Post Scriptum la a treia scrisoare deschisa catre Nicolae Manolescu

Stimate Domnule Manolescu,
ca un corolar al intregii noastre discutii, dati-mi voie sa va anunt ca in perioada 9-11 septembrie 2016, adica peste o saptamana, are loc la Cernauti „Festivalul international de poezie Meridian, dedicat… „culturii si traditiei evreiesti”. Prin inestimabila grija a ICR (Institutul Cultural Roman, unde termenul „Cultural” e, o stim amandoi, o acoperire), Romania va fi reprezentata la acest eveniment de Miruna Vlada Troncota, fiica decanului Facultatii SRI, trecuta candva prin cenaclul meu, fara sa stiu cine e (securista si ea, de vreme ce imi propunea, intr-o discutie pe care am purtat-o in fata Casei Monteoru, fostul sediu USR, sa intru si eu in „onorabilul” lor sistem, ca sa fiu trimis in Rusia…), si Domnica Drumea, sotia mea. (Si, indiferent de decizia Judecatoriei Sectorului 1, ea va ramane sotia mea, „pana ce moartea ne va desparti”, dupa cum am fagaduit amandoi in fata Lui Dumnezeu.)
Ca sotia mea nu e evreica si nu are vreo legatura apropiata cu acest neam o garantez.
Daca familia Troncota o fi evreiasca, nu cunosc. Cert e ca securitatea romana a fost condusa multa vreme de evrei, iar acestia s-au dovedit niste criminali odiosi (a se citi „Imn pentru crucea purtata” a lui Virgil Maxim)…
In Cernauti, in punctul maxim de expansiune al evreimii, erau cam o treime dintre locuitori evrei. Au stat pe acolo vreme de cinci-sase generatii, dar cu dinamica si nestatornicia specifice acestui neam. Cultural, nu ne-au lasat absolut nimic. Nu ii interesau gandurile si sentimentele, ci doar banii nostri. Singura amprenta pe care au pus-o asupra culturii romane a fost avangarda, o avangarda distructiva, in care romanii nu se recunosc. Prin alte parti s-au aliat cu tiganii si au mai inventat macar cate o muzica, macar cate un „Haide Jano sa ne vindem casa, ca sa putem sa dansam” (!), dar la noi interesul a fost exclusiv pervertirea moralei romanului si transformarea lui intr-un cumparator prost. (Interes pe care si-l mentin si astazi, la nivel planetar.) Astazi mai sunt la Cernauti vreo cincizeci de descendenti ai evreilor. Asa ca… despre ce „cultura si traditie” vorbim?!
Oare nu ar trebui sa le explice cineva celor din ICR ce este Cernautiul si cui apartine de drept acest oras?! Oare nu stie nimeni in acea institutie securista ca acesta este orasul in care a invatat Eminescu, capitala Bucovinei noastre?!
http://icr.ro/pagini/scriitoarele-domnica-drumea-si-miruna-vlada-la-festivalul-international-de-poezie-meridian-de-la-cernauti
Dar sa revenim: securistii o folosesc pe sotia mea (din nou, cred) in razboiul impotriva mea. Am spus „din nou” pentru ca probabil ca stiti ce s-a intamplat in ultimele „colaborari” ale mele cu ICR-ul… Cinci ani m-am chinuit sa fac sa fie demis evreul Dan Shafran si acolita sa Eva Leonte din conducerea ICR Stockholm, dar pentru sexuristii din MAE si ICR un gunoi al lor are mai multa valoare decat cel mai important poet roman in viata…
Stiti probabil ca acestia nu m-au lasat impreuna cu sotia mea la un atelier de traducere, ne-au dus in Suedia in ani diferiti si de aici a survenit drama familiei mele.
Totul s-a petrecut pe fondul unei dispute pe care o aveam de un an cu securistii din İCR, asa ca imi e greu sa cred ca a fost o simpla intamplare, pornita de la o regula satanisa a evreimii din İCR Stockholm, regula pe care nici nu o aplicau in toate cazurile (!)… Cred, deci, ca a fost ceva premeditat.
Eu am avut parte de gunoiul pe care ni-l arunca in fata talmudistii in propria mea viata, din belsug, asa ca nu va vorbesc nicidecum din carti sau din imaginatie. Iar de cand ne-am despartit, nevasta-mea sta mai mult prin sinagogile satanei decat in Biserica. Dar ati observat cate din actiunile culturale de azi se tin prin sinagogi refacute si prin manastiri abandonate? Un om intelept si credincios vede aici lucrarea diavolului. Dar si dumneavoastra, care ati lucrat pentru iudeo-masonerie, in cadrul UNESCO, ati putea sa intelegeti, foarte usor, cum stau cu adevarat lucrurile. E normal ca aceasta institutie care pretinde ca ar cauta sa salveze copiii cu probleme sa incerce sa ii (homo)sexualizeze pe toti copiii, de la varste tot mai fragede? Ati vazut manualele de „Educatie sexuala” pe care le difuzeaza UNESCO gratis pana si in Basarabia?
Va mai amintiti cum v-ati simtit cand ati pacatuit prima data? Dar ce va tot explic eu?!… Rugati-va, domnule critic, ca altfel va asteapta un infinit de durere… Alegeti Viata, Care este Domnul Hristos!
Marius, fra+ele
Urmare de la: https://yanush.wordpress.com/2016/08/27/a-treia-scrisoare-deschisa-pentru-domnul-nicolae-manolescu/

A treia scrisoare deschisa pentru domnul Nicolae Manolescu

Stimate Domnule Nicolae Manolescu,

am citit cronica pe care ati dedicat-o antologiei mele in revista pe care o conduceti. Ma voi feri de vreo polemica literata, pentru ca e dreptul criticului sa aiba orice impresie doreste asupra unui autor. M-a surprins cat de usor treceti peste prima parte a versurilor mele, care, departe de a fi o „promisiune”, constituie un corp de texte poetice mai voluminos decat cele lasate in urma de Ion Barbu, Bacovia sau Virgil Mazilescu. Potrivit propriilor dumneavoastra criterii literare, chiar fara sa gustati versurile mele crestine aparute ulteior, ar fi trebuit sa valorizati altfel acest corp de texte. Fie si numai pentru ca, in baza lui, eram predat in Facultatea de Litere inca de pe cand eram student al acestei facultati, performanta pe care nu cred sa o fi reusit alt scriitor roman.

Acum treceti peste toate acestea, peste tot ce au scris o puzderie de literati, si declarati, in plina polemica personala (!), ca sunt nazist si antisemit si ca ar trebui sa dispar din literatura romana…

Imi pare rau sa va dezamagesc, dar nu sunt nici nazist, nici antisemit.

