Author Archives: Marius Ianuș

Scriitor și jurnalist, născut la 24 Decembrie 1975, în Brașov.

Concluziile unui referendum pierdut

Întâi de toate, indiferent de rezultatul final al Referendumului, cei care au votat DA și au îndemnat oamenii să voteze vor câștiga har și binecuvântare, fiecare după cât a luptat pentru acest Referendum. Iar cei care au votat împotrivă, nu au fost la vot sau i-au îndemnat pe oameni să nu voteze au adus asupra lor un mare blestem. Nu îi blestemăm noi, îi vor blestema aceia dintre strămoșii lor care au ajuns în Rai și toți mucenicii și martirii acestui neam. Totul se plătește și totul se răsplătește.

Asemenea Domnului Hristos, care a câștigat murind pe cruce, și noi câștigăm în toate înfrângerile noastre, atunci când purtăm lupta cea bună.

Întorcându-ne în lumesc, haideți să vedem unde suntem.
Am pierdut un referendum sau am pierdut o țară?
Am pierdut o țară. Tinerii României și-au boicotat propria țară și propriul viitor.
Dar această țară nu e foarte importantă în Împărăția Lui Hristos.
Ne putem crea sau căuta o altă țară.

Dezamăgirile acestei campanii…
Biserica Evanghelică a boicotat. Ungurii din Covasna și Harghita au boicotat. Ziarul Adevărul, Coca Cola, Netflix, Editura Nemira, Librăria Cărturești au boicotat. Andrei Pleșu (și să ne amintim că erau oameni din Biserică ce îi apreciau interpretările după ureche ale Bibliei…), nu doar că a boicotat, dar a și făcut pe prostul, „că nu înțelege la ce se referă întrebarea”, ca și Sabin Gherman, știut mai demult ca trădător. Apoi… Oana Pellea, Tudor Chirilă, Cristian Tudor Popescu, Mircea Cărtărescu etc etc. Marionete ale satanei… Iar Iohannis s-a dus la vot în ultima secundă, doar ca să nu se spună că a boicotat și el, deși, de fapt, chiar asta a făcut… La sfârșit mai fâlfâind și un îndemn la a lepăda „discursul urii”, când în toată povestea Referendumului ai lor au fost cei care ne-au împroșcat cu toate lăturile unor minți cu adevărat bolnave.

Toți aceștia nu au nicio legătură cu Dumnezeu. De ce zice Domnul Hristos „Mai greu îi va fi cetății care M-a văzut și n-a crezut în Mine decât Sodomei, la Ziua Judecății !”? Pentru că Sodomei îi va fi ușor sau pentru că Sodoma este un reper al atrocității?!…

Dar cinste celor care au fost de partea noastră! Felicitări Ludovic Orban, Nicușor Dan și Nicolae Dragnea! Traian Băsescu nu prea merită felicitări, pentru că, deși a votat, după aflarea rezultatelor s-a dezis de noi, vorbind, ca să fie pe gustul boicotarilor, despre o alianță BOR – PSD. Alianță care, de fapt, nu a existat.

Felicitări votanților din Județul Suceava, care au ajuns la pragul electoral de validare. Acolo încă mai sunt oameni adevărați, nemanipulați de „tembeliziune”. Și celor care s-au apropiat de acest prag: cei din Dâmbovița, Bihor, Botoșani, Neamț, Bistrița-Năsăud, Olt.

Cred că am făcut și noi mici greșeli. Prima și cea mai mare dintre ele: Coaliția s-a ferit să își asume poziția în Numele Domnului Hristos. O greșeală foarte mare, venită din dorința conducătorilor ei de a nu șoca duhul lumii. Dar chiar asta trebuia să facem. De pe materialele Coaliției a lipsit ce era mai important: Crucea. Dar majoritatea dintre noi, cei care am luptat pentru a aduce oameni la vot, ne-am asumat poziția corectă, cea de apărători ai Bisericii Lui Hristos.

Ce ne rămâne de făcut, pe termen mediu și lung, a devenit clar. Avem de ales între două variante:

1. Rămânem între ei și încercăm să ne salvăm copiii, creând alternative ca să îi dezbărăm de educația satanistă pe care o vor primi în școli și în societate. Și încercăm să împiedicăm avansarea legilor necreștinești, punct cu punct. (Greu de crezut că vom reuși în vreuna dintre acestea două. Vedem ce s-a întâmplat în țările din Vest și înțelegem unde va fi și România peste douăzeci de ani…)

2. Aplicăm cuvântul Sfântului Apostol Pavel: „Ieșiți dintre ei și vă deosebiți, iar de ce este necurat să nu vă atingeți.” Pur și simplu, ne alegem un loc în care ne grupăm și formăm un mare oraș (sau o mică țară) creștin(ă), unde să ne putem trăi viața după Legea Lui Dumnezeu.

După părerea mea, cum ungurii din Covasna și Harghita trebuie alungați din țară după acest Referendum (și nu cred că ungurii din Ungaria îi vor primi, după ce au făcut), un loc bun ar fi Județul Covasna (0,5 Euro metrul pătrat de teren extravilan). Dar am putea încerca și în Republica Moldova. Deși acolo nu știu dacă am fi majoritari, nici cu creștinii locului cu tot…

Ar trebui ca Patriarhul României să părăsească Bucureștiul, să aleagă un loc din acesta și să îi cheme la sine pe toți creștinii și preoții adevărați.

Pare o utopie, dar e un proiect care poate fi împlinit. Pentru că se va merge pe linia descentralizării, în ideea slăbirii puterii Statului, până la comunitățile locale. Iar de acest lucru putem profita. Putem cumpăra majoitatea terenurilor din Covasna și ne putem crea o comunitate tradiționalistă, cu grădinițele, școlile, liceele și manualele noastre. Plus că acest județ, deși aflat în inima României, poate fi foarte ușor izolat, fiind format, de fapt, din două depresiuni și jumătate, plus o parte din munții din jurul lor.

Oricum, proiectele actuale ale Bisericii trebuiesc modificate. Nu are sens să mai construim biserici mari care peste douăzeci de ani vor fi goale, duminică de duminică. Trebuie investit în copii, în oameni, trebuie propovăduit, trebuie să ne creem structuri juridice și organizații capabile să ne apere în fața nebuniilor care vor veni.

Acum zece de ani, potrivit unui sondaj făcut de UE-iști, 20% dintre români erau creștini practicanți, iar mai mult de jumătate dintre români aveau încredere în Biserică. Astăzi, 20% mai au încredere în Biserică, cei care ne-au ascultat și au votat, iar oamenii Bisericii nu sunt decât cei care au votat în prima zi – 7,5%, plus câteva procente care, din motive întemeiate, nu au putut vota în prima zi (deși, pentru un creștin adevărat, acest Referendum a fost esențial). Maxim 12%. Peste 20 de ani multe biserici vor rămâne pustii, iar Statul le va vinde sau le va oferi musulmanilor pe care masoneria U.E. ne va obliga să îi acceptăm. Cum se întâmplă azi în Occident.

Așa cum ne-am opus acum căsătoriilor homosexuale, știind ce o să se întâmple mai apoi – adopții ale homosexualilor și educație homosexuală în școli -, trebuie să ne formăm o nouă strategie pe termen lung, în funcție de ceea ce știm că se va întâmpla – scăderea numărului creștinilor practicanți și apariția unor legi tot mai anticreștine, în baza cărora ne vor lua dreptul la cuvânt, dacă nu chiar ne vor băga în pușcării.

Să mergem înainte, după Hristos, Cel care a fost răstignit pentru noi, cu curaj, știind că avem asupra noastră binecuvântarea tuturor celor care umblă, chiar și în întunericul cel mai cumplit, cu Lumina Adevărului în suflet.

Să ne ajute Dumnezeu să ne mântuim, împreună cu toți ai noștri!

Reclame

Rugăminte

Rugați-vă pentru Mălin, Tănase și Mihaela. Un tânăr internat la Spitalul 9 și părinții lui. Orice „Doamne ajută-i!” e bun.

Simona Halep – campioană pentru încă un an

Profit de pauza creată de așteptarea deciziei Curții Constituționale în privința Referendumului pentru Familie, pentru a lansa o informație de mare importanță, pe care ziarele de sport, din necunoștință, lipsă de perspectivă sau lene nu au dat-o încă.

Deși mai sunt două turnee importante în China și Turneul Campioanelor din Singapore, în proporție de 90% Simona e campioană și anul acesta!

Dacă vorbim doar de punctele făcute de la 1 Ianuarie, diferența dintre Simona și principala ei urmăritoare, Angelica Kerber, este de peste o mie cinci sute de puncte, o diferență greu de surmontat la cele trei turnee importante care mai sunt până la sfârșitul anului: https://www.flashscore.com/tennis/rankings/wta-race/

Hai, Simona!

Referendumul pentru Familie – pe 7 Octombrie?

Editura Garofina e gata să înceapă Campania Electorală pentru Referendumul pentru Familie DETALII AICI

Vă așteptăm alături de noi!

Simona Halep – către un nou titlu mondial

Simona joacă mai bine decât anul trecut. Anul trecut se lupta de la egal la egal cu Carolina Garcia și alte jucătoare de nivelul aceleia, anul acesta le învinge fără să stea prea mult la discuții cu ele. 

Și e capabilă să întoarcă în favoarea ei orice meci, în orice moment.

