Category Archives: poezie

Cele două antologii de versuri și ultima mea carte de proză

  • ANTOLOGIA MICĂ (144 pagini format A6), volum ce conține cele mai valoroase versuri ale mele scrise până în anul 2015.

Această cărticică poate fi cumpărată din Librăria Sophia sau de pe site-ul acestei librării la prețul de 7 lei :  http://www.librariasophia.ro/carti-Jos-masca-Marius-Ianuș!-Cele-mai-reușite-versuri-scrise-de-cel-care-a-fost-Marius-Ianuș-(1994-2015)-Ianuș-Marius-so-13854.html

Cartea cuprinde și versuri dinainte de 2010, versuri care au fost renegate, într-o versiune ușor modificată.

 

  • ANTOLOGIA MARE (434 pagini format A5), conține cele mai valoroase versuri ale mele scrise până la începutul anului 2016.

Cartea poate fi cumpărată din Librăria Sophia sau de pe site-ul acestei librării la prețul de 17 lei: http://www.librariasophia.ro/carti-Integrala-Ianuş-Poezia-Ianuș-Marius-so-14255.html

Aici găsiți toate versurile importante scrise de mine până la începutul anului 2016. Jumătatea de început a cărții cuprinde versurile mai noi, creștine, iar cea de sfârșit versurile vechi, care au fost vreme de câțiva ani renegate, foarte ușor modificate. Am ales această soluție – de a ridica renegarea pusă asupra acestor versuri și de a le edita într-o formulă ușor modificată – pentru că mi-am dorit ca poezia mea să nu fie legată pentru totdeauna de două sau trei expresii mai teribiliste apărute în cărțile mele de tinerețe.

În această antologie găsiți și două volumașe inedite – „Iubită Ioana” și „Soldat în războiul nevăzut” – precum și un grupaj de poezii din 2016, pe care am ales să le public direct aici.

  • O SUTĂ DE ZILE LA ATHOS (144 pagini format A6). Povestea celor (peste) o sută de zile în care am încercat să devin călugăr la Sfântul Munte.

Cartea se găsește la Librăria Sophia și poate fi cumpărată și de pe siteul acestei librării, la prețul de 10 lei: http://www.librariasophia.ro/carti-O-suta-de-zile-la-Athos-Ianuș-Marius-so-15233.html

Aceasta este a treia carte de proză pe care o public (după O noapte și o dimineață și Gânduri de pe drumul crucii mele).

O recomand tuturor celor care vor să înțeleagă cât de greu este urcușul pe Muntele Credinței, dar și tuturor celor care vor, pur și simplu, să citească o carte fără să se plictisească.

 

 

 

Cuvinte de toamnă


Și foarte-ncet am mers atunci în Schei,
Treceam tăcut printre castani și tei,
Și printre sălcii plânse în amurg,
Printre salcâmii încă verzi în frig,

Ne’nțelegând de ce nu sunt iubit,
Ne’nțelegând frunzișul tremurând
Și toamna tristă-ntinsă pe pământ,
Din Centru până-n Prundul de granit.

De ce am fost mereu ca părăsit?

Dar ce am făcut noi, de fapt, Allen Ginsberg?!

 

Acum, când poate că am înțeles amândoi cât am greșit, îți pot spune cu exactitate ce mă doare…

Am fost doi profeți ai morții, două difuzoare ale iadului, doi apostoli ai disperării, când era atât de simplu să ne lăsăm salvați de Domnul Vieții…

Ce s-a ales din marele tău talent, Allen Ginsberg?

În ce fund de iad te-au aruncat „drepturile homosexualilor”?

În ce întuneric te-a scufundat budhismul?

Cum de un om ca tine, inteligent și nesupus lumii, nu a deschis ușa care duce la Adevăr?!