Teoria rasista a lui Adolf Hitler imi e straina. Nu ma consider mai bun decat altii doar pentru ca m-am nascut roman. Dar nici nu pun semnul egalitatii prosteste, intre neamuri care au date de religie, cultura si civilizatie absolut diferite, cum e la moda azi.

Si nu sunt nici antisemit. Cuvantul „semit” se refera la un grup de populatii meridionale cu date religioase, culturale si sociale extrem de diferite. Maltezii, de pilda, sunt crestini si merita tot respectul meu. Ma deranjeaza, dintre evrei, aceia care inca mai merg pe logica „poporului ales”, care, fiind „superior”, ar trebui sa conduca intreaga lume. Ma deranjeaza, deci, xenofobii si rasistii evrei. Talmudistii si cabalistii care si-au facut din litera Legii un crez, dar care au pierdut duhul ei. „Dar litera ucide, iar duhul face viu”, spune Sfantul Apostol Pavel. Ma deranjeaza talmudistii si cabalistii care scotocesc prin tara mea fara sa le fi dat voie si care imi interzic sa imi cinstesc martirii, pentru ca „au fost legionari”. Le-am explicat ca atunci cand Antonescu a hotarat deportarea evreilor si tiganilor in Transnistria, legionarii erau in puscarii sau in lagarele din Germania…(!) Le-am explicat ca asa-zisele „trenuri ale mortii” nu erau menite sa-i ucida. Aceste trenuri au stationat mai mult in anumite locuri pentru ca se astepta trecerea unor garnituri germane si exista teama ca nemtii i-ar putea executa pe cei aflati in curs de deportare. Dar talmudistii acestia si-au astupat urechile si ne-au declarat „criminali de razboi”… Si noi de ce nu-i putem intreba ce s-a intamplat la Pitesti, la Aiud, la Gherla, la Jilava si in toate locurile in care Securitatea romana, condusa de evrei, a zdrobit elita acestei tari, tineretul legionar? De ce nu-i putem intreba cum de s-a transformat Stalin, peste noapte, din „tatuca popoarelor” intr-un criminal odios, indata ce a inceput sa-i casapeasca SI pe evreii din jurul lui? Si de ce trebuie sa ascultam istoria celui de-al doilea razboi mondial povestita doar de o singura parte? Si de ce trebuie sa punem semnul egal intre miscarile nationaliste ale secolului trecut, atat de diferite intre ele? De ce sa fie egal nationalismul rasist al germanilor cu fascismul crestin al lui Musolini (desfasurat sub sloganul „Dumnezeu, Patria, Familia” si fara nicio problematica iudaica), cu radicalismul democrat al lui Salazar sau cu regimul militarist al Generalului Franco? Si cum sa fie toate acestea (sau oicare dintre ele) egale cu misticismul legionar, intemeiat in ideea biruintei de dincolo de moarte, din viata cea vesnica?

Domnule Manolescu, inainte de a pune, in rand cu talmudistii, acest semn al egalitatii, va solicit o operatie marunta, care, in conditiile tehnicii de azi, va va lua doar cateva minute. Verificati, asadar, de cate ori apare numele Lui Dumnezeu in „Carticica Sefului de Cuib”, un volumas de optzeci de pagini, iar apoi de cate ori (si in ce contexte!) apare acest nume in „Mein Kempf”, o carte de opt sute de pagini. Chiar ateu fiind, cum va tot declarati, puteti pune semnul egal intre un om pentru care Credinta in Dumnezeu e parte a fiintei lui, parte centrala a structurii sale morale, si un om cu o credinta incerta, raportata mai degraba la suprematia neamului sau decat la Dumnezeu?!

Intrebati-i chiar pe talmudistii dumneavoastra daca se poate pune acest semn al egalitatii! Stiti ce va vor raspunde? Ca nu s-ar putea pune semnul egal daca unul dintre cei doi ar crede cu dreapta credinta in Dumnezeu. Dar dreapta credinta, zic ei, ar fi apanajul lor. Exact asta credem si noi, ca dreapta credinta ne apartine in exclusivitate si ca ei, din momentul in care L-au rastignit pe Domnul Hristos, Fiul Lui Dumnezeu Cel Viu, Cel pe care atat Il asteptasera, au cazut din iubirea divina si se afla sub stapanirea necuratului. Tot ce s-a intamplat cu neamul evreiesc dupa rastignirea Domnului Hristos nu face decat sa confirme asta.

Sigur, ca ateu ce va declarati, puteti sa nu fiti de acord cu opinia mea… Dar unde e „rasismul” ei? Evreii crestini imi sunt frati buni, mai apropiati de inima decat romanii necredinciosi, fie ei si neamuri ale mele! Unde e rasismul? De ce folositi acesti termeni – „rasism”, „nazism” – pentru a desemna ceva ce papagaliceasca politicaly-corecta, facuta anume pentru a declasa, prin limbaj, valorile morale ale „neamurilor”, denumeste prin „fundamentalism religios”. Asta e cu totul altceva. Una e un lucru facut cu gandul la Dumnezeu si alta daca acelasi lucru e facut fara gandul inaltat catre El. In astfel de cazuri, valoarea unui lucru rezida in intregime in motivatia lui.

Dar n-as vrea sa va obosesc prea mult…

Domnule Manolescu, cu ce va ocupati pe ultima turnanta a vietii dumneavoastra? Oamenii intelepti se ocupa cu rugaciunea. Ei lasa totul deoparte, isi inalta mintea catre Dumnezeu, se spovedesc, se impartasesc si asteapta sa li se ceara inapoi viata aceasta trecatoare si sa li se daruiasca vederea celor nevazute, vederea adevaratei vieti.

Dar dumneavoastra pareti mai preocupat de polemicile cu Marius Ianus… Dar nu si de poezia lui cea dreapta, din pacate. Cat despre cea mai putin dreapta, in privinta ei va inselati. Jumatate din articolul dumneavoastra e cladit pe ideea ca eu as fi debutat cu mult inainte de „Manifest”, dar nu e asa. „Manifestul” a aparut in anul 1998 intr-un volum colectiv si in anul 2000 in volum personal, iar „Primele poezii” au aparut in volum abia in anul 2004, la doi ani dupa „Ursul din containar”. (O singura poezie dintre acelea aparuse in presa culturala recunoscuta, respectiv in revista „Astra”. Restul au aparut doar intr-o publicatie cu caracter inchis a Liceului Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza. Din cate spunea domnul Dan Horia Mazilu, si ca un facut, si lui Dimitrie Cantemir ii atribuiti publicarea in timpul vietii a unei opere postume, „Istoria ieroglifica”…) Dar sa lasam aiurelile astea…

Rugati-va, domnule Manolescu, ca fara rugaciune nu o sa-si faca mila de nimeni Domnul Hristos!

