Ursula Haverbeck, arestată la 87 de ani!

Un filozof francez a spus cândva: „Dacă vrei să știi cine te conduce, vezi pe cine nu poți ataca.”

E foarte simplu să aflăm cine conduce imperiul internațional în care trăim.

Ursula Haverbeck, o nemțoaică de 87 de ani, a fost băgată în pușcărie pentru că, pe urmele istoricului francez Robert Faurisson, profesor la Sorbona, s-a întrebat dacă istoria camerelor de gazare e adevărată.

Trăim într-o lume în care vocile publice sunt lăsate să răspândească cele mai îngrozitoare blasfemii câtă vreme nu îi atacă pe sioniști. Cum a fost cazul cu „Charlie Hebdo”, ale cărui blasfemii au lezat într-atât credința unor oameni, încât au dus la acte de terorism. Dar o bătrânică de 88 de ani nu e lăsată să pună niște întrebări, firești, în privința presupusei dispariții a șase milioane de evrei în timpul celui de-al doilea război mondial.

Eu nu neg că nemții și-or fi pierdut răbdarea cu evreii și or fi omorât mulți dintre ei. Germanii sunt un neam dur, am avut de-a face și eu cu ei – am fost reținut o noapte în Germania, pentru o chestiune de doi bani (numărul unei rulote, pe care îl aveam, dar pe care nu îl pusesem pe rulotă, pentru că în alte țări nu era valabil, așa că am pus numărul mașinii și pe rulotă).

Dar povestea Holocaustului pare trasă de păr, la nivelul cifrelor. Ni se spune că a existat un Holocaust și în România, în urma căruia ar fi murit 35% dintre evreii din țara noastră. Dar dintre scriitorii evrei din România, din acea perioadă, nu a murit niciunul. Câtă vreme dintre scriitorii români au murit destui: https://yanush.wordpress.com/2017/08/03/crime-ale-iudeo-bolsevicilor-asupra-romanilor/

E siderant și că ni se sugerează că fascismul a fost răul absolut, dar comunismul „a vrut binele omenirii”, câtă vreme comunismul a făcut cu mult mai multe crime… Oare pentru că atât comunismul cât și capitalismul defilează la umbra aceluiași semn: steaua?

Treizeci și cinci de zile alături de Simona Halep

Urmează treizeci și cinci de zile în care Simona Halep poate să egaleze performanța lui Ilie Năstase din 1973 – locul 1 mondial la finalul unui an.

Un loc care rămâne înscris în istoria tenisului până la sfârșitul acestui sport.

În aceste treizeci și cinci de zile Simona poate disputa trei sau patru turnee.

Va începe la Wuhan (China), unde are de trecut prin șase meciuri pentru a intra în posesia trofeului.

Cele șase meciuri îi pot aduce 60, 105, 190, 350, 585, respectiv, dacă va câștiga trofeul, 900 de puncte.

Urmează Openul Chinei, la Pekin (Beijing, cum îi spun anglofilii), unde ar avea de jucat tot șase meciuri, care îi pot aduce 65, 120, 215, 390, 650, respectiv, dacă va câștiga trofeul, 1000 de puncte.

Apoi Simona ar putea să participe la unul dintre turneele de mai mică importanță care urmează – Openul Tianjin (China), la care și-a anunțat prezența și Sharapova (pe care Simona ar trebui să o învingă în această toamnă, ca să fie o campioană indiscutabilă), unde ar putea câștiga, odată cu trofeul, la care poate ajunge în cinci pași, 280 de puncte, sau Cupa Kremlin, de la Moscova, cu o dotare în puncte și bani puțin peste Tianjin. Nu știu dacă Simona va participa la vreunul dintre ele.

Urmează Finalele Campionatului Feminin de Tenis, de la Singapore, unde se vor întâlni primele opt jucătoare ale lumii, repartizate în două grupe a câte patru, și unde câștigurile în bani și în puncte sunt atribuite per meci.

