Diuedonné M`bala M`bala – Mass Media (frg/ROsub)

Ce mai înseamnă libertatea de exprimare în lumea de azi? Cum manipulează Mass-Media în numele „corectitudinii politice”? Suntem controlați de un sistem politic sionist? Ce este manipularea prin limbaj? Ce înseamnă „rasist”, „antisemit”, „naționalist”, „ultrareligios”, „homofob”, „machist” etc etc? De ce au aceste cuvinte doar conotații negative? Cine le-a tot repetat, programatic, băgându-ne în cap că ele acoperă doar realități negative?
Cum au ajuns toți opozanții sionismului masonic internațional să fie persoane „controversate”? Ce înseamnă „controversat”? Plecând de la astfel de întrebări, într-o țară care se pretinde liberă și pretinde că respectă libertatea de exprimare a cetățenilor ei, Dieudonné, un comedian foarte talentat, de origine cameruneză, a ajuns… în pușcărie.
Merită să urmăriți acest filmuleț de un comic monstruos, dar care acoperă realități foarte triste…

Matthew Heimbach – un lider naționalist american îndrăgostit de Ortodoxie

E foarte urât – dar și foarte laș – gestul așa-zișilor legionari și așa-zișilor ortodocși care s-au dezis de Matthew Heimbach, liderul naționalist american care a purtat zilele trecute un tricou cu Corneliu Zelea Codreanu și a făcut o referire la Părintele Justin Pârvu.

Până la urmă, Matthew Heimbach nu e decât un tânăr care își apără identitatea și care îl caută pe Dumnezeu. Exagerările „rasiste” țin de specificul societății în care trăiește și de cultura acestei societăți, dar fondul și căutările sale duhovnicești sunt bune.

Câți dintre noi ar mai fi „antirasiști” dacă jumătate din populația României ar fi formată din rromi? Să îi aperi pe cei din neamul tău înseamnă să fii „rasist”? 

Mie Matthew Heimbach mi se pare un băiat curajos și cu o direcție de căutare bună, chiar dacă poate că exagerează în anumite chestiuni. Dar haideți să vedem exact unde și cât exagerează:

Patru rabini ne vorbesc despre Sionism

Crime ale iudeo-bolșevicilor asupra scriitorilor români

MIRCEA VULCĂNESCU, 1927

Impertinența fostului proletcultist care conduce Institutul Elie Wiesel frizează nebunia.

Cum altcândva, pe la 1950, versificatorul evreu A. Toma (Solomon Leibu Moscovici) îl scosese din manualele de literatură pe Tudor Arghezi, ca să se pună pe sine în locul său, șeful Institutului Elie Wiesel, evreul Alexandru Florian, vrea ca numele Liceului Mircea Vulcănescu din Sectorul 4 al Capitalei să fie schimbat. În „Ana Pauker”?

(Acest Florian e, cum spuneam, un fost politruc ceaușist: „Referindu-se la acest aspect tovarășul Nicolae Ceaușescu artată că „(…) Comunismul este doar chintesența cunoașterii, rodul marilor cuceriri ale științei și culturii, rezultatul acumulării și sintetizării a tot ceea ce a creat mai de preț mintea omului” – „Cunoaşterea ştiinţifică şi apusul zeilor”, Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, 1975)

Presupun că știm toți cine e Mircea Vulcănescu: un sociolog român prestigios din Interbelic care și-a dat viața, în Pușcăria de la Aiud, salvând un coleg de detenție.

Eu unul m-am săturat până peste urechi de exagerările evreilor. Ce au făcut ei și aliații lor, respectiv Hiroșima (75.000 de morți instantaneu, câteva sute de mii de victime), Nagasaki (35.000 de morți instantaneu, câteva sute de mii de victime), Katyn-ul (22.000 morți), Gulagul (sute de mii de morți),  temnițele din spațiul ex-comunist (sute de mii de morți și practici infernale – a se vedea Cazul Pitești sau execuțiile din China) au fost gesturi legitimate de război, iar ce am făcut noi (împinși de vântul istoriei) și aliații noștri au fost… crime de război. Chiar dacă ei au omorât și au năpăstuit mult mai mulți oameni decât aliații noștri…