P.S.: Iar in cele ce privesc „distrugerea” mea… pe cine o sa puneti in loc? Din punctul meu de vedere, diferenta dintre mine si congenerii mei poeti e ca si aceea dintre Eminescu si contemporanii sai dedati versificarii, asa ca o atare operatie, daca ar fi posibila (ceea ce nu cred), ar lasa urme adanci in literatura romana. Cum veti convinge zecile de scriitori tineri si foarte tineri care m-au urmat pe drumurile literaturii ca… NU MAI EXIST?! Nu vi se pare o prostie?… Mai bine incercati sa va rugati.
POST-SCRIPTUM: https://yanush.wordpress.com/2016/08/30/post-scriptum-la-a-treia-scrisoare-deschisa-catre-nicolae-manolescu/

Am lovit un penticostal…

Merg cu trenul din Bucovina in Ardeal. De la o manastire la alta.

Am nimerit in compartiment cu doi sectari – un penticostal si un baptist – care merg de la Iasi la Timisoara.

Pana la urma l-am lovit pe penticostal, de doua ori, cu calcaiul in genunchi.

Imi pare rau, mai ales pentru ca nu l-am lovit cand spunea felurite blasfemii la adresa „popilor”, ci atunci cand a zis ceva despre mine. „Uite, popa asta bea si fumeaza!”, i-a spus el unui tanar de la Humor care era cu noi in compartiment. N-am putut rabda nedreptatea si l-am lovit de trei ori spunandu-i „De ce minti, ma?!” Eu nu mai fumez de aproape sapte ani, iar de baut beau doar sambata, duminica si in sarbatorile cu cruce rosie. Dar un crestin adevarat ar fi rabdat minciuna atribuita de un sectar lui personal. Poate nu si pe cele adresate Bisericii Ortodoxe… Oricum omul cred ca era putin mitoman… Povestile lui ar putea fi verificate. Il cheama Cazacu, e din Iasi si locuieste in Timisoara si ar fi fost „popa ortodox” (dar si „militian” care se luptase cu securistii – sic!). In calitate de „popa ortodox” s-ar fi ocupat numai cu bautura si desfranarea. Cu toate astea n-a stiut sa-mi spuna cand se bate clopotul in timpul Sfintei Liturghii… Tot ca un mitoman, se lauda cu prietenii politice, probabil fantasmagorice sau mult exagerate: „fratele meu Vadim”, „fratele meu Tariceanu”…

Disputa noastra a avut doua reprize, iar la finalul primeia, dupa ce ii citisem de pe tableta cateva pasaje despre sectari din „Calauza in credinta ortodoxa” (cele despre penticostali si baptisti), il atentionasem sa nu mai intinda coarda ca il lovesc…

A intins-o, laudandu-i pe sectarii care ii dau opt milioane pe luna ca sa se trateze si ponegrindu-i pe ortodocsii care nu ii dadeau nimic (o fi fost, de fapt, cantor?) a vrut sa faca pe grozavul in fata acelui tanar si am reactionat. Nu doar ca l-am lovit de trei ori, in pofida unei diferente de varsta de douazeci de ani, dar l-am amenintat ca, daca nu ma las in pace, il lovesc si cu pumnul…

Dumnezeu sa ma ierte. Sarmanul sectar s-a pus pe jelit si si-a inghitit cuvintele. Iar eu mai eram imbracat si manastireste…

Dar lucrul cel mai ingrijorator in toata povestea e ca doar eu si tanarul de la Humor eram ortodocsi in intamplarea asta. Alte cinci-sase persoane care s-au perindat prin compartiment erau sectare sau cochetau cu sectarul…

 

Sărbători fericite!

Fie ca Lumina Învierii Mântuitorului să se răsfrângă și în sufletele voastre!

Dragii mei, voi lipsi o vreme (mai lungă, sper) de pe internet, dar mă găsiți în scrierile mele. Le puteți cumpăra de AICIIar pe acest blog sunt multe din poeziile și povestirile mele, difuzate gratis.

O SUTĂ DE ZILE LA ATHOS (4 din 4) – CU POZE LA FINAL

Urmare de la: O sută de zile la Athos (3 din 4)

21. Lucruri bune

Dar au fost acolo și lucruri bune. Pot să certific că la Vatopedu împărtășania e împărtășanie. După cuminecare, simți cum se așează o putere în inima ta. Am simțit asta și la Oașa, o dată, dar la Vatopedu mi s-a întâmplat foarte des. Era ca și cum aș fi avut confirmarea fizică a faptului că l-am primit pe Domnul Hristos în inima mea. Fie că, departe de a fi cum o vedeam eu atunci, Mănăstirea Vatopedu e o mănăstire adevărată, fie că primeam aceste confirmări duhov­nicești în urma necazurilor și răbdării lor.

Apoi, la Vatopedu am avut mângâierea de a descoperi câțiva oameni minunați. A fost, în primul rând, Părintele Filaret. Un Părinte tânăr, slăbuț, cu trăsături fine și părul de culoare deschisă, foarte sporit, român. Măicuța Domnului mi l-a scos în cale, în vremea unei procesiuni cu icoana ei, și am simțit în inimă că are rugăciune adevărată. Iar mai apoi, cum veți vedea mai departe, mi s-a descoperit și că are darul înainte-vederii.

Apoi minunatul meu prieten Andrew, Andreas, cum îi spuneau grecii, un irakian din Australia venit la Vatopedu ca să se boteze. Andreas avea experiență cu botezatul, nu glumă, pentru că fusese înainte catolic, apoi coptic… Continuarea

Câteva gânduri despre Marian Munteanu

marian-munteanu-vine-cu-un-mesaj-exceptional-dupa-25-de-ani-pentru-tinerii-de-azi-videoAm văzut că s-au repezit iar detractorii (pentru a câta oară?!) asupra lui Marian Munteanu.

Ca să limpezesc un pic lucrurile, aș vrea să aduc și eu o mică mărturie asupra lui.

L-am văzut o singură dată, în holul Facultății de Litere și m-a învăluit într-o privire plină de tristețe și de dragoste.

Este omul în care am sperat – o parte din cei din generația mea și întreaga generație dinaintea ei. Iar acum iată că speranța renaște.

Au căutat să-i distrugă imaginea prin toate minciunile și înscenările posibile. (De cea cu Virgil Măgureanu și-a dat seama, din păcate, cam târziu…)

Nu pot să nu remarc apariția acestor noi atacuri furibunde și complet dezaxate, provenite de la oameni cu care Munteanu nu a avut absolut nimic de împărțit, tocmai în Postul cel Mare…

Cum va fi, atunci, în Săptămâna Patimilor?