Cum clasamentul se calculează pe un an, e bine de știut ce a făcut Simona la aceste turnee anul trecut, câte puncte are de apărat.

La Wuhan, în 2016, Simona Halep a ajuns în semifinale.

La Openul Chinei, a abandonat la al doilea meci, din cauza unei accidentări.

Iar la Finalele de la Singapore, pe fondul aceleiași accidentări, a avut o victorie și două înfrângeri, netrecând de faza grupelor.

Un parcurs nu tocmai grozav, așadar, pe care Simona îl poate ameliora acum. (Simona are de apărat mai puțin de o mie de puncte, în condițiile în care urmează trei turnee cu dotări mari.)

În prezent, Simona are 5965 de puncte. Principala ei contracandidată, Garbine Muguruza, are 6030 de puncte și e în semifinalele turneului de la Tokio, la care poate câștiga cel mult 470 de puncte. Scorul direct dintre cele două este 3-1 pentru Muguruza. (Sper să o mai învingă Simona o dată în toamna asta…) Muguruza are și ea de apărat sub o mie de puncte (în 2016 a pierdut la primul meci la Wuhan, a câștigat două meciuri la Pekin/Beijing, două meciuri într-un turneu mai mic, la Linz, și a avut o victorie și două înfrângeri în grupele Finalelor WTA).

Foarte periculoasă mi se pare și Venus Williams, sora Serenei, care e acum pe locul 5, cu 4756 de puncte. Ea nu are mai nimic de apărat – la Wuhan a ieșit la al doilea meci, la Pekin – la primul, iar la Finalele WTA nu a fost. Așadar, ea pune în pușculiță cam tot ce câștigă. Are 37 de ani, dar a arătat, la Openul Australiei, la Miami, la Wimbledon, dar și la US Open că e încă o jucătoare redutabilă, care poate avea pretenții la titlul mondial. Scorul între Venus Williams și Simona Halep e tot 3 – 1.

Ar mai fi, ca și posibile contracandidate ale Simonei la primul loc, Karolina Pliskova (5590 de puncte, cu cele făcute la Tokio săptămâna asta, 5 – 2 pentru Simona în întâlnirile directe) și Elina Svitolina, ucraineanca de 23 de ani, în plină ascensiune (5540 de puncte, 2-2 în întâlnirile directe cu Simona, nu a fost la Finalele WTA anul trecut, dar are de apărat o semifinală la Pekin, una la Moscova și un meci câștigat la Wuhan, respectiv peste 500 de puncte). Deși Pliskova este o jucătoare cu o statură impunătoare (1,86 metri), doar Svitolina mi se pare, dintre ele, o amenințare reală pentru jucătoarea noastră.

Totuși, cred că lupta pentru primul loc se va disputa între Simona, Venus Williams și Garbine Muguruza.

Îmi doresc ca la sfârșitul Finalelor WTA Simona să fie campioană și să rămână campioană până la finalul carierei. Dar doresc și ca Simona să nu fie orice fel de campioană, ci să arate lumii întregi că, după Serena Williams, ea este CAMPIOANA. O campionă, cum spuneam… indiscutabilă. Doresc, așadar, ca Simona să le întâlnească în această toamnă pe Muguruza, pe Venus Williams și pe Sharapova (scor direct 7-0 pentru rusoaică) și să le învingă pe toate trei.

Să dea Dumnezeu ca Simona să se mobilizeze cum trebuie și să fie așa!

(P.S.: Știu că sunt frați care vor spune că sportul e o idolatrie și acest articol nu avea sens. Dar, din punctul meu de vedere, pe lângă alte activități umane, sportul e destul de curat. În plus, e foarte sănătos, atât pentru trup, cât și pentru mintea omului. Nu îmi place că jucătoarele sunt obligate să se îmbrace atât de indecent pe teren, dar nu cred că s-ar descurca prea bine în niște fuste lungi… Așadar: „Hai, Simona!”)