Iată felul în care argumentează evreii, pe Wikipedia, „Holocaustul din România”:
„La recensământul din 1938 apar printre cetățenii români 756.930 de evrei. Conform lucrărilor lui Matatias Carp și Marius Mircu, între 1938 și 1941 au pierdut cetățenia română 387.407 evrei, fie că le fusese retrasă de guvernul Goga (circa 120.000 de persoane), fie că deveniseră cetățeni maghiari sau sovietici prin cedarea Transilvaniei de nord, Bucovinei de nord, ținutului Herța și Basarabiei (circa 270.000 persoane). În 1940, mai erau cetățeni români 369.523 de evrei. Conform lucrărilor Commisiei Wiesel, dintre evreii români din 1938, mai ales dintre cei deveniți apatrizi în 1938 și dintre cei bucovineni sau basarabeni, acuzați că ar fi susținut Uniunea Sovietică și că s-ar fi dedat la jafuri și cruzimi în dauna populației românești în 1940, au fost exterminați de statul român circa 140.000 (îndeosebi în Transnistria), în timp ce 130.000 au fost exterminați de Ungaria Horthystă în Transilvania de nord, fie direct, fie prin deportare în lagărele germane. În total au fost măcelărite 270.000 persoane (35% din populația evreiască română din 1938) și au devenit sovietice 136.250 (18% din populația evreiască română din 1938). Dintre cei 356.237 evrei români din 1952 (47% din populația evreiască română din 1938), până în 1956 au emigrat spre Palestina, Europa Occidentală și America 209.963 persoane, astfel că la recensământul din 1956 mai erau 146.274 evrei în România. Emigrația a continuat: în 1970 mai rămăseseră 24.667 evrei, în 1992 doar 9.670 iar în 2002 doar 6.179. Majoritatea lăcașurilor de cult ale evreilor au fost abandonate și sunt ruinate.”

După cum bine puteți vedea, în acest inventar nu există evrei care să-și fi schimbat numele și să se fi ascuns sub identitate românească, deși schimbările de nume dovedesc că aceasta a fost o practică obișnuită în epocă. Dar, oricum ar fi, ce mi se pare siderant e că între recensămintele din 1940 și 1952 diferența e de doar câteva mii de persoane – 369.523 versus 356.237 – în condițiile în care ne-au fost rupte din țară Basarabia și Bucovina de Nord… Dacă datele prezentate de Wikipedia sunt reale, „Holocaustul din România” e o exagerare. Dacă mergeți pe portalul francez al Wikipediei, veți avea aceeași surpriză, ceva scârțâie la nivelul cifrelor…

Dar haideți să vedem cum stau lucrurile în lumea literară, pe care eu unul cred că o cunosc destul de bine…

În mod normal, suferințele evreilor ar trebui să se vadă și în destinele scriitorilor evrei din România, după cum suferințele românilor se văd în destinele scriitorilor români care au trăit al doilea război mondial și urmările lui.

Ciudat! Niciun scriitor evreu de limbă română din România nu a fost omorât în lagăre sau deportat! Atunci cum rămâne cu… acest procent de „35% din populația evreiască română din 1938, măcelărită… în România”?

În privința SCRIITORILOR ROMÂNI care au fost omorâți, închiși, marginalizați, în propria lor țară, lucrurile sunt foarte clare (și exponențiale pentru suferința poporului român):

  • Nae Ionescumort după eliberarea din pușcăria de la Miercurea Ciuc
  • Mircea Vulcănescu – mort/omorât în pușcăria de la Aiud
  • Mihail Polihroniadeomorât în pușcăria de la Râmnicu Sărat
  • Ion Pillatmort/omorât în București
  • Mircea Streinulmort/omorât în București
  • Constant Tonegaru mort/omorât în București
  • Vasile Militaru – mort/omorât în pușcăria Ocnele Mari
  • Pr. Daniil (Sandu Tudor) – omorât în pușcăria de la Aiud
  • Anton Golopenția – mort/omorât în pușcăria Văcărești
  • Constantin Oprișan – mort/omorât în pușcăria Jilava
  • Valeriu Gafencu – mort în pușcăria de la Târgu Ocna
  • Pr. Florea Mureşan – mort/omorât în pușcăria de la Aiud
  • Radu Gyr (Radu Demetrescu) – 20 de ani de pușcărie
  • Nichifor Crainic (Dobre Ion) – 15 ani de pușcărie
  • Ernest Bernea15 ani de pușcărie
  • Traian Dorz – 15 ani de pușcărie
  • Petre Țuțea13 ani de pușcărie
  • Ion Caraion (Stelian Diaconescu) – 10 ani de pușcărie
  • Dumitru Stăniloae10 ani de pușcărie
  • Virgil Carianopol – 7 ani de pușcărie
  • Ion D. Sîrbu – 7 ani de pușcărie
  • Constantin Noica – 6 ani de pușcărie
  • IPS Bartolomeu Anania (Valeriu Anania) – 6 ani de pușcărie
  • Pr. Nicolae Steinhard (evreu convertit la creștinism) – 6 ani de pușcărie
  • Dinu Pillat – 5 ani de pușcărie
  • Vasile Voiculescu – 4 ani de pușcărie
  • Alice Voinescu – 3 ani de pușcărie
  • Ovidiu Papadima – 3 ani de pușcărie
  • Pr. Arsenie Boca (Zian Boca) – un an și jumătate de pușcărie, scoatere din monahism, urmărire permanentă
  • Ștefan Augustin Doinaș – un an de pușcărie
  • Mircea Eliade – câteva luni de pușcărie (1938), fugit din țară
  • Virgil Maxim – 20 de ani de pușcărie
  • Ioan Ianolide – 20 de ani de pușcărie
  • Zaharia Marineasa – 20 de ani de pușcărie
  • Cicerone Ionițoiu – 10 ani de pușcărie
  • Grigore Zamfiroiu – 10 ani de pușcărie
  • Vasile Netea – 8 ani de pușcărie
  • Andrei Ciurunga/Robert Cahuleanu (Robert Eisenbraun, german) – 10 ani de pușcărie
  • Maica Teodosia (Zorica Laţcu) – 4 ani de pușcărie
  • Pr. Nicodim Măndiță – un an de pușcărie
  • Hortensia Papadat-Bengescu – marginalizată, moare de foame în anii `50.
  • Aron Cotruș – fugit din țară
  • Eugen Ionescu – fugit din țară
  • Emil Cioran – fugit din țară
  • Ștefan Baciu – fugit din țară
  • Paul Goma – fugit din țară
  • Virgil Ierunca – fugit din țară
  • Monica Lovinescu – fugită din țară
  • Alexandru Monciu-Sudinski – fugit din țară
  • Lucian Blaga – scos din manuale, demis de la catedră, marginalizat
  • Tudor Arghezi (Ion Nae Theodorescu) – scos din manuale, marginalizat, atacat de (fiul lui) A. Toma (a se vedea lista cu scriitori evrei de mai jos). Evreul A. Toma, un autor stalinist de doi bani, va fi pus în manuale în locul lui.
  • Tudor Vianumarginalizat.
  • Dan Bottamarginalizat.
  • Emil Giurgiucamarginalizat și automarginalizat, în semn de dispreț față de realism-socialism.
  • Vladimir Streinu (Nicolae Iordache) – marginalizat.
  • Geo Dumitrescu marginalizat și automarginalizat (chiar dacă avea vederi „de stânga”)
  • Simion Stolnicu (Alexandru Botez) – marginalizat.

