Author Archives: Marius Ianuș

Scriitor și jurnalist, născut la 24 Decembrie 1975, în Brașov.

Începe „LUNA SIMONEI HALEP”

Simo, cu Credință.

Doi ani de zile Simona și-a câștigat titlul de campioană mondială în cele trei turnee latino-europene – Madrid, Roma, Paris.

De ce să nu fie la fel și anul acesta? Sunt aproximativ douăzeci de meciuri pe care Simona trebuie să le câștige, cum a făcut-o și anii trecuți.

S-a zis că e „Regina zgurei”, pentru că aceste turnee se joacă pe suprafață de zgură, dar eu cred că e mai degrabă mediul, „aerul”, care îi priește. E, pur și simplu, mai aproape de casă și are un confort psihic mai accentuat.

M-aș bucura ca Simona să fie încă un an campioană, dar apoi m-aș bucura să își împlinească și menirea de femeie, aceea de a se căsători și de a aduce pe lume copii, și să fie un model pentru toate româncele noastre și în aceasta.

Reclame

Zece întrebări pentru auto-intitulații „Martori ai lui Iehova”

Varianta imprimabilă (pdf):
https://yanush.files.wordpress.com/2019/05/10intrebarimrt.pdf

  • De ce ziceți voi că doar 144.000 de oameni vor intra în Ierusalimul Ceresc și că aceia toți vor fi din Statele Unite ale Secolului XX? Nu vi se pare absurd? Știți ce spune Cartea Apocalipsei despre cele 144.000 de suflete care vor sta alături de Domnul Hristos pe Muntele Sion la cea de-a doua venire a Sa?… Că sunt suflete de bărbați care nu au cunoscut femeia!

„Aceștia sunt care nu s-au întinat cu femei, feciorelnici. Aceștia sunt care merg după Miel oriunde se va duce. Aceștia au fost răscumpărați dintre oameni, pârgă Lui Dumnezeu și Mielului.” (Apocalipsa, 14, 4)

Ați calculat câți dintre cei care ziceți voi că fac parte dintre acești 144.000 nu au fost căsătoriți ? Este vreunul ? Nu credeți că acești 144.000 vor fi dintre călugării noștri, care trăiesc în curăție trupească, post și rugăciune?

  • De ce ziceți că Domnul Hristos este Arhanghelul Mihail, când niciun personaj din Apocalipsă nu mai este numit cu două nume diferite, iar Domnul Hristos este denumit în această scriere „Mielul” iar Sfântul Arhanghel apare și el în această scriere?
  • De ce ziceți că Domnul Hristos nu e Dumnezeu și de ce ați tradus mistificat primul paragraf din Evanghelia lui Ioan, punând „Cuvântul era un dumnezeu”, cu „d” mic, în loc de „Cuvântul era Dumnezeu”?

Ați uitat să mistificați și un verset din Prorocul Isaia care se referă la Dumnezeirea Domnului Hristos: „Căci Prunc s-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui şi se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie.” (Isaia 9, 1-6)

  • De ce spuneți voi că desfrânata Babilonului ar fi Biserica, când Capitolul 17 al Apocalipsei este deja descifrat de autorul lui și ni se spune clar cine este femeia îmbrăcată în roșu care stă pe fiară: „Iar femeia pe care ai văzut-o este cetatea cea mare care are stăpânire peste împărații pământului.” (Apocalipsa 17, 18)?
  • De ce susțineți voi că Dumnezeu ar trebui chemat numai cu numele „Iehova” (de fapt, corect, IAHVE sau IHWH) și chiar ați tradus, denaturând sensurile istorice și încălcând normele de traducere și deontologia profesională, grecescul „Theos” (Dumnezeu) din Noul Testament prin… Iehova? Dar termenul IAHVE exista, era cunoscut de autorii manuscrisului grec, dar ei nu l-au folosit.

Apoi, Iahve nu este singurul nume cu care este chemat Dumnezeu în Vechiul Testament. Sunt folosite și numele Savaot, Adonai, Elohim.

Atunci când strigă către Tatăl ceresc de pe cruce, Mântuitorul I se adresează astfel: „Eli, Eli, lama sabactani?!” (Doamne, Doamne, de ce m-ai părăsit?!) și nicidecum cu numele care susțineți voi că ar fi numele unic al Lui Dumnezeu.  (Matei 27, 46; Marcu 15, 34) Făcându-i pe cei care erau acolo să creadă că îl strigă pe Sfântul Ilie (a se vedea versetele următoare).

  • Cum credeți voi că veți avea viață veșnică dacă nu vă împărtășiți, câtă vreme Domnul Hristos ne-a spus clar că doar cei care se împărtășesc pot avea viața cea veșnică (Ioan 6, 53-59): „Şi le-a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.”?
  • De ce nu vă rugați în casele voastre de adunare și în particular? Atunci când i-a alungat pe negustori din templu, Domnul Hristos le-a amintit cuvintele Prorocului Isaia: „Casa Mea, casă de rugăciune se va chema”. (Matei 21, 13 ; Marcu 11, 17 ; Luca 19, 46)

La fel, Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă: „Rugaţi-vă neîncetat.” (1 Tesaloniceni, 5, 17)

Dar la voi rugăciunea e pe ultimul loc. (Iar îndoctrinarea cu mistificări pe primul.)

Cei mai leneși zece călugări de la Muntele Athos se roagă într-o săptămână mai mult decât toată secta voastră.

  • Ce părere aveți despre prorociile mincinoase și despre prorocii mincinoși?

Auto-declarații „martori ai lui Iehova” au deja multe profeții mincinoase la activ:

La 1914 ar fi trebuit să fie a doua venire a Domnului Hristos.

La 1925 ar fi trebuit să vină patriarhii Avram, Isac și Iacov. Gruparea dumneavoastră a construit o vilă în care să-i primească, iar apoi, cum patriarhii nu au venit, cum bine știți, al doilea șef al mișcării, Rutherford, s-a mutat în acea vilă și a trăit acolo până la moarte.

La 1975, potrivit acestei organizații, ar fi trebuit să înceapă Armaghedonul. Dar nu a început…

Ce a spus Domnul Hristos despre profeții mincinoși?

„Feriți-vă de proorocii mincinoși, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori.” (Matei 7, 15)

Dar Prorocul Iezechia ?

„Așa grăiește Domnul Dumnezeu: Vai de proorocii cei mincinoși, care urmează duhul lor şi nu văd nimic!” (Iez 13, 3)

Dar Sfântul Apostol Pavel ?

„Pentru că unii ca aceștia sunt apostoli mincinoși, lucrători vicleni, care iau chip de apostoli ai lui Hristos. Nu este de mirare, deoarece însuși satana se preface în înger al luminii. Nu este deci lucru mare dacă şi slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptății, al căror sfârșit va fi după faptele lor.”

  • De ce ziceți voi că nu există Iad? Nu știți Parabola Bogatului Nemilostiv, care ajunge, după moarte, în locul cel de chin, spusă de Însuși Domnul Hristos? (Luca 16, 19-31)

Dar ce spune Apocalipsa? „Iar partea celor fricoși și necredincioși și spurcați și ucigași și desfrânați şi fermecători şi închinători de idoli şi a tuturor celor mincinoși este în iezerul care arde, cu foc şi cu pucioasă, care este moartea a doua.” (Apocalipsa 21, 8)

  • De ce voi nu trăiți minuni, iar noi da? De ce noi avem și azi călugări văzători cu duhul, care îți citesc viața și faptele dintr-o privire? De ce trăim minuni și trăim prezența Duhului Sfânt ca pe o realitate palpabilă, iar voi nu?

Dacă toate aceste argumente nu v-au convins (și am putea să vă mai dăm și altele, multe), discuția nu mai are sens. Fiecare cu cât îl duce capul.

Pentru noi, pentru ortodocși, voi sunteți ca niște copii zăpăciți, cărora le-a pus mama în sufertaș mâncare bună, mămăliguță cu brânză și smântână, dar ei strâmbă din nas la aceste bunătăți și se duc la Fast-Food sau la Mall să mănânce chimicale colorate.

Că nu altceva decât chimicale colorate vi se servesc prin acest pseudo-creștinism al vostru.

În plus sunteți manipulați psihic și legați în această sectă mai rău ca într-o închisoare. Vi se rup toate legăturile exterioare și vi se creează o dependență absolută de ceilalți sectari și de organizația în sine, așa încât să nu mai puteți ieși niciodată din această minciună a necuratului…

P.S.: – Cum s-a transmis Credința vreme de patru mii de ani, de la Adam la Moise, fără Biblie?

