârșitul ei nu vei intra în Viața cea Adevărată, ci în Iad.

 

Toate capitolele acestui dicționar:
https://yanush.wordpress.com/tag/dictionar-prostii/

AMR 4: Simona Halep în fața Istoriei Tenisului

Simona a intrat în finalele de la Singapore cu dreptul, Muguruza s-a împiedicat.

Mai sunt trei-patru zile până vom afla dacă Simona Halep va fi campioana mondială a anului 2017.

Dacă Muguruza nu trece de grupe, iar Simona trece, doar Pliskova, învingătoarea Muguruzei în meciul de ieri, mai pare capabilă să-i ia titlul tenismenei noastre. 

Totuși, ca un iubitor al sportului pur, necontaminat de interese meschine (admirator al echipei de fotbal Rapid București, în prezent în Divizia D, unde are mai mulți spectatori decât echipele din prima ligă, pentru că iubirea adevărată nu ține seamă de „poziția socială” sau de necazurile de moment ale celuilalt), trebuie să recunosc că ar fi mai frumos ca Simona să le întâlnească și să le învingă și pe Muguruza, și pe Pliskova.

Hai, Simona!

Vremuri tulburi…

Trăim vremuri foarte interesante:

  1. Statele Unite și Israelul au părăsit UNESCO împreună, ținându-se de mână. În semn de protest față de acceptarea Palestinei în această organizație. Asta pentru cine se mai întreabă cine conduce Statele Unite. Deși s-ar putea să fie un gest de retragere făcut de ochii lumii, se întrezărește o umbră de speranță. Aștept ca aceste două state (sau marea colonie și micul stat care o conduce?) să se retragă și din UNICEF și să ne lase copiii în pace.
  2. Catalunia a părăsit Spania și, în consecință, Uniunea Europeană. Acest „în consecință” mă interesează destul de mult. Dacă o comunitate creștină s-ar stabili pe un teritoriu nelocuit, eventual unul aflat în dispută între două state, cum e Insula Limba, din împrejurimile Sulinei, și dacă ar declara acel teritoriu independent, automat… ar ieși și din Uniunea Europeană. Unde mai pui că Insula Limba face parte dintr-un teritoriu în expansiune, pentru că Delta Dunării se mărește cu câțiva metri în fiecare zi. Sigur că acest plan poate fi o utopie – un astfel de teritoriu trebuie apărat etc, dar eu sunt din fire un pic utopic. În plus, sunt o mulțime de insule în lumea asta, iar când lumea va deveni un loc unde nu se va mai putea trăi…
  3. Polonia a propus României și Ucrainei să se alăture grupului de la Vișegrad (Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia). Președintele României a respins oferta ca fiind „nerealistă”. Dimpotrivă, e cea mai realistă ofertă pe care o putea primi România ca să se salveze de tăvălugul multiculturalist. E evident că în treizeci de ani fie va avea loc un al treilea război mondial, catastrofal, bazat pe conflictul religios dintre creștini și musulmani, lucru spre care ne împing sioniștii, fie statele Europei de Vest for fi conduse de musulmani și majoritar musulmane, caz în care constituirea unei Europe de Mijloc tradiționalist creștină ar fi salvarea noastră, a „Europei de Est”. Sigur, aici ne-am trezi cu problema statului revendicat de secui în inima României. Din punctul meu de vedere, există loc de înțelegere, iar ce ar trebui să ne intereseze pe noi în raport cu secuii ar fi o vasalitate militară, două autostrăzi și cunoașterea limbii române, la un nivel liminar.
  4. Coaliția pentru Familie și-a dat seama, în sfârșit, că nimeni nu va organiza niciun Referendum și că promisiunile lui Liviu Dragnea nu valorează nici doi bani. Dar așa se întâmplă când aștepți ajutor de la progeniturile comuniștilor…
  5. Iar politrucul ceaușist Alexandru Florian, directorul Institutului Elie Wiesel, a declarat că Biserica Ortodoxă Română ar fi extremistă, pentru că susține păstrarea memoriei martirilor anticomuniști, care au fost în majoritate legionari.

Simona Halep – cea mai bună jucătoare de tenis din lume, în acest moment