Etc etc etc (Voi face o listă exhaustivă, dar îmi trebuie timp pentru documentație, pentru că sunt foarte mulți cei care au suferit.)

Niciunul dintre acești autori nu a putut publica nimic în România din 1945 până în 1960.

Iată și o listă cu cei mai cunoscuți scriitori evrei din România:

Felix Aderca (Zelicu Froim Adercu)
Avram Axelrad (Avram Adolf Axelrad)
Camil Baltazar (Leibu Goldenstein)
Maria Banuș (Bănuș Maria Edel)
Aurel Baranga (Aurel Leibovici)
Isidor Birnberg
Bonciu H. (Beniamin Haimovici)
Ion Călugăru (Ștrul-Leiba Croitoru)
Marcu Câmpeanu (Schönfeld)
Horia Carp (Hoișie Mihail)
Pas Sarina Casvan (Casvan Sara)
Sergiu Dan (Isidor Rotman)
A. Dominic (Reichman Avram)
Emil Dorian (Isidor Lustig)

    Benjamin Fondane – (Benjamin Wecsler / B. Fundoianu) – mort/omorât la Auschwitz, dar arestat de naziști în Franța, unde se stabilise în 1930

Enrik Furtună (Heinrich Pechelman)
Giordano (Berman Goldner)
Barbu Lăzăreanu (Avram Leizerovici)
Horia Liman (Lehman)
Luca B (Țală Avram Bernstein)
I. Ludo (Isac Iacovitz)
Henry Ionel Ioseph Massof
Millian Maximin (Pascu-Mendel Grimberg)
Marius Mircu (Israel Marcus)
Virgiliu Monda (Zeilic Moscovici)
Paul Păun (Paúl Yvenez)
I. Peltz (Isac Nathan Peltz)
Ion Pribeagu (Isac Lazarovici)
Isaiia Răcăciuni (Isaia Beniamin Nacht)
Eugen Relgis (Eisig Siegler)
Ronetti-Roman (Aron Blumenfeld)
Teodor Rosen
Mihail Sebastian (Iosef Mendel Hechter) – mort în 1945, dar într-un accident de mașină.
Steuerman Rodion (Avram Iancu Rodion)
Emilia Tailler
A. Toma (Solomon Leibu Moscovici)
Andrei Tudor (Andrei Heinrich Raiber)
Tristan Tzara (Samuel Rosenstock)
Adrian Verea (Adolf Wechsler)
Leon Vero (Leib Vecsler)
Ilarie Voronca (Eduard Isidor Marcus)

Un mort, dar acesta a fost arestat ca scriitor evreu de limbă franceză, stabilit în Franța, niciun deportat, câțiva „exilați” la Paris sau în Elveția, dar dinainte de venirea la putere a forțelor naționaliste în Europa Centrală.