Răspuns: – Prin ceea ce ați aruncat voi la gunoi: prin Sfânta Tradiție.

P.P.S.: Și ar mai fi și asta – „După faptele lor îi veți cunoaște!”, a spus Domnul Hristos – sute de acte de pedofilie reclamate de-a lungul și de-a latul lumii: http://findfrederick.com/jw-pedophile-map/

Marius Ianuș
https://yanush.wordpress.com

Gigi Becali de Sfântul Gheorghe

Gigi Becali a progresat mult pe Drumul Credinței și profită de situația lui de „vedetă” ca să facă mărturisire:

Mi se pare deosebit de frumos ce se întâmplă cu el.

Și înțelegem așa și de ce Domnul Hristos a avut de apostoli niște oameni simpli, neînvățați. Ar fi putut să vină în Grecia și să aibă discipoli dintre filosofii stoici, marii învățați ai vremii. Dar a venit la noi înconjurat de pescarii de pe țărmurile Mării Galileii.

Pentru că oamenii simplii au o curățenie sufletească la care cei foarte instruiți în învățătura lumii nu prea mai au acces.

Gigi Becali, ca și mine și ca mulți alții, mai are mult de lucru ca să ajungă unde trebuie, dar e clar că e pe drumul cel bun.

Și ce mare lucru e să vezi cum oameni care păreau definitiv pierduți, destinați Iadului, cum eram eu, cum părea uneori și Gigi Becali, se trezesc la realitate și caută Lumina Adevărului!… (Iar lumina asta minunată, când începi cu adevărat să o cauți, chiar o întrezărești.)

O îngrijorare: ploaia din Noaptea de Înviere

Mi se pare un semn tare rău.
Care poate fi interpretat în mai multe feluri:

Nu știu cum a fost prin alte părți, dar în zona Brașovului ploaia, și e vorba de o ploaie serioasă, a început chiar înainte de citirea Evangheliei în Noaptea de Înviere – când toată lumea, chiar și cei care nu vin de obicei la liturghii, era strânsă în fața bisericilor, și s-a potolit imediat după ce preoții au fost nevoiți să se adăpostească înăuntrul bisericilor iar lumea care nu vine de obicei la slujbe să se risipească.
Sunt curios să aflu cum a fost prin alte locuri – vă rog îmi comunicați la adresa marius.ianus@gmail.com.

  1. Că Dumnezeu ne avertizează că venim cu ipocrizie la Biserică și că s-a săturat de păcatele noastre și așteaptă să ne lepădăm de ele și să ne schimbăm viețile și inimile.
  2. Că Dumnezeu ne atenționează că va veni prigoană asupra Bisericii și doar cei care pot înfrunta această prigoană vor rămâne alături de El.
  3. Sau că vremea, cel puțin în partea noastră de țară, merge după ceasul catolic, iar nu după cel ortodox, iar Dumnezeu dorește să fim una. (De văzut cum a fost vremea de Paștele Catolic, dacă nu a fost la fel și la ei…)

Nu sunt teolog și nu vreau să mă risipesc în explicații ale unor lucruri pe care nu le-am studiat îndeajuns.
Mi se pare că vinul nostru e mai pur decât al catolicilor și de asta înclin către una din primele două explicații.
Uitându-mă pe arhivele meteo de la http://meteoromania.ro/grafice/ la capitolul „Umezeală relativă”, observ că în toată țara a fost cam la fel la vremea miezului nopții. Ceea ce mi se pare și mai îngrijorător.

Iar pe 21, de Paștele Catolic, se pare că a fost cam la fel. (Aștept confirmări și în privința asta.) Cred că trebuie să ne revizuim relația cu Dumnezeu și să fim foarte atenți la cele ce vor urma.

Pentru că acea ploaie care i-a risipit pe (mai puțin) credincioși nu e deloc de bun augur.

P.S.: Deși ploaia din noaptea de Înviere s-a manifestat serios doar în Ardeal, tornada de azi, 30 Aprilie 2019, de la Drajna mă întărește în convingerea mea. Cu păcatele noastre, L-am supărat pe Dumnezeu și suntem pe marginea prăpastiei:


În autocarul care a fost răsturnat de tornada de la Drajna erau pelerini care se întorceau de la o mănăstire.
Iată o filmare din interiorul autocarului:
https://www.youtube.com/watch?v=c3lFNiEPZK8

Cele 39 de persoane din autocar sunt în viață.
Începe să devină tot mai clar că va fi prigoană asupra Bisericii.
Și ne vine prigoana nu pentru Credință, ci din cauza păcatelor noastre…
(Cel puțin la asta ajung eu cu mintea, după ce și eu am avut un accident de mașină în postul care a trecut, iar Dumnezeu mi-a arătat că accidentul vine de la un păcat al meu…)

Părintele Savian Bunescu explică pictura din Biserica de la Drăgănescu

Și încă sunt lucruri care pot fi explicate doar de cineva care are cunoștință de hologramele din realitatea virtuală de azi…

Pictura Părintelui Arsenie Boca de la Drăgănescu

Ce mai are de demonstrat Simona Halep

După părerea mea, Simona mai are de demonstrat ceva: și anume că viața e mai importantă decât sportul, iar împlinirea menirii de femeie e mai importantă decât orice trofeu.

Sper ca Simona să intre în categoria jucătoarelor de top care au născut în perioada pe care prea multe sportive o dedică exclusiv sportului (sau banilor).

Victoria Azarenka și Serena Williams au demonstrat că o campioană mondială de tenis poate renunța la tot pentru a-și împlini menirea pentru care a creat-o, de fapt, Dumnezeu.

Sper să o vedem și pe Simona, cât mai curând, soție și mamă.

Deocamdată ea aleargă după un al treilea titlu mondial, pe care m-aș bucura să-l obțină. Ceea ce nu aș putea spune despre un al patrulea.

Ar fi mult mai frumos să ridice deasupra capului un trofeu viu, înfășat în scutece.

La mulți ani Părintelui Iulian de la Prodromu!

Părintele Iulian de la Prodromu a împlinit 93 de ani!

Am mai vorbit despre el – e văzător cu duhul și mi-a arătat o putere duhovnicească cum nu am văzut la niciun călugăr aflat încă în această viață: https://yanush.wordpress.com/2018/07/29/inventar-de-minuni-traite-de-mine/

Să trăiască încă mulți și fericiți ani și să ne lumineze cu povețe și rugăciunile Sfinției Sale!

Ce trebuie să gândim despre emigranți…

Nu am găsit nicio versiune românească a textului Pactului Mondial asupra Migrației, așa că m-am mulțumit cu versiunea oficială de pe site-ul Națiunilor Unite, pe care am parcurs-o în franceză: http://undocs.org/fr/A/CONF.231/3 (o găsiți acolo și în engleză, rusă, spaniolă, arabă și chineză).

Dincolo de bla-bla-ul obișnuit al ongiștilor mondialiști (această vorbărie goală, pretins umanistă, întru totul comparabilă cu limbajul de lemn al comunismului), se găsesc acolo și lucruri absolut îngrijorătoare. Iată câteva:

„Trebuie, de altfel, să le punem la dispoziție cetățenilor informații obiective, clare și bazate pe date concrete în cele ce privesc avantajele și dificultățile pe care le prezintă migrația, în scopul de a demonta discursurile mincinoase care prezintă o imagine negativă a migranților.”

(„Nous devons en outre mettre à disposition de tous les citoyens des informations objectives, claires et fondées sur des données factuelles au sujet des avantages et des difficultés que présentent les migrations, en vue de démonter les discours trompeurs qui donnent une image négative des migrants.”)

Și dă-i și luptă… Se precizează în document că mass media trebuie să coopereze, că acele mijloace media care vor prezenta o imagine negativă a migranților nu vor mai fi finanțate, că se vor impune norme „mai ales în campaniile electorale” ca discursurile împotriva migranților să fie interzise.

Pe când eram în Belgia această politică a început să fie aplicată și la ei. Eu am mai prins știri cu un african care și-a mâncat un dușman, dar după o vreme aceste știri înfiorătoare (și atât de neuropene) au încetat să mai poarte indicii rasiale.

Dar am văzut cu ochii mei, în centrul Bruxelles-ului, un african care părea drogat cu un cuțit imens în mână și o atitudine foarte amenințătoare, pe stradă, ziua în amiaza mare.