Ce s-a întâmplat, Allen Ginsberg?! Citește în continuare

În pădure

Vor curge toate cum curge apa acestui pârâu…

Repede, fără să apuc cu adevărat să știu

când au fost toate,

când m-am apropiat de Realitate…

 

Iar când voi fi în fața Domnului Hristos

totul o să fie bine mirositor și frumos.

Nu-mi voi aduce aminte că am suferit vreodată,

iar existența o să mi se arate întreagă, luminată…

 

Doamne, așterne Pacea Ta peste sufletul meu,

dă-mi să înving îndărătnicu-mi eu,

dă-mi această boală frumoasă a smereniei

în care să-ncolțească semințele iubirii și milosteniei.

 

Dă-mi o mie de amintiri frumoase,

pe care să pășești în inima mea

ca pe un covor de catifea

sau pe-o-nvăluire de mătase.

Ciornă a unei scrisori a lui Nichita Stănescu (sau a mea!?) către Dumnezeu


Doamne, iartă-mă pe mine, păcătosul!
Iartă-mă! Să mă ierți! Iartă-mă!

Că am cunoscut nălucirile necuratului
până în ultima frântură de gând al meu,
dar nu am cunoscut dragostea Ta!…

Că am cunoscut amăgirea femeii
în fiecare fibră a trupului meu, înduplecat la rele,
dar nu am cunoscut dragostea Ta!…

Că am cunoscut înșelarea alcoolului
în fiecare răsucire de vorbă magnetică,
în fiecare prefăcătorie „poetică”,
dar nu am cunoscut dragostea Ta…

Durerea care ne leagă


Ne leagă aceeași durere,
ne ține aceeași speranță,
din moarte nutrim Înviere,
din inimă facem o clanță…

Deschidă-se uși de tăcere!
Arată-se Lumea cea Nouă!
Să fie Tărâmul de Miere!
Să fie Grădina de Rouă!

Ne leagă aceeași durere,
ne mângâie-aceeași speranță…
Prin moarte lucrăm Înviere,
din Dragoste facem Instanță…

Uitați cum din nori grei vă plouă
în gânduri tristețea cea rece,
căci Domnul și nouă și vouă
făcutu-ne-a plânsul să sece.

Ne leagă aceeași Durere,
ne mângâie-același Mister…
Prin nori covârșiți de himere
răzbat luminânduri de cer.

Soldat în Războiul Nevăzut

Un poem inedit din volumul „Integrala Ianuș: Poezia” (în care sunt o sută de pagini de versuri inedite, un sfert din paginile cu versuri ale cărții): AICI.

În noapte, departe…

Așa se numește poemul pe care l-am scris în urmă cu doi ani pentru Bădița Mihai, poetul fără seamăn: (Re)citiți-l, vă rog.

Mic cântec de seară

În debaraua minții
ne vom juca de-a sfinții.

Sub pianina ploii
ne-om încălzi eroii.

În strălucirea soarelui
ne vom uni Mai Marelui…

Doamne, Unu-n Ceruri, Fără de prihană,
prelungește clipa asta diafană!

Doamne, Unu-n Ceruri, oglindit în toate,
fă să nu mai cad în alte păcate!

Ziua ca o boare se umbrește lin,
Doamne, Unu-n Ceruri, la Tine să vin!

Cântec despre povară…

Amarnică și caldă,
de ne-mpărțit la doi,
o viață ca o pradă,
privită înapoi,

văzuta în oglinda
din mintea-mi deșucheată…
O viață ca o pradă,
pe o singură roată…

O viață pentru mine și-atât…
O…, Dumnezeu
să facă să-nțeleg
că am greșit doar eu… Citește în continuare

Așa eram / Așa-s acum

Două poezii pricinuite de un desen al lui George Zograf și de trecerea timpului:varste

JOS MASCA, MARIUS IANUȘ!

coperta1-webcoperta2-webCARTEA DE VIZITĂ
A UNUI POET

DESCĂRCAȚI CARTEA ÎN FORMAT PDF.

