Vremuri tulburi…

Trăim vremuri foarte interesante:

  1. Statele Unite și Israelul au părăsit UNESCO împreună, ținându-se de mână. În semn de protest față de acceptarea Palestinei în această organizație. Asta pentru cine se mai întreabă cine conduce Statele Unite. Deși s-ar putea să fie un gest de retragere făcut de ochii lumii, se întrezărește o umbră de speranță. Aștept ca aceste două state (sau marea colonie și micul stat care o conduce?) să se retragă și din UNICEF și să ne lase copiii în pace.
  2. Catalunia a părăsit Spania și, în consecință, Uniunea Europeană. Acest „în consecință” mă interesează destul de mult. Dacă o comunitate creștină s-ar stabili pe un teritoriu nelocuit, eventual unul aflat în dispută între două state, cum e Insula Limba, din împrejurimile Sulinei, și dacă ar declara acel teritoriu independent, automat… ar ieși și din Uniunea Europeană. Unde mai pui că Insula Limba face parte dintr-un teritoriu în expansiune, pentru că Delta Dunării se mărește cu câțiva metri în fiecare zi. Sigur că acest plan poate fi o utopie – un astfel de teritoriu trebuie apărat etc, dar eu sunt din fire un pic utopic. În plus, sunt o mulțime de insule în lumea asta, iar când lumea va deveni un loc unde nu se va mai putea trăi…
  3. Polonia a propus României și Ucrainei să se alăture grupului de la Vișegrad (Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia). Președintele României a respins oferta ca fiind „nerealistă”. Dimpotrivă, e cea mai realistă ofertă pe care o putea primi România ca să se salveze de tăvălugul multiculturalist. E evident că în treizeci de ani fie va avea loc un al treilea război mondial, catastrofal, bazat pe conflictul religios dintre creștini și musulmani, lucru spre care ne împing sioniștii, fie statele Europei de Vest for fi conduse de musulmani și majoritar musulmane, caz în care constituirea unei Europe de Mijloc tradiționalist creștină ar fi salvarea noastră, a „Europei de Est”. Sigur, aici ne-am trezi cu problema statului revendicat de secui în inima României. Din punctul meu de vedere, există loc de înțelegere, iar ce ar trebui să ne intereseze pe noi în raport cu secuii ar fi o vasalitate militară, două autostrăzi și cunoașterea limbii române, la un nivel liminar.
  4. Coaliția pentru Familie și-a dat seama, în sfârșit, că nimeni nu va organiza niciun Referendum și că promisiunile lui Liviu Dragnea nu valorează nici doi bani. Dar așa se întâmplă când aștepți ajutor de la progeniturile comuniștilor…
  5. Iar politrucul ceaușist Alexandru Florian, directorul Institutului Elie Wiesel, a declarat că Biserica Ortodoxă Română ar fi extremistă, pentru că susține păstrarea memoriei martirilor anticomuniști, care au fost în majoritate legionari.
Anunțuri

Simona Halep – cea mai bună jucătoare de tenis din lume, în acest moment

A venit momentul Simonei Halep?

Mâine dimineață, în jurul orei nouă, Simona Halep are un nou meci care o poate duce pe primul loc în clasamentul Asociației de Tenis Feminin. Adversara ei e Jelena Ostapenko, numărul 8 mondial, o fătucă de 20 de ani din Letonia.

Dacă o va învinge, începând de luni Simona va fi pe primul loc.

Dar cea mai mare bucurie ar fi ca Simona să se prezinte foarte bine la Finalele de la Singapore și să termine anul pe locul 1.

Cum am spus deja, dacă va termina anul pe primul loc, Simona va egala o performanță până acum unică în tenisul românesc – cea obținută de Ilie Năstase în anul 1973.

Cele două fețe ale Sionismului

La noi și în întreaga lume Sionismul luptă pentru drepturile minorităților (prioritatea fundațiilor lui George Soroș) și răspândirea ideilor neomarxiste („egalitariste”, le-ar zice ei)…

… iar în Israel:

– nu sunt acceptați refugiații. Există o lege care pedepsește imigranții fără acte cu trei ani de pușcărie și expulzare.

– e interzis, prin lege, ca un cetățean israelit să se căsătorească cu un cetățean non-israelit prin descendență (sunt cetățeni israeliți stabiliți de multă vreme acolo cărora li se refuză posibilitatea de a se căsători).

De fapt, întreaga duplicitate a sioniștilor se vădește fără echivoc în cazul cineastului Roman Polanski: face fime despre prigonirea evreilor („Pianistul”) și se ocupă cu violarea minorilor. Patru plângeri de viol și doar 47 de zile de pușcărie, în 1977.

Atunci a pledat vinovat pentru „raporturi sexuale cu un minor”, în schimbul abandonării acuzelor de viol, sodomie și furnizare de alcool și droguri unui minor (o fată de 13 ani).

A plătit o cauțiune, pentru eliberare condiționată, și a fugit în Franța.

Din 1977 justiția din Statele Unite „se luptă” pentru obținerea extrădării sale.

Franța refuză această extrădare.

Este arestat în Septembrie 2009, în Elveția, și eliberat în 25 Noiembrie 2009, în urma plătirii unei cauțiuni de aproximativ trei milioane de euro, cu condiția unui arest la domiciliu, la castelul său din Gstaad, Elveția. Eliberarea se face în urma presiunilor Franței, care se opune și extrădării. Apoi elvețienii îi ridică și arestul la domiciliu. Și refuză extrădarea…

Celelalte trei cazuri de viol și perversiuni cu minori în care e acuzat… sunt mușamalizate.

Concluzia e simplă: legile și mondializarea sunt pentru noi, non-evreii, goy-mii, „suboamenii”, iar nu pentru sioniști…

Am fost unul dintre cei care chiar au crezut propaganda sionistă care ne izbește de pe unicul canal mass-media oficial din spațiul Euro-Atlantic. (Și care construiește un adevărat Matrix în minților celor care se expun acestei „informări” oficiale.)

M-am declarat, în versurile mele renegate, de mai multe ori, solidar cu „suferințele poporului evreu”.

Azi știu că aceste suferințe s-au datorat confruntării dintre două ideologii rasiste – cea Sionistă și cea Nazistă. Nemții nu au făcut decât să opună unei ideologii supremațiste (a „poporului ales”) o altă ideologie supremațistă, de același tip (arianismul). Dar evreii au fost poporul ales doar până la uciderea Domnului Hristos, iar ce s-a întâmplat cu ei apoi dovedește clar că au fost pedepsiți pentru asta. Iar nazismul nu a fost decât unul dintre instrumentele prin care au fost pedepsiți. Evreii nesioniști știu foarte bine, și afirmă, asta (deși ei formulează altfel motivul pedepsei – „pierderea credinței / dorința de a refonda Statul Israel politic, fără Voia Lui Dumnezeu”).

Mai știu azi că nu evreii au suferit cel mai mult în cel de-al doilea război mondial.