Am văzut cartierele arabilor, dezgustătoare (până și în opinia turcilor la care lucram), cu gunoaie aruncate în stradă direct de la fereastră, cu șobolani și atitudini ostile, care au dus la căderea prețurilor imobiliare în acele cartiere până la nivelul prețurilor din România.

Tot ce vă spun eu mai sus, lucruri pe care le-am văzut cu ochii mei și care sunt în întregime verificabile reprezintă, în opinia semnatarilor Pactului de la Marrakesh, „un discurs mincinos, menit să prezinte o imagine negativă asupra migranților”…

Se mai spune în pact că mass-media trebuie instruită să folosească „terminologia aferentă” migrației. Iar aceasă terminologie, care are ca scop manipularea și stigmatizarea prin limbaj, este pe deplin folosită în document (rasism, xenofobie, discriminare etc).

Așadar, în pofida oricărei realități palpabile de care atâția dintre noi ne-am lovit în Vest și de care s-ar putea să începem să ne lovim și la noi, de ieri suntem obligați să credem că migrația este „un factor de prosperitate și progres”, iar nicidecum o încercare organizată de a distruge civilizația creștin-europeană și de a controla întreaga lume prin crearea unei culturi unice și a unui om standardizat, metisat la toate nivelele ființei sale.

Nu e vorba, așadar, de a accepta niște migranți creștini săraci din iubire frățească, în Numele Lui Dumnezeu, ci de a înghiții tot ce ni se va băga pe gât, în numele unei „diversități culturale” care e socotită din start (și fără să ni se ceară părerea) „benefică” pentru noi.

Un astfel de pact internațional nu ar fi trebuit să fie semnat fără consultarea popoarelor, prin referendumuri. E vorba de ceva mult prea important pentru țările și viețile noastre ca să poată vota pentru noi niște masoni inoculați de decenii cu această ideologie „multiculturală”.

Totuși, tot ce ni se va întâmpla e din vina noastră, că nu ne-am pus nădejdea în Dumnezeu și ne-am omorât copiii înainte de naștere sau am făcut tot ce am putut ca să nu îi aducem pe lume.

Dar de ce tace presa ortodoxistă? Cei de la Active News nu au citit documentul? România Liberă doarme pe ea (ca de obicei)? Dar Știri pentru Viață? Dar Ziariști Online? Dar Ortodoxinfo? Dar Napoca News? Mi se pare absurd să deschid eu discuția asta, când sunt atâția jurnaliști în zona creștin-conservatoare a Mediei… 

33

Ce se întâmplă cu unii (?) oameni în jurul vârstei de 33 de ani?

Am văzut o știre potrivit căreia fotbalistul Brazilian Rivaldo s-a întors spre Dumnezeu în anul 2004, exact anul în care împlinea 33 de ani. A trecut printr-o încercare terifiantă, în care diavolii încercau să-l împingă la moarte.

Eu m-am întors la Dumnezeu puțin după ce împlinisem 34, dar am fost cercetat tot începând de pe la 32 de ani, printr-o procedură care mi s-a părut atunci foarte dureroasă. Cred că Dumnezeu, pe lângă faptul că mi-a atras atenția asupra lucrării Sale, pentru păcatele mele, le-a îngăduit diavolilor să mă chinuie. În primă fază am pus totul pe seama Securității, ca apoi să îmi dau seama de supranaturalul situației (a se vedea foiletonul pe care îl începusem în acea perioadă – „Viața și gândurile lui Alexandru Monciu-Sudinski”). 

Am fost atât de înspăimântat de ce mi se întâmpla, încât am ajuns până la a fugi din țară, pentru că ăsta este subtextul revistei pe care am fondat-o la Chișinău.

Acum văd simptome ale stărilor mele de atunci în mesajele postate pe rețelele de socializare de Părintele Hrisostom. Aș vrea să îi spun că eu cred că Dumnezeu, despre care el vorbea frumos, dar din cărți, îl cercetează, ca să vadă ce e cu adevărat în sufletul lui. Și Părintele Hrisostom are 33 de ani… Și cred că face exact greșeala pe care am făcut-o eu atunci, aceea de a pune lucrarea pe care o fac diavolii asupra Sfinției Sale pe seama oamenilor.

Cred că sunt foarte mulți oameni încercați de Dumnezeu în preajma vârstei de 33 de ani, aceea la care Mântuitorul a avut marea Sa încercare. Și poate anume pentru aceasta.

Totuși, din alt punct de vedere, comparația nu e bine venită. Prin încercarea pe care a îngăduit-o Dumnezeu asupra mea, eu am ieșit din beznă, câtă vreme Mântuitorul era, e și va fi „Lumină din Lumină, Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat”.

Dar ceva se întâmplă când avem 33 de ani și încercăm să mergem pe pojghița subțire a vieților noastre.

Dumnezeu îngăduie asupra noastră (sau măcar asupra unora dintre noi) o încercare a inimii dureroasă, menită să ne scoată din letargie și din mrejele necuratului.

Iar asta trebuie să aibă legătură cu cele întâmplate cu Iubitul Său Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos.

O tristă zi de 1 Decembrie…


Ar fi trebuit ca ziua de 1 Decembrie a anului 2018, cea care marchează centenarul Unirii, să fie cea mai frumoasă zi a românilor acestui început de secol.

Ar fi trebuit să fi câștigat Referendumul pentru Familie și să ridicăm fruntea în fața Occidentului, în rând cu țările din jurul nostru, ca niște purtători ai Luminii Adevărului.

Ar fi trebuit să nu semnăm pactul migrator propus de Internaționala Iudeo-Masonică, cum nici țările din jurul nostru nu au semnat, și să arătăm astfel că vrem să ne ducem cultura mai departe, fără să fim amestecați în hibridul unic și universal care se pregătește.

Ar fi trebuit să ne strângem toți în fața catedralei naționale și să dăm slavă Lui Dumnezeu, pentru toate binefacerile Sale.

Dar nu a fost așa.

Referendumul ne-a dovedit că între români mai sunt oameni ai Lui Dumnezeu doar unul din zece, iar încă unul din zece încă mai are noțiuni de normalitate, inteligență și adevăr și refuză manipularea și homosexualizarea.

Pactul migrator ne-a dovedit că am fost vânduți. În treizeci de ani, românii nu vor mai fi stăpâni în această țară. Asta s-ar fi întâmplat la un moment dat și fără migrație, dacă raportăm natalitatea românilor la cea a țiganilor, dar acum procesul va fi accelerat, iar deznaționalizarea și mai evidentă.

Am fost la Biserică de 1 Decembrie, la o biserică din Brașov, dar slujba nu a început când fusese anunțată, pentru că preoții erau la manifestația din centru.

După o jumătate de oră și câteva rugăciuni am renunțat la așteptare și m-am dus pe câmp, să lucrez câte ceva.

De ce aș fi stat? România nu ne aparține. Iar destinul ei, în condițiile în care țările din jurul nostru își apără valorile și caută să facă voia Lui Dumnezeu, este pecetluit.

Va găsi Dumnezeu, în Sodomele și Gomorile care vor apărea ca ciupercile după ploaie în sărmana noastră țară, câte zece oameni drepți, pentru care să lase în viață acele cetăți?

Concluziile unui referendum pierdut

Întâi de toate, indiferent de rezultatul final al Referendumului, cei care au votat DA și au îndemnat oamenii să voteze vor câștiga har și binecuvântare, fiecare după cât a luptat pentru acest Referendum. Iar cei care au votat împotrivă, nu au fost la vot sau i-au îndemnat pe oameni să nu voteze au adus asupra lor un mare blestem. Nu îi blestemăm noi, îi vor blestema aceia dintre strămoșii lor care au ajuns în Rai și toți mucenicii și martirii acestui neam. Totul se plătește și totul se răsplătește.

Asemenea Domnului Hristos, care a câștigat murind pe cruce, și noi câștigăm în toate înfrângerile noastre, atunci când purtăm lupta cea bună.

Întorcându-ne în lumesc, haideți să vedem unde suntem.
Am pierdut un referendum sau am pierdut o țară?
Am pierdut o țară. Tinerii României și-au boicotat propria țară și propriul viitor.
Dar această țară nu e foarte importantă în Împărăția Lui Hristos.
Ne putem crea sau căuta o altă țară.