P.S.: Acum aflu că detractorii au câștigat această luptă. Sper că nu și războiul. Marian Munteanu va avea înțelepciunea, cred, să candideze pentru o altă formațiune politică, una mai creștină și mai naționalistă decât PNL-ul.

Către o Românie creștină și românească? Doamne dă!

Marian-Munteanu-Drumul-Crucii-Foto-Dinu-LazarSă fim uniți fraților, că altă șansă ca asta cine știe când mai prindem noi…!

De asta aveam nevoie: de un lider.

Haideți să încercăm unirea tuturor forțelor creștin-naționaliste sub Marian Munteanu. Să lase fiecare de la el câte puțin și să fim una.

 

Soldat în Războiul Nevăzut

Un poem inedit din volumul „Integrala Ianuș: Poezia” (în care sunt o sută de pagini de versuri inedite, un sfert din paginile cu versuri ale cărții): AICI.

Integrala Ianuș: Poezia ( 2.0 Referințe Critice )

integrala-ianus-poeziaReferințe critice:

• „Sunt versuri de o frumusețe sfâșietoare. Un suflet îndurerat strigă mereu către Domnul, ca dintr-un abis. Rana sufletului este adâncă. Strigătul poetului străbate fiecare fibră a versului. Va lăsa, oare, Domnul fără ajutor și mângâiere acest suflet zbuciumat care, totuși, plin de nădejde, bate insistent la porțile Lui?”

Pr. Ignatie GRECU

• „Jos masca, Marius Ianuș! este o carte a oglindirii de sine. În ea sunt nu doar măști literare, ci și măști ființiale. Dacă în prima parte versurile transmit o angoasă omniprezentă, cu multe înfățișări, care mai de care mai terifiantă, ca un balaur cu o mulțime de capete, în versurile perioadei de mijloc sufletul cititorului întrevede un liman și se bucură anticipativ de pacea și siguranța pe care numai Dumnezeu, Singurul Neschimbat în Sine i-o poate dărui creaturii sale vremelnice, adică poetului, iar acesta cititorului. Versurile din ultima perioadă a destinului literar al lui Marius Ianuș nici măcar nu mai sunt poezie: sunt rugăciune. Iată o bună întrebare: care este diferența dintre poezie și rugăciune? Mai ales când poezia este – în opinia criticilor literari – «poezie religioasă»?”

Ciprian Voicilă

• „Am simțit mereu o disperare în poezia lui Ianuş, dar nu o disperare neagră, ci una nădăjduitoare, dacă aş putea spune aşa. Nefericirea lui îmi pare profundă, este un urlet de nefericire înăbuşit, subînțeles, în ceea ce scrie, face sau trăieşte. Dar – pentru că există un mare dar – nicio nefericire nu merge până la capăt, atâta vreme cât este prezent Hristos. Iar Marius Ianuş este dintre cei care «au auzit cântecul păsării unice» şi s-a alipit de «inima cea tainica și sfântă a Domnului» (Sandu Tudor).”

Daniel FOCȘA

• „Liderul unei generații poetice e mereu cu un pas înaintea mulțimii, iar cei care nu sunt capabili să înțeleagă viziu­nea lui Ianuș, vor citi inutil poemele (aparent simple) publicate în această Mare Antologie.”

Raluca Blezniuc

• „România – un manifest fracturist este un text care nu își pierde din forța poetică nici după modificare.”

Ana-Maria PUȘCAȘU

• „Marius Ianuş este poate cel mai cunoscut poet român lansat după 1989. A creat modă cu versurile sale anarhiste, şocante, nihiliste, triste. A condus cenacluri literare şi a publicat mai multe volume de poezii, a fost imitat şi adulat, a devenit lider de generaţie literară. De curând, s-a schimbat radical. L-a descoperit pe Dumnezeu şi este alt om.”

Daniela Șontică

• „O revelație a ultimilor ani de poezie.”

Iulian BOLDEA

• „Cel mai bun şi mai puternic poet afirmat la noi în ultimii 20 de ani.”

Paul CERNAT

• „Cel mai bun poet al generației tinere.”

Daniel CRISTEA-ENACHE

• „O poezie care sugerează un rău acut de existență și o stare de spirit specifică, îmi dau seama, acestor copii ai revoluției în lumea impură a tranziției noastre.”

Eugen SIMION

• „Poezia lui ne întoarce în vremurile în care literatura nu era un joc cu mărgele de sticlă, ci o armă de persuasiune și cucerire.”
• „Poezia cuprinsă aici, una dintre cele mai bune care se scriu azi, se naște chiar din acest eșec…”

Mircea CĂRTĂRESCU

• „Marius Ianuș îi cere poeziei să stea abrupt lângă viață, să erupă cumva direct din ea.”

Alexandru Cistelecan

• „Marius Ianus este liderul scandalagiu și eficient al unei generații de poeți apărute în preajma anului 2000.”
• „Marius Ianuș este, în ordine cronologică, primul poet cu relevanță paradigmatică al perioadei postcomuniste.”

Mihai IOVĂNEL

• „A zdruncinat literatura anilor 2000, a șocat, a uimit, a răsturnat prejudecăți poetice, a creat curente. Supranumit «parintele fracturismului», poetul teribil și teribilist, adulat, iubit de generațiile tinere, contestat de poeții tradiționaliști, Marius Ianuș a devenit lider, model, reper în literatura română. Pâna într-o zi, când s-a petrecut Minunea!”

Florentina TONIȚĂ

• „Chiar dacă preia termeni şi referinţe din sfera imaginarului creştin, Marius Ianuş nu-şi pune nici o clipă în paranteză personalitatea. Scrie pe limba lui. Liber. Aceeaşi menţiune şi în privinţa atitudinii. Smerenia, aici, e câştigată prin suferinţă. (O suferinţă, înţelegem, cumplită.) Nu-i nicidecum consecinţa unei slăbiciuni. Nu e confortabilă, nu e comodă, nu e mondenă, nu e umilă, nu e laşă. Din contra. E un act vital. Printre rânduri vibrează de fiecare dată ultimatumul. Concesia e exclusă. Pentru Ianuş, alternativa credinţei e moartea.”
• „Fundamentală pentru Ianuş rămâne notarea riguroasă a crizei. Pur şi simplu, poemele de aici (şi din volumele următoare) nu se pretează analizei de text. Par scrise din prima. Fără reveniri. Fără adaosuri şi tăieturi. Dovadă şi puţinătatea versurilor memorabile, între atâtea, totuşi, poeme memorabile. Artificiile nu-şi au locul. Imaginile lipsesc. Metafore aproape că nu există. Singura metaforă din cărţile lui Marius Ianuş este Marius Ianuş însuşi. (Impresia de absolută spontaneitate emoţională e atât de puternică, încât rarele momente de detaşare, când Ianuş devine, pe lângă autor, şi personaj, funcţionează ca nişte adevărate concetti). De aici vitalitatea neobişnuită a acestora.”