Cele mai grele pierderi le-au avut:

Rusia – peste douăzeci de milioane de morți
China – între zece și douăzeci de milioane de morți
Germania – între șase și opt milioane de morți
Polonia – aproximativ șase milioane de morți
Indonezia – între trei și patru milioane de morți
Japonia – aproximativ trei milioane de morți

Abia apoi vin pierderile evreilor – cu o aproximație de la 1 (cercetătorii non-sioniști) la 2,83 milioane de morți (cifra oficială acum, pentru că au abandonat și ei „teoria celor șase milioane”).

Urmează India, care a pierdut între un milion și jumătate și două milioane și jumătate de oameni.
Filipinele – aproximativ un milion.
Fosta Iugoslavie – aproximativ un milion.

România a avut aproximativ opt sute de mii de morți. Dar dacă îi socotim pe cei care au murit apoi, în primii ani de comunism, trecem și noi de un milion de pierderi umane.

Marea majoritate a victimelor enumerate mai sus au fost civili.

Dar adevărul nu mai contează azi…

„Evreii au suferit”.

Suferința lor e monumentală și trebuie să plătim ca să o răscumpărăm.

Pentru că pedofilii sioniști au nevoie de castele în Elveția.

Shimon Peres mulțumește României pentru… evitarea unui progrom

Să ne amintim că Președintele Shimon Peres a mulțumit României pentru că a evitat uciderea evreilor în timpul celui de-al doilea război mondial:

Ursula Haverbeck, arestată la peste 85 de ani!

Un filozof francez a spus cândva: „Dacă vrei să știi cine te conduce, vezi pe cine nu poți ataca.”

E foarte simplu să aflăm cine conduce imperiul internațional în care trăim.

Ursula Haverbeck, o nemțoaică de 87 de ani, a fost băgată în pușcărie pentru că, pe urmele istoricului francez Robert Faurisson, s-a întrebat dacă istoria camerelor de gazare e adevărată.

Trăim într-o lume în care vocile publice sunt lăsate să răspândească cele mai îngrozitoare blasfemii (câtă vreme nu îi atacă pe sioniști), de pildă Charlie Hebdo, ale cărui blasfemii au dus la acte de terorism, dar o bătrânică de 88 de ani nu e lăsată să pună niște întrebări, firești, în privința presupusei dispariții a șase milioane de evrei în timpul celui de-al doilea război mondial.

Eu nu neg că nemții și-or fi pierdut răbdarea cu evreii și or fi omorât mulți dintre ei. Germanii sunt un neam dur, am avut de-a face și eu cu ei – am fost reținut o noapte în Germania, pentru o chestiune de doi bani (numărul unei rulote, pe care îl aveam, dar pe care nu îl pusesem pe rulotă, pentru că în alte țări nu era valabil).

Dar povestea Holocaustului pare trasă de păr, la nivelul cifrelor. Ni se spune că a existat un Holocaust și în România, în urma căruia ar fi murit 35% dintre evreii din țara noastră. Dar dintre scriitorii evrei din România, din acea perioadă, nu a murit niciunul. Câtă vreme dintre scriitorii români au murit destui: https://yanush.wordpress.com/2017/08/03/crime-ale-iudeo-bolsevicilor-asupra-romanilor/

E siderant și că ni se sugerează că fascismul a fost răul absolut, dar comunismul „a vrut binele omenirii”, câtă vreme comunismul a făcut cu mult mai multe crime… Oare pentru că atât comunismul cât și capitalismul defilează la umbra aceluiași semn: steaua?

Treizeci și cinci de zile alături de Simona Halep

Urmează treizeci și cinci de zile în care Simona Halep poate să egaleze performanța lui Ilie Năstase din 1973 – locul 1 mondial la finalul unui an.

Un loc care rămâne înscris în istoria tenisului până la sfârșitul acestui sport.

În aceste treizeci și cinci de zile Simona poate disputa trei sau patru turnee.

Va începe la Wuhan (China), unde are de trecut prin șase meciuri pentru a intra în posesia trofeului.

Cele șase meciuri îi pot aduce 60, 105, 190, 350, 585, respectiv, dacă va câștiga trofeul, 900 de puncte.

Urmează Openul Chinei, la Pekin (Beijing, cum îi spun anglofilii), unde ar avea de jucat tot șase meciuri, care îi pot aduce 65, 120, 215, 390, 650, respectiv, dacă va câștiga trofeul, 1000 de puncte.

Apoi Simona ar putea să participe la unul dintre turneele de mai mică importanță care urmează – Openul Tianjin (China), la care și-a anunțat prezența și Sharapova (pe care Simona ar trebui să o învingă în această toamnă, ca să fie o campioană indiscutabilă), unde ar putea câștiga, odată cu trofeul, la care poate ajunge în cinci pași, 280 de puncte, sau Cupa Kremlin, de la Moscova, cu o dotare în puncte și bani puțin peste Tianjin. Nu știu dacă Simona va participa la vreunul dintre ele.

Urmează Finalele Campionatului Feminin de Tenis, de la Singapore, unde se vor întâlni primele opt jucătoare ale lumii, repartizate în două grupe a câte patru, și unde câștigurile în bani și în puncte sunt atribuite per meci.

Cum clasamentul se calculează pe un an, e bine de știut ce a făcut Simona la aceste turnee anul trecut, câte puncte are de apărat.

La Wuhan, în 2016, Simona Halep a ajuns în semifinale.

La Openul Chinei, a abandonat la al doilea meci, din cauza unei accidentări.

Iar la Finalele de la Singapore, pe fondul aceleiași accidentări, a avut o victorie și două înfrângeri, netrecând de faza grupelor.

Un parcurs nu tocmai grozav, așadar, pe care Simona îl poate ameliora acum. (Simona are de apărat mai puțin de o mie de puncte, în condițiile în care urmează trei turnee cu dotări mari.)

În prezent, Simona are 5965 de puncte. Principala ei contracandidată, Garbine Muguruza, are 6030 de puncte și e în semifinalele turneului de la Tokio, la care poate câștiga cel mult 470 de puncte. Scorul direct dintre cele două este 3-1 pentru Muguruza. (Sper să o mai învingă Simona o dată în toamna asta…) Muguruza are și ea de apărat sub o mie de puncte (în 2016 a pierdut la primul meci la Wuhan, a câștigat două meciuri la Pekin/Beijing, două meciuri într-un turneu mai mic, la Linz, și a avut o victorie și două înfrângeri în grupele Finalelor WTA).

Foarte periculoasă mi se pare și Venus Williams, sora Serenei, care e acum pe locul 5, cu 4756 de puncte. Ea nu are mai nimic de apărat – la Wuhan a ieșit la al doilea meci, la Pekin – la primul, iar la Finalele WTA nu a fost. Așadar, ea pune în pușculiță cam tot ce câștigă. Are 37 de ani, dar a arătat, la Openul Australiei, la Miami, la Wimbledon, dar și la US Open că e încă o jucătoare redutabilă, care poate avea pretenții la titlul mondial. Scorul între Venus Williams și Simona Halep e tot 3 – 1.