Dezamăgirile acestei campanii…
Biserica Evanghelică a boicotat. Ungurii din Covasna și Harghita au boicotat. Ziarul Adevărul, Coca Cola, Netflix, Editura Nemira, Librăria Cărturești au boicotat. Andrei Pleșu (și să ne amintim că erau oameni din Biserică ce îi apreciau interpretările după ureche ale Bibliei…), nu doar că a boicotat, dar a și făcut pe prostul, „că nu înțelege la ce se referă întrebarea”, ca și Sabin Gherman, știut mai demult ca trădător. Apoi… Oana Pellea, Tudor Chirilă, Cristian Tudor Popescu, Mircea Cărtărescu etc etc. Marionete ale satanei… Iar Iohannis s-a dus la vot în ultima secundă, doar ca să nu se spună că a boicotat și el, deși, de fapt, chiar asta a făcut… La sfârșit mai fâlfâind și un îndemn la a lepăda „discursul urii”, când în toată povestea Referendumului ai lor au fost cei care ne-au împroșcat cu toate lăturile unor minți cu adevărat bolnave.

Toți aceștia nu au nicio legătură cu Dumnezeu. De ce zice Domnul Hristos „Mai greu îi va fi cetății care M-a văzut și n-a crezut în Mine decât Sodomei, la Ziua Judecății !”? Pentru că Sodomei îi va fi ușor sau pentru că Sodoma este un reper al atrocității?!…

Dar cinste celor care au fost de partea noastră! Felicitări Ludovic Orban, Nicușor Dan și Nicolae Dragnea! Traian Băsescu nu prea merită felicitări, pentru că, deși a votat, după aflarea rezultatelor s-a dezis de noi, vorbind, ca să fie pe gustul boicotarilor, despre o alianță BOR – PSD. Alianță care, de fapt, nu a existat.

Felicitări votanților din Județul Suceava, care au ajuns la pragul electoral de validare. Acolo încă mai sunt oameni adevărați, nemanipulați de „tembeliziune”. Și celor care s-au apropiat de acest prag: cei din Dâmbovița, Bihor, Botoșani, Neamț, Bistrița-Năsăud, Olt.

Cred că am făcut și noi mici greșeli. Prima și cea mai mare dintre ele: Coaliția s-a ferit să își asume poziția în Numele Domnului Hristos. O greșeală foarte mare, venită din dorința conducătorilor ei de a nu șoca duhul lumii. Dar chiar asta trebuia să facem. De pe materialele Coaliției a lipsit ce era mai important: Crucea. Dar majoritatea dintre noi, cei care am luptat pentru a aduce oameni la vot, ne-am asumat poziția corectă, cea de apărători ai Bisericii Lui Hristos.

Ce ne rămâne de făcut, pe termen mediu și lung, a devenit clar. Avem de ales între două variante:

1. Rămânem între ei și încercăm să ne salvăm copiii, creând alternative ca să îi dezbărăm de educația satanistă pe care o vor primi în școli și în societate. Și încercăm să împiedicăm avansarea legilor necreștinești, punct cu punct. (Greu de crezut că vom reuși în vreuna dintre acestea două. Vedem ce s-a întâmplat în țările din Vest și înțelegem unde va fi și România peste douăzeci de ani…)

2. Aplicăm cuvântul Sfântului Apostol Pavel: „Ieșiți dintre ei și vă deosebiți, iar de ce este necurat să nu vă atingeți.” Pur și simplu, ne alegem un loc în care ne grupăm și formăm un mare oraș (sau o mică țară) creștin(ă), unde să ne putem trăi viața după Legea Lui Dumnezeu.

După părerea mea, cum ungurii din Covasna și Harghita trebuie alungați din țară după acest Referendum (și nu cred că ungurii din Ungaria îi vor primi, după ce au făcut), un loc bun ar fi Județul Covasna (0,5 Euro metrul pătrat de teren extravilan). Dar am putea încerca și în Republica Moldova. Deși acolo nu știu dacă am fi majoritari, nici cu creștinii locului cu tot…

Ar trebui ca Patriarhul României să părăsească Bucureștiul, să aleagă un loc din acesta și să îi cheme la sine pe toți creștinii și preoții adevărați.

Pare o utopie, dar e un proiect care poate fi împlinit. Pentru că se va merge pe linia descentralizării, în ideea slăbirii puterii Statului, până la comunitățile locale. Iar de acest lucru putem profita. Putem cumpăra majoitatea terenurilor din Covasna și ne putem crea o comunitate tradiționalistă, cu grădinițele, școlile, liceele și manualele noastre. Plus că acest județ, deși aflat în inima României, poate fi foarte ușor izolat, fiind format, de fapt, din două depresiuni și jumătate, plus o parte din munții din jurul lor.

Oricum, proiectele actuale ale Bisericii trebuiesc modificate. Nu are sens să mai construim biserici mari care peste douăzeci de ani vor fi goale, duminică de duminică. Trebuie investit în copii, în oameni, trebuie propovăduit, trebuie să ne creem structuri juridice și organizații capabile să ne apere în fața nebuniilor care vor veni.

Acum zece de ani, potrivit unui sondaj făcut de UE-iști, 20% dintre români erau creștini practicanți, iar mai mult de jumătate dintre români aveau încredere în Biserică. Astăzi, 20% mai au încredere în Biserică, cei care ne-au ascultat și au votat, iar oamenii Bisericii nu sunt decât cei care au votat în prima zi – 7,5%, plus câteva procente care, din motive întemeiate, nu au putut vota în prima zi (deși, pentru un creștin adevărat, acest Referendum a fost esențial). Maxim 12%. Peste 20 de ani multe biserici vor rămâne pustii, iar Statul le va vinde sau le va oferi musulmanilor pe care masoneria U.E. ne va obliga să îi acceptăm. Cum se întâmplă azi în Occident.

Așa cum ne-am opus acum căsătoriilor homosexuale, știind ce o să se întâmple mai apoi – adopții ale homosexualilor și educație homosexuală în școli -, trebuie să ne formăm o nouă strategie pe termen lung, în funcție de ceea ce știm că se va întâmpla – scăderea numărului creștinilor practicanți și apariția unor legi tot mai anticreștine, în baza cărora ne vor lua dreptul la cuvânt, dacă nu chiar ne vor băga în pușcării.

Să mergem înainte, după Hristos, Cel care a fost răstignit pentru noi, cu curaj, știind că avem asupra noastră binecuvântarea tuturor celor care umblă, chiar și în întunericul cel mai cumplit, cu Lumina Adevărului în suflet.

Să ne ajute Dumnezeu să ne mântuim, împreună cu toți ai noștri!

Rugăminte

Rugați-vă pentru Mălin, Tănase și Mihaela. Un tânăr internat la Spitalul 9 și părinții lui. Orice „Doamne ajută-i!” e bun.

Simona Halep – campioană pentru încă un an

Profit de pauza creată de așteptarea deciziei Curții Constituționale în privința Referendumului pentru Familie, pentru a lansa o informație de mare importanță, pe care ziarele de sport, din necunoștință, lipsă de perspectivă sau lene nu au dat-o încă.

Deși mai sunt două turnee importante în China și Turneul Campioanelor din Singapore, în proporție de 90% Simona e campioană și anul acesta!

Dacă vorbim doar de punctele făcute de la 1 Ianuarie, diferența dintre Simona și principala ei urmăritoare, Angelica Kerber, este de peste o mie cinci sute de puncte, o diferență greu de surmontat la cele trei turnee importante care mai sunt până la sfârșitul anului: https://www.flashscore.com/tennis/rankings/wta-race/

Hai, Simona!

Referendumul pentru Familie – pe 7 Octombrie?

Editura Garofina e gata să înceapă Campania Electorală pentru Referendumul pentru Familie DETALII AICI

Vă așteptăm alături de noi!

Simona Halep – către un nou titlu mondial

Simona joacă mai bine decât anul trecut. Anul trecut se lupta de la egal la egal cu Carolina Garcia și alte jucătoare de nivelul aceleia, anul acesta le învinge fără să stea prea mult la discuții cu ele. 

Și e capabilă să întoarcă în favoarea ei orice meci, în orice moment.

Dacă ne uităm un pic la ce s-a întâmplat în anii trecuți la vârful clasamentului, ca să fie sigură că termină campioană, Simonei în mai trebuie cam două mii de puncte.

Două mii de puncte în trei luni, în condițiile în care va juca și la Turneul Campioanelor de la Singapore.

Principala ei urmăritoare e Angelica Kerber, iar nu Carolina Wozniacki, cum ar crede cineva care aruncă o privire grăbită asupra clasamentului. (Wozniacki a câștigat Turneul Campioanelor anul trecut și trăiește din această amintire. Ca să își păstreze numărul de puncte pe care îl are acum, ar trebui să câștige din nou acest super-turneu. Și chiar dacă ar face asta, Simona ar putea rămâne pe primul loc, pentru că ea nu are mare lucru de apărat la Singapore.)