Dacă ne uităm un pic la ce s-a întâmplat în anii trecuți la vârful clasamentului, ca să fie sigură că termină campioană, Simonei în mai trebuie cam două mii de puncte.

Două mii de puncte în trei luni, în condițiile în care va juca și la Turneul Campioanelor de la Singapore.

Principala ei urmăritoare e Angelica Kerber, iar nu Carolina Wozniacki, cum ar crede cineva care aruncă o privire grăbită asupra clasamentului. (Wozniacki a câștigat Turneul Campioanelor anul trecut și trăiește din această amintire. Ca să își păstreze numărul de puncte pe care îl are acum, ar trebui să câștige din nou acest super-turneu. Și chiar dacă ar face asta, Simona ar putea rămâne pe primul loc, pentru că ea nu are mare lucru de apărat la Singapore.)

Ca să închidă toate gurile rele care o califică drept lider întâmplător al tenisului feminin (cum e cea a antrenorului Serenei Williams), Simona ar trebui să câștige anul acesta și Turneul Campioanelor. Iar la cum joacă, o poate face fără probleme.

Inventar de minuni trăite de mine

Aș vrea să fac un mic inventar al minunilor trăite de mine, pentru cei care nu au vreme să-mi citească povestirile, dar și pentru uzul meu personal.

Mă voi rezuma acum la cele întâmplate după întoarcerea mea la Credință.

Pe cele dinainte le-am înțeles și decodificat abia ulterior, deci nu le-am trăit la vremea lor ca minuni.

Am împărțit minunile povestite mai jos după mai multe criterii, pentru a le putea gestiona și înțelege mai bine, și am încercat să precizez și în ce carte le-am menționat.

A. MINUNI TRĂITE AIEVEA:

1. Un înger alungă un drac, în fața mea, în curtea Facultății de Teologie din Sibiu.

Am povestit această întâmplare în volumul „O noapte și o dimineață”.

Ajunsesem în fața Catedralei Ortodoxe din Sibiu și trebuia să aștept până dimineața, ca să iau niște cărți de la Editura Andreiada, editura Mitropoliei.

Trebuia să aștept până dimineața, așa că m-am întrebat dacă nu aș putea găsi adăpost în Căminul Facultății de Teologie, aflat peste drum de Catedrală.

Când să intru în curtea căminului, din stânga mea a izbucnit o arătare întunecată, dar cumva translucidă, un fel de maimuță semitransparentă, care a țâșnit spre un copac aflat în curte. În urma ei, pe poarta de acces în cămin a ieșit în viteză un tânăr voinic, cu mușchi proeminenți, asemănători celor pe care îi au eroii benzilor desenate, tuns scurt și fără barbă.

Tânărul s-a apropiat de copacul pe care maimuța semitransparentă începuse să se cațere, făcându-se nevăzută în întunecimea de mai sus.

Tânărul s-a uitat câteva secunde după „maimuța” pe care o fugărise, apoi s-a uitat la mine, iar apoi a intrat în cămin.

La scurtă vreme după aceea, pe ușa căminului a țâșnit un tânăr slăbuț, care râdea în hohote. Acest tânăr nu știu dacă avea sau nu legătură cu minunea pe care o văzusem.

Eram în primele luni ale întoarcerii mele la Hristos și nu mi-am mai dorit să îmi petrec noaptea în acel cămin.

Interpretarea e simplă: tânărul mușchiulos era un înger, maimuța translucidă – un drac, iar tânărul care ieșise la sfârșit din Cămin fusese fie împins la rele de drac, fie eliberat de Înger din puterea acelui drac.

2. Un înger în apropierea Mănăstirii Vatopedu

Ca să rămân la această imagine, care poate părea neobișnuită, a tânărului mușchiulos, am mai întâlnit un astfel de tânăr, foarte înalt și foarte solid, la Sfântul Munte, în apropierea Mănăstirii Vatopedu.

Stătea nemișcat la o întretăiere de drumuri puțin circulate, pe dealul pe care fusese Școala Teologică a Vatopedului, azi în ruină.

L-am urmărit în timp de coboram dealul dinspre Colciu spre Vatopedu, aproape o jumătate de oră. Nu a schițat niciun gest. Stătea nemișcat cu brațele încrucișate, fără nimic asupra lui, în plin soare.

Ca și celălalt tânăr, din curtea Facultății de Teologie, avea o înfățișare perfect umană, părul deschis la culoare, tuns scurt, dar înălțimea, un pic peste norma umană, și mușchii îți dădeau impresia de suprauman.

3. Un drac mă mușcă de ceafă la Schitul Prodromul

Această minune este în „O sută de zile la Athos”. Plivisem ceapă toată ziua și eram frânt de oboseală. Când intru în cameră, un obiect cade pe podea. E o bucată de lemn. Mi se pare straniu felul în care căzuse bucata asta de lemn, în mijlocul încăperii, când deschisesem ușa. Nu prea putea să aibă legătură cu ușa. Mai degrabă cu un călugăr ciudat, pe care îl văzusem cu puțin timp înainte umblând furtiv pe holuri, ascunzându-și fața.

Am luat bucata de lemn și am băgat-o în sobă.

M-am culcat fără să îmi mai fac canonul, cu gândul să prind slujba, care începea la ora două și jumătate, noaptea.

Nu m-am trezit la slujbă. Pe la trei-patru dimineața, aud un zgomot în sobă. Apoi aud foșgăitul unei ființe.

Această ființă se apropie de mine, mă prinde în membrele ei ca în niște căngi, și mă mușcă de ceafă. Am încremenit de spaimă. Cu greu am reușit să rostesc o rugăciune, iar această ființă, o maimuță cu membre ca niște căngi de păianjen, aș zice, m-a lăsat în pace și a dispărut.

E știut că diavolul caută prin orice mijloace să-i întoarcă din drum pe cei care vor să o apuce pe calea mănăstirii. Iar Sfântul Munte este avangarda noastră în Războiul Nevăzut.

4. Sărutările unei ființe nevăzute, la Mănăstirea Simonos Petras și în preajma acestei mănăstiri

O găsiți tot în „O sută de zile la Athos”.

Stau în Arhondaricul Mănăstirii Simonos Petras. Aici e o frumoasă reprezentare a Voievodului Mihai Viteazul, care a sprijinit rezidirea acestei mănăstiri și o frumoasă icoană a Maicii Domnului. Dar ocrotitoarea mănăstirii este Sfânta Maria Magdalena, a cărei mână stângă este cel mai prețios odor de aici.

Așteptând aici, cineva, o ființă nevăzută, mă sărută.

O dată, de două ori… Mai apoi, coborând spre Mănăstirea Gregoriu, sunt sărutat din nou. Apoi, în fața icoanei Maicii Domnului aflată la limita dinspre Grigoriu a proprietății Mănăstirii Simonos Petras, acolo unde coboară scările spre arsanaua (portul) mănăstirii, sunt sărutat de mai multe ori.

Probabil că Sfintei Maria Magdalena i s-a făcut milă de mine, știind că am avut (și poate mai am) patima curviei (sau din pricina necazurilor mele?) și mi-a acordat o neașteptată și miraculoasă atenție.

5. „De ce să te primesc în Casa Mea?!”

Pentru ultraortodocsiștii care mă tot acuză pentru filocatolicismul meu evident, am câteva întâmplări legate de vremurile pe când îi cercetam pe catolici.

Iată una dintre ele:

Vreme de câteva zile nu găsisem Biserica Catolică deschisă, deși îmi doream foarte mult să intru înăuntrul ei. Ajunsesem să fiu destul de supărat, dar în același timp intrigat de aceasta.

Începusem să-mi spun, ca și ultraortodocsiștii, că Dumnezeu mă ferește de catolici, pentru că ei s-au îndepărtat de El. Mai ales că văzusem și un corb pe clopotniță într-una din zilele când am vrut să intru.

Și m-am rugat odată întrebându-l pe Dumnezeu ce se întâmplă, de ce nu pot intra în acea biserică. Iar un glas mi-a răspuns: „De ce să te primesc în Casa Mea?!”

Nu aș putea spune cu certitudine că era glasul Domnului, dar nu mi s-a părut nici un glas diavolesc. Apoi, diavolul îți știe doar acele gânduri pe care ți le strecoară el însuși în minte…

Am intrat mai apoi în această biserică și am asistat la multe slujbe. Și de multe ori am avute senzații de pace și de primire a Duhului Sfânt în urma rugăciunii, nu la fel de puternice cum sunt cele pe care le trăiesc la noi, dar evidente. (Iar în lipsa de putere poate fi de vină și o anumită reticență „ortodoxistă”.)

6. Binecuvântarea minunată

Această întâmplare este povestită pe larg în volumul „O noapte și o dimineață”.

Pe scurt: Vând cărți de rugăciune în Episcopia Italiei, fără binecuvântare. Mi se strică două mașini, pe care la las în Italia, și e pe cale să mi se strice și a treia, dar acum am binecuvântare de la Înalt Preasfințitul Serafim al Germaniei să vând în Mitropolia Sa, așa că, imediat după ce trec de granița cu Austria, mașina începe să funcționeze foarte bine, chiar dacă până atunci pierdea înfiorător de mult ulei și părea că trage să moară, nu atât din cauza muntelui pe care urcam, cât din cauza turbinei pe care un mecanic din Ferrara fusese nevoit să mi-o obstrueze.