Ar mai fi, ca și posibile contracandidate ale Simonei la primul loc, Karolina Pliskova (5590 de puncte, cu cele făcute la Tokio săptămâna asta, 5 – 2 pentru Simona în întâlnirile directe) și Elina Svitolina, ucraineanca de 23 de ani, în plină ascensiune (5540 de puncte, 2-2 în întâlnirile directe cu Simona, nu a fost la Finalele WTA anul trecut, dar are de apărat o semifinală la Pekin, una la Moscova și un meci câștigat la Wuhan, respectiv peste 500 de puncte). Deși Pliskova este o jucătoare cu o statură impunătoare (1,86 metri), doar Svitolina mi se pare, dintre ele, o amenințare reală pentru jucătoarea noastră.

Totuși, cred că lupta pentru primul loc se va disputa între Simona, Venus Williams și Garbine Muguruza.

Îmi doresc ca la sfârșitul Finalelor WTA Simona să fie campioană și să rămână campioană până la finalul carierei. Dar doresc și ca Simona să nu fie orice fel de campioană, ci să arate lumii întregi că, după Serena Williams, ea este CAMPIOANA. O campionă, cum spuneam… indiscutabilă. Doresc, așadar, ca Simona să le întâlnească în această toamnă pe Muguruza, pe Venus Williams și pe Sharapova (scor direct 7-0 pentru rusoaică) și să le învingă pe toate trei.

Să dea Dumnezeu ca Simona să se mobilizeze cum trebuie și să fie așa!

(P.S.: Știu că sunt frați care vor spune că sportul e o idolatrie și acest articol nu avea sens. Dar, din punctul meu de vedere, pe lângă alte activități umane, sportul e destul de curat. În plus, e foarte sănătos, atât pentru trup, cât și pentru mintea omului. Nu îmi place că jucătoarele sunt obligate să se îmbrace atât de indecent pe teren, dar nu cred că s-ar descurca prea bine în niște fuste lungi… Așadar: „Hai, Simona!”)

Presa antisistem și exagerările ei

Din păcate, mulți dintre jurnaliștii ortodocsiști de pe internet se lasă prinși într-o capcană relativ ușor de evitat: dacă există o conspirație, atunci totul face parte din ea, par să spună ei. Și sunt alimentați cu tot felul de inepții, tocmai pentru a li se decredibiliza și cele în care au dreptate.

O să încerc să fac un top al acestor aiureli: Citește în continuare

De la „fake news” la „fake reality”…

A mai apărut un termen în panoplia de manipulări prin limbaj a sioniștilor: „fake news” / „știri false”.

În lume s-a pornit o campanie „necruțătoare” de identificare și înfierare a producătorilor de „fake news”.

Cine finanțează această campanie? Sionistul George Soros, păpușarul homosexualilor și al emancipaților. (Surse: 12, 3, 4)

Am lucrat în presă ani buni și pot să afirm cu tărie: această acțiune este o manipulare sfruntată a unora care nu numai că fabrică știri false (cu toptanul), dar mai creează și realități false.

Cine e atât de prost încât să creadă că „femeia cu barbă” a câștigat pe drept Eurovisionul? Dar câte din astea nu sunt…

Credeți că or să ne lase să facem Referendumul pentru schimbarea articolului din Constituție privitor la familie?

Credeți că le pasă de Lege și de trei milioane de semnături?

După părerea mea, PSD-ul face ce a făcut de când a apărut: flașnetare de minciuni și promisiuni deșarte, ca să scoată un zgomot plăcut mulțimii. Dar nu vor organiza niciun referendum. Să dea Dumnezeu să nu fie așa!

Cât despre ce ne așteaptă la referendum, dacă acesta se va organiza, sioniștii, homosexualii și acoliții lor, fabricanți de „știri adevărate”, cu necinstea care îi caracterizează, o scriu cu mâna lor: se vor intermanipula ca să nu iasă la vot, în speranța că nu se va depăși pragul de 30% din electorat, necesar pentru validarea unui referendum…

Aceste „știri adevărate” (și cât ei de cinstite) sunt aceleași în întreaga lume și cuprind, bineînțeles, în Gabon ca și la New York, „drepturile homosexualilor”, promovarea metodelor anticoncepționale și a vaccinurilor, renunțarea la banii gheață, actele de identitate biometrice, constituirea unor organisme de guvernare mondială și incriminarea „naționaliștilor”, a „homofobilor” și a „extremiștilor religioși”.

Adică, înfiriparea unui sistem dictatorial teribil (cum nu a mai existat niciodată unul pe fața pământului) și a unui „om nou”, fără rasă, fără neam, fără religie, dar plin de patimi, un om robotizat, dezrădăcinat, sută la sută manipulabil, sută la sută înlocuibil (cu o mică excepție, desigur).

De la noi au fost acuzate deja de „știri false” câteva siteuri care, de fapt, nu fac altceva decât să reinformeze un public bombardat cu minciuni, prostie și pornografie. (Intenționat. Citiți „Protocoalele Înțelepților Sionului”.)

Pun aici câteva din aceste siteuri, cu scopul de a le face publicitate:

http://activenews.ro (probabil cel mai competent și mai activ dintre siteurile de reinformare)

http://fluierul.ro 

http://napocanews.ro

http://ortodoxinfo.ro (la care remarc totuși, ca minusuri, campania de denigrare a Părintelui Arsenie Boca și tendința unuia dintre redactori de a se război cu ceilalți „fabricanți de fake news” de pe piață, ca și cum el ar fi unicul deținător al Adevărului.)

http://vremuritulburi.com

Așadar… NU, acestea nu sunt siteuri de dezinformare, ci, cu micile excepții specificate mai sus, siteuri de reinformare a românilor, în urma dezinformării provocate de Sistem.

(Dar haideți să-i spunem și acestui „Sistem” pe nume: Imperiul Internaționalist Sionisto-Masonic.

Când am scris destul de cunoscutul meu poem „Manifest anarhist” – sau „România”, cum îi spun unii, plecând de la titlul unei părți a acestui poem -, în 1998, am descris foarte bine Sistemul acesta, fără să știu exact cine e în spatele lui. Eu credeam că sunt securiștii. Dar securiștii sunt și au fost doar un instrument. Nu înțelegeam de ce apăruse ProTv-ul și de ce urmăreau oamenii lui Sârbu declasarea intelectuală a românilor. Așa că „trăgeam” direct în ProTv, văzând în spatele acestui post o conspirație de îndobitocire securistă. Acum înțeleg de unde a venit, de fapt, această îndobitocire…

O să organizeze Liviu Dragnea Referendumul pentru Familie, spuneți?!… Sunt mai mult decât sceptic… Dar să îi lumineze Dumnezeu mintea și să îi dea curaj și să facă așa.)

Simona Halep – la cinci puncte de locul 1 mondial

Simona Halep este la cinci puncte de locul 1 în Clasamentul Mondial de Tenis Feminin.

Din păcate, cum a ieșit din turneul US Open, Simona mai are șanse să ajungă pe acest loc doar la turneul care începe la sfârșitul acestei luni,  în China.