Ca să închidă toate gurile rele care o califică drept lider întâmplător al tenisului feminin (cum e cea a antrenorului Serenei Williams), Simona ar trebui să câștige anul acesta și Turneul Campioanelor. Iar la cum joacă, o poate face fără probleme.

Inventar de minuni trăite de mine

Aș vrea să fac un mic inventar al minunilor trăite de mine, pentru cei care nu au vreme să-mi citească povestirile, dar și pentru uzul meu personal.

Mă voi rezuma acum la cele întâmplate după întoarcerea mea la Credință.

Pe cele dinainte le-am înțeles și decodificat abia ulterior, deci nu le-am trăit la vremea lor ca minuni.

Am împărțit minunile povestite mai jos după mai multe criterii, pentru a le putea gestiona și înțelege mai bine, și am încercat să precizez și în ce carte le-am menționat.

A. MINUNI TRĂITE AIEVEA:

1. Un înger alungă un drac, în fața mea, în curtea Facultății de Teologie din Sibiu.

Am povestit această întâmplare în volumul „O noapte și o dimineață”.

Ajunsesem în fața Catedralei Ortodoxe din Sibiu și trebuia să aștept până dimineața, ca să iau niște cărți de la Editura Andreiada, editura Mitropoliei.

Trebuia să aștept până dimineața, așa că m-am întrebat dacă nu aș putea găsi adăpost în Căminul Facultății de Teologie, aflat peste drum de Catedrală.

Când să intru în curtea căminului, din stânga mea a izbucnit o arătare întunecată, dar cumva translucidă, un fel de maimuță semitransparentă, care a țâșnit spre un copac aflat în curte. În urma ei, pe poarta de acces în cămin a ieșit în viteză un tânăr voinic, cu mușchi proeminenți, asemănători celor pe care îi au eroii benzilor desenate, tuns scurt și fără barbă.

Tânărul s-a apropiat de copacul pe care maimuța semitransparentă începuse să se cațere, făcându-se nevăzută în întunecimea de mai sus.

Tânărul s-a uitat câteva secunde după „maimuța” pe care o fugărise, apoi s-a uitat la mine, iar apoi a intrat în cămin.

La scurtă vreme după aceea, pe ușa căminului a țâșnit un tânăr slăbuț, care râdea în hohote. Acest tânăr nu știu dacă avea sau nu legătură cu minunea pe care o văzusem.

Eram în primele luni ale întoarcerii mele la Hristos și nu mi-am mai dorit să îmi petrec noaptea în acel cămin.

Interpretarea e simplă: tânărul mușchiulos era un înger, maimuța translucidă – un drac, iar tânărul care ieșise la sfârșit din Cămin fusese fie împins la rele de drac, fie eliberat de Înger din puterea acelui drac.

2. Un înger în apropierea Mănăstirii Vatopedu

Ca să rămân la această imagine, care poate părea neobișnuită, a tânărului mușchiulos, am mai întâlnit un astfel de tânăr, foarte înalt și foarte solid, la Sfântul Munte, în apropierea Mănăstirii Vatopedu.

Stătea nemișcat la o întretăiere de drumuri puțin circulate, pe dealul pe care fusese Școala Teologică a Vatopedului, azi în ruină.

L-am urmărit în timp de coboram dealul dinspre Colciu spre Vatopedu, aproape o jumătate de oră. Nu a schițat niciun gest. Stătea nemișcat cu brațele încrucișate, fără nimic asupra lui, în plin soare.

Ca și celălalt tânăr, din curtea Facultății de Teologie, avea o înfățișare perfect umană, părul deschis la culoare, tuns scurt, dar înălțimea, un pic peste norma umană, și mușchii îți dădeau impresia de suprauman.

3. Un drac mă mușcă de ceafă la Schitul Prodromul

Această minune este în „O sută de zile la Athos”. Plivisem ceapă toată ziua și eram frânt de oboseală. Când intru în cameră, un obiect cade pe podea. E o bucată de lemn. Mi se pare straniu felul în care căzuse bucata asta de lemn, în mijlocul încăperii, când deschisesem ușa. Nu prea putea să aibă legătură cu ușa. Mai degrabă cu un călugăr ciudat, pe care îl văzusem cu puțin timp înainte umblând furtiv pe holuri, ascunzându-și fața.

Am luat bucata de lemn și am băgat-o în sobă.

M-am culcat fără să îmi mai fac canonul, cu gândul să prind slujba, care începea la ora două și jumătate, noaptea.

Nu m-am trezit la slujbă. Pe la trei-patru dimineața, aud un zgomot în sobă. Apoi aud foșgăitul unei ființe.

Această ființă se apropie de mine, mă prinde în membrele ei ca în niște căngi, și mă mușcă de ceafă. Am încremenit de spaimă. Cu greu am reușit să rostesc o rugăciune, iar această ființă, o maimuță cu membre ca niște căngi de păianjen, aș zice, m-a lăsat în pace și a dispărut.

E știut că diavolul caută prin orice mijloace să-i întoarcă din drum pe cei care vor să o apuce pe calea mănăstirii. Iar Sfântul Munte este avangarda noastră în Războiul Nevăzut.

4. Sărutările unei ființe nevăzute, la Mănăstirea Simonos Petras și în preajma acestei mănăstiri

O găsiți tot în „O sută de zile la Athos”.

Stau în Arhondaricul Mănăstirii Simonos Petras. Aici e o frumoasă reprezentare a Voievodului Mihai Viteazul, care a sprijinit rezidirea acestei mănăstiri și o frumoasă icoană a Maicii Domnului. Dar ocrotitoarea mănăstirii este Sfânta Maria Magdalena, a cărei mână stângă este cel mai prețios odor de aici.

Așteptând aici, cineva, o ființă nevăzută, mă sărută.

O dată, de două ori… Mai apoi, coborând spre Mănăstirea Gregoriu, sunt sărutat din nou. Apoi, în fața icoanei Maicii Domnului aflată la limita dinspre Grigoriu a proprietății Mănăstirii Simonos Petras, acolo unde coboară scările spre arsanaua (portul) mănăstirii, sunt sărutat de mai multe ori.

Probabil că Sfintei Maria Magdalena i s-a făcut milă de mine, știind că am avut (și poate mai am) patima curviei (sau din pricina necazurilor mele?) și mi-a acordat o neașteptată și miraculoasă atenție.

5. „De ce să te primesc în Casa Mea?!”

Pentru ultraortodocsiștii care mă tot acuză pentru filocatolicismul meu evident, am câteva întâmplări legate de vremurile pe când îi cercetam pe catolici.

Iată una dintre ele:

Vreme de câteva zile nu găsisem Biserica Catolică deschisă, deși îmi doream foarte mult să intru înăuntrul ei. Ajunsesem să fiu destul de supărat, dar în același timp intrigat de aceasta.

Începusem să-mi spun, ca și ultraortodocsiștii, că Dumnezeu mă ferește de catolici, pentru că ei s-au îndepărtat de El. Mai ales că văzusem și un corb pe clopotniță într-una din zilele când am vrut să intru.

Și m-am rugat odată întrebându-l pe Dumnezeu ce se întâmplă, de ce nu pot intra în acea biserică. Iar un glas mi-a răspuns: „De ce să te primesc în Casa Mea?!”

Nu aș putea spune cu certitudine că era glasul Domnului, dar nu mi s-a părut nici un glas diavolesc. Apoi, diavolul îți știe doar acele gânduri pe care ți le strecoară el însuși în minte…

Am intrat mai apoi în această biserică și am asistat la multe slujbe. Și de multe ori am avute senzații de pace și de primire a Duhului Sfânt în urma rugăciunii, nu la fel de puternice cum sunt cele pe care le trăiesc la noi, dar evidente. (Iar în lipsa de putere poate fi de vină și o anumită reticență „ortodoxistă”.)

6. Binecuvântarea minunată

Această întâmplare este povestită pe larg în volumul „O noapte și o dimineață”.

Pe scurt: Vând cărți de rugăciune în Episcopia Italiei, fără binecuvântare. Mi se strică două mașini, pe care la las în Italia, și e pe cale să mi se strice și a treia, dar acum am binecuvântare de la Înalt Preasfințitul Serafim al Germaniei să vând în Mitropolia Sa, așa că, imediat după ce trec de granița cu Austria, mașina începe să funcționeze foarte bine, chiar dacă până atunci pierdea înfiorător de mult ulei și părea că trage să moară, nu atât din cauza muntelui pe care urcam, cât din cauza turbinei pe care un mecanic din Ferrara fusese nevoit să mi-o obstrueze.