Presa antisistem și exagerările ei

Din păcate, mulți dintre jurnaliștii ortodocsiști de pe internet se lasă prinși într-o capcană relativ ușor de evitat: dacă există o conspirație, atunci totul face parte din ea, par să spună ei. Și sunt alimentați cu tot felul de inepții, tocmai pentru a li se decredibiliza și cele în care au dreptate.

O să încerc să fac un top al acestor aiureli: Citește în continuare „Presa antisistem și exagerările ei”

De la „fake news” la „fake reality”…

A mai apărut un termen în panoplia de manipulări prin limbaj a sioniștilor: „fake news” / „știri false”.

În lume s-a pornit o campanie „necruțătoare” de identificare și înfierare a producătorilor de „fake news”.

Cine finanțează această campanie? Sionistul George Soros, păpușarul homosexualilor și al emancipaților. (Surse: 12, 3, 4)

Am lucrat în presă ani buni și pot să afirm cu tărie: această acțiune este o manipulare sfruntată a unora care nu numai că fabrică știri false (cu toptanul), dar mai creează și realități false.

Cine e atât de prost încât să creadă că „femeia cu barbă” a câștigat pe drept Eurovisionul? Dar câte din astea nu sunt…

Credeți că or să ne lase să facem Referendumul pentru schimbarea articolului din Constituție privitor la familie?

Credeți că le pasă de Lege și de trei milioane de semnături?

După părerea mea, PSD-ul face ce a făcut de când a apărut: flașnetare de minciuni și promisiuni deșarte, ca să scoată un zgomot plăcut mulțimii. Dar nu vor organiza niciun referendum. Să dea Dumnezeu să nu fie așa!

Cât despre ce ne așteaptă la referendum, dacă acesta se va organiza, sioniștii, homosexualii și acoliții lor, fabricanți de „știri adevărate”, cu necinstea care îi caracterizează, o scriu cu mâna lor: se vor intermanipula ca să nu iasă la vot, în speranța că nu se va depăși pragul de 30% din electorat, necesar pentru validarea unui referendum…

Aceste „știri adevărate” (și cât ei de cinstite) sunt aceleași în întreaga lume și cuprind, bineînțeles, în Gabon ca și la New York, „drepturile homosexualilor”, promovarea metodelor anticoncepționale și a vaccinurilor, renunțarea la banii gheață, actele de identitate biometrice, constituirea unor organisme de guvernare mondială și incriminarea „naționaliștilor”, a „homofobilor” și a „extremiștilor religioși”.

Adică, înfiriparea unui sistem dictatorial teribil (cum nu a mai existat niciodată unul pe fața pământului) și a unui „om nou”, fără rasă, fără neam, fără religie, dar plin de patimi, un om robotizat, dezrădăcinat, sută la sută manipulabil, sută la sută înlocuibil (cu o mică excepție, desigur).

De la noi au fost acuzate deja de „știri false” câteva siteuri care, de fapt, nu fac altceva decât să reinformeze un public bombardat cu minciuni, prostie și pornografie. (Intenționat. Citiți „Protocoalele Înțelepților Sionului”.)

Pun aici câteva din aceste siteuri, cu scopul de a le face publicitate:

http://activenews.ro (probabil cel mai competent și mai activ dintre siteurile de reinformare)

http://fluierul.ro 

http://napocanews.ro

http://ortodoxinfo.ro (la care remarc totuși, ca minusuri, campania de denigrare a Părintelui Arsenie Boca și tendința unuia dintre redactori de a se război cu ceilalți „fabricanți de fake news” de pe piață, ca și cum el ar fi unicul deținător al Adevărului.)

http://vremuritulburi.com

Așadar… NU, acestea nu sunt siteuri de dezinformare, ci, cu micile excepții specificate mai sus, siteuri de reinformare a românilor, în urma dezinformării provocate de Sistem.