Presa noastră s-a grăbit să o așeze pe locul 1 în lume, dar Simona nu a fost încă pe locul 1. Dacă va ajunge acolo va fi menționată mereu în istoria acestui sport.

Iar dacă va ajunge să încheie un an pe locul 1, va fi o personalitate a istoriei acestui sport, pentru cât timp această istorie va conta.

Clasamentul se calculează săptămânal, așa că, exact cum nu poți spune despre o echipă că la mijlocul unei etape de fotbal e pe locul 1, nu poți spune despre un jucător de tenis, în cursul unei săptămâni și în plin turneu, că a ajuns pe locul 1.

Deși antrenorul Serenei Williams, jucătoare care a născut ieri, a spus că dintre jucătoarele  aflate acum în circuit doar Sharapova ar merita locul 1, cred că și Simona îl poate revendica, chiar dacă Sharapova a învins-o în șapte partide din șapte.

Până la urmă, problemele psihice sau psihologice ale Sharapovei o privesc, situarea pe locul 1 în acest clasament presupune o anumită constanță. În plus, majoritatea jocurilor de până acum între cele două jucătoare au avut loc în condițiile în care Sharapova era o jucătoare în apogeul carierei, iar Simona una în formare.

Dacă ar fi participat la BRD Open, Simona ar fi fost acum pe locul 1… E pe locul 2, dar, dintre jucătoarele din Top 10, doar ea și Venus Williams au participat la mai puțin de 20 de turnee în acest an (ea – la 18, Venus William – la 17).

Titlul se va decide, probabil, în octombrie, la Turneul Campioanelor, la Singapore.

Simona are șanse foarte mari să termine acest an pe primul loc în lume și să egaleze performanța lui Ilie Năstase din 1973, până acum unică în tenisul românesc.

 

Lupta pentru Familie = Lupta pentru Viitor

Trebuie să ne mobilizăm. Cum bine observa Bogdan Duca, Mass-Media Sistemului, adică mai toată Mass-Media, cu excepția activenews.ro, a ortodoxinfo.ro și a blogurilor noastre, o să tacă.

Trebuie să vorbim noi. E important ca fiecare să creeze și să difuzeze materiale.

Ideea pe care ar trebui mers, în opinia mea, e aceea de Viitor / Speranță / Ce le oferim copiilor noștri?… Dar nu e rea nici cea de Normalitate/Moralitate. E bine să le explicăm foarte clar românilor în ce va consta acest Referendum, care să sperăm că va avea loc. Iată o primă propunere de fluturaș sau afiș:

Elie Wiesel a fost un impostor?

Vă rog să urmăriți cele două filmulețe care urmează. Primul e tradus în română. Al doilea, care detaliază cele cuprinse în primul, este în engleză, cu traducere franceză. Urmează apoi două caricaturi, foarte sugestive:

 

Prietena Ioana Nițulescu mi-a sugerat să păstrez un anumit nivel moral și spiritual în această discuție, așa că am scos cele două caricaturi.

Femen – o creație a sioniștilor

Nu sunt nici nebune, nici (întru totul) posedate de diavol.

Sunt doar niște femei ușuratice plătite de sioniști ca să participe la cele mai triviale atacuri împotriva credinței și lumii creștine.

Sunt finanțate de sioniștii Jed Sunden și George Soroș și apărate în instanță de fostul lider al Uniunii Studenților Evrei din Franța!

Vă rog să urmăriți filmulețul de mai jos: 

Diuedonné M`bala M`bala – Mass Media (frg/ROsub)

Ce mai înseamnă libertatea de exprimare în lumea de azi? Cum manipulează Mass-Media în numele „corectitudinii politice”? Suntem controlați de un sistem politic sionist? Ce este manipularea prin limbaj? Ce înseamnă „rasist”, „antisemit”, „naționalist”, „ultrareligios”, „homofob”, „machist” etc etc? De ce au aceste cuvinte doar conotații negative? Cine le-a tot repetat, programatic, băgându-ne în cap că ele acoperă doar realități negative?
Cum au ajuns toți opozanții sionismului masonic internațional să fie persoane „controversate”? Ce înseamnă „controversat”? Plecând de la astfel de întrebări, într-o țară care se pretinde liberă și pretinde că respectă libertatea de exprimare a cetățenilor ei, Dieudonné, un comedian foarte talentat, de origine cameruneză, a ajuns… în pușcărie.
Merită să urmăriți acest filmuleț de un comic monstruos, dar care acoperă realități foarte triste…

Matthew Heimbach – un lider naționalist american îndrăgostit de Ortodoxie

E foarte urât – dar și foarte laș – gestul așa-zișilor legionari și așa-zișilor ortodocși care s-au dezis de Matthew Heimbach, liderul naționalist american care a purtat zilele trecute un tricou cu Corneliu Zelea Codreanu și a făcut o referire la Părintele Justin Pârvu.

Până la urmă, Matthew Heimbach nu e decât un tânăr care își apără identitatea și care îl caută pe Dumnezeu. Exagerările „rasiste” țin de specificul societății în care trăiește și de cultura acestei societăți, dar fondul și căutările sale duhovnicești sunt bune.

Câți dintre noi ar mai fi „antirasiști” dacă jumătate din populația României ar fi formată din rromi? Să îi aperi pe cei din neamul tău înseamnă să fii „rasist”? 

Mie Matthew Heimbach mi se pare un băiat curajos și cu o direcție de căutare bună, chiar dacă poate că exagerează în anumite chestiuni. Dar haideți să vedem exact unde și cât exagerează:

Patru rabini ne vorbesc despre Sionism

Crime ale iudeo-bolșevicilor asupra scriitorilor români

MIRCEA VULCĂNESCU, 1927

Impertinența fostului proletcultist care conduce Institutul Elie Wiesel frizează nebunia.

Cum altcândva, pe la 1950, versificatorul evreu A. Toma (Solomon Leibu Moscovici) îl scosese din manualele de literatură pe Tudor Arghezi, ca să se pună pe sine în locul său, șeful Institutului Elie Wiesel, evreul Alexandru Florian, vrea ca numele Liceului Mircea Vulcănescu din Sectorul 4 al Capitalei să fie schimbat. În „Ana Pauker”?

(Acest Florian e, cum spuneam, un fost politruc ceaușist: „Referindu-se la acest aspect tovarășul Nicolae Ceaușescu artată că „(…) Comunismul este doar chintesența cunoașterii, rodul marilor cuceriri ale științei și culturii, rezultatul acumulării și sintetizării a tot ceea ce a creat mai de preț mintea omului” – „Cunoaşterea ştiinţifică şi apusul zeilor”, Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, 1975)

Presupun că știm toți cine e Mircea Vulcănescu: un sociolog român prestigios din Interbelic care și-a dat viața, în Pușcăria de la Aiud, salvând un coleg de detenție.