Am avut de urcat și până la Nuremberg, dar mașina a funcționat perfect. Atât de bine, încât pe drumul spre casă mă gândeam chiar să o las fără turbină…

7. Răspunsul rugăciunilor mele

Tot cu o binecuvântare minunată a Înalt Preasfințitului Serafim, Mitropolitul Europei Centrale și de Nord, îmi găsesc de lucru în Belgia. Îmi căutasem o lună fără să îmi găsesc, iar în dimineața în care primesc binecuvântarea prin email – îmi găsesc. Apoi îmi găsesc și locuință.

În prima zi de locuit acolo, îngenunchez și mă rog. Îi mulțumesc Lui Dumnezeu că a rezolvat toate problemele mele. Și, brusc, trăiesc o stare de grație nemaipomenită. Îmi simt nimicnicia, foarte clar, îmi simt păcatele și văd cât de Mare e Dumnezeu, cât de nevrednic sunt să mă apropiu de El și cum a binevoit El să mă ierte. A fost o stare uluitoare, desprinsă parcă din scrierile Sfântului Siluan. Am povestit-o în „Gânduri de pe Drumul Crucii mele”.

A2. MINUNI ALE PĂRINTELUI IULIAN

8. „Știu!”

Stau alături de Părintele Iulian de la Prodromu, în chilia Sfinției Sale.

Am intrat acolo, i-am spus, pe scurt, ce mă frământă, și nu mai știu ce să-i zic.

Părintele are o mulțime de foi luate din reviste și le tot corectează, îndepărtând materialul mai puțin creștin.

Mă uit la el și spun, în mintea mea: „Oare Părintele știe că am făcut și eu, în viața mea, multe corecturi și redactări de texte?”

Părintele se întoarce spre mine și spune, tare: „Știu!”, apoi își continuă nestingherit treaba.

Am povestit această întâmplare în „Gânduri de pe Drumul Crucii mele” și am reluat-o în „O sută de zile la Athos”.

Mai apoi, am făcut și eu o corectură a versurilor mele, îndepărtând cam tot ce era strident necreștin în ele. Așa au rezultat „Jos masca, Marius Ianuș!” și „Integrala Ianuș. Poezia”.

9. „Să trăiești în curăție!”

Tot la Părintele Iulian. Sunt pe cale să renunț la călugărie, după ce am fost vreme de un an și ceva frate de mănăstire, prin mai multe locuri. Părintele Iulian îmi ține o mare lecție de cunoaștere a Bibliei, pe care am povestit-o pe acest blog, dar în vremea acestei lecții, se mai întâmplă ceva ce, din motive personale, nu am povestit.

Părintele se întrerupe și îmi spune: „O să te căsătorești! Să trăiești în curăție cu soția ta!” Iar apoi își reia discursul de unde îl lăsase, foarte repede, ca și cum nimic neobișnuit nu s-ar fi întâmplat.

M-am căsătorit, dar nu l-am ascultat și am ajuns la al doilea divorț.

A3. O MINUNE A PĂRINTELUI ARSENIE BOCA

10. O apariție la mormântul Părintelui Arsenie Boca

Am povestit această întâmplare deocamdată doar pe blogul meu.

Venisem în țară să-mi duc mașina în Belgia.

Pe la Sibiu iau în mașină un om, care merge la Arad. E bucuros să afle că vom ocoli un pic, pe la Părintele Arsenie. Își dorea de mult să ajungă la mormântul său.

Pe drum îmi povestește viața sa, dezastruoasă.

Fusese judecător, dar, din pricina unor necazuri familiale, ajunsese un fel de consilier fără plată al unor companii dubioase.

La mormântul Părintelui Arsenie Boca ne așezăm în partea de jos a mormântului, să ne rugăm. Acum nu mai e permis accesul acolo.

Brusc, se aude un zgomot foarte puternic, trosnitura unui lemn. Apoi apare o femeie înaltă, cu ochi albaștri, cu o năframă vaporoasă pe cap. Această femeie îl ia de mână pe omul meu și îl poartă de jur împrejurul mormântului, să facă poze.

Mă cheamă și pe mine alături de ei, dar eu nu particip, pentru că sunt destul de consternat. Acolo e un afiș mare care spune „FOTOGRAFIATUL INTERZIS!”, dar ei fac poze…

Omul e fotograf amator și are un aparat performant, așa că se bucură de fiecare cadru.

După o vreme plecăm. Când ne urcăm în mașină omul, fostul judecător, îmi spune: „M-a primit destul de bine Părintele Arsenie, nu crezi?” Și atunci încep să mă luminez: „Să vezi că pe omul ăsta chiar l-a întâmpinat cu drag Părintele Arsenie. De aia a putut să facă poze…”, îmi spun în mintea mea.

Iar mai apoi, pe drum, omul îmi spune: „Ai auzit zgomotul acela puternic?” „Am auzit”, răspund, „cum să nu aud… Am crezut că s-a rupt crucea…”

„Atunci când s-a auzit eu mă rugam așa:”, îmi spune omul, „Părinte Arsenie ajut-o pe mama mea când o să moară, că-i e frică de moarte! Să o ții de mână când va pleca…”

Și abia atunci mi se luminează mintea. Îmi aduc aminte că într-una din cărțile de „Mărturii din Țara Făgărașului despre Părintele Arsenie Boca” Părintele apăruse la mormântul său ca o femeie înaltă, cu ochi albaștri și cu broboadă.

Și sunt convins că așa a fost. Rugăciunea omului acestuia necăjit pentru mama sa l-a impresionat atât de tare pe Părintele Arsenie că a venit de unde stătea (și de asta s-a auzit zgomotul acela puternic, de lemn frânt) ca să-i dea o mângâiere sufletească fostului judecător.

A4. O MINUNE A PĂRINTELUI JUSTIN PÂRVU

11. O străfulgerare a Duhului Sfânt

Stau la capătul holului de primire la Chilia Părintelui Justin Pârvu.

Mă descurajez. Înaintea mea sunt aproape cincizeci de persoane (s-a făcut o listă) și fiecare stă cel puțin un sfert de oră înăuntru.

Cobor la parterul clădirii (Sanatoriul Mănăstirii Paltin Petru Vodă) și mă așez într-un jilț. Mă gândesc să plec, dar parcă nu îmi vine să plec așa, fără nicio mângâiere. Și atunci mă rog așa:

„Părinte sau Îngere al Părintelui, dă-mi și mie o mângâiere înainte să plec de aici…”

Și atunci m-a străbătut, din creștet în tălpi o putere foarte mare, o energie, un duh care parcă a îndreptat toate oasele mele.

Am plecat de acolo cu o mare bucurie, gândindu-mă că Părintele mi-a dat deja poate chiar mai mult decât aș fi putut obține dacă ajungeam la Sfinția Sa.

A5. O INTERPELARE MINUNATĂ A PĂRINTELUI ARSENIE PAPACIOC

12. „Împinge-te mai tare!”

Mă înghesui, împreună cu alte persoane, la intrarea chiliei Părintelui Arsenie Papacioc, la Techirghiol.

Venind încoace, am citit pe drum, nu mai știu unde, mărturia unui tânăr care, apropiindu-se de un Părinte cu har, îl cam înghiontește pe acesta și primește drept răspuns doar un: „Dar împinge-te, măi, mai tare!”

Ajung și eu în aceeași situație. Sunt busculat de cei din urma mea până în Părintele Arsenie Papacioc și primesc exact, dar EXACT aceeași interpelare: „Dar împinge-te, măi, mai tare!”

A6. O ÎNTÂMPLARE IEȘITĂ DIN COMUN

13. Lecții de condus…

Am povestit această întâmplare deocamdată doar pe blogul meu. Poate pentru că e dramatică.

La Humor și la Suceava, Dumnezeu mi-o arată pe o tânără conducătoare auto, de două ori, în ipostaze care dovedesc că nu știe să conducă. O văd coborând din mașina respectivă, iar figura ei mi se întipărește în minte.

O întâlnesc în Parcul Ariniș, mă apropiu de grupul în care e și îi spun, fără prea multe menajamente, că trebuie să mai ia câteva lecții de condus, pentru că poate face un accident oricând. 

Fata îmi zâmbește, dar nu prea pare să-i pese de ce i-am spus.

Peste câteva zile, lovește mașina. O întâlnesc iar, văd mașina, care e parcată lângă terasa la care stă această fătucă, și îi spun, cu oarecare reproș: „Ați lovit mașina…”.

Peste alte câteva zile, face un alt accident de mașină, în care moare un om…

A7. O VINDECARE MINUNATĂ

14. O arsură groaznică, vindecată cu ulei de la Maslu

În timp ce încercam să îmi repar mașina, la Râmnicul Sărat, îmi sare apă încinsă pe mână.

Rezultă o arsură groaznică, pe care i-o arăt scriitorului Petru Cimpoeșu, la Bacău.

E de aceeași părere cu mine: „Rămâne semn!”

Dar, în câteva zile nu mai am nimic.

La Râmnicul Sărat avusesem la mine o sticlă cu ulei de la Maslu și îmi unsesem rana, o rană roșie înfiorătoare, cu acest ulei.

Am povestit-o deja, în „O noapte și o dimineață”.

B. VISE MINUNATE:

15. „Eu sunt Îngerul!”

Am povestit și această întâmplare tot în O noapte și o dimineață.

Dorm la Mănăstirea „Divino Amore”, la câțiva kilometri de Roma.

Brusc, trec din somn într-o stare de semi-trezie și simt alături de mine o prezență.