Și/sau cumpărați-o de la Librăria Sophia, prin internet.
Ideea acestei cărți mi-a venit în urma citirii unui articol al unui critic. Din păcate, faptul petrecân­du-se cu multă vreme în urmă și lectura făcân­du-se cumva pe fugă, nu îmi amintesc numele autorului și nici unde am citit. Dar nu mă îndoiesc că el poate fi identificat.
Acest critic, așadar, se întreba cam ce rămâne din munca unui poet. Câte poezii și poeme (cu adevărat) memorabile lasă în urma sa un poet? Iar răspunsul, firesc și sincer, era că de la un poet excepțional, cum e Mihai Eminescu, rămân 50-60 de poezii și poeme, de la marii poeți – Ion Barbu, Bacovia, Nichita Stănescu, Leonid Dimov, Arghezi, Radu Gyr – câte 30-40 de poezii și poeme, de la poeții semnificativi la nivel național și demni de a fi reținuți de istorie, George Coșbuc, Nichifor Crainic, Aron Cotruș, Vasile Voiculescu, Lucian Blaga, Ion Pillat, Geo Dumitrescu, George Topârceanu, Adrian Păunescu, Mircea Dinescu, Mircea Cărtărescu, Nichita Danilov, Traian T. Coșovei, Eugen Cioclea, Cristian Popescu, Ioan Es Pop, Dumitru Crudu, Savatie Baștovoi, eu l-aș pune aici și pe Traian Dorz etc, 15-30 poezii și poeme.
Urmează poeții semnificativi la un anumit nivel, local, cenaclier, zonal, ei fiind destul de mulți, care au și ei reușitele lor, mai puține, dar uneori deosebite.
(Desigur, dacă am vrea să fim foarte riguroși, un poem memorabil, în funcție de întinderea și reușita lui, ar trebui echivalat prin mai multe poezii și am putea crea o scară valorică mai clară și mai detaliată și o listă cu mai multe nume. Și îmi pare rău că nu i-am putut cita în aceste liste pe mai mulți dintre poeții importanți ai generației mele – pe Andrei Peniuc, pe Adrian Urmanov, pe Ruxandra Novac – care nu mai publică nimic, sau pe Domnica Drumea, cu care am un necaz personal, așa că nu o pot privi obiectiv. Ar fi trebuit să o fac, poate, în ultima, cea în care nu am dat nume.)
Sunt și alte criterii, mai puțin estetice, de stabilire a importanței unui poet, cum e cel al influenței lui asupra celor din generația sa și asupra celor din generațiile care i-au urmat în literatura română. Alt criteriu, discutabil, ar putea fi cel al impactului social. Dar criteriul estetic obiectiv, provenit dintr-o medie a criteriilor estetice individuale ale cititorilor reali și nema­nipu­lați(!), rămâne singurul serios.
M-am întrebat, firește, care ar fi locul meu într-un astfel de top. Astăzi răspund.
Mulți or să rămână blocați: „Ianuș (sau, mă rog, Fratele Marius, cum își zice acum) se crede la fel de bun ca Eminescu…” Răspunsul meu e ferm: Bădița Mihai e de neatins.
Am și eu calitățile mele, am acoperit, Citește în continuare

Ce rămâne din REFUZ FULARUL ALB?

Îmi voi peria oleacă scrierile, după criterii atât morale, cât şi estetice. Iată ce rămâne din volumul de versuri pe care l-am publicat în anul 2010: descărcaţi.

MICĂ RUGĂCIUNE

Doamne Iisuse Hristoase, iartă-mă…

 

pentru toate nopţile în care am adormit fără rugăciune,

pentru toate gândurile care m-au dus departe de Tine,

pentru toate lucrurile făcute fără iubire şi fără candoare,

pentru toată supărarea făcută Măicuţii Tale, a Cerului Floare,

 

Doamne Iisuse Hristoase, iartă-mă!

Cântec desfăcut

Când vine trenul, vine cu de toate,

descarci din el buchete colorate

şi candelabre pline de lumini

cu aur ferecat în heruvimi.