Am avut de urcat și până la Nuremberg, dar mașina a funcționat perfect. Atât de bine, încât pe drumul spre casă mă gândeam chiar să o las fără turbină…

7. Răspunsul rugăciunilor mele

Tot cu o binecuvântare minunată a Înalt Preasfințitului Serafim, Mitropolitul Europei Centrale și de Nord, îmi găsesc de lucru în Belgia. Îmi căutasem o lună fără să îmi găsesc, iar în dimineața în care primesc binecuvântarea prin email – îmi găsesc. Apoi îmi găsesc și locuință.

În prima zi de locuit acolo, îngenunchez și mă rog. Îi mulțumesc Lui Dumnezeu că a rezolvat toate problemele mele. Și, brusc, trăiesc o stare de grație nemaipomenită. Îmi simt nimicnicia, foarte clar, îmi simt păcatele și văd cât de Mare e Dumnezeu, cât de nevrednic sunt să mă apropiu de El și cum a binevoit El să mă ierte. A fost o stare uluitoare, desprinsă parcă din scrierile Sfântului Siluan. Am povestit-o în „Gânduri de pe Drumul Crucii mele”.

A2. MINUNI ALE PĂRINTELUI IULIAN

8. „Știu!”

Stau alături de Părintele Iulian de la Prodromu, în chilia Sfinției Sale.

Am intrat acolo, i-am spus, pe scurt, ce mă frământă, și nu mai știu ce să-i zic.

Părintele are o mulțime de foi luate din reviste și le tot corectează, îndepărtând materialul mai puțin creștin.

Mă uit la el și spun, în mintea mea: „Oare Părintele știe că am făcut și eu, în viața mea, multe corecturi și redactări de texte?”

Părintele se întoarce spre mine și spune, tare: „Știu!”, apoi își continuă nestingherit treaba.

Am povestit această întâmplare în „Gânduri de pe Drumul Crucii mele” și am reluat-o în „O sută de zile la Athos”.

Mai apoi, am făcut și eu o corectură a versurilor mele, îndepărtând cam tot ce era strident necreștin în ele. Așa au rezultat „Jos masca, Marius Ianuș!” și „Integrala Ianuș. Poezia”.

9. „Să trăiești în curăție!”

Tot la Părintele Iulian. Sunt pe cale să renunț la călugărie, după ce am fost vreme de un an și ceva frate de mănăstire, prin mai multe locuri. Părintele Iulian îmi ține o mare lecție de cunoaștere a Bibliei, pe care am povestit-o pe acest blog, dar în vremea acestei lecții, se mai întâmplă ceva ce, din motive personale, nu am povestit.

Părintele se întrerupe și îmi spune: „O să te căsătorești! Să trăiești în curăție cu soția ta!” Iar apoi își reia discursul de unde îl lăsase, foarte repede, ca și cum nimic neobișnuit nu s-ar fi întâmplat.

M-am căsătorit, dar nu l-am ascultat și am ajuns la al doilea divorț.

A3. O MINUNE A PĂRINTELUI ARSENIE BOCA

10. O apariție la mormântul Părintelui Arsenie Boca

Am povestit această întâmplare deocamdată doar pe blogul meu.

Venisem în țară să-mi duc mașina în Belgia.

Pe la Sibiu iau în mașină un om, care merge la Arad. E bucuros să afle că vom ocoli un pic, pe la Părintele Arsenie. Își dorea de mult să ajungă la mormântul său.

Pe drum îmi povestește viața sa, dezastruoasă.

Fusese judecător, dar, din pricina unor necazuri familiale, ajunsese un fel de consilier fără plată al unor companii dubioase.

La mormântul Părintelui Arsenie Boca ne așezăm în partea de jos a mormântului, să ne rugăm. Acum nu mai e permis accesul acolo.

Brusc, se aude un zgomot foarte puternic, trosnitura unui lemn. Apoi apare o femeie înaltă, cu ochi albaștri, cu o năframă vaporoasă pe cap. Această femeie îl ia de mână pe omul meu și îl poartă de jur împrejurul mormântului, să facă poze.

Mă cheamă și pe mine alături de ei, dar eu nu particip, pentru că sunt destul de confuz. Acolo e un afiș mare care spune „FOTOGRAFIATUL INTERZIS!”, dar ei fac poze…

Omul e fotograf amator și are un aparat performant, așa că se bucură de fiecare cadru.

După o vreme plecăm. Când ne urcăm în mașină omul, fostul judecător, îmi spune: „M-a primit destul de bine Părintele Arsenie, nu crezi?” Și atunci încep să mă luminez: „Să vezi că pe omul ăsta chiar l-a întâmpinat cu drag Părintele Arsenie. De aia a putut să facă poze…”, îmi spun în mintea mea.

Iar mai apoi, pe drum, omul îmi spune: „Ai auzit zgomotul acela puternic?” „Am auzit”, răspund, „cum să nu aud… Am crezut că s-a rupt crucea…”

„Atunci când s-a auzit eu mă rugam așa:”, îmi spune omul, „Părinte Arsenie ajut-o pe mama mea când o să moară, că-i e frică de moarte! Să o ții de mână când va pleca…”

Și abia atunci mi se luminează mintea. Îmi aduc aminte că într-una din cărțile de „Mărturii din Țara Făgărașului despre Părintele Arsenie Boca” Părintele apăruse la mormântul său ca o femeie înaltă, cu ochi albaștri și cu broboadă.

Și sunt convins că așa a fost. Rugăciunea omului acestuia necăjit pentru mama sa l-a impresionat atât de tare pe Părintele Arsenie că a venit de unde stătea (și de asta s-a auzit zgomotul acela puternic, de lemn frânt) ca să-i dea o mângâiere sufletească fostului judecător.

A4. O MINUNE A PĂRINTELUI JUSTIN PÂRVU

11. O străfulgerare a Duhului Sfânt

Stau la capătul holului de primire la Chilia Părintelui Justin Pârvu.

Mă descurajez. Înaintea mea sunt aproape cincizeci de persoane (s-a făcut o listă) și fiecare stă cel puțin un sfert de oră înăuntru.

Cobor la parterul clădirii (Sanatoriul Mănăstirii Paltin Petru Vodă) și mă așez într-un jilț. Mă gândesc să plec, dar parcă nu îmi vine să plec așa, fără nicio mângâiere. Și atunci mă rog așa:

„Părinte sau Îngere al Părintelui, dă-mi și mie o mângâiere înainte să plec de aici…”

Și atunci m-a străbătut, din creștet în tălpi o putere foarte mare, o energie, un duh care parcă a îndreptat toate oasele mele.

Am plecat de acolo cu o mare bucurie, gândindu-mă că Părintele mi-a dat deja poate chiar mai mult decât aș fi putut obține dacă ajungeam la Sfinția Sa.

A5. O INTERPELARE MINUNATĂ A PĂRINTELUI ARSENIE PAPACIOC

12. „Împinge-te mai tare!”

Mă înghesui, împreună cu alte persoane, la intrarea chiliei Părintelui Arsenie Papacioc, la Techirghiol.

Venind încoace, am citit pe drum, nu mai știu unde, mărturia unui tânăr care, apropiindu-se de un Părinte cu har, îl cam înghiontește pe acesta și primește drept răspuns doar un: „Dar împinge-te, măi, mai tare!”

Ajung și eu în aceeași situație. Sunt busculat de cei din urma mea până în Părintele Arsenie Papacioc și primesc exact, dar EXACT aceeași interpelare: „Dar împinge-te, măi, mai tare!”

A6. O ÎNTÂMPLARE IEȘITĂ DIN COMUN

13. Lecții de condus…

Am povestit această întâmplare deocamdată doar pe blogul meu. Poate pentru că e dramatică.

La Humor și la Suceava, Dumnezeu mi-o arată pe o tânără conducătoare auto, de două ori, în ipostaze care dovedesc că nu știe să conducă. O văd coborând din mașina respectivă, iar figura ei mi se întipărește în minte.

O întâlnesc în Parcul Ariniș, mă apropiu de grupul în care e și îi spun, fără prea multe menajamente, că trebuie să mai ia câteva lecții de condus, pentru că poate face un accident oricând. 

Fata îmi zâmbește, dar nu prea pare să-i pese de ce i-am spus.