Cine a făcut un holocaust în România și împotriva cui a fost făcut?

După părerea mea, acest holocaust continuă, prin tot ce încearcă să facă Institutul Elie Wiesel împotriva luptătorilor anticomuniști.

Pur și simplu, acești indivizi vor să îl omoare pe martirul Mircea Vulcănescu a doua oară.

(P.S.: Sigur, rămâne să mi se spună că evreii nu au avut nicio legătură cu bolșevismul. Și rămâne să semneze această afirmație politrucul ceaușist Alexandru Florian, citând din Ana Pauker, Silviu Brucan/Saul Bruckner, Walter Roman, Iosif Chişinevschi și ceilalți

P.P.S.: Și bineînțeles că titlul exact al articolului meu ar trebui să fie „Crime ale iudeo-masoneriei împotriva românilor”, pentru că bolșevismul a fost doar un instrument. Și, apropo, chiar trebuie să vorbesc și despre ce s-a întâmplat cu scriitorii masoni – de pildă cu Sadoveanu, ajuns șef al Marii Adunări Naționale – în comunism…)

Completare la „Bolile de inimă sunt mai periculoase decât cancerul”

Urmare de la: „Bolile de inimă – mai periculoase decât cancerul…”

Azi, mergând la servici, trec pe sub același pod.

De când am plecat de acasă am simțit că o să primesc o lecție.

Pe centură, în fața mea, e o mașină albă, condusă de o persoană ezitantă. Și mașina de ieri a fost tot albă. La giratoriul unde se desface drumul spre Noua, mașina face dreapta, pe acest drum, iar eu știu exact ce va urma.

Merg în urma mașinii albe, încet și spășit, să-mi primesc lecția.

Și, într-adevăr, mașina albă, un Chevrolet, nu acordă prioritate mașinii care vine din față – o dubiță neagră, exact ca aceea pe care o avusem eu în spate, ieri seară. Dar dubița aceasta oprește și îl lasă pe șoferul ezitant și neștiutor să treacă, fără să îi facă șicane, exact cum ar fi trebuit să procedez și eu, ieri. Las să treacă dubița și apoi trec și eu.

E evident că am primit o lecție de la Dumnezeu, care îmi cere să mă port cu răbdare și înțelegere față de toți oamenii, indiferent de greșelile lor.

„Bolile de inimă – mai periculoase decât cancerul…”

Eu unul nu mai am aceeași râvnă în urmărirea „Conspirației Mondiale”. E evident că această conspirație există și e condusă de necuratul, dar nu a existat ea, oare, încă de la căderea unei părți dintre îngerii cerului?

Nu asta e problema. Nu asta trebuie să fie problema noastră. Pentru zece oameni curați la inimă, Dumnezeu ar fi salvat Sodoma. Problema cea adevărată e faptul că inimile noastre sunt tot mai murdare, iar oameni sfinți sunt tot mai puțini.

Eu lucrez la Brașov și locuiesc la intrare în Tărlungeni. Când merg acasă trec pe sub un pod peste care trece Calea București. De fapt, acesta e drumul care merge din Cartierul Noua spre Centura Brașovului.

Tunelul de sub podul acesta e foarte prost făcut, drumul se îngustează într-o singură bandă, deși ar fi fost loc destul pentru două, așa că șoferii care vin dinspre centură sunt obligați printr-un semn să le dea prioritate celor care vin dinspre Noua. Azi, plecând de la servici spre casă, destul de încărcat negativ, pentru că nu am un servici chiar ușor, o mașină venind din sens opus nu mi-a dat prioritate. Nu am avut nicio ezitare, și m-am băgat și eu, claxonând, cumva la limită, dar mai mult ca să-i dau o lecție șoferului din sens opus.

Aveam să văd curând că era o șoferiță, tânără și ezitantă, și că s-a speriat mai mult decât era cazul, acroșând, sper că ușor, marginea tunelului. Nu m-am oprit, pentru că nici nu aveam cum, și nici nu m-am întors, deși probabil că ar fi trebuit să vorbesc cu fata respectivă. Am mers pe ideea că a primit o lecție și că asta o poate feri în viitor de ceva mai rău. Dar nu cred că am făcut bine, deși o anumită experiență din trecut, cu o șoferiță care a ajuns să-și omoare din greșeală niște prieteni, m-ar cam îndreptăți să zic asta…

Până la urmă, întâmplarea de azi nu a făcut decât să îmi arate cât de împietrită e inima mea…

Iar eu sunt un om care a stat prin mănăstiri, care a făcut metanii, care a stat la privegheri și la slujbe lungi…

Am primit și eu multe astfel de „lecții”, dar ele nu ar fi trebuit, cred, să mă facă să devin (și eu) aspru și necruțător. Dumnezeu s-o ajute pe fătuca asta să îi fie bine în toate, să conducă atent și să se mântuiască.