Eu unul m-am săturat până peste urechi de exagerările evreilor. Ce au făcut ei și aliații lor, respectiv Hiroșima (75.000 de morți instantaneu, câteva sute de mii de victime), Nagasaki (35.000 de morți instantaneu, câteva sute de mii de victime), Katyn-ul (22.000 morți), Gulagul (sute de mii de morți),  temnițele din spațiul ex-comunist (sute de mii de morți și practici infernale – a se vedea Cazul Pitești sau execuțiile din China) au fost gesturi legitimate de război, iar ce am făcut noi (împinși de vântul istoriei) și aliații noștri au fost… crime de război. Chiar dacă ei au omorât și au năpăstuit mult mai mulți oameni decât aliații noștri…

Iată felul în care argumentează evreii, pe Wikipedia, „Holocaustul din România”:
„La recensământul din 1938 apar printre cetățenii români 756.930 de evrei. Conform lucrărilor lui Matatias Carp și Marius Mircu, între 1938 și 1941 au pierdut cetățenia română 387.407 evrei, fie că le fusese retrasă de guvernul Goga (circa 120.000 de persoane), fie că deveniseră cetățeni maghiari sau sovietici prin cedarea Transilvaniei de nord, Bucovinei de nord, ținutului Herța și Basarabiei (circa 270.000 persoane). În 1940, mai erau cetățeni români 369.523 de evrei. Conform lucrărilor Commisiei Wiesel, dintre evreii români din 1938, mai ales dintre cei deveniți apatrizi în 1938 și dintre cei bucovineni sau basarabeni, acuzați că ar fi susținut Uniunea Sovietică și că s-ar fi dedat la jafuri și cruzimi în dauna populației românești în 1940, au fost exterminați de statul român circa 140.000 (îndeosebi în Transnistria), în timp ce 130.000 au fost exterminați de Ungaria Horthystă în Transilvania de nord, fie direct, fie prin deportare în lagărele germane. În total au fost măcelărite 270.000 persoane (35% din populația evreiască română din 1938) și au devenit sovietice 136.250 (18% din populația evreiască română din 1938). Dintre cei 356.237 evrei români din 1952 (47% din populația evreiască română din 1938), până în 1956 au emigrat spre Palestina, Europa Occidentală și America 209.963 persoane, astfel că la recensământul din 1956 mai erau 146.274 evrei în România. Emigrația a continuat: în 1970 mai rămăseseră 24.667 evrei, în 1992 doar 9.670 iar în 2002 doar 6.179. Majoritatea lăcașurilor de cult ale evreilor au fost abandonate și sunt ruinate.”

După cum bine puteți vedea, în acest inventar nu există evrei care să-și fi schimbat numele și să se fi ascuns sub identitate românească, deși schimbările de nume dovedesc că aceasta a fost o practică obișnuită în epocă. Dar, oricum ar fi, ce mi se pare siderant e că între recensămintele din 1940 și 1952 diferența e de doar câteva mii de persoane – 369.523 versus 356.237 – în condițiile în care ne-au fost rupte din țară Basarabia și Bucovina de Nord… Dacă datele prezentate de Wikipedia sunt reale, „Holocaustul din România” e o exagerare. Dacă mergeți pe portalul francez al Wikipediei, veți avea aceeași surpriză, ceva scârțâie la nivelul cifrelor…

Dar haideți să vedem cum stau lucrurile în lumea literară, pe care eu unul cred că o cunosc destul de bine…

În mod normal, suferințele evreilor ar trebui să se vadă și în destinele scriitorilor evrei din România, după cum suferințele românilor se văd în destinele scriitorilor români care au trăit al doilea război mondial și urmările lui.

Ciudat! Niciun scriitor evreu de limbă română din România nu a fost omorât în lagăre sau deportat! Atunci cum rămâne cu… acest procent de „35% din populația evreiască română din 1938, măcelărită… în România”?

În privința SCRIITORILOR ROMÂNI care au fost omorâți, închiși, marginalizați, în propria lor țară, lucrurile sunt foarte clare (și exponențiale pentru suferința poporului român):

  • Nae Ionescumort după eliberarea din pușcăria de la Miercurea Ciuc
  • Mircea Vulcănescu – mort/omorât în pușcăria de la Aiud
  • Mihail Polihroniadeomorât în pușcăria de la Râmnicu Sărat
  • Ion Pillatmort/omorât în București
  • Mircea Streinulmort/omorât în București
  • Constant Tonegaru mort/omorât în București
  • Vasile Militaru – mort/omorât în pușcăria Ocnele Mari
  • Pr. Daniil (Sandu Tudor) – omorât în pușcăria de la Aiud
  • Anton Golopenția – mort/omorât în pușcăria Văcărești
  • Constantin Oprișan – mort/omorât în pușcăria Jilava
  • Valeriu Gafencu – mort în pușcăria de la Târgu Ocna
  • Pr. Florea Mureşan – mort/omorât în pușcăria de la Aiud
  • Radu Gyr (Radu Demetrescu) – 20 de ani de pușcărie
  • Nichifor Crainic (Dobre Ion) – 15 ani de pușcărie
  • Ernest Bernea15 ani de pușcărie
  • Traian Dorz – 15 ani de pușcărie
  • Petre Țuțea13 ani de pușcărie
  • Ion Caraion (Stelian Diaconescu) – 10 ani de pușcărie
  • Dumitru Stăniloae10 ani de pușcărie
  • Virgil Carianopol – 7 ani de pușcărie
  • Ion D. Sîrbu – 7 ani de pușcărie
  • Constantin Noica – 6 ani de pușcărie
  • IPS Bartolomeu Anania (Valeriu Anania) – 6 ani de pușcărie
  • Pr. Nicolae Steinhard (evreu convertit la creștinism) – 6 ani de pușcărie
  • Dinu Pillat – 5 ani de pușcărie
  • Vasile Voiculescu – 4 ani de pușcărie
  • Alice Voinescu – 3 ani de pușcărie
  • Ovidiu Papadima – 3 ani de pușcărie
  • Pr. Arsenie Boca (Zian Boca) – un an și jumătate de pușcărie, scoatere din monahism, urmărire permanentă
  • Ștefan Augustin Doinaș – un an de pușcărie
  • Mircea Eliade – câteva luni de pușcărie (1938), fugit din țară
  • Virgil Maxim – 20 de ani de pușcărie
  • Ioan Ianolide – 20 de ani de pușcărie
  • Zaharia Marineasa – 20 de ani de pușcărie
  • Cicerone Ionițoiu – 10 ani de pușcărie
  • Grigore Zamfiroiu – 10 ani de pușcărie
  • Vasile Netea – 8 ani de pușcărie
  • Andrei Ciurunga/Robert Cahuleanu (Robert Eisenbraun, german) – 10 ani de pușcărie
  • Maica Teodosia (Zorica Laţcu) – 4 ani de pușcărie
  • Pr. Nicodim Măndiță – un an de pușcărie
  • Hortensia Papadat-Bengescu – marginalizată, moare de foame în anii `50.
  • Aron Cotruș – fugit din țară
  • Eugen Ionescu – fugit din țară
  • Emil Cioran – fugit din țară
  • Ștefan Baciu – fugit din țară
  • Paul Goma – fugit din țară
  • Virgil Ierunca – fugit din țară
  • Monica Lovinescu – fugită din țară
  • Alexandru Monciu-Sudinski – fugit din țară
  • Lucian Blaga – scos din manuale, demis de la catedră, marginalizat
  • Tudor Arghezi (Ion Nae Theodorescu) – scos din manuale, marginalizat, atacat de (fiul lui) A. Toma (a se vedea lista cu scriitori evrei de mai jos). Evreul A. Toma, un autor stalinist de doi bani, va fi pus în manuale în locul lui.
  • Tudor Vianumarginalizat.
  • Dan Bottamarginalizat.
  • Emil Giurgiucamarginalizat și automarginalizat, în semn de dispreț față de realism-socialism.
  • Vladimir Streinu (Nicolae Iordache) – marginalizat.
  • Geo Dumitrescu marginalizat și automarginalizat (chiar dacă avea vederi „de stânga”)
  • Simion Stolnicu (Alexandru Botez) – marginalizat.