Cosmin CIOTLOȘ

• „Da, mi-a plăcut. Și vreau neapărat să-l citesc și pe vechiul Ianuș. Evident că am căutat, n-am găsit, n-am reușit să fac eforturi suplimentare și să bat Bucureștiul în lung și-n lat ca să-i găsesc cărțile, dar poate odată și-odată o s-o fac. Fiindcă e mișto.”

Zumcititor

• „Marius Ianuș era, încă din primul volum, un poet de viziune, care nu poate fi explicat eficient prin referirea exclusivă la gesturile sale inconoclaste. Că poezia cu miză politică sau socială e tot o poezie de viziune, că „realitatea“ din acest imaginar, departe de a fi reflectare nudă, e o construcție, o dovedește atât Manifestul anarhist, cât și Ursul din containăr, una dintre cele mai bune carți de poezie de după ’90 (…). Cele două volume îl consacră pe Marius Ianuș nu ca poet mizerabilist, încremenit în puerile gesturi de revoltă socială, ci ca un scriitor foarte nuanțat, ce ridică mizeria la rang de mitologie. (…) Ianuș a mizat dintotdeauna nu pe violența gesturilor și a cuvintelor, ci mai degrabă pe patetismul acestei violențe. Fiecare lovitură sub centură la adresa României era concepută, în imaginarul extrem de personal al lui Ianuș, nu ca un afront, ci mai degrabă ca un act de reacție disperată. (…) Personajul din Manifestul Anarhist nu lovește ca un călău, ci ca o victimă încolțită din toate părțile, într-un tablou apocaliptic, în care frica se împletește cu paranoia, realitatea cu coșmarul, instinctul primar cu revelațiile abstracte. Mai degrabă decât un protestatar împotriva societății sau a sistemului politic actual, eul din Manifestul anarhist e un dezaxat care intuiește, pe căi iraționale, inconsistența lumii cu «L» mare. Ursul din containăr nu e doar rătăcirea unui poet-vagabond care face traseul București – Brașov în căutare de mâncare și bani, așa cum ar vrea să ne facă să credem uneori Ianuș însuși, ci o epopee fabuloasă a mizeriei românești, plasată într-un decor fantastic, de sfârșit de lume, populat de personaje ireale.”

Alex GOLDIȘ

• „În poeziile lui Marius Ianuş există din loc în loc cuvinte care acţionează ca nişte rotiţe mici desemnate să ridice brusc tensiunea discursului. De ce în mecanismul textelor doar aceste piese par să se mişte? Dinamismul pe care îl provoacă vine fie din apariţia lor surprinzătoare, fie din caracterul lor neobişnuit, ca nişte obiecte străine în corpul textului. E vorba (şi) aici despre o alegere făcută pe criteriul sonorităţii. Concluzia e logică: doar ele par să se mişte pentru că se rotesc cu mult mai repede decît celelalte.”

Dmitri Mitcov

• „Numele lui e Marius Ianuş şi el scrie, probabil, cea mai bună poezie de astăzi.”

Dumitru-Mircea BUDA

• „O poezie care aparține, în egală măsură, fiecăruia – un fenomen natural, care ține să se desfășoare în mintea cititorului cu o imensă forță, necunoscută mie (gravitația? inerția?). O poezie transparentă, care se citește ușor și tocmai din această cauză, dar și din multe altele, în acest volum de poezie se vor regăsi foarte mulți.”

Cristina DICUSAR

• „Este poetul care a fost considerat lider al generației tinere, rând pe rând, de către Mircea Cărtărescu, Dan-Silviu Boerescu și Daniel Cristea Enache.”
• „În poezie, antologia din 1998 îl propune pe Marius Ianuş, cel mai cunoscut tânăr poet român vreme de ani buni de atunci încolo, cel în urma căruia se impune, în sfârşit, un nou realism, ataşat unei alte realităţi, observată, investită afectiv şi transfigurată estetic.”
• „Un poet și bun, și citit.”

Alexandru Matei

• „Marius Ianuș nu e un poet monocord. În poezia sa întâlnim deopotriva duritate, dar și tandrețe. Marius cel bun, cel rău, cel urât e o combinație stranie între un Charlot filozof și un Hamlet vagabond, ale cărui haine colindă pe străzile unui oraș dezolant. În locul craniului, el ține în mână un omuleț cu o țeasta în forma de pară, pe Oblio, care rătăcește prin pădurile minții vrând să se întoarcă acasă.”

Nichita DANILOV

• „Manifestul acesta anarhist – care a provocat nu știu ce reacții disproporționate, reactivând «poliția contra literaturei» – este o carte pe care nu o poți lăsa ușor din mână.”

Mircea A. Diaconu

• „Marius Ianuș este, înainte de toate, acela care și-a asumat acut, sincer, deschis, scandalos, avangardist poezia ca pe o nebunie personală.”

Șerban AXINTE

• „Marele clasic al generației 2000, scandalagiul Marius Ianuș, revine după trei ani cu un nou volum despre care spune că a fost foarte influențat de noile moduri de comunicare de pe net, care a căpătat viteza și directețea lor.”

Robert Bălan

• „Am putea semnala, în numele USR, cartea lui Ianuș instituțiilor care veghează la respectarea legii antidiscriminare sau celei care combate afirmarea publică a unor poziții ideologice totalitare, fasciste sau comuniste. Ianuș este, peste toate, și un antisemit virulent. Cum el se prezintă drept călugăr, aparținând de nu știu ce mănăstire, ar trebui sesizate autoritățile religioase. (…) E nevoie, sunt convins, doar de puțin timp până când nu vom mai auzi de un ins certat cu logica și cu bunacuviință ca Ianuș.”

Nicolae MANOLESCU

• „Pentru mine, Marius Ianuș rămâne copilul teribil, candid și anarhic, despre care scriam cu mai mulți ani în urma în Litere nouă, revista Facultății de Litere.”