Acestea sunt probleme mai mari decât Noua Ordine Mondială și Illuminati.

Illuminati nu sunt decât o sectă satanistă, cum au existat atâtea, în toate timpurile.

Își dresează copii de mici să fie pioni fideli ai cauzei lor și au un plan care se succede din generație în generație. Domeniile pe care le vizează și vor să le controleze sunt Mass-Media, Finanțele, Politica și Armata. Utilizează sacrificiile rituale umane în două scopuri – pentru înspăimântare și controlul minții și pentru invocarea necuratului.

Se întâlnesc de trei ori pe săptămână, noaptea, și își săvârșesc ritualurile și porcărioarele lor. Cel mai mare rău și-l fac lor, sufletelor lor.

Iar astfel de mișcări sataniste au existat dintotdeauna. Ba chiar au fost mult mai puternice decât cele de azi. Nu cred că ar putea cineva să compare ce se întâmplă azi în lume cu ce se întâmpla în Imperiul Roman pe vremea lui Nero sau a lui Dioclețian.

Nebunia antiumană care e răspândită azi în lume de toate aceste forțe masonice a mai existat, a mai stăpânit lumea. Cu ce diferă masonii de azi de meșterii (templului!) cărora Domnul Hristos le-a spus: „Nu mă credeți, pentru că tatăl vostru este diavolul și voi ai lui sunteți!”?…

Nu asta e problema noastră. Problema suntem noi, creștinii sau pretinșii creștini. Să ne uităm un pic în jurul nostru. Câți dintre noi mai cred cu adevărat? Ce e cu scandalurile astea homosexuale în Biserică și de ce nu se iau măsuri împotriva celor învinuiți? Nu e evident că un homosexual nu poate intra în Altar?

Asta e durerea, dragii mei prieteni. Nu mai sunt creștinii de altădată. Și de asta va și veni, într-o zi, sfârșitul… Pentru zece oameni Dumnezeu ar fi salvat Sodoma, dar acei oameni nu au fost de găsit…

Lupta împotriva păcatului personal e mai mare decât lupta împotriva (conducerii) lumii. Și e, de fapt, adevărata luptă împotriva necuratului.

Pentru că, într-adevăr, metaforic vorbind, bolile de inimă chiar sunt mai periculoase decât cancerul.

Completare (21.07.2017):

Azi, mergând la servici, trec pe sub același pod.

De când am plecat de acasă am simțit că o să primesc o lecție.

Pe centură, în fața mea, e o mașină albă, condusă de o persoană ezitantă. Și mașina de ieri a fost tot albă. La giratoriul unde se desface drumul spre Noua, mașina face dreapta, pe acest drum, iar eu știu exact ce va urma.

Merg în urma mașinii albe, încet și spășit, să-mi primesc lecția.

Și, într-adevăr, mașina albă, un Chevrolet, nu acordă prioritate mașinii care vine din față – o dubiță neagră, exact ca aceea pe care o avusem eu în spate, ieri seară. Dar dubița aceasta oprește și îl lasă pe șoferul ezitant și neștiutor să treacă, fără să îi facă șicane, exact cum ar fi trebuit să procedez și eu, ieri. Las să treacă dubița și apoi trec și eu.

E evident că am primit o lecție de la Dumnezeu, care îmi cere să mă port cu răbdare și înțelegere față de toți oamenii, indiferent de greșelile lor.

Am nevoie de inima ta…

Prefață la o poezie de dragoste…

În ziua de azi relațiile dintre bărbați și femei s-au deteriorat atât de mult, încât rostul unei poezii „de dragoste” a devenit incert. 

Ce sens mai au toate aceste cuvinte, când între oameni nu mai există nicio urmă de comunicare adevărată, nicio deschidere sufletească?

Sigur, asta e perspectiva mea, a unui om care a divorțat o dată și se află în pragul celui de-al doilea divorț. Dar câți oameni nu sunt în situația mea acum și cum era cu două generații în urmă! Câți dintre noi au bunici divorțați?!

Încetul cu încetul, legătura altădată de nezdruncinat a iubirii a început să se sfărâme.

Au contribuit la asta: mass-media și internetul, care ne fac tot mai puțin comunicativi și tot mai puțin atenți la celălalt.

Sunt, apoi, avorturile și celelalte metode contraceptive, care distrug însăși rațiunea de a fi, însuși sensul unui mare număr de legături de dragoste.

Și mai sunt și mințile pervertite ale unor auto-socotiți „luminați” care, în numele unor idei extrem de discutabile (poluare, suprapopulare etc) împing omenirea la sinucidere, luptând împotriva familiei și a nașterii de copii.

Ce sens mai are o poezie de dragoste?

Poezia care urmează nu mai are destinatară. A fost scrisă pentru cineva, dar… ce sens mai are? Mai există, pentru mine, dragoste?