 

Din recuzită nu lipseşte mortul…

Vezi chipul spart şi galben-canceros,

dai jos coşciugul, lămpile şi tortul

şi spui Chemarea Domnului Hristos…

 

Le potriveşti, încet-încet, pe toate

şi pân` la urmă uiţi de tot, suspini…

Când vine trenul, vine cu de toate

şi parcă ia al vieţii tale chin.

Dans macabru și contradans

Moartea va veni pe negândite…
În tărâmul morții de pe-acum
să privim aceste oseminte
și, iubind, să le sfințim pe drum.

Dansul omenirii-i dansul morții,
e reversul tristului păcat…
Să vâslim în sus pe apa sorții
ca să ștergem ce am întinat!

Moartea va veni fără de știre
ca un tren dintr-un noptatic hău.
Moartea se învinge prin iubire,
rupând ce-i al tău din ce-i al tău…

Nu priviți cum dansul morții fură
zeci de mii de hoarde de pitici.
Să urmăm a Domnului măsură
ca să scăpăm teferi de aici!

Nu priviți cum cântă fiii morții
celor îmbătați cu apa sorții!

Nu priviți cum bea multă făptură
din găleata cu păcat și ură!

Noi avem Pocalul cu Iubire,
drum care ridică peste fire!

Noi avem un drum știut spre Casă
însemnat de-a Domnului Mireasă!

Catren cu trenă

Ce frumos, ce departe, pe întinderea stelei
pe care trăim se arată puterile Celei
pe care-o iubim, ce ne-arată Jerfa Copilului
în care sperăm, să ne scoată din văile chinului
ca să-I cântăm.

Cântec pentru Sfântul Valeriu

Valeriu GafencuValeriu, Valeriu, sub pecetea nopții,
în crugul infernului nostru târziu,
s-au dus haiducii, s-au dus toți hoții
de Rai dintr-al Domnului Fiu?

S-au dus la Domnul aceștia, cu toții,
prin bezne și temnițe reci de dureri?
S-au dus toți aceștia în Văile Morții,
să bea Apa Vie ce curge din Cer?

Valeriu, Valeriu, un ceas ca un câine
dă roată timpului nostru sărac…
Ce a fost ieri? Dar ce va fi mâine!
Durerile toate în al trupului sac…

Tu roagă-te-n taină să rupem tăcerea,
să vină Izbânda cu Armata-i de Fier,
să crească în inimi din nou Învierea,
ca să trecem al Nopții nopților ger.

Flori de foc, de gând și de lumină

Postare programată.

coperta1_flori_de_focNoul meu volum de versuri poate fi descărcat, în format electronic, de aici: descărcați

Suntem acolo unde trebuie să fim

Iuliei Ionescu,
fetița care a fugit la mănăstire,
pentru curajul și credința ei

În durerea vieții, ca într-un ospiciu,
cercetăm cu frică norii de siliciu,
să vedem din vreme dacă-n veacul rău
va deschide-n Ceruri Domnul Semnul Său.

Îl va face astăzi? Îl va face mâine?
Se adună neaua, moale ca o pâine,
se adună neaua, împletind pe jos
un covor de Stareț Domnului Hristos.

Va striga din Ceruri, cu durere mare,
Trâmbița temută cu înfiorare?
Va întoarce viața, năruind-o-n Sus,
cu Mânie Sfântă, Blândul Domn Iisus?

Astăzi… poate mâine… poate înc-un drum,
dar suntem acolo unde-i scris să fim. (R)

Sfânt din Aiud

Sfânt din Aiud,
vreau iar s-aud
clopotul inimii
cu zgomot mult

ca-n noaptea-n care
făcea-ncercare
cu ale turlei
răsunătoare.

Vreau să rămâi
la mine-n gând
ca amintirea
într-un cuvânt.

Fă să înving
al Morții spin
și să primesc
al Vieții vin,

Sfinte Justin.