Etc etc etc (Voi face o listă exhaustivă, dar îmi trebuie timp pentru documentație, pentru că sunt foarte mulți cei care au suferit.)

Niciunul dintre acești autori nu a putut publica nimic în România din 1945 până în 1960.

Iată și o listă cu cei mai cunoscuți scriitori evrei din România:

Felix Aderca (Zelicu Froim Adercu)
Avram Axelrad (Avram Adolf Axelrad)
Camil Baltazar (Leibu Goldenstein)
Maria Banuș (Bănuș Maria Edel)
Aurel Baranga (Aurel Leibovici)
Isidor Birnberg
Max Blecher
H. Bonciu (Beniamin Haimovici)
Ion Călugăru (Ștrul-Leiba Croitoru)
Marcu Câmpeanu (Schönfeld)
Horia Carp (Hoișie Mihail)
Pas Sarina Casvan (Casvan Sara)
Sergiu Dan (Isidor Rotman)
A. Dominic (Reichman Avram)
Emil Dorian (Isidor Lustig)

Benjamin Fondane

    1. – (Benjamin Wecsler / B. Fundoianu) –

mort/omorât la Auschwitz, dar arestat de naziști în Franța, unde se stabilise în 1930

Enrik Furtună (Heinrich Pechelman)
Giordano (Berman Goldner)
Barbu Lăzăreanu (Avram Leizerovici)
Horia Liman (Lehman)
Luca B (Țală Avram Bernstein)
I. Ludo (Isac Iacovitz)
Henry Ionel Ioseph Massof
Millian Maximin (Pascu-Mendel Grimberg)
Marius Mircu (Israel Marcus)
Virgiliu Monda (Zeilic Moscovici)
Gellu Naum (mama – Rosa Gluck)
Paul Păun (Paúl Yvenez)
I. Peltz (Isac Nathan Peltz)
Ion Pribeagu (Isac Lazarovici)
Isaiia Răcăciuni (Isaia Beniamin Nacht)
Eugen Relgis (Eisig Siegler)
Ronetti-Roman (Aron Blumenfeld)
Teodor Rosen
Mihail Sebastian (Iosef Mendel Hechter) – mort în 1945, dar într-un accident de mașină.
Steuerman Rodion (Avram Iancu Rodion)
Emilia Tailler
A. Toma (Solomon Leibu Moscovici)
Andrei Tudor (Andrei Heinrich Raiber)
Tristan Tzara (Samuel Rosenstock)
Adrian Verea (Adolf Wechsler)
Leon Vero (Leib Vecsler)
Ilarie Voronca (Eduard Isidor Marcus)

Un mort, dar acesta a fost arestat ca scriitor evreu de limbă franceză, stabilit în Franța, niciun deportat, câțiva „exilați” la Paris sau în Elveția, dar dinainte de venirea la putere a forțelor naționaliste în Europa Centrală.

Cine a făcut un holocaust în România și împotriva cui a fost făcut?

După părerea mea, acest holocaust continuă, prin tot ce încearcă să facă Institutul Elie Wiesel împotriva luptătorilor anticomuniști.

Pur și simplu, acești indivizi vor să îl omoare pe martirul Mircea Vulcănescu a doua oară.

(P.S.: Sigur, rămâne să mi se spună că evreii nu au avut nicio legătură cu bolșevismul. Și rămâne să semneze această afirmație politrucul ceaușist Alexandru Florian, citând din Ana Pauker, Silviu Brucan/Saul Bruckner, Walter Roman, Iosif Chişinevschi și ceilalți

P.P.S.: Și bineînțeles că titlul exact al articolului meu ar trebui să fie „Crime ale iudeo-masoneriei împotriva românilor”, pentru că bolșevismul a fost doar un instrument. Și, apropo, chiar trebuie să vorbesc și despre ce s-a întâmplat cu scriitorii masoni – de pildă cu Sadoveanu, ajuns șef al Marii Adunări Naționale – în comunism…)

Completare la „Bolile de inimă sunt mai periculoase decât cancerul”

Urmare de la: „Bolile de inimă – mai periculoase decât cancerul…”

Azi, mergând la servici, trec pe sub același pod.

De când am plecat de acasă am simțit că o să primesc o lecție.

Pe centură, în fața mea, e o mașină albă, condusă de o persoană ezitantă. Și mașina de ieri a fost tot albă. La giratoriul unde se desface drumul spre Noua, mașina face dreapta, pe acest drum, iar eu știu exact ce va urma.

Merg în urma mașinii albe, încet și spășit, să-mi primesc lecția.

Și, într-adevăr, mașina albă, un Chevrolet, nu acordă prioritate mașinii care vine din față – o dubiță neagră, exact ca aceea pe care o avusem eu în spate, ieri seară. Dar dubița aceasta oprește și îl lasă pe șoferul ezitant și neștiutor să treacă, fără să îi facă șicane, exact cum ar fi trebuit să procedez și eu, ieri. Las să treacă dubița și apoi trec și eu.

E evident că am primit o lecție de la Dumnezeu, care îmi cere să mă port cu răbdare și înțelegere față de toți oamenii, indiferent de greșelile lor.

„Bolile de inimă – mai periculoase decât cancerul…”

Eu unul nu mai am aceeași râvnă în urmărirea „Conspirației Mondiale”. E evident că această conspirație există și e condusă de necuratul, dar nu a existat ea, oare, încă de la căderea unei părți dintre îngerii cerului?

Nu asta e problema. Nu asta trebuie să fie problema noastră. Pentru zece oameni curați la inimă, Dumnezeu ar fi salvat Sodoma. Problema cea adevărată e faptul că inimile noastre sunt tot mai murdare, iar oameni sfinți sunt tot mai puțini.

Eu lucrez la Brașov și locuiesc la intrare în Tărlungeni. Când merg acasă trec pe sub un pod peste care trece calea ferată. De fapt, acesta e drumul care merge din Cartierul Noua spre Centura Brașovului.