Ce sens mai are o poezie de dragoste… fără sens?

Nu m-am considerat niciodată un „scriitor”. Nu am scris literatură ca să scriu literatură. Postez, totuși, pe blogul meu această poezie, în ideea că ea a avut, cândva, o destinatară. Și o mai public și pentru că ridicolul acestei situații, altcândva banală – a scrie / a publica o poezie de dragoste – mă atrage. Un scriitor de versuri e, oricum, un personaj cam ridicol. Dar ce înseamnă acest „ridicol”, până la urmă? Inadaptat? Sentimental? Visător? Naiv?

Cea din urmă e sigură. Pentru că o poezie de dragoste nu are sens. Cu o poezie de dragoste nu poți cuceri, astăzi, inima unei femei… (Sau: aș vrea să o cunosc pe femeia pe care o mai poți cuceri cu o poezie de dragoste…)

Dar să trecem la fapte:

 

Am nevoie de tine, de inima ta…

 

Pentru că iarna va veni și totul va îngheța,
Pentru că noaptea e aici, fără să putem spune ceva,
Pentru că totul se va duce, se va îndepărta…
Am nevoie de tine, de inima ta.

Am nevoie de tine, pentru că e trist să mergi singur pe drum.
Am nevoie de tine, pentru că am atâtea să îți spun…
Am nevoie de tine, pentru că totul se va duce, se va îndepărta…
Am nevoie de tine, de inima ta.

Am nevoie de tine, îți spun, pentru că îmbătrânesc.
Am nevoie de tine, pentru că tu mă poți învăța să iubesc.
Am nevoie de tine, pentru că trecutul nu se poate schimba…
Am nevoie de tine, de inima ta.

Ascultă-mă, am nevoie de tine, nu mă alunga…
Ascultă-mă, am nevoie de tine, nu mă lăsa…
Ascultă-mă, am nevoie de tine, nu te înstrăina…
Am nevoie de tine, de inima ta.

„Și nu ne lăsa să cădem în ispită…”

S-a făcut o îndreptare a traducerii oficiale a rugăciunii „Tatăl Nostru” în franceză. Aceasta va fi valabilă de la 3 Decembrie.

Deși multă lume folosea de multă vreme noua formulă, inclusiv eu, a se vedea a doua ediție a Acatistului Căii Părintelui Arsenie Boca, abia acum aceasta începe să fie oficializată.

„Et ne nous laissez pas entrer en tentation” va înlocui prezentul „Et ne nous soumettez pas à la tentation”.

(Să spun drept eu aș fi preferat formula „Et ne nous laissez pas tomber en / succomber a la tentation” sau chiar „Et ne nous laissez pas en tentation”.)

Pe românește „și nu ne lăsa să intrăm/cădem în ispită” în loc de „și nu ne duce pe noi în ispită”.

Cred că teologii care s-au ocupat de acestă modificare au perfectă dreptate.

E impropriu să Îi spui Creatorului nostru, într-o adresare directă, că El te duce în ispită. Păcatele noastre și diavolul ne duc în ispită, nu Dumnezeu.

Subscriu cu toată inima la această modificare și cred că e necesar să fie făcută și în traducerea românească.

Și mai sunt multe lucruri care trebuiesc îndreptate, în Biblie și în cărțile de cult: cămila (care e, de fapt, o funie) care nu trece prin urechile acului, lăcustele (care sunt, de fapt, niște plante) pe care le mânca în pustie Sfântul Ioan Botezătorul, exprimări de genul „ca ceea ce ai” etc Nu se poate ca, în numele tradiției, să părstrăm astfel de greșeli flagrante în textele Bisericii. 

Să ne asumăm că în Biserică nu sunt mulți cărturari/intelectuali, așa încât traducerile au fost făcute de multe ori defectuos, și să căutăm să reparăm asta.

Cele două antologii de versuri și ultima mea carte de proză

  • ANTOLOGIA MICĂ (144 pagini format A6), volum ce conține cele mai valoroase versuri ale mele scrise până în anul 2015.

Această cărticică poate fi cumpărată din Librăria Sophia sau de pe site-ul acestei librării la prețul de 7 lei :  http://www.librariasophia.ro/carti-Jos-masca-Marius-Ianuș!-Cele-mai-reușite-versuri-scrise-de-cel-care-a-fost-Marius-Ianuș-(1994-2015)-Ianuș-Marius-so-13854.html

Cartea cuprinde și versuri dinainte de 2010, versuri care au fost renegate, într-o versiune ușor modificată.

 

  • ANTOLOGIA MARE (434 pagini format A5), conține cele mai valoroase versuri ale mele scrise până la începutul anului 2016.