Adina DINIȚOIU

• „Am momente în care sunt ferm convins că nu e nimic mai important în comunicare decât să atingi acest punct zero, când nimic nu mai poate fi spus după ceea ce ai spus tu, pentru că nu ar mai avea sens, pentru că ce ai spus tu e capăt de linie; ai închis cu nt, ca la Fazan. (…) E genul de artă care transcede artei ca artefact; e un produs final născut final din prima, egal cu sine din prima, autoreferenţial. De-aia şi trebuie să fie «elementar», pentru că atunci când e dozată cu măiestrie, talent, har – spuneţi-i cum vreţi – simplitatea extremă atinge perfecţiunea.”

Vlad Benea

• „Marius arată cu fiecare idee că spiritul ascetic este ca o oază într-o lume fără simțuri, pentru că el însuși este o idee picurând, plângând cu îngerul.”

Mălin Stan

• „Ianuș e cel mai mișto dintre toți.”

Hose Pablo

(Comandați: „Integrala Ianuș: Poezia”, Editura Garofina 2016,
424 pagini, format 13×20 cm.)

Integrala Ianuș: Poezia ( 1.0 Cuvântul de încheiere )

integrala-ianus-poezia

Cuvânt de încheiere

Aceasta este varianta definitivă a versurilor mele scrise până azi.

Ele nu mai pot fi citate sau preluate decât în forma în care apar în această carte.

De asemenea, singurele volume care mai pot fi publicate aparte sunt „Vino, Măicuță!”, „Flori de foc, de gând și de lumină” și „Acatistul Căii Părintelui Arsenie Boca”. Restul volumelor nu mai pot să apară decât în această antologie.

Inovații nu prea sunt. Doar la nivel grafic, am preferat să fac frazarea poemelor mai vechi, prozaice, din semnele de punctuație, așezându-le în proză.

Ideea mi se pare foarte potrivită. Cum de nu mi-a venit mai devreme?
Au mai fost și alte mici modificări, dintre cele pe care le poate aduce orice autor scrierilor sale.

Am început cu poemele din perioada încreștinării, ca să le aduc în prim-plan pe acestea. Dar nu i-am lăsat deoparte nici pe cei care își doreau reeditarea scrierilor mele vechi. Jumătatea de final a acestei cărți le este dedicată.

Îmi voi aduna, în anii care vin, și celelalte scrieri. Or să apară, deci, nu știu exact cât de curând, dacă mai ține Dumnezeu lumea și dacă binevoiește, „Integrala Ianuș: Proza” și „Integrala Ianuș: Polemicile”.

Iar cu acestea cred că voi pune punct vieții mele vechi.

Toate scrierile care vor urma vor fi strânse în antologii noi, semnate cu noul meu nume.

Le mulțumesc tuturor cititorilor mei, acești oameni minunați fără de care această carte nu ar fi avut rost.

Dragii mei, vă doresc ca Măicuța Domnului și Părintele Arsenie Boca să vă umple sufletele și viețile de Lumină!

Să aveți pace și bucurie mereu, în această viață și dincolo de ea!

Fratele începător Marius

(Comandați: „Integrala Ianuș: Poezia”, Editura Garofina 2016,
424 pagini, format 13×20 cm, preț 17 lei.
Sau cumpărați-o de la Librăria Sophia, București, Piața Unirii, Zona Facultății de Teologie.)

A apărut ediția a doua a Acatistului Căii Părintelui Arsenie Boca

Citiți-o și comandați-o de AICI.

coperta-acatistul-caii-v2

Am primit o carte frumoasă

Parintele_Arsenie_BiografieAm primit de la Florin Duțu o carte care mi-a adus mare bucurie:

„Părintele Arsenie Boca – o biografie vizuală.”

Cel mai mult mi-a plăcut poza de la aniversarea poetului Nichifor Crainic, în care Părintele Arsenie apare alături de poetul Radu Gyr. Minunat!

Puteți comanda cartea la editor.

Oana Stănciulescu – contorsionism marca Paul Cernat?

Sub presiunea atacurilor iudeilor și celor aserviți lor, Oana Stănciulescu a cedat. Iată ce afirmă aceasta pe blogul ei: „Nu sunt legionară, simpatizez cu partidele istorice, PNȚ și PNL, de la începutul anilor 1990” (…) Aș vrea să menționez, și voi face asta ca un laitmotiv toată seara, că nu sunt legionară. (…) Felicit comunitatea evreiască, am facut-o de atâtea ori, pentru că își apără drepturile. Își apără valorile, eroii, suferințele. Știu să o facă. Ar fi bine să știm și noi. (…) Cum nu vorbesc nici despre crimele lui Sima, ale legionarilor, cu care nu sunt, Doamne ferește, de acord nici eu și nici vreun om zdravăn la cap (…) Nu suntem de acord cu minimalizarea Holocaustului, nu suntem de acord cu excesele, crimele abominabile făcute de Mișcarea Legionară”

Felul în care a ajuns să se căciulească în fața talmudiștilor e lamentabil.

Încep să cred că „Scandalul Oana Stănciulescu” a fost fabricat de securiști ca să le dovedească evreilor „buna-credință” a românilor…

Până una alta, Oana Stănciulescu a ales o poziție de contorsionistă, ca și cea a lui Paul Cernat, ajuns victimă și acuzator în aceeași dispută. Mie unuia mi-ar fi rușine. O rușine cumplită… Mai ales că știu că acele crime abominabile clamate de contorsionista noastră au fost făcute, de fapt, împotriva legionarilor, iar răspunsul lor nu a fost nici pe departe la fel de sângeros ca atacul iudeo-masoneriei. (Prigoana dementă, dusă până dincolo de moarte, în care sacrilegii de felul acidului sulfuric aruncat pe cadavre, al arderilor de vii și al cadavrelor expuse în piețele orașelor sunt doar câteva amănunte…)

O figură, un destin, o legendă…

Unul dintre scriitorii
adevăratei literaturi românești postbelice:
VIRGIL MAXIM

Lista unor noi trădători de neam…

În procesul de intenție intentat de presa aservită Oanei Stănciulescu s-a întâmplat și un lucru bun. Am aflat și noi cine sunt susținătorii iudeilor, în încercarea lor de a ne despărți de elita culturală și morală a acestei țări din perioada premergătoare celui de-al doilea război mondial (Noica, Eliade, Gyr, Ion Barbu, Lucian Blaga, Nichifor Crainic, Petre Țuțea, Vintilă Horia, Aron Cotruș, Haig Acterian, Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu și toți ceilalți).

Ce vedem pe lista trădătorilor? O grămadă de nume de străini (probabil iudei), plus niște preso-nulități cunoscute deja ca atare: Liviu Antonesei, pornograf, scriitor de mâna a treia, Caius Dobrescu, turnător, scriitor de mâna a treia, Daniel Cristea Enache, cronicar-tonomat (1 și 2), Daniel Vighi, scriitor de mâna a patra, Norman Manea, iudeu etc etc. Singura persoană, între cele cunoscute mie, a cărei prezență pe acea listă nu o înțeleg e Gianina Cărbunariu. Gianina, ce se întâmplă cu tine? Ești evreică? Sau cum te-au prostit trădătorii ăștia nerușinați?!