Tunelul de sub podul acesta e foarte prost făcut, drumul se îngustează într-o singură bandă, deși ar fi fost loc destul pentru două, așa că șoferii care vin dinspre centură sunt obligați printr-un semn să le dea prioritate celor care vin dinspre Noua. Azi, plecând de la servici spre casă, destul de încărcat negativ, pentru că nu am un servici chiar ușor, o mașină venind din sens opus nu mi-a dat prioritate. Nu am avut nicio ezitare, și m-am băgat și eu, claxonând, cumva la limită, dar mai mult ca să-i dau o lecție șoferului din sens opus.

Aveam să văd curând că era o șoferiță, tânără și ezitantă, și că s-a speriat mai mult decât era cazul, acroșând, sper că ușor, marginea tunelului. Nu m-am oprit, pentru că nici nu aveam cum, și nici nu m-am întors, deși probabil că ar fi trebuit să vorbesc cu fata respectivă. Am mers pe ideea că a primit o lecție și că asta o poate feri în viitor de ceva mai rău. Dar nu cred că am făcut bine, deși o anumită experiență din trecut, cu o șoferiță care a ajuns să-și omoare din greșeală niște prieteni, m-ar cam îndreptăți să zic asta…

Până la urmă, întâmplarea de azi nu a făcut decât să îmi arate cât de împietrită și rea e inima mea…

Iar eu sunt un om care a stat prin mănăstiri, care a făcut metanii, care a stat la privegheri și la slujbe lungi…

Am primit și eu multe astfel de „lecții”, dar ele nu ar fi trebuit, cred, să mă facă să devin (și eu) aspru și necruțător. Dumnezeu s-o ajute pe fătuca asta să îi fie bine în toate, să conducă atent și să se mântuiască.

Acestea sunt probleme mai mari decât Noua Ordine Mondială și Illuminati.

Illuminati nu sunt decât o sectă satanistă, cum au existat atâtea, în toate timpurile.

Își dresează copii de mici să fie pioni fideli ai cauzei lor și au un plan care se succede din generație în generație. Domeniile pe care le vizează și vor să le controleze sunt Mass-Media, Finanțele, Politica și Armata. Utilizează sacrificiile rituale umane în două scopuri – pentru înspăimântare și controlul minții și pentru invocarea necuratului.

Se întâlnesc de trei ori pe săptămână, noaptea, și își săvârșesc ritualurile și porcărioarele lor. Cel mai mare rău și-l fac lor, sufletelor lor.

Iar astfel de mișcări sataniste au existat dintotdeauna. Ba chiar au fost mult mai puternice decât cele de azi. Nu cred că ar putea cineva să compare ce se întâmplă azi în lume cu ce se întâmpla în Imperiul Roman pe vremea lui Nero sau a lui Dioclețian.

Nebunia antiumană care e răspândită azi în lume de toate aceste forțe masonice a mai existat, a mai stăpânit lumea. Cu ce diferă masonii de azi de meșterii (templului!) cărora Domnul Hristos le-a spus: „Nu mă credeți, pentru că tatăl vostru este diavolul și voi ai lui sunteți!”?…

Nu asta e problema noastră. Problema suntem noi, creștinii sau pretinșii creștini. Să ne uităm un pic în jurul nostru. Câți dintre noi mai cred cu adevărat? Ce e cu scandalurile astea homosexuale în Biserică și de ce nu se iau măsuri împotriva celor învinuiți? Nu e evident că un homosexual nu poate intra în Altar?

Asta e durerea, dragii mei prieteni. Nu mai sunt creștinii de altădată. Și de asta va și veni, într-o zi, sfârșitul… Pentru zece oameni Dumnezeu ar fi salvat Sodoma, dar acei oameni nu au fost de găsit…

Lupta împotriva păcatului personal e mai mare decât lupta împotriva (conducerii) lumii. Și e, de fapt, adevărata luptă împotriva necuratului.

Pentru că, într-adevăr, metaforic vorbind, bolile de inimă chiar sunt mai periculoase decât cancerul.

Completare (21.07.2017):

Azi, mergând la servici, trec pe sub același pod.

De când am plecat de acasă am simțit că o să primesc o lecție.

Pe centură, în fața mea, e o mașină albă, condusă de o persoană ezitantă. Și mașina de ieri a fost tot albă. La giratoriul unde se desface drumul spre Noua, mașina face dreapta, pe acest drum, iar eu știu exact ce va urma.

Merg în urma mașinii albe, încet și spășit, să-mi primesc lecția.

Și, într-adevăr, mașina albă, un Chevrolet, nu acordă prioritate mașinii care vine din față – o dubiță neagră, exact ca aceea pe care o avusem eu în spate, ieri seară. Dar dubița aceasta oprește și îl lasă pe șoferul ezitant și neștiutor să treacă, fără să îi facă șicane, exact cum ar fi trebuit să procedez și eu, ieri. Las să treacă dubița și apoi trec și eu.

E evident că am primit o lecție de la Dumnezeu, care îmi cere să mă port cu răbdare și înțelegere față de toți oamenii, indiferent de greșelile lor.

Am nevoie de inima ta…

Prefață la o poezie de dragoste…

În ziua de azi relațiile dintre bărbați și femei s-au deteriorat atât de mult, încât rostul unei poezii „de dragoste” a devenit incert. 

Ce sens mai au toate aceste cuvinte, când între oameni nu mai există nicio urmă de comunicare adevărată, nicio deschidere sufletească?

Sigur, asta e perspectiva mea, a unui om care a divorțat o dată și se află în pragul celui de-al doilea divorț. Dar câți oameni nu sunt în situația mea acum și cum era cu două generații în urmă! Câți dintre noi au bunici divorțați?!

Încetul cu încetul, legătura altădată de nezdruncinat a iubirii a început să se sfărâme.

Au contribuit la asta: mass-media și internetul, care ne fac tot mai puțin comunicativi și tot mai puțin atenți la celălalt.

Sunt, apoi, avorturile și celelalte metode contraceptive, care distrug însăși rațiunea de a fi, însuși sensul unui mare număr de legături de dragoste.

Și mai sunt și mințile pervertite ale unor auto-socotiți „luminați” care, în numele unor idei extrem de discutabile (poluare, suprapopulare etc) împing omenirea la sinucidere, luptând împotriva familiei și a nașterii de copii.

Ce sens mai are o poezie de dragoste?

Poezia care urmează nu mai are destinatară. A fost scrisă pentru cineva, dar… ce sens mai are? Mai există, pentru mine, dragoste?

Ce sens mai are o poezie de dragoste… fără sens?

Nu m-am considerat niciodată un „scriitor”. Nu am scris literatură ca să scriu literatură. Postez, totuși, pe blogul meu această poezie, în ideea că ea a avut, cândva, o destinatară. Și o mai public și pentru că ridicolul acestei situații, altcândva banală – a scrie / a publica o poezie de dragoste – mă atrage. Un scriitor de versuri e, oricum, un personaj cam ridicol. Dar ce înseamnă acest „ridicol”, până la urmă? Inadaptat? Sentimental? Visător? Naiv?