„Eu sunt Îngerul!”, îmi spune o voce exterioară, foarte clar.

Nu deschid ochii, deși sunt treaz, ci îl întreb pe Înger, în minte, ceva foarte important: „Ce să fac ca să mă mântuiesc?”

Ca în „Patericul Egiptean”, toate celelalte gânduri și griji fugiseră din mintea mea.

Iar îngerul îmi dă rețeta exactă: iubire și milostenie.

16. Un locaș al Împărăției Cerești

Eram la Humor și, în ajunul Adormirii Maicii Domnului, am fost la mai multe biserici – am început la Putna, unde urma să fie hram a doua zi, am continuat la Sanctuarul Catolic de la Cacica, unde e un pelerinaj foarte mare în această zi, și am sfârșit la Mănăstirea Humorului, unde se făcea priveghere pentru hram.

Chiar dacă am văzut clar lângă scena pe care se făcea privegherea, alcătuită din umbre, figura diavolului, și chiar dacă eram foarte obosit, am rezistat până la sfârșit. Iar noaptea am avut o mare bucurie.

Inima mea s-a umplut brusc de lumina Duhului Sfânt, am văzut o clădire galbenă cu o cruce înclinată în vârf și am trăit o stare de bucurie extremă.

Era o clădire simplă, cu două etaje, dacă nu mă înșel, dar dinăuntrul ei emana… CEVA, acea stare minunată pe care o trăiam.

Am povestit această întâmplare în poezia „Palatul”, redenumită ulterior „Cetatea”. Se găsește în „Integrala Ianuș. Poezia”.

17. „Marius, diavolul vrea să pleci!”

Sunt la Mănăstirea Oașa, unde am anumite neliniști, izvorâte din aberațiile de pe blogurile ultraortodoxiștilor. 

Vreau să plec, dar înainte să plec îi spun și Părintelui Stareț Iustin ce se întâmplă cu mine. Acesta încearcă să-mi liniștească îndoielile, iar apoi îmi spune să-mi ascult glasul conștiinței.

Eu nu prea înțeleg ce înseamnă asta, să-mi ascult glasul conștiinței…

Găsesc un șofer dispus să mă ducă a doua zi chiar până acasă și mă culc cu gândul că voi pleca a doua zi dimineață.

Dar spre dimineață ies din somn și, într-o stare de semitrezie, aud dinăuntrul meu, un glas dulce, femeiesc, care îmi spune: „Marius, diavolul vrea să pleci!” Apoi, imediat, un glas aspru răbufnește din partea dreaptă a capului meu: „Taci din gură!”

Diavolul îi poruncea conștiinței mele să nu mă lumineze. Firește că n-am mai plecat atunci, pentru moment, dar peste câteva zile diavolul va inventa un motiv și mai puternic de plecat – tatăl meu are un accident vascular-cerebral, din care va și muri, după câteva săptămâni, iar eu mă întorc acasă, să văd ce e cu el.

Am povestit-o și pe aceasta, mai pe larg, în „O sută de zile la Athos”.

Mai sunt și altele, pe care le găsiți în cărțile mele.

Dar haideți să vă dau și rețeta unei minuni la îndemâna oricui:

18. Aghiazma mare

Se ia, în ziua de Bobotează, o picătură de aghiazmă mare și se pune într-un recipient cât mai mare, plin cu apă obișnuită (damigeană, butoi etc). A doua zi se ia un recipient asemănător și se umple cu apă obișnuită. (În ziua de Bobotează cam toate apele sunt sfințite.)

Cele două recipiente sunt ținute în același loc vreme de trei luni.

După aceea se deschid și, cu binecuvântarea duhovnicului și / sau măcar pe nemâncate se gustă apă din butoiul în care s-a pus picătura de aghiazmă mare, iar apoi din cel în care era doar apă.

Experiența se poate repeta după șase luni, un an, cinci ani sau câtă vreme doriți.

Aghiazma mare va face ca apa din primul recipient să fie potabilă oricând, pe când cea din al doilea recipient, din cauza microorganismelor din ea, se va strica.

Picătura e prea mică în raportul cu cantitatea de apă din recipient ca să poată zice cineva că „au pus popii ceva în ea”.

Din câte știu eu, aghiazma mare are această proprietate minunată de a se înmulți doar în ziua în care este făcută.

Peste 85% dintre români se opun căsătoriilor homosexuale

Sondaj CURS, pe partide

Indiferent de partidul pe care îl susțin, românii sunt împotriva căsătoriilor între homosexuali!

Sondaj realizat de Centrul de Sociologie Urbană și Regională – CURS în perioada 23 iunie – 1 iulie, scorurile pe electoratul fiecărui partid arată în felul următor:

PSD – 96,1% dintre votanți sunt împotriva căsătoriilor între persoane de acelaşi sex

PNL – 84,3% dintre votanți sunt împotrivă

USR – 68,9% dintre votanți sunt împotrivă

ALDE – 86,7% dintre votanți sunt împotrivă

PMP – 88% dintre votanți sunt împotrivă

Mişcarea România Împreună – 85,3% dintre votanți sunt împotriva mariajelor homosexuale

Pro România 88,2% dintre votanți împotrivă

UDMR – 90,6% dintre votanți împotrivă

PNȚCD 90,9% dintre votanți împotrivă

PRM 100% dintre votanți împotrivă,

PER 70% dintre votanți împotrivă

„Alt partid” 100% se opun legalizării căsătoriilor între persoanele de același sex.

Studiul CURS de tip Omnibus a avut loc în perioada 23 iunie – 1 iulie, cu interviuri realizate la domiciliul celor intervievați. De asemenea, conform casetei tehnice, studiul s-a desfășurat pe un eșantion național de 1067 de persoane, având o eroare statistica de +/- 3% în la un nivel de încredere de 95%.

Unele afirmații din zona Guvernului României ne lasă să credem că Referendumul pentru modificarea Articolului din Constituție privitor la Căsătorie va avea loc în această toamnă.

Prin Editura Garofina, am declanșat o campanie pentru strângere de idei (afișe, fluturași, pliante) și oameni disponibili pentru această campanie. Trimiteți materiale sau înscrieri la atelierulgarofina@gmail.com Doamne ajută!

 

Mark Zuckerberg – o atitudine cinstită

Luat la rost pentru că nu ar cenzura îndeajuns „negaționismul” (adică opiniile care neagă Holocaustul sau pun în discuție dimensiunile lui) și „conspiraționismul” (opiniile care vorbesc despre o conspirație iudeo-masonică menită să impună un guvern mondial cu o agendă decisă arbitrar, independent de voințele oamenilor și popoarelor), evreul Mark Zuckerberg, patronul Facebook, a avut o atitudine de un fair-play neașteptat:

«Sunt evreu și știu că sunt multe persoane care neagă Holocaustul. Acest lucru este șocant. Dar nu cred că este rolul site-ului nostru de a cenzura. Pentru că există lucruri asupra cărora anumite persoane se înșală. Nu cred că e ceva intenționat. E dificil să faci un proces de intenție în aceste cazuri sau chiar să descoperi care ar fi intenția. Sunt convins că mulți conducători și multe persoane publice pe care le respectăm se înșală de asemenea și nu cred că mesajul nostru trebuie să fie: „Dacă cineva se înșală, îl scoatem de pe platforma noastră!”»

Iar într-o discuție ulterioară, Zuckerberg precizează: «Obiectivul campaniei noastre de depistare a știrilor false nu e să împiedicăm pe cineva să facă o afirmație falsă, ci să împiedicăm dezinformările intenționate.»

E o poziție surprinzătoare, iar Mark Zuckerberg merită felicitat pentru ea. O atitudine onestă, într-o lume tot mai duplicitară.

Totuși, se poate și ca acest aparent fair-play să fie doar de fațadă, pentru că sunt mulți oameni care acuză Facebook de cenzurarea unor opinii istorice și politice bine argumentate.

Dar să ne gândim și câtă informație antisistem este lăsată să apară pe acel portal… Să sperăm că nu doar pentru moment.

Părintele Claudiu Melean – o decodificare superbă a basmului „Scufița Roșie”

Au influențat rușii vremea pentru Campionatul Mondial de fotbal?

Meteo-RusiaO idee plutește în aer: rușii ar fi influențat vremea, ca să aibă soare la Campionatul Mondial de Fotbal.

Ideea pare să se țină în picioare – în Rusia a fost soare tot timpul acesta, iar dincolo de granița Rusiei, în Belarus, Ucraina, Polonia, România, Bulgaria – ploi continue, neobișnuite în această perioadă.

Tehnicile de influențare a vremii se bazează pe o practică foarte nocivă: perforarea stratului de ozon (cu rachete sau unde laser). Efectele sunt controlabile doar până la un punct.

Și acum să stăm să ne întrebăm dacă se merită ca acest spectacol jalnic, plictisitor care este acest campionat mondial să provoace inundații de felul celor care au fost în multe zone ale țării noastre…

Și ce ne mai așteaptă până la sfârșitul acestei așa-zise întreceri sportive?

 

Musulmanii din Insulele Mauritius au blocat parada homosexualilor

Până aici nimic deosebit, e  normal să le fie frică de musulmani, pentru că ei sunt gata să-și dea viața pentru cauza lor (greșită, în câteva puncte esențiale, dar venită din Legea Veche, ca și Credința noastră). 

Partea interesantă e că în Mauritius, un arhipelag cu un milion trei sute de mii de locuitori, doar 17% dintre aceștia sunt musulmani. (50% fiind hinduși, iar 32% creștini-catolici.)