Și ce va urma după această vânătoare de legionari? O vânătoare a tuturor creștinilor din România?

Mi s-a întâmplat și mie, recent, să fiu atacat și stigmatizat de acest tăvălug iudaic. Înțeleg perfect situația Oanei Stănciulescu și îi doresc putere de a răzbate și a învinge. Să o susținem, fraților! Chiar dacă aceasta s-a dovedit o contorsionistă dispusă să-i pupe în bot pe iudei și să calce în picioare, încă o dată, cadavrele martirilor Mișcării Legionare… și probabil că avem de-a face cu un caz inventat (de securiști?), povestea rămâne în discuție.

Iertați-mă și Dumnezeu să vă ierte!

Îmi cer iertare tuturor celor pe care i-am necăjit vreodată.

Sunt prea mulți ca să îi înșir aici, poate unii nici nu ar dori asta, poate pe unii nu îi știu sau nu mi-am dat seama că i-am rănit, dar îi rog pe toți cei care s-au simțit lezați în vreun fel de mine să mă ierte.

Am pus și niște vorbe mai grele asupra unora, poate îndreptățit fiind, dar le-am dezlegat și pe acelea. Totuși, asta s-ar putea să nu le fie spre ușurarea poverii păcatului și plății pe care o va cere Dumnezeu de la ei. Ba dimpotrivă, să ne amintim Rugăciunea lui Solomon, din vis, în Cartea Regilor (3 Regi, 3 – 5-15), cea bine primită de Domnul. Când Dumnezeu îi spune că pentru că a cerut înțelepciune, iar nu bogății sau viață lungă sau moartea vrăjmașilor săi, îi va da și înțelepciune, și ce nu a cerut!

Așadar, iertarea mea față de acești oameni care mi-au greșit poate să le fie o capcană mai mare decât ura. Ar fi bine, deci, să caute să se îndrepte, să apuce drumul Bisericii, să se spovedească și, astfel, să-și curețe sufletele, ca să le prezinte albe, luminoase în fața Lui Dumnezeu.

Pentru că viața asta e doar o probă pentru Adevărata Viață. Și o probă scurtă, că îndată „vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze!” (Ioan 9, 4)

A început postul cel mare și Biserica ne îndeamnă să ne iertăm unii pe alții, așa cum sperăm că și Domnul Hristos ne va ierta pe noi!

„Și așa-mi vine câte-un gând / să plec pe păduri cântând”

Mai țineți minte cât am mers acum câțiva ani cu crucea în spate?
Sunt convins, mulți dintre voi își amintesc. Am făcut atunci două drumuri încrucișate, însumând un pic peste 700 de km, de-a lungul și de-a latul țării, numai pe jos, închipuind o cruce pe harta României. Am scris istoria acestui pelerinaj în „Gânduri de pe drumul crucii mele”.

Între timp am aflat că nu am fost singurul. Nu, nu a fost Peter Hurley primul, pentru că el nu și-a făcut pelerinajul cu crucea în spate, chiar dacă a scris apoi o carte intitulată „Drumul crucilor”. În ea e vorba de crucile întâlnite pe drum, la tot pasul, care l-au impresionat. Chiar dacă și Peter a mers pe jos, un alt om mi-a luat-o înainte, un român: Olimpiu Ioan Luca. Acesta a făcut, în anul 1992, în două tranșe, cu o cruce în spate, un drum și mai lung decât al meu: Chișinău – Bacău – București, apoi București – Brașov – Târgu Mureș – Bistrița – Vatra Dornei – Suceava – Putna – Suceava – Ceahlău – Iași – Sculeni – Chișinău. Asta se înțelege din harta drumului său, așa cum e ea ilustrată chiar pe piatra sa de mormânt. Cu linie întreruptă vedeți drumul pe care plănuia să-l facă, unul în care să cuprindă întreaga țară!

M-a prins acum, poate de la creștinul dacist Olimpiu Ioan Luca, gândul de a face și eu o cruce mai mare, mai serioasă. Parcă văd că o să stau să mă gândesc un an, doi, trei… iar apoi o să pornesc la drum🙂

La finalul postării puteți vota dacă mă îndemnați să fac sau nu acest nou pelerinaj cu o cruce în spate (două mii de kilometri / două luni și ceva de mers) și puteți vedea poze din pelerinajul deja făcut. Iar aici vedeți planul noului pelerinaj: Continuarea

Răspuns la un atac marxist

Rar mi-a fost dat să citesc un scenariu mai forțat decât acesta.

Cine nu are o ideologie ca dat firesc, „organic”, inventează una, mai mult sau mai puțin rațional…

Cât de interesat de „comercial” sunt vedeți cu toții: cărțile mele au prețuri foarte mici și se mai găsesc și gratis, în format electronic, pe blogul meu.

Așadar sintagma în care caută să mă înglobeze Costi Rogozanu, „extremă dreaptă comercială” e cum nu se poate mai nepotrivită. Și odată cu ea cade și mare parte din eșafodajul de idei din acel articol.

De fapt, întregul material e scris din perspectiva unui necredincios. Pentru noi, cei care credem în Iisus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat, și harta culturală a lumii și eșichierul ei politic arată cu totul altfel decât pentru necredincioși. Noi știm că viața asta e doar o probă pentru Adevărata Viață. Cei care ies cu bine din această probă ajung în apropierea Luminii Celei Necreate, în care sălășluiește Dumnezeu, iar cei care nu trec proba, cei care trăiesc aici îndepărtați de Dumnezeu, în necredință și păcat, ajung în „întunericul cel mai dinafară”, în întunericul cel mai negru, unde e numai chin.

Aceasta e perspectiva din care vorbim noi și acesta e Adevărul Adevărat.

Cei care se roagă constant dobândesc puteri neobișnuite și pot să certifice acestea cu dovezi din propriile lor vieți. Dar și viețile necredincioșilor sunt pline de „coincidențe” stranii, de fapt – semne date de Dumnezeu „care nu dorește moartea păcătosului, ci să se îndrepte și să fie viu”. (Unde „viu” se referă la Viața cea Adevărată, întru totul superioară vieții noastre repezi și limitate.)

Pentru noi nu există dreapta și stânga, ci credincioși și necredincioși. Cei credincioși sunt, de cele mai multe ori, unelte ale Lui Dumnezeu, iar cei necredincioși sunt, de multe ori, unelte ale necuratului. Se mai întâmplă și invers, dar nu foarte des.