Cartea poate fi cumpărată din Librăria Sophia sau de pe site-ul acestei librării la prețul de 17 lei: http://www.librariasophia.ro/carti-Integrala-Ianuş-Poezia-Ianuș-Marius-so-14255.html

Aici găsiți toate versurile importante scrise de mine până la începutul anului 2016. Jumătatea de început a cărții cuprinde versurile mai noi, creștine, iar cea de sfârșit versurile vechi, care au fost vreme de câțiva ani renegate, foarte ușor modificate. Am ales această soluție – de a ridica renegarea pusă asupra acestor versuri și de a le edita într-o formulă ușor modificată – pentru că mi-am dorit ca poezia mea să nu fie legată pentru totdeauna de două sau trei expresii mai teribiliste apărute în cărțile mele de tinerețe.

În această antologie găsiți și două volumașe inedite – „Iubită Ioana” și „Soldat în războiul nevăzut” – precum și un grupaj de poezii din 2016, pe care am ales să le public direct aici.

  • O SUTĂ DE ZILE LA ATHOS (144 pagini format A6). Povestea celor (peste) o sută de zile în care am încercat să devin călugăr la Sfântul Munte.

Cartea se găsește la Librăria Sophia și poate fi cumpărată și de pe siteul acestei librării, la prețul de 10 lei: http://www.librariasophia.ro/carti-O-suta-de-zile-la-Athos-Ianuș-Marius-so-15233.html

Aceasta este a treia carte de proză pe care o public (după O noapte și o dimineață și Gânduri de pe drumul crucii mele).

O recomand tuturor celor care vor să înțeleagă cât de greu este urcușul pe Muntele Credinței, dar și tuturor celor care vor, pur și simplu, să citească o carte fără să se plictisească.

 

 

 

Fenomenul Baştovoi

Astăzi, la lansarea volumului „Antiparenting” la Braşov, s-a văzut clar în ce constă reuşita celui mai citit scriitor român în viață. Succesul Părintelui Savatie ține de candoare, iar vorba „un adult creativ este un copil care nu a murit” pare spusă anume pentru Sființia Sa. Mâine, la Sala Sporturilor din Braşov, de la ora 18, Părintele va susține şi o conferință. El e, pe merit, singurul scriitor din România care poate umple o astfel de sală. Păcat că e uneori influențat (vag, ce-i drept) de teoriile antiromâneşti care sunt vânturate din vreme în vreme pe la Chişinău…

Prezența Duhului Sfânt în Biserică

Am fost astăzi la sfințirea subsolului/paraclisului Bisericii din Sânpetru/Brașov.

Sfințirea a fost făcut de Înalt Preasfințitul Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului.

Când am intrat în altar am simțit foarte puternic prezența Duhului Sfânt.

Îi îndemn pe toți cei care au decis să nu mai frecventeze bisericile să ia în considerație această mărturie a mea.

Părerea mea e că ei transformă niște dispute teologice într-un capăt de țară, dar în Biserica Ortodoxă nu s-a întâmplat nimic dezastruos sau iremediabil.

 

O nouă carte la Editura Garofina

Format A6, 40 de pagini.

Comenzi la: atelierulgarofina@gmail.com sau 0758 982 355.

coperta-canon-casatorie

O sută de zile la Athos

ianus-marius-o-suta-de-zile-la-athos-15233Mi-a apărut o nouă carte. O puteți comanda aici. Doamne ajută să fie de folos tuturor celor care o vor citi!

Atelierul de Publicitate al Editurii Garofina

În Brașov, pe Bulevardul 15 Noiembrie, la numărul 48 (peste drum de Biserica Sfântul Gheorghe de la Patria), am deschis un atelier de producție publicitară. Primesc comenzi și pe internet, la: marius.ianus@gmail.com 

Blogul atelierului: http://garofina.wordpress.com   Doamne ajută!
20150101_165633

Un interviu cu Marian Munteanu, în Familia Ortodoxă

Merită citit.

Marian Munteanu: „Am avut dintotdeauna crucea nu numai la piept, ci și în suflet”.

Americanii au reușit! Să încercăm și noi.

Cum bine a spus Părintele Ioan Istrati, Victoria tandemului Trump/Pence în America a însemnat reacția creștinilor din State împotriva lucrurilor care se petrec în lume. Să încercăm și noi. Oricât de contestat ar fi Marian Munteanu, e singurul candidat care are un discurs creștinesc. Iar acest tip de discurs nu se poate imita.

Cuvinte de toamnă


Și foarte-ncet am mers atunci în Schei,
Treceam tăcut printre castani și tei,
Și printre sălcii plânse în amurg,
Printre salcâmii încă verzi în frig,

Ne’nțelegând de ce nu sunt iubit,
Ne’nțelegând frunzișul tremurând
Și toamna tristă-ntinsă pe pământ,
Din Centru până-n Prundul de granit.

De ce am fost mereu ca părăsit?

Dar ce am făcut noi, de fapt, Allen Ginsberg?!

