„Nu-mi găsesc perechea…”
Am mai multe cunoștințe, în special femei, care plâng în pumni toată ziulica, pentru că „nu și-au găsit perechea”.
Dar, dacă le iei la bani mărunți, afli cauza faptului că nu și-au găsit perechea… în ele însele.
Răspunsul valid la întrebarea „De ce nu m-am căsătorit până acum?” e, în cele mai multe cazuri, iertați-mă: „De proastă!”
Sunt și excepții, firește, dar majoritatea femeilor necăsătorite sunt victimele unor situații pe care puteau să le evite.
Iată care ar fi, în mare, acestea:
1. Studii inutile, prelungite dincolo de limita oricărui bun simț. Sunt femei care pe la 35 de ani încă mai studiază. Evident că acestea nu vor mai avea copii, așa că interesul bărbaților care își doresc o familie față de acest tip de femeie e aproape inexistent.
2. Mândria. De multe ori cu pandantivul supunerii minții față de imaginarul ficțional/mediatic colectiv. Prin aceasta, fete mici, brunete și cu năsucul cârn își petrec viața visând la băieți înalți, blonzi și cu ochii albaștri, care, firește, nu le-ar putea arăta decât un interes temporar. Iar băieții cârni, bruneți și micuți care erau interesați de ele își aruncă florile la coș și pleacă să caute alte fete, mai cu mintea în cap. Dacă le întrebi pe acestea de ce nu se căsătoresc cu X sau cu Y, care le-au cerut de soții, or să-ți spună că… nu îi iubesc pe aceia. Dar ele nu se iubesc decât pe ele însele, se consideră superioare tuturor și îi așteaptă pe acei prinți care nu vor veni niciodată.
O a doua formă păguboasă de mândrie : dacă își găsesc în sfârșit și ele un băiat care să le placă, nu ar lăsa un dram de la ele. Le spune băiatul : „Renunță la Prietenul X sau Y, că mă deranjează…” iar ele sar cu gura : „Dacă mă iubești, mă iubești așa cum sunt, cum te bagi tu în viața mea ?!” Normal că se bagă în viața ta, pentru că trebuie să-l asculți și caută și el să vadă dacă ești ascultătoare sau nu.
Feministele au inventat o grămadă de noțiuni – „relație toxică”, „abuz sentimental”, „gelozie patologică” – prin care caută să justifice incapacitatea femeii de a deveni submisivă față de bărbatul ei.
Dacă bărbații sunt geloși e și pentru că femeilor din ziua de azi le cam fug ochii după alți bărbați. Iar asta se simte imediat. Femeia trebuie să scoată întâi curvia din sufletul ei, iar apoi va învinge și bărbatul gelozia. E normal ca un bărbat să îi ceară femeii sale să renunțe la conturile de pe rețelele de socializare și la anumite prietenii.
Femeia de azi „nu-și găsește perechea” sau „e nefericită în relația ei” pentru că nu vrea să cedeze, nu vrea să asculte de bărbat. Dar ascultarea e mântuitoare și aducătoare de pace sufletească.
3. Neîmplinirea sufletească / traumele psihice. O bucată ciobită, iregulară, de piatră nu poate fi alipită unei alte pietre. Trebuie mai întâi reparată. Cercetări psihologice recente ne spun că sunt persoane care caută în căsnicie o rezolvare a problemelor lor sufletești, o completare a părților pe care nu le găsesc în ei. Dar așa ceva e aproape imposibil de găsit… Cum ai putea găsi, pe valea unui râu, două pietre iregulare care să se potrivească perfect și să formeze un întreg fără asperități? Femeile care suferă de această povară caută bărbați mai în vârstă decât ele sau persoane cu prestanță socială mare – profesori, doctori, actori, vedete, șefi, primari, polițiști, tocmai pentru că, prin calitățile (sau presupusele calități ale) acestora cred că își vor compensa propriile lipsuri. Ar trebui, de fapt, să își caute împlinirea/pacea în ele însele și, după ce o găsesc, să construiască o familie împreună cu bărbați de vârsta lor și cu preocupări comune cu ale lor.
4. Mai sunt, firește, cele care caută plăcerea. Din păcate, acestea sunt tot mai multe, iar lucrarea lor este extrem de distructivă, mai ales pentru că îi strică pe mulți băieți care ar fi putut să meargă pe drumul cel bun.
(În schimb, cele care caută o situație materială / bani, dar au și o osatură morală, ajung repede să se căsătorească, pentru că înăuntrul acestei dorințe se ascunde și o alta – aceea a unei stabilități / a unei familii.)
4b. În cazul bărbaților, cel mai mare impediment în întemeierea unei familii e curvia. Căutând plăcerea, ajungi să tratezi femeile ca pe niște bucăți de carne cu care îți satisfaci poftele. Și cine ar vrea să se căsătorească cu o bucată de carne, mai ales dacă își dă seama câți ar putea-o folosi? Aici este marea bizarerie a bărbaților care umblă după plăceri trupești – în adâncul sufletelor lor, ei le disprețuiesc la modul absolut pe cele care le cedează. Ei își doresc, de fapt, soții credincioase și cuminți, iar unii chiar le au, dar necuratul îi împinge să ridice nivelul curviei din lume. Sufletele lor sunt vraiște și nu își găsesc liniștea nicăieri. În plus, și aceștia propagă boala lor sufletească la suflete care poate că altfel ar fi mers spre Lumină.
Cine e de vină, în toate aceste situații?
De ce nu își găsesc aceștia toți „perechile” sau de ce mulți dintre cei căzuți sub patima curviei își pun în pericol căsniciile?
Nu de proști?!
Niciun om echilibrat, care își cunoaște măsura / lungul nasului, care merge la Biserică, își pune nădejdea în Dumnezeu și caută o viață curată, creștină, nu va avea problema aceasta a „negăsirii perechii”.
El poate avea alte probleme, după începerea căsniciei sau după încreștinarea ei, pentru că o cununie creștină e foc aprins pe capul diavolului, iar acesta ar face orice să o destrame. Dar asta e altă poveste…
E foarte trist ce se întâmplă. Dacă alăptează doi ani, cum recomandă medicii naturiști, o femeie poate face cinci-șase copii. Unul la doi ani și zece luni.
După 35 de ani șansele unei femei de a avea copii sunt foarte mici, iar după 40 de ani sunt aproape inexistente. Iar o femeie fără copii care simte că îmbătrânește e… distrusă.
Nici nu vreau să mă gândesc câte fete și tinere femei din ziua de azi se vor da cu capul de pereți când vor realiza că… „s-a terminat”…
Și câte nu vor plânge că nu l-au luat pe X sau pe Y sau că nu le-au dat focului de doctorate sau de aventuri…
Dar viața este ireversibilă și toate greșelile pe care le facem apasă asupra noastră.
Scăparea tuturor e la Dumnezeu. Să sperăm că El, în marea Sa bunătate, va avea milă din nou de lumea aceasta împinsă de necuratul tot mai evident către iad.
Marius Ianuș 