Peste câteva zile, lovește mașina. O întâlnesc iar, văd mașina, care e parcată lângă terasa la care stă această fătucă, și îi spun, cu oarecare reproș: „Ați lovit mașina…”.

Peste alte câteva zile, face un alt accident de mașină, în care moare un om…

A7. O VINDECARE MINUNATĂ

14. O arsură groaznică, vindecată cu ulei de la Maslu

În timp ce încercam să îmi repar mașina, la Râmnicul Sărat, îmi sare apă încinsă pe mână.

Rezultă o arsură groaznică, pe care i-o arăt scriitorului Petru Cimpoeșu, la Bacău.

E de aceeași părere cu mine: „Rămâne semn!”

Dar, în câteva zile nu mai am nimic.

La Râmnicul Sărat avusesem la mine o sticlă cu ulei de la Maslu și îmi unsesem rana, o rană roșie înfiorătoare, cu acest ulei.

Am povestit-o deja, în „O noapte și o dimineață”.

B. VISE MINUNATE:

15. „Eu sunt Îngerul!”

Am povestit și această întâmplare tot în O noapte și o dimineață.

Dorm la Mănăstirea „Divino Amore”, la câțiva kilometri de Roma.

Brusc, trec din somn într-o stare de semi-trezie și simt alături de mine o prezență.

„Eu sunt Îngerul!”, îmi spune o voce exterioară, foarte clar.

Nu deschid ochii, deși sunt treaz, ci îl întreb pe Înger, în minte, ceva foarte important: „Ce să fac ca să mă mântuiesc?”

Ca în „Patericul Egiptean”, toate celelalte gânduri și griji fugiseră din mintea mea.

Iar îngerul îmi dă rețeta exactă: iubire și milostenie.

16. Un locaș al Împărăției Cerești

Eram la Humor și, în ajunul Adormirii Maicii Domnului, am fost la mai multe biserici – am început la Putna, unde urma să fie hram a doua zi, am continuat la Sanctuarul Catolic de la Cacica, unde e un pelerinaj foarte mare în această zi, și am sfârșit la Mănăstirea Humorului, unde se făcea priveghere pentru hram.

Chiar dacă am văzut clar lângă scena pe care se făcea privegherea, alcătuită din umbre, figura diavolului, și chiar dacă eram foarte obosit, am rezistat până la sfârșit. Iar noaptea am avut o mare bucurie.

Inima mea s-a umplut brusc de lumina Duhului Sfânt, am văzut o clădire galbenă cu o cruce înclinată în vârf și am trăit o stare de bucurie extremă.

Era o clădire simplă, cu două etaje, dacă nu mă înșel, dar dinăuntrul ei emana… CEVA, acea stare minunată pe care o trăiam.

Am povestit această întâmplare în poezia „Palatul”, redenumită ulterior „Cetatea”. Se găsește în „Integrala Ianuș. Poezia”.

17. „Marius, diavolul vrea să pleci!”

Sunt la Mănăstirea Oașa, unde am anumite neliniști, izvorâte din aberațiile de pe blogurile ultraortodoxiștilor. 

Vreau să plec, dar înainte să plec îi spun și Părintelui Stareț Iustin ce se întâmplă cu mine. Acesta încearcă să-mi liniștească îndoielile, iar apoi îmi spune să-mi ascult glasul conștiinței.

Eu nu prea înțeleg ce înseamnă asta, să-mi ascult glasul conștiinței…

Găsesc un șofer dispus să mă ducă a doua zi chiar până acasă și mă culc cu gândul că voi pleca a doua zi dimineață.

Dar spre dimineață ies din somn și, într-o stare de semitrezie, aud dinăuntrul meu, un glas dulce, femeiesc, care îmi spune: „Marius, diavolul vrea să pleci!” Apoi, imediat, un glas aspru răbufnește din partea dreaptă a capului meu: „Taci din gură!”

Diavolul îi poruncea conștiinței mele să nu mă lumineze. Firește că n-am mai plecat atunci, pentru moment, dar peste câteva zile diavolul va inventa un motiv și mai puternic de plecat – tatăl meu are un accident vascular-cerebral, din care va și muri, după câteva săptămâni, iar eu mă întorc acasă, să văd ce e cu el.

Am povestit-o și pe aceasta, mai pe larg, în „O sută de zile la Athos”.

Mai sunt și altele, pe care le găsiți în cărțile mele.

Dar haideți să vă dau și rețeta unei minuni la îndemâna oricui:

18. Aghiazma mare

Se ia, în ziua de Bobotează, o picătură de aghiazmă mare și se pune într-un recipient cât mai mare, plin cu apă obișnuită (damigeană, butoi etc). A doua zi se ia un recipient asemănător și se umple cu apă obișnuită. (În ziua de Bobotează cam toate apele sunt sfințite.)

Cele două recipiente sunt ținute în același loc vreme de trei luni.

După aceea se deschid și, cu binecuvântarea duhovnicului și / sau măcar pe nemâncate se gustă apă din butoiul în care s-a pus picătura de aghiazmă mare, iar apoi din cel în care era doar apă.

Experiența se poate repeta după șase luni, un an, cinci ani sau câtă vreme doriți.

Aghiazma mare va face ca apa din primul recipient să fie potabilă oricând, pe când cea din al doilea recipient, din cauza microorganismelor din ea, se va strica.

Picătura e prea mică în raportul cu cantitatea de apă din recipient ca să poată zice cineva că „au pus popii ceva în ea”.

Din câte știu eu, aghiazma mare are această proprietate minunată de a se înmulți doar în ziua în care este făcută.

Peste 85% dintre români se opun căsătoriilor homosexuale

Sondaj CURS, pe partide

Indiferent de partidul pe care îl susțin, românii sunt împotriva căsătoriilor între homosexuali!

Sondaj realizat de Centrul de Sociologie Urbană și Regională – CURS în perioada 23 iunie – 1 iulie, scorurile pe electoratul fiecărui partid arată în felul următor:

PSD – 96,1% dintre votanți sunt împotriva căsătoriilor între persoane de acelaşi sex

PNL – 84,3% dintre votanți sunt împotrivă

USR – 68,9% dintre votanți sunt împotrivă

ALDE – 86,7% dintre votanți sunt împotrivă

PMP – 88% dintre votanți sunt împotrivă

Mişcarea România Împreună – 85,3% dintre votanți sunt împotriva mariajelor homosexuale

Pro România 88,2% dintre votanți împotrivă

UDMR – 90,6% dintre votanți împotrivă

PNȚCD 90,9% dintre votanți împotrivă

PRM 100% dintre votanți împotrivă,

PER 70% dintre votanți împotrivă

„Alt partid” 100% se opun legalizării căsătoriilor între persoanele de același sex.

Studiul CURS de tip Omnibus a avut loc în perioada 23 iunie – 1 iulie, cu interviuri realizate la domiciliul celor intervievați. De asemenea, conform casetei tehnice, studiul s-a desfășurat pe un eșantion național de 1067 de persoane, având o eroare statistica de +/- 3% în la un nivel de încredere de 95%.

Unele afirmații din zona Guvernului României ne lasă să credem că Referendumul pentru modificarea Articolului din Constituție privitor la Căsătorie va avea loc în această toamnă.

Prin Editura Garofina, am declanșat o campanie pentru strângere de idei (afișe, fluturași, pliante) și oameni disponibili pentru această campanie. Trimiteți materiale sau înscrieri la atelierulgarofina@gmail.com Doamne ajută!

 

Mark Zuckerberg – o atitudine cinstită

Luat la rost pentru că nu ar cenzura îndeajuns „negaționismul” (adică opiniile care neagă Holocaustul sau pun în discuție dimensiunile lui) și „conspiraționismul” (opiniile care vorbesc despre o conspirație iudeo-masonică menită să impună un guvern mondial cu o agendă decisă arbitrar, independent de voințele oamenilor și popoarelor), evreul Mark Zuckerberg, patronul Facebook, a avut o atitudine de un fair-play neașteptat:

«Sunt evreu și știu că sunt multe persoane care neagă Holocaustul. Acest lucru este șocant. Dar nu cred că este rolul site-ului nostru de a cenzura. Pentru că există lucruri asupra cărora anumite persoane se înșală. Nu cred că e ceva intenționat. E dificil să faci un proces de intenție în aceste cazuri sau chiar să descoperi care ar fi intenția. Sunt convins că mulți conducători și multe persoane publice pe care le respectăm se înșală de asemenea și nu cred că mesajul nostru trebuie să fie: „Dacă cineva se înșală, îl scoatem de pe platforma noastră!”»