E ciudat să spui asta, dar supraviețuirea Occidentului s-ar putea să vină tocmai din zona prin care se încearcă distrugerea lui… În Vest proporția de musulmani se apropie cu pași repezi de cea din arhipelagul situat la Est de Madagascar.

Totuși, o „supraviețuire” fără Hristos e doar un altfel de moarte…

Dicționar de prostii primite de-a gata: „Sportul-rege” (1)

Un titlu de gazetă din această seară mi-a confirmat opinia tot mai întunecată în privința așa-zisului „sport-rege”:

„Ambele formații își doresc locul secund în grupă și evoluează cu rezervele…”

Am făcut o afacere nebunească dintr-un sport plictisitor și ingrat. Douăzeci de băieți aleargă degeaba după o minge, vreme de o oră și ceva, iar la final cineva, de multe ori din echipa la care te așteptai mai puțin, marchează.

Pentru acel gol prizărit, înscris de multe ori împotriva cursului jocului, îi îngropăm în aur pe acei tineri, de parcă ar fi descoperit America…

E o nebunie. Sunt sporturi mult mai atractive – handbalul sau rugbyul, în care se înscrie constant și în care lupta pentru victorie și implicarea fiecărui jucător sunt mult mai accentuate, sau tenisul, în care nivelul psihologic al confruntării e mult mai pronunțat și în care se întâmplă sau se poate întâmpla ceva interesant în fiecare secundă, indiferent de scor și de direcția în care avansează partida.

De ce nu am făcut mari afaceri din aceste sporturi și ne-am ales tocmai un sport (azi) atât de tacticizat și atât de plictisitor cum e fotbalul?

Oare nu pentru că e sportul inventat de stăpânii lumii, de anglo-saxoni? Nu din motive imperialiste s-a răspândit acest sport în întreaga lume și nu din aceleași motive am ajuns să ne închinăm lui ca unui zeu? Ați observat cum sărută jucătorii acea minge tapetată cu simboluri masonice? Acesta nu mai este un sport, ci idolatrie.

În plus, spre deosebire de alte sporturi, în tribunele fotbalului se înjură oribil, iar adversarii sportivi sunt tratați ca niște dușmani de moarte. Așa ceva nu e firesc…

Deși am urmărit multe partide de fotbal, ca admirator al echipei Rapid, voi lăsa deoparte acest sport. Chiar și la Rapid, o formație susținută în general prin cântece frumoase, se înjură mult prea mult și mult prea urât.

Cât mai e Simona Halep în top, voi mai urmări atent doar tenisul feminin.

Cât despre Mondialul din Rusia, să câștige oricine, pentru că acest sport plictisitor, mincinos și idolatru nu valorează mai nimic.

(Și chiar poate să câștige oricine – să ne amintim cum au câștigat turnee finale, pe bază de antijoc, Grecia sau Danemarca, în urmă cu câțiva ani…)

Fiare vechi…

Caricatura din „Charlie Hebdo”, deloc neinspirată, spre deosebire de mulțimea de blasfemii cu care s-a afirmat această publicație penibilă, nu vorbește despre Simona Halep, cum pretinde presa românească. Simona Halep este doar un pretext, un preambul.

Presa noastră a făcut greșeala de a opune unei gândiri de tip cartezian/logic, o reacție intuitivă, afectivă.

Caricatura atacă România, văzută ca depozitar identitar al etniei țigănești. Sau, dacă vreți, etnia țigănească, văzută ca parte intrinsecă a României. Și aici e marea tragedie: în condițiile în care româncele nu mai vor să facă prunci, și dat fiind că nu am speculat cum trebuie porțile deschise spre Occident și nu i-am ajutat pe mai mulți țigani să plece la trai mai bun, chiar va trebui să ne asumăm această etnie ca parte integrantă, și definitorie !!!, a României.

Câți țigani sunt acum în România? Potrivit recensământului din 2011, în România erau, acum șapte ani, 621 573 țigani – 3,3 % din populație – și  1 236 810 persoane fără etnie declarată 6,1 % din populație. Să zicem că jumătate din aceste persoane fără etnie declarată or fi oameni cu părinți de etnii diferite, indeciși asupra identității lor, dar o jumătate sunt cu siguranță țigani, pentru că știm foarte bine că multor țigani le e rușine să se declare ca aparținând acestei nații. Pe bună dreptate. Aveam deci, în 2011, în jur de 5-6 procente de țigani. Aproape dublu față de recensământul din 2002. Pe cale logică, rezultă că în 2020 vor fi, dacă nu începem să facem prunci și nu îi ajutăm pe țigani să „se emancipeze” în Vest, în jur de 12%, în 2029 – 24%, iar în 2038 vor putea emite pretenții să impună limba țigănească în instituțiile și școlile acestei țări, pentru că vor fi mai mulți decât noi. 2038 este peste douăzeci de ani. Noi vom apuca acele vremuri, iar copiii noștri le vor trăi ca fiind efectiv viața lor…

E tragic. E tragic să vezi această luptă a românilor împotriva românilor, în politică, și felul în care partidele, în special PSD-ul, se folosesc de țigani.

Nu trebuie să ascundem această caricatură sub preș și nici să o atribuim, mincinos, Simonei Halep. Această caricatură din „Charlie Hebdo” ne privește pe toți. Această caricatură privește țara noastră și tragedia, genocidul care se petrece în ea. O a doua Românie putrezește în canale, smulsă cu forcepsurile din burțile româncelor noastre. Câtă vreme, în cea ma cumplită sărăcie, scormonind prin gunoaie, sau în palate de lux, făcute din cerșetorie profesionistă și furt, țiganii continuă să aducă pe lume copii. De asta ne atribuie „Charlie Hebdo” această profesie de căutători de fier vechi. Pentru că viitorul acestei țări sunt căutătorii de fiare vechi, nu românii.

Nici nu vreau să-mi imaginez cum se va trăi în această țară când jumătate din populație va fi alcătuită din țigani (care sunt, în proporție de 95%, neplătitori de impozite)… Practic, e imposibil. 

Așadar, să privim această oglindă pe care ne-o întinde Charlie Hebdo, să ne-o asumăm și să facem ceva ca acest viitor sumbru să nu se întâmple.

Părintele Savatie – Conferință la Frankfurt, 03.06.2018

Ofensiva homosexualilor

Susținut cu bani grei de fundațiile sioniste (Soroș & co) și de Statele Unite (care își numesc cu scop determinat ambasadori homosexuali, chiar și în „era Trump”!), lobby-ul homosexual caută să-și întindă tentaculele în întreaga lume.

Ceea ce pretind homosexualii e, de fapt, să fie tratați ca niște oameni normali” de toată lumea, inclusiv de Biserică.

Dar această pretenție este absurdă. Cum să tratezi anormalitatea ca normalitate?!

Cazul ambasadorului Statelor Unite la Berlin, Richard Grenell, e de-a dreptul siderant. Acesta (numit de Donald Trump!!!) pretinde că este, în același timp, homosexual și conservator-creștin…

Dar în Biserica Domnului Hristos nu e loc decât pentru puritate sau măcar pentru cei care caută puritatea.

Domnul Hristos a spus-o limpede:

Și de te smintește mâna ta, tai-o că mai bine îţi este să intri ciung în viaţă, decât, amândouă mâinile având, să te duci în gheenă, în focul cel nestins.

Unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge.

Şi de te sminteşte piciorul tău, taie-l, că mai bine îţi este ţie să intri fără un picior în viaţă, decât având amândouă picioarele să fii azvârlit în gheenă, în focul cel nestins,

Unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge.

Şi de te sminteşte ochiul tău, scoate-l, că mai bine îţi este ţie cu un singur ochi în împărăţia lui Dumnezeu, decât, având amândoi ochii, să fii aruncat în gheena focului.

Unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge.” (Marcu 9, 43-48)

Sau, în relatarea Sfântului Evanghelist Matei (5, 27-30):

Aţi auzit că s-a zis celor de demult: „Să nu săvârşeşti adulter”.

Eu însă vă spun vouă că oricine se uită la femeie dorind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui.

Iar dacă ochiul tău cel drept te sminteşte pe tine, scoate-l şi aruncă-l de la tine, căci mai de folos îţi este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul să fie aruncat în gheenă.

Şi dacă mâna ta cea dreaptă te sminteşte pe tine, taie-o şi o aruncă de la tine, căci mai de folos îţi este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul tău să fie aruncat în gheenă.

Iar „celor de demult” li s-a zis și: „Să nu te culci cu bărbat ca şi cu femeie. Acest lucru este abominabil.” (Leviticul 18, 22)

Niciun homosexual nu va scăpa de ghearele iadului dacă nu se va căi și nu va izbuti să-și răscumpere păcatele înăuntrul acestei vieți.

Homosexualitatea nu este nici boală, nici dat natural al anumitor indivizi, ci semn al îndepărtării de Dumnezeu: „Nu L-au căutat pe Dumnezeu, așa că Dumnezeu i-a lăsat să se ducă după plăsmuirile minților lor oarbe și să facă lucruri care nu se cuvin.” (Epistola către Romani 1, 28)

Iar pedeapsa vine negreșit: legătura dintre SIDA și homosexualitate poate fi demonstrată prin orice statistică necontrafăcută.

Și dacă Dumnezeu, care e mult-milostiv și îndelung-răbdător, a hotărât că homosexualii merită să moară în chinuri cumplite, cine suntem noi să îi declarăm „egalii noștri”, „oameni normali” și să le permitem să defileze, să își promoveze necurăția în fața copiilor noștri și să înfieze și distrugă copii?

O biografie mult prea romanțată a Părintelui Arsenie Boca

Editura Humanitas a publicat un volumaș care o face de râs – o biografie romanțată a Părintelui Arsenie Boca.

Cartea este scrisă de o fătucă nedusă la biserică, și probabil că nici la bibliotecă, prea des, care nu știe nici măcar că viețuitorii mănăstirilor se semnează în formula „Ion, monahul” sau „Gheorghe, fratele” (dacă ar fi asistat la o pomenire într-o biserică sau dacă ar fi citit măcar acest blog, ar fi aflat asta negreșit).

Cercetătorul Florin Duțu, probabil cel mai competent istoric al Părintelui Arsenie Boca, face o descriere amănunțită a acestui caz literar jenant: citiți articolul integral.

O să preiau doar câteva dintre argumentele sale, pentru edificarea cititorilor mei:

1. „Titlul „Ei mă consideră făcător de minuni” nu este o declarație a Părintelui Arsenie Boca, cum susține autoarea (vezi coperta IV; sursa citatului nu a fost menționată în carte!), ci este o notă informativă a colaboratorului Securității ce se semna cu numele conspirativ „Vasile” (02.03.1967). Autoarea nu ne spune nimic despre „Vasile”, dar preia o sursă la mâna a treia căci, mai exact, este vorba de o preluare, bătută la mașina de scris, a locotenentului de Securitate Păduraru N. după nota (inexistentă în dosar!) furnizată de „Vasile” (Arhiva CNSAS, fond Informativ, dosar 2637, vol. IV, f.27).”

2. „Un șir de fantasmagorii, scriitoarea îl proiectează de-a lungul întregii cărți, începând cu copilăria Părintelui Arsenie Boca: „în serile cu lună plină, își însoțește bunica la cules de ierburi de leac și de descântec […] Dacă se îmbolnăvește, bunica îi ia capul în poala ei și îl descântă de deochi, ținând alături o strachină cu apă în care a pus un ou crud. Moaie din când în când o crenguță de busuioc în apă și-l atinge cu ea pe la tâmple, îngânând cuvinte despre duhuri neștiute” (p.15).”

3. „Se observă că autoarea nu a făcut nici cercetare de teren, nici arhivistică. A preluat doar informații din niște fotocopii de la CNSAS pe care le-a coafat! Nu știe unde se află Mănăstirea Brâncoveanu, susținând că Zian, „pe 11 septembrie 1936, este hirotonit diacon celibatar la o mănăstire improvizată în incinta unui palat al lui Constantin Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus” (p. 44). Poate de pe altă planetă se vede așa, însă adevărul este că Mănăstirea Brâncoveanu nu se află „în incinta” palatului, ci este situată la 15-20 de kilometri față de Palatul Brâncovenesc. Iar tânărul Zian nu a fost hirotonit diacon la Sâmbăta de Sus cum fals susține autoarea, ci pe seama Catedralei din Sibiu (unde a avut loc și slujba hirotoniei la care a participat și Pr. Dumitru Stăniloae) conform documentelor din arhiva Mitropoliei Ardealului (Actul 7170/1936).”

4. „Tatiana Niculescu ori nu știe să citească ori falsifică datele din documentele de la CNSAS. Exemplu: deschidem cartea dumneaei la pagina 122 și citim un fragment referitor la prima arestare a Părintelui Arsenie Boca și trimiterea sa la Canal: „[Maica Zamfira, n.n.] sub imperiul emoțiilor puternice iscate de arestare și cu dor de el, se semnează Zamfira Mândrina. Este, probabil, numele cu care duios-ironic o alintă Arsenie Boca, aducându-i aminte de demonii cu care are de luptat.” Chiar așa să fie oare? Mergem să cercetăm documentul original din arhiva CNSAS și vedem că Maica Zamfira s-a semnat de fapt „Zamfira monahia” (ACNSAS, fond Informativ, dosar 2637, vol.3, f.17 verso).”

5. „Ridicolul atinge cote maxime când autoarea revine cu aceeași inepție și bate câmpii despre pictura de la Drăgănescu: „ea poartă o rochie galbenă fiindcă, în teozofie, galbenul e culoarea forței intelectuale, iar gulerul portocaliu înseamnă mândrie (n-o tachina el pe vremuri cu numele Mândrina?” (p.185).”

6. „Autoare nu se oprește doar la falsificarea documentelor din arhiva CNSAS și falsifică rezultatele altor cercetători: „începând cu data de 1 iunie a acelui an, 1967, Boca anunță Patriarhia că e nevoit să renunțe la postul său… Se gândește să urmeze un tratament și să meargă să picteze niște biserici din provincie…Una dintre biserici e cea de la Bogata, dar, la o evaluare făcută de doi pictori profesioniști, rezultase că «realizările lui Boca Zian nu sunt din punct de vedere al calității artistice, la înălțimea cerințelor…» Fresca pictată de el în absida bisericii va fi, prin urmare, ștearsă”, susține Tatiana Niculescu (p. 173). Autoarea falsifică rezultatele din cartea pe care o indică în nota de subsol (Florin Duțu, „Și cărțile au fost deschise” Părintele Arsenie Boca (1910-1989) – o biografie, cuv. înainte de PS dr. Daniil Stoenescu, episcop al Daciei Felix, Bucureşti, Ed. Floare Albă de Colţ, 2015, pp. 224-236). Adevărul este că Părintele Arsenie Boca pictase în vara anului 1961 fresca de la Bogata Olteană, nu în 1967 cum susține Tatiana Niculescu. Părintele Spiridon Cândea s-a gândit apoi să decoreze interiorul cu mozaic de Murano în loc de frescă și de aceea a așteptat o sponsorizare din partea lui Iosif Constantin Drăgan, tergiversând astfel lucrările în frescă. După câțiva ani, Pr. Spiridon Cândea a fost implicat într-un proces (Securitatea îi instalase microfoane în casă și auzise injuriile la adresa regimului comunist), a fost arestat și nu i s-a mai dat voie să se implice în pictarea bisericii. Dar fresca Părintelui Arsenie a rămas pe absida altarului. A fost mult mai târziu acoperită, odată cu întocmirea altui proiect în frescă în 1978. Lucrurile au stat cu totul altfel față de cum le prezintă autoarea. În plus, Părintele Arsenie Boca a fost lăudat și promovat pentru fresca de la Bogata Olteană de pictori excepționali.”

7. „Autoarea pomenește de „Ecaterina Teodorescu” (p. 186), în loc de Ecaterina Constantinescu – numele bătrânei care i-a oferit găzduire Părintelui Arsenie Boca, după ce a fost alungat din mănăstire. O confundă cu Ecaterina Teodoroiu, eroina de la Jiu? În același paragraf îl prezintă drept „preot consilier la Patriarhie” (p. 186) pe părintele pictat la Drăgănescu în scena botezului. Nu știm cât de mult și-ar fi dorit această funcție părintele Constantin Grigorescu, căci despre el este vorba. Însă știm sigur din cercetările întreprinse că nu a fost niciodată consilier patriarhal, deși avea toate calitățile necesare. Nici nu ar fi avut timp. Cu vocea sa de bas, caracterizată de maestrul Dumitru Botez (1904-1988) ca „valoare națională”, părintele Grigorescu cânta în corul Radiodifuziunii și la Filarmonica „George Enescu”. Câtă superficialitate să mai suporte cititorul din partea autoarei?”

8. „„de-a lungul timpului vor mai apărea indicii că Zamfira colaborează de bunăvoie cu Securitatea” (p. 149). Fals! Ar putea autoarea să ne arate un document măcar, în sprijinul afirmațiilor sale? Nu ar putea deoarece nu există nicio dovadă privind colaborarea Maicii Zamfira cu Securitatea! Nici angajament, nici note informative, nimic.”

9. „Operațiunea Tatianei Niculescu de denigrare a Mitropolitului Ardealului Nicolae Bălan (1882-1955), membru de onoare al Academiei Române, este ilegală (pp. 26-27; p. 56; p. 116). Sub presiunea agenților sovietici și a armatei sovietice s-a încercat epurarea sa din postul de mitropolit, după cum ne mărturisește Șef Rabinul Alexandru Șafran în memoriile sale, pregătindu-i-se un dosar cu materiale contrafăcute cu conținut obscen (pe care Tatiana Niculescu le citează ca surse sigure!).”

Etc

Bineînțeles că nu voi deschide această carte, cum nu voi citi nici fantasmagoriile scrise de Andrei Pleșu pe marginea Bibliei. Un om din afara Bisericii nu poate înțelege profunzimea Vieții Duhovnicești, care impregnează majoritatea acțiunilor, manifestărilor și scrierilor creștinilor practicanți, iar de interpretări după ureche a celor sfinte, cum sunt cele propagate de Editura Humanitas, nu poate fi vorba. Biserica nu admite așa ceva.

O conferință din 2013 a Părintelui Constantin Necula

Părintele Constantin Necula, unul dintre puținii preoți de azi care știu să aducă Evanghelia în cotidian și să vorbească pe limba tinerilor:

Vremuri în schimbare / vremuri în stagnare

1. Ierusalim

Cred că e o surpriză uriașă pentru sioniști că au găsit sprijin unde se așteptau mai puțin – în zona naționalist-creștină a liderilor politici din Europa și America.

Dar ceea ce se întâmplă e absolut normal – creștinii nu contestă dreptul evreilor asupra Țării Sfinte și asupra Ierusalimului. Iar din punct de vedere religios, noi nu facem nicio diferență între evrei și musulmani – și unii și alții neagă vehement divinitatea Domnului nostru Iisus Hristos, iar musulmanii, deși îl consideră pe Domnul Hristos judecător al lumii, Mesia, și profet, s-au dovedit prigonitori ai noștri mai înverșunați decât evreii.

Iar potrivit cuvântului Sfântului Apostol Pavel, suntem datori să apreciem religia și tradiția evreiască, pentru că acesta este trunchiul pe care am fost altoiți.

Așadar, pentru noi nu e nicio surpriză ca Israelul să fie sprijinit de lideri politici ca Donald Trump, Mike Pence și Viktor Orban. 

Dar știm și că nu ne putem aștepta să ni se răspundă cu același respect, câtă vreme evreii nu Îl regăsesc pe Dumnezeu.

Cât despre felul în care înțeleg israeliții să rezolve situația din Fâșia Gaza…

Cum se poate, în aceste condiții, când cincizeci de oameni sunt uciși pe loc pentru că protestează împotriva mutării Ambasadei Statelor Unite la Ierusalim, ca fundațiile sioniste să ne pretindă nouă să acordăm drepturi fabuloase minorităților?

2. Coaliția pentru familie

Coaliția pentru familie așteaptă zadarnic să se organizeze un referendum cerut în urmă cu doi ani de trei milioane de cetățeni. Referendumul pentru redefinirea articolului din Constituție privitor la familie.

Cu ocazia asta, liderii PSD au dovedit încă o dată că sunt niște oameni fără valori și fără scrupule, gata să facă orice ca să fie aleși.

Pe de o parte, au promis tradiționaliștilor că vor organiza referendumul, că sunt bune trei milioane de voturi, dar pe de altă parte le-au promis homosexualilor că or să legifereze parteneriatele civile. Vorba românului: „Și cu dracu’, și cu lacu’!”

Feseniști, oameni cu două fețe, gata să te vândă oricui. Eu cunosc foarte bine argumentația lor: că homosexualii vor acele drepturi doar pentru a putea avea succesiuni și moșteniri etc. Și că ei ar fi mai grozavi decât PNL-iștii și USR-iștii „emancipați” care sunt adversari fățiși ai Referendumului. Dar cum o să fie când homosexualii or să solicite adopții? Și cum a fost când, la Bruxelles, PSD-iștii au votat pozitiv toate legile pro-homosexuale, în vreme ce PDL-iștii din Parlamentul European le-au respins pe toate?

Din păcate, foarte mulți ortodocși își pun speranța în aceste persoane duplicitare, provenite din scursura PCR-ului.

Și așa ajungem la punctul trei…

3. „Patriotismul” securist

Foarte susținut de siteul Active News (care într-o vreme îl susținea și pe escrocul Sorin Ovidiu Vântu), Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române și rectorul Universității Cluj, apare pe o listă de colaboratori ai Securității.

Problema acestor colaboratori ai securității este următoarea: toți știam care este lucrarea Securității în acea vreme, chiar și copiii de 14 ani, cum eram eu. Era o lucrare îndreptată împotriva poporului român, un popor ținut în sărăcie și minciună și închis în propria țară ca într-o pușcărie. Toată lumea știa asta.

Iar cei care au colaborat cu Securitatea, de fapt, au trădat poporul român. Și cum o să punem niște trădători să ne conducă?

Și o să-mi spuneți că Ioan Aurel Pop vorbește atât de frumos despre România, mai ceva ca ditirambicul Nicolae Iorga. O fi vorbind frumos, dar haideți să vedem și cu cine se adună. Citește în continuare

O lună pentru sau împotriva Simonei Halep

Din 5 Mai până în 10 Iunie Simona nu joacă pentru puncte, ci pentru titlu.

Anul trecut Simona a avut:
a) Trofeul, la Madrid – 1000 de puncte.
b) Finalistă, la Roma – 620 de puncte.
c) Finalistă, la Roland Garros – 1600 de puncte.

Practic, Simona a câștigat anul trecut, la aceste turnee, 3.220 de puncte, respectiv 40% din punctele pe care le are acum.

Cum Simona nu se simte prea bine la Turneul Campioanelor de la Singapore, pe asfalt, turneul ei final se joacă, de fapt, în această lună.

Loți Boloni cere adevăratele cifre ale migrației

Cunoscutul antrenor de fotbal român, fost internațional și fost medic stomatolog, Ladislau Boloni, cere adevăratele cifre ale migrației.

Și are dreptate, pentru că trebuie să știm:

Cât mai e până ce Europa de Vest va fi majoritar musulmană?

Ce urmăresc fundațiile sioniste care sprijină acest val de imigranți musulmani (dacă nu distrugerea celor două credințe străine lor – Creștinismul și Islamul – și distrugerea identităților naționale)?

Spre ce ne închinăm. Rugăciunea Împăratului Solomon.

Din păcate, oricât ne-am ține noi de drept-credincioși, multe din gesturile noastre religioase și-au pierdut semnificația și alunecă încet, dar sigur, către lipsă de sens, superstiție sau chiar idolatrie.

Am vorbit în urmă cu câțiva ani despre gestul binecuvântării, pe care catolicii îl fac mai clar decât noi. Acum o să vă vorbesc despre o altă practică al cărei sens nu mai e cunoscut – direcția în care ne închinăm.

Știm că toate bisericile ortodoxe sunt orientate spre Răsărit, câtă vreme bisericile catolice sunt orientate spre Roma.

Explicațiile pe care le-am găsit în diverse surse, oricât de poetice ar fi (plecând de la Hristos – Lumina/Soarele Lumii), aruncă discuția în idolatrie sau asimilare de practici păgâne (închinarea la soare, practicată și azi într-o mulțime de religii idolatre – a se vedea „Salutul Soarelui” în practica hinduistă).

De fapt, tradiția acestei direcții de închinare vine din Rugăciunea pe care a rostit-o Împăratul Solomon în momentul consacrării Templului din Ierusalim.

Iată un fragment din ce a spus el, atunci (3Regi 8, 44-49, dar discursul e și la 2Cronici 6 și 7):

„Când poporul Tău va porni la război împotriva dușmanului său, pe drumul pe care-l vei trimite, şi se va ruga Domnului, întorcându-se spre cetatea pe care ţi-ai ales-o şi spre templul pe care l-am zidit numelui Tău,

Atunci ascultă din cer rugăciunea lor şi să faci ceea ce le este cu dreptate!

Când ei vor păcătui înaintea Ta, căci nu este om care să nu păcătuiască, şi Tu Te vei mânia pe ei şi îi vei da dușmanilor lor, şi cei care i-au robit îi vor duce în pământul dușmanului, departe sau aproape,

Şi când ei, în pământul în care se vor găsi în robie, îşi vor veni în sine şi se vor întoarce şi Ți se vor ruga în pământul celor ce i-au robit, zicând: „Am păcătuit, fărădelege am făcut, vinovați suntem”,

Şi se vor întoarce către Tine cu toată inima lor şi cu tot sufletul lor, în pământul dușmanilor care i-au robit, şi se vor ruga către Tine, întorcându-se spre pământul pe care l-ai dat părinților lor, spre cetatea pe care Ți-ai ales-o şi spre templul pe care l-am zidit numelui Tău,

Atunci să asculți din cer, din locul șederii Tale, rugăciunea şi cererea lor, făcându-le ceea ce este cu dreptate.”

Cred că e suficient de clar ce tradiție am moștenit. Nu să ne închinăm spre Răsărit, ci spre Ierusalim (sau spre Constantinopol, dacă am considera că acolo este centrul Credinței noastre), spre Templul/Biserica-Mamă.

Așadar, catolicii au încă o dată dreptate și se dovedesc cunoscători și înțelegători ai tradiției mai buni decât noi.

Iar noi nu prea avem cum să explicăm faptul că bisericile din Ucraina sau Rusia sunt orientate spre Răsărit. Ar fi trebuit să fie orientate spre Sud, ca și bisericile din Dobrogea noastră. Iar cele din restul țării ar fi trebuit îndreptate spre Sud-Sud-Est.

Dacă nu am fost atenți, nu ne rămâne decât să ne alinăm cu această metaforă, frumoasă, dar inventată, venită dintr-o falsă tradiție: Hristos e Răsăritul mântuirii noastre. Și cu gândul că, pentru o închinare „în Duh și în Adevăr” am ales direcția cea bună a Ierusalimului Ceresc.

Dicționar de prostii primite de-a gata (14)

„Vrem spitale, nu catedrale!”

La baza acestei inepții stă ateismul cel mai sumbru, cel mai animalic.

Fondat, desigur, pe (și prin) rămășițele comunismului.

Pe undeva, dacă elita acestui neam a fost zdrobită în pușcăriile comuniste, era normal să se ajungă să se strige pe străzi asemenea tâmpenii…

Legătura dintre păcat și boală e de netăgăduit. O arată Vechiul Testament, o arată Noul Testament, dar și, la o scrutare relativ atentă, propria noastră viață și cele ce se petrec în jurul nostru.

De ce e rata bolnavilor de SIDA de câteva sute de ori mai mare între homosexuali decât între oamenii normali?  Toți cei cât de cât credincioși știm de ce…

Întâlnim în Biblie și cazuri în care boala nu este legată de păcat – Iov, orbul din naștere care Îl mărturisește pe Hristos – dar sunt puține și țin de momente speciale în care e nevoie de încercarea Credinței sau demonstrarea Adevărului.

În general, boala este o plată pentru păcatele bolnavului sau pentru păcatele părinților sau bunicilor lui – dacă aceștia au avut păcate pe care nu și le-au putut ispăși ei înșiși, în timpul vieții lor.

În Legea Veche, bolnavul era scos în afara taberei/localității/comunității, iar Sacrificatorul făcea o jertfă de ispășire pentru iertarea păcatelor sale. Apoi bolnavul era spălat cu apă sfințită și uns cu mir și se aștepta însănătoșirea lui, care, firește, venea.

În Legea Nouă, avem Spovedania și Maslul, care sunt aproape același lucru: rugăciune de expiere pentru păcate și ungere cu mir.

Cei care „vor spitale” nu vor, de fapt, să meargă la rădăcina răului din viața lor, ci vor doar să fie sedați ca să uite acel rău (și păcatele aferente lui). Și, pentru a ajunge la această măreață realizare, se îndoapă cu chimicale care le distrug sănătatea mai rău decât a făcut-o deja boala…

Dar prin asta nu rezolvă nimic, pentru că nota de plată a păcatului revine imediat, poate sub un alt chip, prin altă suferință.

Și așa, din suferință în suferință, omul se amăgește toată viața, iar la sfârșit se mai poate trezi și în Iad…

Pe când, dacă s-ar căi pentru păcatele sale și și-ar întoarce inima spre Dumnezeu, povara ispășirii s-ar ușura mult. Iar bolile nu ar mai avea putere sau impact asupra acelui om.

Așadar, cineva care e părtaș la Duhul Adevărului și e preocupat de sănătatea sa și a compatrioților săi ar zice, dimpotrivă: „VREM CATEDRALE, NU SPITALE!”

Citiți toate capitolele acestui dicționar la:
https://yanush.wordpress.com/tag/dictionar-prostii/

Absconditus – un roman de Dumitru Manolache

O carte în care „sunt personaj”…


Domnul Dumitru Manolache, reporterul numărul unu al „Luminii”, a publicat un roman în care apare și un personaj care pare inspirat din viața mea – Ianuș Christianus.

Menționez că nu am făcut nimic ca să fac figură de erou în ochii binecunoscutului reporter, ba dimpotrivă, eu treceam pe la redacția lor mai mult ca să beau câte un pahar de vin la cârciuma din față, să stau de povești cu Daniela Șontică și Augustin Păunoiu sau să îi scriu dedicații  Ralucăi Brodner (între timp căsătorită cu altcineva, ca de obicei).

Așadar, personajul acesta nu are legătură cu mine, ci cu imaginarul Domnului Manolache.

Dar, cum există o seamă de alte personaje inspirate din vieți reale – de exemplu unul inspirat de Părintele Savatie Baștovoi, iar un altul, „Lorita”, de colorata jurnalistă Lorena Lupu – sunt convins că vor fi oameni care vor citi această carte și anume pentru a vedea această reflexie a realității în imaginarul autorului.

Cum această carte „mă privește”, totuși, oarecum, nu voi da verdicte de valoare asupra ei. De altfel, abia am primit-o și nu am apucat decât să o răsfoiesc. Dar pot certifica talentul literar al Domnului Manolache, o semnătură de marcă a reportajului literar.

Colegii de la Ziarul Lumina au făcut deja o semnalare a acestui roman: http://ziarullumina.ro/absconditus-o-carte-despre-frica-si-inviere-130450.html

Vă îndemn și eu să îl cumpărați și să îl citiți.

Dicționar de prostii primite de-a gata (13)

„Nu-mi găsesc perechea…”

Am mai multe cunoștințe, în special femei, care plâng în pumni toată ziulica, pentru că „nu și-au găsit perechea”.

Dar, dacă le iei la bani mărunți, afli cauza faptului că nu și-au găsit perechea… în ele însele.

Răspunsul valid la întrebarea „De ce nu m-am căsătorit până acum?” e, în cele mai multe cazuri, iertați-mă: „De proastă!”

Sunt și excepții, firește, dar majoritatea femeilor necăsătorite sunt victimele unor situații pe care puteau să le evite.

Iată care ar fi, în mare, acestea:

1. Studii inutile, prelungite dincolo de limita oricărui bun simț. Sunt femei care pe la 35 de ani încă mai studiază. Evident că acestea nu vor mai avea copii, așa că interesul bărbaților care își doresc o familie față de acest tip de femeie e aproape inexistent.

2. Mândria. De multe ori cu pandantivul supunerii minții față de imaginarul ficțional/mediatic colectiv. Prin aceasta, fete mici, brunete și cu năsucul cârn își petrec viața visând la băieți înalți, blonzi și cu ochii albaștri, care, firește, nu le-ar putea arăta decât un interes temporar. Iar băieții cârni, bruneți și micuți care erau interesați de ele își aruncă florile la coș și pleacă să caute alte fete, mai cu mintea în cap. Dacă le întrebi pe acestea de ce nu se căsătoresc cu X sau cu Y, care le-au cerut de soții, or să-ți spună că… nu îi iubesc pe aceia. Dar ele nu se iubesc decât pe ele însele, se consideră superioare tuturor și îi așteaptă pe acei prinți care nu vor veni niciodată. 

3. Neîmplinirea sufletească / traumele psihice. O bucată ciobită, iregulară, de piatră nu poate fi alipită unei alte pietre. Trebuie mai întâi reparată. Cercetări psihologice recente ne spun că sunt persoane care caută în căsnicie o rezolvare a problemelor lor sufletești, o completare a părților pe care nu le găsesc în ei. Dar așa ceva e aproape imposibil de găsit… Cum ai putea găsi, pe valea unui râu, două pietre iregulare care să se potrivească perfect și să formeze un întreg fără asperități? Femeile care suferă de această povară caută bărbați mai în vârstă decât ele sau persoane cu prestanță socială mare – profesori, doctori, actori, vedete, șefi, primari, polițiști, tocmai pentru că, prin calitățile (sau presupusele calități ale) acestora cred că își vor compensa propriile lipsuri. Ar trebui, de fapt, să își caute împlinirea/pacea în ele însele și, după ce o găsesc, să construiască o familie împreună cu bărbați de vârsta lor și cu preocupări comune cu ale lor.

4. Mai sunt, firește, cele care caută plăcerea. Din păcate, acestea sunt tot mai multe, iar lucrarea lor este extrem de distructivă, mai ales pentru că îi strică pe mulți băieți care ar fi putut să meargă pe drumul cel bun.

(În schimb, cele care caută o situație materială / bani, dar au și o osatură morală, ajung repede să se căsătorească, pentru că înăuntrul acestei dorințe se ascunde și o alta – aceea a unei stabilități / a unei familii.)

4b. În cazul bărbaților, cel mai mare impediment în întemeierea unei familii e curvia. Căutând plăcerea, ajungi să tratezi femeile ca pe niște bucăți de carne cu care îți satisfaci poftele. Și cine ar vrea să se căsătorească cu o bucată de carne, mai ales dacă își dă seama câți ar putea-o folosi? Aici este marea bizarerie a bărbaților care umblă după plăceri trupești – în adâncul sufletelor lor, ei le disprețuiesc la modul absolut pe cele care le cedează. Ei își doresc, de fapt, soții credincioase și cuminți, iar unii chiar le au, dar necuratul îi împinge să ridice nivelul curviei din lume. Sufletele lor sunt vraiște și nu își găsesc liniștea nicăieri. În plus, și aceștia propagă boala lor sufletească la suflete care poate că altfel ar fi mers spre Lumină.

Cine e de vină, în toate aceste situații?

De ce nu își găsesc aceștia toți „perechile” sau de ce mulți dintre cei căzuți sub patima curviei își pun în pericol căsniciile?

Nu de proști?!

Niciun om echilibrat, care își cunoaște măsura / lungul nasului, care merge la Biserică, își pune nădejdea în Dumnezeu și caută o viață curată, creștină, nu va avea problema aceasta a „negăsirii perechii”.

El poate avea alte probleme, după începerea căsniciei sau după încreștinarea ei, pentru că o cununie creștină e foc aprins pe capul diavolului, iar acesta ar face orice să o destrame. Dar asta e altă poveste…

E foarte trist ce se întâmplă. Dacă alăptează doi ani, cum recomandă medicii naturiști, o femeie poate face cinci-șase copii. Unul la doi ani și zece luni.

După 35 de ani șansele unei femei de a avea copii sunt foarte mici, iar după 40 de ani sunt aproape inexistente. Iar o femeie fără copii care simte că îmbătrânește e… distrusă.

Nici nu vreau să mă gândesc câte fete și tinere femei din ziua de azi se vor da cu capul de pereți când vor realiza că… „s-a terminat”…

Și câte nu vor plânge că nu l-au luat pe X sau pe Y sau că nu le-au dat focului de doctorate sau de aventuri…

Dar viața este ireversibilă și toate greșelile pe care le facem apasă asupra noastră.

Scăparea tuturor e la Dumnezeu. Să sperăm că El, în marea Sa bunătate, va avea milă din nou de lumea aceasta împinsă de necuratul tot mai evident către iad.