 

Acum, când poate că am înțeles amândoi cât am greșit, îți pot spune cu exactitate ce mă doare…

Am fost doi profeți ai morții, două difuzoare ale iadului, doi apostoli ai disperării, când era atât de simplu să ne lăsăm salvați de Domnul Vieții…

Ce s-a ales din marele tău talent, Allen Ginsberg?

În ce fund de iad te-au aruncat „drepturile homosexualilor”?

În ce întuneric te-a scufundat budhismul?

Cum de un om ca tine, inteligent și nesupus lumii, nu a deschis ușa care duce la Adevăr?!

Ce s-a întâmplat, Allen Ginsberg?! Citește în continuare

În pădure

Vor curge toate cum curge apa acestui pârâu…

Repede, fără să apuc cu adevărat să știu

când au fost toate,

când m-am apropiat de Realitate…

 

Iar când voi fi în fața Domnului Hristos

totul o să fie bine mirositor și frumos.

Nu-mi voi aduce aminte că am suferit vreodată,

iar existența o să mi se arate întreagă, luminată…

 

Doamne, așterne Pacea Ta peste sufletul meu,

dă-mi să înving îndărătnicu-mi eu,

dă-mi această boală frumoasă a smereniei

în care să-ncolțească semințele iubirii și milosteniei.

 

Dă-mi o mie de amintiri frumoase,

pe care să pășești în inima mea

ca pe un covor de catifea

sau pe-o-nvăluire de mătase.

Marian Munteanu – poate ultima șansa a României

Ca să îl parafrazez pe Jules Verne, cel din „Familia fără nume”, românii trebuie să se unească în jurul unui om pe care nici ofertele de bogății și nici amenințările să nu îl clintească din calea apărării interesului național. Altfel vom fi distruși, marginalizați și apoi înlocuiți în propria noastră țară… Cred că omul de care avem nevoie e Marian Muteanu. Nu vă lăsați manipulați de indivizii care caută cu orice chip să-i strice imaginea. În spatele lor sunt interese meschine, antiromânești. Deși Marian Munteanu a anunțat, pe pagina sa de Facebook, că CNSAS-ul a dat verdictul de necolaborare în cazul său, cei care răspândesc vechile minciuni nu au încetat…

Eu am cunoscut, pe propria piele, ce înseamnă o încercare organizată de marginalizare… și de asta vă rog: nu luați de bun nimic din ce vi se spune rău despre el. 

Marian Munteanu e doar un om pe care sistemul l-a considerat (și, iată, îl consideră încă) extrem de periculos. În condițiile în care Vadim Tudor nu a fost considerat prea periculos. Și atunci, e clar ce ideologie politică au cei care îl marginalizează pe Munteanu. Vorbim de aceeași lepră îngrozitoare a societății românești: de securitate. De serviciile de informații vândute. Ieri – bolșevicilor, azi – iudeo-masoneriei…

Cel mai înspăimântător lucru pentru cei care și-au propus înrobirea și distrugerea acestei țări e nașterea unui curent creștin-naționalist autentic.

Îl susțin, deci, pe Marian Munteanu și voi lupta alături de el în această campanie și după ce ea se va termina.

Către o nouă „Gândirea”

Dragi prieteni,

am binecuvântarea Înalt Preasfințitului Serafim al Germaniei pentru a face o (nouă) revistă culturală.

Voi folosi această binecuvântare, așa că, începând din ianuarie 2017, ea urmează să apară pe piață.

Va fi o revistă cu caracter creștin, care va căuta să egaleze performanțele „Gândirii”.

O revistă care să constituie un răspuns creștin la tulburările valorice și la întorsăturile stricătoare de suflete pe care le-a luat cultura laică de azi.

O revistă care să propună culturii române de azi nume noi.

O revistă care să propună Lumina Adevărului etern, prin gânduri și idei noi.

O revistă care să lupte pentru identitatea noastră culturală.

Mă bazez, în alcătuirea ei, în primul rând, pe colaborarea autorilor din mediul ortodox, care, adunați la un loc, ar putea constitui un grup cultural redutabil: Citește în continuare

Alianța Noastră România strânge semnături

Cei din București pot semna la cortul din Piața Universității.

Cei care pot aduce mai multe semnături sau cei din localități unde nu sunt corturi electorale pot descărca formularele de aici: http://www.aliantanoastra.ro/alianta/semnaturi/

Haideți să ne mobilizăm un picuț! Mai avem exact o săptămână.

Integrala Ianuș: Poezia

A se comanda aici: http://m.librariasophia.ro/carti-Integrala-Ianu%C5%9F-Poezia-Ianu%C8%99-Marius-so-14255.htmlintegrala-ianus-poezia

Cărțile Editurii Garofina…

… pot fi comandate aici: http://m.librariasophia.ro/editura-Garofina-se-519.html