Iar într-o discuție ulterioară, Zuckerberg precizează: «Obiectivul campaniei noastre de depistare a știrilor false nu e să împiedicăm pe cineva să facă o afirmație falsă, ci să împiedicăm dezinformările intenționate.»

E o poziție surprinzătoare, iar Mark Zuckerberg merită felicitat pentru ea. O atitudine onestă, într-o lume tot mai duplicitară.

Totuși, se poate și ca acest aparent fair-play să fie doar de fațadă, pentru că sunt mulți oameni care acuză Facebook de cenzurarea unor opinii istorice și politice bine argumentate.

Dar să ne gândim și câtă informație antisistem este lăsată să apară pe acel portal… Să sperăm că nu doar pentru moment.

Părintele Claudiu Melean – o decodificare superbă a basmului „Scufița Roșie”

Au influențat rușii vremea pentru Campionatul Mondial de fotbal?

Meteo-RusiaO idee plutește în aer: rușii ar fi influențat vremea, ca să aibă soare la Campionatul Mondial de Fotbal.

Ideea pare să se țină în picioare – în Rusia a fost soare tot timpul acesta, iar dincolo de granița Rusiei, în Belarus, Ucraina, Polonia, România, Bulgaria – ploi continue, neobișnuite în această perioadă.

Tehnicile de influențare a vremii se bazează pe o practică foarte nocivă: perforarea stratului de ozon (cu rachete sau unde laser). Efectele sunt controlabile doar până la un punct.

Și acum să stăm să ne întrebăm dacă se merită ca acest spectacol jalnic, plictisitor care este acest campionat mondial să provoace inundații de felul celor care au fost în multe zone ale țării noastre…

Și ce ne mai așteaptă până la sfârșitul acestei așa-zise întreceri sportive?

 

Musulmanii din Insulele Mauritius au blocat parada homosexualilor

Până aici nimic deosebit, e  normal să le fie frică de musulmani, pentru că ei sunt gata să-și dea viața pentru cauza lor (greșită, în câteva puncte esențiale, dar venită din Legea Veche, ca și Credința noastră). 

Partea interesantă e că în Mauritius, un arhipelag cu un milion trei sute de mii de locuitori, doar 17% dintre aceștia sunt musulmani. (50% fiind hinduși, iar 32% creștini-catolici.)

E ciudat să spui asta, dar supraviețuirea Occidentului s-ar putea să vină tocmai din zona prin care se încearcă distrugerea lui… În Vest proporția de musulmani se apropie cu pași repezi de cea din arhipelagul situat la Est de Madagascar.

Totuși, o „supraviețuire” fără Hristos e doar un altfel de moarte…

Dicționar de prostii primite de-a gata: „Sportul-rege” (1)

Un titlu de gazetă din această seară mi-a confirmat opinia tot mai întunecată în privința așa-zisului „sport-rege”:

„Ambele formații își doresc locul secund în grupă și evoluează cu rezervele…”

Am făcut o afacere nebunească dintr-un sport plictisitor și ingrat. Douăzeci de băieți aleargă degeaba după o minge, vreme de o oră și ceva, iar la final cineva, de multe ori din echipa la care te așteptai mai puțin, marchează.

Pentru acel gol prizărit, înscris de multe ori împotriva cursului jocului, îi îngropăm în aur pe acei tineri, de parcă ar fi descoperit America…

E o nebunie. Sunt sporturi mult mai atractive – handbalul sau rugbyul, în care se înscrie constant și în care lupta pentru victorie și implicarea fiecărui jucător sunt mult mai accentuate, sau tenisul, în care nivelul psihologic al confruntării e mult mai pronunțat și în care se întâmplă sau se poate întâmpla ceva interesant în fiecare secundă, indiferent de scor și de direcția în care avansează partida.

De ce nu am făcut mari afaceri din aceste sporturi și ne-am ales tocmai un sport (azi) atât de tacticizat și atât de plictisitor cum e fotbalul?

Oare nu pentru că e sportul inventat de stăpânii lumii, de anglo-saxoni? Nu din motive imperialiste s-a răspândit acest sport în întreaga lume și nu din aceleași motive am ajuns să ne închinăm lui ca unui zeu? Ați observat cum sărută jucătorii acea minge tapetată cu simboluri masonice? Acesta nu mai este un sport, ci idolatrie.

În plus, spre deosebire de alte sporturi, în tribunele fotbalului se înjură oribil, iar adversarii sportivi sunt tratați ca niște dușmani de moarte. Așa ceva nu e firesc…

Deși am urmărit multe partide de fotbal, ca admirator al echipei Rapid, voi lăsa deoparte acest sport. Chiar și la Rapid, o formație susținută în general prin cântece frumoase, se înjură mult prea mult și mult prea urât.

Cât mai e Simona Halep în top, voi mai urmări atent doar tenisul feminin.

Cât despre Mondialul din Rusia, să câștige oricine, pentru că acest sport plictisitor, mincinos și idolatru nu valorează mai nimic.

(Și chiar poate să câștige oricine – să ne amintim cum au câștigat turnee finale, pe bază de antijoc, Grecia sau Danemarca, în urmă cu câțiva ani…)

Fiare vechi…

Caricatura din „Charlie Hebdo”, deloc neinspirată, spre deosebire de mulțimea de blasfemii cu care s-a afirmat această publicație penibilă, nu vorbește despre Simona Halep, cum pretinde presa românească. Simona Halep este doar un pretext, un preambul.

Presa noastră a făcut greșeala de a opune unei gândiri de tip cartezian/logic, o reacție intuitivă, afectivă.

Caricatura atacă România, văzută ca depozitar identitar al etniei țigănești. Sau, dacă vreți, etnia țigănească, văzută ca parte intrinsecă a României. Și aici e marea tragedie: în condițiile în care româncele nu mai vor să facă prunci, și dat fiind că nu am speculat cum trebuie porțile deschise spre Occident și nu i-am ajutat pe mai mulți țigani să plece la trai mai bun, chiar va trebui să ne asumăm această etnie ca parte integrantă, și definitorie !!!, a României.

Câți țigani sunt acum în România? Potrivit recensământului din 2011, în România erau, acum șapte ani, 621 573 țigani – 3,3 % din populație – și  1 236 810 persoane fără etnie declarată 6,1 % din populație. Să zicem că jumătate din aceste persoane fără etnie declarată or fi oameni cu părinți de etnii diferite, indeciși asupra identității lor, dar o jumătate sunt cu siguranță țigani, pentru că știm foarte bine că multor țigani le e rușine să se declare ca aparținând acestei nații. Pe bună dreptate. Aveam deci, în 2011, în jur de 5-6 procente de țigani. Aproape dublu față de recensământul din 2002. Pe cale logică, rezultă că în 2020 vor fi, dacă nu începem să facem prunci și nu îi ajutăm pe țigani să „se emancipeze” în Vest, în jur de 12%, în 2029 – 24%, iar în 2038 vor putea emite pretenții să impună limba țigănească în instituțiile și școlile acestei țări, pentru că vor fi mai mulți decât noi. 2038 este peste douăzeci de ani. Noi vom apuca acele vremuri, iar copiii noștri le vor trăi ca fiind efectiv viața lor…

E tragic. E tragic să vezi această luptă a românilor împotriva românilor, în politică, și felul în care partidele, în special PSD-ul, se folosesc de țigani.

Nu trebuie să ascundem această caricatură sub preș și nici să o atribuim, mincinos, Simonei Halep. Această caricatură din „Charlie Hebdo” ne privește pe toți. Această caricatură privește țara noastră și tragedia, genocidul care se petrece în ea. O a doua Românie putrezește în canale, smulsă cu forcepsurile din burțile româncelor noastre. Câtă vreme, în cea ma cumplită sărăcie, scormonind prin gunoaie, sau în palate de lux, făcute din cerșetorie profesionistă și furt, țiganii continuă să aducă pe lume copii. De asta ne atribuie „Charlie Hebdo” această profesie de căutători de fier vechi. Pentru că viitorul acestei țări sunt căutătorii de fiare vechi, nu românii.

Nici nu vreau să-mi imaginez cum se va trăi în această țară când jumătate din populație va fi alcătuită din țigani (care sunt, în proporție de 95%, neplătitori de impozite)… Practic, e imposibil. 

Așadar, să privim această oglindă pe care ne-o întinde Charlie Hebdo, să ne-o asumăm și să facem ceva ca acest viitor sumbru să nu se întâmple.

Părintele Savatie – Conferință la Frankfurt, 03.06.2018