Cea din urmă e sigură. Pentru că o poezie de dragoste nu are sens. Cu o poezie de dragoste nu poți cuceri, astăzi, inima unei femei… (Sau: aș vrea să o cunosc pe femeia pe care o mai poți cuceri cu o poezie de dragoste…)

Dar să trecem la fapte:

 

Am nevoie de tine, de inima ta…

 

Pentru că iarna va veni și totul va îngheța,
Pentru că noaptea e aici, fără să putem spune ceva,
Pentru că totul se va duce, se va îndepărta…
Am nevoie de tine, de inima ta.

Am nevoie de tine, pentru că e trist să mergi singur pe drum.
Am nevoie de tine, pentru că am atâtea să îți spun…
Am nevoie de tine, pentru că totul se va duce, se va îndepărta…
Am nevoie de tine, de inima ta.

Am nevoie de tine, îți spun, pentru că îmbătrânesc.
Am nevoie de tine, pentru că tu mă poți învăța să iubesc.
Am nevoie de tine, pentru că trecutul nu se poate schimba…
Am nevoie de tine, de inima ta.

Ascultă-mă, am nevoie de tine, nu mă alunga…
Ascultă-mă, am nevoie de tine, nu mă lăsa…
Ascultă-mă, am nevoie de tine, nu te înstrăina…
Am nevoie de tine, de inima ta.

„Și nu ne lăsa să cădem în ispită…”

S-a făcut o îndreptare a traducerii oficiale a rugăciunii „Tatăl Nostru” în franceză. Aceasta va fi valabilă de la 3 Decembrie.

Deși multă lume folosea de multă vreme noua formulă, inclusiv eu, a se vedea a doua ediție a Acatistului Căii Părintelui Arsenie Boca, abia acum aceasta începe să fie oficializată.

„Et ne nous laissez pas entrer en tentation” va înlocui prezentul „Et ne nous soumettez pas à la tentation”.

(Să spun drept eu aș fi preferat formula „Et ne nous laissez pas tomber en / succomber a la tentation” sau chiar „Et ne nous laissez pas en tentation”.)

Pe românește „și nu ne lăsa să intrăm/cădem în ispită” în loc de „și nu ne duce pe noi în ispită”.

Cred că teologii care s-au ocupat de acestă modificare au perfectă dreptate.

E impropriu să Îi spui Creatorului nostru, într-o adresare directă, că El te duce în ispită. Păcatele noastre și diavolul ne duc în ispită, nu Dumnezeu.

Subscriu cu toată inima la această modificare și cred că e necesar să fie făcută și în traducerea românească.

Și mai sunt multe lucruri care trebuiesc îndreptate, în Biblie și în cărțile de cult: cămila (care e, de fapt, o funie) care nu trece prin urechile acului, lăcustele (care sunt, de fapt, niște plante) pe care le mânca în pustie Sfântul Ioan Botezătorul, exprimări de genul „ca ceea ce ai” etc Nu se poate ca, în numele tradiției, să părstrăm astfel de greșeli flagrante în textele Bisericii. 

Să ne asumăm că în Biserică nu sunt mulți cărturari/intelectuali, așa încât traducerile au fost făcute de multe ori defectuos, și să căutăm să reparăm asta.

Cele două antologii de versuri și ultima mea carte de proză

  • ANTOLOGIA MICĂ (144 pagini format A6), volum ce conține cele mai valoroase versuri ale mele scrise până în anul 2015.

Această cărticică poate fi cumpărată din Librăria Sophia sau de pe site-ul acestei librării la prețul de 7 lei :  http://www.librariasophia.ro/carti-Jos-masca-Marius-Ianuș!-Cele-mai-reușite-versuri-scrise-de-cel-care-a-fost-Marius-Ianuș-(1994-2015)-Ianuș-Marius-so-13854.html

Cartea cuprinde și versuri dinainte de 2010, versuri care au fost renegate, într-o versiune ușor modificată.

 

  • ANTOLOGIA MARE (434 pagini format A5), conține cele mai valoroase versuri ale mele scrise până la începutul anului 2016.

Cartea poate fi cumpărată din Librăria Sophia sau de pe site-ul acestei librării la prețul de 17 lei: http://www.librariasophia.ro/carti-Integrala-Ianuş-Poezia-Ianuș-Marius-so-14255.html

Aici găsiți toate versurile importante scrise de mine până la începutul anului 2016. Jumătatea de început a cărții cuprinde versurile mai noi, creștine, iar cea de sfârșit versurile vechi, care au fost vreme de câțiva ani renegate, foarte ușor modificate. Am ales această soluție – de a ridica renegarea pusă asupra acestor versuri și de a le edita într-o formulă ușor modificată – pentru că mi-am dorit ca poezia mea să nu fie legată pentru totdeauna de două sau trei expresii mai teribiliste apărute în cărțile mele de tinerețe.

În această antologie găsiți și două volumașe inedite – „Iubită Ioana” și „Soldat în războiul nevăzut” – precum și un grupaj de poezii din 2016, pe care am ales să le public direct aici.

  • O SUTĂ DE ZILE LA ATHOS (144 pagini format A6). Povestea celor (peste) o sută de zile în care am încercat să devin călugăr la Sfântul Munte.

Cartea se găsește la Librăria Sophia și poate fi cumpărată și de pe siteul acestei librării, la prețul de 10 lei: http://www.librariasophia.ro/carti-O-suta-de-zile-la-Athos-Ianuș-Marius-so-15233.html

Aceasta este a treia carte de proză pe care o public (după O noapte și o dimineață și Gânduri de pe drumul crucii mele).

O recomand tuturor celor care vor să înțeleagă cât de greu este urcușul pe Muntele Credinței, dar și tuturor celor care vor, pur și simplu, să citească o carte fără să se plictisească.

 

 

 

Fenomenul Baştovoi

Astăzi, la lansarea volumului „Antiparenting” la Braşov, s-a văzut clar în ce constă reuşita celui mai citit scriitor român în viață. Succesul Părintelui Savatie ține de candoare, iar vorba „un adult creativ este un copil care nu a murit” pare spusă anume pentru Sființia Sa. Mâine, la Sala Sporturilor din Braşov, de la ora 18, Părintele va susține şi o conferință. El e, pe merit, singurul scriitor din România care poate umple o astfel de sală. Păcat că e uneori influențat (vag, ce-i drept) de teoriile antiromâneşti care sunt vânturate din vreme în vreme pe la Chişinău…

Prezența Duhului Sfânt în Biserică

Am fost astăzi la sfințirea subsolului/paraclisului Bisericii din Sânpetru/Brașov.

Sfințirea a fost făcut de Înalt Preasfințitul Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului.

Când am intrat în altar am simțit foarte puternic prezența Duhului Sfânt.

Îi îndemn pe toți cei care au decis să nu mai frecventeze bisericile să ia în considerație această mărturie a mea.

Părerea mea e că ei transformă niște dispute teologice într-un capăt de țară, dar în Biserica Ortodoxă nu s-a întâmplat nimic dezastruos sau iremediabil.