(Dar haideți să-i spunem și acestui „Sistem” pe nume: Imperiul Internaționalist Sionisto-Masonic.

Când am scris destul de cunoscutul meu poem „Manifest anarhist” – sau „România”, cum îi spun unii, plecând de la titlul unei părți a acestui poem -, în 1998, am descris foarte bine Sistemul acesta, fără să știu exact cine e în spatele lui. Eu credeam că sunt securiștii. Dar securiștii sunt și au fost doar un instrument. Nu înțelegeam de ce apăruse ProTv-ul și de ce urmăreau oamenii lui Sârbu declasarea intelectuală a românilor. Așa că „trăgeam” direct în ProTv, văzând în spatele acestui post o conspirație de îndobitocire securistă. Acum înțeleg de unde a venit, de fapt, această îndobitocire…

O să organizeze Liviu Dragnea Referendumul pentru Familie, spuneți?!… Sunt mai mult decât sceptic… Dar să îi lumineze Dumnezeu mintea și să îi dea curaj și să facă așa.)

Simona Halep – la cinci puncte de locul 1 mondial

Simona Halep este la cinci puncte de locul 1 în Clasamentul Mondial de Tenis Feminin.

Din păcate, cum a ieșit din turneul US Open, Simona mai are șanse să ajungă pe acest loc doar la turneul care începe la sfârșitul acestei luni,  în China.

Presa noastră s-a grăbit să o așeze pe locul 1 în lume, dar Simona nu a fost încă pe locul 1. Dacă va ajunge acolo va fi menționată mereu în istoria acestui sport.

Iar dacă va ajunge să încheie un an pe locul 1, va fi o personalitate a istoriei acestui sport, pentru cât timp această istorie va conta.

Clasamentul se calculează săptămânal, așa că, exact cum nu poți spune despre o echipă că la mijlocul unei etape de fotbal e pe locul 1, nu poți spune despre un jucător de tenis, în cursul unei săptămâni și în plin turneu, că a ajuns pe locul 1.

Deși antrenorul Serenei Williams, jucătoare care a născut ieri, a spus că dintre jucătoarele  aflate acum în circuit doar Sharapova ar merita locul 1, cred că și Simona îl poate revendica, chiar dacă Sharapova a învins-o în șapte partide din șapte.

Până la urmă, problemele psihice sau psihologice ale Sharapovei o privesc, situarea pe locul 1 în acest clasament presupune o anumită constanță. În plus, majoritatea jocurilor de până acum între cele două jucătoare au avut loc în condițiile în care Sharapova era o jucătoare în apogeul carierei, iar Simona una în formare.

Dacă ar fi participat la BRD Open, Simona ar fi fost acum pe locul 1… E pe locul 2, dar, dintre jucătoarele din Top 10, doar ea și Venus Williams au participat la mai puțin de 20 de turnee în acest an (ea – la 18, Venus William – la 17).

Titlul se va decide, probabil, în octombrie, la Turneul Campioanelor, la Singapore.

Simona are șanse foarte mari să termine acest an pe primul loc în lume și să egaleze performanța lui Ilie Năstase din 1973, până acum unică în tenisul românesc.

 

Lupta pentru Familie = Lupta pentru Viitor

Trebuie să ne mobilizăm. Cum bine observa Bogdan Duca, Mass-Media Sistemului, adică mai toată Mass-Media, cu excepția activenews.ro, a ortodoxinfo.ro și a blogurilor noastre, o să tacă.

Trebuie să vorbim noi. E important ca fiecare să creeze și să difuzeze materiale.

Ideea pe care ar trebui mers, în opinia mea, e aceea de Viitor / Speranță / Ce le oferim copiilor noștri?… Dar nu e rea nici cea de Normalitate/Moralitate. E bine să le explicăm foarte clar românilor în ce va consta acest Referendum, care să sperăm că va avea loc. Iată o primă propunere de fluturaș sau afiș: