Te caut și acuma, aiurea și târziu,
deși poarta-i închisă c-o sută de zăvoare…
Dar știu că nimeni altul nu te-a privit, sub soare,
cum ochii mei de lacrimi să te privească știu.
Privirea mea de lacrimi, privirea ta de zgură…
le împletim aiurea-n această impostură…
Privirea mea bolnavă, privirea ta câinească,
pe care doar un înger putea-o-ar s-o-mblânzească…
Și știu că numai moartea ne va-mpăca sub soare…
Cu toate astea, încă, plecarea ta mă doare.
Și ne plimbăm, aiurea, prin parcul fără rost…
Eu te iubesc și-acuma. Tu mă înșeli c-un prost.
Un om fără onoare și fără Adevăr.
Un om de făcătură, de carne și de păr,
ce nu va vrea în veci să te ia de nevastă
dacă nu are șansa ceva să moștenească.
Tu mă înșeli c-o slană, c-un sac zălud de oase.
Eu te-am iubit ca suflet, eu te-am făcut mireasă…
Ne învârtim aiurea prin parcul fără rost…
Eu te chem la lumină, eu te chem la Hristos…
Tu mă înșeli c-un prost…
Marius Ianuș 