Așadar, departe de a fi niște „extremiști”, noi ne considerăm oameni normali, atinși de Lumina Adevărului. (Câtă vreme ceilalți sunt înșelați de necuratul, care caută să-i ducă departe de Dumnezeu.)

Să mai înșir câteva dintre ideile fără suport din acel material? Continuarea

„Realitatea evreiască” îl felicită pe tovarășul Daniel Cristea-Enache pentru inepțiile din „Adevărul”

realitatea_evreiascaDragi prieteni, ce e de făcut? Oare nu ar trebui să înființăm și noi un „Comitet Petre Țuțea, pentru monitorizarea și combaterea anticreștinismului și antiromânismului”?

Nu s-a ajuns prea departe cu acești străini și trădători care ne calcă în picioare și ne batjocoresc istoria?

Și o precizare: așa-zisa lege 217/2015 e doar o completare la o lege deja existentă, care se referă doar la persoane juridice, și nici măcar la acestea, atunci când e vorba de opere de artă. Așadar, toate argumentele iudeilor (de la Iuda iscarioteanul) și ale trădătorilor cad…

Dragă Daniel, ce pot să-ți spun… dacă mergi mai departe pe linia asta a trădării de neam și a minciunii poate îți dau nesimțiții ăștia și Premiul Nobel…

Iată și articolul aplaudat de iudei.

Nici sincretist, dar nici ultraortodoxist

Două rătăciri fac ravagii în Biserica noastră.

Prima, cea a celor mai puțin duși la Biserică și a celor care s-au amestecat cu cei de alte credințe, e sincretismul religios (greșit denumit de unii prin termenul „ecumenism”). A pune pe același plan toate credințele, că „toți se roagă aceluiași Dumnezeu”.

Acesta este un fals. Iată ce spune Sfântul Nicolae Velimirovici pe această temă: Continuarea

Tovarășul Nicolae Manolescu dorește să dispar…

Iată un dialog de-a dreptul dement, în cripto-comunismul său, între tovarășul Nicolae Manolescu și tovarășul Daniel Cristea Enache, despre care am mai scris, strâns uniți în fața cadavrului USR. Cum se strângea altădată tovarășul Manolescu cu tovarășul Ilici, în fața cadavrelor lăsate în urmă de mineri: romlit

Daniel Cristea Enache: „(…) Câteva fragmente din postfața acestei cărți, semnată de autorul ei, „fratele” Marius Ianuș: „legionarii au fost elita spirituală și morală a laicatului românesc”; „nu sunt nicidecum niște criminali”; „sunt niște oameni care au vrut să-și apere țara și cultura ei și să ridice neamul lor către Cer”; „ei sunt condamnați azi de oameni fără Dumnezeu, vânduți străinilor sau crunt îndoctrinați de aceștia”; „nu mă dezic de mucenicii noștri” (pp. 134-135). (…)”

Nicolae Manolescu: „(…)Am putea semnala în numele USR cartea lui Ianuș instituțiilor care veghează la respectarea legii antidiscriminare sau celei care combate afirmarea publică a unor poziții ideologice totalitare, fasciste sau comuniste. Ianuș este, peste toate, și un antisemit virulent. Cum el se prezintă drept călugăr, aparținând de nu știu ce mănăstire, ar trebui sesizate autoritățile religioase. (…) E nevoie, sunt convins, doar de puțin timp până când nu vom mai auzi de un ins certat cu logica și cu bunacuviință ca Ianuș.(…)”

Și iată și dezicerea lui Paul Cernat de Legiune. (Ca reacție la materialul „Antisemitism pe facebookal lui Cristea Enache.) Sărmanul de Paul… Dar și din prefață se înțelegea destul de clar că e o victimă a dezinformării „marxiste”…

Impresii de la o înfățișare pierdută

Fratele Gabriel îmi cere să îi comunic impresiile mele de la ședința de judecată la care am luat parte la Înalta Curte de Casație și Justiție. Îi fac pe plac, dacă tot insistă, deși nu ar fi mare lucru de spus, iar eu sunt sătul până peste cap de procese

Iată cum au decurs lucrurile: m-am întâlnit cu Gabriel Barbir și cu finul său, Ciprian, în fața Teatrului Național. Continuarea

Rugăminte

Vă rog să nu-mi mai puneți întrebări legate de probleme duhovnicești. Eu sunt doar un frate începător. Aveți scrierile marilor duhovnici, aveți duhovnici în mănăstiri și în parohii, vă rog să apelați la ei. Eu sunt nevrednic de așa o misiune.

Și, nevrednic fiind, nu voi lua asupra mea povara preoției și mă gândesc serios să nu o iau nici pe cea a călugăriei decât după cincisprezece ani de mănăstire. Știu eu de ce. Și abia se apropie de sfârșit primul an… 

Dacă voi mai răspunde la vreo întrebare, va fi doar printr-o trimitere la un sfat al unui mare duhovnic, cum am făcut în cazul celor care își caută sufletul pereche. Și vă rog să faceți ce spune acela și să nu-mi mai puneți întrebări corelate. Vă mulțumesc pentru înțelegere! Să vă ocrotească Măicuța Domnului mereu, împreună cu toți cei dragi!

Cum să te căsătorești în câteva luni

NOU!
Am mutat acest subiect, care îi interesează pe mulți, într-o pagină fixă:

https://yanush.wordpress.com/casatorie/

Tot mai mulți tineri necăsătoriți mă întreabă cum să facă să se căsătorească. Mi-am bătut gura cu câțiva dintre ei, dar cererea depășește oferta, așa că m-am hotărât să public „rețeta secretă” pe blogul meu. E o „rețetă” infailibilă, cu ajutorul căreia s-au căsătorit mii de persoane.

„Rețeta” îi aparține Părintelui Ilarion Argatu, marele duhovnic de la Cernica. Iat-o:

Citiți vreme de 40 de zile consecutive în fiecare seară Acatistul Sfinților Părinți Ioachim și Ana și în fiecare dimineață Acatistul Sfântului Nicolae. (Acatistele se citesc în genunchi, cu fața spre Răsărit. Începeți seara. Dacă se întâmplă să „săriți” o zi, continuați în ziua următoare ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Dacă săriți mai mult de o zi, o luați de la capăt.)

În dimineața celei de-a 41-a zile (de fapt, a 40-a, pentru că ziua creștină se socotește de la apusul soarelui), după ce ați făcut Acatistul Sfântului Nicolae, mergeți și vă cumpărați Continuarea

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 223 de alți urmăritori