Monthly Archives: Februarie 2016

Impresii de la o înfățișare pierdută

Fratele Gabriel îmi cere să îi comunic impresiile mele de la ședința de judecată la care am luat parte la Înalta Curte de Casație și Justiție. Îi fac pe plac, dacă tot insistă, deși nu ar fi mare lucru de spus, iar eu sunt sătul până peste cap de procese

Iată cum au decurs lucrurile: m-am întâlnit cu Gabriel Barbir și cu finul său, Ciprian, în fața Teatrului Național. Citește în continuare

Anunțuri

Rugăminte

Vă rog să nu-mi mai puneți întrebări legate de probleme duhovnicești. Eu sunt doar un frate începător. Aveți scrierile marilor duhovnici, aveți duhovnici în mănăstiri și în parohii, vă rog să apelați la ei. Eu sunt nevrednic de așa o misiune.

Și, nevrednic fiind, nu voi lua asupra mea povara preoției și mă gândesc serios să nu o iau nici pe cea a călugăriei decât după cincisprezece ani de mănăstire. Știu eu de ce. Și abia se apropie de sfârșit primul an… 

Dacă voi mai răspunde la vreo întrebare, va fi doar printr-o trimitere la un sfat al unui mare duhovnic, cum am făcut în cazul celor care își caută sufletul pereche. Și vă rog să faceți ce spune acela și să nu-mi mai puneți întrebări corelate. Vă mulțumesc pentru înțelegere! Să vă ocrotească Măicuța Domnului mereu, împreună cu toți cei dragi!

Să-l susținem pe Gabriel Barbir

Cum v-am mai spus și cu altă ocazie, inginerul bucovinean Gabriel Barbir se luptă de aproape cincisprezece ani cu autoritățile din Vatra Dornei pentru un act de identitate fără cod numeric personal. Bătălia a ajuns acum la Înalta Curte de Casație și Justiție, Str. Batiştei nr. 25, București (Zona Universitate – undeva în spatele Teatrului Național). Înfățișarea domnului inginer va avea loc marți 23 februarie, la Completul de judecată nr. 1, într-o ședință care se va deschide la ora 9.00. Dosarul 3449/1/2015. Propun să mergem să îl susținem cât mai mulți. Vă reamintesc că apariția CNP-ului a fost primul pas pe care l-au făcut mai-marii lumii în direcția unui control nebunesc, satanic al omenirii.

 

Propun schimbarea drapelului României !

Dacă sunteți de acord, semnați aici, vă rog: http://petitieonline.com/drapel

Dacă vi se pare o aiureală, votați la final.

Varianta, de protocol, pe orizontală: 

VARIANTA ORIZONTALA

Culorile drapelului nostru nu ne reprezintă! drapelEle par mai degrabă o invenție a politicienilor, o combinație mondialistă: galben și albastru sunt culorile Ucrainei, roșul e culoarea Turciei, iar acestea erau cele două puteri între care se găsea țara noastră.

De altfel, Ciadul ne-a reclamat la forurile internaționale pentru că folosim culorile lor tradiționale…
Dar și noi avem culorile noastre tradiționale, care apar pe iile noastre: negru, alb și roșu.
Așa trebuie să fie drapelul României!

Iată propunerea mea:
Un drapel pe verticală, pentru un neam a cărui țintă e Cerul.
Un drapel în culorile tradiționale ale românilor: roșu, alb, negru.
Un drapel care folosește simbolurile naționale: rombul și crucea românească.

Ce părere aveți?

 

Manipularea prin limbaj și Legea împotriva defăimării

Bucovina Profundă semnalează un fapt siderant: în vreme ce legea sa „antidefăimare” este promovată de Parlament, Dragnea, inițiatorul ei, este premiat de Congresul Evreiesc European cu titlul „Compasul Ierusalimului”. Compasul e un simbol al masonilor, așa că e evident că „băieții” au început să lucreze pe față.

Ce este această „lege împotriva calomniei” dacă nu încununarea manipulării prin limbaj la care sunt supuși naționaliștii neevrei de către iudeomasoni și cei dresați de ei?…

Patriotismul a devenit… xenofobie și rasism!
Ura față de păcatul sodomiei a devenit homofobie!
Dragostea față de Dumnezeu și Biserica Sa a devenit… bigotism!
Dorința de a nu mai fi manipulați și îndepărtați de Dumnezeu a devenit…
antisemitism!

(Eu nu sunt xenofob: aduceți primul străin care trece prin România la mine și îi dau o bere! Nu sunt de acord ca el să se stabilească în România și să mai aducă cine știe câți de-ai lui după el. Asta e altceva. Dar dacă e vorba să stea o vreme în țara mea, să fie binevenit! Ăsta e rasism?!)

Potrivit acestei legi iudeo-masonice, niciun om nu mai poate fi mustrat de nimeni, orice nu ar face!

Iar primii care ar cădea retrospectiv sub incidența acestei legi ar fi profeții
Vechiului Testament, apoi Sfântul Ioan Botezătorul – „Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiți de mânia ce va să vină?!” și, Doamne iartă!, însuși Mântuitorul Hristos, Fiul Lui Dumnezeu! – „Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici!…”, „Voi sunteţi din tatăl vostru, diavolul, şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat în adevăr, pentru că nu este adevăr în el.” (Ioan 8, 44)

În consecință, aceasta este o nouă lege pro păcat și împotriva Lui Dumnezeu! Și probabil că va fi folosită doar ca unealtă împotriva noastră, a „antisemiților”. Și aici trebuie să precizez: am o admirație foarte mare pentru evreii creștini, dar cei care s-au îndepărtat de Dumnezeu dintre ei, majoritatea lor, nu îmi plac deloc.

Internauții strâng semnături ca „să-l blocheze pe Dragnea”. Vor reuși?

Iertați-mă și Dumnezeu să mă ierte!

Iertați-mă și îl rog și pe Bunul Dumnezeu să mă ierte.

Am întrecut măsura cu acel concurs, care nici măcar nu e un concurs de carte, ci unul de PR cultural. Voi șterge toate postările legate de această întâmplare.

Zilele acestea am fost un exemplu foarte prost și, prin mândria mea, am dezonorat Numele Domnului nostru Iisus Hristos și Biserica noastră. 

(Blogul care a organizat concursul ar trebui să menționeze în dreptul cărții mele că a lipsit de pe lista de vot în primele șapte zile din cele douăzeci ale votării. Și cinstit ar fi să spună o vorbă despre asta și Cărtărescu și Suciu, cei aduși de această conjunctură în fruntea listei. Dar eu să-mi văd de ale mele. Literatura română, cu excepția celei ortodoxiste, e oricum o epavă…)

Așadar, trebuie să recunosc – eu sunt cel care a greșit, împroșcându-i cu felurite jigniri pe alții și neuitându-mă la mine, păcătosul!…

 

Scrisoare deschisă unui cronicar-tonomat

Dragă Daniel, nu demult, în vremea distrugerii definitive și iremedaibile a presei românești, a făcut carieră o expresie extraordinară: „jurnalist-tonomat”. Expresia a fost inventată de oamenii politici și îi descrie perfect pe acei ziariști în care dacă bagi un ban, „cântă” ce vrei tu.

Tu când ai ajuns un cronicar-tonomat, Daniel? Citește în continuare