Clopotul Inimii

Clopotul inimii bate ca fierul
peste al mănăstirii somn blând.
Părintele Justin străbate cerul
cu pași nevăzuți, de sfânt.

De funia sângelui trage chiar pronia
neamului nostru rănit…
În Poiana Paltinului simți cum istoria
se reașează în mit.

Clopotul inimii bate-n clopotnița
trupului meu păcătos.
Părintele Justin trece prin temnița
timpului nostru hidos.

Clopotul inimii bate-n clopotnița
turlelor mele de os.
Părintele Justin străbate iar bolnița
și ne ridică de jos.

Clopotul inimii se ia la-ncercare
cu clopotul turlei de sus.
Și-n suflet, și-n Ceruri e sărbătoare
ținută de Domnul Iisus.

Că încă un sfânt din neamul românilor
s-a contopit în Mister.
Și că s-a-ntărit împotriva vrăjmașului
Garda noastră din Cer.

Garda de Fier

Aici și Acolo, în moarte și-n viață,
în noapte și-n zi, în soare și-n ceață,
aceeași mulțime de viteji luptători –
aici pe pământ și-n a Cerului flori.

Aici și Acolo – aceeași oștire,
aceeași escadrilă de vulturi de fier,
aceeași dorință, aceeași iubire,
aici și în Cer. Ca o gardă de fier. (Refren – bis)

Un Domn, un Arhanghel și un Căpitan,
în somnul de veci, dar și-n veșnicul an,
în țara de-aici, din trista istorie,
dar și-n țara de Sus, luminată de glorie.

Aici și Acolo – aceeași oștire,
aceeași escadrilă de vulturi de fier.
Aceeași dorință, aceeași iubire,
aici și-n al Cerului Cer. (R – bis)

Izbânda se poate numai prin moarte!
Viața cea Vie nu este aici.
O Gardă de Fier ne arată, prin fapte,
cum sună al Domnului bici! (R – bis)

Aceeași dorință – ale Cerului șoapte.
Aceeași speranță – un Arhaghel din Cer.
Aceeași iubire – ale Domnului fapte.
Aici și Acolo! Ca o gardă de fier. (R – bis)

Ridică-te Gheorghe! Ridică-te, Ioane! Partea a 2-a

Ne vom întoarce ca un fum,
Ușori, ținându-ne de mâni,
Toți cei de ieri în cei de-acum,
Cum trec fântânile-n fântâni
.”

Radu Gyr

Ridică-te, Gheorghe!
Ridică-te, Ioane!
Veniți să gustăm
ale Morții Izvoare!

Din griji, din necazuri,
din adâncuri de ger,
ridică-te, Ioane,
ca o bardă de fier!

Ridică-te, Gheorghe,
din tăcerea-ți amară
și ridică-ți din moarte
o altfel de țară!

Veniți ca, de sânge,
să punem un semn
lângă Crucea Domnului,
lângă Dulcele Lemn!

Și să zacă acești
trădători și masoni,
șobolani ai hoției,
desfrânați, vrăjitori,

cu limbi și cu mâini
și picioare tăiate,
arătați tuturora,
pe străzi curățate!…

Aici sau în moarte,
în noapte sau zi,
o să vină și clipa
când ei vor plăti!

Acel ceas nu-i departe!
După semne și timp,
el nu va fi-n moarte,
ci aici, pe pământ!

Din tăcerea adâncă,
din griji și din foame,
ridică-te, Gheorghe,
ridică-te, Ioane!

Veniți să clădim
o țară de soare!
Veniți să gustăm
ale Vieții Izvoare!

Veniți să tăiem
cu sânge, din sânge,
un chip al Icoanei
ce-n inimi ne plânge.

Un chip al icoanei
neamului nost,
bătut și scuipat
ca Însuși Hristos.

Un chip al icoanei
celor mințiți,
vânduți și uciși
de acești sataniști!

(Prima parte: legătură)